Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 961/2013. Curtea de Apel GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 961/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 16091/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 961/R
Ședința publică din data de 19.06.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. P.
Judecător – M. T.
Judecător – F. M.
Grefier – E. M.
Ministerul Public reprezentat de M. C. C. – Procuror General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de P. de pe lângă Judecătoria Focșani și de recurenții – inculpați R. A. – D. și M. P. împotriva sentinței penale nr. 377/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit disp. art.306 Cod procedură penală, Curtea a amânat pronunțarea la data de 19.06.2013.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani cu privire la inculpații R. C. M. și M. P. și inculpatul R. A. D. au declarat recurs împotriva sentinței penale nr.377/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 377 din 26.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Focșani a condamnat pe inculpatul R. C.-M. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- furt calificat, prev. de art. 208 alin1 Cod penal, art. 209 alin 1, lit. a, g si i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal si art. 3201 Cod procedură penală, la 3 ani si 6 luni închisoare.
- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal si art. 3201 Cod procedură penală, la 1 an si 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cod penal si art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni închisoare.
A descontopit pedeapsa rezultanta de 3 ani si 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1833/28.10.2011 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin nerecurare, cu pedepsele componente de 3 ani si 3 luni si 3 ani si 1 lună închisoare.
A descontopit pedeapsa rezultanta de 3 ani si 2 luni închisoare aplicata prin sentința penală nr.2059/28.11.2011 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin decizia penală nr. 619/2012 a Curții de Apel G. in pedepsele componente de 3 ani si 2 luni, 1 an si 4 luni si 2 ani si 4 luni.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani aplicată prin sentința penală nr. 650/27.03.2012 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin decizia penală nr. 1280/2012 a Curții de Apel G. în pedepsele componente de 1 lună si 3 ani închisoare.
A constatat că infracțiunile pentru care i s-au aplicat inculpatului pedepsele din prezenta cauză, sunt concurente cu infracțiunile pentru care i s-au aplicat aceluiași inculpat, pedepsele prin sentința penală nr. 2059/2011, nr. 650/2012 si nr. 1833/28.10.2011 ale Judecătoriei Focșani.
In baza art. 36 alin 2 Cod penal a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni închisoare.
A menținut liberarea condiționata pentru restul de pedeapsă neexecutat de 317 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1662/2008 a Judecătoriei Focșani.
A dedus din pedeapsa de executat durata executata de la 19.09.2012 la zi.
A dispus anularea mandatelor de executare nr.2379/2012, nr. 747/2.10.2012, nr.2014/15.11.2011 a Judecătoriei Focșani.
În baza art. 71 Cod penal pe durata executării pedepsei inculpatul a lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a ip. a II-a si lit. b Cod penal.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A condamnat pe inculpatul M. P., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- furt calificat, prev. de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal si art. 3201 Cod procedură penală la 3 ani închisoare;
- furt calificat, prev. de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal si art. 3201 Cod procedură penală la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cod penal si art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicata prin sentința penală nr. 175/2008 a Judecătoriei Focșani definitivă prin decizia penală nr. 576/20.10.2008 a Curții de Apel G., pedeapsă pe care să o execute alături de pedeapsa rezultantă din prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal pe durata executării pedepsei, s-a dispus ca inculpatul să fie lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a ip. a II-a si lit. b Cod penal.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A condamnat pe inculpatul R. A.-D., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, la 3 ani si 2 luni închisoare.
În baza art. 61 Cod penal s-a dispus revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă neexecutat de 278 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1662/12.11.2008 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin decizia penală nr. 224/16.07.2009 a Tribunalului V., rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani si 2 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal pe durata executării pedepsei s-a dispus ca inculpatul să fie lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a ip. a II-a si lit. b Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată D. M. nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpaților.
Au fost obligați inculpații R. M. C. si M. P. să plătească câte 1000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, câte 600 lei onorarii de avocat din oficiu vor fi avansate câte 300 lei (avocat P. A. cu delegație pentru asistenta judiciară obligatorie nr. 96/15.01.2013 emisă de Baroul V. si avocat L. M. cu delegație pentru asistenta judiciară obligatorie nr. 98/15.01.2013 emisă de Baroul V.) din Fondurile Ministerului de Justiție si câte 300 lei (avocat L. M. cu delegație pentru asistenta judiciară obligatorie nr. 2700/1.11.2012 emisă de Baroul V. si avocat P. A. cu delegație pentru asistenta judiciară obligatorie nr. 2821/12.11.2012 emisă de Baroul V.) din fondurile Ministerului Public.
