Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 289/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 289/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 85/44/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 289/R
Ședința publică din data de 22.02.2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE – M. T. - judecător
JUDECĂTOR – C. C. – președintele secției
JUDECĂTOR – D. P.
GREFIER – E. M.
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de
PROCUROR - L. G.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului formulat de petentul P. V., cu domiciliul în mun. G., .. G. nr.8,., jud. G.), împotriva sentinței penale nr. 29/15.01.2013 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal a lipsit recurentul – petent P. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, în conformitate cu disp. art.301 Cod procedură penală, acordă cuvântul pentru a se formula cereri, ridica excepții și pune concluzii.
Reprezentantul Parchetului invocă excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză. În acest sens arată că soluția dispusă de către instanța de fond, care a fost întemeiată pe disp. art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, iar potrivit art. 2781 alin. 10 Cod procedură penală hotărârea pronunțată conform dispozițiilor amintite anterior este definitivă, nu prevede vreo cale de atac.
Solicită respingerea recursului ca inadmisibil cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față ;
Din actele și lucrările dosarului se rețin următoarele:
Prin Sentința penală nr.29 din 15.01.2013 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art.2781 alin.8 lit.a Cod procedură penală, s-a respins ca nefondată, plângerea formulată de către petentul P. V., împotriva rezoluției nr.254/P/2012 din 06.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria G..
Pentru a se pronunța această hotărâre, Judecătoria G. a reținut următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la data de 21.05.2012 sub numărul 254/P/2012 (filele 5-6 dosar urm. pen.), petentul a sesizat organele judiciare cu privire la săvârșirea de către făptuitorii T. S. E. și T. V. D. a infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 Cod penal, falsul privind identitatea prevăzută de art. 293 Cod penal și însușirea bunului găsit prevăzută de art. 216 Cod penal.
În fapt, petentul a arătat că făptuitorul T. S. E. este administratorul ... Persoana fizică autorizată P. D V. a fost prejudiciată de .. cu suma de 1.943,06 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor vândute către această societate. Deși bunurile au fost livrate, .. a refuzat plata facturilor emise de societatea petentului. Deși a încercat soluționarea pe cale amiabilă a diferendului ivit, făptuitorii au refuzat să achite debitul.
La momentul când s-a prezentat la .., facturile pe care le-a emis au fost semnate și ștampilate de o persoană care nu deținea calitatea de administrator, asumându-și în mod fals această calitate. Când s-a prezentat pentru încasarea contravalorii bunurilor, a aflat că o altă persoană este administrator (fiul celui care semnase facturile). Adevăratul administrator a promis că va achita contravaloarea facturilor, însă nici el nu a făcut acest lucru.
Petentul a mai precizat că solicită atât daune materiale, cât și daune morale de la cei doi făptuitori.
La plângerea formulată, petentul a anexat o . înscrisuri, respectiv facturile fiscale emise de PFA P. D V. (filele 14-19 dosar urm. pen.).
Din actele de cercetare efectuate, a rezultat că în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 10 lit. a și b Cod procedură penală (faptele sesizate de petent fie nu există, fie nu sunt prevăzute de legea penală), motiv pentru care, prin rezoluția nr. 254/P/2012 din data de 06.06.2012, a fost confirmată, în temeiul art. 228 alin. 6 Cod procedură penală, propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de:
- făptuitorul T. S. E. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal și art. 216 Cod penal;
- făptuitorul T. V. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, art. 293 Cod penal și art. 281 Cod penal.
Împotriva acestei rezoluții, petentul P. V. a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria G., plângere care a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția nr. 631/II/2/2012 din 28.06.2012.
În temeiul art. 2781 alin. 1 Cod procedură penală, împotriva soluțiilor dispuse de către organele de urmărire penală în dosarul nr. 254/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., petentul a formulat – în termen legal - plângere la Judecătoria G..
În fapt, instanța reține că Persoana Fizică Autorizată P. D. V. are ca obiect principal de activitate „comerț cu amănuntul altfel efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioșcurilor și piețelor” iar ca punct de lucru în G., ., parter.
.. G. are sediul în municipiul G., ., este înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_ și are ca obiect principal de activitate „comerț cu produse alimentare și nealimentare”. Asociat unic și administrator al societății este numitul T. S. E..
Potrivit declarației acestuia, în perioada noiembrie 2011, de administrarea societății s-a ocupat T. V. D. (tatăl acestuia). În perioada 26.11-29.11.2011 PFA P. D. V. a livrat către .. mărfuri alimentare și băuturi alcoolice în valoare totală de 1.943,06 lei. Marfa a fost recepționată de un reprezentant al societății cumpărătoare, acesta semnând și ștampilând facturile.
