Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 12/2014. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 12/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 12/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 12/2014

Ședința publică de la 31 Ianuarie 2014

Completul compus din:

Președinte: I. E. C.

Judecător: A. G. O. M.

Grefier: E. R.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului penal, având ca obiect „ omorul calificat”, declarat de inculpatul A. O. L. împotriva sentinței penale nr. 406 din data de 26 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal cu nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 2014 ( cu participarea atunci, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a doamnei procuror M. D.), susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Din lipsă de timp pentru deliberare, și pentru a da posibilitatea apărătorului inculpatului să depună la dosarul cauzei noi înscrisuri în susținerea apelului, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 31 ianuarie 2013.

În termenul de pronunțare, prin serviciul de registratură al instanței, au fost depuse de către inculpat înscrisuri în circumstanțiere.

După deliberare,

C.,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 406 din data de 26 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, s-au dispus următoarele:

„Condamnă pe inculpatul A. O.-L., fiul lui S. și P., născut la data de 18.06.1972 în Vînju M., jud. M., domiciliat în Iași, .. 67 B, jud. Iași, fără forme legale în Iași, .. 2, la Internatul Colegiului Tehnic M. S. Iași pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin.1 lit. a, e, i Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, rap. la art. 76 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal;

-distrugere, prev. de art. 217 alin. 4 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a, c și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a, 34 Cod penal, contopește pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal, sporită cu 6 luni, în final inculpatul având de executat pedeapsa unică de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal.

În baza dispozițiilor art.71 alin.(2) din Codul penal, cu referire la art. 71 alin.(1) din Codul penal aplica inculpatului, pe durata si in condițiile prevăzute de textul legal sus menționat, pedeapsa accesorie constând in interzicerea drepturilor prevăzute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) din Codul penal.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008 obligă inculpatul la prelevarea de probe biologice, în vederea obținerii și stocării în S.N.G.D. a profilului genetic al inculpatului.

În temeiul disp. art. 118 alin. 4 Cod penal, confiscă de la inculpat suma de 10 lei reprezentând c/valoarea foarfecelui folosit la săvârșirea faptei.

În temeiul disp. art. 14 și 346 Cod proc. pen., raportat la disp. art. 1381 rap. la art. 1391 cod civil admite în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă T. E. și obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 3500 lei cu titlu de daune materiale și 5000 euro cu titlu de daune morale.

În baza disp. art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.”

Pentru a dispune în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

„ Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași întocmit la data de 13.02.2013, în dosarul nr.1679/P/2012, înregistrat la această instanță sub numărul_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. O.-L., fiul lui S. și P., născut la data de 18.06.1972, pentru săvârșirea în concurs real a tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174-175 lit. a, e, i Cod penal și a infracțiunii de distrugere, în formă continuată, prev. de art. 217 alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 13.12.2012, inculpatul a tăiat cu un foarfece furtunurile de alimentare cu lichid a sistemului de frânare a autoturismului Daewoo Matiz, aparținând părții vătămate T. E., simultan cu secționarea conductorului electric de la senzorul de kilometraj, iar în noaptea de 14/15.12.2013, după forțarea geamului triunghiular de la portiera dreapta-față a aceluiași autoturism, a aruncat bețe de chibrituri aprinse în interiorul autoturismului, provocând un incendiu care a produs deteriorarea mașinii în proporție de 50 %, intenția inculpatului fiind de a se răzbuna pe partea vătămată pentru ruperea relației de concubinaj, cunoscând că aceasta urma să plece a doua zi la serviciu, acceptând astfel posibilitatea producerii unui accident fatal pentru partea vătămată sau alți participanți la traficul rutier.

În cursul cercetării judecătorești, în conformitate cu disp. art. 287 Cod procedură penală, în scopul prev. de art. 69 Cod procedură penală, instanța i-a adus inculpatului la cunoștință disp. art. 70 alin. 2 Cod procedură penală precum și cele ale art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, procedură de care inculpatul, asistat de apărătorul ales, a declarat că nu dorește să se prevaleze, și a procedat la audierea acestuia, declarația sa fiind consemnată într-un proces verbal atașat la dosar.

Instanța a constat că prin rezoluția din data de 08.01.2013 a fost începută urmărirea penală împotriva învinuitului A. O.-L. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. a, e, i Cod penal, și pentru infracțiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, iar prin ordonanța din data de 13.02.2013 s-a dispus schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174-175 lit. a, e, i Cod penal și infracțiunea de distrugere, în formă continuată, prev. de art. 217 alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Pe ansamblul urmăririi penale s-au efectuat următoarele acte de cercetare: procesul-verbal de sesizare și de cercetare la fața locului, planșele foto aferente, sesizarea părții vătămate, raportul de constatare tehnico-științifică a ISU Iași, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor T. C., P. F., M. V., Ț. A. și ale inculpatului A. O.-L..

Acesta a recunoscut în cursul urmăririi penale săvârșirea faptelor, a precizat împrejurările în care a comis infracțiunile, faptul că a acționat într-un moment de nebunie generat de frustrările produse de lipsa banilor și de atitudinea părții vătămate care i-a înșelat încrederea după ce i-a promis că urmează să se căsătorească.

Partea vătămată T. E. s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 3500 lei, reprezentând c/valoarea reparațiilor autoturismului, sumă pentru care nu deține chitanțe sau facturi, deoarece a efectuat reparațiile cu piese second-hand, la un service particular.

În cursul cercetării judecătorești, partea civilă și-a precizat pretențiile civile, în sensul că a solicitat suma de 7100 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor, sumă pentru care a depus un deviz estimativ întocmit de un service autorizat, precum și suma de 10 000 euro reprezentând daune morale.

În cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea inculpatului, a părții vătămate, a martorilor M. V., C. F., A. V., Tătăru V., C. M.-V., T. C., Ț. A., M. V..

Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, conform art. 339 Cod procedură penală, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Inculpatul A. O.-L. este născut în Vânju M., județul M., este în vârstă de 40 de ani și a fost căsătorit de două ori, având trei copii minori din relațiile maritale anterioare, copiii fiind în îngrijirea mamelor lor, din Iași și Drobeta Turnu Severin, ultimul divorț fiind pronunțat la data de 07.05.2009.

Începând cu anul 1993, inculpatul a lucrat ca profesor sau învățător suplinitor în mai multe unități de învățământ, iar după circa trei luni de șomaj în anul 2000, a revenit ca învățător gimnazial în același județ, fiind transferat la 01.09.2006 la Grupul Școlar Vlădeni, județul Iași.

În cursul anului 2009, A. O.-L. a cunoscut-o pe T. E., o femeie divorțată și având un copil minor, domiciliată în Iași, Stradela Sărărie nr. 52, începând o relație efectivă de concubinaj cu aceasta din luna aprilie 2012 și mutându-se împreună în imobilul aparținând mamei acesteia.

