Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Hotărâre din 24-06-2014, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 391/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 391/2014
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Judecător G. S.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea apelurilor declarate de inculpatul A. V. și partea vătămată L. P. împotriva sentinței penale nr. 8/20.01.2014 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._, având ca obiect infracțiunea de vătămarea corporală gravă (art. 182)
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 24.06.2014, când:
C. de A.
Deliberând asupra apelurilor penale de față:
Prin Sentința penală nr.8 din 20 ianuarie 2014, Judecătoria H. în temeiul art.182 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a din Codul penal raportat la art.76 alin.1 lit.d din Codul penal a condamnat inculpatul A. V., fiul lui V. și M., născut la data de 13.07.1964 în orașul H., jud.Iași, domiciliat în ., orașul H., jud. Iași, cetățean român, căsătorit, 3 copii, studii medii, necunoscut cu antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 1 ( un ) an și 3 ( trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă în dauna părții vătămate L. P..
În temeiul art. 81 C.p. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ( trei) ani și 3 ( trei) luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.p. și care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.
În temeiul art. 359 C.p.p. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 C.p. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În temeiul art. 71 C.p. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În temeiul art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Orășenesc H. și obligă inculpatul, la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare în favoarea acesteia.
În temeiul art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. de Ambulanță Județean Iași și obligă inculpatul la plata sumei de 343 lei cu titlu de cheltuieli de transport în favoarea acesteia.
În temeiul art.347 din CPP, a disjuns acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă L. P. în contradictoriu cu inculpatul A. V. și a dispus formarea unui nou dosar ce va fi repartizat manual aceluiași complet de judecată.
În temeiul art. 191 alin. 1 C.p.p. a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal (din care suma de 500 lei în faza de urmărire penală și suma de 200 lei în faza de judecată).
În temeiul art.193 alin.1 din Cpp, a obligat inculpatul A. V. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată L. P., domiciliată în localitatea Pârcovaci nr.226, orașul H., jud. Iași.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin Rechizitoriul nr.1021/P/2012 din data de 04.12.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria H., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2012 sub nr._ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A. V., fiul lui V. și M., născut la data de 13.07.1964 în orașul H., jud. Iași, domiciliat în ., oraș H., jud. Iași, cetățean român, căsătorit, 3 copii, studii medii, necunoscut cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporal gravă, prevăzută de art.182 alin.1 din Codul penal.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că la data de 13.07.2012, în timp ce inculpatul A. V., însoțit de martorii V. G. zis G., M. D. și B. M. se aflau în parcarea din fața barului E. din localitatea Pârcovaci, din incinta barului sus-menționat a ieșit partea vătămată L. P. care, aflându-se în stare de ebrietate, s-a așezat pe capote autoturismului inculpatului. În aceste împrejurări, enervat fiind de atitudinea victimei, inculpatul i-a adresat acesteia injurii, solicitându-i să plece acasă. S-a mai reținut prin rechizitoriu că ulterior, partea vătămată s-a îndepărtat de locul în care se aflau inculpatul și martorii, oprindu-se pe un podeț din apropiere, iar în acel moment, inculpatul, iritat fiind de atitudinea avută de partea vătămată până atunci, s-a deplasat spre aceasta și i-a aplicat o lovitură în zona feței, iar apoi mai multe lovituri cu picioarele în zona gambei drepte, lovituri în urma cărora partea vătămată a căzut la pământ, iar inculpatul, însoțit de martorii M. D. și B. M. au părăsit locul faptei, plecând cu mașina, victima fiind ridicată de jos de martorul V. I. I. zis C., care, împreună cu martorul V. G., au ajutat-o pe victimă să ajungă acasă, aceasta fiind preluată de membrii familiei părții vătămate (martorii L. G., L. M. și L. A.-M.). În ziua următoare, având în vedere faptul că în urma agresiunii suferite partea vătămată se simțea rău, având piciorul umflat, a fost transportată cu ambulanța la S. Orășănesc H., iar ulterior a fost transferată la S. Sf. S. Iași unde a fost internată.
Din cuprinsul certificatului medico-legal nr.1645/19.07.2012 emis de IML Iași rezultă că partea vătămată L. P. a prezentat fractură echivalentă bimaleolară dreapta tip B tratată orthopedic, leziune ce s-a putut produce prin lovire cu mijloace contondente, putând data din data de 13.07.2012 și necesitând pentru vindecare un număr de 90-100 zile de îngrijiri medicale.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând, în apărare, că partea vătămată și-a fracturat piciorul întrucât aceasta ar fi căzut într-un șanț, dată fiind starea de ebrietate în care aceasta se afla la data respectivă.
Situația de fapt astfel cum a fost expusă prin rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarația părții vătămate ( f.11-13 ds.u.p.), copie certificate medico-legal nr.1635/19.07.2012 emis de IML Iași ( f.14), adresa nr.1280/Of. din data de 16.08.2012 emisă de IML Iași ( f.15), proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice ( f.17-24), declarații martori V. I. ( f.25-26), M. D. ( f.27-28), V. G. ( f.32-33, 34-37), V. I.I. ( f.38-42), G. C. ( f.43-45), L. G. ( f.45-46), L. M. ( f.47-48), L. A.-M. ( f.49-50), A. I. ( f.51), adresa nr.2001/31.07.2012 emisă de S. Orășenesc H. și înscrisuri medicale (f.52-54), adresa nr._/13.08.2012 emisă de S. Clinic Județean de Urgențe Sf. S. Iași și înscrisuri medicale ( f.55-61), adresa nr.4395/03.08.2012 emisă de S. de Ambulanță Județean Iași ( f.62), proces-verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată ( f.63-66), fișa de cazier judiciar și declarațiile inculpatului ( f.73-79 dosar).
În temeiul dispozițiilor art.171 alin.3 din CPP, instanța a dispus emiterea unei adrese către Baroul Iași-Biroul H. în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat, în această calitate fiind desemnat av.P. Ș. A. ( delegația nr.215/07.01.2013-fila 14 dosar).
La primul termen de judecată, la dosarul cauzei a depus împuternicire avocațială în calitate de apărător ales al inculpatului avocat C. Crenguța ( fila 22), motiv pentru care în temeiul art.171 alin.5 din CPP, instanța a constatat încetate efectele delegației apărătorului desemnat din oficiu. De asemenea, la același termen de judecată, pentru partea vătămată a depus împuternicire avocațială la dosar avocat T. D. ( fila 20).