În perioada respectivă, în baza unei înțelegeri verbale, activitatea .. a fost administrată de tatăl făptuitorului T. S. E., făptuitorul T. V. D. - întrucât administratorul societății era plecat din țară. Modul în care T. V. D. a administrat soarta societății nu a fost unul mulțumitor. La întoarcerea în țară, făptuitorul T. S. E. a aflat că petentul are de încasat bani de la societatea sa, pentru unele mărfuri livrate. Totodată, acesta și-a luat angajamentul că va achita debitul datorat, în cel mai scurt termen posibil.
Prima instanță, a reținut, așadar, că între cele două societăți s-au derulat, în perioada noiembrie 2011, relații comerciale. În baza acestor relații comerciale, petentul a livrat societății făptuitorului T. S. E. o . produse, în valoare totală de 1.943,06 lei, fiind emise un număr de 11 facturi fiscale (filele 14-19 dosar urm. pen.).
A mai reținut instanța că relația dintre cele două societăți este una pur comercială, iar actele făptuitorilor T. S. E. și T. V. D. nu au o natură penală. Petentul are la dispoziție o gamă variată de mijloace legale pentru recuperarea debitului restant, mijloace puse la dispoziție de dreptul comercial (somație de plată, acțiune în pretenții, declanșarea procedurii insolvenței și înscrierea la masa credală – dacă debitul atinge plafonul prevăzut de legea insolvenței, etc).
Mai mult, instanța a reținut că nu poate interpreta comportamentul celor doi făptuitori ca o încercare de a induce în eroare petentul cu prilejul încheierii sau derulării contractului de vânzare-cumpărare întrucât, în lumea relațiilor comerciale, neplata se poate datora unor cauze diferite (lipsa lichidităților bănești, incapacitate de plată, etc.).
În ceea ce privește infracțiunea de însușire a bunului găsit, prevăzută de art. 216 Cod penal, prima instanță nu a identificat elemente care să se regăsească în această încadrare. Marfa livrată de petent a intrat în posesia făptuitorilor în baza unui raport juridic comercial și nu reprezintă un bun găsit sau ajuns din eroare în posesia făptuitorului.
Cât privește faptele lui T. V. D., acesta a exercitat în fapt calitatea de administrator, fiind împuternicit în acest sens de fiul său. Prin urmare, nu se poate susține că s-a prezentat în fața petentului sub o identitate falsă (susținând că ar avea o calitate pe care în realitate nu o avea) sau că ar fi făcut acest lucru în fața unui organ sau a unei instituții de stat sau a unei alte unități dintre cele la care se refer part. 145 Cod penal, pentru a ne afla în prezența infracțiunii descrise de art. 293 Cod penal.
În plus, activitate de administrator al unei societăți comerciale nu este cuprinsă în profesiile sau activitățile despre care face vorbire textul art. 281 Cod penal.
Pentru motivele expuse mai sus, instanța a menținut – ca fiind legală și temeinică - rezoluția nr. 254/P/2012 din 06.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria G..
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală, instanța a dispus obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul invocând disp.art.3859 pct.9, 10, 16, 171 și 18 Cod procedură penală.
Recursul declarat este inadmisibil.
Potrivit dispozițiilor art.3851 alin.1 Codul de procedură penală, pot fi atacate cu recurs:
a)sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege ;
b)sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani ;
c)sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel ;
d)sentințele pronunțate de secția penală a Curții Supreme de Justiție ;
d1) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate ;
e)deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel ;
f)sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel precum și cele privind reabilitarea.
În speță, recursul declarat de petentul P. V. este îndreptat împotriva Sentinței penale nr. 29 din 15.01.2013 a Judecătoriei G., care nu face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs.
Potrivit art.2781 alin.10 Cod procedură penală, așa cum a fost modificat prin art.XVIII pct.39 din Legea nr.202/2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 2781 alin.8 Cod procedură penală, este definitivă.
Astfel că, în conformitate cu disp. art. 38515 pct.1 lit.a Cod procedură penală, acest recurs urmează a fi respins ca atare;
Cum prezenta cale de atac a fost declanșată ca urmare culpei procesuale a petentului, potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, acesta urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul P. V. (fiul lui D. și I., născut la data de 21.01.1965, în mun. G., jud. G., CNP_, cu domiciliul în mun. G., .. G. nr.8,., jud. G.) împotriva sentinței penale nr.29/15.01.2013 a Judecătoriei G..
In baza art. 192 al 2 Cod procedură penală obliga petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat in recurs.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică azi 22.02. 2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. T. C. C. D. P.
Grefier,
E. M.
Red. și tehnored. E.M. – 28.02.2013
2 ex
Fond: E.G.dediu
| ← Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 980/2013. Curtea... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 104/2013. Curtea de... → |
|---|
