Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 140/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 140/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 392/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 392/2014
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Judecător G. S.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea apelului formulat de către inculpatul B. F. împotriva sentinței penale nr.140/01.04.2014 a Judecătoriei Bârlad, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect furtul calificat (art. 209 C.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 24.06.2014, când:
INSTANȚA
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.140/1.04.2014, Judecătoria Bârlad a hotărât următoarele:
„În temeiul art. 386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei cu privire la săvârșirea căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul din 08.05.2013 în dosar nr. 4288/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a inculpatului B. F.,
- din infracțiunea de „ furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal anterior– Legea nr. 15 din 1968 „ în infracțiunea de „ furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal - Legea nr. 286 din 2009 cu aplicarea art. 5 Cod penal „.
I. Condamnă pe inculpatul B. F. fiul lui I. și V., născut la data de 23.07.1987 în mun. Bârlad, jud. V., CNP –_, cetățean român, fără studii, agricultor, necăsătorit – cu antecedente penale, domiciliat în ., jud. V., cu reședința în ..V.,, la pedeapsa de:
- 3 (trei) ani și 2 ( două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal - Legea nr. 286 din 2009 cu aplicarea art. 5 Cod penal împotriva părții vătămate D. V. ( faptă din data de 29.10.2009).
II. Descumulează pedeapsa rezultantă de 3 ( trei) ani și 6 ( șase ) luni închisoare aplicată condamnatului B. F. prin Sentința penală nr. 679 din 15.12.2009 pronunțată de Judecătoria Bârlad – rămasă definitivă la data de 11.01.2010, în pedepsele componente:
- 3 ( trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal ( faptă săvârșită la data de 07.01.2009 ) și
- 6 ( șase) luni închisoare la care a fost condamnat B. F. prin Sentința penală nr. 512 din 27.06.2007 pronunțată de Judecătoria Bârlad, rămasă definitivă la data de 18.07.2007 ( cu executarea suspendată condiționat conform art. 81 Cod penal pe perioada termen de încercare de 2 ani și 6 luni ) pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal ( fapte săvârșită în perioada 09 - 14. 05.2006 )..
III. În temeiul art. 33 litera a Cod penal anterior constată că:
- fapta de furt calificat din data de 29.10.2009 - pentru săvârșirea căreia care inculpatul B. F. a fost condamnat prin prezenta sentință la pedeapsa de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare
este în concurs real cu
- fapta de furt calificat din data de 07.01.2009 - pentru săvârșirea căreia inculpatul B. F. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ( trei) ani închisoare prin Sentința penală nr. 679 din 15.12.2009 pronunțată de Judecătoria Bârlad – rămasă definitivă la data de 11.01.2010.
În temeiul art. 34 litera b Cod penal anterior contopește toate pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 2 ( două) luni închisoare.
IV. În temeiul art. 83 Cod penal anterior:
- menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare (termen de încercare de 2 ani și 6 luni) la care a fost condamnat B. F. prin Sentința penală nr. 512 din 27.06.2007 pronunțată de Judecătoria Bârlad, rămasă definitivă la data de 18.07.2007), revocare dispusă în temeiul art. 83 Cod penal prin Sentința penală nr. 679 din 15.12.2009 pronunțată de Judecătoria Bârlad.
V. Cumulează pedeapsa de 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin Sentința penală nr. 512 din 27.06.2007 pronunțată de Judecătoria Bârlad cu pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare la aplicată prin prezenta hotărâre.
Dispune ca inculpatul să execute în întregime pedeapsa de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare.
Deduce din pedeapsă durata executată de la data arestării - 12.01.2010 până la data de 04.07.2012, când a fost eliberat condiționat din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 679 din 15.12.2009 pronunțată de Judecătoria Bârlad – cu un rest de executat de 372 zile.
Anulează vechile forme de executare și dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.
Admite acțiunea civilă formulată de partea vătămată D. V..
Obligă pe inculpatul B. F. să plătească părții civile D. V. suma de 1.800 lei reprezentând despăgubiri cu titlu de daune materiale.
Obligă pe inculpatul B. F. să plătească statului suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză din care suma de 200 lei onorariu avocat din oficiu pentru inculpat în faza de judecată, va fi plătită Baroului V. din fondurile Ministerului Justiției.”
