Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 892/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 892/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 499/121/2013/a2*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 892/R
Ședința publică din data de 07 Iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A.-M. M. - judecător
Judecător - F. M.
Judecător - M. C.
Grefier - M. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de PROCUROR- M. P.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de P. DE PE L. Tribunalul G. împotriva încheierii de ședință din data de 30 mai 2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ privind pe intimații-inculpați B. A. și F. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: intimatul-inculpat B. A., în stare de libertate, personal și asistat de avocat H. D., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr._/07.06.2013 emisă de Baroul G. – cabinet de avocat H. D. și intimatul-inculpat F. G., în stare de libertate, personal și asistat de avocat H. D., apărător ales în baza aceleiași împuterniciri avocațiale.
Procedura este legal îndeplinită, in conformitate cu dispozițiile art.177 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei, în conformitate cu disp.art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierul de ședință arătând că este primul termen de judecată; prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 07.06.2013 a fost admisă cererea de abținere formulată de dl. judecător M. M. I., după care;
Curtea, potrivit disp.art.318 Cod procedură penală, procedează la identificarea intimaților-inculpați, astfel:
- B. A., care se legitimează cu CI . nr._ eliberată de SPCLEP T. la 04.09.2012 valabil până la 07.04.2022, potrivit căreia are CNP:_, este născut în ., cu domiciliul în .;
- F. G., care se legitimează cu CI . nr._ eliberată de SPCLEP T. la 23.04.2013, valabilă până la 10.05.2023, potrivit căreia are CNP:_, potrivit căreia este născut în Suceava, județul Suceava, are domiciliul în ., județul G..
Întrebați fiind, cei doi intimați inculpați B. A. și F. G. arată că nu doresc să facă alte declarații în fața instanței de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Avocat H. D. nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri cu caracter prealabil de formulat, constată recursul in stare de judecată și, potrivit disp.art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în susținerea recursului promovat de P. de pe lângă Tribunalul G., critică încheierea de ședință din data de 30 mai 2013 pronunțată de Tribunalul G. ca fiind nelegală și netemeinică. În mod eronat prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.136 Cod procedură penală și condițiile prevăzute de art.148 lit. f Cod procedură penală.
Arată că, prin decizia penală nr.78/a/12.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul F. G. la o pedeapsă de 12 ani închisoare, cu privare de libertate, iar inculpatul B. A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 11 ani.
În această cauză ambii inculpați au fost arestați preventiv iar prin încheierea din 9 mai 2012, Tribunalul G. a admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de cei doi inculpați, luând față de aceștia măsura obligării de a nu părăsi țara.
Susține că nu se justifică motivarea instanței prin reținerea atitudinii de cooperare a inculpaților cu organele de urmărire penală – aceștia fie erau arestați – fie erau sub puterea măsurii arestării preventive în dosarul diicot.
În mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală.
Acest dispoziții se raportează în primul rând la o suspiciune rezonabilă că inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani iar pe de altă parte, la împrejurarea că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că materialul probator administrat în faza de urmărire penală este suficient și de natură să contribuie eficient la stabilirea participației fiecăruia dintre cei doi inculpați la comiterea infracțiunii, deși aceștia au negat în permanență implicarea lor în comiterea faptei, au fost recunoscuți din planșele foto de către toți martorii din lucrări car fiind persoanele care l-au însoțit pe S. G. Minodor la încheierea relațiilor comerciale reținute prin actul de sesizare.
Instanța de fond, în rejudecare, a insistat pe lipsa de pericol concret pentru ordinea publică pe care l-a reprezentat lăsarea in libertatea a inculpaților B. A. și F. G..
În cazul de față inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, de instigare la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, infracțiune săvârșită prin racolarea unei persoane cu o situație vulnerabilă, consumatoare de băuturi alcoolice, fără locuință și fără adăpost, fără familie, pe care au determinat-o prin promisiunea unor avantaje materiale să inducă în eroare un număr mare de părți vătămate, infracțiunea având ca și consecință producerea unui prejudiciu ridicat, de 466.068, 22 lei.
