Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 380/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 380/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 16-03-2012 în dosarul nr. 380/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 380/2012
Ședința publică de la 16 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. S.
Judecător D. A.
Judecător I. E. C.
Grefier E. M. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași – reprezentat prin procuror
E. P.
Pe rol fiind judecarea recursurilor penale, având ca obiect „cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art.160 ind.2 Cod procedură penală)” declarate de inculpații P. T. fiul lui J. și T., născut la 27.10.1993 și R. C. fiul lui I. și I., născut la 03.01.1973 – aflați în Arestul IPJ Iași împotriva Încheierii penale nr.13 din data de 13.03.2012, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
Conform disp.art.297 din Codul de procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent P. T. asistat de avocat ales M. R. și inculpatul recurent R. C. asistat de avocat ales Gus V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Interpelați de către instanță, inculpații recurenți susțin că își mențin recursul formulat împotriva încheierii penale nr.13, pronunțată de Tribunalul Iași la data de 13 martie 2012 și nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Avocat Gus V. având cuvântul pentru inculpatul recurent R. C., solicită admiterea recursului și casarea încheierii pronunțate de Tribunalul Iași, primul motiv de casare este cel prevăzut de art.385 ind.9 pct.9 Cod procedură penală, iar cel de-al doilea motiv, pe fond, este cel prevăzut de art.385 ind.9 pct.17 Cod procedură penală.
Și-a întemeiat recursul pe aceste temeiuri de drept întrucât consideră că, față de obiectul cererii, încheierea recurată nu este una motivată, sau nu este specifică unei astfel de cereri.
Instanța de fond, în momentul când a analizat cererea, în mod corect a reținut condițiile în care este admisibilă o astfel de cerere, în mod corect a analizat cazurile negative dacă sunt sau nu îndeplinite.
Consideră că s-a făcut o confuzie atunci când s-a reținut că inculpatul R. C. nu poate beneficia de această instituție raportat la presupunerea că există date din care rezultă că ar putea să se sustragă de la buna desfășurare a procesului penal.
A se observa că încheierea recurată, conține o propoziție care este practic toată motivarea acestei încheieri de respingere a cererii de liberare sub control judiciar, din care instanța extrage mijloace de probă din care rezultă că inculpatul odată lăsat în libertate ar putea să afecteze bunul mers al procesului penal.
Ori, mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale de către procuror sunt de natură a da convingere sau nu, în eventualitatea în care vor fi trimiși în judecată sau se va ajunge la o anumită soluție, că există infracțiune. Practic existența infracțiunii este obligatorie pentru a se putea lua o măsură preventivă, și pentru a putea vorbi de acea infracțiune face vorbire că există pericolul social al faptei așa cum este prevăzut de art.17 și art.18 Cod penal. În schimb, dacă tot face trimitere că există acel pericol social, trebuie să aibă în vedere pericolul reglementat de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală în sensul că există un pericol reprezentat de lăsarea în libertate.
Ori, din declarația unui martor și din declarația părții vătămate nu poate trage concluzia decât că există suspiciunea săvârșirii unei fapte și nu suspiciunea că inculpatul odată lăsat în libertate va fi un pericol pentru ordinea publică.
Pe cale de consecință, pentru că este singurul argument pe care instanța de fond a înțeles să își motiveze soluția, această încheiere și considerentele acestei încheieri apar ca fiind nemotivate în raport de cererea pe care inculpatul a formulat-o.
A doua critică adusă încheierii recurate, se leagă și sunt într-o conexitate, pentru că dacă instanța de fond nu a motivat specificul unei astfel de cereri, atunci motivarea este una contrară legii și contrară dispozițiilor legale care fac ca liberarea provizorie sub control judiciar să fie o instituție distinctă de o măsură preventivă. Și foarte corect a analizat instanța de fond, și aici este de acord, deși trebuie să se observe că liberarea provizorie sub control judiciar este reglementată chiar și în Constituția României și în partea introductivă a Codului de procedură penală unde se prevede și principiul care guvernează procesul penal.
Pe cale de consecință, solicită, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru că nu s-a făcut o motivare corespunzătoare față de cererea inculpatului și de apărările sale.