În luna mai 2012, inculpatul a plecat în Italia, lucrând ca șofer profesionist pe un camion de transport internațional de mărfuri, în localitatea Vituane, în apropiere de Milano.

În iulie – august 2012 a primit vizita lui T. E., care și-a petrecut circa trei săptămâni de concediu cu acesta, în Italia.

Hotărând împreună să se căsătorească, fixând chiar și data de 04.10.2012 pentru acest eveniment, inculpatul a revenit în țară, locuind din nou cu concubina sa, în Iași, ..

Deoarece inculpatul avea o relație încordată cu fiica lui T. E. (fetița C. I. având 12 ani), între cei doi concubini au intervenit frecvente neînțelegeri, astfel încât, la 28.09.2012 au decis de comun acord cu inculpatul să-și găsească o altă locuință, dar relația lor să continue fără știrea familiei lui T. E..

Cu toate acestea, relațiile dintre ei s-au răcit, inculpatul ducând o lipsă acută de bani și reintegrându-se în învățământ, dar până la primirea salariului a trebuit să doarmă prin Gara Iași, în sala de așteptare sau chiar în vagoane dezafectate, potrivit declarației sale, din banii strânși în Italia dorind să-și cumpere o mașină, ceea ce a și făcut la data de 11.12.2012.

T. E. nu a dorit să mai continue relația cu acesta, astfel încât inculpatul o vizita la chioșcul din Gara Iași, unde aceasta lucra în calitate de casieră, în cele din urmă primind reproșul că se simte urmărită, astfel încât A. O. – L. a devenit și gelos, fiind „trist, dezamăgit, nemâncat și neodihnit”, după cum se descrie acesta în declarația sa din 08.01.2013.

Având această stare de spirit, inculpatul a decis să se răzbune pe fosta concubină, astfel încât în ziua de 13.12.2012, după ce a mers la sediul Poliției Rutiere pentru a-și ridica certificatul de înmatriculare al mașinii, a făcut primul drum cu mașina la domiciliul concubinei sale pentru a mai avea o discuție cu aceasta, dar nu a găsit-o acasă.

A. O. – L. și-a lăsat mașina – proaspăt achiziționată – un Opel Combo, cu nr. de înmatriculare_, pe . de intersecția cu . Iași (în apropierea Liceului „M. E.”) și a mers pe jos, circa 500 m. până la locuința lui T. E..

Inculpatul avea la el o sacoșă de polietilenă, în care ținea materiale didactice: creioane colorate, hârtie creponată, carioci și o foarfece pentru tăiat hârtie.

Văzând că T. E. nu este acasă, dar mașina acesteia, autoturismul Daewoo Martiz de culoare verde, cu nr. de înmatriculare_ era parcat pe stradela Sărărie la circa 50 m. de . brațul mașinii orientat spre aceasta, inculpatul a luat decizia de a-i tăia cablurile de frână.

Mașina fusese parcată paralel cu gardul fostei unități militare în jurul orelor 20 de către T. E., aceasta revenind în aceeași seară pentru a înlătura zăpada și făcând manevre cu mașina înainte/înapoi, ocazie cu care a constatat că frânele funcționau normal.

A. O. – L. a ajuns la mașina fostei concubine în jurul orelor 22 și după ce s-a asigurat că zona este pustie, a tăiat cu foarfecul cablul de frână, atât cel de pe partea stângă, cât și cel de pe partea dreaptă, cabluri situate în apropierea roților din față, având prevederea de a le secționa de la jumătatea lungimii lor, ocazie cu care s-a scurs tot lichidul de frână.

După aceasta, inculpatul a revenit la mașina sa și a aruncat foarfecul într-un coș de gunoi situat pe un stâlp de iluminat public din apropierea locului în care își parcase mașina, apoi s-a întors la căminul Colegiului Tehnic „M. S.”, un de locuia temporar.

În dimineața zilei de 14.12.2012, în jurul orelor 06, T. E. și fratele ei, T. C., au mers la mașinile lor pentru a pleca la serviciu.

T. C. a ieșit cu mașina sa după ce sora lui ieșise în . constatat că aceasta a parcurs în total circa 150 m și a parcat imediat mașina lângă clădirea restaurantului „MihaiExpo”, coborând și spunând că nu are frâne.

Cei doi au crezut pe moment că acestea erau înghețate și nu funcționau din cauza frigului.

În aceeași seară, în jurul orelor 19, T. E. a revenit de la serviciu și s-a urcat din nou în mașina sa, reușind să traverseze . viteza I și frâna de mână, oprind motorul din cheie, atunci când nu putea frâna, parcurgând astfel circa 200 m., până în fața casei sale.

T. E. a oprit mașina în fața casei sale, iar în dimineața zilei de 15.12.2012, pe la orele 06, a fost trezită de mama sa, care i-a spus că arde ceva în interiorul mașinii.

Imediat a ieșit afară, împreună cu fratele său, T. C. și – deschizând ușa de la șofer – au văzut că ardea bordul mașinii pe partea dreaptă, astfel încât au încercat să stingă focul aruncând apă cu un lighean, sau aruncând zăpadă cu lopata, dar nu au reușit, deși în ajutorul lor a venit și vecinul S. G..

T. C. a sunat de pe telefonul său mobil la numărul pentru urgențe „112”, iar echipajul de pompieri venit imediat (sediul acestora fiind la 200 – 300 m.) a reușit să stingă focul, bănuiala inițială a agentului constatator fiind că focul a pornit de la un scurt – circuit al instalației electrice a mașinii.

După plecarea pompierilor, T. E. a sunat un cunoscut de-al ei, C. F., electrician auto, rugându-l să vină la ea pentru a-și spune părerea în legătură cu cauza incendiului, iar acesta a venit imediat și observând instalația electrică i-a spus că focul a fost pus de cineva intenționat, neavând defecțiuni instalația electrică, iar pe partea dreaptă-față a bordului și interiorului mașinii nu sunt cabluri electrice.

Tot atunci, T. E. l-a întrebat de ce a rămas fără frâne în ziua precedentă, iar după ce acesta a deschis capota mașinii a văzut că nu mai avea deloc lichid de frână în recipient, apoi s-a uitat sub roțile din față și a constatat că erau tăiate ambele cabluri de frână de la jumătate, drept pentru care a sfătuit-o să anunțe poliția.

T. E. s-a gândit de la început că autorul distrugerilor putea fi doar A. O. – L. și l-a sunat pe mobil, întrebându-l ce mai face și „dacă are să-i spună ceva”, iar acesta i-a răspuns că este plecat din localitate, motiv pentru care nu a mai continuat convorbirea.

Inculpatul a încercat să-și asigure un alibi chiar cu o zi înainte când a sunat-o pe A. E., bunica lui T. E., care locuiește în satul Șorogari, .-a transmis că a plecat la mama sa, în județul M., deși aceasta nu avea de ce să fie interesată de deplasarea lui.

