Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1151/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1151/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 1326/121/2012/a14
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1151/R
Ședința publică de la 09 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. B. - judecător
Judecător: M. C.
Judecător: D. L. C.
Grefier: C. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. E.
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații M. M. I. și A. C. V. împotriva încheierii de ședință din data de 26.08.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 2, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții inculpați M. M. -I. și A. C.- V., în stare de arest, asistați de av. P. C-tin H., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 09.09.2013 eliberată de Baroul G. – Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind și având pe rând cuvântul, inculpații M. M. -I. și A. C. -V. arată că își mențin recursurile declarate în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpaților recurenți M. M.- I. și A. C. -V. critică încheierea de ședință din data de 27.08.2013 a Tribunalului G. sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.
Criticile vizează atât chestiunea menținerii măsurii arestării preventive, cât și cererea privind înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
La acest moment procesual, la peste 1 an și 6 luni de la sesizarea Tribunalului G. cu soluționarea cauzei și mai ales la aproape 2 ani de când cei doi inculpați se află în stare de arest preventiv, prin măsura dispusă de către Tribunalul G., soluția fiind menținută și de către Curtea de Apel G., urmare a recursurilor soluționate.
Temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri și a menținerii ei nu mai subzistă, respectiv cea de a II-a condiție prevăzută în mod imperativ - subzistența pericolului concret pentru ordinea publică dacă cercetarea celor doi inculpați ar continua cu cercetarea lor în stare de libertate, pentru mai multe considerente:
Are în vedere disp.art.1 pgrf.5 din CEDO, jurisprudența națională-ICCJ, Curtea de Apel G. care au statuat în mod constant că la un anumit moment avem de a face cu un termen nerezonabil în măsura în care dispozițiile din CEDO sunt încălcate. Aceste dispoziții fac trimitere expresă la dreptul fiecărui cetățean european, inclusiv a celor doi inculpați aflați în stare de arest, la un proces echitabil și care să se desfășoare într-un termen rezonabil.
Situația inculpaților din dosar este următoarea: după un an și jumătate Tribunalul G. a audiat dintre cei 39 de martori un număr de 14, respectiv 30-40 %0 din numărul lor. Dacă s-ar face un calcul simplu și s-ar respecta aceleași proporții este evident că procesul ar mai dura minim un an de zile.
În contextul în care la data de 1.02.2014 Codul penal și Codul de procedură penală vor suferi modificări, iar infracțiunile pentru care cei doi inculpați sunt trimiși în judecată vor fi pedepsite între limite mult mai mici, de la 6 luni la 3 ani închisoare, este evident că ne aflăm în situația în care perioada arestului preventiv să coincidă cu executarea pedepsei, plecând de la o ipoteză nefavorabilă celor doi inculpați și încălcând prezumția de nevinovăție, dacă se va pleca de la premiza că cei doi inculpați vor fi condamnați pentru infracțiunea reținută în sarcina lor.
În această situație este evident că o ajungere a Statului Român pentru a nu se știe câta oară în fața CEDO, cu această speță, ar declanșa o nouă condamnare, ceea ce nu este de dorit pentru nimeni, nici chiar ca și simplu contribuabil.
A lecturat motivarea încheierii prin care judecătorul fondului a menținut starea de arest a inculpaților, prin care se arată în ultima frază că acest termen rezonabil ar fi determinat de complexitatea cauzei și de numărul mare de părți vătămate. Apreciază că nu au nicio legătură cele două așa-zise argumente ale soluției tribunalului cu caracterul rezonabil sau nerezonabil al arestării preventive.
Este adevărat că la ora actuală Codul penal ,ca orice act normativ, nu a stabilit cu strictețe o anumită perioadă de timp peste care acest termen rezonabil ar fi încălcat, respectiv nu există o reglementare similară cu cea existentă în faza de urmărire penală în care durata arestului preventiv nu poate depăși 180 de zile.
Este cunoscut că s-au pronunțat hotărâri de către Curtea de Apel G., chiar și de către completul de judecată, în situații similare în care persoane aflate în arest preventiv au fost puse în libertate, plecând de la critica adusă hotărârii instanței de fond cu privire la durata excesivă a arestului preventiv.
