Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 703/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 703/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 201/838/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 703/R

Ședința publică de la 29 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. C. - judecător

Judecător: D. L. C.

Judecător: A. B.

Grefier: C. G.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. P.

- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de petenta B. G. ( fiica lui T. și N., ns. la 26.01.1947, domiciliată în G., ., ..21,județ G.) împotriva sentinței penale nr.36/15.03.2013 a Judecătoriei Liești, având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, prev. de art.2781 Cod procedură penală .

La apelul nominal făcut în cauză a răspuns petenta B. G. personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Recurenta petentă B. G. prezintă spre vedere CI . nr._ eliberată la data de 22.10.2003 de Poliția Municipiului G. –CNP_ .

Întrebată fiind, petenta arată că își menține recursul declarat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurenta petentă arată că în data de 22.10.2012, atât procurorul de caz, cât și șeful de post din . începerea urmăririi penale împotriva învinuitului A. N. pentru cele cel puțin 5 capete de acuzare: lovire, violare, violare de domiciliu, distrugere și furt ș.a.m.d.. Ultima dată, în luna octombrie a fost la parchet și i-a încuviințat începerea urmăririi penale, dar după sărbătorile de iarnă, în 9 ianuarie a fost înștiințată să meargă să ridice hotărârea . A văzut pronunțarea dată de prim procurorul de la parchet și atunci a formulat acea plângere pentru cele 4 capete de acuzare plus daunele morale, plus daunele materiale aduse persoanei ei, plus bunurile din familie .

Solicită începerea urmăririi penale și pedepsirea învinuitului. Depune la dosar ultimele dovezi de la poliție . Mai arată că la Judecătoria de la Liești nu i s-a dat dreptul la apărare. A solicitat avocat, la a doua întâmpinare, dar după ce i s-a acordat dreptul să studieze doar 3 zile i s-a luat dreptul la apărare .

Solicită începerea urmăririi penale și pedepsirea învinuitului, nu numai cu amenzi administrative. Are adresă de la poliție pentru că învinuitul a continuat pe mai departe să facă fapte, astfel că într-o lună a primit 3 amenzi. Depune la dosar adresa nr.72/8572 din 22.03.2013 a IPJ G. și planșe foto.

Reprezentanta Ministerului Public arată că sentința penală nr. 36/15.03.2013 a Judecătoriei Liești s-a respins o plângere împotriva soluției parchetului pronunțată în dosarul nr.8632/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, menținându-se o soluție de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ pentru învinuitul A. N..

Față de disp.art.278/1 al.10 Cod pr.penală care arată că hotărârile pronunțate în astfel de cauze sunt definitive, deci nu mai pot fi atacate cu recurs, solicită respingerea ca inadmisibil a recursului formulat de petentă.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

În baza art. 2781 al. 8 lit. a) C.p.p., s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta B. G., cu domiciliul în .. G., împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ emisă de P. de pe lângă Judecătoria Liești din data de 27.11.2012 în dosarul nr. 863/P/2012 și menținută prin Ordonanța de respingere a plângerii din 04.02.2013 nr. 21/II/2/2013 a prim-procurorului de la P. de pe lângă Judecătoria Liești.

S-a menținut soluția de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ emisă de P. de pe lângă Judecătoria Liești din data de 27.11.2012 în dosarul nr. 863/P/2012 față de intimatul Andona N., domiciliat în .. G., dispusă de procuror .

S-a menționat că hotărârea este definitivă, conform art .2781 alin 10 cod proc. penală.

În baza art. 192 al. 2 C.p.p. a fost obligată petenta B. G. la plata sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