Achimecu O. – L. a recunoscut inițial numai tăierea cablurilor de frână, dar a dorit să lase impresia la începutul anchetei penale că nu se pricepe la mecanica auto, declarând că a dorit doar să aducă stricăciuni mașinii care să o facă inutilizabilă, pentru a se răzbuna, nicidecum pentru a-i pune viața în primejdie fostei concubine.

În realitate, acesta știa foarte bine ce face și care pot fi consecințele distrugerii sistemului de frânare a roților, dovadă fiind faptul că a lucrat în Italia ca șofer profesionist pe un camion TIR, a mai lucrat la o firmă din Suceava, chiar el povestindu-i concubinei cum era să o pățească odată, rămânând fără frâne la mașină, fiind și deținător de permis de conducere auto de mai mulți ani.

După tăierea cablurilor de frână în seara de 13.12.2012, a doua zi după amiază, inculpatul a revenit pe . văzut mașina parcată în fața restaurantului „MihaiExpo”, fără stricăciuni, deși fusese deplasată de pe stradela Sărărie, astfel încât s-a decis să incendieze mașina în aceeași noapte, motivat și de faptul că prin incendiere nu mai puteau fi depistate cablurile de frână tăiate.

Deși a declarat că în seara de 14.12.2012 a mers la locuința fostei concubine pentru a mai avea o discuție cu aceasta, în realitate scopul deplasării a fost distrugerea mașinii și ascunderea urmelor de tăiere a furtunilor de alimentare cu lichid de frână.

A. O. – L. a relatat că a bătut în poartă, dar T. E. nu era acasă, deși aceasta venise din oraș în jurul orelor 20, acasă era și mama sa, iar el putea să o sune pe telefonul fix sau mobil pentru a-și anunța vizita, astfel încât este evident că deplasarea sa a avut ca unic scop incendierea mașinii.

De asemenea, inculpatul a încercat să se apere spunând că el ajunsese la mama sa în județul M., când s-au întâmplat faptele, făcând autostopul din Iași până la București, prin Bacău, dar din listingul convorbirilor sale rezultă că era în Iași în întreaga perioadă, plecând abia în dimineața zilei de 15.12.2012, cu trenul Iași – București, prin V., fiind localizată și o convorbire din zona stației Piciorul L., județul Iași, în dimineața de 15.12.2012, orele 0617.

A. O. – L. a spart geamul triunghiular al portierei dreapta – față și a introdus câteva bețe de chibrit aprinse împreună, dându-le drumul pe mocheta sintetică din fața scaunului de lână șofer, aceasta aprinzându-se imediat și arzând apoi torpedoul, scaunul și tetiera, precum și bancheta din spate.

După aceasta, inculpatul a mers pe jos la Gara Iași și a luat trenul spre București, acolo luând un alt tren spre Drobeta – T. S., județul M..

După cercetarea locului faptei în dimineața zilei de 15.12.2012, autoturismul a fost sigilat și transportat cu o platformă auto în curtea I.P.J. Iași, fiind apoi expertizat de către specialiștii în domeniu din cadrul R.A.T.P. Iași.

Din procesul verbal de constatare din 17.12.2012 încheiat pe baza observațiilor specialistului ing. S. S. din cadrul R.A.T.P. Iași rezultă că au fost secționate complet prin tăiere furtunile de alimentare cu lichid a sistemelor de frânare atât pe partea stângă – față, cât și pe partea dreaptă – față simultan cu secționarea conductorului electric de la sezonul de kilometraj, de la o lungime de 24 cm, fiind secționate de la 12,5, respectiv 14 cm, iar conductorului electric de 16 cm lungime este secționat tot de la jumătate.

Raportul de constatare tehnico – științifică nr._/17.12.2012 al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași a menținut concluzia generalistă inițială, din 15.12.2012, în sensul că incendiul s-a datorat efectului termic al curentului electric (bornele fiind conectate la acumulator), afirmație incompletă – având în vedere situația de fapt stabilită în urma anchetei.

Astfel, a fost secționat de către inculpat și cablul electric de culoare neagră de la senzorul de kilometraj, aflat pe partea dreaptă a bordului (după cum au constatat specialiștii care au întocmit raportul menționat, ceea ce putea produce un scurt – circuit electric, iar inculpatul a recunoscut în prezența apărătorului ales faptul că a forțat geamul triunghiular din dreapta față și a dat drumul chibritelor aprinse pe mocheta sintetică de sub scaunul dreapta – față.

Apare astfel o acțiune voluntară a inculpatului, conjugată cu efectul termic al curentului electric produs de cablul scurtcircuitat de inculpat și acțiunea efectivă de punere a focului cu bețele de chibrit aprinse introduse pe geamul triunghiular forțat de acesta, care au aprins mocheta sintetică.

De altfel, chiar în procesul – verbal de intervenție ISU nr. 623/15.02.2012 se face mențiunea că o împrejurare determinantă putea fi „cablu electric defect sau neizolat corespunzător”, ori inculpatul a secționat și acest cablu electric necesar senzorului de kilometraj, purtător de tensiune electrică, făcându-se astfel complet „neizolat”.

Cu ocazia audierii din cursul judecătorești inculpatul a avut o poziție procesuală oscilantă, recunoscând faptul că a tăiat cablurile de alimentare a sistemului de frânare a autoturismului, dorind sa provoace o distrugere care să nu fie vizibilă, însă nu cu intenția de a atenta la viață părții vătămate, ci doar pentru ca partea vătămată să nu se mai poată deplasa cu autoturismul câteva zile, iar a doua seară a aruncat chibrituri aprinse în interiorul autoturismului, pe geamul triunghiular din față, care era spart.

Și-a justificat inculpatul acțiunile prin aceea că traversa o perioadă de depresie puternică, diagnostic care nu a fost confirmat de specialiști, s-a simțit respins și îndepărtat de partea vătămată, care i-a dat speranțe privind o viitoare relație serioasă, de căsătorie, după care i-a cerut să se mute, motivul invocat fiind acela că fiica părții vătămate nu agreează relația mamei sale cu inculpatul.

Instanța apreciază că apărările inculpatului care tinde să obțină o diminuare a răspunderii penale nu au relevanță juridică, întregul demers infracțional, astfel cum a fost prezentat mai sus, relevă premeditarea inculpatului în comiterea tentativei de omor, în sprijinul acestei opinii situându-se atât acțiunile sale anterioare, respectiv: urmărirea părții vătămate la locul de muncă, după ce aceasta i-a adus la cunoștință că dorește să se despartă, telefoanele și mesajele trimise acesteia în încercarea de a o convinge să continue relația, partea vătămată fiind nevoită să restricționeze telefoanele primite de pe numărul inculpatului, prezența inculpatului în apropierea locuinței părții vătămate în luna octombrie 2012, sesizată de fiica părții vătămate, încercarea de a-și construi un alibi, sunând-o pe bunica părții vătămate cu o zi înainte de comiterea faptei din 13.12.2012 pentru a-i comunica că este plecat la mama sa în jud. M., precum și efectuarea unor acte de pregătire materială și morală, psihică, în vederea săvârșirii faptei, în sensul reflectării asupra modului cum va săvârși fapta, sens în care a luat asupra sa foarfecele folosit la activitățile didactice, foarfece cu care a secționat cablurile de alimentare a sistemului de frânare, iar a doua zi, pentru a îngreuna descoperirea activității infracționale, a revenit la locul faptei și a incendiat autoturismul.

