Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 705/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 705/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 3315/121/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 705/R
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
PREȘEDINTE: M. C. - judecător
Judecător: D. L. C.
Judecător: A. B.
Grefier: C. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. P.
-din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul F. V. ( fiul lui F. A. și F. S., născut la data de 04.09.1976,în prezent aflat în Penitenciarul G. ) împotriva încheierii de ședință nr._ 13 din 22.04.2013 a Tribunalului G..
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul recurent F. V., personal și asistat de av.S. F., în baza împuterniciri avocațiale nr.112/22.04.2013 eliberată de Baroul G. – Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind, inculpatul F. V. arată este fiul lui A. și S. ns. la data de 4.09.1976, că este deținut în Penitenciarul G. și că își menține recursul declarat .
S-a permis apărătorului inculpatului să ia legătura cu acesta.
Apărătorul inculpatului recurent F. V. arată că acesta a formulat recurs împotriva încheierii de ședință prin care Tribunalul G. a menținut ca fiind temeinică și legală măsura arestării preventive ,considerând că la dosarul cauzei nu se află elemente care să ateste că inculpatul, lăsat în libertate ar perturba buna desfășurare a procesului penal și a solicitat Tribunalului G. să se aplece și asupra laturii subiective a faptei comisă de acesta, încadrată de procuror ca fiind tentativă la omor.
În fața primei instanțe a solicitat cu prioritate să se revoce măsura arestării preventive în baza art. 3001 al.2 Cod pr. penală și în condițiile în care la dosarul cauzei sunt elemente ce se circumscriu art.143 alin.1 Cod procedură penală, să se ia o altă măsură față de inculpat, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cu obligațiile ce decurg din textul art.145 Cod procedură penală.
A considerat că scopul procesului penal în faza de cercetare judecătoreasă poate fi atins fără privarea efectivă de libertate, pe de o parte, avându-se în vedere situația personală a inculpatului, iar pe de altă parte, mijloacele și împrejurările în care s-a comis fapta pentru care acesta se află în stare de arest .
Tribunalul G. a considerat că prin cererea formulată, este în totală confuzie, respectiv ori solicită înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului, ori solicită luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea . A încercat să explice că potrivit art.3001 Cod pr.penală înlocuirea măsurii arestării preventive nu este permisă de lege pentru că legiuitorul a statuat menținerea sau revocarea acesteia.
S-ar părea că punctul de vedere nu a fost avut în vedere de Tribunalul G. și instanța a statuat că măsura arestării preventive este una temeinică și legală, motiv pentru care inculpatul a formulat recurs împotriva acestei încheieri prin care s-a menținut măsura arestării preventive.
Solicită a se aprecia recursul ca fiind fondat, a se reține că la dosarul cauzei nu se află elemente care să ateste că în stare de libertate inculpatul F. V. ar perturba buna desfășurare a procesului penal și în rejudecare a se revoca măsura arestării preventive și a se lua față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În considerarea punctului de vedere expus anterior, supune atenției, pe de o parte, faptul că actele și lucrările dosarului nu evidențiază aspecte de natură să ducă la concluzia că ,în libertate, inculpatul F. V. s-ar sustrage de la cercetări, ar îngreuna aflarea adevărului, ori ar comite alte infracțiuni.
Pe de altă parte, supune atenției instanței că inculpatul este tatăl a 2 copii minori, fiind singurul întreținător al familiei, soția sa nu are venituri, iar gospodăria lui ar fi adusă în pericol datorită privării de libertate.
Un alt aspect care solicită a fi avut în vedere pentru a se ajunge la concluzia că se impune ca inculpatul să fie judecat în stare de libertate se regăsește chiar în conținutul dosarului de urmărire penală.
După cum se cunoaște, propunerea de arestare preventivă a fost respinsă tocmai pe considerentele la care a făcut trimitere anterior. Curtea de Apel, în schimb, a admis recursul declarat și a dispus arestarea inculpatului.
