Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 718/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 718/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 03-05-2013 în dosarul nr. 16993/196/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.718/R

Ședința publică din data de 3 mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – L. H. – judecător

JUDECĂTOR – P. D.

JUDECĂTOR – M. T.

GREFIER – A. S.

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. B. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.

La ordine fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații P. M., C. M. A. și D. I., împotriva sentinței penale nr. 472 din 12.03.2013 a Judecătoriei B..

La apelul nominal a răspuns recurentul – inculpat C. M. A., în stare de deținere și asistat de avocat Gaibăr E. – apărător desemnat din oficiu care răspunde și pentru recurenții – inculpați lipsă P. M. și D. I., lipsă fiind și intimații – părți civile lipsă . B. și . SRL B..

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care ;

Întrebat fiind, recurentul – inculpat C. M. A., precizează că își menține recursul formulat și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nemaifiind cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Avocat Gaibăr E., având cuvântul, arată că recursul formulat de inculpații P. M. și D. I. vizează cuantumul pedepselor aplicate pe care le consideră ca fiind prea aspre iar recursul formulat de inculpatul C. M. A. vizează atât cuantumul pedepsei aplicate cât și modalitatea de executare a pedepsei solicitând a se dispune suspendarea sub supraveghere a acesteia.

Cu privire la inculpatul P. M. solicită a se avea în vedere atitudinea sinceră a acestora pe parcursul judecării cauzei, și-a menținut declarațiile, a avut o atitudine sinceră și nu are antecedente penale și solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și prin reținerea de circumstanțe atenuante reducerea cuantumului pedepsei aplicată acestuia.

Cu privire la inculpatul D. I. instanța a reținut că a avut o atitudine nesinceră dar acesta a arătat că nu este vinovat iar din declarațiile celorlalți coinculpați rezultă că acesta doar i-a deplasat cu taxi-ul neasigurând paza pentru comiterea infracțiunilor. Solicită admiterea recursului formulat și a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit.a în referire la art. 10 lit. c Cod pr. penală.

Cu privire la inculpatul C. A. M. arată că instanța a reținut atitudinea parțial sinceră a acestuia dar ulterior acesta a recunoscut comiterea faptelor. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și prin reținerea de circumstanțe personale reducerea pedepsei aplicate iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor formulate ca fiind nefondate.

Cu privire la inculpatul P. M. apreciază că pedeapsa aplicată este corect individualizată în condițiile în care acesta nu a fost sincer decât în primele4 declarații date în faza de urmărire penală, ulterior modificându-și poziția procesuală în sensul înlăturării implicării inculpatului D. I. la săvârșirea infracțiunii.

Cu privire la inculpatul D. I. consideră că este corectă soluția de condamnare dispusă de instanța de fond în condițiile în care, pe de o parte într-o primă declarație inculpatul P. M. a indicat participarea lui la comiterea infracțiunii iar pe de altă parte în autoturismul condus de acesta au fost descoperite atât hainele ude ale inculpaților cât și șurubelnițele și patentul utilizate la comiterea infracțiunilor, aspect care exclude faptul că acesta este lipsit de vinovăție.

Cu privire la inculpatul C. M. A. consideră că nu este posibilă altă modalitate de executare în condițiile în care în art. 86 ind. 1 alin.1 lit. b Cod penal se prevede clar că inculpatul nu trebuie să aibă o condamnare mai mare de 1 an ori acesta este recidivist raportat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, astfel încât singura modalitate de executare pentru acest inculpat este privarea de libertate. Apreciază că pedeapsa aplicată acestui inculpat este temeinică având în vedere modalitatea în care inculpații au pătruns în incinta a două societăți comerciale pentru a sustrage bunuri iar inculpatul este recidivist și a avut o poziție nesinceră pe parcursul procesului penal.

Recurentul – inculpat C. M. A., în ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față.

Prin cererile conexe înregistrate pe rolul acestei instanțe sub nr._ inculpații P. M., C. A. M. și D. I. au formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 472/12.03.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._ .

Prin sentința penală nr. 472/12.03.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._ s-a dispus în baza art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal condamnarea inculpatului P. M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea la data de 2/3.12.2012 a infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare prev. de art.82 Cod penal.

În baza art.71 al.(5) Cod penal s-a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii privind drepturile prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra consecinței nerespectării dispozițiilor legale care conduc la aplicarea art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art.350 al.3 lit.b Cod procedură penală;

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P. M. dacă nu se mai află sub puterea altui mandat de executare a pedepsei.