A fost obligată petenta B. G. la plata în favoarea intimatului A. N. a sumei de 500 de lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești la data de 28.01.2013 sub nr._, petenta B. G. a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului din data de 27.11.2012, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală pentru săvârșirea pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alineat 2 Cod penal și furt, prevăzută de art. 208 alineat 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal, a intimatului A. N., și neînceperea urmăririi penale față de același intimat, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare art. 193 al. 1 cod penal, distrugere, prevăzută de art. 217 alineat 1 Cod penal (faptă din 29.05.2012, distrugerea unui tablou și din 29.05.2012, distrugerea unor bunuri din curtea imobilului comun, distrugerea unui hambar și a unor butoaie din plastic, distrugere a unor unelte agricole și a altor unelte, a patru țevi din oțel, florăria de la gardul de scândură ce înconjoară locuința, furt, prevăzută de art. 208 alineat 1 Cod penal, sustragerea unor șpalieri de vie, un aparat de sudură, fier beton în anul 2011), abuz de încredere, prevăzută de art. 213 alineat 1 Cod penal, distrugere, prevăzută de art. 217 alineat 1 Cod penal (faptă din perioada 2002-2010, distrugerea unor tocuri de ușă), violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alineat 1 Cod penal (faptă din 30.05.2012), furt, prevăzută de art. 208 alineat 1 Cod penal (faptă din 30.05.2012, furtul a 22 roabe cu balast), furt, prevăzută de art. 208 alineat 1 Cod penal (faptă din septembrie 2010, în ceea ce privește o bicicletă), furt la plângere prealabilă, prevăzută de art. 210 alineat 1 Cod penal raportat la art. 208 alineat 1 -209 alineat 1 litera i Cod penal.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că a formulat plângere penală împotriva numitului A. N. pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, primând aceea de lovire și alte violențe, prevăzută de art 180, alin 2 cod penal. Leziunile suferite au fost consemnate în raportul de constatare medico-legală. Consideră nelegală soluția procurorului, întrucât gradul de pericol social este ridicat, intimatul intenționând a o răni mai grav, a apreciat că pot fi reținute circumstanțe atenuante în sarcina sa, însă, dimpotrivă acestea nu pot fi reținute, iar sancțiunea aplicată nu va avea ca efect decât încurajarea intimatului să continue actele de violență, având încredințarea că nu va suporta nicio consecință nefavorabilă. Cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt constând în sustragerea unor materiale de construcție și a trei pachete de parchet, a beneficiat de clemența procurorului de caz, în mod inexplicabil, preluând apărările intimatului, fără a face o analiză obiectivă a faptelor.

Nu a fost de acord nici cu soluția adoptată față de celelalte fapte, invocând faptul că nu au fost, din oficiu, efectuate cercetări suficiente, ordonanța procurorului fiind nemotivată.

Au fost depuse note scrise de către petentă (filele 10-21),

În drept, plângerea nu a fost motivată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Petenta B. G. a formulat plângere împotriva soluției de scoaterea de sub urmărirea penală pentru săvârșirea pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alineat 2 Cod penal și furt, prevăzută de art. 208 alineat 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal, a intimatului A. N., și neînceperea urmăririi penale față de același intimat, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare art. 193 al. 1 cod penal, distrugere, prevăzută de art. 217 alineat 1 Cod penal (faptă din 29.05.2012, distrugerea unui tablou și din 29.05.2012, distrugerea unor bunuri din curtea imobilului comun, distrugerea unui hambar și a unor butoaie din plastic, distrugere a unor unelte agricole și a altor unelte, a patru țevi din oțel, florăria de la gardul de scândură ce înconjoară locuința, furt, prevăzută de art. 208 alineat 1 Cod penal, sustragerea unor șpalieri de vie, un aparat de sudură, fier beton (fapte din anul 2011), abuz de încredere, prevăzută de art. 213 alineat 1 Cod penal, distrugere, prevăzută de art. 217 alineat 1 Cod penal (faptă din perioada 2002-2010, distrugerea unor tocuri de ușă), violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alineat 1 Cod penal (faptă din 30.05.2012), furt, prevăzută de art. 208 alineat 1 Cod penal (faptă din 30.05.2012, furtul a 22 roabe cu balast), furt, prevăzută de art. 208 alineat 1 Cod penal (faptă din septembrie 2010, în ceea ce privește o bicicletă), furt la plângere prealabilă, prevăzută de art. 210 alineat 1 Cod penal raportat la art. 208 alineat 1 -209 alineat 1 litera i Cod penal.

Cu privire la săvârșirea de către intimat a infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzută de art 180 alin 2 cod penal, instanța reține că, potrivit art. 228 alineat 2 și 6 Cod procedură penală raportat la art.11 punctul 1 litera b și art. 10 alineat 1 litera b1 Cod procedură penală, art. 91 Cod penal, art. 181 Cod penal, procurorul poate aprecia gradul de pericol social al infracțiunii, astfel soluția procurorului fiind legală, acesta ținând seama de criterii enumerate în cuprinsul art. 181 cod penal. Intimatul a fost sancționat, astfel încât nu se poate susține că acesta ar fi încurajat în atitudinea infracțională de lipsa oricărei sancțiuni.

În ceea ce privește cele 3 pachete de parchet instanța constată că nu se probează a fi pachete, ci plăci de parchet, martora L. V. declarând că îl cunoaște pe intimat, a fost mecanic de locomotivă și nu crede că acesta ar putea fura de la alte persoane. Martorii audiați în cauză au arătat că bunurile menționate de petentă ca fiind furate, în realitate nu au fost sustrase și nici distruse. Cantitatea de balast a fost luată de intimat cu intenția de a fi folosită la consolidarea construcțiilor și la construirea unei alei comune, utilizată și de partea vătămată.

