Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 204/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 204/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 911/44/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR 204/F
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 04.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE- L. H. - judecător
Grefier - F. B.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat de M. B. – Procuror Șef Secție Judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
Pe rol fiind judecare plângerii formulată, potrivit disp. art. 278 1 Cod procedură, de petentul M. G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 353/P/2013 din 22.05.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., menținută prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 733/C/2013 din 21.06.2013 a Procurorului General al României.
La apelul nominal a răspuns petentul M. G., personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Reprezentantul Parchetului depune la dosar un înscris care vizează o soluție pronunțată ulterior rezolvării plângerii de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, soluția pronunțată de instanță, pe calea depozițiilor art.2781 Cod procedură penală, în ceea ce privește dosarul nr. 109/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. (copie a sentinței penale nr. 143/F pronunțată de Curtea de Apel G. la data de 29.07.2013).
Curtea, prezintă înscrisul depus la dosar de către reprezentantul Parchetului la acest termen de judecată.
Petentul M. G. solicită lăsarea cauzei pentru o nouă strigare pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisului depus la acest termen de judecată de către reprezentantul Parchetului.
Curtea, dispune lăsarea cauzei la o nouă strigare pentru ca petentul să ia cunoștință de conținutul înscrisului depus la acest termen de judecată de către reprezentantul Parchetului.
La a doua strigare la apelul nominal a răspuns petentul M. G., personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Petentul M. G. arată că a depus la dosar o cerere prin care a solicitat ca în cauză să se respecte dispozițiile art. 331 Cod procedură penală (amânarea cauzei pentru probe noi), în sensul ca instanța să hotărască dacă la acest termen de judecată ne aflăm în stare de judecată, sau dacă se vor administra probe.
Curtea, aduce la cunoștință petentului faptul că ne aflăm în procedura prev. de art. 2781 Cod procedură penală, iar în această situație, în cauză, nu se administrează probe, cu excepția înscrisurilor care trebuie prezentate de părți.
Întrebat fiind, petentul M. G., arată că nu mai are înscrisuri de depus la dosar.
Petentul M. G. și reprezentantul Parchetului, fiecare având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Petentul M. G. susține că reprezentantul Parchetului, la acest termen de judecată a depus copie a sentinței penale nr. 143/F/29.07.2013 a Curții de Apel G., despre al cărui conținut are cunoștință. Arată că actul respectiv a fost depus la dosar de către doamna Procuror B. M., care nu este parte în proces, aceasta fiind subordonata procurorului care este intimat în prezenta cauză. În opinia sa, doamna Procuror B. M. nu avea dreptul să depună la dosar copia sentinței penale nr. 143/F/29.07.2013 a Curții de Apel G.. Apreciază că documentul respectiv trebuia depus în timp util și nu la acest termen de judecată. Mai mult decât atât, în opinia sa, actul respectiv nu are nicio valoare.
Din punctul său de vedere toate sentințele penale definitive, pronunțate de către instanță, în ceea ce îl privește, au caracter provizoriu, întrucât prin acele sentințe penale nu s-a luat în considerare ceea ce a solicitat de la bun început, respectiv: să se stabilească dacă felul în care Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului a procedat, în legătură cu plângerea sa (privind repararea necorespunzătoare a unei aeroterme) este corect sau nu.
Susține că acest lucru l-a solicitat și Curții, în mod expres, prin cererea depusă la filele 18-19 dosar, iar instanța a apreciat, că la acest moment ne aflăm în stare de judecată.
Solicită ca instanța să constate faptul că din partea sa nu există nici-un interes material, în această cauză. Acțiunea formulată se datorează ,,revoltei pe care a simțit-o” întrucât salariați ai statului român nu își fac datoria, începând cu, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului, și ajungând la procurori. Având în vedere sentințe penale pronunțate de către instanțe cu privire la cauza respectivă, apreciază că nici judecătorii ,,nu își fac datoria”, existând o solidaritate în rău între salariații statului român, care încearcă să se protejeze reciproc, chiar și atunci când este clar că nu au dreptate.
