Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 297/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 297/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 232/838/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 297/R
Ședința publică din data de 25.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. T.
Judecător – C. C.
Judecător – D. P.
Grefier – E. M.
Ministerul Public reprezentat de procuror L. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de P. de pe lângă Judecătoria Liești, de inculpatul S. S., de părțile civile P. G., T. A. și P. I. și de asigurătorul . REASIGURARE” SA împotriva sentinței penale nr. 180/22.10.2012 pronunțată de Judecătoria Liești.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit disp. art.306 Cod procedură penală, Curtea a amânat pronunțarea la data de 25.02.2013.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 180/22.10.2012, Judecătoria Liești l-a condamnat pe inculpatul S. S. ca o pedeapsă de o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și art. 74 alin. 2, ref. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal.
În temeiul art. 71 alin 1 cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II și b pe toata durata executării pedepsei.
În temeiul art. 81-82 cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei pe perioada termenului de încercare de 2 ani, la care se adaugă durata pedepsei de o lună închisoare în total 2 ani și 1 lună.
În temeiul art. 71 alin 5 cod penal a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe toata durata termenului de încercare.
A fost admisă în parte acțiunea civilă și a obligat asiguratorul . Reasigurare Ardaf SA la plata de despăgubiri astfel:
- către partea civilă P. I. la 50.000 lei daune morale,
- către partea civilă P. G. la plata despăgubirilor civile în sumă de 10.000 lei și 40.000 lei daune morale,
- către T. A. la plata sumei de 10.000 lei daune morale.
În temeiul art. 191 cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1300 lei din care 1000 lei la urmărirea penală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 03.07.2008 ora 13.30 a avut loc un accident de circulație pe DN 25 în localitatea Barcea, jud. G., in urma căruia a decedat victima P. A.. Prin rechizitoriu s-a reținut ca autoturismul Mercedes condu cu nr._ se deplasa pe DN 25 în localitatea Barcea, cu viteza de aprox. 75 km/h, când s-a intersectat cu autoturismul Dacia 1310 cu nr._ condus pe inculpatul S. S. care efectua o manevra de întoarcere, pe de sensul contrar, inițiata din afara părții carosabile. Ca urmare a acestei intersectări autoturismul Mercedes s-a înscris pe o traiectorie orientata către șanțul aflat pe partea drapata a drumului, (raportat la mașina condusa de Ț. I.), în zona căruia s-a răsturnat. Spre finalul traiectoriei respective, autoturismul Mercedes, a lovit-o pe numita P. A. care se afla in zona șanțului menționat, aceasta decedând in urma impactului, precum și autoturismul Dacia L. cu nr._ ce era parcat in afara drumului pe acostament.
Pe parcursul urmăririi penale au fost efectuate doua expertize tehnice auto, ale cărei concluzii au fost contradictoriii astfel:
în prima expertiza auto efectuata de expert H. N. (fila 42 - 48 în dosarul de u.p.) s-a stabilit ca Ț. I. avea o viteza de aprox. 119 km/h (fila 46 în dosarul de u.p.) iar S. S. avea o viteza de aprox. 15-20 km/h, corespunzător manevrei efectuate, respectiv întoarcere dintr-o mișcare cu plecare de pe loc.
în a doua expertiza auto, efectuata de expert Damaceanu A. (fila 54 - 71 în dosarul de u.p.) s-a stabilit că Ț. I. avea o viteza de circa 59,33 km/h. S-a mai stabilit ca producerea accidentului s-a produs din vina inculpatului S. S., care a pătruns pe sensul de mers al autoturismului Mercedes fără o asigurare temeinica, surprinzând-l astfel pe conducătorul auto Ț. I. la o distanta foarte mica astfel încât aceasta din urma nu a mai a avut posibilitatea evitării producerii accidentului.
Ca urmare a concluziilor diferite ale celor doua expertize, s-a dispus efectuarea unei a treia expertize de către Laboratorul Interjudețean de expertize criminalistice București, din cadrul INEC (fila 75 - 79 din dosarul de u.p.). Aceasta expertiza s-a efectuat prin rularea unui program pe calculator (Virtual Crash v.2.2). S-a stabilit că viteza autoturismului Mercedes a fost de aprox. 70 km/h și cea a autoturismului Dacia 1310 de aprox. 15 km/h. Se menționează de asemenea, că producerea accidentului putea fi prevenita daca autoturismul condus de S. S. nu ar fi pătruns pe o traiectorie de intersectare cu direcția de deplasare a autoturismului Mercedes. În condițiile analizate, se concluzionează în raportul de expertiza că numitul Ț. I. nu putea evita coliziunea cu autoturismul condus de inculpat.