Avocat M. R. având cuvântul pentru inculpatul recurent P. T., solicită admiterea recursului și casarea încheierii recurate, pentru următoarele motive:
Scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive poate fi îndeplinit și prin lăsarea în libertate sub control judiciar, contrar opiniei tribunalului, care a apreciat contrariul. Gradul de pericol social este cu mult scăzut față de momentul în care a fost luată măsura arestării preventive, totodată nu există date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului să săvârșească alte fapte prevăzute de legea penală, și nu rezultă de absolut nicăieri că inculpații vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți sau unui martor, așa cum susține instanța de fond.
Față de toate aceste aspecte, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, apreciază că încheierea instanței de fond este legală și temeinică, și demonstrează o profundă cunoaștere a întregului probator administrat până în acest moment de către procuror în cauză. Normal că nu convine inculpaților soluția instanței de fond, dar când s-au suplimentat numărul de zile de arest pentru inculpați – parchetul a atras atenția asupra modului de comportament al inculpaților și a faptului că au încercat să schimbe atitudinea unei persoane importante din protecția minorului.
E vorba de o fetiță în vârstă de 14 ani, pe care acești doi inculpați, în mijlocul iernii, cu zăpadă de 2 metri și minus 25 de grade, au descălțat-o de ghetuțe și au închis-o într-o cameră ca s-o violeze.
Solicită respingerea recursurilor.
Având ultimul cuvânt inculpatul recurent P. T. solicită admiterea recursului întrucât dorește să termine școala, este în clasa a 11-a și vrea să stea cu părinții lui.
Având ultimul cuvânt inculpatul recurent R. C. solicită admiterea recursului și a se dispune liberarea sub control judiciar.
Declarând închise dezbaterile, instanța lasă cauza în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea de ședință nr.13 din 13.03.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, au fost respinse, ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații R. C., fiul lui I. și I., născut la data de 03.01.1973 în V., județul Hunedoara, domiciliat în satul și ., CNP_ și P. T., fiul J. și T., născut la data de 27.10.1993 în ., domiciliat în satul și ., CNP_, ambii aflați în Arestul I.P.J. Iași, cercetați în dosarul nr.258/P/2012, pentru infracțiunile de tentativă de viol, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a) și alin. 3 teza I Cod penal și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal. În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la plata sumei de 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În motivarea încheierii s-a subliniat că, prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Iași sub numărul_, inculpații R. C. și P. T., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a) și alin. 3 teza I Cod penal și a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod pena, au solicitat instanței liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 10/U, respectiv 11/U din 23.02.2012 emise de Tribunalul Iași.
În motivarea cererii scrise, inculpații au invocat, în esență, îndeplinirea condițiilor privind admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu referire la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și lipsa indiciilor că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau să influențeze părțile, martorii sau experții, atâta timp cât urmărirea penală a fost practic finalizată, împrejurări față de care doresc să fie cercetați în stare de libertate, sub control judiciar.
Condițiile privind admisibilitatea în principiu a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar sunt cele cuprinse în art. 160 ind. 6 Cod proc. pen., condiții pe deplin verificate în cauză, în sensul că cererile de liberare sub control judiciar sunt obiectiv încuviințate, persoanele care au uzat de ele sunt dintre cele cărora legea le conferă beneficiul acesteia, iar cererile au pertinența funcțională întrucât pot conduce la satisfacerea intereselor lor.
Raportat acestor constatări instanța a stabilit că cererile inculpaților întrunesc condițiile de admisibilitate în principiu, întrucât respectă condițiile de formă prevăzute de art. 160 ind. 6 Cod proc. pen.
Prealabil soluționării cauzei pe fond, în temeiul disp. art. 160 ind. 8a Cod proc. pen. instanța a procedat la ascultarea inculpaților, aducându-le la cunoștință disp. art. 70 alin. 2 Cod proc. pen, iar aceștia au dorit să dea declarații, susținerile lor fiind consemnate în procese verbale atașate la dosar.
Analizând cererile inculpaților pe fondul lor, asupra temeiniciei, tribunalul a constată următoarele:
Potrivit art. 160 ind. 1 Cod proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
Disp. art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod proc. pen. prevăd o condiție pozitivă cu privire la fapta penală, în sensul că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor din culpă sau în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 18 ani, în timp ce alin. 2 al aceluiași articol prevede condiții negative, liberarea provizorie sub control judiciar neputând fi acordată atunci când există date că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, tribunalul a constatat că inculpații R. C. și P. T., sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a) și alin. 3 teza I Cod penal și a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 21/22.01.2012, au privat-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată B. E., minoră în vârstă de 14 ani, în locuința învinuitului R. C., pe o durată de circa 4 ore, timp în care au exercitat acte de constrângere fizică și morală cu scopul de a întreține relații sexuale cu victima, relații care nu s-au consumat datorită intervenției martorilor B. L. V. și M. I. C..
