Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1036/2013. Curtea de Apel GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1036/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 1546/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1036/R
Ședința publică din data de 11.07.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. H.
Judecător – D. P.
Judecător – C. C. – Președintele Secției Penale și pentru Cauze cu Minori
Grefier – E. M.
Ministerul Public reprezentat de procuror
B. M.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul H. R. A. (fiul lui G. și I., născut la data de 13.10.1987 în București – Sector 6, domiciliat în Rm. Sărat, ., ., ., CNP -_ în prezent aflat in stare de deținere in Penitenciarul Focșani) împotriva sentinței penale nr. 956/24.05.2013 a Judecătoriei Focșani.
La apelul nominal a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu – av. P. A. conform delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că este primul termen de judecată, după care:
Se procedează la identificarea inculpatului H. R. A. care confirmă datele de stare civilă existente la dosarul cauzei.
Curtea întreabă pe inculpatul prezent dacă își menține recursul formulat.
Inculpatul precizează că înțelege să renunțe la recursul declarat.
Apărătorul inculpatului solicită a se lua act de declarația inculpatului, în sensul că înțelege să își retragă recursul formulat. Cu plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu, sens în care depune la dosar referatul întocmit conform Protocolului nr._/2008 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Procurorul solicită ca, în conformitate cu disp.art.3854 în referire la art.369 Cod procedură penală, să se ia act de declarația inculpatului de retragere a recursului și să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatului H. R. A., având ultimul cuvânt arată că își retrage recursul formulat.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Din examinarea actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 956/24.05.2013 a Judecătoriei Focșani, s-a respins pe fond ca neîntemeiată cererea de rejudecare după predare in baza unui mandat european de arestare a sentinței penale nr. 167/26.01.2011 a Judecătoriei Focșani pronunțată in dosarul nr._ .
Onorariul avocatului din oficiu, av. S. A. M., către Baroul de Avocați Focșani a fost avansat din fondul Ministerului de Justiție.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 de lei cheltuieli judiciare către stat (din care 100 de lei onorariul avocatului din oficiu).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focșani la nr._ petentul H. R. A. a formulat cerere de rejudecare după extrădare in dosarul nr._ in temeiul art. 522 ind. 1 Cod procedură penală, motivat de faptul că a fost judecat in lipsă, in prezent fiind extrădat din Italia.
Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Petentul condamnat H. R. A. a fost trimis in judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani nr. 4695/P/2009 pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g Cod penal, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 și părăsirea locului accidentului prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal.
Din analiza dosarului in care s-a pronunțat sentința penală nr. 167/26.01.2011 a Judecătoriei Focșani, a rezultat că prin această sentință petentului condamnat i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
În executarea acestei sentințe, rămasă definitivă, a fost emis mandatul de executare nr. 193/15.02.2011.
Întrucât mandatul nu a putut fi pus in executare, pentru că petentul condamnat nu a fost găsit a fost emis mandatul european de arestare nr. 8/4.05.2011, transmis spre difuzare de Ministerul Justiției.
Biroul Național Interpol a comunicat instanței că in baza acestui mandat european de arestare petentul condamnat a fost predat in Italia autorităților romane la data de 29.06.2012.
Din analiza dispozițiilor art. 522 ind. 1 Cod procedură penală, a rezultat că posibilitatea formulării unei cereri de rejudecare in cazul in care persoana condamnată a lipsit de la judecată, iar ulterior s-a cerut extrădarea sau predarea sa în baza unui mandat european de arestare, trebuia valorificată in momentul in care acea persoană afla de procedură, adică de hotărârea pronunțată in lipsa sa.
În cazul de față petentul condamnat a luat cunoștință de condamnarea sa prin sentința penală nr. 167/26.01.2011 la momentul predării sale in baza mandatului european de arestare.
Scopul garanției procesuale oferită de statul roman persoanelor judecate și condamnate in lipsă este cel al împiedicării executării unei pedepse aplicate in cadrul unei proceduri judiciare de care persoana in cauză nu a avut cunoștință.
Procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului este o procedură specială menită să asigure garantarea dreptului la apărare și contradictorialitatea judecății.
Prin Încheierea din 1.04.2013, in baza art. 522 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală s-a admis in principiu cererea de rejudecare și s-a dispus citarea inculpatului și a părții vătămate A. V.. După admiterea in principiu a cererii, instanța in mod obligatoriu trebuie sa-l audieze pe inculpat si poate dispune, daca găsește necesar, administrarea din nou a probelor care au fost efectuate in cursul judecații si de asemenea, va putea administra alte probe noi cerute de condamnat in raport de caracterul pertinent si concludent al acestora.
Fiind citat, inculpatul s-a prezentat la termenul de judecată din data de 22.04.2013 și a recunoscut in totalitate faptele reținute in actul de sesizare, solicitând totodată ca judecarea cauzei să aibă loc in baza materialului probator administrat.
Din probele administrate in cauză instanța a reținut că atât hotărârea pronunțată in prima judecată este legală și temeinică, iar in urma rejudecării cauzei, instanța a constatat că aceasta nu are nici o influență asupra hotărârii pronunțate in cursul primei judecăți, motiv pentru care a respins cererea de rejudecare după extrădare. Instanța a reținut că nu s-au modificat sub aspect probator elementele stării de fapt in ce privește vinovăția inculpatului.
Reținând aceeași stare de fapt cat și vinovăția inculpatului, faptele fiind reținute in mod corect, săvârșite de inculpat, instanța a apreciat că probele aduse cu ocazia rejudecării cauzei nu pot înlătura starea de fapt și nici vinovăția inculpatului reținută in cursul primei judecăți, astfel că a respins cererea de rejudecare după extrădare ca neîntemeiată.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală.
Împotriva sentinței penale mai sus arătate a declarat recurs inculpatul H. R. A..
La termenul de judecată din 11.07.2013, inculpatul H. R. A. a declarat că înțelege să-și retragă recursul formulat.
Potrivit dispozițiile art.3854 în referire la art.369 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat.
Cum în cauză aceste prevederi legale au fost îndeplinite, în sensul că, prezent în instanță, în prezența apărătorului său, inculpatul și-a manifestat expres voința de a-și retrage recursul declarat, urmează a se lua act de aceasta și a dispune în consecință;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul H. R. A. (fiul lui G. și I., născut la data de 13.10.1987 în București – Sector 6, domiciliat în Rm. Sărat, ., ., .,, CNP -_ în prezent aflat in stare de deținere in Penitenciarul Focșani) împotriva sentinței penale nr. 956/24.05.2013 a Judecătoriei Focșani.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Potrivit apărătorului desemnat din oficiu (av. P. A.) în sumă de 200 lei va fi avansat către Baroul de Avocați G. din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.07.2013.
Președinte, Pt. Judecător, Pt. Judecător,
L. H. D. P. C. C.
Aflat în C.O. - conf. art. 312 al. 2 C.p.p. Aflat în C.O. - conf. art. 312 al. 2 C.p.p.
Semnează președinte de complet Semnează președinte de complet
Jud. L. H. Jud. L. H.
Grefier,
E. M.
Red./Tehnored E.M.
2 ex./29.07.2013
Fond. A.D. M.
← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 717/2013.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1127/2013. Curtea de Apel... → |
---|