În condițiile art.14 și art.15 alin.2 din Cpp, partea vătămată L. P. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 30.000 lei, din care suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale, iar suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, depunând la dosar precizări scrise în acest sens ( fila 28). De asemenea, instanța a luat act de faptul că în cauză s-au constituit părți civile în cursul urmăririi penale S. Orășenesc H. și S. Județean de Ambulanță Iași, constatând, totodată, că din eroare a fost trecut pe citativ în calitate de parte civilă S. Clinic Județean de Urgențe Sf. S. Iași, întrucât acesta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În condiții de procedură legal îndeplinită și asistență juridică asigurată, în temeiul art.300 alin.1 din Cpp, instanța a pus în discuția părților regularitatea actului de sesizare, constatând că instanța a fost în mod legal sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria H..
Instanța a adus la cunoștință inculpatului fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, precum și drepturile procesuale de care beneficiază, luând act de precizările acestuia în sensul că nu dorește să se prevaleze de dispozițiile art.320 ind.1 din Cpp, menținându-și poziția procesuală de nerecunoașterea adoptată și în faza de urmărire penală.
Față de poziția procesuală a inculpatului, instanța a dispus efectuarea cercetării judecătorești conform procedurii de drept comun, dispunând, în temeiul art.321-322 din Cpp începerea cercetării judecătorești și procedând, conform art.70 și art.323 din Cpp, la audierea inculpatului, declarația dată de acesta fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei ( fila 29 dosar fond).
În temeiul art.67 din CPP, instanța a încuviințat pentru inculpat proba cu înscrisuri, precum și proba testimonială cu martorii din lucrări, precum și cu martorul A. M., iar pentru partea civilă proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii P. P. E. și C. L. în dovedirea laturii civile a cauzei, precum și proba testimonială cu martorii din lucrări, în dovedirea situației de fapt.
În cursul judecății, instanța a luat act de precizările apărătorului inculpatului în sensul că martorul A. M. propus de inculpat se numește de fapt B. M., dispunând citarea acestuia cu mandat de aducere. Printr-o cerere scrisă însoțită de înscrisuri doveditoare depusă de martor la dosar ( f.,62-64), acesta a învederat că nu se poate prezenta la termenul pentru care fusese citat, întrucât pleacă la muncă în Germania. Instanța a continuat să citeze martorul, emițând în acest sens și mandate de aducere, din procesele-verbale de executare ale acestora rezultând că martorul este plecat din țară, în Germania, pe o perioadă nedeterminată, astfel încât, în cele din urmă, în temeiul art.327 alin.3 din Cpp, instanța a constatat imposibilitatea audierii acestuia în prezenta cauză.
Pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea martorilor P. E. ( f.51), L. A.-M. ( f.52), L. G. ( f.53), C. L. ( f.54), L. M. ( f.74), G. C. ( f.76), V. I. ( f.76), M. D. ( f.77-78), A. I. ( f.101), V. I. I. ( f.102) și V. G. ( f.134).
În cursul judecății, partea civilă a depus la dosarul cauzei o . înscrisuri, respectiv un număr de 7 certificate de concediu medical, precum și o adeverință și două fișe de calcul salarii pentru muncitori, emise de . ( f.42-50), precum și 2 chitanțe emise de Cabinet de Avocat T. D. reprezentând contravaloare onorariu avocat (respectiv chitanața nr.226/09.01.2013 emisă pentru suma de 500 lei -f.21 și chitanța nr.36/15.03.2013 emisă pentru suma de 500 lei-f.41).
La dosarul cauzei, la termenul de judecată din data de 03.06.2013, inculpatul, prin apărător, a depus biletul de ieșire din spital /scrisoare medicală emis de S. Clinic de Recuperare Iași pe numele martorului V. I. I. din care rezultă afecțiunile de care acesta suferă ( f.100).
Având în vedere imposibilitatea audierii în cauză a martorului B. M. propus de inculpat în dovedirea situației de fapt, instanța, în vederea justei soluționări a cauzei și aflării adevărului, a încuviințat pentru inculpat cererea de înlocuire a acestui martor, iar ulterior, la termenul de judecată din data de 14.10.2013 a luat act de renunțarea de către inculpat la proba testimonială cu martorul solicitat în vederea dovedirii situației de fapt, conform art.329 din Cpp, precum și de precizările apărătorului inculpatului în sensul că nu a găsit nici o altă persoană care să fi fost prezentă la locul faptei la data reținută în rechizitoriu.
Probatoriul administrat în cauză se completează și cu fița de cazier judiciar a inculpatului, solicitată din oficiu de instanță și atașată la filele 135- 136 dosar.
Analizând coroborat ansamblul probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține, în fapt și în drept, următoarele:
Partea vătămată L. P. locuiește împreună cu soția sa, martora L. A. M., copilul minor al acestora și părinții săi, martorii L. G. și L. M., în localitatea Pârcovaci, orașul H., jud. Iași.
La data de 13.07.2012, după ce în prealabil mersese în orașul H. pentru a-și ridica salariul de la un bancomat, în jurul orelor 19.00, partea vătămată s-a deplasat în localitatea de domiciliu, la barul aparținând . ( denumit popular E.), unde a început să consume băuturi alcoolice.
În bar a sosit și martorul G. C., partea vătămată restituindu-i o datorie și continuând să consume băuturi aloolice împreună cu acesta ( f.43-44 ds.u.p. și f.76 dosar fond), fapt observat și de martorul A. I., care a arătat că victima servea bere la halbă și se afla în stare de ebrietate ( f.51 ds.u.p. și fila 101 ds.u.p.).
Martorii G. C. și A. I. au părăsit la un moment dat terasa barului, partea vătămată rămânând însă în acel loc pentru a consuma băuturi alcoolice.
După plecarea celor doi martori sus-menționați, la barul E. și-au făcut apariția inculpatul A. V., însoțit fiind de martorii M. D., V. I., zis Roșcatu și de numitul B. M. ( ginerele inculpatului), aceștia sosind cu autoturismul proprietatea inculpatului, condus de acesta, întorcându-se din ., unde lucraseră la edificarea unei biserici.