Sintagma pentru ordinea publică desemnează o stare ce ar putea periclita în viitor normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, în cazul de față fiind vorba despre impactul negativ pe care il pot avea astfel de infracțiuni asupra activităților desfășurate de societățile comerciale.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că modalitatea de săvârșire a infracțiunii este extrem de periculoasă prin consecințele ei, cauzarea unui prejudiciu considerabil în patrimoniul a 10 părți vătămate – societăți comerciale, care au întâmpinat dificultăți în derularea activității comerciale, în plata salariilor, în furnizarea de materii prime prin implicarea unei persoane vulnerabile, consumatoare de băuturi alcoolice, fără locuință și ocupație, pe care au determinat-o cu intenție să inducă în eroare pe părțile vătămate prin emiterea de file cec fără acoperire pentru a achiziționa mărfuri a căror contravaloare intra în patrimoniul inculpaților fără efort.
Persoana de care s-au folosit inculpații pentru obținerea de foloase materiale a fost martorul S. G. Minodor, inculpat trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, care a fost arestat în cursul judecății urmare propunerii de arestare formulată de procuror prin actul de inculpare și condamnat prin sentința penală nr. 116/13.03.2013 la o pedeapsă de 4 ani și 3 luni închisoare.
Martorul S. G. Minodor a fost amăgit de către inculpații F. și B. cu un trai mai bun.
Nici aspectele legate de persoana și conduita inculpaților nu pot fi apreciate ca fiind favorabile acestora întrucât inculpații sunt cercetați și în același timp condamnați pentru fapte similare.
Astfel, au mai profitat și de alte persoane aflate în situații similare începând cu anul 2005, când alături de alți inculpați au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de înșelăciuni cu consecințe deosebit de grave în dauna unor instituții bancare, prejudiciul cauzat fiind foarte mare.
Membrii grupului infracțional au acționat în principal în vederea racolării unor persoane cu condiții materiale la limita de subzistență pe care le determinau prin diferite metode sau mijloace de la inducerea în eroare până la constrângerea fizică și morală să contracteze credite de la diferite bănci prin utilizarea unor documente falsificate care atestau în mod mincinos calitatea acestora de salariați. După ce obțineau creditele, titularii operațiunii erau deposedați de toate sumele de bani obținute și apoi erau obligați să părăsească țara pentru a ascunde adevărul în fața organelor de urmărire penală.
Pericolul concret pentru ordinea publică este dat și de temerea care s-ar crea în rândul mediului de afaceri și opiniei publice dacă manifestări antisociale de genul celor avute în vedere de inculpați nu ar fi sancționate de autorități în mod ferm.
Reprezentantul Ministerului Public învederează că respingerea propunerii de arestare preventivă pentru cei doi inculpați poate avea efect de încurajare a altor persoane de a obține avantaje materiale însemnate prin intermediul unor societăți comerciale prin metoda B.-F., racolarea diverșilor cetățeni aflați în situația martorului S., pe care să ii facă administratori ai unor societăți comerciale care să zdruncine activitatea altor societăți.
Tratamentul diferențiat pe care l-ar crea instanța de fond prin respingerea propunerii de arestare preventivă pentru cei doi inculpați ce au beneficiat de grosul sumelor obținute, creează în rândul societății percepția negativă că măsurile preventive aspre se iau doar pentru inculpați aflați în situația martorului S..
Pentru aceste motive, reprezentantul Ministerului Public solicită să fie admis recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul G., să fie casată încheierea de ședință recurată și în rejudecare să se dispună arestarea preventivă a intimaților-inculpați.
Avocat H. D., apărător ales al intimaților-inculpați B. aurel și F. G., apreciază că recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul G. împotriva încheierii de ședință din 30.05.2013, de respingere a propunerii măsurii arestării preventive în timpul judecății este inadmisibil raportat la interpretarea dispozițiilor art.160a alin.1 și 2 Cod procedură penală și art.141 Cod procedură penală.
În acest sens invocă lucrarea „Măsuri preventive în procesul penal român”, autor judecător G. R., pe care o depune, în extras –copie, la dosar.
