Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 278/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 278/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 3895/324/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 278 R
Ședința publică de la 20.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. I. B.
JUDECĂTOR – D. N.
JUDECĂTOR – Mița M.
Grefier – I. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel G.
reprezentat de Procuror M. P.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul S. M.-C., împotriva sentinței penale nr. 396/18.09.2012 pronunțată de Judecătoria T. (dosar nr._ ).
La apelul nominal, a răspuns inculpatul S. M.-C. asistat de avocat C. S. în substituirea d-lui.avocat H. D. – apărător ales.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, arătându-se că, la dosar au fost înaintate de la Judecătoria T., relațiile solicitate de instanță la termenul precedent.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul, apreciază hotărârea instanței de fond prin care inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG_ rap. la art. 37 alin. 1 lit. b C.p. și art. 3201 alin. 7 C.p.p. cu reținerea disp.art. 80 C.p. ca fiind nelegală nelegală.
Susține că inculpatul s-a prevalat de disp.art. 3201 C.p.p. însă în recurs, având în vedere împrejurările concrete de săvârșire a faptei dar și persoana inculpatului apreciază că se poate dispune achitarea în baza art. 181 C.p.
De asemenea, arată că, în țară nu este o practică unitară în sensul că, unele instanțe apreciază disp.art. 3201C.p.p. incompatibile cu achitarea.
Depune în acest sens, decizia nr. 2142/2011 a I.C.C.J. ulterioară Ordonanței 121/2011, care stabilește faptul că disp.art. 3201 alin. 7 C.p.p. referitoare la pronunțarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată de procedura simplificată, nu exclud aplicarea disp.art. 181 C.p., singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată fiind doar cel prev. de art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la 10 alin. 1 lit. b ind. 1 C.p.p.
De asemenea, a mai arătat că, în data de 18.01.2012 inculpatul a mers cu martorul S. F. să ia copilul de la școală - martorul conducând autoturismul până în acest loc. Întrucât martorul s-a îndepărtat de mașină iar copilul se simțea rău, inculpatul a hotărât să se urce la volan și să plece în grabă spre casă având în vedere că avea aproximativ 300 m până la locuința sa. După parcurgerea unei distanțe de 200 m a fost oprit de organele de poliție.
Supune atenției instanței modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care a fost comisă fapta dar și urmarea care s-ar fi putut produce precum și persoana inculpatului. Acesta a recunoscut fapta încă de la momentul în care a fost depistat de poliție, a adus la cunoștință că nu deține permis auto, însă având în vedere distanța scurtă pe care o avea de parcurs și situația copilului care nu se simțea bine, a hotărât să-l ducă spre casă.
De asemenea, nu a avut loc nici un incident fiind puține șanse să se petreacă vreun eveniment având distanța de drum parcursă.
Cu privire la antecedentele penale, arată că, calculând termenul de reabilitare pentru cea mai grea dintre infracțiuni – acesta ar fi de 5 ani și 8 luni împlinindu-se la 5 februarie 2012. Inculpatul a săvârșit fapta cu două săptămâni înainte, respectiv la data de 18.01.2012. Dacă mai treceau două săptămâni acest termen ar fi fost împlinit. Apreciază că acest lucru poate fi avut în vedere de instanța la momentul când se va pronunța cu privire la pedeapsă.
De asemenea, solicită instanței să fie avute în vedere actele în circumstanțiere depuse la termenul anterior, arătând că, inculpatul are un copil minor în întreținere, este căsătorit, are venituri mici, este întreținătorul familiei, astfel că, o pedeapsă cu închisoare chiar în limite reduse nu ar face bine nici acestuia și nici societății.
Solicită admiterea recursului în baza disp.art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p. casarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la 10 lit.b ind. 1 C.p.p. rap. la disp.art. 181 C.p. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ prev. de art. 91 C.p.
În subsidiar, având în vedere că instanța de fond nu a luat în considerare circumstanțele atenuante, solicită reținerea acestora, respectiv cele prev. de art. 74 alin. 1lit. c și alin. 2 C.p. în ref. la art. 76 lit. e C.p. și art. 80 alin. 2 C.p. apreciind că inculpatului i se poate aplica o amendă penală care nu poate fi mai mică de 250 lei.
Apreciază că aceasta ar fi soluția echitabilă având în vedere situația inculpatului, antecedentele penale și situația de fapt reținută.
Procurorul, consideră că instanța a stabilit corect pedeapsa inculpatului care reprezintă minimul special redus urmare a reținerii disp.art. 3201 C.p.p.