A fost obligat inculpatul R. A. D. să plătească suma de 600 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 300 lei onorariul de avocat din oficiu (avocat N. G. cu delegație pentru asistenta judiciară obligatorie nr. 97/15.01.2013 emisă de Baroul V.) a fost avansată din fondurile Ministerului de Justiție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani nr. 4638/P/2011 s-a dispus trimiterea in judecata penala a inculpatului R. C. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat si conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 208 alin 1-209 alin 1 lit a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b si art. 86 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit b Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal si a inculpatului R. A. - D. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin 1- 209 alin 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, constând in aceea că in noaptea zilei de 18/19.09.2011 cei doi inculpați împreună cu M. P. au sustras prin efracție un autoturism marca Dacia Break cu număr de înmatriculare_ in valoare de 2000 lei aparținând părții vătămate D. M., ce era parcat in spatele locuinței acestuia si care a fost condus de către inculpatul R. Comsin M. fără a poseda permis de conducere, până in momentul depistării de către lucrătorii de politie.
Prin același rechizitoriu a fost trimis in judecata si inculpatul M. P. pentru săvârșirea infracțiunii de furt-calificat, prev. de art. 208 alin 1- 209 alin 1 lit g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal si furt calificat prev. de art. 208 alin 1-209 alin 1 lit a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit a Cod penal, constând in aceea că in noaptea de 21-22.08.2011 a pătruns prin escaladare in curtea locuinței aparținând lui B. N. din ., de unde a sustras mai multe bunuri, respectiv două cazane din cupru de fabricat țuică, două pompe de stropit si 30 Kg de fasole, creând prejudiciul total de 8000 lei, apoi in noaptea zilei de 18-19.09.2011, împreună cu inculpații R. C. M. si R. A. D. au sustras prin efracție un autoturism marca Dacia Break, cu număr de înmatriculare_, in valoare de 2000 lei, aparținând părții vătămate D. M., ce era parcat in spatele curții locuinței acestuia.
Din actele si lucrările dosarului instanța retine următoarea situație de fapt:
In noaptea zilei de 21/22.08.2011, inculpatul M. P. a pătruns prin escaladare in curtea locuinței aparținând lui B. N. din . de unde a sustras mai multe bunuri, respectiv două cazane de fabricat țuică din cupru a câte 200 l fiecare si două pompe de stropit, a câte 15 l fiecare, ambele confecționate din cupru si 30 kg de fasole, creând un prejudiciu total de 8000 lei.
In noaptea zilei de 18-19.09.2011, inculpații R. C. M., R. A. D. si M. P., au sustras prin efracție un autoturism marca Dacia Break cu număr de înmatriculare_, aparținând părții vătămate D. M., ce era parcat in spatele locuinței si care a fost condus de către inculpatul R. C. M., fără a poseda permis de conducere, până in momentul depistării de către lucrătorii de politie.
Cu ocazia verificării autovehiculului a fost identificat inculpatul M. P. care se afla in portbagaj.
Audiați in cursul urmăririi penale inculpații M. P. si R. C. M. au avut declarații oscilante, iar la instanța au precizat că înțeleg să uzeze de drepturile prev. de art. 3201 Cod procedură penală în sensul că recunosc în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, că nu solicită administrarea de probe și solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc și le însușesc.
Audiat în cursul urmăririi penale inculpatul R. A. D. nu a recunoscut săvârșirea faptei, iar la instanța, deși legal citat nu s-a prezentat si nici nu si-a formulat probe în apărare.
Coroborând întreg materialul probator efectuat în cauză, cu faptul că prejudiciul a fost recuperat, instanța de fond a constatat că vinovăția inculpaților a fost pe deplin dovedită.
S-a reținut că, în drept, faptele inculpatului R. C. M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin 1-209 alin 1 lit. a,g,i Cod penal si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 din OUG 195/2002 rep., săvârșite în condițiile dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal privind concursul de infracțiuni pentru care urmează a i se aplica o pedeapsă rezultantă.