Pentru a se pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„La data de 29.10.209, organele de cercetare penala din cadrul Postului de Poliție C., au fost sesizate prin intermediul S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras căruța tractată de un cal, aparținând părții vătămate D. V., in timp ce acesta se afla in satul C., ..
În fapt: La data de 29.10.2009, in jurul orelor 18.30, inculpatul B. F. ,in timp ce se întorcea dinspre locuința numitei T. M., situata in . observat căruța, tractată de o cabalina în vârstă de 7 ani, armăsar, de culoare murg, talie înaltă ( aparținând părții vătămate D. V.), la poarta locuinței numitului G. G..
Astfel, inculpatul B. F. s-a deplasat înspre locul in care se găseau căruța și calul, si profitând de împrejurarea ca nu era nicio persoana, a desfăcut hățurile, s-a urcat in căruța si a plecat spre satul Pogana.
In dimineața zilei de 30.10.2009, inculpatul a abandonat atât căruța, cât si calul, in extravilanul satului Crâng Nou, însușindu-și doar hamul cu care era legat calul, pe care ulterior, l-a vândut unei persoane necunoscute.
Cu ocazia audierii, în cursul urmăririi penale:
Pe parcursul procesului penal, inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilanta, întrucât, inițial, a susținut ca a fost instigat de către inculpatul O. O. sa comită infracțiunea. Ulterior, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a revenit asupra declarației sale, precizând că susținerea inițiala a fost determinata de starea conflictuala existenta intre el si inculpatul O. O.. In atare condiții, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii in maniera in care a fost prezentata mai sus.
Audiat fiind, inculpatul a avut o poziție procesuala oscilantă, in sensul că, inițial, acesta a susținut că ideea de a sustrage bunurile a aparținut inculpatului O. O., care i-a solicitat sa se deplaseze in locul in care se găseau calul si căruța aparținând părții vătămate D. V.. In continuare, acesta a arătat că deși, i-a fost teamă, a acceptat propunerea acestuia si și-a însușit singur bunurile.
Ulterior, pe parcursul urmăririi penale, învinuitul a recunoscut în întregime comiterea faptei, astfel cum a fost mai sus – descrisă, precizând că susținerea inițiala a fost determinata de starea conflictuala existenta intre el si inculpatul O. O..
F. de inculpatul B. F., inițial, prin rezoluția din data 16.03.2010, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit.a, g, e cod penal. In urma administrării materialului probator, s-a stabilit că infracțiunea a fost comisa doar de către inculpatul B. F., fără participarea inculpatului O. O., motiv pentru care prin ordonanța din data de 06 martie 2013, s-a dispus in temeiul art. 238 cod procedura penala, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute in sarcina acestuia, din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit.a, e, g, cod penal in cea prevăzută de art. 208 alin- 1- 209 alin. 1lit. e, g cod penal, reținându-se si starea de recidiva, conform art. 37 lit. a cod penal.
Din antecedenta penala a inculpatului B. F. rezulta ca prin sentința penală nr. 679/ 15.12.2009, pronunțată de Judecătoria Bârlad, s-a dispus condamnarea acestuia, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1lit. g, i cod penal, la o pedeapsa privativa de libertate de 3 ani si 6 luni, in regim de detenție. Inculpatul a fost arestat la data de 12.01.2010 si eliberat la data de04.07.2012, cu un rest neexecutat de 372 de zile.
Cu privire la latura civilă, în faza de urmărire penală:
Prejudiciul produs prin infracțiune in valoare de 28 milioane lei vechi a fost recuperat parțial, având in vedere împrejurarea ca la data de 30.10.2009, partea vătămata si-a găsit doar căruța si calul.
Hamul cu care era legat calul, evaluat de partea vătămata la cca. 300 lei, a fost înstrăinat de către inculpat, unei persoane necunoscute.
Partea vătămata, prin declarație, a evaluat bunurile sustrase ca având valoare de 1. 500 lei ( calul), 1000 lei ( căruța), 300 lei ( hamul), fără a preciza in mod expres daca se constituie parte civila împotriva învinuitului.
Prin același rechizitor procurorul a dispus:
Scoaterea de sub urmărire penala a inculpatului O. O. - fiul lui D. si Istera, născut la data de13.12.1971, in ., domiciliat in comuna Pogana, ., cetățean român, studii 10 clase, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, agricultor, CNP –_, cercetat sub aspectul comiterii instigării la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 25 cod penal rap. la art. 208 alin. 1- 209 alin. 1lit. e, g cod penal.