Consideră că, după modificarea Codului prin Ordonanța de Urgență nr. 121/2011 corect l-a condamnat instanța de fond în urma judecării prin procedura simplificată, nefiind legală o soluție de achitare în baza art. 10 lit. b1 C.p.p.
Instanța de fond putea respinge cererea și să procedeze la cercetarea judecătorească dacă aprecia că fapta nu ar prezenta pericolul unei infracțiuni, însă din actele dosarului rezultă că inculpatul nu poseda permis de conducere iar motivul pentru care a plecat și a condus nu a fost dovedit.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apărătorul, în replică, susține că inculpatul a făcut dovada faptului că copilului nu se simțea bine, acesta fost găsit în mașină la momentul când a fost oprit de poliție. De asemenea, încă de la prima declarație inculpatul a susținut acest lucru fiind audiată și soția sa.
Inculpatul S. M. C., în ultimul cuvânt, regretă fapta și lasă la aprecierea instanței.
CURTEA ,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.396/18.09.2012, Judecătoria T. l-a condamnat pe inculpatul S. M. C., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.86 alin.1din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit. b din codul penal, art. 320 indice 1 alin. 7 din codul de procedură penală și art. 80 cod penal.( faptă din 18.01.2012).
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1lit. a teza II și lit. b din codul penal pe durata prevăzută de art. 71 cod penal.
S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei să fie achitat Baroului T. din fondurile Ministerului Justiției.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 425 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care 200,00 lei reprezintă onorariu apărătorului oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 240/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T., înregistrat pe rolul instanței sub nr._ a fost trimis in judecata inculpatul S. M. C., pentru săvârșirea infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit. b din Codul penal.
Din examinarea actelor si lucrărilor dosarului a rezultat următoarea situație de fapt, reținută de altfel și prin rechizitoriu, la instanță inculpatul declarând că solicită ca judecata să se facă, potrivit art. 3201 cod procedură penală, în baza probelor administrate la urmărirea penală pe care le cunoaște și le însușește.
La data de 18.01.2012, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției mun.T., Biroul Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . din mun.T., au oprit pentru control autoturismul marca Nissan Primera, cu numărul de înmatriculare TX-2141-XC, care circula din direcția blocurilor ANL către piața industrială.
Conducătorul autovehiculului a declarat că se numește S. M. - C., iar la solicitarea documentelor, inculpatul, în prezența martorilor asistenți G. I. și V. C., a declarat, că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Cu același prilej inculpatul a mai declarat că pe data de 18.01.2012, a plecat de la domiciliu împreună cu martorul S. F., unchiul său, cu autoturismul acestuia cu nr.TX-2141-XC cu scopul de a-și lua copilul de la școală, mașina fiind condusă de martor. Inculpatul S. M. - C. a mai precizat că în momentul când a revenit la autoturism a constatat că unchiul său plecase, așa încât s-a hotărât să conducă el mașina motivat de faptul că fiul său se simțea rău, iar după ce a parcurs circa 200 de metri, a fost oprit de echipajul de poliție.
In continuare, organele de poliție au procedat la verificarea inculpatului în baza de date privind posesorii de permise de conducere, ocazie cu care au constatat că acesta nu figurează înscris ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Ulterior, Inspectoratul de Poliție al jud.G. - Serviciul Rutier a comunicat în scris Poliției Mun.T. că inculpatul nu figurează în baza de date ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În timpul urmăririi penale și la instanță inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, solicitând la data de 18.09.2012, aplicarea dispozițiilor art.3201 cod procedură penală.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului S. M. - C. care, la data de 18.01.2012 a condus pe drum public autoturismul marca Nissan Primera, cu numărul de înmatriculare TX-2141-XC, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, republicată.
Din analiza fisei individuale a inculpatului, instanța a constatat că acesta este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b din codul penal, față de pedeapsa de 3 ani și 7 luni la care a fost anterior condamnat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul S. M. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut în principal că, deși inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art.3201 din Codul de Procedură Penală în fața instanței de fond, în recurs poate fi achitat întemeiat pe dispozițiile art.181 Cod Penal, neexistând o incompatibilitate între procedura simplificată instituită de art.3201 din Codul de Procedură Penală și achitarea pentru lipsa pericolului social concret al faptei, invocându-se în acest dens decizia nr.2142/19.06.2012 a ÎCCJ.
În subsidiar, s-a susținut că s-ar fi impus reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c și alin.2 Cod Penal, având în vedere că acesta a recunoscut fapta încă de la momentul în care a fost depistat de poliție, că a adus la cunoștință că nu deține permis auto, că avea de parcurs o distanță mică și doar starea de sănătate a copilului l-a determinat să șofeze către casă.