Prima instanță a considerat că la stabilirea situației de fapt trebuie avută în vedere numai prima expertiză, deoarece la efectuarea ei s-a ținut cont de procesul – verbal de cercetare la fața locului, întocmit imediat după producerea accidentului. Prin urmare, prima instanță a reținut că are o culpă în producerea accidentului și martorul Ț. I., care a condus autoturismul Mercedes cu viteza de 119 km/h în localitate, precum și victima P. A., deoarece în momentul accidentului vindea produse agricole pe marginea carosabilului.
Instanța de fond a considerat că existența unei culpe concurente a martorului Ț. I. și a victimei trebuie reținută drept circumstanță atenuantă judiciară și justifică reducerea despăgubirilor cuvenite părților civile.
Împotriva sentinței penale nr. 180/22.10.2012 a Judecătoriei Liești au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Liești, inculpatul S. S., părțile civile P. G., P. I. și T. A., precum și asigurătorul de răspundere civilă . Reasigurare” SA, criticând-o ca nelegală și ca netemeinică, pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
În esență, motivele de recurs ale Parchetului au vizat următoarele aspecte:
- în mod nejustificat a fost reținută în favoarea inculpatului, drept circumstanță atenuantă judiciară, culpa concurentă a victimei și a martorului Ț. I.;
- chiar în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante judiciare, pedeapsa de 1 lună închisoare aplicată inculpatului este mult prea redusă, nefiind aptă să îndeplinească scopul și funcțiile prevăzute de art. 52 Cod penal;
- prima instanță a omis să facă aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008, text de lege în baza căruia trebuia să dispună prelevarea de la inculpat a probelor biologice;
- în mod greșit prima instanță a lăsat în sarcina statului o parte dintre cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.
Inculpatul S. S., prin apărătorul ales, a invocat prin motivele de recurs următoarelor aspecte de nelegalitate și de netemeinicie:
- soluția de condamnare este nelegală, deoarece accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusivă a martorului Ț. I., care a condus autoturismul Mercedes cu o viteză de 119km/h în localitate; în opinia inculpatului, se impune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a referitor la art. 10 lit. c Cod procedură penală;
- hotărârea primei instanțe este nelegală și în ceea ce privește latura civilă a cauzei, deoarece pretențiile părților civile au fost admise fără a fi probate;
Părțile civile P. G., T. A. și P. I., prin apărătorul ales, au criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte, care vizează atât latura penală a cauzei, cât și latura civilă:
- pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea redusă, în raport cu gradul concret de pericol social al faptei;
- în mod greșit prima instanță a reținut culpa concurentă a victimei în producerea accidentului și a redus cuantumul despăgubirilor civile.
Motivele de recurs ale asigurătorului de răspundere civilă . Reasigurare” vizează următoarele aspecte de nelegalitate și de netemeinicie:
- accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusivă a martorului Ț. I., astfel că s-ar fi impus achitarea inculpatului S. S., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, ref. la art. 10 lit. c Cod procedură penală;
- nelegala condamnare a inculpatului a atras și soluționarea nelegală a laturii civile – asigurătorul fiind în mod nejustificat obligat la plata despăgubirilor către părțile civile;
- constituirea părților vătămate ca părți civile s-a făcut după citirea actului de sesizare, astfel că pretențiile acestora trebuiau respinse ca tardive;
- pretențiile părților civile trebuiau respinse, deoarece nu au fost dovedite.
Recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Liești, de părțile civile P. G., P. I. și T. A. și de asigurătorul de răspundere civile . Reasigurare” SA, sunt fondate, pentru următoarele considerente:
În ce privește latura penală a cauzei, Curtea constată, în primul rând, că în mod greșit prima instanță a reținut culpa concurentă a martorului Ț. I. și a victimei P. A., alături de cea a inculpatului S. S., la producerea accidentului de circulație din data de 03.07.2008, soldat cu moartea victimei.
Pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului au fost efectuate, pe parcursul urmăririi penale, două expertize tehnice auto, ale căror concluzii au fost contradictorii.
