Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 656/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 656/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 3071/275/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 656/R
Ședința publică din data de 24 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. L. C. - judecător
Judecător - A. B.
Judecător - M. C.
Grefier - G. V.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. E. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA P. împotriva sentinței penale nr. 41 din 11.02.2013 a Judecătoriei P., pronunțată în dosarul nr._ privind pe inculpatul I. M. R., deținut în Penitenciarul G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.04.2013 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 24.04.2013.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală 41 din 11.02.2013 a Judecătoriei P., a fost condamnat inculpatul I. M. R., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prev. de art.211 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal în infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a cod penal și aplicarea dispozițiilor art.3201 Cod pr. penală la 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art.61 alin.1 ip. a II-a Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul neexecutat de 565 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 301/18.07.2007 a Tribunalului Suceava.
În baza art.37 lit.a Cod penal și art.39 alin.2 Cod penal, s-a contopit restul neexecutat de 565 zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an 5 luni și 26 zile.
În condițiile art.71 Cod penal pe durata executării pedepsei, s-a dispus ca inculpatul să fie lipsit de drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit.a ip. a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin arest preventiv cu începere de la 9 noiembrie 2011 până la data de 9 decembrie 2011 conform deciziei nr.363/09.12.2011 a Tribunalului V., când a fost anulat mandatul de arestare preventivă nr.7/14.10.2011 emis de Judecătoria P..
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A fost obligat inculpatul la 1519,21 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Județean de Urgență Sf. P. Focșani cu dobânda legală calculată la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la acoperirea integrală a debitului.
S-au respinge ca nedovedite pretențiile civile ale părții vătămate P. V..
A fost obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei onorariu de avocat din oficiu, vor fi suportați din fondul Ministerului de Justiție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului pe lângă Judecătoria P. din 16.11.2011 inculpatul I. M. R. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin.1 Cod penal, constând în aceea că a deposedat prin violență pe partea vătămată P. V. de cal, căruță și o sumă de bani.
Inculpatul, prin declarație, nu a recunoscut fapta așa cum a fost reținută prin actul de sesizare a instanței, apărându-se în sensul că a avut o altercație cu partea vătămată în cursul căreia s-au lovit reciproc.
În acest sens a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prev. de art.211 alin.1 Cod penal în cea de lovire prev. de art.180 alin.2 Cod penal, cerere care i-a fost respinsă.
În primul ciclu procesual, în urma probelor administrate, prin sentința penală nr.87/2012 Judecătoria P. a reținut vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1 Cod penal și l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu privare de libertate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs parchetul și inculpatul criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei.
Prin decizia penală nr.363/2011 Tribunalul V. a admis recursul și a casat sentința în totalitate cu trimitere spre rejudecare.
S-a dispus revocarea mandatului de arestare preventivă nr.7/14.10.2011.
Prin declarație inculpatul a recunoscut că la 08 oct.2011 s-a deplasat pe raza localității Haret pendinte de oraș Mărășești și, după ce a consumat băuturi alcoolice într-un bar, a ieșit în drumul european cu intenția de a se deplasa spre . drum s-a întâlnit cu partea vătămată pe care l-a rugat să-l ia în căruță până în .> Pe drum, inculpatul recunoaște că a avut o altercație cu partea vătămată, că s-au lovit reciproc, după care s-a reîntors la un alt bar din localitatea Haret.
Nu rezultă din nicio probă că inculpatul l-ar fi deposedat pe partea vătămată de bani și de căruță.
Din probele dosarului, respectiv declarațiile martorilor M. Anișoara și A. G. rezultă că inculpatul avea o sumă importantă de bani asupra sa și că a oferit de băut unor cetățeni aflați în bar.
Pe fondul cauzei, ca urmare a probelor administrate, inculpatul, prin apărător, a menținut cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin.2 Cod penal în temeiul art.333 și urm. cod pr. penală.
Instanța a pus în discuție părților excepția.
Din probele dosarului instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Din declarațiile martorilor P. A. și P. M. audiate în cauză rezultă că inculpatul și partea vătămată s-au bătut, acesta din urmă ajungând la mama sa, respectiv martora P. A., căreia i s-a plâns că inculpatul l-a lovit și i-a furat căruța și banii.
