Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 17/2015. Curtea de Apel IAŞI

Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 17/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI – NCPP

Ședința publică din 11.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: T. C. G.

Grefier: R. E. M.

Sentința penală nr. 17

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Iași – procuror S. C.

Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul C. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește condamnatul contestator C. G., fiind reprezentat de apărător din oficiu C. L. care substituie pe doamna avocat P. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că este primul termen de judecată și că în data de 29.01.2015, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar adresa nr._ de către P. Iași însoțită de cererea condamnatului C. G. prin care solicită judecata în lipsă întrucât nu își însușește cererea.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea contestației.

Apărătorul condamnatului contestator C. G. solicită ca instanța să ia act de cererea condamnatului prin care acesta precizează că nu își însușește contestația. Precizează că onorariul din oficiu este neachitat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca fiind făcută de o persoană fără calitate.

INSTANȚA,

Deliberând asupra contestației la executare de față, constată următoarele:

Prin cererea înaintată Judecătoriei B. la data de 08.01.2015 și ulterior trimisă administrativ Curții de A. Iași la data de 16.01.2015, condamnatul C. G. a solicitat, în temeiul disp. art. 598 alin. 1, lit. d din noul Cod de procedură penală aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea de 8 ani, 2 luni și 12 zile închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 5 ani, aplicate prin sentința penală nr. 517 din 09.11.2005 a Tribunalului pentru minori din R., sentința nr. 285 din 09.05.2007 a Tribunalului pentru minori din R., sentința nr. 1214 din 09.10.2008 a Tribunalului din Frosino, sentința nr. 12 din 13.01.2010 a Tribunalului din Treviso și ordonanța de cumulare a pedepselor nr. SIEP 286/2010 emisă la data de 31.03.2011 de către P. Republicii de le lângă Tribunalul din Treviso, hotărâri recunoscute prin sentința penală nr. 580F din 20.12.2011 de către C. de A. București.

Prin sentința penală nr. 580F din 20.12.2011 a Curții de A. București, s-a constat că numitul C. G. a fost condamnat prin sentința penală nr. 517 din 09.11.2005 a Tribunalului pentru minori din R. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt agravat, prin sentința nr. 285 din 09.05.2007 a Tribunalului pentru minori din R. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie agravată și deținere și port ilegal de arme de foc, prin sentința nr. 1214 din 09.10.2008 a Tribunalului din Frosino pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt agravat, prin sentința nr. 12 din 13.01.2010 a Tribunalului din Treviso pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar prin ordonanța de cumulare a pedepselor nr. SIEP 286/2010 emisă la data de 31.03.2011 de către P. Republicii de le lângă Tribunalul din Treviso s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 8 ani, 2 luni și 12 zile închisoare și a amenzii de 1500 euro, precum și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 5 ani.

S-a dispus, în temeiul disp. art. 143 din legea nr. 302/2004, recunoașterea hotărârii judecătorești străine și transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei din Republica Italia într-un Penitenciar din România.

Condamnatul C. G. la data formulării prezentei contestații se afla încarcerat în P. Iași din data de 02.11.2012.

Prin prezenta contestație la executare condamnatul solicită aplicarea legii penale mai favorabile, fiind incident cazul prev. de art. 598 alin. 1, lit. d din Codul de procedură penală.

Potrivit disp. art. 598 alin. 2 cu referire la art. 597 alin. 1 și 6 din Codul de procedură penală, contestația se face, după caz, la instanța de executare ori la instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În cazul în care ne aflăm în fața unei pedepse pronunțate de o instanță străină, recunoscută prin hotărâre de C. de A. București, în lipsa unei derogări exprese de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale (derogare care a fost prevăzută de Legea nr. 302/2004 doar în cazul Curții de A. București, de a fi investită cu competență teritorială și materială de soluționare a procedurii de schimbare a condamnării după transferarea în România a persoanei condamnate), sunt aplicabile dispozițiile referitoare la competență existente în art. 597 alin. 1 și 6 din Codul de procedură penală.

Astfel, în cazul în care hotărârea ce se execută a fost pronunțată de o instanță străină, competența de a judeca contestația la executare revine instanței corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit să judece cauza în primă instanță și este îndeplinită și condiția ca locul de deținere a persoanei condamnate să se afle în circumscripția sa.

În speță, infracțiunile de furt calificat și tâlhărie se judecă, potrivit art. 35 din C. proc. pen, în primă instanță de judecătorie, iar locul de deținere a condamnatului C. G. se află în circumscripția Judecătoriei Iași .

Raportat la cele expuse mai sus, C., în baza art. 50 din Cod proc. pen. raportat la art. 597 alin. 1 și 6 Cod procedură penală, va declina competența de soluționare a contestației la executare formulate de către condamnatul C. G., deținut în P. Iași, în favoarea Judecătoriei Iași.

Văzând și disp. art. 275 alin. 3 C.p.p., în ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 50 din Cod proc. pen. raportat la art. 597 alin. 1 și 6 Cod procedură penală, declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul C. G., fiul lui G. și M., născut la data de 01.04.1987, în favoarea Judecătoriei Iași.

În baza art. 275 alin. 3 Cod proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2015.

Președinte,Grefier,

T. C. GabrielRoznovăț E. M.

Red./ Tehnored. T.C.G.

2 ex. + 5 ex./11.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 17/2015. Curtea de Apel IAŞI