S-a solicitat admiterea recursului în sensul celor invocate.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, recursul urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, prevăd condamnarea inculpatului care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime a limitelor de pedeapsă, în cazul pedepsei amenzii, dacă până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul declară personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Art.3201 alin.4 cpp, prevede fără echivoc că instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, excluzând astfel posibilitatea achitării întemeiată pe vreunul dintre temeiurile prevăzute de art.10 alin.1 lit.a – d cpp.
Rezultă, așadar, că procedura simplificată prevăzută de art.3201 cpp, impune judecarea cauzei doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, la solicitarea inculpatului care recunoaște faptele reținute în sarcina sa, iar soluția este totdeauna de condamnare la una dintre pedepsele prevăzute de art.53 alin.1 lit.b și c cp și anume închisoarea sau amenda penală, cu reducerea limitelor pedepsei în condițiile sus arătate.
În situația în care, conform dispozițiilor alin.8 al art.3201 Cod procedură penală, instanța de fond aprecia că cererea nu poate fi primită întrucât probele administrate în cursul urmăririi penale nu ar fi fost suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, trebuia să o respingă, să argumenteze soluția și să continue judecata potrivit procedurii de drept comun, ceea ce presupunea efectuarea cercetării judecătorești.
În cauza de față, inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată pentru că la data de 18.01.2012 a condus pe un drum public autoturismul marca Nissan Primera, cu numărul de înmatriculare TX-2141-XC, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, republicată.
Inculpatul, înainte de începerea cercetării judecătorești a declarat că recunoaște săvârșirea faptei și a cerut ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, pe care și le-a însușit, solicitând reținerea dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală, cerere admisă de instanță, situație în care, singura soluție legală era aceea de condamnare.
Cu toate acestea, chiar dacă nu s-ar fi făcut aplicarea art.3201 cpp, Curtea apreciază că nu s-ar fi impus achitarea întemeiat pe dispozițiile art.11 pct.2 lit.a cpp raportat la art.10 alin.1 lit.b1 cpp și art.181 cp.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. 2 Cod penal la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita făptuitorului.
Aceste criterii prevăzute de lege se folosesc împreună pentru a stabili necesitatea ori inutilitatea pedepsei, în raport de stabilirea gradului de pericol social concret al faptei.
Din probele dosarului rezultă că instanța de fond, a corelat criteriile de mai sus, și a determinat corespunzător gradul de pericol al faptei deduse judecății, constatând că deși distanța parcursă a fost relativ modică și nu a avut loc vreun incident rutier, fapta fost comisă în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art.37 lit.b Cod penal, față de pedeapsa de 3 ani și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.541/21.07.2003 a Judecătoriei T., definitivă prin decizia penală nr.22/19.01.2004 a Curții de Apel G. și că, ulterior liberării condiționate, a mai comis alte fapte penale, între care și o faptă de aceeași natură cu cea dedusă judecății, pentru care a fost sancționat administrativ prin ordonanța nr.1529/P/23.11.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T..
Așa fiind, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că fapta săvârșită de inculpat nu este în mod vădit lipsită de importanță și că în concret aceasta prezintă gradul de pericol social specific unei infracțiuni astfel că în mod justificat a procedat la condamnarea inculpatului, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de acesta.
De asemenea, se constată că în cauză nu poate fi reținută automat ca circumstanță atenuantă recunoașterea faptei, atât timp cât, pus în fața evidenței de lucrătorii de poliție, inculpatul nu avea cum să recurgă la altă conduită decât aceea de recunoaștere, conduită care nu a fost însă coroborată cu alte elemente de fapt favorabile care să conducă la convingerea că s-ar fi impus într-adevăr reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare.
Așadar, constatând că instanța de fond a procedat la o corectă individualizare a pedepsei cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art.72 Cod Penal și că a făcut o corectă aplicare a legii, dispozițiile art.3201 Cod procedură penală excluzând posibilitatea achitării întemeiată pe vreunul dintre temeiurile prevăzute de art.10 alin.1 lit.a – d Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față, conform dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b din Codul de Procedură Penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 din Codul de Procedură Penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. M. C. (fiul lui Ș. și V., născut la data de 01.11.1970 în T., județul G., domiciliat în T., ., nr. 1, județul G., cetățean roman, studii 8 clase, fără ocupație, CNP_), împotriva sentinței penale nr. 396/18.09.2012 a Judecătoriei T..
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 100 le, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu (avocat T. Tincuța), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul G..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. I. B. D. N. Mița M.
Grefier
I. S.
Red.M.M/22.03.2013
Tehnored:I.S.25.03.2013/2ex.
Fond: N.F.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 324/2013. Curtea de... → |
|---|