Fiind ziua de naștere a inculpatului, acesta, împreună cu cei trei martori, s-au așezat la o masă, inculpatul făcând cinste cu băuturi alcoolice cu ocazia aniversării sale.
În timp ce inculpatul și persoanele care-l însoțeau se aflau la masă, aflându-se în stare de ebrietate, partea vătămată s-a apropiat de masa acestora, așezându-se lângă martorul M. D., intrând în discuție cu acesta.
Astfel cum rezultă din declarația martorului M. D., fiind deranjat de prezența părții vătămate care se afla în stare de ebrietate, inculpatul i-a cerut acesteia de mai multe ori să plece de la masa sa, întrucât “ nu-l suportă pentru că este beat “ ( f.27 verso ds.u.p., f.77 ds.fond), dar partea vătămată nu a plecat, continuând discuția cu martorul M. D..
La un moment dat, în barul respectiv a sosit și martorul V. G., finul de botez al inculpatului, care s-a așezat la masa la care se afla nașul său împreună cu celelalte persoane, inculpatul făcându-i și acestuia cinste cu băuturi alcoolice. Astfel cum rezultă din depozițiile date de martorul V. G. atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată ( f.32-37 ds.u.p. și f.134 dosar fond), în bar se afla și partea vătămată L. P. care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, intervenea în discuțiile pe care le avea inculpatul cu persoanele de la masa sa, atât martorul, cât și inculpatul cerându-i în mai multe rânduri să plece, fără însă ca partea vătămată să se conformeze.
Apropiindu-se ora de închidere a barului, gestionara acestuia a cerut persoanelor care se aflau în incintă să părăsească locația, împrejurare în care martorul V. G. a mai cumpărat o sticlă de 2 l de bere și împreună cu celelalte persoane, respectiv cu inculpatul și martorii V. I. zis Roșcatu, cu M. D. și B. M. au ieșit afară, mergând în parcarea din apropiere, lângă autoturismul inculpatului, oprindu-se în acest loc pentru a consuma sticla de bere achiziționată de martorul V. G..
La un moment dat, la fața locului a sosit și martorul V. I. I. zis C., fiul martorului V. I. zis R., care a servit și el un pahar de bere.
Mai reține instanța și faptul că imediat după ce inculpatul și restul persoanelor sus-menționate au ieșit din bar mergând în parcare, aceștia au fost urmați de partea vătămată, care s-a așezat lângă aceștia, inculpatul continuând să-i ceară victimei să plece acasă, aceasta refuzând însă să plece, întrebându-l pe inculpat de ce îi cere acest lucru ( aspect care rezultă din declarațiile martorilor Matciciu D., V. G. și V. I.I.).
În jurul orelor 22.00, martorul V. I. zis R., însoțit fiind de fiul său, martorul V. I.I. zis C., au plecat de la bar la domiciliul acestora.
La scurt timp după plecarea celor doi martori, partea vătămată L. Pteru s-a așezat pe capota autoturismului inculpatului A. V., fapt care, astfel cum declară martorii M. Dmitru ( f.28 ds.u.p și f.77 ds.fond) și V. G. ( f.32 -33 ds.u.p.), l-a deranjat peste măsură pe inculpat, acesta adresând injurii părții vătămate, pe care o striga după porecla acesteia, respectiv Șoarec, împingând victima, dar fără a o lovi, cerând acesteia să plece acasă
Partea vătămată s-a îndepărtat câțiva metri, reproșând inculpatului faptul că l-a poreclit și i-a adresat injurii, motiv pentru care, pentru a aplana un eventual conflict, între cei doi a intervenit martorul V. G. zis G. care l-a condus pe partea vătămată dincolo de podețul din apropiere, încercând să o convingă se meargă acasă.
Cu toate acestea, partea vătămată s-a întors de pe acel pod și, de la o distanță de aproximativ 6-7 metri de locul în care se aflau martorii și inculpatul, a continuat să-i reproșeze acestuia din urmă faptul că i-a adresat injurii, moment în care, astfel cum a arătat martorul M. D. cu ocazia audierii în faza de urmărire penală ( f.28 ds.u.p.), inculpatul a afirmat către martori “ Eu îl bat pe ăsta “ ( ulterior, în faza de judecată, martorul revenind asupra declarației inițiale și afirmând că inculpatul a afirmat doar că partea vătămată ar merita bătaie).
Astfel cum rezultă din declarația martorului V. G. dată în faza de urmărire penală ( f.32-37 ds.u.p.), văzând că partea vătămată s-a întors din drum, iar inculpatul se enervase, spunându-i acesteia să plece acasă întrucât întrece orice limită, martorul a mers singur lângă victima care se agita și adresa injurii și, în timp ce martorul încerca să o convingă pe partea vătămată să plece, inculpatul A. V., deranjat peste măsură de atitudinea victimei, a venit singur spre aceștia. A mai arătat martorul că s-a întors cu fața către inculpat cu intenția de a-l opri, ocazie cu care a perceput în mod direct momentul în care i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul sau palma peste față, victima căzând pe asfalt, lângă parapetul podului. De asemenea, martorul V. G. a menționat că nu a văzut ca inculpatul să-i mai aplice și alte lovituri părții vătămate, precizând că nu i-a mai dat atenție, pe moment, victimei, concentrându-se pentru a-l liniști pe inculpatul care era foarte nervos, aducându-l pe acesta lângă autoturismul său.
A mai învederat martorul, cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, că ulterior a observat-o pe partea vătămată care s-a ridicat singură de jos, îndreptându-se spre locuința sa, iar după aproximativ 10 minute inculpatul, împreună cu M. D. și B. M. au părăsit locul respectiv cu autoturismul condus de inculpat.
Susținerile martorului V. G., astfel cum acestea au fost expuse mai sus pe baza declarației date de acesta în cursul urmăririi penale, se coroborează cu declarația martorului V. I.I. dată în aceeași fază procesuală ( filele 38-42 ds.u.p.).
Astfel, instanța reține, astfel cum rezultă din declarația martorului V. I.I. zis C., coroborată cu declarația martorului V. I. zis R., tatăl său, că după momentul în care cei doi martori au plecat de la barul E. în seara zilei de 13.07.2012 mergând la locuința acestora situată la o distanță de cca 200 m de acel bar, martorul V. I.I. a revenit în acea zonă, întrucât intenționa să-și achiziționeze țigări de la un alt magazin mixt din apropiere ( martorul precizând că s-a reîntors și pentru a-l lua acasă pe partea vătămată L. P. –fila 39).