In privința inculpatului O. O., procurorul a apreciat că materialul probator administrat in cauza nu a dovedit că acesta a contribuit la comiterea infracțiunii. S-a avut in vedere împrejurarea ca declarația inițiala a inculpatului B. F., din care rezulta ca autorul moral al infracțiunii este de fapt inculpatul O. O., a fost ulterior retractata.
Inculpatul B. F. a revenit așadar asupra declaratiei sale, aratand ca a indicat ca la comiterea faptei a participat, in calitate de instigator, inv. O. O., din dorința de a se răzbuna, intre cei doi existând o stare conflictuala.
Cum instigarea la comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 25 cod penal rap. la art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit.e, g cod penal, nu poate fi imputata inculpatului O. O., neexistând, in materialitatea sa, vreun act de instigare, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penala a acestuia, in temeiul art. 10 lit.a cod procedura penală.
Cele reținute mai sus rezultă din următoarele mijloace de proba proces– verbal de consemnare a plângerii si declaratia partii vatamate D. V., procese- verbale de cercetare la fata locului, planșe fotografice privind aspectele fixate si urmele ridicate cu ocazia cercetarii la fata locului, declaratii martor – C. E., declaratii martor L. A., declaratii martor – Gaina G., declaratii martora B. M., declaratii martora C. V., declaratii martor B. Ș., proces – verbal de efectuare a perchezitiei domiciliare, incheierea nr. 12 pronuntata in dosarul nr._ , autorizatie deperchezitie nr. 16/ 17 martie 2010 ,;referat cu propunerea de emiterea a unei autorizatii de perchezitie domiciliara, referat cu propunerea de a dispune efectuarea unei perchezitii domiciliare, declaratii inculpat B. F., declaratii inculpat O. O., actele dosarului.
La judecarea cauzei în primă instanță, , la termenul din_, inculpatul B. F. s-a prevalat de dreptul său de a nu declara nimic în legătură cu faptele pentru care a fost trimis în judecată.
În consecință, instanța a continuat judecata potrivit procedurii de drept comun.
F. de probatoriul administrat în cauză, rezultă ca faptele penale mai sus descrise există, au fost săvârșite de către, existând probele necesare si legal administrate.
Instanța de judecată a procedat la soluționarea laturii penale, constatând că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Prin actul de sesizare al instanței, încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat a fost următoarea:.
- Fapta învinuitului B. F. - care la data de 29.10.2009, in jurul orelor 18.30, a sustras, dintr-un loc public, fără drept, bunurile ( o căruța, un cal, un ham) aparținând părții vătămate D. V., in scopul de a si le însuși, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e, g cod penal.
In privința inculpatului sus- menționat, procurorul a reținut ca prin sentința penala nr. 679/ 15.12.2009, pronunțată de Judecătoria Bârlad, s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsa privativa de libertate de 3 ani si 6 luni, in regim de detenție. Inculpatul a fost arestat la data de 12.01.2010 si eliberat la data de04.07.2012, cu un rest neexecutat de 372 de zile.
F. de aceasta împrejurare, având in vedere împrejurarea ca inculpatul a suferit o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, si a comis, din nou, cu intenție, o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, mai înainte ca pedeapsa anterioara sa fie considerata executata, instanța de judecata urmează sa facă aplicarea dispozițiilor referitoare recidiva, prev. de art. 37 lit. a cod penal.
Faptele mai sus descrise sunt prevăzute de actuala lege penală, intrată în vigoare la data de 01.02.2014, fiind incriminate ca infracțiuni și au fost săvârșite cu vinovăție, nejustificată și imputabilă inculpatului B. F. .
Soluționând acțiunea penală:
În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală instanța va condamna pe inculpatul B. F. la pedeapsa închisorii, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat.
Față de probatoriul administrat în cauză, conform prevederilor din Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02 2014 raportat la reglementările din Codul penal anterior, în baza cărora ul a fost trimis în judecată, în aplicarea legii penale mai favorabile ce rezultă din compararea acelorași fapte care constituie infracțiuni și a instituțiilor de drept penal, instanța apreciază că în modalitatea descrisa mai sus:
În aplicarea legii penale mai favorabile instanța constată că o parte din faptele săvârșite de, în modalitatea reținută mai sus din probe, întrunesc în continuare elementele constitutive ale unor infracțiuni prevăzute și în noua reglementare.