De asemenea arată, că prin acțiunile promovate nu a intenționat să facă rău nimănui, instanția sa a fost aceea de a se corecta anumite defecte în funcționarea acestor instituții. În soluționarea nemulțumirii sale, arată că a mers pe cale administrativă, până la Primul – ministru. De aici petiția sa a fost trimisă la Inspectoratul General al Poliției, după care a fost trimisă la G. pentru a se face o anchetă. De la G., a primit o depeșă prin care i se spune că răspunsul i-a fost dat exact prin scrisorile care au stat la baza contestațiilor formulate de dânsul, ceea ce i se pare o stupiditate. Acest aspect l-a adus la cunoștință Ministrului de Interne, însă este convins că demersurile efectuate de dânsul nu au ajuns la cunoștința Ministrului. Epuizând această cale administrativă s-a adresat cu plângere la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București pentru că acolo se găseau o bună parte dintre cei pe care i-a reclamat, deși putea să o facă de la început. Nu a procedat de asemenea manieră, încă de la început, deoarece a crezut că o sancțiune administrativă va corecta și ,,lumea va învăța”.
Ulterior, plângerea sa a ajuns în mod legal la P. de pe lângă Curtea de Apel G., iar aici prin soluțiile date se arată că nu a existat o plângere penală, când însă-și actul pe care îl redactează procurorul este cauzat de trimiterea de la Curtea de Apel București a plângerii sale.
Consideră că toți procurorii de la G. nu și-au făcut datoria. În opina sa, aceștia în calitatea lor de salariați publici, aveau această obligație. Mai mult decât atât se poate vorbi și despre favorizarea infractorului, pentru că infracțiunea este ceea ce a făcut președintele Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului.
Curtea, învederează petentului faptul că instanța, în prezenta cauză a fost învestită cu soluționarea plângerii formulată de către acesta, împotriva Procurorului General D. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. și al procurorului R. S., din cadrul aceluiași parchet, pentru modul în care a fost soluționată o plângere formulată tot de către petent, împotriva ofițerilor de poliție L. D. și C. R.. Mai mult decât atât rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 353/P/2013 din 22.05.2013 pronunțată de către P. de pe lângă Curtea de Apel G. a fost menținută prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 733/C/2013 din 21.06.2013 a Procurorului General al României.
Petentul M. G. consideră că rezoluția nr. 733/C/2013 din 21.06.2013, nu poate fi luată în considerare, întrucât aceasta nu este soluționată de către Procurorul General al României, ci de către un subaltern, care semnează pentru acesta. Apreciind astfel, că ,,nici el nu și-a făcut datoria”.
Solicită ca instanța, să analizeze așa cum a cerut, respectiv dacă, comisarul C. V., din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor G., și-a făcut corect sau nu datoria.
Curtea, aduce la cunoștință petentului că solicitarea sa excede cadrului procesual.
Petentul M. G. consideră că lucrurile sunt foarte simple și că soluționarea cauzei trebuie să pornească de la aspectele menționate mai sus. Consideră că dispozițiile art. 331 Cod procedură penală permit instanței să se pronunțe pe solicitarea sa, respectiv dacă comisarul C. V., din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor G., și-a făcut corect sau nu datoria. În opinia sa, ancheta care o privește pe doamna comisar C. V. trebuie să fie efectuată de către P. de pe lângă Judecătoria G. și nici de cum de către Inspectoratul de Poliție al Județului G., instituție la care se află dosarul respectiv, încă din luna februarie 2013. În prezent ne aflăm în luna octombrie 2013, iar poliția nu a dat nici un răspuns, spunându-se doar că ancheta se află în desfășurare. Consideră că există o oponență din partea Poliției, în vederea soluționării anchetei respective, motiv pentru care a formulat chiar o cerere de recuzare împotriva tuturor salariaților Inspectoratului Județean de Poliție G..
Repetă faptul că în cauză nu are nici un interes material. Este ,,revoltat de felul în care se procedează în România și se face și dreptate”.
Mai arată că, indiferent de soluția dată de către instanță, va uza de toate căile legale pe care le are de urmat.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea plângerii formulată de petent.
Apreciază că dispozițiile rezoluției nr. 353/P/2013 din 22.05.2013 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., sunt legale în ceea ce privește soluția adoptată.
Pentru magistratul R. S. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. s-a avut în vedere că anterior, dosarul nr. 109/P/2013 (care a avut ca obiect cercetarea acelorași aspecte sesizate de către petent) a fost soluționat definitiv, inclusiv prin verificarea procedurii 2781 Cod procedură penală, conform copiei deciziei nr. 143/F/2013 a Curții de apel G., depusă în copie la acest termen de judecată.