În cauză nu rezultă probe directe, cu excepția recunoașterii inculpatului care a declarat că a lovit pe partea vătămată, celelalte aspecte fiind relatate de rudele părții vătămate (mama și sora) aspecte pe care le cunoaște de la acesta.
Mai mult, s-a reținut din probe că inculpatul nu l-a deposedat pe partea vătămată de căruță și cal, acestea fiind găsite în . vătămată își are domiciliul, atelajul ajungând acasă fără partea vătămată care, după conflict a ajuns pe jos, la rudele sale.
Această situație de fapt se coroborează și cu declarațiile martorilor din bar, respectiv barmana M. Anișoara și M. C., care au relatat că inculpatul s-a întors în bar murdar de sânge, pe jos, a consumat băuturi alcoolice și apoi a plecat, fapt care exclude sustragerea căruței și a calului.
S-a mai reținut că atât înainte de a se întâlni cu partea vătămată cât și după ce s-a reîntors în bar inculpatul avea asupra sa bani din care a cumpărat bere și a oferit și celor din bar băuturi, afirmând că a câștigat o sumă importantă de bani la T., la jocurile de noroc.
În acest context este exclusă împrejurarea că inculpatul să fi deposedat pe partea vătămată de vreo sumă de bani, cu atât mai mult că acesta din urmă reclamă dispariția sumei de 50 sau 60 lei (nu este consecvent nici sub acest aspect), iar inculpatul avea asupra sa o sumă importantă de bani în lei și valută (euro).
Analizând probele dosarului, prima instanță a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi deposedat partea vătămată prin violență de bunuri (bani și atelaj) ci între cei doi ar fi avut loc o bătaie, infracțiune pe care inculpatul a recunoscut-o.
Reconsiderând cele sus arătate, instanța a apreciat că încadrarea juridică a faptei este lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, cererea de schimbare a încadrării juridice fiind admisă în temeiul art.333 și urm. Cod pr. penală.
În cauză s-a făcut și aplicarea dispozițiilor art.3201 Cod pr. penală față de recunoașterea constantă a inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art.180 alin.2 Cod penal, cu toate consecințele care decurg din aceasta.
Din probele dosarului coroborate cu recunoașterea inculpatului prin declarație instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În după amiaza zilei de 08 oct.2011, inculpatul a ajuns pe raza localității Haret și a mers la un bar cu intenția de a consuma băuturi alcoolice.
În jurul orei 17,00 în acel bar a venit și partea vătămată.
În urma discuțiilor cu partea vătămată inculpatul a înțeles că acesta din urmă se deplasează către ., și l-a rugat să-i ia și pe el.
Pe drum, între inculpat și partea vătămată P. V. a izbucnit un conflict în cursul căruia părțile s-au lovit reciproc.
Că inculpatul l-a tras din căruță pe partea vătămată care a rămas jos ca urmare a loviturilor primite iar calul s-a speriat și s-a deplasat pe drum spre locuința părții vătămate în .> Inculpatul a abandonat victima și s-a reîntors în barul din satul Haret unde a consumat o bere și a relatat faptul că a fost tâlhărit de o persoană care i-a furat telefonul.
Din declarațiile martorilor instanța a reținut că inculpatul era lovit și murdar de noroi.
Martorii relatează de asemenea, că inculpatul avea asupra sa atât înainte de a pleca cu partea vătămată cât și după ce s-a reîntors, respectiv o sumă mult mai mare decât cea reclamată de către partea vătămată.
Din declarațiile martorilor P. A. și P. M., mama și sora părții vătămate, instanța a reținut că după conflict partea vătămată a mers la domiciliul acestora bătut, reclamând că a fost tâlhărit și deposedat de căruță, dar că, ulterior au aflat că acesta a găsit caii și căruța la domiciliul său unde, mai mult ca sigur, au ajuns după ce s-au speriat și au fugit de la locul conflictului.
Analizând probatoriul, instanța a apreciat că în cauză nu poate fi vorba de o tâlhărie ci doar de săvârșirea infracțiunii de lovire, prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, precum și persoana inculpatului care este cunoscut ca o fire foarte violentă, și i-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate.
Inculpatul a comis fapta în condițiile recidivei prevăzute de art.37 lit.a Cod penal.
Astfel, inculpatul a fost condamnat prin decizia penală nr.301/18.07.2007 a Tribunalului Suceava la o pedeapsă de 6 ani închisoare și eliberat condiționat cu un rest de pedeapsă de 565 de zile.