Un al doilea argument vizează lipsa unui tratament juridic echitabil pentru toți inculpații din această cauză. Încă de la momentul luării măsurii arestării preventive între inculpații trimiși în judecată la acel moment, cercetați pentru infracțiunile menționate în actul de sesizare s-a creat o discriminare chiar de către parchet la momentul nedeclarării recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea celor doi inculpați și nearestarea inculpatului I.. S-a răspuns de mai multe ori că prejudiciul pentru fiecare dintre inculpați are o valoare diferită și s-a considerat în mod greșit că acel inculpat trimis în judecată pentru aceeași infracțiune nu ar merita să rămână în stare de arest sau să fie arestat pentru că suma pentru care se consideră a fi vinovat este cu mult mai mică decât a celor doi.
Este evident că această logică juridică și aceste motivări care s-au dat sunt greșite pentru că legiuitorul, la momentul când a înțeles să descrie consecințele deosebit de grave a stabilit ca prag minim suma de 2 miliarde lei vechi. Or, în momentul în care această sumă este depășită și avem de a face cu un prejudiciu, indiferent dacă este vorba despre un prejudiciu sau de alte infracțiuni este evident că toți cei care sunt trimiși în judecată, reținându-se această agravantă, se circumscriu acelorași prevederi legale. Astfel spus, tratamentul din partea instanțelor și chiar al organelor de urmărire penală trebuie să fie identic. Inculpatul I. nu este nici mai vinovat, nici mai puțin vinovat, nici nevinovat comparativ cu cei doi inculpați recurenți.
Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive ,situația procesuală în fața instanței - și se referă aici și la măsurile preventive care pot fi sau nu fi luate față de fiecare inculpat într-o cauză penală - este aceeași. Or, cu excepția încălcării obligării de a se prezenta în fața instanței și a celorlalte obligații care au fost stabilite până la primul termen de judecată,inculpatul I. nu poate ajunge în boxă, lucru pe care de altfel nu îl dorește.
Singura soluție pentru a exista o variantă egală tuturor este aceea de a se constata că cei doi inculpați nu au beneficiat sau că nu beneficiază la acest moment de un tratament juridic egal, iar modalitatea de a-l face egal este aceea de a se lua aceeași măsură preventivă și pentru cei doi inculpați aflați în stare de arest. Din aceste considerente în fața judecătorului fondului a formulat acea cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive, cerere care a fost respinsă și pe care o consideră nemotivată, întrucât s-a constatat fără niciun argument că nu s-ar putea lua o asemenea măsură în momentul în care este pusă în discuție măsura arestării preventive.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați, casarea încheierii Tribunalului G. și în rejudecare, a se înlocui măsura arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Dacă se va proceda în acest sens, toate obligațiile vor fi respectate de către inculpați, iar în măsura în care nu o vor face, se vor întoarce de unde au plecat.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază recursurile declarate de inculpații M. M.-I. și A. C.-V. împotriva încheierii de ședință din data de 27.08.2013 a Tribunalului G. ca fiind nefondate și solicită respingerea lor ca atare.
Tribunalul G. în mod corect a considerat prin încheierea recurată că se mențin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prev. de art.136, 143 și 148 lit. f Cod procedură penală și în consecință a dispus menținerea măsurii arestării preventive, făcând aplicarea în cauză a disp. art. 3002 în ref . la art.160 b alin.3 Cod procedură penală, respingând, evident, în măsura în care a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin, cererile celor doi inculpați de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
S-a susținut că încheierea recurată este nelegală întrucât în mod greșit tribunalul a constatat că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive prin prisma, în primul rând, a termenului rezonabil al duratei arestării preventive care s-ar fi împlinit, în opinia inculpaților. Consideră că această susținere este neîntemeiată și solicită a se respinge ca atare.
Este adevărat că legislația română nu stabilește care este cuantumul termenului rezonabil al unei măsuri preventive. Numai că practica judiciară a stabilit cu titlu definitiv prin hotărâri definitive că aprecierea caracterului rezonabil al unei măsuri preventive se face de la caz la caz, funcție de caracteristicile fiecărei cauze în parte.
Or, în prezenta cauză nu se poate discuta despre împlinirea duratei rezonabile a arestării preventive în condițiile în care cauza este complexă, iar complexitatea este dată de numărul mare de acte materiale reținute în sarcina inculpaților și cu care judecătorul fondului este investit să dispună asupra acestora, de numărul mare de martori propuși spre audiere de organele de urmărire penală și în privința cărora se va constata din încheierile precedente ale fondului, că inculpații insistă să fie audiați, ceea ce este de altfel obligatoriu pentru stabilirea corectă a situației de fapt.