În baza art.88 Cod penal instanța a computat din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 3.12.2012 și până la zi.

În baza art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal;

A condamnat inculpatul C. M. A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea la data de 2/3.12.2012 a infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

A interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal pe durata prev. de art.71 Cod penal respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art.350 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului C. M. A., iar în temeiul art.88 Cod penal a computat din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 3.12.2012 și până la zi.

În baza art.26 Cod penal raportat la art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal.

A condamnat inculpatul D. I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea la data de 2/3.12.2012 a infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În baza art.86/1 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani conf. art.86/2 Cod penal.

În baza art.86/3 Cod penal a obligat inculpatul D. I. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la consilierul de probațiune desemnat cu supravegherea lui din cadrul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul B.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art.71 al.5 Cod penal a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii să se suspende și executarea pedepselor accesorii privind drepturile prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra consecinței nerespectării disp. art.86/4 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.350 al.3 lit.b Cod procedură penală.

A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D. I. dacă nu se mai afla sub puterea altui mandat de executare a pedepsei.

În baza art.88 Cod penal a computat din pedeapsa aplicată inculpatului D. I. perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 3.12.2012 și până la zi.

A luat act de retragerea cererii inculpatului D. I. de liberare provizorie sub control judiciar.

În baza art.14 al.3 lit.b și art.346 Cod procedură penală.

A admis pretențiile civile solicitate de părțile civile constituite în cauză în sensul că a obligat în solidar inculpații P. M., C. M. A. și D. I. la plata sumelor de 200 lei către S.C. A. P. S.R.L. B. și 150 lei către S.C. T. T. S.R.L. B..

În baza art.118 lit.b Cod penal;

A dispus confiscarea în folosul statului a următoarelor bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Poliției Mun. B. potrivit dovezii . nr._/13.12.2012: trei saci din rafie culoare albastră, foarfecă tăiat tablă cu mâner din plastic, o sacoșă din plastic de culoare galbenă, 3(trei) șurubelnițe din care două cu mâner plastic de culoare galben cu negru și una cu mâner transparent, o lanternă roșie, 2 șurubelnițe stea, un clește cu mânere din plastic culoare roșu cu negru și 2 șurubelnițe drepte cu mânere din plastic galben cu negru.

În baza art.169 Cod procedură penală;

A dispus restituirea către inculpatul P. M. a unui telefon mobil marca Samsung carcasă negru cu roșu ._ și a unei geci din piele de culoare albastră eticheta „Feifa”, către inculpatul C. M. A. a următoarelor bunuri: o geacă din fâș de culoare neagră, un fes material textil de culoare gri cu alb, o pereche de mănuși culoare negru cu gri cauciucate, un telefon mobil marca Samsung carcasă de culoare neagră ._ și către inculpatul D. I. a unui telefon mobil marca HU AWEI de culoare neagră ._.

În baza art.189-191 Cod procedură penală;

A obligat inculpatul P. M. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare datorate statului din care suma de 300 lei reprezentând onorariu apărător oficiu( av. I. N.) ce s-a avansat din fondul M.J. către Baroul de Av. B..

A obligat inculpatul C. M. A. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare datorate statului din care suma de 300 lei reprezentând onorariu apărător oficiu( av. C. T. C.) ce s-a avansat din fondul M.J. către Baroul de Av. B..

A obligat inculpatul D. I. la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare datorate statului.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond, Judecătoria B., a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Jud. B. nr.6642/P/2012 înregistrat la această instanță sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților P. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, C. M. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal și D. I. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele;

La data de 03.12.2012 al Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului B. a fost înregistrată sub nr._, plângerea formulată de numitul S. M. prin care a sesizat faptul că, în noaptea de 2/3.12.2012, în jurul orei 02,00, persoane necunoscute au încercat să pătrundă, prin efracție, în incinta magazinului alimentar S.C. A. P. S.R.L., situat pe . nr.156, provocând mai multe distrugeri la nivelul sistemelor de închidere.

Cercetările efectuate în cauză din coroborarea probelor administrate au stabilit că în seara zilei de 2.12.2012, în jurul orei 19,00, inculpații P. M., C. M. A. și D. I. s-au întâlnit în cartierul N. C., la un chioșc non-stop și împreună au hotărât ca pe timpul nopții să pătrundă, prin efracție, în magazine cu profil alimentar situate în municipiul B., pentru a sustrage țigări și alte bunuri de valoare.