Astfel:
- prima expertiză (fila 42 - 48 în dosarul de u.p.) a stabilit ca Ț. I. avea o viteza de aprox. 119 km/h iar S. S. avea o viteza de aprox. 15-20 km/h, corespunzător manevrei efectuate, respectiv întoarcere dintr-o mișcare cu plecare de pe loc.
- a doua expertiza auto, efectuata de expertul Damaceanu A. (fila 54 - 71 în dosarul de u.p.) a stabilit că Ț. I. avea o viteza de circa 59,33 km/h. S-a mai stabilit ca producerea accidentului s-a produs din vina petentului S. S., care a pătruns pe sensul de mers al autoturismului Mercedes fără o asigurare temeinica, surprinzând-l astfel pe conducătorul auto Ț. I. la o distanta foarte mică, astfel încât aceasta din urma nu a mai a avut posibilitatea evitării producerii accidentului.
Ca urmare a concluziilor diferite ale celor doua expertize, s-a dispus efectuarea unei a treia expertize de către Laboratorul Interjudețean de expertize criminalistice București, (fila 75 - 79 din dosarul de u.p.), care a stabilit că viteza autoturismului Mercedes a fost de aprox. 70 km/h și cea a autoturismului Dacia 1310 a fost de aprox. 15 km/h. Expertiza stabilește, de asemenea, că producerea accidentului putea fi prevenita daca autoturismul condus de S. S. nu ar fi pătruns pe o traiectorie de intersectare cu direcția de deplasare a autoturismului Mercedes și că, în condițiile analizate, numitul Ț. I. nu putea evita coliziunea cu autoturismul condus de inculpat.
Concluziile ultimelor două expertize se coroborează atât între ele, cât și cu celelalte probe administrate în cauză cu privire la împrejurările producerii accidentului (procesul – verbal de cercetare la fața locului, schița locului faptei, planșele fotografice și declarațiile martorului T. A. M.), astfel că în mod greșit prima instanță le-a înlăturat, ținând seama numai de concluziile primei expertize, în baza căreia a reținut o culpă concurentă a martorului Ț. I..
Sub acest aspect, mai trebuie observat că privitor la martorul Ț. I. s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiuni de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178alin. 1 și 2 Cod penal – soluție care a fost atacată de inculpatul S. S. cu plângere, conform art. 2781 Cod procedură penală.
Prin sentința penală nr. 103/22.03.2012 Judecătoria T. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S. S., confirmând astfel soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în privința martorului Ț. I. – soluție care, potrivit art. 2781 alin. 11 Cod procedură penală, nu poate fi repusă în discuție atâta vreme cât nu s-au descoperit fapte dau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală.
În ce privește o presupusă culpă a victimei P. A., din probele administrate rezultă că în momentul impactului aceasta se afla în afara părții carosabile (vindea produse agricole pe marginea șanțului, într-o zonă care nu este destinată circulației autovehiculelor). În condițiile în care victima nu a încălcat nicio normă privind circulația pe drumurile publice, în mod greșit prima instanță a reținut culpa concurentă a acesteia în producerea accidentului de circulație.
Reținând că accidentul de circulație s-a produs din culpa inculpatului S. S. – care a încălcat prevederile art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, prin aceea că a efectuat manevra de întoarcere fără a se asigura că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic – Curtea constată că sunt nefondate motivele de recurs formulate de inculpat și de asigurător, prin care se solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit. c Cod procedură penală.
Totodată, Curtea constată că greșita reținere de către prima instanță a culpei concurente a martorului Ț. I. și a victimei P. A. a determinat și greșita reținere în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. 2 Cod penal (referitoare la împrejurările producerii accidentului) și, implicit, a determinat greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.
Așa fiind, Curtea reține că sunt întemeiate atât motivele de recurs invocate de P., cât și cele ale părților civile P. G., P. I. și T. A. care vizează cuantumul prea redus al pedepsei aplicate inculpatului.
Prin urmare, va înlătura dispoziția privind reținerea în favoarea inculpatului S. S. a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 2 Cod penal și va majora pedeapsa aplicată acestuia la 1 an și 6 luni închisoare, ținând cont de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită, precum și de aspectele pozitive referitoare la persoana inculpatului (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale) – aspecte pe care în mod justificat prima instanță le-a reținut drept circumstanțe atenuante judiciare, conform prevederilor art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal.