Din declarația martorului V. I.I. ( f.38-42 ds.u.p.) rezultă că în timp ce acesta se deplasa singur pe stradă, “ în momentul în care s-a apropiat la o distanță de aproximativ 10-15 metri de podul din dreptul barului E., la lumina becului de iluminat stradal l-a văzut pe L. P. stând în același loc, rezemat de balustradă, moment în care inculpatul, înjurând, s-a pornit din parcare către partea vătămată, fiind oprit de V. G., care se băga în fața lui, dar nu a reușit să-l oprească „. În continuare, martorul a arătat că a observat în mod direct momentul în care inculpatul s-a apropiat de partea vătămată și i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul drept peste obraz...., apoi i-a mai aplicat acesteia o lovitură cu piciorul peste picioare, secerând-o, lovitură în urma căreia partea vătămată a căzut jos, iar inculpatul a continuat să-i aplice 5-6 lovituri peste corp și picioare, fără ca victima să riposteze.
În ceea ce privește declarațiile martorilor V. G. și V. I. I. din faza de judecată, instanța constată următoarele:
În privința martorului V. G., instanța observă că acesta, cu ocazia audierii sale în cursul cercetării judecătorești, a revenit asupra celor declarate inițial în faza de urmărire penală, susținând faptul că inculpatul A. V. nu i-a adresat injurii sau amenințări părții vătămate și nici nu a agresat-o fizic pe aceasta.
Instanța apreciază ca fiind vădit nesinceră declarația martorului V. G. dată în faza de judecată ( fila 134 dosar), urmând a o înlătura, reținând ca fiind conformă adevărului declarația dată de acest martor în cursul urmăririi penale.
În acest sens, instanța observă că fiind audiat nemijlocit de instanță, martorul V. G. a justificat revenirea asupra declarației inițiale prin faptul că aceasta a fost scrisă de organele de cercetare penală, învederând că a semnat-o, fără însă a o citi.
Presupunând că susținerile martorului în acest sens ar fi adevărate, instanța nu poate însă să nu aibă în vedere faptul că acesta a dat în cursul urmăririi penale și o declarație olografă ( care are același conținut ca cea scrisă de organele de poliție), precizând, cu ocazia audierii în cauză, că își menține declarația olografă, care a fost scrisă personal de martor, aflată la filele 34-37 dosar u.p.
Or, lecturând declarația sus-menționată, instanța observă că martorul a expus aceeași situație de fapt ca cea relatată în declarația scrisă de organele de cercetare penală, confirmând faptul că inculpatul a agresat-o fizic pe partea vătămată. Mai mult decât atât, în aprecierea nesincerității martorului cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătorești, instanța are în vedere și relația existentă între acesta și inculpat ( martorul fiind finul de botez al inculpatului), precum și faptul că . exercitată asupra părții vătămate este confirmată și de martorul V. I.I., a cărui declarație se coroborează și cu concluziile din cuprinsul certificatului medico-legal emis de IML Iași pe numele victimei.
În ceea ce privește declarația martorului V. I.I. din faza de judecată, instanța observă, de asemenea, că și acest martor a revenit asupra declarației inițiale, în care relatase cu lux de amănunte împrejurările în care inculpatul a agresat-o fizic pe partea vătămată, precizând că a perceput în mod direct momentul în care victima a fost lovită atât cu pumnul peste față, cât și cu picioarele peste corp, susținând, cu ocazia audierii nemijlocite de către instanța de judecată, că de fapt nu a văzut o astfel de agresiune, ci a găsit victima căzută într-un șanț.
De asemenea, martorul a învederat în cursul cercetării judecătorești, că a dat declarația din faza de urmărire penală ca urmare a promisiunii făcute de partea vătămată, cu care s-a întâlnit la câteva zile de la incident, în sensul că-i va da suma de 1000 lei, dacă va declara că inculpatul a lovit-o pe aceasta la data de 13.07.2012 și că acesta avea în picioare bocanci cu inserție metalică, martorul precizând însă că a declarat în acest sens, deși nu a mai primit nici un ban de la victimă.
În privința acestui martor, apărătorul inculpatului a invocat și faptul că acesta suferă de anumite afecțiuni psihice, sugerând că este o persoană ușor influențabilă care a acceptat ușor propunerea părții vătămate, fără a realiza consecințele faptei sale, dată fiind starea sa precară de sănătate psihică, la dosarul cauzei fiind depus, în acest sens, un bilet de ieșire din spital emis de S. Clinic de Recuperare Iași –Clinica Recuperare Medicală Neurologie din care rezultă că martorul manifestă tulburări de comportament și modificări clinice care îl fac inapt pentru activități psihice sau fizice eficiente, necesitând supraveghere din partea unui însoțitor ( fila 100).
Instanța apreciază că declarația martorului V. I.I. dată în cursul urmăririi penale este cea care corespunde adevărului, urmând a înlătura ca nesinceră depoziția dată de acesta în cursul cercetării judecătorești. În considerarea acestei soluții, instanța observă că susținerile martorului din faza de urmărire penală se coroborează cu declarația martorului V. G., persoană care a perceput, de asemenea, în mod direct, o parte a agresiunii exercitate de inculpat asupra victimei, precum și cu concluziile certificatului-medico legal emis de IML Iași pe numele părții vătămate.
De asemenea, instanța observă că martorul a declarat în cursul urmăririi penale că după ce a dus-o pe partea vătămată la locuința acesteia, a povestit membrilor de familie ai acesteia că victima fusese agresată fizic de către inculpat, iar martorii L. M. și L. G., părinții părții vătămate, au confirmat susținerile martorului, precizând expres că acesta le-a relatat împrejurările în care fiul lor a fost lovit peste față și peste picioare de inculpat.
Or, în condițiile în care martorii sus-menționați susțin concordant că V. I.I. le-a povestit faptul că a văzut momentul în care victima a fost agresată, imediat după ce martorul a adus-o pe partea vătămată la locuința sa, este neverosimilă teza martorului în sensul că la câteva zile partea vătămată i-a cerut să declare fals că aceasta a fost agresată de inculpat.