Astfel, în jurul orei 02,00 coinculpații s-au reîntâlnit în același loc în care se văzuseră mai devreme și conform înțelegerii, inculpatul D. I. a luat cu el autoturismul proprietate personală marca Rover, cu numărul de înmatriculare TX 5502XM, pentru a le asigura transportul coinculpaților la locul faptei.

De asemenea, inculpatul C. M. A. a luat de la domiciliul său trei șurubelnițe, un clește și o foarfecă în vederea folosirii acestora la tăierea gratiilor și a sistemelor de închidere, precum și o pereche de șosete pe care să le folosească pentru a nu lăsa amprente la locul faptei. Inculpatul P. M. a luat asupra sa o pereche de mănuși pe care urma să o folosească în același scop( de a nu lăsa amprente la locul faptei). Inculpații au mai luat asupra lor și trei saci de rafie pentru a le folosi la încărcarea bunurilor sustrase și de a le transporta la autoturism.

În baza unui plan bine stabilit și profitând de vremea nefavorabilă de afară (ploaie și vânt puternic), inculpații s-au deplasat cu autoturismul condus de inculpatul D. I. pe ., în apropiere de intersecția cu . află amplasat magazinul alimentar S.C. A. P. S.R.L. Aici, inculpații P. M. și C. M. A. au coborât, luînd asupra lor sacoșa cu uneltele menționate mai sus. Totodată au stabilit că inculpatul D. I. să rămână în mașină și să supravegheze zona iar, în caz că va observa un echipaj al poliției sau alte persoane în preajmă, inculpatul să-i anunțe telefonic.

În continuare, inculpații P. M. și C. M. A. s-au deplasat la magazinul alimentar și după ce s-au asigurat că nu sunt persoane în zonă, inculpatul C. M. A. folosindu-se de uneltele pe care le avea asupra sa a început să taie gratia, lanțul, lacătul și butucul yală ce asigura ușa de acces în magazin. În tot acest timp coinculpatul P. M. supraveghea zona. La un moment dat, acesta din urmă a observat că, din scara blocului de pe partea cealaltă a ieșit o persoană, martorul Ț. C., care s-a deplasat către autoturismul său aflat în parcarea blocului. Martorul i-a văzut pe coinculpați aflați în fața ușii de acces de la magazin.

Fiindu-le teamă pentru a nu fi recunoscuți de martor, inculpații au plecat din fața magazinului alimentar, deplasându-se pe . către intersecția cu Calea Călărașilor, anunțându-l telefonic pe inculpatul D. I. despre cele întâmplate, solicitându-i totodată acestuia să vină cu autoturismul pentru a-i lua.

Cu ajutorul inculpatului D. I., inculpații au părăsit locul faptei, deplasându-se cu autoturismul la domiciliile lor unde s-au schimbat de hainele ude. Au hotărât apoi să meargă în cartierul Vidin, de unde să sustragă țigări din incinta magazinului S.C. T. T. S.R.L., amplasat pe ..

În jurul orei 4,00 inculpatul D. I. i-a transportat cu autoturismul proprietate personală pe inculpații P. M. și C. M. A., în apropierea magazinului S.C. T. T. S.R.L. pentru a sustrage bunuri din interiorul acestuia, stabilind cu aceștia să păstreze legătura telefonică pe toată durata comiterii faptei și să-i informeze dacă în zonă apare poliția sau alte persoane.

Inculpatul C. M. A. a luat asupra sa sacoșa cu cele trei șurubelnițe, un clește și o foarfecă cu ajutorul cărora a încercat să ridice obloanele din dreptul ușii de acces, timp în care coinculpatul P. M. a stat în apropierea acestuia supraveghind zona.

Întrucât obloanele din dreptul ușii de acces nu au cedat, inculpatul C. M. A. a forțat geamul din termopan de la ghișeu, după care, cu ajutorul brațelor a împins vitrina frigorifică ce se afla în interior, în dreptul geamului și i-a cerut coinculpatului P. M. să pătrundă pe acel geam și să-i deschidă ușa pentru a intra și el cu scopul de a sustrage țigări din interior.

După mai multe încercări de a deschide ușa, inculpatul P. M. i-a spus acestuia că nu o poate deschide. Inculpatul C. M. A. i-a dat acestuia trei saci din rafie pentru a-i încărca cu țigări, rămânând afară să supravegheze zona pentru a nu fi surprinși de poliție sau alte persoane.