Dacă textul art.141 Cod procedură penală menționează în mod clar cazurile unde poate fi utilizată calea de atac a recursului, fiind enumerate încheierea dată în primă instanță și apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea măsurii preventive poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat.
Este o enumerare exhaustivă, care arată unde se permite folosirea căii de atac.
Precizează că, dacă în această enumerare încheierea prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă în timpul judecății nu se regăsește, înseamnă că nu se poate utiliza calea de atac a recursului pentru că aceeași interpretare a dus la crearea unei practici unitare în situația încheierilor prin care s-a respins cererea de înlocuire sau de revocare – recursul în acest caz fiind inadmisibil.
Dispozițiile art.160a alin.1 și 2 Cod procedură penală vorbesc despre posibilitatea atacării încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive. Astfel, potrivit alin.1, arestarea inculpatului poate fi dispusă în cursul judecății prin încheiere motivată. A..2, făcând referire la încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă, spune că poate fi atacată cu recurs separat.
În aceste condiții, solicită să se aprecieze că recursul declarat de P. este inadmisibil.
Totodată, avocat H. D. arată că, fiind o propunere formulată prin rechizitoriu, această cerere de arestare preventivă poate fi soluționată doar de către judecătorul investit cu soluționarea cauzei pe fond. Acesta este singurul îndreptățit să aprecieze dacă ,din perspectiva art.136 alin.1 Cod procedură penală, se impune arestarea preventivă pentru a se asigura buna desfășurare a judecății.
Însă, în urma casării în recurs a hotărârii primei instanțe și trimiterii cauzei spre rejudecare, propunerea de arestare a fost soluționată de un judecător care nu are legătură cu soluționarea cauzei.
Pe fondul cauzei, avocat H. D. precizează că P. nu face nicio referire la scopul măsurii arestării preventive și la dispozițiile art.136 alin.1 Cod procedură penală.
Temeiurile invocate prev. de art.148 lit. f Cod procedură penală trebuie raportate la scopul măsurilor preventive, trebuie să constate că această măsură este absolut necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea inculpaților de la judecată și eventual de la executarea pedepsei, în caz contrar însemnând că procurorul de la urmărire a penală se folosește de judecătorul fondului să se pronunțe doar pe existența indiciilor temeinice înainte de a judeca fondul cauzei pentru ca ulterior să ii fie condiționată soluția pe fond.
Învederează că procurorul de la urmărire penală a avut la dispoziția sa pe inculpați în timpul anchetei, cei doi inculpați fiind puși în libertate ca urmare a condamnării cu modalitate de executare a suspendării condiționată.
Astfel, procurorul a avut inculpații în stare de libertate și la prezentarea de material, și la audieri și dacă aprecia că existau riscurile prevăzute de art.136 alin.1 Cod procedură penală, trebuia să își asume răspunderea formulării unei propuneri de arestare preventivă în timpul urmăririi penale și nu să determine o executare anticipată a pedepsei.
Între momentul derulării anchetei și cel al sesizării instanței de judecată nu au intervenit schimbări în ceea ce privește comportamentul sau conduita inculpaților iar poziția lor procesuală a fost cunoscută de la început.
Avocat H. D. susține că reprezentantul Ministerului Public a făcut referire la autorul infracțiunii de înșelăciune, ca fiind stigmatizat. Însă inculpatul respectiv a fost arestat preventiv ca urmare a unei propuneri de arestare preventive formulate prin rechizitoriu, pentru că se sustrăgea urmăririi penale și a fost ulterior încarcerat, adus în fața instanței, s-a apreciat ca fiind vinovat și a fost condamnat.
În speță, cei doi inculpați nu s-au sustras urmăririi penale; faptele imputate acestora sunt din anul 2007 iar după 6 ani nu se poate susține pericolul social al acestora este atât de actual și impune arestarea preventivă a inculpaților.
