Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 291/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 291/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 12662/121/2011/a3
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 291/R
Ședința publică din data de 22.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. T.
Judecător – C. C.
Judecător – D. P.
Grefier – E. M.
Ministerul Public reprezentat de procuror L. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
La ordine fiind soluționarea recursului formulat de inculpatul T. I. M. împotriva încheierii de ședință din 13.02.2013 pronunțată în dosarul nr._ 11 al Tribunalului G..
La apelul nominal a răspuns recurentul – inculpat, în stare de arest, asistat de apărătorul – av. M. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Participanții procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.
Întrucât în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului arată că acesta a declarat recurs împotriva încheierii din 13.02.2013 prin care instanța a respins cererea formulată de acesta, de înlocuire a măsurii arestării preventive și a dispus menținerea arestării preventive.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul se află la primul impact cu legea penală și datorită imaturității în gândire, instigat fiind de ceilalți inculpați a ajuns să comită o faptă penală gravă pentru care legiuitorul prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, pe care la acest moment o regretă foarte mult.
Arată că inculpatul la acest moment a înțeles consecințele faptelor sale și la termenul din 13.092.2013 acesta a înțeles să uziteze de disp. art. 3201 Cod procedură penală, arătând că este de acord cu cele reținute în rechizitoriu și că înțelege să fie judecat conform materialului probator administrat la urmărirea penală.
Însă materialul probator administrat la urmărirea penală se bazează pe depoziția martorului T. E. care, deși are aceiași activitate infracțională ca și inculpatul T. M., însă a ales calea de a povesti la organul de urmărire penală exact situația în care s-au aflat părțile.
Apreciază că fiecare dintre inculpați trebuie să beneficieze de egalitate de tratament, iar scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive fiind acela al prinderii făptuitorilor și a tragerii la răspundere, la acest moment fiind de a dezdăuna părțile vătămate.
Consideră că este de mai mare utilitate, atât pentru înfăptuirea scopului prevăzut de legea penală cât și pentru ca părțile vătămate să fie dezdăunate, ca pentru inculpatul T. M., având în vedere și poziția corectă a acestuia, precum și pentru egalitate de tratament, să fie admisă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 13.02.2013 a Tribunalului G. și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Parchetului apreciază recursul formulat de inculpatul T. I. M. ca fiind nefondat. Apreciază că, în mod corect, instanța de fond verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului a menținut-o și de asemenea, pe fondul cauzei a apreciat că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost dedus judecății. Pe de altă parte, în mod corect, instanța de fond a apreciat că, în raport de gravitatea faptei, de modalitatea concretă de săvârșire, precum și suma de bani care a fost sustrasă, amenințările la care a fost supusă întreaga familie, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social.
Solicită respingerea recursului declarat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 13.02.2013 Tribunalul G. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului T. I. M..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Inculpatul T. I. M., a fost trimis în judecată din luna decembrie 2011 sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie prevăzut de art. 211 alin. 3 teza I și violare de domiciliu prev. de art. 192 din Cod penal.
În fapt, în luna martie 2011 inculpatul împreună cu alte persoane a pătruns în locuința p familiei M. R., din . și purtând mănuși, au exercitat acte de violență fizică asupra membrilor familiei și tot prin violență a sustras dintr-o cameră a locuinței suma de circa 17 miliarde lei vechi.
Fapta săvârșită de inculpat este foarte gravă atât sub aspectul acuzațiilor de tâlhărie cât și cu privire la violarea de domiciliu reținută și ambele infracțiuni sunt pedepsite de lege cu închisoarea în cuantum mai mare de 4 ani.
Inculpatul s-a sustras urmării penale și în bună parte judecății fiind emis pe numele său mandat de arestare preventivă la data de 22.12.2011, acest mandat fiind pus în executare abia în luna noiembrie 2012, când inculpatul a fost adus din afara României, unde se sustrăgea judecății.