În apărare, inculpatul și-a propus proba cu doi martori și acte în circumstanțiere, probe care au fost admise de către instanța de judecată.

Astfel, martorii T. V. și C. M. V., care-l cunosc pe inculpat prin prisma relațiilor de serviciu, l-au caracterizat ca fiind o persoană cu un comportament echilibrat, apreciat de colegii de muncă, comunicativ, o persoană nonconflictuală, astfel că au fost surprinși de implicarea sa în această cauză. Martora C. M. V. a fost cea care le-a făcut cunoștință inculpatului și părții vătămate, a fost o perioada confidenta părții vătămate, a aflat că urmau să se căsătorească, după care nu a mai păstrat legătura cu partea vătămată.

De asemenea, înscrisurile depuse la dosar conturează profilul socio-moral al inculpatului, faptul că este profesor de istorie la Grupul Școlar Vlădiceni, unde este apreciat de Colectivul Profesoral, obținând doar calificativul Foarte Bine, este divorțat și are doi copii minori.

Instanța apreciază că tocmai formația profesională a inculpatului, faptul că își desfășoară activitatea în mediul școlar, în prezența copiilor, ar fi trebuit să-l determine să-și controleze impulsurile violente, frustrările, manifestările sale atrăgând un semnal de alarmă asupra capacităților sale de autocontrol.

Partea vătămată relatează împrejurările în care a inițial relația cu inculpatul A. O.-L., faptul că au locuit împreună la ea acasă timp de trei săptămâni, perioadă pe parcursul căreia și-a dat seama că relația nu va merge întrucât ea are un copil din altă căsătorie, iar inculpatul nu se înțelegea cu acesta. După ce i-a adus la cunoștință faptul că dorește să se despartă, inculpatul nu a acceptat această deciziei, a început să o hărțuiască, spunându-i că nimeni nu se va apropia de ea, și să-i ,,blesteme copilul’’.

Situația de fapt reținută de instanță este dovedită de următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare din oficiu, plângerea și declarația părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de intervenție al ISU Iași din data de 15.12.2012, raportul de constatare tehnico-științifică, planșele foto, declarațiile martorilor T. C., P. F., M. V., Ț. A., coroborate cu declarațiile părții vătămate și ale inculpatului – mijloace de probă care alcătuiesc un ansamblu probator ce dovedește fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor imputate.

În drept,

Fapta inculpatului A. O.-L., care la data de 13.12.2012, cu premeditare, într-un loc public, prin mijloace care pun în pericol viața mai multor persoane, într-un loc public, a tăiat cablurile de alimentare a sistemului de frânare a autoturismului părții vătămate T. E., cunoscând împrejurarea că aceasta urmează să meargă a doua zi cu autoturismul la serviciu,, precum și fapta din data de 14 .12.2012, când a spart geamul triunghiular al portierei dreapta-față a aceluiași autoturism, și aruncarea unor bețe de chibrit aprinse în interior, provocând incendierea autovehiculului, întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174-175 lit. a, e, i Cod penal și ale infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Inculpatul a acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei. Relevante pentru această ipoteză sunt mijloacele prin care a acționat, prin secționarea cablurilor de alimentare ale sistemului de frânare a autoturismului părții vătămate, cunoscând împrejurarea că aceasta se deplasează zilnic cu mașina la serviciu, acceptând posibilitatea producerii unui accident fatal pentru aceasta sau alți participanți la trafic, având reprezentarea pericolului la care expune partea vătămată, dar și pe alte persoane angajate în trafic, mai ales în condiții de iarnă cu zăpadă și gheață pe carosabil.

Fapta nu și-a produs rezultatul scontat datorită prezenței de spirit a părții vătămate, care, deși circula fără frâne pe ., a folosit frâna de mână și a reușit să oprească cu cheia mașinii atunci când a sesizat că frâna de picior nu este funcțională.

Distrugerea autoturismului s-a produs prin tăierea cablurilor de alimentare a sistemului de frânare și prin incendiere, mijloace din care rezultă un pericol public efectiv, atât pentru viața, integritatea corporală și sănătatea părții vătămate, dar și a altor persoane.

Forma continuată a infracțiunii de distrugere este generată de săvârșire a două acțiuni materiale de distrugere, săvârșite la interval de o singură zi, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului și a modului de executare, instanța va ține seama, conform dispozițiilor art. 72 Cod penal, atât de gradul de pericol social concret major al faptelor, de modalitatea și împrejurările în care acestea au fost săvârșite, de condițiile care au generat-o, de urmările produse, precum și de cele potențiale, respectiv eventualitatea suprimării vieții victimei dar și a altor persoane, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului care este fără antecedente penale, a adoptat o poziție procesuală parțial corectă, este cunoscut și caracterizat favorabil de către colectivul în care lucrează, împrejurări care urmează a fi reținute ca circumstanțe atenuante, prev. de art. 74 lit. a, c Cod penal, cu consecința prev. de art. 76 alin. 2 Cod penal, respectiv. art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal.

Față de aceste considerente, instanța va aplica inculpatului A. O.-L. pedepse cu închisoarea al căror cuantum va fi stabilit sub limita specială minimă prevăzută de legea penală - în raport de gravitatea faptelor comise și periculozitatea socială a inculpatului - și, în baza disp. art. 71 Cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prev. de art.71 alin.2 Cod penal; cum inculpatul nu s-a folosit la comiterea infracțiunii de vreo funcție, profesie sau altă activitate pe care o desfășura, se apreciază că în cauză nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.64 lit. c Cod penal, incluse de legiuitor în conținutul pedepsei accesorii.

În temeiul disp. art. 33 lit. a, 34 Cod penal, inculpatul urmează să execute pedeapsa principală cea mai grea, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

În privința pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, instanța a apreciat că acesta își justifică aplicarea deoarece în cauză inculpatul a comis o infracțiune contra vieții. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața.

Este adevărat că, într-o societate democratică, și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală, însă, din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al celor mai apropiați semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.

Prin urmare, este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării pedepsei.

Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este și în acord cu decizia C.E.D.O. din cauza H. contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanței, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuție în fiecare caz în contradictoriu și după examinarea împrejurării dacă interdicția respectă principiul proporționalității.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța reține că raportat la gravitatea faptelor comise, urmările produse, dar și cele potențiale, scopul pedepsei va fi atins doar prin executarea în regim privativ de libertate, motiv pentru care, instanța va dispune ca executarea pedepsei aplicate inculpatului să se facă în regim de detenție.

În temeiul disp.7 din Legea 76/2008 va obliga inculpatul la prelevarea de probe biologice în vederea obținerii și stocării în S.N.G.D. a profilului genetic al inculpatului.

În temeiul disp. art. 118 alin. 4 Cod penal va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 10 lei reprezentând c/valoarea foarfecelui folosit la săvârșirea faptei, care nu a mai fost găsit, valoarea fiind stabilită pe baza prețului mediu pe piața al unui asemenea produs.

Latura civilă,

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 3500 lei, reprezentând c/valoarea cheltuielilor efectuate pentru repararea autoturismului, precizând că nu deține chitanțe sau facturi, întrucât a apelat la o cunoștință care i-a procurat piese de la un autoturism Matiz second-hand, în această sumă intrând și manopera.

Aceeași sumă a fot menționată si în cursul cercetării judecătorești, în înscrisul de la fila 44 dosar instanță, în plus, partea civilă solicitând și obligarea inculpatului la plata sumei de 200 000 lei cu titlu de daune morale.

Cu ocazia audierii din data de 07.05.2006, partea civilă a solicitat să fie despăgubită cu suma de 7100 lei, reprezentând c/valoarea reparațiilor autoturismului, astfel cum a fost evaluată de un service autorizat, sens în care a depus la doar un decont estimativ, precum și suma de 10 000 euro reprezentând daune morale.

Pentru dovedirea pretențiilor civile, partea civilă a propus audierea martorilor M. V. și A. V., persoane care au consiliat partea civilă ulterior distrugerii autoturismului, și care au precizat că aceasta nu avea asigurare CASCO pentru autoturism, fiind astfel nevoită să cheltuiască pentru repararea acestuia suma de 3000-4000 lei.

De asemenea, martorul M. V., care este concubinul mamei părții civile, a declarat că atât partea vătămată cât și membrii familiei sale trăiesc cu teama ca inculpatul să reitereze vreunul din gesturile comise, iar partea vătămată l-a solicitat să o însoțească de la serviciu acasă, întrucât inculpatul îi iese mereu în cale,aspect pe care martorul l-a apreciat ca o încercare de presiune și intimidare.

Aceleași precizări le-a făcut și martorul A. V., unchiul părții civile, care este impiegat de mișcare în Gara Iași, care l-a văzut de multe ori pe inculpat în zona caselor de bilete unde lucrează partea vătămată, prezența sa nefiind justificată întrucât el lucrează la școala Vlădeni, zonă care este deservită de ruta Iași-D., cu plecare din Gara Iași-Nord. Martorul a mai relatat despre presiunea resimțită de fiica părții pe care a însoțit-o de mai mute ori la școală.

Consecință a soluțiilor din latură penală, în cauză sunt întrunite toate elementele necesare angajării răspunderii civile delictuale în condițiile art. 1381 rap. la art. 1391 Cod civil, coroborat cu art. 14 și art. 346 Cod procedură penală.

Potrivit art. 14 Cod procedură penală, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în sensul obligării acestuia la repararea pagubei pricinuite prin infracțiune.

Odată stabilită vinovăția inculpatului, respectiv materialitatea faptei, identitatea autorului, urmarea vătămătoare și legătura de cauzalitate, singura problemă care se naște este aceea a cuantificării prejudiciului.

Poate face obiectul reparației, pe calea acțiuni civile exercitate în cadrul procesului penal, numai prejudiciul cert, care este sigur atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.

În speță, cu probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor M. V. și A. V., partea civilă a făcut dovada prejudiciului invocat inițial, în cuantum de 3500 lei, sumă reprezentând c/valoarea reparațiilor efectuate la autoturism, piese plus manoperă.

Pentru diferența de până la 7100 lei solicitată cu ocazia audierii sale, partea civilă a depus la dosar un deviz estimativ, întocmit de un service ., înscris care nu prezintă certitudinea că aceste cheltuieli vor fi efectuate, atâta timp cât din probele administrate în cauză rezultă că autoturismul a fost reparat, suma cheltuită fiind de 3500 lei, această diferență de preț fiind incertă.

Necesitatea acordării de daune morale părții civile se impune cu forța evidenței, prin prisma normelor care obligă autoritățile judiciare să asigure o protecție superioară valorilor sociale primordiale, inclusiv în latura civilă a cauzei.

Este de netăgăduit că acțiunea întreprinsă de inculpatul A. O.-L. a produs părții civile T. E. traume severe de natură psihică. Apărarea a încercat să dovedească faptul că nu s-au produs efecte traumatizante, întrucât partea civilă și-a asumat o relație cu inculpatul, iar ulterior a dorit să o încheie, însă aceste apărări sunt irelevante, de vreme ce daunele morale constituie dezdăunări tinzând să ofere o reparație pentru trecut dar și pentru temeri actuale.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că cererea de daune morale formulată de partea civilă este pe întemeiată în parte, astfel că va fi admisă pentru un cuantum de 5000 euro, sumă apreciată ca reprezentând o justă și integrală despăgubire pentru prejudiciul moral suportat.

Văzând și dispozițiile art. 189 și art. 191 Cod procedură penală care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat ocazionate de desfășurarea procesului penal, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.”

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A. O.-L., pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, apelul formulat vizează în principal achitarea cu privire la infracțiunea prev. de art. 217 alin.4 Cod penal, redozarea pedepsei și modalitatea de executare a acesteia pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat.

Solicită instanței de control judiciar a avea în vedere în ceea ce privește infracțiunea de distrugere, pe lângă declarațiile oarecum contradictorii pe care acesta le-a dat vis – a - vis de acest aspect și concluziile de constatare tehnico – științifică întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași din data de 15.12.2012 din care rezultă în mod indubitabil faptul că, cauza probabilă de aprindere a autoturismului părții vătămate a fost efectul termic al curentului electric, mijlocul care a produs acea aprindere s-a datorat unui cablu electric defect sau izolat necorespunzător și, nu în ultimul rând, împrejurarea că primul material care s-a aprins în interiorul autoturismului au fost obiectele din material plastic și aportul de oxigen prin deschiderea portierelor.