Conform art. 5 Cod penal, În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Conform art. 3 din Legea nr. 187/2012
(1) Dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.
(2) Dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire."
În aplicarea rațiunii acestor texte de lege, cu privire la faptele săvârșite de inculpatul B. F., instanța reține următoarele:
- infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g Cod penal anterior ( furt săvârșit în loc public și pe timp de noapte) pedepsită cu închisoare de la 3 ani la 15 ani ( interzicerea drepturilor accesorii fiind obligatorie conform art. 64 Cod penal anterior )- este incriminată și în actualul Cod penal la art. 228 alin. 1, art. 229 lit. b ( doar furt în timpul nopții, nemaifiind incriminată agravanta furtului în loc public), fiind pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani ( fără interzicerea obligatorie a drepturilor, art. 65 Cod penal având un conținut diferit și de strictă și limitată aplicare, inaplicabil în prezenta speță).
Este evident că noile reglementări sunt mai favorabile atât sub durata pedepsei, categoriile alternative de pedepse, pedepselor accesorii și pedepselor complementare.
Cu privire la instituția recidivei, instanța apreciază că deși sunt mai favorabile dispozițiile Codului penal anterior, deoarece tehnica de calcul a pedepsei rezultante în caz de recidivă duce la o rezultantă a duratei pedepsei finale mai reduse, și implicit mai favorabil, nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea faptei din prezenta cauză în stare de recidivă, în nici una din cele două reglementări ale Codului penal, anterior și actual.
Astfel, cu privire la reținerea stării de recidivă, deși conform art. 41 Cod penal există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, spre deosebire de reglementarea anterioară care prevedea la art. 37 lit.. b Cod penal anterior situația recidivei când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, față de antecedentele inculpatului, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal actual, există stare de recidivă în ambele reglementări, fiind mai favorabilă cea prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal anterior pentru argumentele mai dus reținute.
De asemenea, conform art. 43 Cod penal (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta, spre deosebire de art. 39 Cod penal anterior conform căruia În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și 35. Sporul prevăzut în art. 34 alin. 1 lit. b) se poate mări până la 7 ani. Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.
Analizând antecedentele penale ale inculpatului așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, raportat la data săvârșirii faptei din prezenta cauză- 29.10.2009- inculpatul suferise doar o condamnare de 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 512 din 27.06.2007 a Judecătoriei Bârlad- rămasă definitivă la data de 18.07.2007, pedepasă a căreu executare fusese suspendată condiționat conform art. 81 Cod penal pe durata termneului de încercare de 2 ani și 6 luni, termne care s-.ar fi împlinit la data de 18.01.2010. În consecință, instanța:
I. În temeiul art. 386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei cu privire la săvârșirea căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul din 08.05.2013 în dosar nr. 4288/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a inculpatului B. F.,
- din infracțiunea de „ furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal anterior– Legea nr. 15 din 1968 „ în infracțiunea de „ furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal - Legea nr. 286 din 2009 cu aplicarea art. 5 Cod penal „, .
În baza textelor de lege enunțat mai sus și a dispozițiilor art. 396 alin. 2 Cod Procedura Penala, instanța urmează sa aplice inculpatului câte o pedeapsa la individualizarea căreia sub aspectul categoriei de pedeapsă și a duratei se vor avea in vedere limitele de pedeapsă fixate de lege, criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Cunoașterea caracteristicilor unui infractor prezentă o deosebită importanță pentru determinarea gradului concret de pericol social a acestuia și pentru stabilirea unei pedepse eficiente, deoarece de multe ori, modul de comportare în societate, caracterizat prin disciplină în muncă și o viață conformă cu regulile de conviețuire socială, poate determina concluzia că un nu a comis infracțiunea datorită înclinației sale pentru comiterea unor fapte antisociale, ci ca urmare a unui complex de împrejurări care au contribuit ca ul să se abată de la conduita sa obișnuită.
Din fișa de cazier emisă de IPJ V., rezultă că:
Inculpatul B. F., a suferit 2 condamnări la pedepsele închisorii cu executare pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, respectiv de furt, fiind eliberat din penitenciar la data de 04.07.2012, faptele din prezenta cauză fiind săvârșite anterior executării unei pedepse privative de libertate de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 679 din 15.12.2009 a Judecătoriei Bârlad, prin care, conform art. 83 Cod penal anterior, fusese revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 512 din 27.06.2007 a Judecătoriei Bârlad.
