Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 474/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 474/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 238/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 238/CJ/2014
Ședința publică de la 03 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. E. C.
Grefier E. A.
Pe rol pronunțarea contestației formulată de condamnatul M. V. împotriva sentinței penale nr. 474/NCPP din 6.05.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect contestația la executare (art. 598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 19 iunie 2014, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a domnului procuror P. E. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru, 26 iunie 2014 amânându-se ulterior pentru azi, 3 iulie 2014.
Ulterior deliberării:
INSTANȚA
Asupra contestației de față:
Prin sentința penală nr. 474 din 6.05.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, s-au dispus următoarele:
„Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare privind aplicarea legii mai favorabile, formulată de condamnatul M. V., fiul lui Ș. și E., născut la data de 16.01.1979 în ., privind pedeapsa aplicată prin sentința penală 173 din 26.10.2012 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 932 din 18.03.2013 a Î.C.C.J.
În temeiul art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul să plătească statului suma de 200 lei cheltuielile judiciare.
Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2014.”
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, sub nr._, condamnatul M. V., fiul lui Ș. și E., născut la data de 16.01.1979 în ., deținut în P. Iași a solicitat aplicarea legii mai favorabile privind pedeapsa aplicată prin sentința penală 173 din 26.10.2012 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 932 din 18.03.2013 a Î.C.C.J, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr._ .
Persoana condamnată a formulat o altă cerere cu același obiect, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, care a fost soluționată prin sentința penală nr. 106/NCPP din 27.02.2014 a Tribunalului Iași, prin care s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 595 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea de aplicare a legii penale noi formulată de condamnatul M. V., fiul lui Ș. și E., născut la data de 16.01.1979 în ., deținut în P. Iași.
Potrivit dispozițiilor art. 599 alin.4 Cod procedură penală, ,,cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și apărări.
Față de aceste dispoziții cererea formulată de condamnatul M. V. este apreciată ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 cod procedură penală
Împotriva acestei sentințe penale, condamnatul M. V. a formulat contestație prin care a solicitat să se admită contestația și să se constate că în mod greșit instanța a respins cererea formulată, pe motiv de inadmisibilitate deoarece se mai pronunțase instanța pe o cerere asemănătoare, având în vedere că nu există identitate de obiect între cererea formulată în prezenta cauză fiind formulată în baza dispozițiilor art. 598 Cod procedură penală și cea din dosarul nr._ care este formulată în baza art. 595 Cod procedură penală. Pe fond, solicită ca instanța să aprecieze asupra temeiniciei ținând cont de faptul că, conform art. 6 din Codul penal cererile privind aplicarea legii mai favorabile sunt admise numai dacă pedeapsa aplicată este mai mare decât maximul prevăzut de legea nouă pentru aceeași infracțiune.
Verificând hotărârea contestată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate, C. constată că nu este întemeiată contestația de față, pentru considerentele ce se vor expune:
Conform jurisprudenței constante a CEDO, incertitudinea jurisprudențiala este de natura a reduce încrederea justițiabililor in justiție si contravine principiului securității raporturilor juridice ca element esențial al preeminentei dreptului.
În cauza A. contra României ( precum și în cauzele Brumărescu contra României, A. împotriva României), CEDO a stabilit ca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6&1 trebuie interpretat prin prisma preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat in preambulul Convenției.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești sa nu mai poată fi contestate.
Pentru respectarea acestui principiu statele trebuie sa depună diligente pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe si sa interzică redeschiderea unor proceduri judiciare referitoare la aceeași problema.
Așadar, instanțele sesizate ulterior nu ar fi trebuit sa mai repună in discuție constatările jurisdicțiilor anterioare.
Așadar, principiul autorității de lucru judecat – recunoscut prin jurisprudența constantă a instanței de contencios european - corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
De altfel, prin decizia nr.36/2009, pronunțată în interesul legii, privind admisibilitatea cererilor de revizuire, respectiv de contestație la executare, in cazul incidentei autorității de lucru judecat publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 414 din_, Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat că „limitarea exercitării si promovării in continuare a unei cereri de revizuire, de contestație la executare trebuie luata in considerare atât timp cat anumite piedici legale, cum este si autoritatea de lucru judecat, nu îngăduie compatibilitatea caii respective de atac de a determina rejudecarea fondului cauzei.”
Sub acest aspect, este unanim admis ca situația juridica stabilita prin soluționarea definitiva a unei cauze penale deduse judecații reflecta adevărul impus de recunoașterea principiului de drept "res judecata pro veritate habetur". De aceea, in măsura in care rezolvarea data asupra unei cereri/căi de atac privește persoane, temeiuri juridice, motive si apărări ce fac obiectul unei astfel de cereri ulterioare, cu conținut identic, aceste noi cereri/căi de atac nu constituie decât o repetare a celei deja soluționate, intrând in coliziune cu
Așa cum în mod pertinent a remarcat și instanța fondului, deși normele de procedură penală nu stabilesc expres inadmisibilitatea formulării unor cereri repetate de aplicare a legii penale mai favorabile conform art. 595 C. proc. pen., similară cu materia supusă analizei.