Codul de procedură penală arată că arestarea se dispune pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, la acel moment, în interesul urmăririi penale . A doua zi s-a întâmplat ceea ce a spus că se va întâmpla. Ca și activitate de urmărire penală s-a prezentat materialul de urmărire penală și s-a întocmit rechizitoriul. În situația dată, nu numai că nu a profitat starea de arest procesului penal, dar a dăunat situației personale a inculpatului, aspect ce nu ar trebui să se întâmple în situații de această natură.
Inculpatul F. V. se află în fața instanței întrucât a fost implicat într-un incident spontan cu partea vătămată, cioban la o stână învecinată. Se ridică o întrebare, respectiv, ce trebuia să facă inculpatul, în situația în care partea vătămată l-a agresat, iar aici ar fi aplicabil principiul in dubio pro reo ignorat de organul de urmărire penală, - dar speră că va fi avut în vedere de instanța de fond la soluționarea cauzei în fond – și a asmuțit câinii pe el.
Inculpatul, în cădere, lovit fiind de partea vătămată, a luat o bâtă, nu se știe ce a fost și a aruncat către partea vătămată, lovindu-se. Se ridică o a doua întrebare, și anume, de ce totuși nu a acționat asupra părții vătămate, căzută la pământ ? De ce nu i-a suprimat viața ? – acestea sunt chestiuni asupra cărora solicită instanței să le aibă în vedere, sunt chestiuni asupra cărora instanța de fond va trebui să se pronunțe, dar când instanța de recurs soluționează recursul la menținerea stării de arest trebuie să antameze fondul, trebuie să analizeze oarecum și latura subiectivă sub imperiul căreia inculpatul F. V. a acționat la acel moment.
Față de cele expuse solicită a se reține că punctul de vedere al Tribunalului G. este unul eronat. Solicită admiterea recursului declarat de inculpat și în rejudecare a se adopta o altă măsură demnă să ducă la o mai bună desfășurare a procesului penal, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentanta Ministerului Public consideră că încheierea din data de 22.04.2013 a Tribunalului G. este legală și temeinică. S-a apreciat corect de instanța de fond că la dosar sunt probe și indicii temeinice, în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, la dosar fiind declarația părții vătămate care a arătat constant că motivul pentru care inculpatul a agresat-o, mobilul comiterii infracțiunii constă în aceea că, fiind cioban la stâna unui prieten apropiat al inculpatului, a fost solicitat de altă persoană în vârstă de 18 ani, care lucra de 3 luni la stâna inculpatului, să îi dea telefonul mobil pentru ca să își anunțe familia pentru a fi luat din locul respectiv. De aici a pornit tot conflictul dintre inculpat și partea vătămată și inculpatul l- a urmărit pe partea vătămată și când se afla într-o zonă forestieră i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu o ghioagă într-o zonă vitală, producându-i un traumatism cu fractură cu înfundare temporală dreaptă ce a pus în primejdie viața părții vătămate. Grăitoare sunt și concluziile raportului de constatare medico-legală în care leziunile descrise își găsesc corespondența și se coroborează cu declarațiile părții vătămate., la fel ca și declarațiile martorilor L. I., I. I.,I. E., A. C..
De asemenea, este îndeplinită cerința prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, având în vedere că pedeapsa prevăzură de lege pentru tentativă la infracțiunea de omor este mai mare de 4 ani închisoare și s-a apreciat corect că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea deosebit de violentă în care a acționat asupra unei persoane tinere, asupra căreia avea și o influență deosebită și atitudinea sa ulterioară – când l-a lăsat căzut pe jos în locul respectiv, s-a deplasat singur către stâna celui la care era angajat și ulterior săvârșirii faptei a vizitat-o pe partea vătămată la spital, dar, după cum menționează martorii I. I. și I. E., de fapt a încercat să îl intimideze pe acesta, vizita fiind mai mult ca o amenințare, nu ca o formă de ajutor.
Față de aceste elemente consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune menținerea măsurii arestări preventive și a constatat că este legală și temeinică, implicit respingând celelalte cereri formulate de către inculpat.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
În replică, apărătorul inculpatului arată că el l-a trimis pe acesta la spital la partea vătămată, nu avea nici o legătură cu influențarea, ci era un mod de a stinge latura civilă a unui eventual proces.