În temeiul art. 39 alin.2 Cod penal, instanța a contopit cele două pedepse și a stabilit ca rezultanta să o execute în regim de detenție.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă perioada executată prin arest preventiv, la zi.
În condițiile art.71 Cod penal, s-a dispus ca pe durata executării pedepsei inculpatul să fie lipsit de drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a ip. a II-a și lit.b Cod penal.
Instanța a dispus obligarea inculpatului la acoperirea contravalorii cheltuielilor medicale ocazionate de transportul și internarea victimei în spital.
Pe latură civilă, instanța a apreciat că partea vătămată nu a făcut dovada prejudiciului cauzat prin infracțiune, astfel că pretențiile sale au fost respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul P. de pe lângă Judecătoria P., criticând-o pe motive de nelegalitate sub următoarele aspecte:
- Greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului.
Cu privire la acest motiv de recurs s-a arătat că declarația părții vătămate coroborată cu declarațiile martorelor M. Anișoara și P. M. confirmă împrejurarea că inculpatul a comis infracțiunea de tâlhărie.
- Greșita reținere a dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei și nici nu a solicitat aplicarea acestor dispoziții legale.
- Calculul greșit al restului de 565 zile închisoare, respectiv de 1 an 5 și 26 de zile în condițiile în care restul neexecutat de inculpat se transpune în perioada de 1 an 6 luni și 20 zile.
Cu ocazia dezbaterilor în recurs a fost invocat și un motiv suplimentar, susținându-se că în mod corect (dacă s-ar menține soluția pe latură penală) se impunea respingerea ca neîntemeiate a pretențiilor civile pretinse de partea vătămată și nu ca nedovedite.
Recursul este fondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, constatăm următoarele:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat pe baza analizei materialului probator administrat în tot cursul procesului penal.
Inculpatul I. M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că a deposedat, prin violență, pe partea vătămată P. V. de un cal, căruță și o sumă de bani.
Considerăm însă că probatoriile administrate în tot cursul procesului penal nu confirmă existența infracțiunii de tâlhărie, fiind dovedite doar violențele exercitate de inculpat asupra părții vătămate.
Se invocă în motivele de recurs ale parchetului împrejurarea că instanța de fond a primit drept favorabilă doar declarația inculpatului care nu se coroborează cu celelalte probatorii, nesocotind restul materialului probator, dar și faptul că declarația părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorelor M. Anișoara și P. M..
Însă, aspectele invocate în motivele de recurs nu impun condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, nefiind susținute de ansamblul probator.
Pentru a se putea dispune condamnarea inculpatului (sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. 1 Cod penal) este necesar ca probatoriile administrate în cauză să confirme cu certitudine că acesta a exercitat violențe asupra părții vătămate, a deposedat-o de bunurile pe care le avea supra sa (în principal suma de 50 lei).
Conform art. 66 Cod procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Conform art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Împrejurarea că declarația inculpatului nu s-ar corobora cu alte probatorii nu impune condamnarea acestuia pentru infracțiunea de tâlhărie, în condițiile în care constatăm că nici declarația pentru părții vătămate nu se coroborează în mod cert cu un alt mijloc de probă sub aspectul deposedării acesteia de suma de 50 lei (ori de celelalte bunuri: un cal și o căruță).
În concret, declarațiile martorelor M. Anișoara și P. M. (martori indirecți) nu confirmă activitatea presupus infracțională a inculpatului de a sustragere a unor bunuri.
Din declarațiile martorei M. Anișoara (fila 19 dosar urmărire penală, fila 37 dosar_ și fila 53 dosar_ ) rezultă doar împrejurarea că inculpatul a intrat în barul în care aceasta lucra, apoi a plecat cu o căruță condusă de un bărbat (probabil partea vătămată).
Din declarația martorei P. M., soția inculpatului (fila 25 dosar urmărire penală, fila 43 dosar_ și fila 51 dosar_ ) rezultă doar faptul că partea vătămată a plecat de acasă având asupra sa o sumă de 100 lei. Nici un alt aspect menționat în declarația martorei P. M. nu-l incriminează pe inculpat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Mai mult, declarațiile martorei P. M., date în faze diferite ale procesului penal, sunt contradictorii, pot fi considerate subiective (având în vedere faptul că este soția părții vătămate) și nu asigură în mod cert aflarea adevărului.