Din mijloacele de probă aflate la dosar a rezultat că inculpatul T. I. M. a avut o contribuție foarte importantă la tâlhărirea părților vătămate, cunoștea locuința părții vătămate, iar fapta sa este foarte gravă, prin modul de acțiune al inculpaților, prin caracterul organizat și planificat al desfășurării activității infracționale și sarcinile stabilite pentru fiecare participant, dar mai ales prin valoarea foarte ridicată a prejudiciului cauzat familiei M. R..
A apreciat că se impune privarea în continuare de libertate a inculpatului T. I. M. deoarece există indicii de participare a acestuia la comiterea faptelor penale, cercetarea judecătorească nu s-a finalizat, fiind necesar printre altele și audierea inculpatului, întrucât a fost adus în țară de aproximativ 3 săptămâni iar lăsarea în libertate a inculpatului ar putea să conducă la o influențare negativă a probelor care mai sunt de administrat, sau inculpatul s-ar putea sustrage judecății așa cum a făcut-o, de altfel, până acum sau ar putea să săvârșească alte infracțiuni.
La termenul de judecată din 13.02.2013, inculpatul T. I. M. a recunoscut și regretat fapta, aspectele indicate de el, fiind încă o dată un indiciu clar de vinovăție, urmând ca instanța, la pronunțarea hotărârii, să ia în considerare sinceritatea inculpatului și eventuala disp.art.3201 Cod procedură penală.
Pentru considerentele de mai sus, văzând art. 300 indice 2 din Codul de procedură penală și art. 160 din Cod procedură penală, instanța a menținut ca legală și temeinică starea de arest a inculpatului T. I. M. începând cu data de 13.02.2013.
Cererea formulată de inculpat, prin apărător privind înlocuirea stării de arest cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu a putut fi admisă deoarece în cauză nu s-au modificat temeiurile și condițiile care au determinat arestarea preventivă, s-a justificat în continuare privarea de libertate a inculpatului astfel că în cauză nu au fost îndeplinite cerințele prev. de art. 139 Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul T. I. M., care apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală deoarece nu sunt probe din care să rezulte că lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică și nici nu se poate aprecia că inculpatul va influența buna desfășurare a procesului penale deoarece dorește ca la primul termen de judecată să solicite instanței să i-a act ca judecata să se facă în baza disp. art. 3201 Cod procedură penală prin recunoașterea vinovăției.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea reține următoarele:
În mod judicios instanța de fond a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat, menținându-se și la acest moment.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a săvârșit o faptă deosebit de gravă, în sensul că împreună cu alți inculpați au pătruns în locuința părții vătămate M. R., mascați și purtând mănuși, au exercitat violențe fizice asupra membrilor familiei în scopul obținerii de foloase materiale, sustrăgând dintr-o cameră suma de 17 miliarde lei vechi.
De altfel, în afară de gravitatea deosebită a faptei reținute în sarcina inculpatului din dosarul cauzei rezultă că acesta s-a sustras urmăririi penale, părăsind țara și fiind adus în baza unui mandat de arestare în luna noiembrie 2012.
În consecință, neschimbându-se temeiurile care au determinat arestarea preventivă prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală și existând indicii că lăsat în libertate inculpatul ar putea părăsi din nou teritoriul țării pentru a se sustrage de la judecată, menținerea stării de arest apare ca fiind pe deplin justificată.
În concluzie, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. I. M. (fiul lui E. și M., născut la data de 19 martie 1984 în Cernavodă, județul C., domiciliat în Cernavodă, . nr.3, ..23, județul C., CNP -_, în prezent deținut în Penitenciarul G.) împotriva încheierii de ședința din 13.02.2013 pronunțata în dosarul nr._ 11 al Tribunalului G..
În baza disp. art.192 al. 2 Cod procedură penală obliga pe inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat in recurs.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică azi 22.02. 2013
Președinte, Judecător, Judecător,
M. T. C. C. D. P.
Grefier,
E. M.
Red. P. D./04.03.2013
Tehnored. E. M.
2 ex./06.03.2013
Fond. A. C.
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1381/2013. Curtea de... → |
|---|