În timp ce inculpatul P. M. încărca țigările în sacii dați de către celălalt inculpat, în zonă și-a făcut apariția un echipaj de poliție, împrejurare în care inculpatul C. M. A. a fugit de la locul faptei, abandonând într-un gang o geacă de culoare albastră ce aparținea inculpatului P. M., pe care acesta din urmă i-a dăduse mai înainte de a pătrunde în magazin și sacoșa cu obiectele folosite la pătrunderea în magazin.

Inculpatul P. M. a fost depistat la locul faptei de către organele de poliție, împrejurare în care le-a relatat acestora motivul prezenței sale în acel loc, indicându-le totodată numele persoanelor care au participat la săvârșirea faptei cât și numărul de înmatriculare și marca autoturismului aparținând inculpatului D. I..

În continuare, inculpatul C. M. A., care reușise să fugă de la locul faptei, l-a anunțat telefonic pe inculpatul D. I. despre cele întâmplate, cerându-i acestuia să vină cu mașina să-l ia din fața scării unui . pentru a nu fi găsit de organele de poliție.

Inculpatul D. I. a sosit la locul stabilit luându-l în autoturism pe inculpatul C. M. A.. După puțin timp, aceștia au fost depistați în trafic de către organele de poliție, pe baza datelor furnizate de inculpatul P. M..

Cu ocazia efectuării percheziției autoturismului condus de inculpatul D. I. au fost descoperite obiecte de vestimentație ude, patru șurubelnițe de diferite dimensiuni, un patent și un telefon mobil marca Samsung cu ._/0 despre care inculpatul D. I. a declarat verbal la momentul depistării, că îi aparțin. Cu aceeași ocazie au mai fost găsite alte obiecte de vestimentație inclusiv mănuși, toate ude precum și un telefon mobil marca Samsung având ._/2 despre care inculpatul C. M. A. a declarat la momentul depistării că îi aparțin.

Cu ocazia depistării inculpatul P. M. în incinta magazinului S.C. T. T. S.R.L. au fost identificați trei saci din rafie, unul dintre aceștia fiind încărcat cu țigări de diferite mărci, despre care inculpatul a declarat că le-a sustras din incinta magazinului sus-menționat, unde s-a aflat împreună cu inculpatul C. M. A., doar el reușind să pătrundă în interior. Acesta a mai precizat că, la ambele fapte, inculpatul D. I. a supravegheat zona, păstrând legătura telefonică cu inculpatul C. M. A., pe care trebuia să-l anunțe despre prezența în zonă a organelor de poliție.

În cursul urmăririi penale inculpatul D. I. a avut o atitudine nesinceră, declarând faptul că, în noaptea de 2/3.12.2012, în jurul orei 3,00, la rugămintea coinculpaților P. M. și C. M. A. i-a transportat pe aceștia în cartierul Vidin, unde au coborât, el urmând să facă o tură prin cartier și să-i anunțe telefonic dacă vede poliția pe stradă. A mai precizat că, nu l-a interesat motivul pentru care aceștia au coborât în cartierul Vidin, nu a știut că inculpații urmau să spargă un magazin în acea zonă cu scopul de a sustrage țigări, el conformându-se doar solicitărilor acestora.

Totodată inculpatul a negat faptul că, în cursul aceleiași nopți, în jurul orei 2,30 i-a transportat pe cei doi inculpați pe ., la magazinul S.C. A. P. S.R.L. unde a supravegheat zona pentru a nu fi surprinși de organele de poliție în timp ce aceștia pătrundeau în magazin pentru a sustrage bunuri.

Inculpatul C. M. A. a avut o atitudine parțial sinceră în cursul urmăririi penale, inițial negând participarea sa și a inculpaților la săvârșirea faptei de tentativă de furt în dauna S.C. A. P. S.R.L., precum și participația inculpatului D. I. în calitate de complice la săvârșirea faptei de furt calificat în dauna S.C. T. T. S.R.L. Ulterior a revenit asupra celor declarate recunoscând săvârșirea faptei de tentativă de furt calificat, declarația sa coroborându-se cu cele precizate de inculpatul P. M.. Referitor la cel de-al doilea act material, inculpatul a susținut că D. I. i-a transportat cu autoturismul său în apropierea locului faptei, însă nu i-a spus acestuia despre intenția lor de a sparge magazinul S.C. T. T. S.R.L.