Pe de altă parte, instanța observă în cursul urmăririi penale, martorul a învederat că a fost contactat de inculpatul A. V. care i-a spus să aibă grijă ce declară la poliție ( fila 42 verso). De asemenea, instanța constată că fiind audiat în cauză, martorul G. C. a arătat că a doua zi de la comiterea faptei, martorul V. I.I. i-a povestit că în seara anterioară se afla la barul E. și l-a văzut pe A. V. cum l-a lovit cu pumnul și picioarele pe L. P., fără ca acesta din urmă să aibă vreo vină și că el cu V. G. l-au dus pe acesta la domiciliu. De asemenea, martorul G. C. a arătat că V. I.I. i-a spus că deși a văzut ce s-a întâmplat, tatăl său nu –l lasă să fie martor, căci este coleg de muncă cu A. V. ( fila 44 ds.u.p.), același lucru spunându-l V. I.I. și martorului L. G. ( f.46 ds.u.p.).
Față de aceste considerente, constatând, totodată, că în fața instanței de judecată martorul V. I.I. a declarat inițial că atunci când a ajuns la familia părții vătămate le-a spus părinților acesteia și soției că partea vătămată a fost bătută, ulterior martorul revenind, în cadrul aceleiași declarații, și afirmând că de fapt le-a spus membrilor de familie ai victimei că a găsit victima într-un șanț, instanța apreciază că în cauză există suficiente date din care rezultă caracterul nesincer al declarației acestui martor din faza de cercetare judecătoreasă, considerând că declarația din cursul urmăririi penale este cea conformă adevărului, coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.
Mai mult decât atât, instanța consideră că și în situația în care depoziția acestui martor nu ar fi avută în vedere, restul probelor administrate în cauză sunt în măsură a face dovada săvârșirii de către inculpat a faptei reținute în sarcina sa, în condițiile în care martorul V. G. a arătat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul sau palma peste față, martorul M. D. a subliniat starea de surescitare nervoasă a inculpatului și faptul că acesta ar fi spus că-l va bate pe L. P., iar certificatul-medico legal nr.1635/19.07.2012 emis de IML Iași arată că . suferită de victimă s-a putut produce prin lovire cu mijloace contondente, putând data din 13.07.2012 ( fila 14).
Prin urmare, față de aceste considerente, instanța apreciază ca fiind vădit nesincere susținerile inculpatului în sensul că nu a exercitat acte de agresiune fizică asupra victimei, justificarea acestuia în sensul că . suferită de partea vătămată s-a produs ca urmare a căderii acesteia, dată fiind starea de ebrietate în care se afla, fiind infirmată de ansamblul probelor administrate în cauză și reținute de instanță, un rol important în acest sens având și precizările medicilor legiști din cuprinsul adresei nr.1280/16.08.2012 emisă de IML Iași ( f.15 ds.u.p.), din care rezultă că, în ceea ce privește mecanismul producerii loviturii, . echivalentă bipolară dreaptă s-a putu produce prin lovire cu mijloc contondent, urmată de o mișcare forțată în articulația gleznei drepte.
În consecință, instanța exclude posibilitatea producerii leziunii doar prin cădere, . fiind cauzată de loviturile aplicate de inculpat urmate de căderea părții vătămate la pământ, cădere care probabil ar fi determinat acea mișcare forțată în articulația gleznei drepte.
Față de situația de fapt conturată în urma analizei ansamblului probelor administrate în cauză, instanța apreciază că în drept fapta inculpatului A. V., care la data de 13.07.2012 a aplicat o lovitură cu pumnul părții vătămate L. P. în zona feței, iar apoi mai multe lovituri cu piciorul în zona gambei drepte, în urma cărora părții vătămate i-au fost cauzate leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 90-100 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 din Codul penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii s-a realizat prin lovirea victimei cu pumnul în zona feței și cu picioarele în zona gambei drepte, urmarea imediată constând în provocarea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 90-100 zile de îngrijiri medicale.
Între acțiunea inculpatului și rezultatul socialmente periculos produs există legătură directă de cauzalitate, urmarea imediată fiind consecința agresiunii exercitate de inculpat asupra victimei.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, inculpatul prevăzând rezultatul faptei și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Constatând așadar că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 345 alin. 2 CPP, respectiv că fapta există, constituie infracțiune sub aspect obiectiv și subiectiv și a fost săvârșită de inculpat, instanța va dispune condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 din Codul penal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
La alegerea pedepsei ce-i va aplica inculpatului precum și pentru o justă individualizare a cuantumului acesteia, instanța va avea în vedere cumulativ dispozițiile art. 52 si art.72 C.pen.
Potrivit art. 52 CP “Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.” iar potrivit art.72 Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor instanța va ține seama “de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.”
În contextul elementelor de individualizare prev. de art. 72 C.pen. instanța reține în primul rând faptul că limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea prevăzută de art.182 alin.1 din Codul penal, republicată de sunt situate între 2 ani închisoare și 7 ani închisoare.
Instanța va avea în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.
În demersul de stabilire a cuantumul concret al pedepsei ce-i va aplica inculpatului, între limitele special prevăzute de lege, instanța va ține seama și de ansamblul celorlalte criterii de individualizare prescrise de textul art. 72 Cp.
Astfel, pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptei comise de acesta instanța se va raporta la criterii precum modalitatea de săvârșire a faptei, la gradul de pericol la care au fost expuse valorile sociale ocrotite de lege, la urmările concrete pe care infracțiunea le-a produs sau ar fi putut să le producă, precum și la rezonanța pe care fapta a avut-o în rândul comunității din care infractorul face parte.