Mai mult decât atât, in lipsa unei reglementari adecvate in legislația penala a conținutului autorității de lucru judecat, constatarea existentei acesteia urmează a fi făcută - potrivit dispozițiilor art. 2 cod proc. civilă care reglementează aplicabilitatea generală a normelor de procedură civilă - in conformitate cu reglementarea de principiu de la art. 1201 din Vechiul Codul civil, potrivit căreia "este lucru judecat atunci când a doua cerere in judecata are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauza si este intre aceleași părți, făcuta de ele sau in contra lor in aceeași calitate".
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că în mod adecvat prima instanță a reținut incidența acestui impediment legal al autorității de lucru judecat, constatând identitatea de „ obiect, de cauză și de părți” existentă între cererea de aplicare a legii mai favorabile cu care a fost investită de către persoana condamnată M. V., cu privire la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi, aplicată prin sentința penală 173 din 26.10.2012 a Tribunalului V., definitivă prin decizia penală nr. 932 din 18.03.2013 a Î.C.C.J, și cea soluționată în mod definitiv prin sentința penală nr. 106 din 27.02.2014 a Tribunalul Iași, prin care a fost respinsă cererea formulată de același condamnat, constatându-se că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 cod penal, privind incidența legii mai favorabile în cazul hotărârilor definitive sub imperiului codului penal anterior.
Cu privire la susținerile contestatorului în sensul că nu există identitate între cererea cu care a fost investită instanța de fond și cererea formulată anterior, soluționată prin sentința penală nr. 106 din 27.02.2014 a Tribunalul Iași, întrucât au fost formulate pe temeiuri de drept distincte, C. reține:
Excepția autorității de lucru judecat privește dreptul la acțiune, fiind o excepție absoluta, de fond, întrucât privește lipsiri legate de exercitarea dreptului la acțiune, si dirimanta (peremptorie), întrucât tinde la respingerea acțiunii.
Cu privire la verificarea identității cerută de autoritatea de lucru judecat, în raport de susținerile condamnatului, prin Decizia 631/10 martie 1973 a Tribunalului Suprem, Secția Civila s-a statuat că “pentru a exista identitate de obiect intre doua acțiuni, nu este nevoie ca obiectul sa fie formulat in ambele acțiuni in același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor acțiuni sa rezulte ca scopul final urmărit de reclamant este același in ambele acțiuni si, chiar daca in primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidenta un drept invocat de o parte, soluția data de instanța are putere de lucru judecat . care se încearcă valorificarea aceluiași drept”.
Or, este evident că cererea formulată anterior de către condamnat a avut ca scop valorificarea aceluiași drept reclamat de către condamnat și în cererea supusă analizei de față, și anume reducerea pedepsei în a cărei executare se află, prin aplicarea legii noi.
Dar mai mult decât atât, din dispozițiile art. 430 cod proc. civilă rezultă că puterea de lucru judecat nu este limitata la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde si asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesara a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.
Această dispoziție este transpunerea în legislația internă a principiilor consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza Pilot Service contra României, CEDO a statuat că obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6 parag. 1 din Convenție nu face nici o diferențiere intre cauzele prin care s-a admis acțiunea si cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind sa fie respectata si aplicata indiferent de rezultatul procesului. În cauza Zazanis si alții contra Greciei, CEDO a statuat ca obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot repune in discuție problema soluționata prin hotărârea definitiva.
Față de cele expuse, câtă vreme prin sentința penală nr. 106 din 27.02.2014 a Tribunalul Iași, instanța respectivă a analizat pe fond situația juridică a condamnatului din perspectiva incidenței ( sau nu ) a legii penale mai favorabile, corect prima instanță a apreciat că referitor la problema de drept cu care a fost investită soluția dispusă prin sentința menționată i se impune cu autoritate de lucru judecat.
În consecință, C., în baza art. 597 Cod procedură penală raportat la art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 Cod procedură penală, va respinge contestația ca nefondată.
Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate vor fi suportate de condamnat, inclusiv onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi plătit inițial din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul M. V., fiul lui Ș. și E., născut la data de 16.01.1979 în ., privind pedeapsa aplicată prin sentința penală 173 din 26.10.2012 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 932 din 18.03.2013 a Î.C.C.J, împotriva sentinței penale nr. 474 DIN 06.05.2014 pronunțate de Tribunalul Iași.
În baza disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe contestator la 200 lei cheltuielile judiciare către stat, în care se include și onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei ce va fi avansat inițial din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.07.2014.
Președinte,
I. E. C.
Grefier,
E. A.
Red./tehn. C.I.E
2 ex. – 03.07.2014
Trib. Iași – I. A.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 140/2014. Curtea... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 845/2014. Curtea... → |
|---|