Din fisa de cazier a inculpatului, instanța de fond a reținut că acesta a mai fost condamnat prin sentințele penale nr. 1833/2011 a Judecătoriei Focșani, nr.2059/2011 a Judecătoriei Focșani si nr. 650/2012 a Judecătoriei Focșani.
Având în vedere datele săvârșirii faptelor din prezenta sentintă si datele săvârșirii faptelor din sentințele de mai sus, instanța a constatat că acestea sunt concurente, urmând a le contopi (după punerea in individualitatea lor) în pedeapsa cea mai grea.
A fost menținută liberarea condiționata pentru restul de pedeapsă neexecutat de 317 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1662/2008 a Judecătoriei Focșani.
Având în vedere faptul că inculpatul a fost arestat în baza mandatului nr. 2114/15.11.2011 a Judecătoriei Focșani, instanța a dedus din pedeapsa de executat, durata executată de la 19.09.2012 la zi.
S-a dispus anularea mandatelor de executare nr.2379/2012, nr. 747/2.10.2012, nr.2114/15.11.2011 a Judecătoriei Focșani.
S-a reținut că, în drept, faptele inculpatului M. P. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt-calificat, prev. de art. 208 alin 1- 209 alin 1 lit g,i Cod penal si furt calificat prev. de art. 208 alin 1-209 alin 1 lit a,g,i Cod penal, săvârșite în condițiile dispozițiilor art. 33 lit a Cod penal privind concursul de infracțiuni pentru care urmează a i se aplica o pedeapsă rezultanta.
Inculpatul a săvârșit faptele în condițiile recidivei prev. de art. 37 lit a Cod penal, anterior prin sentința penală nr. 175/2008 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin decizia penală nr. 576/2008 a Curții de Apel G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere.
Cum faptele din prezenta cauza au fost săvârșite in termenul de încercare stabilit prin sentința penală de mai sus, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere.
S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului R. A. D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin 1- 209 alin 1 lit a,g,i Cod penal pentru care a fost pedepsit.
Inculpatul a săvârșit fapta în condițiile recidivei prev. de art. 37 lit a Cod penal, anterior prin sentința penală nr. 1662/2008 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin decizia penală nr. 224/2009 a Tribunalului V. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare fiind arestat și liberat condiționat la 5.04.2011, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 278 zile.
In consecință, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 61 Cod penal privind revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă neexecutat, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentința.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, s-a ținut seama de gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii faptelor, coroborate cu persoanele inculpaților, care sunt recidiviști.
Instanța, în condițiile art.71 Cod penal a interzis inculpaților pe durata executării pedepselor drepturile prevăzute de art.64 alin 1 lit. a, teza a II s lit. b Cod penal, privind dreptul de a fi ales si dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
In consens cu cele statuate în mai multe rânduri de CEDO, de exemplu, prin Hotărârea S. si P., instanța a apreciat că restrângerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal, este necesară într-o societate democratică pentru apărarea ordinii si moralei publice, o persoană condamnată neputând să-si exercite drepturile menționate pe durata executării pedepsei.
Cât privește modalitatea de executare a pedepselor, față de cuantumul acestora și persoanele inculpaților, instanța a constatat că aplicarea unor pedepse privative de libertate sunt de natura să atingă scopul educativ al pedepselor.
În ceea ce îi privește pe inculpații R. C. M. și M. P., instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.3201 alin 7 Cod procedură penală privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
S-a constatat că inculpatul R. C. M. și M. P. sunt arestați în alte cauze.
S-a lua act că partea vătămată D. M. nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpaților.
Văzând si dispozițiile art. 189 si urm Cod procedură penală.
Împotriva hotărârii instanței de fond, au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Focșani și inculpații R. A. D. și M. P., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani critică hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală sub aspectul reținerii prevederilor art. 37 alin.1 lit.b Cod penal în ceea ce-l privește pe inculpatul R. C. M., în condițiile în care faptele anterioare au fost săvârșite în minorat iar, în ceea ce îl privește pe inculpatul M. P., instanța de fond i-a soluționat în mod greșit antecedentele penale.