În acest sens, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei instanța va avea în vedere modalitatea concretă în care a fost comisă infracțiunea, inculpatul aflându-se, la data săvârșirii faptei, într-o stare de iritare determinată de comportamentul anterior al victimei care, aflându-se în stare de ebrietate, intervenea în mod repetat în discuțiile pe care inculpatul le avea cu prietenii săi, urcându-se și pe capota autoturismului inculpatului și refuzând, în ciuda insistențelor persoanelor de față, să plece la locuința sa. Pe de altă parte, instanța va avea în vedere că o astfel de atitudine a victimei nu poate fi considerată un act provocator în speță, inculpatul dând dovadă de o impulsivitate și agresivitate deosebite, în condițiile în care atitudinea părții vătămate nu a provocat reacții similare și în rândul martorilor prezenți, iar inculpatul a trecut la săvârșirea faptei în ciuda încercărilor martorului V. G. de a-l liniști, continuând să lovească victima și după ce aceasta a căzut la pământ, fără a se interesa ulterior de starea părții vătămate, fără a-i acorda vreun ajutor, preferând să părăsească pur și simplu locul faptei. De asemenea, instanța nu poate să facă abstracție de consecințele faptei comise, partea vătămată suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 90-100 zile de îngrijiri medicale, fapt de natură a evidenția periculozitatea socială a inculpatului și ferocitatea loviturilor aplicate.
Referitor la persoana inculpatului, instanța va avea în vedere, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, faptul că acesta este o persoană cu un comportament normal în familie și societate, aflându-se la primul conflict cu legea penală, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la filele 135-136 dosar fond. De asemenea, instanța va avea în vedere faptul că inculpatul este căsătorit, având 3 copii,precum și faptul că acesta își câștigă existența prin mijloace oneste, lucrând în agricultură. Nu în ultimul rând, instanța va avea în vedere și atitudinea nesinceră a inculpatului, adoptată pe întreg parcursul procesului penal, de nerecunoaștere a săvârșirii faptei reținute în sarcina sa.
Punând în balanță ansamblul criteriilor ce particularizează fapta și persoana inculpatului, instanța apreciază că în cauză aplicarea unei pedepse închisoarea, cu circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art.74 lit.a cu referire la art.76 alin.1 lit.d din Codul penal, coborâtă sub minimul prevăzut de lege, va fi de natură să prevină pe viitor săvârșirea de către inculpat de noi asemenea fapte antisociale și să contribuie la reeducarea acestuia, urmând, în consecință, a dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare.
De asemenea, față de circumstanțele reale ale faptei și de circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului, astfel cum au fost expuse mai sus, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea acestuia de libertate și, având în vedere îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.81 Cp, va dispune suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare și va stabili un termen de încercare de 3 ani și 3 luni, în conformitate cu dispozițiile art.82 Cp.
În temeiul dispozițiilor art.359 Cpp, instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cp, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, cu consecința executării atât a pedepsei din prezenta cauză cât și a pedepsei pentru noua infracțiune.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța, în temeiul art.71 Cp, raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată în cauzele S. și P. contra României și Hirst contra Marii Britanii, reține că natura faptelor săvârșite, precum și ansamblul circumstanțelor în care acestea au fost comise, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a teza a IIa și lit.b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis de la rămânerea definitivă a hotărârii si până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale, iar in baza art. 71 alin. 5 C.p. va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că în cauză partea vătămată L. P. s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 lei, din care suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale, iar suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale ( respective contravaloarea cheltuielilor de transport, a celor efectuate cu tratamentul medical, contravaloarea plății persoanelor care au lucrat în gospodărie și contravaloarea veniturilor neîncasate de la serviciu).
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă L. P., sub aspectul daunelor materiale pretinse, instanța constată că printre altele aceasta a solicitat și contravaloarea veniturilor neîncasate de la serviciu în perioada în care s-a aflat în imposibilitate de a munci.
În acest sens, la dosarul cauzei au fost depuse copii ale certificatelor de concediu medical de care a beneficiat partea civilă, precum și două fișe de calcul salarii aferente lunilor noiembrie și decembrie 2012.
Sub acest aspect, instanța apreciază că în cauză se impun a fi administrate probe suplimentare, în vederea stabilirii cu exactitate a sumelor de bani de care victima a fost lipsită pe perioada concediilor medicale, urmând, în acest sens, să se administreze probe privind salariul net de care beneficia partea civilă la data săvârșirii faptei, precum și să se stabilească în mod cert sumele de bani pe care aceasta le-a primit pe perioada concediului medical.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.347 din Cpp, apreciind că soluționarea cauzei civile în prezenta cauză determină întârzierea soluționării acțiunii penale, instanța va disjunge acțiunea civilă formulată în cadrul prezentului proces penal de partea civilă L. P. în contradictoriu cu inculpatul A. V. și va dispune formarea unui nou dosar, ce va fi repartizat manual aceluiași complet de judecată.
De asemenea, instanța constată că în cauză s-au constituit părți civile în cursul urmăririi penale și S. Județean de Ambulanță Iași cu suma de 343 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul victimei la spital ( fila 62 ds.u.p.), precum și S. Orășenesc H. cu suma de 300 lei, reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate în regim de urgență în perioada 14-15.07.2012 ( fila 52 ds.u.p.).
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată prin OUG nr. 72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar, „persoanele care prin faptelor lor aduc sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată”, iar „sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale”.
Instanța, față de aceste dispoziții legale, reținând vinovăția inculpatului și legătura de cauzalitate între leziunile părții vătămate suferite ca urmare a săvârșirii infracțiunii și cheltuielile de transport și de spitalizare efectuate, apreciază ca fiind întemeiată cererea de acordare de despăgubiri civile formulată de părțile civile S. Orășenesc H. și S. de Ambulanță Județean Iași și, în baza art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, va admite pretențiile civile formulate, urmând a obliga inculpatul, la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare în favoarea Spitalului Orășenesc H. și la plata sumei de 343 lei cu titlu de cheltuieli de transport în favoarea părții civile S. de Ambulanță Județean Iași.
În temeiul art. 191 alin. 1 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal (din care suma de 500 lei în faza de urmărire penală și suma de 200 lei în faza de judecată).
În temeiul art.193 alin.1 din Cpp, va obliga inculpatul A. V. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată L. P., domiciliată în localitatea Pârcovaci nr.226, orașul H., jud.Iași.”
Hotărârea primei instanțe a fost apelată de partea civilă L. P. și de inculpatul A. V..
Prin apelul promovat, partea civilă L. P. a criticat tratamentul sancționator aplicat inculpatului, considerând că pedeapsa stabilită de prima instanță este mult prea mică având în vedere circumstanțele reale ale producerii faptei și efectele pe care le-a produs acțiunea inculpatului ce i-a produs o fractură a piciorului drept pentru vindecarea căreia a avut nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale.