Referitor la latura civilă a cauzei, Curtea reține, în primul rând, că este neîntemeiat motivul de recurs invocat de asigurător, privind tardivitatea constituirii părților vătămate P. G., P. I. și T. A. ca părți civile.
Potrivit prevederilor art. 15 alin. 2 Cod procedură penală, constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată, până la citirea actului de sesizare – moment procesual care, potrivit prevederilor art. 322 Cod procedură penală, este situat la începutul cercetării judecătorești.
În cauza de față, din încheierile premergătoare rezultă că nu a fost citit actul de sesizare, deoarece inculpatul nu s-a prezentat la judecată, dar se deduce că momentul procesual al citirii actului de sesizare nu putea fi situat anterior termenului de judecată din data de 17.05.2012 – primul termen la care instanța a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile și a început cercetarea judecătorească.
Părțile vătămate P. G., T. A. și P. I. s-au constituit părți civile printr-o cerere depusă la data de 02.04.2012 (fila 62), cu mult înaintea începerii cercetării judecătorești, astfel că nu se poate pune problema tardivității acțiunilor civile.
În ce privește cuantumurile daunelor materiale și morale acordate de prima instanță, se reține că acestea au făcut obiectul criticilor formulate atât de inculpat și de asigurător, cât și de părțile civile. La analiza acestui motiv de recurs urmează a se ține cont și de faptul că atât la soluționarea laturii penale, cât și la soluționarea laturii civile a cauzei prima instanță a reținut în mod greșit existența unei culpe concurente a victimei.
Având în vedere dificultatea strângerii probelor pentru dovedirea cheltuielilor efectuate pentru înmormântarea victimei și pentru pomenirile ulterioare, Curtea apreciază că suma de 10.000 lei acordată părții civile P. G. cu titlu de daune materiale este rezonabilă, fiind de notorietate că în astfel de situații se cheltuiesc sume importante de bani.
Totodată, Curtea apreciază că suma de 40.000 lei acordată părții civile P. G. (soțul victimei) este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat, fiind exagerată suma de 90.000 lei pretinsă de acesta.
Se reține însă că, în cazul părții civile P. I., fiica minoră a victimei, care la data decesului acesteia avea vârsta de numai 10 ani, suma de 50.000 lei acordată de prima instanță cu titlu de daune morale nu este de natură să compenseze suferința psihică produsă prin pierderea mamei în condiții tragice. Prin urmare, Curtea va majora la 70.000 lei cuantumul daunelor morale acordate părții civile P. I..
Totodată, Curtea apreciază că suma de 10.000 lei acordată cu titlu de daune morale părții civile T. A. (fiica majoră) este insuficientă pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin pierderea mamei, astfel că va majora la 20.000 lei cuantumul daunelor morale cuvenite acestei părți civile.
Hotărârea primei instanțe este nelegală și pentru motivul că la plata despăgubirilor civile a fost obligat numai asigurătorul de răspundere civilă . Reasigurare” SA, fără a fi obligat și inculpatul, care prin fapta sa ilicită a cauzat părților civile prejudicii materiale și morale.
Procedând în acest mod, prima instanță a nesocotit prevederile art. 14 Cod procedură penală, potrivit cărora acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și a părții responsabile civilmente, precum și dispozițiile art. 998 din vechiul cod civil (aplicabil, în raport cu data săvârșirii faptei), privind răspunderea civilă delictuală.
Întrucât, în cazul procedurii unui accident de circulație de către un conducător autor care a re încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală a celui care, prin fapta sa, a cauzat un prejudiciu, cu răspunderea asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile Legii nr. 136/1995, se impune obligarea inculpatului S. S., alături de asigurator, la plata despăgubirilor civile.
Înlăturarea acestei nelegalități este favorabilă și asigurătorului de răspundere civilă, astfel că apare ca fiind admisibil și recursul declarat de acesta.
Un alt motiv de nelegalitate este acela că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la solicitarea părților civile, de a le fi plătite cheltuielile judiciare.
Întrucât prin chitanțele depuse la dosarul instanței (filele 213 și 215) părțile civile T. A. și P. G. au făcut dovada efectuării unor cheltuieli în sumă de câte 1.000 lei fiecare, reprezentând onorariu pentru avocat, urmează a dispune, în baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală, obligarea inculpatului, alături de asigurător, la plata acestor sume.