Stare de pericol se deduce din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările și modul de desfășurarea activității infracționale, comportamentul inculpatului prezentând un real pericol pentru ordinea publică, având în vedere că acesta continuă să săvârșească fapte antisociale, de gravitate sporită. Acesta nu a dat dovadă nici un moment că ar fi dispus să-și îndrepte comportamentul în societate, neavând nicio ocupație producătoare de venituri licite, existând posibilitatea ca acesta să săvârșească și alte infracțiuni.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă ul rezultă din multitudinea faptelor săvârșite, modul de operare, perioada de timp în care a acționat și faptul că a mai săvârșit anterior același gen de fapte.
Valoarea prejudiciului este importantă atât sub aspect material, cât și economic, având în vedere rolul atelajului și al calului într-o gospodărie sătească.
Gravitatea faptei a avut un impact deosebit asupra comunității, iar lăsarea în libertate a inculpatului este un pericol pentru societate, prin posibilitatea recurgerii la acțiuni de același gen din partea inculpatului, fiind benefică pentru societate și oportun pentru, izolarea acestuia de societate, pe o perioadă rezonabilă, proporțional cu gravitatea faptei.
În ceea ce privește forma de vinovăție, în cauză, inculpatul a acționat cu intenția directă de a periclita valorile mai sus menționate, ocrotite de legiuitor.
Inculpatul a dovedit o inclinație spre fapte antisociale, perseverența infracțională manifestată de acesta evidențiază astfel un grad de pericol social sporit, o persistență în săvârșirea unui anumit gen de infracțiuni, cu o componentă constantă îndreptată împotriva patrimoniului, și nu se poate reține că a fost un incident nefericit în viața inculpatului, că este o excepție de la regula ce indică un comportament prosocial.
Inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale, manifestând un comportament antisocial, prin istoricul antecedențelor reținute în fișa de evidență operativă, context în care, instanța apreciază că faptele săvârșite de inculpat nu au fost un incident nefericit, și nu sunt o excepție de la regula ce indică un comportament prosocial, prin săvârșirea faptei deduse judecății în prezenta cauză, inculpatul a reiterând comportamentul infracțional.
Având în vedere persoana și conduita inculpatului, anterior săvârșirii faptei prin existența antecedentelor penale, instanța apreciază că inculpatul manifestă o perseverență infracțională, manifestând o atitudinea antisociala recurentă, ceea ce demonstrează indiferența acestuia față de respectarea normelor de conviețuire socială.
F. de modalitatea de săvârșire a faptelor, gravitatea acestora, curajul infracțional de a acționa în modalitatea perseverent violentă descrisă mai sus, raportat la persoana inculpatului, instanța apreciază că scopul de prevenire si reeducare putând fi atins prin aplicarea unor pedepse de o durată mai mare, de o durată proporțională cu gravitatea faptei, doar prin aplicarea pedepsei închisorii, cu executare, în regim de detenție.
Instanța va pronunța condamnarea inculpatului B. F., la pedeapsa de:
- 3 (trei) ani și 2 ( două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal - Legea nr. 286 din 2009 cu aplicarea art. 5 Cod penal împotriva părții vătămate D. V..( faptă din data de 29.10.2009).
Conform art. 15 din Legea nr. 187/2012 Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal.
Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969."
Având în vedere istoricul infracțional al inculpatului - faptele deduse judecății în prezenta cauză fiind săvârșite înainte de expirarea termenului de încercare stabilit prin Sentința penală nr. 512 din 27.06.2007 a Judecătoriei Bârlad și în concurs real cu alte fapte pentru care au fost aplicate pedepse, deja parțial executate, urmează ca instanța să rezolve istoricul infracțional al inculpatului așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, sentințele menționate și referatul biroului executări penale..
Instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile imperative ale art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, care prevede că, în situația în care, în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune, dispoziții asupra cărora, de altfel, a fost atrasă atenția inculpatului, fiindu-i puse în vedere prin hotărârea anterioară.
Revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii este obligatorie, conform art. 83 alin. (1) Cod penal, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune intenționată pentru care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare.
Inculpatul a pierdut beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare prin comportamentul său de săvârșire de noi fapte în timpul termenului de încercare, iar față de persistența infracțională a inculpatului instanța apreciază că este benefică izolarea acestuia de societatea, scopul de reeducare și prevenție urmând a fi atins prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, în condițiile în care modalitate de executare a pedepsei anterioare nu și-a atins scopul.