În ceea ce privește infracțiunea de tentativă la omor calificat, solicită instanței de control judiciar a avea în vedere că acesta într-o stare depresivă și pe fondul unui afect care fusese determinat de reacțiile și de comportamentul părții vătămate vis – a - vis de persoana inculpatului care a fost chemat din Italia să revină în Iași, stabilind cu acesta și o eventuală dată a căsătoriei, respectiv 04.10.2012 când era ziua de naștere a părții vătămate și împrejurarea că inculpatul a avut o perioadă de aproximativ 3 săptămâni în care a locuit împreună cu partea vătămată în Italia acolo unde el muncea, sunt aspecte care pot conduce la concluzia de a se aprecia că pe fondul acestei stări de nemulțumire și a situației materiale absolut obiective și împrejurările în care acesta nu mai avea unde să locuiască, în seara de 13 decembrie 2012 trecând prin fața casei părții vătămate a încercat să o mai revadă pe aceasta, să mai vorbească cu ea și văzându-i și mașina parcată pe o străduță laterală nu departe de domiciliul părții vătămate, a avut acel moment de tulburare psihică și a decis să taie acele furtunașe, neavând cunoștință că sunt de la lichidul de frână a autoturismului.

Solicită a se avea în vedere că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, este un om cunoscut în comunitate acolo unde locuiește dar și în comunitatea în care lucrează printre profesorii de la școala, cu un comportament ireproșabil, este un om echilibrat, aspecte relatate de colegii de școală audiați în fața instanței de fond

Inculpatul a mai fost căsătorit, are în întreținere doi copii minori din căsătoria anterioară pe care îi ajută cu tot ce poate, motiv pentru care solicită instanței de control judiciar a dispune pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat redozarea pedepsei și aplicarea disp.art.86¹ Cod penal, inculpatul cunoscând dispozițiile art.86 ind.3 Cod procedură penală, dispoziții pe care inculpatul le va respecta cu siguranță dacă in stanța i le va impune. Inculpatul își continuă și în prezent activitatea, colegii săi de la școală și direcțiunea școlii au dat dovadă de înțelegere față de evenimentul nefericit din viața inculpatului, oferindu-i posibilitatea de a se reabilita cel puțin din punct de vedere social.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei solicită reducerea cuantumului daunelor morale raportat la prejudiciul efectiv pe care partea vătămată l-a suferit prin săvârșirea infracțiunii, cuantumul daunelor morale acordate părții vătămate, fiind apreciate ca excesive și constituind, în fapt, o îmbogățire fără justă cauză a acesteia

Cu privire la daunele materiale, apărarea susține că acestea au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar și nu ar de formulat critici.

Motivele de apel invocate au fost susținute, pe larg, cu ocazia dezbaterilor, precum și în scris prin nota de concluzii scrise depuse de apărătorul ales al inculpatului în termenul de pronunțare.

Examinând apelul declarat, sub aspectul motivelor invocate, dar și din oficiu în conformitate cu principiul înscris în art. 371 cod proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, C. constată următoarele:

Din analiza întregului materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești asupra fondului, C. reevaluând probatoriul administrat, reține ca și situație de fapt baza factuală expusă de prima instanță, respectiv că la data de 13.12.2012, inculpatul a tăiat cu un foarfece furtunurile de alimentare cu lichid a sistemului de frânare a autoturismului Daewoo Matiz, aparținând părții vătămate T. E., simultan cu secționarea conductorului electric de la senzorul de kilometraj, iar în noaptea de 14/15.12.2013, după forțarea geamului triunghiular de la portiera dreapta-față a aceluiași autoturism, a aruncat bețe de chibrituri aprinse în interiorul autoturismului, provocând un incendiu care a produs deteriorarea mașinii în proporție de 50 %, intenția inculpatului fiind de a se răzbuna pe partea vătămată pentru ruperea relației de concubinaj, cunoscând că aceasta urma să plece a doua zi la serviciu, acceptând astfel posibilitatea producerii unui accident fatal pentru partea vătămată sau alți participanți la traficul rutier.

În apelul formulat deși inculpatul neagă comiterea infracțiunii de distrugere și nuanțează implicarea și consecințele privind tentativa la infracțiunea de omor, în esență el solicită, prin toate memoriile scrise, atât personal, cât și de mama sa și apropiații săi, depuse la dosar, o reevaluare a individualizării pedepsei, atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare. În acest sens inculpatul prezintă în favoarea sa toate referințele pozitive ale colegilor, ale mamei sale, etc., încercând să acrediteze ideea că toate acțiunile întreprinse se datorează, de fapt, părții vătămate. Mai mult, in sprijinul acestei solicitari care vizeaza individualizarea pedespei, sub ambele aspecte, inculpatul a solicitat proba cu expertiza psihiatrica, in vederea stabilirii capacitatii sale de discernamint, argumentand in sprijinul acestei solicitari ca, in urma respingerii sale de catre partea vatamata, a suferit traume intense din punct de vedere emotional, traume care au fost de natura sa ii afecteze luciditatea in actiunile intreprinse si care se datoreaza in totalitate sentimnentului de frustare generat de atitudinea partii vatamate.

În legătură cu această apărare, astfel cum s-a sutinut si la termenul cand a fost solicitata proba, este necesar a se aprecia dacă, în raport de actele medicale și conduita inculpatului pe parcursul procesului penal, se impunea efectuarea în mod obligatoriu, a expertizei psihiatrice.

Punctul de plecare în această analiză îl constituie dispozițiile art.117 Cod procedură penală.

Astfel, textul de lege menționat anterior se referă la efectuarea unei expertize psihiatrice, între alte cazuri, atunci când instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a inculpatului. În acest caz, ea devine obligatorie.

Din numeroasele inscrisuri depuse la dosar – declaratile inculpatului din cele doua faze procesuale, atat cele olografe, cat si pe formular tipizat, numeroasele memorii si cereri scrise personal de inculpat, se observă că acesta a avut o comportare corespunzătoare care nu a pus la îndoială nici un moment starea sa psihică și care să imprime expertizei psihiatrice caracterul obligatoriu astfel cum este impus prin lege. Astfel se releva cu prisosinta, de la descrierea faptelor de catre inculpat, care indica in detaliu activitatea infractionala, indicand organelor de ancheta locul unde a aruncat foarfecul cu care a taiat furtunurile de alimentare cu lichid a sistemului de frânare a autoturismului aparținând părții vătămate, memoriile depuse in circumstantire si caracterizarea propriei persoane, corenta inculpatului in exprimare, logica expunerii, caracterul ordonat si ingrijit al scrisului, etc, aspecte de natura sa indreptateasca instanta de apel cu privire la concluzia ca starea psihica a inculpatului nu este afectata si ca nu se identifica nici macar indicii care sa conduca la justificarea privind necesitatea efectuarii unei expertize psihiatrice.