Susținerile inculpaților D. I. și C. M. A. au fost infirmate ca urmare a examinării telefoanelor mobile găsite asupra lor la momentul depistării, din care a rezultat faptul că, în noaptea comiterii faptelor, în intervalul orar corespondent momentelor de săvârșire a acestora, inculpații au purtat convorbiri între ei, aspect confirmat și prin declarația inculpatului P. M.. Procedându-se și la examinarea telefonului găsit asupra inculpatului P. M. nu au fost identificate apeluri în intervalul orar corespondent momentelor de săvârșire a faptelor.

În urma aspectelor relatate de către inculpatul P. M., care a recunoscut pe tot parcursul urmăririi penale săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat s-a reușit identificarea martorului Ț. C.. Audiat fiind, acesta a confirmat faptul că, în noaptea de 2/3.12.2012, în jurul orei 2,15-2,20 a ieșit din casă pentru a pleca la serviciu, lucrând ca taximetrist și întrucât afară ploua, a rămas în fața scării blocului în care locuiește aproximativ 2-3 minute, timp în care pe partea cealaltă a blocului a observat doi tineri ce i-au părut suspecți de spargerea magazinului din zonă. A observat că unul dintre ei avea în mână o sacoșă galbenă (aceeași sacoșă cu scule ce a fost găsită abandonată de inculpatul C. M. A. după comiterea infracțiunii de furt calificat în dauna S.C. T. T. S.R.L.). Martorul a precizat că, datorită vremii de afară și a faptului că cei doi aveau căciuli pe cap nu le-a putut reține semnalmentele și văzând că aceștia au plecat pe . către intersecția cu Calea Călărașilor, la rândul său a mers la taxiul parcat în apropiere plecând la serviciu.

Cu ocazia efectuării reconstituirii faptei de tentativă la infracțiunea de furt calificat în dauna S.C. A. P. S.R.L., inculpatul P. M. a indicat organelor de poliție locul în care inculpatul C. M. A. a aruncat lanțul și lacătele secționate, acestea fiind găsite lângă un pom pe ., în dreptul imobilului nr.146. De asemenea, în urma recunoașterii ulterioare a faptei de tentativă la furt calificat, inculpatul C. M. A. a fost de acord să se procedeze la reconstituirea faptei săvârșite, indicând la rândul său locul în care a aruncat lanțul și lacătele secționate.

Prin reprezentanții legali, partea vătămată S.C. A. P. S.R.L. a comunicat faptul că, din incinta magazinului nu le-au fost sustrase bunuri, fiindu-le distruse sistemele de închidere aplicate în zona ușii de acces în magazin, fapt pentru care s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 200 lei.

De asemenea, prin reprezentanții legali partea vătămată S.C. T. T. S.R.L. a comunicat faptul că, din incinta magazinului le-au fost sustrase 321 pachete de țigări în valoare de 3.901,20 lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. Societatea prejudiciată s-a constituit parte civilă în procesul penal doar sub aspectul daunelor produse prin distrugerea provocată la sistemul de închidere a magazinului, respectiv cu suma de 150 lei.

În fața instanței inculpații P. M. și C. M. A. au recunoscut participarea la săvârșirea faptei cu mențiunea că împreună au participat la actele materiale de sustragere, iar inculpatul D. I. doar i-a transportat la locul faptei fără a cunoaște ce preocupări au și a avea vreo contribuție la comiterea faptei.

Cei doi inculpați P. M. și C. M. A. au fost de acord să despăgubească cele două părți civile constituite în cauză.

Audiat inculpatul D. I. a negat vreo participare la activitatea infracțională susținând că P. M. și C. M. A. i-au cerut să-i transporte în două locații diferite fără a cunoaște intențiile acestora și motivul deplasării în acele zone. Inculpatul D. a declarat că în mod obișnuit este solicitat pentru a efectua transport și că nu este de acord să despăgubească părțile civile constituite în cauză.

Susținerile inculpaților au fost infirmate de întregul material probatoriu administrat în cauză și anume: procese verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, proces verbal de depistare, proces verbal de examinare bunuri și planșe foto, sesizări ale părților vătămate, proces verbal de reconstituire efectuată cu inculpatul P. M. și planșe foto, proces verbal de conducere în teren efectuată cu inculpatul C. M. A., declarații ale martorului Ț. C. și declarații ale martorilor asistenți.