Relativ la limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare, instanța a constatat că limita maximă în cazul infracțiunilor pentru care este cercetat inculpații petenți este de sub limita de 18 ani închisoare prevăzută de art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod proc. pen.
Examinând pe fond cererile inculpaților, instanța a reținut următoarele:
În dosarul nr. 258/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, față de inculpații R. C. și P. T. s-a început urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de viol, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a) și alin. 3 teza I Cod penal și a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal.
Prin încheierea penală nr. 25/23.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților R. C. și P. T. R. I. pentru o durată de 15 de zile, pentru temeiul prev. de art.148 al. 1 lit. f) Cod procedură penală, reținându-se existența unor indicii temeinice și chiar a unor probe certe în sensul art. 143 Cod procedură penală, care justifică bănuiala legitimă că inculpații ar fi săvârșit faptele grave imputate.
Încheierea Tribunalului Iași a fost casată în parte prin încheierea penală nr.19.27.02.2012 a Curții de Apel Iași, prin care a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și a fost dispusă arestarea preventivă a inculpaților pentru 29 de zile.
În principal, prin încheierea de arestare preventiva a inculpaților s-a reținut că în cauza există indicii temeinice, în sensul art. 143 C.p.p., care justifică bănuiala legitimă că inculpații față de care s-a dispus arestarea preventivă - ar fi săvârșit faptele grave imputate, indicii temeinice ce rezultă din analiza coroborată a mijloacelor de probă. Astfel, s-a reținut că în fapt, coroborarea mijloacelor de proba (procesele-verbale de sesizare din oficiu, procese-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto anexă, certificatul medico-legal eliberat victimei, ancheta socială a Primăriei Ciortești, fișa de examinare psihologică a victimei, declarațiile martorilor P. A., B. L. V., M. I. C., Râșcanu I. D., M. M.) conduc la presupunerea rezonabilă privind implicarea inculpaților în săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă.
Totodată s-a reținut că sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța de față a reținut că potrivit 160 indice 1 Cod procedura penala, în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. 5 C. proc. pen.).
Instanța a reținut că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar a apreciat că menținerea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
Instanța a menționat că, în analiza cererii de liberare provizorie nu se poate proceda la o reanalizare a temeiurilor care au condus la luarea măsurii preventive, întrucât cererea formulată nu se poate transforma într-o cale de atac deghizată, învestirea instanței limitându-se la cercetarea existenței unor date suficiente de natura a forma convingerea, în raport de datele reale ale faptei și personale ale făptuitorului, de noile împrejurări descoperite, că impunerea obligațiilor judiciare legale apare ca suficientă pentru atingerea scopurilor măsurii procesuale preventive.
Instanța reține că potrivit art. 1608a alin. 6 C.p.p., cererea de liberare provizorie se impune a fi respinsă, printre altele, fie dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, fie dacă este neîntemeiată.
Examinând cererea formulată de inculpați, instanța a reținut că, potrivit art. 1602 alin. 2 C.p.p. liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni .
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, tribunalul a constatat că inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, cu privire la care dosarul de urmărire penală conține numeroase probe (indicate și în încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și însușite de instanța care soluționează prezenta cerere) ce se constituie în indicii temeinice care să justifice bănuiala legitimă pentru un observator rezonabil, că inculpații ar fi săvârșit faptele de care sunt acuzați.
Elocvente sunt următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate B. E. în vârstă de 14 ani, certificatul medico-legal eliberat victimei, declarațiile martorilor P. A., B. L. V., M. I. C., Râșcanu I. D., M. M.; ancheta socială a Primăriei Ciortești, fișa de examinare psihologică a victimei; declarațiile inculpaților date în cauză, din care rezultă că au încercat să constrângă victima la raporturi sexuale și au împiedicat-o să părăsească locuința inc. R. C., probe care se constituie în date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni similare.
Instanța a constatat totodată căcererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații R. C. și P. T. sunt neîntemeiată și pentru că lăsarea în libertate a acestora - chiar și sub control judiciar prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică .
În speță acest pericol este actual și real și el rezultă din analiza coroborată a următoarelor elemente, extrase din mijloacele de probă administrate în cauză: modul și condițiile în care se presupune că au fost comise faptele imputate inculpaților, durată de timp în care s-au desfășurat, de mai multe persoane împreună, asupra unei minore de 14 ani, mijloacele folosite, respectiv constrângeri fizice și morale, valorile sociale lezate și impactul negativ indus în comunitatea locală în condițiile lipsei unei intervenții prompte și ferme a autorităților.
Instanța a reținut totodată, că de la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților a trecut o perioadă scurtă de timp (de 19 zile), condiții în care pericolul social al lăsării în libertate a inculpaților pentru ordinea publică se menține și este actual, iar circumstanțele personale ale acestora, invocate de apărare nu justifică, prin ele însele, admiterea cererii formulate. În plus, instanța a apreciat că garanțiile procesuale pe care legiuitorul le impune la acordarea liberării provizorii nu sunt suficiente pentru a convinge că procesul se va desfășura în bune condiții cu inculpații aflați în stare de libertate.
Pe de altă parte, chiar dacă urmărirea penală este aproape finalizată, în cadrul examenului de temeinicie a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar efectuat conform dispozițiilor deciziei nr. 17/17.10.2011 a Î.C.C.J., instanța a constatat că buna desfășurare a procesului penal poate fi influențată în cazul lăsării inculpaților în libertate sub control judiciar, în pofida obligațiilor care ar fi impuse acestora, partea vătămată sau martorii, sub imperiul unei asemenea soluții, putând să-și modifice depozițiile.
Pentru toate cele mai sus-arătate, instanța, în baza dispozițiilor art. 1608a alin. 6 C.p.p., a respins, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații R. C. și P. T..
În termenul prev. de art. 160 ind.9 alin.2 Cod procedură penală, încheierea pronunțată de Tribunalul Iași a fost recurată de inculpații P. T. și R. C., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivându-și recursul, inculpatul P. T. a susținut, prin apărătorul ales că scopul procesului penal poate fi realizat și prin liberarea provizorie a acestuia, sub control judiciar.
A mai precizat apărătorul inculpatului că gradul de pericol social s-a diminuat de la data când a fost luată această măsură preventivă până în prezent și nu există date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului din săvârșirea altor fapte; nu există date că odată puși în libertate, inculpații vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori.
S-a solicitat admiterea recursului promovat, casarea încheierii pronunțate de Tribunalul Iași și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În motivarea recursului promovat, inculpatul R. C. a susținut prin apărătorul ales că față de obiectul cererii cu care a fost investită instanța, hotărârea pronunțată apare ca nemotivată.
S-a susținut că este greșită aprecierea instanței de fond în sensul că ar exista date potrivit cărora, odată pus în libertate, inculpatul va încerca să se sustragă de la buna desfășurare a procesului penal.
A mai precizat apărătorul ales al inculpatului că nu s-a dovedit existența acelui pericol concret creat pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpatului R. C..
Faptul că în cauză există date care justifică aprecierea potrivit căreia inculpatul ar fi participat la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală nu echivalează cu suspiciunea că odată lăsat în libertate acesta va reprezenta un pericol pentru ordinea publică.
A mai arătat apărătorul ales că instituția liberării provizorii sub control judiciar este diferită de măsura arestării preventive și se impune a fi luată pentru a-i asigura inculpatului un proces echitabil.
A solicitat admiterea recursului promovat, casarea încheierii pronunțate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare și în vederea motivării hotărârii pronunțate.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, dar sub toate aspectele potrivit disp. art.385 ind.6 alin.3 cod procedură penală constată că încheierea pronunțată este legală și temeinică.
Inculpații R. C. și P. T. sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tentativă de viol, fapte prev. de art.189 alin.1 și 2 cod penal și art.20 raportat la art.197 alin.1, alin.2 lit.a, alin.3 teza I, cu aplicarea art.33 lit.a cod penal, constând în aceea că în noaptea de 21/22.01.2012 au privat-o de libertate în mod ilegal pe minora B. E. în vârstă de 14 ani, în locuința inculpatului R. C., pe durata a 4 ore, timp în care au exercitat acte de constrângere fizică și morală asupra acesteia, în scopul de a întreține acte sexuale cu victima, relații ce nu s-au consumat datorită intervenției martorilor B. L. V. și M. I. C..
Prin încheierea de ședință nr.25 din 23.02.2012 Tribunalul Iași a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Iași și a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pe o durată de câte 15 zile, respectiv de la 23.02.2012 până la 08.03.2012 inclusiv.