Inculpatul recurent F. V. arată că vrea să fie judecat în stare de libertate pentru că are 2 copii minori și are animale acasă și nu are cine să aibă grijă de ele.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 139/P/2013 din 13.04.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G., inculpatul F. A. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal.
În fapt, prin rechizitoriu s-a reținut, în esență, că la data de 21.02.2013, în timp ce se afla într-o zonă forestieră, inculpatul F. V. aplicat părții vătămate I. C. P. mai multe lovituri, inclusiv cu un corp contondent (ghioagă) în zonă vitală (cap), producându-i un traumatism facial și toracic stâng precum și o fractură cu înfundare temporală dreapta, ce a pus în primejdie viața acestuia.
Cauza a fost înaintată spre competentă soluționare Tribunalului G. la data de 15.04.2013 și formează obiectul dosarului nr._ 13.
La termenul din 22.04.2013, Tribunalul, procedând conform art. 3001 Cod procedură penală, a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și a dispus menținerea acesteia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală și că pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal se impune ca această măsură să fie menținută.
S-a reținut că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal, infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.
S-a avut în vedere că datorită modului și împrejurărilor concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite și urmările produse, lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reținut că inculpatul este arestat preventiv din data de 29.03.2013, astfel că nu se poate aprecia că durata arestării preventive a depășit un termen rezonabil.
Împotriva încheierii de ședință nr._ 13 din 22.04.2013 a Tribunalului G., a declarat recurs în termen legal, inculpatul F. V., criticând-o pe motive de netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului a susținut că nu sunt probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, că s-ar sustrage de la judecată sau că va săvârși alte infracțiuni.
A susținut că sunt dubii cu privire la încadrarea juridică dată faptei, că a săvârșit fapta pe fondul unui conflict spontan, este căsătorit, are în întreținere doi copii minori, este singurul întreținător al familiei, situație în care buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recursul este nefondat.
În mod corect față de probele administrate în cauză prima instanță a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală și că pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal se impune ca această măsură să fie menținută.
Astfel, din procesul – verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico – legală nr. 114/A1-D/21.02.2013, plângerea și declarațiile părții vătămate I. C. P., declarațiile martorilor L. I., L. I. I. E., A. C., J. C. și N. I. Crenguța și chiar din declarațiile inculpatului F. V. rezultă indicii temeinice că, la data de 21.02.2013, în timp ce se afla într-o zonă forestieră, inculpatul F. V. aplicat părții vătămate I. C. P. mai multe lovituri, inclusiv cu un corp contondent (ghioagă) în zonă vitală (cap), producându-i un traumatism facial și toracic stâng precum și o fractură cu înfundare temporală dreapta, ce a pus în primejdie viața acestuia.
Această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal, infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.
Datorită modului și împrejurărilor concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, a numărului de lovituri aplicate victimei, de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și de faptul că inculpatul a abandonat victima, deși aceasta era căzută la pământ, pierzându-și cunoștința, în mod corect s-a reținut că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În condițiile în care inculpatul este arestat preventiv din data de 29.03.2013, nu se poate reține că durata arestării preventive a depășit un termen rezonabil.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, se constată că acestea sunt preexistente faptei și nu justifică punerea acestuia în libertate.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b și art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F. V. ( fiul lui F. A. și F. S., născut la data de 04.09.1976 în oraș Târgu B., județul G., domiciliat în ., județul G., CNP_,în prezent aflat în Penitenciarul G. ) împotriva încheierii de ședință nr._ 13 din 22.04.2013 a Tribunalului G..
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul F. V. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. C. D. L. C. A. B.
Grefier,
C. G.
Red.dec.jud.A.B./08.05.2013
Jud.fond Dr. A.C.
Tehnored.CG/2 ex./08 Mai 2013
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 104/2013. Curtea de... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 66/2013. Curtea de... → |
|---|