În drept, fapta inculpatului P. M. care, în noaptea de 2/3.12.2012, în baza unei rezoluții infracționale unice, în jurul orelor 02,30, împreună cu coinculpatul C. M. A. a încercat să pătrund, prin efracție, în incinta S.C. A. P. S.R.L. situată în B., . nr.156 cu intenția de a sustrage bunuri, însă fiind surprinși de martorul Ț. C., au renunțat la activitatea lor infracțională, iar în jurul orelor 4,00 a pătruns, prin efracție în incinta magazinului S.C. T. T. S.R.L., situat pe . (după ce în prealabil, coinculpatul C. M. A. i-a facilitat acestuia . dislocarea unui geam termopan), de unde a sustras 321 pachete țigări, cauzând un prejudiciu în cuantum de 3901,20 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.

Fapta inculpatului C. M. A. care, în noaptea de 2/3.12.2012, în baza unei rezoluții infracționale unice, în jurul orelor 2,30, împreună cu coinculpatul P. M. a încercat să pătrundă, prin efracție, în incinta S.C. A. P. S.R.L. situată în B., . nr.156 cu intenția de a sustrage bunuri, însă fiind surprinși de martorul Ț. C., au renunțat la activitatea lor infracțională, iar în jurul orelor 4,00 prin dislocarea unui geam termopan a facilitat . în incinta magazinului S.C. T. T. S.R.L., situat pe ., de unde coinculpatul P. M. a sustras 321 pachete țigări, cauzându-se un prejudiciu în cuantum de 3901,20 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal.

Fapta inculpatului D. I. care, în urma unei înțelegeri prealabile cu inculpații P. M. și C. M. A. și în baza unei rezoluții infracționale unice, în noaptea de 2/3.12.2012, a asigurat în două rânduri transportul și paza coinculpaților, prima dată în jurul orelor 2,30, când aceștia au încercat să pătrundă, prin efracție, în incinta S.C. A. P. S.R.L., situată în B., . nr.156, cu intenția de a sustrage bunuri, iar a doua oară, în jurul orelor 4,00 când inculpatul P. M. a pătruns prin efracție în incinta magazinului S.C. T. T. S.R.L., situat pe . (după ce în prealabil coinculpatul C. M. A. i-a facilitat acestuia . dislocarea unui geam termopan) de unde a sustras 321 pachete țigări, cauzând un prejudiciu în cuantum de 3901,20 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată prev. de art.26 Cod penal raportat la art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal.

În stabilirea răspunderii penale ce revine inculpaților instanța a analizat: împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta corelat cu gradul ei de pericol social concret, dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate de norma incriminatoare, cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală precum și aspectele privind persoana inculpaților.

Sub aspectul circumstanțelor reale fapta săvârșită de inculpați în baza unei rezoluții infracționale unice în noaptea de 2/3.12.2012 a prezentat un grad de pericol social concret relativ ridicat prin aceea că au acționat împreună, transportați fiind de inculpatul D. I. în diferite locații, pe timp de noapte și prin efracție au încercat să sustragă bunuri din magazinul S.C. A. P. S.R.L. și au sustras bunuri din magazinul S.C. T. T. S.R.L., împrejurări ce evidențiază și o periculozitate a inculpaților.

Referitor la circumstanțele personale instanța a reținut că inculpatul P. M. are studii 3 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, inculpatul C. M. A. are studii 4 clase, fără ocupație, necăsătorit cu un copil minor, are antecedente penale aflându-se în stare de recidivă postexecutorie (art.37 lit.b Cod penal) față de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.18/5.01.2007 a Jud. B., arestat la data de 28.05.2008 și liberat condiționat la data de 15.12.2010 cu un rest de 479 zile și inculpatul D. I. are studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, are antecedente penale suferind mai multe condamnări începând cu minoratul.

Inculpații au fost cercetați în stare de reținere începând cu data de 3.12.2012 și arest preventiv prin încheierea nr.59/3.12.2012 a Jud. B..

Inculpații P. M. și C. M. A. au avut o atitudine relativ sinceră, recunoscând participarea la activitatea infracțională cu mențiunea că inculpatul D. I. doar i-a transportat fără a cunoaște scopul pentru care au mers în diferite locații. Inculpatul D. I. a negat participarea la activitatea infracțională în calitate de complice, susținând că i-a transportat pe cei doi inculpați la locurile indicate și nu a cunoscut intențiile acestora.