Avocat H. D. apreciază că motivarea hotărârii instanței de fond corespunde realității dosarului, atitudinii și conduitei inculpaților B. A. și F. G. iar invocarea împrejurărilor că ar fi cercetați și judecați în anumite stadii în alte cauze nu reprezintă suficiente argumente pentru a demonstra necesitatea arestării preventive în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Solicită instanței - în situația în care va trece peste aprecierea recursului ca fiind inadmisibil - să aprecieze că recursul este nefondat iar soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Curtea acordă reprezentantului Ministerului Public cuvântul asupra excepției de inadmisibilitate invocată.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursul declarat de parchet este admisibil. Deși invocată și anterior această excepție, Curtea de apel G., prin decizia penală nr.774/2013, a arătat că în dispozițiile art.160a alin. 2 Cod procedură penală s-a precizat că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare. S-ar fi făcut această precizare dacă legiuitorul ar fi înțeles să excludă de la calea de atac a recursului încheierea prin care s-a respins cererea de arestare preventivă. Întrucât se prevede expres că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv, rezultă că există cale de atac și împotriva încheierii prin care se respinge propunerea de arestare preventivă. Solicită să fie respinsă excepția invocată.
Avocat H. D., având cuvântul în replică, potrivit disp.art.38513 alin.2 Cod procedură penală, precizată că, legiuitorul, dacă ar fi vrut să aibă în vedere ambele situații, ar fi menționat în alineatul 2 că „încheierea prin care s-a dispus asupra măsurii arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs.”
Curtea, potrivit disp.art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă inculpaților ultimul cuvânt.
Recurentul-inculpat B. A., personal, arată că este de acord cu concluziile formulate de avocat H. D.. Se obligă să se prezinte la fiecare citare din partea instanței.
Recurentul-inculpat F. G., personal, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales. Menționează că este grav bolnav, tratamentul său lunar fiind evaluat la 200 euro/lună.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 30.05.2012 a Tribunalului G., dosar nr._, a fost respinsă propunerea de arestare preventivă a inculpaților F. G. și B. A. formulată de P. de pe lângă Tribunalul G., prin rechizitoriul numărul 251/P/2012 din data de17.01.2013.
S-a constatat că inculpații F. G. și B. A. se află în stare de libertate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a reținut printre altele că nu este fondată cererea, fiind respinsă, motivat de faptul că inculpații B. A. și F. G. sunt cercetați pentru fapte săvârșite începând cu luna martie 2007, pentru comiterea infracțiunii de instigare la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, in formă continuată, iar inculpatul M. Paris este arestat ., pentru aceleași fapte. Din rechizitoriu rezultă că cei doi inculpați pentru care se solicită arestarea preventivă s-au prezentat in fața organelor de urmărire penală ori de câte ori au fost citați si au fost audiați, declarațiile acestora aflându-se la dosar.
Toate acestea se subsemnează dispozițiilor art.136 Cod procedură penală privind scopul și categoriile măsurilor preventive.
Astfel, o măsură preventivă se ia pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată.
Or, din situația mai sus expusă rezultă tocmai contrariul, inculpații prezentându-se la fiecare solicitare din partea organului de anchetă.
Analizând și dispozițiile art. 148 litera f Cod procedură penală, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite parțial condițiile, respectiv numai cea privind limita de pedeapsă a infracțiunii reținute.
În ceea ce privește pericolul social concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate, prima instanță a apreciat că acesta nu există motivat de faptul că inculpații nu s-au sustras urmăririi penale și nici cercetării judecătorești. Faptul că aceștia neagă cele reținute în sarcina lor este o chestiune ce ține de fondul cauzei urmând ca prin administrarea și coroborarea probelor să fie stabilită vinovăția /nevinovăția acestora și aplicarea (eventuală) a unei pedepse cu modalitatea individualizată de executare.
Totodată, prima instanță a avut în vedere și faptul că inculpații mai sunt cercetați într-o altă cauză similară, dar acest aspect era cunoscut anterior întocmirii rechizitoriului chiar din anul 2010, și ar fi fost un argument în plus pentru a se propune arestarea preventivă la acel moment când rezonanța faptei avea o altă amploare în cadrul societății civile.
Împotriva încheierii de ședință menționate a declarat recurs P. de pe lângă Tribunalul G..