În ceea ce privește plângerea vizând activitatea magistratului D. D. – Procuror General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., nemulțumirea a vizat ordonanța nr. 245/II/2/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. prin care s-a dispus respingerea unei plângeri formulată de către petent împotriva ordonanței nr. 420/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.. Totodată, are în vedere că verificările prealabile, efectuate, au determinat constatarea că fapta sesizată nu există.
Mai mult decât atât soluția adoptată prin ordonanța 420/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., și ulterior prin ordonanța nr. 245/II/2/2013 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., este verificată de către instanța de judecată. Există la dosar sentința penală pronunțată în dosarul nr._, ceea ce confirmă, o dată în plus, veridicitatea aspectelor constatate cu ocazia respingerii plângerii de către Procurorul General al României.
Pentru toate aceste aspecte solicită respingerea plângerii formulate de către petentul M. G..
Petentul M. G., solicită în baza Legii 233 (dar nu poate indica anul și articolul), recuzarea doamnei procuror M. B., întrucât un subaltern nu poate fi însărcinat să îl apere pe cel superior lui.
Curtea, respinge cererea de recuzare formulată de către petent, motivat de faptul că aceasta trebuia formulată înainte de acordarea cuvântului în dezbateri.
CURTEA,
Asupra procesului penal de față:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul M. G. a formulat plângere, conform art. 2781 Cod procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 353/P/2013 din 22.05.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., menținută prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 733/C/2013 din 21.06.2013 a Procurorului General al României.
P. rezoluția nr. 353/P/2013 din 22.05.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. s-a dispus în baza art. 228 alin. 4 Cod procedură penală în referire la art. 10 lit. a,f Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de R. S. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.) și D. D. (Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.) sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cod penal.
Pentru a dispune astfel, procurorul de la P. de pe lângă Curtea de Apel G. a avut în vedere că:
La data de 16.04.2013, persoana vătămată M. G. a depus o plângere penală la Curtea de Apel G., prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații D. D. și R. S., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din Codul penal.
În conținutul plângerii penale, persoana vătămată M. G. și-a manifestat nemulțumirea cu privire la modul în care procurorul R. S. a soluționat dosarul penal cu nr. 420/ P/ 2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G..
De asemenea, persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul D. D., fiind nemulțumită deoarece prin ordonanța cu nr. 245/II/2/2013 din 26.03.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. a dispus respingerea plângerii formulată de aceasta împotriva ordonanței cu nr. 420/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G..
P. adresa cu nr._ din 13.05.2013, Curtea de Apel G. - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a trimis plângerea penală formulată de persoana vătămată M. G. și o copie de pe încheierea de ședință din 10.05.2013, pronunțată în dosarul cu nr._, la P. de pe lângă Curtea de Apel G., spre competentă soluționare.
Din verificările prealabile efectuate s-au constatat următoarele:
Aspectele sesizate de persoana vătămată M. G. vizând modul în care procurorul R. S. și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării dosarului penal cu nr. 420/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. au făcut obiectul dosarului penal cu nr. 109/P/2013.
P. rezoluția cu nr. 109/P/2013 din 04.04.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul R. S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din Codul penal.
S-a motivat că fapta sesizată de persoana vătămată M. G., în realitate, nu există.
Această soluție i-a fost comunicată persoanei vătămate la data de 04.04.2013.
Conform art. 278 alin. 11 din Codul de procedură penală, o persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
Pentru acest considerent, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul R. S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din Codul penal, întrucât lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
P. ordonanța cu nr. 245/_ din 26.03.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., magistratul D. D. a dispus respingerea plângerii formulată de persoana vătămată M. G. împotriva ordonanței cu nr. 420/P/2012 din 12.02.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., ca fiind nefondată.
S-a arătat că în cazul în care este nemulțumită, persoana vătămată aceasta are posibilitatea de a exercita căile legale de atac, prevăzute de art. 2781 din Codul de procedură penală.
Din materialul probator administrat a rezultat că fapta sesizată, în realitate, nu există, ceea ce atrage aplicarea prevederilor art. 10 lit. a) din Codul de procedură penală.
Potrivit art. 64 alin.2 din Legea nr. 304/2004, republicată, „în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege".
Pentru aceste considerente, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul D. D., procuror general în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din Codul penal, întrucât din verificările prealabile efectuate a rezultat că fapta sesizată de persoana vătămată M. G., în realitate, nu există.