Sub aspectul laturii civile a cauzei a susținut că deși s-a constituit parte civilă de la primul termen de judecată și a fost administrat întregul material probator în dovedirea laturii civile, prima instanță, fără a pune în discuția părților, a dispus disjungerea acestei laturi și formarea unui dosar separat, dispoziție pe care o consideră nelegală și netemeinică.
Pentru motivele indicate, apelanta a solicitat admiterea apelului, majorarea pedepsei aplicate inculpatului și soluționarea în același dosar și a laturii civile, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Motivându-și apelul declarat, inculpatul A. V. a formulat următoarele critici:
- soluția de condamnare a fost dispusă de prima instanță în lipsa unor probe certe care să demonstreze vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată;
Declarația părții vătămate ce a susținut că „a fost lovită cu piciorul încălțat, de către inculpat ce purta bocanci cu vârf metalic”, preluată și în preambulul certificatului medico-legal, nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, toți martorii audiați, precizând atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței că era încălțat cu șlapi, fiind vară.
Prima instanță și-a întemeiat hotărârea pronunțată pe declarațiile martorilor din lucrări V. I. I., V. G. și M. D., care, audiați în faza cercetării judecătorești, au infirmat relatările inițiale privitoare la fapta reținută prin actul de inculpare, iar, depoziția martorului V. I. I. se impune a fi înlăturată în raport de natura afecțiunilor psihice de care suferă și care-l fac inapt de a depune mărturie, precum și de împrejurarea că declarația din cursul urmăririi penale a fost dată de acest martor pe fondul presiunii exercitate de partea vătămată că-i va da o sumă de bani.
În același timp, toți ceilalți martori au arătat că între inculpat și partea vătămată nu a avut loc nicio altercație, iar, . descrisă în completările la certificatul medico-legal s-a putut produce ca urmare a unui traumatism (prin entorsă sau lovire) pe care partea vătămată l-a suferit, după despărțirea de inculpat, în drumul spre casă, datorită stării de ebrietate în care se afla.
În raport de motivele invocate, inculpatul a solicitat a se constatat, că se impune pronunțarea unei soluții de achitare în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. c Cod de procedură penală.
În latura civilă a cauzei, a criticat soluția de disjungere dispusă și a solicitat ca urmare a achitării sale, respingerea pretențiilor civile, cu obligarea părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare.
În faza apelului, a fost încuviințată și realizată audierea martorului B. M., probă solicitată de inculpatul A. V., precum și proba cu înscrisuri formulată de partea civilă L. P., celelalte probe solicitate fiind respinse pentru argumentele expuse în încheierea de ședință din 15 aprilie 2014.
Analizând sentința penală apelată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, C. constată următoarele:
Fiind investită cu soluționarea cauzei, prima instanță a respectat principiul nemijlocirii judecății, consacrat în art. 289 C. pr. pen. din 1968, procedând la readministrarea probelor din cursul urmăririi penale, pentru a lua cunoștință direct de relatările martorilor în condiții de oralitate și contradictorialitate.
În cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. 2 C. pr. pen. din 1968 referitoare la aprecierea probelor, amplul proces de evaluare a realității obiective, prin prisma elementelor de ordin obiectiv, concretizate în probele administrate, conducând la formarea convingerii instanței de fond asupra existenței vinovăției inculpatului A. V. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Pe baza analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, existând probe certe de vinovăție a inculpatului A. V..
Declarația părții vătămate L. P., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice, declarațiile din ambele faze procesuale date de martorii M. D., G. C., V. I., L. G., L. M., L. A.-M., A. I., depozițiile martorilor V. G. și V. I. I. din faza urmăririi penale, actele medico-legale existente la dosar, procesul-verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată și declarațiile inculpatului, dovedesc cu certitudine existența faptei și vinovăția inculpatului A. V. în comiterea ei.
Mijloacele de probă sus-menționate au fost administrate cu respectarea normelor procesual penale și au fost evaluate în mod corespunzător din punctul de vedere al forței lor probante.
În vederea aflării adevărului, instanța este obligată să analizeze rațiunile pentru care martorii nu îți mai mențin declarațiile date la puțin timp de la comiterea faptei și să verifice în ce măsură argumentele oferite de aceștia sunt sau nu credibile, obligație pe care prima instanță și-a îndeplinit-o.
În cadrul operațiunii de sinteză a probelor, instanța de fond a apreciat care dintre declarațiile martorilor V. G. și V. I I. reflectă adevărul și anume cele făcute imediat după producerea faptei și în care au relatat despre implicarea inculpatului A. V. în calitate de autor al agresiunii exercitate asupra victimei ori cele date în faza cercetării judecătorești și în care aceștia au revenit cu privire la aceleași aspecte redate fidel în primele declarații ce vizau recunoașterea inculpatului A. V. ca fiind autor al infracțiunii reținute în actul de sesizare.
Întrucât în cauză nu există nici un teme legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor, prima instanță a avut temeiuri suficiente să considere că numai cele făcute inițial sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte și împrejurări ce au rezultat din ansamblul probator existent în cauză și să le înlăture motivat pe celelalte.
Martorii V. G. și V. I. I., cu ocazia audierii în faza urmăririi penale au prezentat incidentul dintre inculpatul A. V. și partea vătămată L. P. indicându-l pe inculpat ca autor al actelor de agresiune fizică exercitate asupra părții vătămate.
Audiați în fața instanței de fond martorii menționați au retractat aspectele relatate anterior și au negat orice implicare a inculpatului în agresarea părții vătămate L. P., susțineri ce sunt, însă, contrazise de un ansamblu de elemente probatorii relevate de celelalte probe administrate.
Revenirile martorilor asupra declarațiilor inițiale, justificările oferite și factorii ce influențează credibilitatea acestora susțin concluzia primei instanțe de a reține că exprimă adevărul declarațiile date în cursul urmăriri penale.
Declarația martorului V. G. din faza de judecată prin care a încercat să-l disculpe pe inculpat este afectată de relația în care se află cu acesta, fiind finul de botez al inculpatului, iar, justificarea oferită de martor pentru retractarea declarației a fost analizată de prima instanță ce a reținut că la dosarul de urmărire penală există și declarația olografă a martorului cu același conținut, considerând corect ca fiind nesinceră depoziția acestuia din faza cercetării judecătorești.