În motivele de recurs, P. a arătat printre altele că soluția este netemeinică, ambii inculpați au fost condamnați la pedepse privative de libertate prin decizia penală nr.78/A/12.03.2013 a Curții de Apel G., sunt cercetați în prezenta cauză pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, iar respingerea propunerii de arestare poate avea efectul de încurajare și a altor persoane de a obține avantaje materiale însemnate prin intermediul unor societăți comerciale, prin metoda lor.
Recursul este nefondat.
La termenul de judecată din 07.06.2013, apărătorul inculpaților F. G. și B. A. a invocat excepția inadmisibilității recursului, față de dispozițiile art.160a alin.1,2 și art.141 Cod procedură penală.
Excepția nu este întemeiată.
Chiar dacă dispozițiile art.141 alin.1 Cod procedură penală și art.160a alin.1,2 Cod procedură penală nu fac referire la încheierea de respingere a propunerii de arestare preventivă, dată în cursul judecății, Curtea apreciază că și această hotărâre este supusă căii de atac a recursului de către procuror.
Exceptarea de la posibilitatea exercitării recursului trebuie să fie menționată expres de legiuitor. Acest lucru s-a realizat în partea finală a alineatului 1 al art.1403, respectiv a art.141 alin.1 Cod procedură penală, în care se precizează tipul de încheieri care nu sunt supuse niciunei căi de atac. În cadrul acestor excepții nu se regăsește și încheierea de respingere a propunerii de arestare preventivă dată în cursul judecății, în prima instanță.
Prin urmare, încheierea de față poate fi atacată cu recurs de către procuror, nefiind incidentă situația de inadmisibilitate invocată.
Referitor la temeinicia încheierii, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a respins propunerea Parchetului de arestare preventivă a inculpaților F. G. și B. A..
Această solicitare s-a realizat prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul G., cu nr.251/P/2012 din 17.01.2013, cei doi inculpați fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune, prev. de art.25 Cod penal rap. la art.215 alin.1,3,4,5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (10 acte materiale) și art.75 alin.1 lit.a Cod penal. S-a invocat ca temei legal art.148 lit.f Cod procedură penală.
Ca și instanța de fond, Curtea apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală, din perspectiva existenței pericolului concret pentru ordinea publică, și al scopului acestei măsuri preventive, așa cum se desprinde din prevederile art.136 alin.1 Cod procedură penală.
Conform actului de inculpare, faptele de care sunt acuzați cei doi inculpați, feraru G. și B. A., sunt din perioada august-octombrie 2007, de acum circa 6 ani, astfel încât în raport cu natura infracțiunii, îndreptată contra patrimoniului, este clară estomparea oricărui impact negativ în rândul comunității, bazat pe rezonanța infracțiunii sau pe periculozitatea inculpaților. Independent de cauzele care au condus la curgerea acestui interval mare de timp, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie analizat la acest moment, iar data comiterii faptelor coroborată cu data trimiterii în judecată, 17.01.2013, nu mai justifică vreo stare de insecuritate socială în rândul populației dacă cei doi inculpați ar fi în continuare în libertate.
Este adevărat că faptele de care sunt acuzați au o gravitate ridicată, iar situația lor juridică nu le este favorabilă, însă scopul arestării preventive nu se regăsește în această cauză, neexistând elemente faptice că s-ar sustrage de la judecată, sau că ar încerca să împiedice, în altă modalitate, buna desfășurare a procesului penal.
Trebuie menționat și faptul că, urmărirea penală s-a desfășurat față de aceștia fără această măsură a arestării preventive și nu a fost perturbată în niciun fel.
Față de cele arătate și de dispozițiile art.38514, art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul G. împotriva încheierii de ședință din data de 30 mai 2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ privind pe intimații-inculpați: F. G. (fiul lui E. și F., născut la data de 10.05.1968 în Suceava, județul Suceava, CNP-_, domiciliat în ., județul G.) și B. A. (fiul lui G. și P., născut la data de 07.04.1959 în ., CNP-_, domiciliat în ., jud. G.).
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
aur marian mircea florin meleacă M. C.
Grefier,
M. I.
Red. A.m. M./07.06.2013
Tehnored. M. I./ 2 ex./19.06.2013
Fond:A. C. C.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 101/2013. Curtea de... → |
|---|