Inculpatul R. A. D. solicită să fie achitat în baza art.10 lit.c Cod procedură penală întrucât nu a participat la săvârșirea infracțiunii iar, inculpatul M. P. solicită reținerea în privința sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin.1 lit. c Cod penal.
Recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani este fondat iar, recursul declarat de inculpatul R. A. D. este nefondat.
Analizând hotărârea recurată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, a susținerilor recurenților, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt, pe baza probelor administrate, vinovăția inculpaților și pedepsele aplicate inculpaților.
S-a reținut, în fapt, că inculpații R. C. M., R. A. D. și M. P. au sustras, prin efracție, un autoturism Dacia Break cu numărul de înmatriculare_, în valoare de 200 lei, aparținând părții vătămate D. M., care a fost condus de inculpatul R. C. M., fără a poseda permis de conducere.
In noaptea de 21/22.08.2011, inculpatul M. P. a pătruns, prin escaladare, în curtea locuinței aparținând lui B. N. din ., de unde a sustras mai multe bunuri, respectiv, două cazane din cupru de fabricat țuică și două pompe de stropit, creând un prejudiciu de 8000 lei.
In mod greșit, a fost reținute, în încadrarea juridică dată inculpatului R. C. M., prevederile art. 37 alin.1 lit. b Cod penal, respectiv, recidiva post executorie, întrucât, faptele anterioare pentru care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1662/12.11.2008 a Judecătoriei Focșani, rămasă definitivă la data de 16.07.2009, a fost săvârșită în perioada de minorat a acestuia, perioadă care, potrivit art. 38 alin.1 lit.a Cod penal, nu atrage starea de recidivă. Astfel că, va fi admis acest prim punct al motivelor de recurs invocate de P. de pe lângă Judecătoria Focșani.
De asemenea, și cel de-al doilea motiv invocat de P. de pe lângă Judecătoria Focșani va fi admis. Vor fi refăcute antecedentele penale ale inculpatului M. P.. Astfel, va fi avut în vedere faptul că prezenta faptă a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani aplicată prin sentința penală nr. 175/2008, fiind concurentă cu cea pentru care inculpatul M. P. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare prin revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei menționate anterior, aplicându-se ca urmare a cumulului aritmetic, pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr. 16/10.01.2012.
Astfel, în temeiul art. 36 alin.1 Cod penal, va costata că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 16/10.01.2010, să mențină revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani aplicată prin sentința penală nr. 175/2008 a Judecătoriei Focșani.
Va deduce perioada executată de la data de 15.02.2012 și va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii și emiterea unui nou mandat.
Nu va reține motivul de recurs invocat de inculpatul R. A. D. de achitare a sa în baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală în referire la art.10 alin.1 lit. c Cod procedură penală, potrivit căruia susține faptul că nu ar fi participat la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Din declarațiile coinculpaților și ale martorilor audiați în faza de urmărire penală, reiese faptul că inculpatul R. A. D. a participat la săvârșirea infracțiunilor iar, inculpatul nu s-a prezentat la judecata în fond a cauzei pentru a face dovada contrarie.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs invocat de inculpatul M. P., de reținere în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin.1 lit. c Cod penal, întrucât, pentru faptul că a fost sincer și a recunoscut săvârșirea faptei, au fost reținute dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală iar, în baza alin.7 al acestui articol, au fost reduse limitele pedepsei cu o treime.
Nu se poate da o dublă eficiență aceleiași împrejurări de fapt, favorabilă inculpatului, respectiv sinceritatea acestuia.
Din aceste considerente, Curtea, în baza art._ pct.2 lit. d Cod proc.penală, va admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Focșani cu privire la inculpații R. C.-M. și M. P..
Va casa, în parte, sentința penală nr. 377/26.02.2013 a Judecătoriei Focșani și, în rejudecare:
Va înlătura din încadrarea juridică dată inculpatului R. C. M. privind infracțiunile de furt calificat și de conducere fără permis a dispozițiilor art.37 alin.1 lit.b Cod penal, menținând pedepsele aplicate, precum și pedeapsa rezultantă.
Va înlătura dispozițiile privind soluționarea antecedentelor penale ale inculpatului M. P..