Cu privire la concursul de infracțiuni, conform art. 39 Cod penal, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, spre deosebire de art. 34 Cod penal anterior conform căruia b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
În consecință, instanța,
Va descumula pedeapsa rezultantă de 3 ( trei) ani și 6 ( șase ) luni închisoare aplicată condamnatului B. F. prin Sentința penală nr. 679 din 15.12.2009 pronunțată de Judecătoria Bârlad – rămasă definitivă la data de 11.01.2010, în pedepsele componente:
- 3 ( trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal ( faptă săvârșită la data de 07.01.2009 ) și
- 6 ( șase) luni închisoare la care a fost condamnat B. V. - F. prin Sentința penală nr. 512 din 27.06.2007 pronunțată de Judecătoria Bârlad, rămasă definitivă la data de 18.07.2007( cu executarea suspendată condiționat conform art. 81 Cod penal pe perioada termen de încercare de 2 ani și 6 luni ) pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal ( fapte săvârșită în perioada 09 - 14. 05.2006 ).
În temeiul art. 33 litera a Cod penal anterior va constata că:
- fapta de furt calificat din data de 29.10.2009 - pentru săvârșirea căreia care inculpatul B. F. a fost condamnat prin prezenta sentință la pedeapsa de 3 (trei) ani și 2 ( două) luni închisoare este în concurs real cu - fapta de furt calificat din data de 07.01.2009 - pentru săvârșirea căreia inculpatul B. F. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ( trei) ani închisoare prin Sentința penală nr. 679 din 15.12.2009 pronunțată de Judecătoria Bârlad – rămasă definitivă la data de 11.01.2010.
În temeiul art. 34 litera b Cod penal anterior va contopi toate pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 2 ( două) luni închisoare.
În temeiul art. 83 Cod penal anterior :- va menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare( termen de încercare de 2 ani și 6 luni) la care a fost condamnat B. F. prin Sentința penală nr. 512 din 27.06.2007 pronunțată de Judecătoria Bârlad, rămasă definitivă la data de 18.07.2007), revocare dispusă în temeiul art. 83 Cod penal prin Sentința penală nr. 679 din 15.12.2009 pronunțată de Judecătoria Bârlad.
Va cumula pedeapsa de 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin Sentința penală nr. 512 din 27.06.2007 pronunțată de Judecătoria Bârlad cu pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare la aplicată prin prezenta hotărâre.
Va dispune ca inculpatul să execute în întregime pedeapsa de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare.
Ca efect al condamnării inculpatului, prin prezenta hotărâre, la pedepsele închisorii cu executare, instanța, în baza art. 72 Cod penal actual va deduce din pedeapsă durata executată de la data arestării - 12.01.2010 până la data de 04.07.2012, când a fost eliberat condiționat din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 679 din 15.12.2009 pronunțată de Judecătoria Bârlad –cu un rest de executat de 372 zile.
Va anula vechile forme de executare și dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.
Cu privire la acțiunea civilă, în faza de judecată:
Partea vătămată D. V., prezent în instanță la termenul din 10 decembrie 2013 s-a constituit parte civilă, cu aceleași sume ca și în cursul urmării penale: cu suma de 1.500 lei reprezentând contravaloarea calului care a fost găsit a doua zi abandonat pe câmp cu răni grave, în urma cărora a decedat la scurt timp ), 300 lei contravaloarea hamului ), declarând că a recuperat căruța în valoare de 1.000 lei.
Instanța apreciază că cererea părții civile este întemeiată și dovedită.
Din probele administrate în latura civilă, declarații martori, coroborate cu procesele verbale de cercetare la fața locului din 29 și 30.10.2009, aflate la dosarul de urmărire, completate cu planșele fotografice, instanța apreciază că prin acțiunea sa de sustragere a calului părții vătămate, inculpatul a expus animalul unui tratament violent fizic atât timp cât animalul a fost în posesia sa, după care a expus cabalina la suferințe fizice, abandonând-o în această stare pe câmp, unde a fost găsită a doua zi, decedând la scut timp. De asemenea nu mai fost recuperat nici hamul care a fost vândut de inculpat.
Sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile conform art. 19 și art. 20 Cod procedură penală, art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 998 cod civil - art. 1357 Cod civil ( Legea nr. 287 din 2009 privind Codul Civil ), fiind stabilită legătura de cauzalitate dintre prejudiciu, fapta inculpatului și acțiunea culpabilă a acestuia, cu privire la paguba produsă părții vătămate .
Va admite acțiunea civilă formulată de partea vătămată D. V. și va obliga pe inculpatul B. F. să plătească părții civile D. V. suma de 1.800 lei reprezentând despăgubiri cu titlu de daune materiale.
Ca o consecință a condamnării, pentru faptele mai sus menționate, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obliga pe inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Onorariu avocat din oficiu asistență în cursul judecății, va fi plătit Baroului V. din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.”
În termen legal, împotriva soluției instanței de fond a declarat apel inculpatul B. F. fără a arăta motivele pentru care l-a formulat și fără a se prezenta în fața instanței de apel deși a fost legal citat.
C., examinând actele și lucrările dosarului de fond și soluția atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza coroborată a materialului probator administrat, respectiv proces– verbal de consemnare a plângerii si declaratia partii vatamate D. V., procese- verbale de cercetare la fata locului, planșe fotografice privind aspectele fixate si urmele ridicate cu ocazia cercetarii la fata locului, declaratii martor – C. E., declaratii martor L. A., declaratii martor – Gaina G., declaratii martora B. M., declaratii martora C. V., declaratii martor B. Ș., proces – verbal de efectuare a perchezitiei domiciliare, incheierea nr. 12 pronuntata in dosarul nr._, declaratii inculpat B. F., declaratii inculpat O. O., rezultă că în mod judicios și temeinic argumentat instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului B. F. în comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată în raport de situația de fapt reținută.
Instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor referitoare la aprecierea probelor, evaluându-se în mod unitar, evidențiind aspecte concordante ce susțin vinovăția inculpatului apelant și probele care au servit ca temei al soluționării cauzei.
Pe baza analizei amănunțite a probelor administrate prima instanță a reținut o situație de fapt corectă existând probe certe de vinovăție a inculpatului apelant în comiterea faptei, probe ce au înlăturat prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile codului de procedură penală.
Aceste probe au dovedit pe deplin că inculpatul B. F. la data de 29.10.2009 în jurul orelor 18,30 a sustras, dintr-un loc public, fără drept, o căruță, un cal și un ham aparținând părții vătămate D. V. cu scopul de a le însuși, faptă pe care acesta a recunoscut-o.
Instanța de fond a stabilit pentru inculpat că legea mai favorabilă este legea nouă pentru aplicarea pedepsei iar pentru concurs și recidivă a avut în vedere legea veche potrivit principiului aplicării legii mai favorabile conform instituțiilor autonome.
Deși C. Constituțională a stabilit ulterior că principiul aplicabil este cel global, instanța de apel nu poate modifica soluția instanței de fond deoarece apelul a fost declarat de către inculpat și nu se poate agrava situația în propria sa cale de atac.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, văzând împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, consecințele produse, motivul săvârșirii infracțiunii, antecedența penală destul de bogată a inculpatului dar și poziția sa de recunoaștere, C. consideră că pedeapsa de 3(trei)ani și 2(două)luni închisoare, cu executare în regim de detenție este în măsură să asigure funcția de constrângere și reeducare a pedepsei precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Instanța de fond a dat dovadă de suficientă clemență prin aplicarea acestei pedepse în condițiile în care prin fapta comisă inculpatul a dat dovadă de lipsă de respect față de valorile sociale ocrotite de lege și în urma realizării contopirii pedepsei cu cele anterioare din care a executat mare parte, rămânând de executat o perioadă foarte scurtă de timp.
Constatând că nu sunt motive de desființare a hotărârii apelate, în baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. F. împotriva sentinței penale nr.140/1.04.2014 a Judecătoriei Bârlad, hotărâre pe care o va menține.
Va obliga inculpatul la plata de cheltuieli judiciare către stat în care va fi inclusă și suma reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. F. împotriva sentinței penale nr.140/1.04.2014 a Judecătoriei Bârlad, pe care o menține.
Obligă inculpatul să achite suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în care a fost inclusă și suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2014.
Președinte,Judecător,
D. DumitrescuGeta S.
Grefier,
C. D.
Redactat G.S.
Tehnoredactat D.C.
2 ex/26.06.2014
Judecătoria Bârlad
Judecător R. M. G.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 474/2014.... → |
|---|