Cu privire la celelalte fapte reclamate, procurorul a motivat soluția dată pentru fiecare faptă reclamată. Astfel, a rezultat că, într-adevăr, intimatul a pătruns în partea de imobil folosită de petentă, în data de 30.05.2012, însă pentru a recupera sculele pe care le-a împrumutat cumnatei sale. S-a mai reclamat faptul că intimatul A. N., a sustras și apoi a înstrăinat fără consimțământul părții vătămate o bicicletă ce îi aparținea acesteia, însă bicicleta a fost răscumpărată, și, de fapt, bicicleta a fost încredințată acestuia spre a fi vândută chiar de B. G.. S-a sesizat sustragerea în anul 2011 de către intimat și a altor bunuri respectiv 65 de șpalieri de vie, un aparat de sudură, fier beton, însă nu s-a dovedit că au existat aceste bunuri și au fost sustrase. În plângeri, s-a sesizat distrugerea de către intimat a unor tocuri de ușă și a unui butoi din lemn cu capacitatea de 60 litri, însă având în vedere data formulării plângerii, s-a constatat că a fost depășit termenul de formulare a plângerii, prevăzut de art. 284 alineat 1 Cod procedură penală. S-a sesizat și refuzul restituirii de către A. N. și A. L. a unui recamier depozitat la aceștia în anul 2008, însă și în acest caz a fost depășit termenul prevăzut de art. 284 alineat 1 Cod procedură penală. S-a sesizat și distrugerea în anul 2012 de către intimat a unui hambar compartimentat, însă, din declarațiile intimatului, precum și ale numiților M. I. și A. V., rezultă că nu a fost desființată construcția, fiind doar transferat porumbul dintr-un compartiment în altul fără a se distruge sau deteriora hambarul, butoaiele sau alte bunuri, operațiunea fiind efectuată tocmai pentru a se împărți locul de depozitare între intimat și partea vătămată. S-a mai sesizat și distrugerea de către intimat a unor unelte agricole și a altor unelte, a patru țevi din oțel, precum, florăria de la gardul de scândură ce înconjoară locuința, însă nici aceste aspecte nu au corespondent în realitate.

Instanța a constatat că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești a motivat temeinic soluția pronunțată în dosarul de față, aceasta fiind dată cu respectarea legii.

Împotriva sentinței penale nr. 36 din 15.03.2013 a Judecătoriei Liești a formulat recurs petenta B. G..

Recursul formulat este inadmisibil .

La termenul de judecată din 29.04.2013 petenta a depus la dosar înscrisuri și a solictat condamnarea învinuitului A. N. pentru infracțiunile de lovire, violare, violare de domiciliu, distrugere și furt .

Instanța de recurs nu poate proceda la admiterea cererilor formulate de petentă, decât după ce constată că este legal sesizată, o soluție contrară reprezentând o încălcare a principiului legalității procesului penal prev. de art.2 din Cod pr.penală.

Instanța a fost sesizată în fapt cu o cale de atac neprevăzută de lege, contrar dispozițiilor art. 129 din Constituția României și nu poate da curs cererilor formulate de petentă .

Curtea nu s-a considerat legal sesizată pentru a judeca recursul petentei, deoarece aceasta a declarat recurs împotriva sentinței penale 36/15.03.2013 a Judecătoriei Liești care, conform art .2781 alin 10 Cod proc. penală este definitivă, fiind o plângere formulată conform art.278/1 Cod procedură penală.

Prin Legea 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 2781 Cod procedură penală.

În acest sens, potrivit art. 2781 alin 10 Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct . 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin 1 al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 15.03.2013, adică ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/25.10.2010, publicată în M.O. nr. 714/26.10.2010, condiții în care judecătoria, față de cele considerentele de mai sus, a pronunțat o hotărâre definitivă.

Față de cele mai sus expuse, în temeiul art. 38515 pct.1 lit.a Cod procedură penală, urmează a fi respins ca inadmisibil recursul declarat de petenta B. G..

Fiind în culpă procesuală, petenta va fi obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în baza art. 192 alin 2 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petenta B. G. ( fiica lui T. și N., ns. la 26.01.1947, CNP_, domiciliată în G., ., ..21,județ G.) împotriva sentinței penale nr.36/15.03.2013 a Judecătoriei Liești.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe petenta B. G. la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 29.04.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. C. D. L. C. A. B.

Grefier,

C. G.

Red.dec.CG/17.05.2013

Jud. fond jud. O.S.

Tehnored. CG/2 ex./17.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 703/2013. Curtea de Apel GALAŢI