Analizând circumstanțele expuse mai sus, instanța i-a condamnat pe inculpații P. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, C. M. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1 – 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal și D. I. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art.26 Cod penal raportat la art.208 al.1 -209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal la o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum prevăzut de lege și proporțional cu gravitatea faptei comise.

Ca modalitate de executare a pedepsei instanța a apreciat că scopul acesteia - preventiv și educativ – se poate realiza în cazul inculpaților P. M. (fără antecedente penale) și D. I. (cu antecedente penale dar având în vedere contribuția la activitatea infracțională) în condiții de libertate.

Astfel, în cazul inculpatului P. M. instanța în baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată pe durata termenului de încercare prev. de art.82 Cod penal.

În baza art.71 al.5 Cod penal a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii să se suspende și executarea pedepselor accesorii privind drepturile prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului P. M. asupra consecinței nerespectării dispozițiilor legale care au ca urmare aplicarea art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art.350 al.3 lit.b Cod procedură penală;

A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P. M. dacă nu se mai află sub puterea altui mandat de executare a pedepsei.

În baza art.88 Cod penal a computat din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 3.12.2012 și până la zi.

Pentru inculpatul D. I. instanța în baza art.86/1 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 Cod penal.

A obligat inculpatul D. I. ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art.86/3 al.1 lit.a-d Cod penal.

În baza art.71 al.5 Cod penal a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii să se suspende și executarea pedepselor accesorii privind drepturile prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului D. I. asupra consecinței nerespectării disp. art.86/4 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.350 al.3 lit.b Cod procedură penală;

A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D. I. dacă nu se mai află sub puterea altui mandat de executare a pedepsei.

În ceea ce privește inculpatul C. M. A. scopul pedepsei s-a putut realiza - dată fiind starea de recidivă a acestuia - numai în condiții privative de libertate.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, deși art. 71 alin. 2 Cod penal a impus interzicerea automată a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a-c, în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, instanța a avut în vedere decizia nr. 74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Potrivit acestei decizii, obligatorie conform art. 414 ind. 2 alin. 3 Cod procedură penală, dispozițiile art. 71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – c Cod penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii (ope legis) ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal. Recursul în interesul legii pronunțat de instanța supremă în materie este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirst c. Marii Britanii.

Ca atare, în prezenta cauză, instanța a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Cod penal, respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat – activități ce presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exercițiul autorității, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei. Față de aceste dispoziții și analizând circumstanțele concrete ale prezentei cauze, instanța a apreciat că în speță nu se impune interzicerea dreptului de a alege prevăzut de dispozițiile art 64 lit. a teza I din Cod penal.

În baza art.350 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art.88 Cod penal a computat din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 03.12.2012 și până la zi.

A luat act de retragerea cererii inculpatului D. I. de liberare provizorie sub control judiciar.

În soluționarea laturii civile având în vedere că au fost îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale instanța în baza art.14 al.3 lit.b și art.346 Cod procedură penală a admis pretențiile civile solicitate de părțile civile constituite în cauză în sensul că obligă în solidar inculpații P. M., C. M. A. și D. I. la plata sumelor de 200 lei către S.C. A. P. S.R.L. B. și 150 lei către S.C. T. T. S.R.L. B..

În baza art.118 lit.b Cod penal;

A dispus confiscarea în folosul statului a următoarelor bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Poliției Mun. B. potrivit dovezii . nr._/13.12.2012: trei saci din rafie culoare albastră, foarfecă tăiat tablă cu mâner din plastic, o sacoșă din plastic de culoare galbenă, 3(trei) șurubelnițe din care două cu mâner plastic de culoare galben cu negru și una cu mâner transparent, o lanternă roșie, 2 șurubelnițe stea, un clește cu mânere din plastic culoare roșu cu negru și 2 șurubelnițe drepte cu mânere din plastic galben cu negru.

În baza art.169 Cod procedură penală;

A dispus restituirea către inculpatul P. M. a unui telefon mobil marca Samsung carcasă negru cu roșu ._ și a unei geci din piele de culoare albastră eticheta „Feifa”, către inculpatul C. M. A. a următoarelor bunuri: o geacă din fâș de culoare neagră, un fes material textil de culoare gri cu alb, o pereche de mănuși culoare negru cu gri cauciucate, un telefon mobil marca Samsung carcasă de culoare neagră ._ și către inculpatul D. I. a unui telefon mobil marca HU AWEI de culoare neagră ._.