Neînceperea urmăririi penale față de magistratul D. D., Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din Codul penal, întrucât din verificările prealabile efectuate a rezultat că fapta sesizată de persoana vătămată, în realitate, nu există.
Neînceperea urmăririi penale față de magistratul R. S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din Codul penal, întrucât lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
Împotriva rezoluției nr. 353/P/2013 din 22.05.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. a formulat plângere, conform art. 275-278 Cod procedură penală, petentul M. G..
P. rezoluția nr. 733/C/2013 din 21.06.2013 a Procurorului General al României, plângerea petentului M. G. a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, Procurorul General al României a avut în vedere că:
Conform art. 278 alin 11 Cod procedură penală o persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din cazurile prev. de art. 10 Cod procedură penală.
Întrucât cu privire la faptele reclamate a fost deja dispusă o soluție în dosarul nr. 109/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. în ceea ce privește pe R. S. –procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. f Cod procedură penală, deoarece lipsește o condiție prevăzută de legea penală necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
Referitor la susținerile petentului în legătură cu magistratul D. D. s-a constatat că în sarcina sa nu se poate reține săvârșirea niciunei fapte de natură penală.
Conform normelor de procedură penală, în situația când persoana vătămată este nemulțumită de soluția dispusă poate formula plângere împotriva acesteia, dar nemulțumirea sa nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a celor care au dispus-o.
În legislația noastră verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate de magistrați se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege și nu prin repunerea lor în discuție în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva acestora.
În speță, D. D. –Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. a soluționat lucrarea nr. 245/II/2/2013 a acestei unități de P. potrivit competenței pe care o avea, cu respectarea legii.
Având în vedere cele expuse, s-a apreciat soluția dispusă în dosarul nr. 353/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care a fost menținută, iar plângerea petentului M. G., a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva ambelor rezoluții a formulat plângere petentul M. G. criticând ambele rezoluții pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de ofițerii de poliție L. D. și C. R., precum și față de comisarul C. V. de la Protecția consumatorului G. este nelegală și netemeinică, astfel încât cei doi procurori au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cod. P..
Plângea este nefondată.
Judecând plângerea în limita învestirii conform art. 317 Cod procedură penală, Curtea constantă că limitele învestirii sunt aspectele arătate în rezoluția nr. 353/P/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. menținută prin rezoluția nr. 733/C/2013 a Procurorului General al României.
Judecând în aceste limite, se constată că procurorul R. S. a mai fost cercetată în dosarul nr. 109/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. cu privire la momentul în care a soluționat dosarul nr. 420/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, în cauză dispunându -se neînceperea urmăririi penale, soluție menținută și prin ordonanța de respingere a plângerii nr. 245/II/2/2013 din 26.03.2013 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G..
Potrivit art. 278 alin. 11 Cod procedură penală o persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit vreunul din cazurile prev. de art. 10 Cod procedură penală. Cum în cauză nu au intervenit fapte și împrejurări noi, în mod corect procurorul care a emis rezoluția nr. 353/P/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., a dispus neînceperea urmăririi penale față de procuror R. S. în baza prevederilor art. 10 lit. f) Cod procedură penală.
În ceea ce privește pe Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. –D. D., care a emis ordonanța nr. 245/II/2/2013 în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. a) Cod procedură penală (fapta nu există) deoarece acesta a acționat în limitele legii, cu respectarea atributelor funcției sale, conferite prin lege, potrivit competenței profesionale și cu respectarea disp. art. 64 alin. 2 din Legea 304/2004 republicată.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că soluția dispusă de procuror prin rezoluția nr. 353/P/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., menținută prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 733/C/2013 a Procurorului General al României este legală și temeinică.
Urmează ca în baza art. 2781 alin 8 lit. a) Cod procedură penală și art. 192 alin. 2 Cod procedură penală plângerea petentului M. G. să fie respinsă ca nefondată, acesta urmând să fie obligat la plata de cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul M. G. (domiciliat în G., Țiglina 2, ., . de neîncepere a urmăririi penale nr. 353/P/2013 din 22.05.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., menținută prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 733/C/2013 din 21.06.2013 a Procurorului General al României.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe petentul M. G. la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.10.2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
L. H. F. B.
Red. LH-09.10.2013
Tehnored.FB-2ex/11.10.2013
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 212/2013. Curtea de... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 269/2013. Curtea de... → |
|---|