Motivul de recurs invocat de P., cu privire la greșita stabilire a cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul S. S. către stat, este nefondat, pentru următoarele considerente:
Obligarea inculpatului, în caz de condamnare, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat are ca temei existența unei culpe procesuale. Ca așa stau lucrurile rezultă din prevederile art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cărora, atunci când sunt mai mulți inculpați condamnați, instanța stabilește partea din cheltuieli datorate de fiecare, ținând cont de măsura în care le-au provocat.
Întrucât, în cauza de față, o parte dintre cheltuielile din faza urmăririi penale au fost cauzate pentru actele de cercetare penală care l-au vizat pe învinuitul Ț. I., privitor la care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, în mod corect prima instanță a considerat că inculpatul S. S. nu poate fi obligat la plata unor cheltuieli judiciare care exced culpei sale procesuale, fiind efectuate pentru urmărirea penală a altei persoane.
În ceea ce privește critica formulată de P. cu privire la omisiunea primei instanțe de a face aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 68/2008, privind prelevarea de la inculpat a probelor biologice, curtea reține că, chiar dacă infracțiunea săvârșită este dintre cele prevăzute în Anexa 1 a legii, prelevarea probelor biologice nu este obligatorie, ci este lăsată la aprecierea instanței, astfel cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 2 și art. 3 din lege.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 – prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în anexă este dispusă de instanță de judecată prin hotărârea de condamnare.
Conform alin. 2 al aceluiași articol, prelevarea probelor biologice de la persoanele prev. de art. 4 alin. 1 lit. b, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., se realizează la eliberarea din penitenciar de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază și în prezența unui polițist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanței de judecată.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale enunțate rezultă că prelevarea de probe biologice se dispune de instanța de judecată prin hotărârea de condamnare în cazul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în anexă, de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii, atunci când se stabilește ca modalitate de executare privarea de libertate, prelevarea efectuându-se la eliberarea din penitenciar.
Prin urmare, în cazul inculpatului S. S., pentru care s-a stabilit ca modalitate de executare a pedepsei aplicate suspendarea condiționată conform art. 81-82 Cod penal, nu se poate dispune în sensul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008.
Față de aceste considerente, Curtea, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Liești, de părțile civile P. G., P. I. și T. A., precum și de asigurătorul de răspundere civilă . Reasigurare” SA, va casa în parte sentința penală nr. 180/22.10.2012 a Judecătoriei Liești iar în rejudecare va dispune în sensul mai sus arătat.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. S..
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Liești, de părțile vătămate P. G., P. I. și T. A. și de asigurătorul de răspundere civilă . REASIGURARE” SA.
Casează în parte sentința penală nr. 180/22.10.2012 a Judecătoriei Liești și în rejudecare:
Înlătură dispoziția privind reținerea în favoarea inculpatului S. S. (CNP:_, fiul lui V. și S., născut la data de 14.VII.1962 în ., județul G., cetățean român, studii 8 clase, fără antecedente penale, muncitor la Șantierul Naval G., domiciliat în .) a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 2 Cod penal și majorează de la 1 lună închisoare la 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare pedeapsa principală aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal.
Majorează de la 2 ani și 1 lună la 3 ani și 6 luni termenul de încercare stabilit în baza art. 82 Cod penal.
Modifică dispozițiile referitoare la latura civilă a cauzei, în sensul că obligă pe inculpatul S. S., alături de asigurătorul de răspundere civilă . REASIGURARE” SA la plata despăgubirilor către părțile civile, după cum urmează:
- Către partea civilă P. I. suma de 70.000 lei cu titlu de daune morale;
- Către partea civilă P. G. suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 40.000 lei cu titlu de daune morale;
- Către partea civilă T. A. la suma de 20.00 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul S. S. alături de asigurătorul de răspundere civilă . REASIGURARE” SA la plata către părțile civile P. G. și T. A. a sumelor de câte 1.000 lei către fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare la judecata în fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. S. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul – recurent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. T. C. C. D. P.
Grefier,
E. M.
Red. C.C./15.03.2013
Tehnored. E.M.
2ex/20.03.2013
Fond F. B.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 992/2013. Curtea de... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