Având în vedere disp. art.189-191 Cod procedură penală;

Împotriva sentinței penale nr. 472/12.03.2012 a Judecătoriei B. au formulat recurs inculpații P. M., C. A. M. și D. I. criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul P. M. a solicitat acordarea de circumstanțe atenuante judiciare care să aibă ca efect coborârea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, cu păstrarea modalității de executare dispusă.

Inculpatul D. I., prin apărător din oficiu, a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate, solicitând achitarea în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală în referire la art. 10 lit. c Cod procedură penală, arătând că nu participat la săvârșirea faptelor.

Inculpatul C. A. M., prin apărător din oficiu, a criticat soluția instanței de fond pentru netemeinicie, solicitând acordarea de circumstanțe judiciare, care să aibă ca efect coborârea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.

A solicitat schimbarea modalității de executare din privare efectivă de libertate în suspendare sub supraveghere și punerea de îndată în libertate.

Analizând cauza din prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, curtea apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele motive:

  1. În cauză față de inculpatul P. M. nu pot fi acordate circumstanțe atenuante judiciare, raportat la natura infracțiunilor săvârșite, prejudiciul cauzat, a faptului că nu a depus stăruință pentru acoperirea prejudiciului cauzat și a avut o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului încercând să ascundă participația inculpatului D. I. la săvârșirea faptelor.

Acordarea de circumstanțe atenuante judiciare este o facultate și nu o obligație, lăsată de aprecierea judecătorului în funcție de fiecare caz în parte.

  1. Participația penală a inculpatului D. I., în pofida nerecunoașterii acestuia, este dovedită de convorbirile purtate între inculpații D. I. și C. A. M., ale căror ore coincid cu orele comiterii faptelor.

Rezultă că cererea inculpatului D. I. de achitare, în baza prev. art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală este nefondată.

  1. Cererea inculpatului C. A. M., de schimbare a modalității de executare a pedepsei de privare efectivă de libertate în suspendarea sub supraveghere se dovedește nefondată.

Potrivit art. 861 alin. 1 lit. b Cod penal suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu se poate dispune dacă anterior inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.

Din fișa de cazier judiciar a acestui inculpat rezultă că acesta anterior a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 18/05.01.2007 a Judecătoriei B. iar, la data săvârșirii faptelor se afla în stare de recidivă postexecutorie față de această sentință penală.

Inculpatul nu se afla la prima confruntare cu legea penală având în antecedente mai multe condamnări pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de furt calificat, o infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri, o infracțiune de port fără drept de armă albă, o infracțiune de lovire sau alte violențe și o infracțiune de vătămare corporală gravă.

Pe durata procesului a avut o atitudine parțial sinceră, încercând să ascundă participația inculpatului D. I. și nu a depus stăruință pentru acoperirea prejudiciului cauzat.

Față de toate aceste argumente, Curtea apreciază că nu se impune acordarea de circumstanțe atenuante judiciare, care să aibă ca efect coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Așa fiind și văzând prev. art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală și art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații P. M., C. A. M. și D. I. împotriva sentinței penale nr. 472/12.03.2013 a Judecătoriei B. și va obliga pe fiecare dintre inculpații-recurenți la plata de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 38517 Cod procedură penală, art. 350 Cod procedură penală va fi menținută starea de arest preventiv a inculpatului C. A. M. și se va deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata reținerii și arestării preventive începând cu 03.12.2012 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații P. M. (fiul lui I. si A., născut la data de 16.11.1989, în Braila, CNP –_) domiciliat în Braila, ., .), C. M. A. ( fiul lui P. si P., născut la data de 9.08.1985, în Braila, CNP -_, domiciliat în Braila .. 13, cetățean român, studii- 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupatie, recidivist) în prezent deținut în Penitenciarul G. și D. I. (fiul lui R. si L., născut la data de 22.11.1986, în Braila, CNP -_) domiciliat în B., .. 10, .. 4, ., fără forme legale în B., ., împotriva sentinței penale nr. 472 din 12.03.2013 a Judecătoriei B..

Menține starea de arest a inculpatului C. M. A. și deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la data de 3.12.2012 la zi - 3.05.2013.

Obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu ( av.Gaibăr E.) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul G..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai 2013.

PRȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

L. H. P. D. M. T.

Grefier,

A. S.

Red. L. H./10.05.2013

Tehnored. M. V.

2 ex./23.05.2013

Fond. V. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 718/2013. Curtea de Apel GALAŢI