Încheierea a fost recurată de P. de pe lângă Tribunalul Iași.
Curtea de Apel Iași prin încheierea pronunțată la data de 27.02.2012 a admis recursul promovat de parchet și a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pe o durată de 29 zile, respectiv de la data de 23.02.2012 până la 22.03.2012 inclusiv.
La data de 12.03.2012 s-au înregistrat pe rolul Tribunalului Iași cererile promovate de cei doi inculpați prin care au solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.
Acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile legale în materie.
Astfel, dispozițiile art.160 ind.2 alin.1 cod procedură penală precizează că liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al instanței asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză.
Dispozițiile legale incidente în cauză fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar, iar pe de altă parte, temeinicia acesteia.
Intenția legiuitorului de a realiza o astfel de distincție rezultă și din dispozițiile art.160 ind.8 cod procedură penală care reglementează examinarea și admiterea în principiu a unei astfel de cereri. O astfel de analiză, în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp. art.160 ind.2 alin.1 și 2 cod procedură penală.
Așa cum s-a subliniat în considerentele încheierii recurate, cererile inculpaților P. T. și R. C. de liberare provizorie sub control judiciar sunt admisibile în principiu, în ceea ce privește condiția pozitivă cerută de disp. art.160 ind.2 alin.1 cod procedură penală în sensul că inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani.
Aceeași instanță a apreciat însă în mod just că nu este realizată cea de a II-a condiție, respectiv cea negativă, potrivit căreia: „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.”
Așa cum a subliniat și instanța de fond prin soluționarea acestor cereri de liberare provizorie sub control judiciar, nu se procedează la o reapreciere a temeiurilor care au condus la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, întrucât cererea s-ar transforma astfel într-o cale de atac deghizată.
În această procedură instanța verifică doar existența unor „date suficiente”, raportat la faptă și la persoana inculpatului, de natură a crea convingerea că buna desfășurare a procesului penal nu este împiedicată prin punerea în libertate sub control judiciar, sub rezerva respectării anumitor condiții.
În cauza de față, pentru buna desfășurare a urmăririi penale, pentru aflarea adevărului, în scopul împiedicării inculpaților de a se sustrage de la urmărirea penală, de la judecată, pentru înlăturarea riscului de influențare a părților, a martorilor ori distrugerii mijloacelor de probă se impune a fi păstrată măsura arestului preventiv, dată fiind și faza incipientă a urmăririi penale.
Probatoriul administrat până în prezent relevă gravitatea deosebită a faptelor pentru care sunt cercetați cei doi inculpați și anume tentativă de viol și lipsire de libertate în mod ilegal asupra părții vătămate B. E. – minoră în vârstă de 14 ani pe care aceștia o cunoșteau foarte bine, știau situația familială delicată a minorei și au încercat prin violență și amenințare să profite de ea.
Față de împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise faptele, de comunitatea restrânsă în care trăiesc părțile, inclusiv martorii din prezenta cauză, Curtea reține că la acest moment procesual nu este oportună admiterea cererilor formulate de cei doi inculpați.
Din această perspectivă se justifică necesitatea împiedicării inculpaților de a săvârși alte infracțiuni, ori de a încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Această necesitate este în strânsă corelație cu pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea inculpaților în libertate.
Critica formulată de inculpatul R. C. vizând nemotivarea încheierii pronunțate de instanța de fond este neîntemeiată; prima instanță a motivat corespunzător hotărârea pronunțată, având în vedere obiectul și limitele investirii.
Circumstanțele personale invocate de inculpați în susținerea recursurilor promovate nu pot fi valorizate separat, decât în corelație cu disp. art.1 cod procedură penală.
Așa fiind, Curtea constată că încheierea pronunțată de Tribunalul Iași la data de 13.03.2012 este legală și temeinică, iar recursurile promovate de inculpații P. T. și R. C. apar ca nefondate, urmând a fi respinse în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.”b” cod procedură penală.
Văzând și disp. art.192 alin.2 cod procedură penală;
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpații P. T. și R. C., aflați în Arestul I.P.J. Iași împotriva încheierii nr.13 din data de 13.03.2012 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurenți să plătească statului, fiecare suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.03.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
O. S. D. A. I. E. C.
Grefier,
E. M. D.
Red.O.S.
Tehnored.E.M.D.
20.03.2012 – 2 ex.
Tribunalul Iași – D. I.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 272/2012.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 58/2012. Curtea de... → |
|---|