Este fără dubiu că inculpatul a săvârșit, cu discernământ, infracțiunile pentru care a fost condamnat, fiind conștient de consecintele actiunilor sale, pe care, chiar daca nu le-a urmarit in mod special, a acceptat producerea acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 117 codul de procedură penală efectuarea expertizei psihiatrice este obligatorie, între altele, și atunci când există îndoieli asupra stării psihice a inculpatului, îndoieli care trebuie însă să rezulte din lucrările dosarului. Atunci însă când starea de fapt stabilită nu oferă elemente de natură a duce la o astfel de îndoială asupra stării psihice a inculpatului, simpla afirmație făcută de acesta, prin apărătorul său, că administrarea unei asemenea probe ar fi necesară nu este îndestulătoare pentru a justifica o asemenea probă. Mai mult, astfel cum s-a motivat si la termenul respectiv, în sprijinul cererii nu s-a depus nici un act medical menit a oferi vreun element din care să rezulte că anterior ar fi suferit de vreo boală care să pună în discuție afectarea discernământului inculpatului, astfel că solicitarea inculpatului privind efectuarea expertizei psihiatrice nu este întemeiata.

De altfel, asa cum am aratat si cum a retinut si prima instanta, cu ocazia audierii din cursul judecătorești inculpatul a avut o poziție procesuală oscilantă, recunoscând faptul că a tăiat cablurile de alimentare a sistemului de frânare a autoturismului, dorind sa provoace o distrugere care să nu fie vizibilă, însă nu cu intenția de a atenta la viață părții vătămate, ci doar pentru ca partea vătămată să nu se mai poată deplasa cu autoturismul câteva zile, iar a doua seară a aruncat chibrituri aprinse în interiorul autoturismului, pe geamul triunghiular din față, care era spart.

De altfel, asa cum am precizat si cum a retinut si prima instanta, inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale săvârșirea faptelor, a precizat împrejurările în care a comis infracțiunile, faptul că a acționat într-un moment de nebunie generat de frustrările produse de lipsa banilor și de atitudinea părții vătămate care i-a înșelat încrederea după ce i-a promis că urmează să se căsătorească. Solicitarea privind efectuarea expertizei psihiatrice a fost formulata pentru prima data in fata instantei de apel, desi se constata ca aceste aparari au fost constante. Pe de alta parte, ele nu se sprijina pe nici un inscris medical care sa constituie cel putin un inceput de dovada in acest sens. S-au impus aceste precizari apmle cu privire la solutia instantei de apel privind respingerea efectuarii expertizei psihiatrice, avand in vedere si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in acest sens ( a se vedea cauza Bulfinsky contra Romaniei, unde s-a apreciat de catre instanta europeana – desi premisele sunt diferite fata de prezenta speta, ca instantele nationale nu au oferit explicatii mai detaliate cu privire la motivul respingeri probelor solicitate, respectiv efectuarea unei expertize).

Cu privire la infracțiunea de distrugere, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, probele administrate în cauză confirmă vinovăția inculpatului în săvârșirea acesteia, prezumția de nevinovăție fiind înlăturată în mod temeinic de probele administrate. De altfel cu privire la această faptă deși inculpatul a dat declarații oscilante, încercând o eludare sau cel puțin o diminuare a răspunderii penale, a oferit organelor de anchetă detalii importante, cunoscute doar de către inculpat, care au condus la stabilirea concretă și exactă a situației de fapt – si care au fost enuntate anterior, la analiza capacitatii psihice a inculpatului.

Desi in raportul de constatare tehnico – științifică nr._/17.12.2012 al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași s-a apreciat în sensul că incendiul s-a datorat efectului termic al curentului electric (bornele fiind conectate la acumulator), situația de fapt stabilită pe baza de ancheta atesta caracterul incomplet al acestor constatari, retinut in mod just de prima instanta.

S-a retinut in mod concludent ca a fost secționat de către inculpat și cablul electric de culoare neagră de la senzorul de kilometraj, aflat pe partea dreaptă a bordului (după cum au constatat specialiștii care au întocmit raportul menționat, ceea ce putea produce un scurt – circuit electric), iar inculpatul a recunoscut în prezența apărătorului ales faptul că a forțat geamul triunghiular din dreapta față și a dat drumul chibritelor aprinse pe mocheta sintetică de sub scaunul dreapta – față.

Rezulta asadar ca acțiunea voluntară a inculpatului, conjugată cu efectul termic al curentului electric produs de cablul scurtcircuitat de inculpat și acțiunea efectivă de punere a focului cu bețele de chibrit aprinse introduse pe geamul triunghiular forțat de acesta, au condus la declansarea aprinderii si, implicit, a incendiului.

C. constată că probatoriul administrat in cauza este in măsura sa răstoarne prezumția de nevinovăție a inculpatului, acesta făcându-se vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată – tentativa la infractiunea de omor si distrugere -, fiind îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, cat si sub aspectul laturii subiective, intenția fiind atât directa, in sensul ca inculpatul a realizat pe deplin și în mod conștient consecințele faptelor sale si a urmărit producerea acestora, cât și indirectă, în sensul acceptării producerii consecințelor faptelor comise.

Toate motivele invocate în apelul formulat au fost invocate și în fața instanței de fond, fiind înlăturate în mod convingător și temeinic argumentat de către aceasta.

Așa fiind, în mod justificat, instanța de fond a constat concordanța probelor administrate în cauză cu privire la situația de fapt reținută. Concluzionând, în procesul de apreciere a probatoriului, ce presupune interpretarea acestuia în baza raționamentelor logice, atât asupra chestiunilor de fapt cât și a celor de drept, instanța de fond a reținut corect atât împrejurările faptice concrete, cât și vinovăția inculpatului apelant în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Instanța de fond, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispozițiile art.356 Cod procedură penală, care prevăd mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină considerentele hotărârii. Astfel, instanța de fond a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat cât și a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și nemijlocit în fața instanței și care au confirmat pe deplin situația de fapt reținută în actul de inculpare.

Instanța s-a conformat dispozițiilor art.356 Cod procedură penală și în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, făcând o expunere exhaustivă a acestora, procedând la identificarea acestora în expunere, ba mai mult redând aspectele esențiale rezultate din probele administrate, pe care și-a fundamentat soluția, tocmai pentru a întări și evidenția argumentele care au condus-o la soluția pronunțată.

C. reține la rândul său că probele administrate în cauză au răsturnat prezumția de nevinovăție a inculpatului, că faptele există și au fost comise de inculpatul apelant cu vinovăție, astfel că apelul inculpatului este nefondat sub acest aspect.

Referitor la individualizarea judiciară, se spune că „este operațiunea judecătorească de determinare a sancțiunii care urmează să fie efectiv aplicată, în limitele impuse de tariful abstract, cu modificările lui legale sau chiar în afara acestor limite, dar în măsura îngăduită de lege”. Din această definiție, rezultă că individualizarea judiciară este făcută numai de instanța de judecată și prin ea se determină sancțiunea concretă pentru infracțiunea comisă, cu respectarea limitelor speciale (minime și maxime) prevăzute de lege și chiar cu depășirea acestor limite în cazul constatării cauzelor de agravare sau de atenuare. Individualizarea este, în același timp, un proces care se adaptează prin menirea sa la realitățile sociale și juridice, la evoluția politicii penale, dar, mai ales, la felul în care sunt percepute anumite tipuri de infracțiuni la un moment istoric dat.