În ceea ce privește aspectul că instanța de fond a reținut că nu s-a împlinit durata rezonabilă raportându-se doar la numărul mare de părți vătămate, apreciază că este o exprimare nefericită a instanței. Faptul că în cauză nu s-a împlinit durata arestării preventive este dată de argumentele expuse.
Tot cu privire la acest aspect urmează a se avea în vedere că în prezenta cauză s-au derulat un număr de 18 termene la judecata în fond a acestei cauze. Or, dintre acestea, la un număr de 4, deci la aproximativ un sfert din numărul lor nu s-a făcut nimic datorită cererilor de amânare a judecării cauzei formulate de către inculpați ,pe considerentul lipsei de apărare.
Or, acest lucru nu poate fi imputat organelor judiciare de această tergiversare a cauzei pentru că s-au formulat și de către inculpați cereri de amânare a judecății cauzei pentru lipsă de apărare.
Celelalte încheieri pe care le-a examinat și în care s-a consemnat că nu s-a putut proceda la judecarea cauzei nu sunt imputabile organelor judiciare, atâta timp cât în cauză inculpații au solicitat audierea martorilor care nu s-au putut prezenta și acest lucru nu este imputabil organelor judiciare care au dispus la fiecare citarea martorilor cu mandate de aducere sau amendarea celor care nu s-au prezentat. Având în vedere toate cele expuse, consideră că în prezenta cauză nu se poate vorbi despre împlinirea termenului rezonabil al duratei măsurii arestării preventive.
În ceea ce privește solicitarea de a se constata că în cauză instanța de fond a respins nemotivat cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, solicită a se constata că aspectele care au fost avute în vedere la analiza existenței în continuare a temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive sunt valabile și în ceea ce privește dispoziția instanței prin care a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Solicită a se avea în vedere la luarea unei hotărâri și faptul că în data de 29.07.2013 Curtea de Apel G. s-a pronunțat prin decizia penală nr.1077 prin care a respins recursul inculpaților formulat împotriva unei încheieri anterioare prin care se menținuse măsura arestării preventive, iar de la acea dată până la data de 26.08.2013 - când s-a discutat din nou măsura preventivă și respectiv 27.08.2013 - când instanța s-a pronunțat, nu există nici un aspect sau argument care să conducă la concluzia că temeiurile avute în vedere la data de 29.07.2013 s-au modificat în vreun fel pentru a fi vorba de o revocare a măsurii arestării preventive sau de o înlocuire a acesteia .
Având în vedere considerentele prezentate solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate.
Inculpatul recurent M. M.-I. susține concluziile apărătorului său.
Inculpatul recurent A. C. -V. susține concluziile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față, declarate de inculpații M. M. I. și A. C. V., înregistrate sub nr._ la Curtea de Apel G..
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 27.08.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 2, în conformitate cu art. 3002 Cod procedură penală în ref. la art. 160b Cod procedură penală s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive privind pe inculpații M. M. I. și A. C. V., măsură care a fost menținută.
Au fost respinse ca nefondate cererile formulate de apărătorul inculpaților M. M. I. și A. C. V. prin care au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpații M. M. I. și A. C. V. au fost cercetați și trimiși în judecată de către P. de pe lângă Tribunalul G. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al 1,2,3 și 5 din Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 din Codul Penal.
Având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunilor presupus a fi săvârșite de inculpați, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, natura și importanța relațiilor sociale cărora li se aduce atingere, modalitatea și împrejurările concrete în care se reține că ar fi fost săvârșite faptele, și nu în ultimul rând rezonanța unor astfel de fapte, prima instanță a apreciat că subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, lăsarea în libertate a inculpaților M. M. I. și A. C. V. prezentând în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
Tribunalul a constatat că la acest moment sunt îndeplinite prevederile art. 3002 din C.p.pen și se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților M. M. I. și A. C. V. deoarece în cauză nu s-au modificat temeiurile si condițiile care au stat la baza arestării preventive inițiale.
Față de considerentele arătate mai sus, prima instanță, conf. art. 3002 din Cod procedură penală coroborat cu art. 160 ind. b Cod procedură penală, a constatat ca legală și temeinică starea de arest a inculpaților M. M. I. și A. C. V. și a menținut în continuare starea de arest a acestor inculpați.