Va descontopi pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.16/10.01.2012 a Judecătoriei Focșani inculpatului M. P., în pedepsele componente de:
-l an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat;
-3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 175/31.01.2008 a Judecătoriei Focșani, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 576/20.10.2008 a Curții de Apel G..
In baza art.33 – 34 Cod penal, va contopi cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală recurată cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 16/10.01.2012 a Judecătoriei Focșani, stabilind o rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 864 Cod penal, va menține revocarea executării pedepsei de 3 ani închisoare prin suspendare sub supraveghere aplicată prin sentința penală nr. 175/31.01.2008 a Judecătoriei Focșani, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 576/20.10.2008 a Curții de Apel G., inculpatul M. P. urmând a executa o pedeapsă de 6 ani închisoare.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M. P. perioada executată de la data de 15.02.2012 la zi.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R. A.-D. și M. P. împotriva aceleiași sentințe penale.
In baza art.192 alin.2 Cod proc. penală, va obliga pe inculpații recurenți la plata a câte 350 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 900 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu (av. G. O.), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Focșani cu privire la inculpații R. C.-M. (fiul lui G. –G. si N., născut la data de 09.07.1990 in municipiul Focșani, județul V., cu domiciliul in ., posesor al P.C.nr._ eliberat de SPCEPS, CNP_, cetățenie română, necăsătorit, studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, recidivist, in prezent deținut in Penitenciarul B.) și M. P. (fiul lui C. si S., născut la data de 10.02.1975 in ., cu domiciliul in ., posesor al C.I. . nr._, eliberat de SPCLEP Focșani, CNP_, cetățenie română, căsătorit, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, recidivist, in prezent deținut in Penitenciarul B.).
Casează, în parte, sentința penală nr. 377/26.02.2013 a Judecătoriei Focșani și, în rejudecare:
Înlătură din încadrarea juridică dată inculpatului R. C. M. privind infracțiunile de furt calificat și de conducere fără permis a dispozițiilor art.37 alin.1 lit.b Cod penal, menținând pedepsele aplicate, precum și pedeapsa rezultantă.
Înlătură dispozițiile privind soluționarea antecedentelor penale ale inculpatului M. P..
Descontopește pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.16/10.01.2012 a Judecătoriei Focșani inculpatului M. P., în pedepsele componente de:
-l an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat;
-3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 175/31.01.2008 a Judecătoriei Focșani, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 576/20.10.2008 a Curții de Apel G..
In baza art.33 – 34 Cod penal,contopește cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală recurată cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 16/10.01.2012 a Judecătoriei Focșani, stabilind o rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 864 Cod penal, menține revocarea executării pedepsei de 3 ani închisoare prin suspendare sub supraveghere aplicată prin sentința penală nr. 175/31.01.2008 a Judecătoriei Focșani, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 576/20.10.2008 a Curții de Apel G., inculpatul M. P. urmând a executa o pedeapsă de 6 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M. P. perioada executată de la data de 15.02.2012 la zi.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr.18/30.01.2012 emis în baza sentinței penale nr.16/10.01.2012 a Judecătoriei Focșani și dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R. A.-D. (fiul lui G. - G. si N., născut la data de 03.07.1989 in municipiul Focșani, sudetul V., cu domiciliul in ., posesor al C.I. . nr._, eliberat de SPCLEP Focșani, CNP_) și M. P. împotriva aceleiași sentințe penale.
In baza art.192 alin.2 Cod proc. penală, obligă pe inculpații recurenți la plata a câte 350 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 900 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu (av. G. O.), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2013..
Președinte, Judecător, Judecător,
D. P. M. T. M. F.
Grefier,
E. M.
Red. M.T./28.06.2013
Tehnored. E.M.
2ex/28.06.2013
Fond L.D.
PROCES-VERBAL
Potrivit dispozițiilor art.195 alin.3 Cod procedură penală, dispozitivul Deciziei penale nr.961/R/19.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, a fost îndreptat conform Încheierii de îndreptare a erorii materiale din Camera de Consiliu din data de 21 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ /2013.
Grefier,
E. M.
← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 123/2013. Curtea de Apel... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 22/2013. Curtea de... → |
---|