În concret, martora precizează în faza urmăririi penale că „a aflat de la cumnata sa că partea vătămată a fost bătută de mai multe persoane”, iar în instanță precizează că a aflat că soțul său a fost bătut de la soacra sa”.
Împrejurarea că partea vătămată a avut asupra sa o anumită sumă de bani, care în final a dispărut (din motive nedovedite de probatoriile administrate în cauză), nu atrage în mod cert concluzia că inculpatul care a exercitat acte de violență și-ar fi însușit și respectivii bani.
Pentru cele arătate mai sus, considerăm a fi corectă soluția vizând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovituri sau alte violențe.
Nu trebuie omisă împrejurarea că inculpatul a recunoscut exercitarea de violențe asupra părții vătămate, negând activitatea de însușire pe nedrept a sumei de 50 lei.
Hotărârea instanței de fond este însă nelegală sub aspectul reținerii dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală.
Din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă împrejurarea că inculpatul a solicitat ca judecata să se realizeze conform art. 3201 Cod procedură penală.
Mai mult, inculpatul a declarat că nu recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost reținută în actul de sesizare, iar judecata s-a desfășurat prin administrarea probatoriilor menționate în actul de sesizare.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, în condițiile în care probatoriile nu au demonstrat sustragerea sumei de 50 lei și nici producerea unor daune morale părții vătămate, urmare a activității infracționale desfășurate de inculpat, se impunea respingerea ca nefondate a pretențiilor civile.
Cu privire la calculul restului neexecutat de către inculpat, respectiv de 565 zile închisoare, considerăm că nu era obligatorie transformarea acesteia.
Față de cele de mai sus, se va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria P..
Se va casa în parte sentința penală 41/11.02.2013 a Judecătoriei P. și în rejudecare:
Se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Se va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare (în cuantumul stabilit prin hotărârea recurată).
Față de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, materializate în situația de fapt reținută în cauză, raportat la persoana și atitudinea inculpatului aflat în stare de recidivă postcondamnatorie, considerăm că nu se impune majorarea ori reducerea pedepsei.
În baza art. 61 Cod penal, se va dispune revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul neexecutat de 545 zile închisoare, contopirea acestui rest cu pedeapsa aplicată în cauză. În final, se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 565 închisoare, nefiind necesară aplicarea unui spor.
În baza art. 71 Cod penal, se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore din 09.11.2011.
Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Sub aspectul laturii civile, se vor respinge ca nefondate pretențiile solicitate de partea civilă P. V..
Va fi obligat inculpatul la plata sumei de 1.519,21 lei cu dobândă legală către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Sf. S.” Focșani.
Va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de soluționarea cauzei la fond în condițiile în care s-a dispus condamnarea acestuia.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria P. împotriva sentinței penale nr. 41 din 11.02.2013 a Judecătoriei P., pronunțată în dosarul nr._ privind pe inculpatul I. M. R. (fiul lui I. și V., născut la data de 10.04.1984 ., CNP_, domiciliat în comuna Umbrărești, . G., în prezent deținut în Penitenciarul G.).
Casează sentința penală 41 din 11.02.2013 a Judecătoriei P. și în rejudecare:
În baza art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului I. M. R. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Condamnă pe inculpatul I. M. R. la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 61 alin. 1 teza II Cod penal, revocă beneficiul liberării condiționate pentru restul de 565 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 376/23.05.2007 a Judecătoriei Rădăuți, modificată și definitivă la 14.08.2007 prin decizia penală 301/18.07.2007 a Tribunalului Suceava.
În baza art. 61 alin. 1 teza III Cod penal, contopește pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, respectiv de 1 an și 4 luni închisoare cu restul neexecutat de 565 zile închisoare (arătat mai sus) și dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 565 zile închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 09.11.2011 la 09.12.2011.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Respinge, ca nefondate, pretențiile solicitate de partea vătămată P. V..
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1519,21 lei plus dobândă legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a debitului, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Sf. P.” Focșani.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea cauzei la fond.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în recurs rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. C. A. B. M. C.
Grefier,
Red. M. C./07.05.2013
Tehnored. G.V./2 ex./16.05.2013
Fond: S. M. F.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1418/2013. Curtea... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 123/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