De asemenea, a respins ca nefondate cererile formulate de apărătorul inculpaților M. M. I. și A. C. V., prin care solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
A constatat că în cauză nu a fost îndeplinit termenul rezonabil privind arestarea preventivă a celor doi inculpați, raportat la numărul mare de părți vătămate și la complexitatea cauzei.
Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal au declarat recurs inculpații M. M. -I. și A. C.- V., apreciind-o ca nelegală și netemeinică, susținând că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă.
Au arătat că probele administrate până la acest moment procesual în cauză conduc la stabilirea împrejurărilor în care s-au desfășurat raporturile comerciale între inculpați și societățile comerciale ai căror reprezentanți au fost audiați nemijlocit de către instanța de fond și având în vedere durata acestei măsuri, de 19 luni și aspectul că cel de-al treilea inculpat, cercetat în cauză pentru aceeași infracțiune, este liber, este inechitabil să fie în continuare cercetați în stare de arest preventiv.
Inculpații au mai arătat că s-a depășit termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive și având în vedere că în cauză nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, solicită înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Analizând cauza prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în limitele prev. de art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că încheierea instanței de fond este legală și temeinică.
În mod corect s-a apreciat că în cauză temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a celor doi inculpați se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Din probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească la instanța de fond și anume: plângerile formulate de părțile vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor audiați, procesul verbal de recunoaștere din planșe foto, procesele verbale întocmite de organele de polițe sesizate prin numărul de urgență 112, contracte de vânzare cumpărare, facturi fiscale, ordine de plată, extrase de cont, procesele – verbale de redare a convorbirilor telefonice – rezultă indicii temeinice de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată – fiind îndeplinite astfel condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală.
Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de disp. art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Pentru infracțiunile presupus a fi comise de către cei doi inculpați legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și având în vedere gradul de pericol social ridicat al acestora, natura și importanța valorilor sociale lezate, numărul mare de părți vătămate implicate, scopul urmărit, urmarea produsă (prejudiciul total cauzat fiind unul considerabil), atitudinea procesuală a inculpaților – se apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă și din modalitatea concretă în care se reține comiterea faptelor – în momentul în care părțile vătămate insistau să li se restituie marfa, inculpații deveneau violenți ( în limbaj și comportament), determinându-le să părăsească depozitul (aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză) – precum și din riscul reiterării comportamentului infracțional (având în vedere că urmare percheziției efectuate la domiciliul inculpatului M. M. - I. au fost identificate și ridicate 5 bilete la ordin, precum și acte de înființare a unei societăți – . - iar din procesele de redare a convorbirilor telefonice din 12.10.2011 rezultă că a încercat inițierea unor alte operațiuni comerciale).
Curtea constată că susținerile inculpaților referitoare la depășirea termenului rezonabil al măsurii arestării preventive, sunt neîntemeiate.
Curtea reține că, din această perspectivă, prezenta cauză este una complexă și nu au existat perioade de inactivitate din partea autorităților competente pe parcursul procedurii în considerare.
Susținerile inculpaților recurenți cu privire la principiul echității – în sensul că unul dintre coinculpații din prezenta cauză este cercetat în stare de libertate – nu pot fi avute în vedere ținând cont că fiecare inculpat are o situație juridică distinctă raportat la fapta presupus a fi comisă, contribuția la săvârșirea acesteia, situația personală a fiecăruia.
Curtea apreciază că măsura arestării preventive a recurenților inculpați este justificată și prin prisma disp. art. 136 Cod procedură penală – raportat la complexitatea cauzei și la stadiul procesual – fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Cum în cauză temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și nu au apărut temeiuri noi, favorabile inculpaților – cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara nu vor putea fi admise.
În raport de considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. M. - I. (fiul lui N. și Anișoara, născut la data de 28.12.1969 în T., jud. G., CNP_, domiciliat în T., .. 1A, .) și A. C. - V. (fiul lui V. și L., născut la data de 03.11.1974 în T., jud. G., CNP_, domiciliat în T., .. 1A, jud. G. ), ambii deținuți în Penitenciarul G., împotriva încheierii de ședință nr._ 3 din 27.08.2013 a Tribunalului G..
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpații M. M.- I. și A. C. -V. la plata sumei de câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. B. M. C. D. L. C.
Grefier,
C. G.
Red.dec.jud.A.B./11.09.2013
Jud.fond A.C.C.
Tehnored.C.G. / 2 ex./11 Septembrie 2013
| ← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 15/2013.... → |
|---|