Susținerile martorului din fața instanței sunt contrazise atât de propria-i declarație dată la urmărirea penală, cât și de declarația martorului V. I. I. din faza urmăririi penale și concluziile certificatului medico-legal ce atestă leziunile prezentate de partea vătămată.
În ceea ce privește depoziția martorului V. I. I. care, de asemenea, în cursul cercetării judecătorești a revenit asupra declarației date în faza de urmărire penală, instanța de fond a verificat credibilitatea martorului prin prisma factorilor de natură a-l influența, invocați în cauză și în mod corect a înlăturat această declarație ca neveridică întrucât martorul a expus o situație de fapt contrazisă de celelalte mijloace de probă administrate ce confirmă conținutul primei declarații a martorului și conduc la formarea convingerii asupra existenței infracțiunii și a autorului acesteia în persoana inculpatului.
În cauză au fost analizate apărările inculpatului care negând orice implicare în . asupra părții vătămate a susținut un alt mecanism de producere a leziunii prezentate de victimă – respectiv prin cădere.
Actele medico-legale întocmite în cauză atestă, însă, că . suferită s-a putut produce prin lovire cu mijloc contondent, urmată de o mișcare forțată în articulația gleznei drepte, ceea ce confirmă modul de derulare a conflictului dintre părți relevat și de declarațiile părții vătămate și ale martorilor ce au relatat că inculpatul a aplicat părții vătămate lovituri cu piciorul peste picioare, în urma cărora aceasta a căzut.
Prin urmare, susținerile inculpatului sunt contrazise de celelalte mijloace probatorii administrate ce conturează o altă realitate decât cea descrisă de inculpat.
Urmare considerațiilor de mai sus, C. constată că, pe baza analizei probelor administrate în faza urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești și a evaluării lor, instanța de fond a procedat la stabilirea în mod corect a situației de fapt, hotărârea de condamnare față de inculpatul A. V. fiind dispusă pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului, astfel că apărarea sa vizând achitarea în baza art. 16 lit. c Cod procedură penală nu poate fi primită.
În raport cu situația de fapt reținută în cauză, prima instanță a constatat că fapta inculpatului A. V. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal din 1968, pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Verificând succesiunea de legi în timp în vederea identificării legii penale mai favorabile, C. constată că după . noului cod penal fapta inculpatului se regăsește incriminată ca infracțiune de vătămare corporală în art. 194 alin. 1 lit. b Noul Cod penal, fiind prevăzută cu aceleași limite de pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare.
Procedând la o analiză globală în sensul celor statuate de C. Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 și comparând dispozițiile aplicabile din Codul penal din 1968 și pe cele din noul cod penal, prin prisma tuturor instituțiilor de drept incidente în cauză, C. reține că limitele de pedeapsă prevăzute de ambele legi pentru infracțiunea comisă sunt aceleași, însă, aplicarea legii vechi conduce la o soluție mai favorabilă inculpatului sub aspectul efectului circumstanțelor atenuante și a modalității de individualizare a executării pedepsei în varianta suspendării condiționate prev. de art. 81 Cod penal din 1968 reținute în mod just de prima instanță, în cazul inculpatului.
Reținând ca lege mai favorabilă vechiul Cod penal, C., prin raportare la limitele de pedeapsă, la gradul de pericol social al faptei rezultat din natura infracțională și urmarea produsă, împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului – lipsa antecedentelor penale, situația familială și atitudinea procesuală necorespunzătoare caracterizată prin nerecunoașterea faptei, apreciază că aplicarea unei pedepse în cuantum situat sub minimul special prevăzut de lege ca efect al reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a Cod penal din 1968 cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 Cod penal din 1968 va fi în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale acesteia, dar și o constrângere corespunzătoare legii penale.
Stabilind o pedeapsă într-un cuantum coborât ușor sub minimul special prevăzut de lege, prima instanță a avut în vedere într-o măsură suficientă atât pericolul social concret al faptei – pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat inculpatul și de urmarea produsă părții vătămate, cât și datele care circumstanțiază pozitiv persoana inculpatului.
Față de cele arătate, C. apreciază că nu poate fi reținută critica părții civile cu privire la greșita cuantificare a pedepsei deoarece instanța de fond, prin pedeapsa aplicată a asigurat o proporție echitabilă între gradul de pericol social al faptei și profilul socio-moral al inculpatului, astfel că nu se justifică majorarea ei, conform solicitării părții civile apelante.
Având în vedere că pedeapsa trebuie să fie în același timp, atât o măsură de constrângere, cât și un mijloc de reeducare a inculpatului, C. apreciază, punând în balanță, datele privitoare la faptă, dar și aspectele pozitive privind persoana inculpatului că scopul pedepsei poate fi atins prin modalitatea de executare aleasă de prima instanță, fiind îndeplinite cerințele art. 81 Cod penal din 1968.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, C. constată că prima instanță, apreciind că pentru dovedirea acțiunii civile promovate de partea vătămată L. P. în cadrul procesului penal trebuie administrate probe care ar putea întârzia soluționarea laturii penale, a dispus în mod corect, în acord cu dispozițiile art. 26 C. pr. pen. disjungerea acțiunii civile, contrar susținerilor apelanților.
Pentru considerentele arătate mai sus, motivele de apel invocate de partea civilă și de inculpat fiind neîntemeiate, legalitatea și temeinicia sentinței apelate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare. C., în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate apelurile declarate de partea civilă L. P. și de inculpatul A. V. împotriva sentinței penale nr. 8 din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria H., hotărâre ce va fi menținută.
Potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. pen. vor fi obligați apelanții la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În raport de soluția de respingere a apelurilor dispusă în cauză, fiind în culpă procesuală nu pot fi primite solicitările apelanților vizând acordarea cheltuielilor judiciare efectuate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de partea civilă L. P. și de inculpatul A. V. împotriva Sentinței penale nr.8 din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria H., pe care o menține.
Obligă apelanții să plătească statului suma de câte 200 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2014.
Președinte,Judecător,
D. DumitrescuGeta S.
Grefier,
C. D.
Redactat D.D.
Tehnoredactat C.A
2 ex/03.07.2014
Judecătoria H.
Judecător G. A. M.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 845/2014. Curtea... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 433/2014. Curtea de... → |
|---|