În efectuarea operațiunii de individualizare judiciară a sancțiunii, trebuie să se aibă în vedere fapta comisă de infractor (gravitate, mod de săvârșire, urmări, etc.), dar și o evaluare a situației personale a infractorului în raport cu pericolul social al acestuia pentru ordinea publică (forma de vinovăție, antecedente, starea psiho - fizică, starea de pericol, etc.).

Conform art. 72 cod penal, „(...) la stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana fizică se ține seama de dispozițiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixată în partea specială, de gravitatea faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”. Spre deosebire de individualizarea legală care realizează numai prevenția generală, individualizarea judiciară realizează atât prevenția generală, cât și prevenția specială prin constrângerea și reeducarea pe care pedeapsa concretă o are asupra infractorului. În N. C. penal se arată caracterul proporțional al pedepsei în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, care trebuie să se reflecte în modul de executare, pentru că altfel există riscul ca efortul depus pentru reintegrarea infractorului să producă efecte contrare scopului urmărit.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea – individualizarea - nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

În acest context, C. reține, că instanța fondului a făcut o apreciere justă a acestor criterii față de inculpatul dedus judecății, în raport de conținutul concret al activității infracționale reținute în sarcina acestuia și în raport, de asemenea, de persoana sa.

C. reține că în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanța de judecată are obligația de a analiza toate împrejurările de natură a caracteriza atât circumstanțele reale, împrejurările în care s-a comis infracțiunea, cât și circumstanțele personale ce privesc persoana infractorului și să dea eficiență acestora.

Raportându-se acestor obligații privind procesul de individualizare, prima instanță a stabilit în mod corespunzător faptul că există infracțiunea și că fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma cerută de lege pentru a atrage răspunderea penală, având in vedere si analizând in mod optim toate aspectele de natură a determina diminuarea acestei răspunderi, privitoare la împrejurarea ca inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente, aspectele de ordin emoțional determinate de disensiunile pe care le-a avut în mod constant cu partea vătămată, împrejurări care se reflectă pe deplin în cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru două infracțiuni forte grave

Nu trebuie neglijate acele împrejurări de natură a caracteriza atât persoana inculpaților, cât și circumstanțele comiterii faptei și care se subsumează unor reale circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art.74 Cod penal, astfel cum în mod optim a reținut și prima instanță.

Argumentele prezentate, atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, pentru reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului sunt suficiente pentru a justifica diminuarea răspunderii penale a acestuia prin reducerea cuantumului de pedeapsă stabilit sub limita minima de incriminare.

Potrivit dispozițiilor art. 72 Cod penal, text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepsei ,la stabilirea și aplicarea acesteia, se ține seama de dispozițiile părții generale a codului ,de limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din examinarea textului de lege invocat ,rezultă că aceste criterii sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei.

Pe de altă parte, art.52 Cod penal ,prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul ,definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 Cod penal, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are – pe lângă scopul său represiv – și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

In acest context, C. constata toate aceste aspecte au fost avute in vedere in mod concret de prima instanța care a apreciat in mod corespunzător si concordant ca se identifica suficiente elemente care sa diminueze rapsunderea penala a inculpatului, prin retinerea in favoarea acestuia de circumstante atenuante, iar pedeapsa rezultanta aplicata este de natură, atât in ce priveste cuantumul stabilit, cat si modalitatea de executare, să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal și să reflecte în mod concret gradul de pericol al infracțiunii săvârșite, asigurând în acest mod principiul proporționalității mai sus menționat.

Suspendarea executării pedepsei constituie o modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei, prin care instanța, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor condițiilor săvârșite, continuând operațiunea de individualizare cu privire la executarea sa, considerând că făptuitorul se poate reeduca fără executarea efectivă a pedepsei, dispune suspendarea executării ei pe un anumit termen prevăzut de lege, la expirarea căruia, dacă s-au respectat condițiile impuse de lege, condamnatul este reabilitat de drept.

Pentru aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, legea, în art. 81 și art. 86/1, prevede întrunirea unor condiții, denumite obiective și subiective, primele referindu-se la condamnare, iar secundele la persoana condamnatului. Îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege nu atrage obligativitatea aplicării instituției, ci acordarea ei rămâne la latitudinea instanței de judecată.

Pentru a dispune cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, în doctrină și jurisprudență se face trimitere la necesitatea examinării, pe de o parte, a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., iar pe de altă parte, a unor condiții speciale prevăzute de art. 81 sau art. 861 C. pen. Astfel, potrivit art. 81 C. pen., pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, printre altele, trebuie îndeplinită și condiția potrivit căreia „se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia" (art. 81 alin. (1) lit. c) cod pen.).

Or, potrivit art. 52 C. pen. „pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului".

Infracțiunile deduse judecății ca fapte reale, obiective - nu pot fi ignorate în ce privește pericolul lor social concret, pericol relevat de consecințele care s-au produs si care ar fi putut sa se produca, și nu justifică, rezonabil, convingerea că „scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia" (în condițiile art. 81 alin. (1) lit. c) cod pen.).

Lipsa antecedentelor penale a inculpatului, față de comportamentul antisocial adoptat, nu conduce la concluzia și convingerea că pentru realizarea funcțiilor pedepsei nu este necesară excluderea temporară din comunitate a acestuia.

Aceleași argumente exclud și posibilitatea aplicării modalității prevăzută de art. 86/1 C. pen., deoarece potrivit art. 86/1 alin. (1) lit. c) cod pen., una din condiții se referă la „aprecierea instanței, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni".

Or considerentele mai sus expuse nu pot conduce la concluzia ca pentru reeducarea inculpatului si înlăturarea riscului comportamentului infracțional este suficient faptul pronunțării condamnării, avertismentul conferit astfel fiind neîndestulător in contracararea riscurilor expuse, astfel ca nu poate fi primita solicitarea acestuia privind acordarea beneficiului suspendării executării pedepsei, indiferent de forma de suspendare dispusă.

Cu privire la latura civilă, C. reține că în mod just prima instanță a constata că sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art.1357 C. civ., existând o legătură cert de cauzalitate între faptele inculpatului și prejudiciul moral cauzat părții vătămate, evident si inerent infracțiunii al cărei subiect pasiv este.

Referitor la stabilirea cuantumului daunelor morale, C. reiterează aspectele deja relevate în jurisprudență, în sensul că procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial nu este expresia unei realități materiale însă are în vedere criteriile vizând consecințele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, caracterul ireversibil al urmărilor produse în plan psihic și emoțional părții vătămate, astfel cum rezultă din probele administrate în acest sens de partea vătămată, în dovedirea și susținerea pretențiilor civile imputate inculpatului. Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor M. V. și A. V., rezultă că partea civilă a făcut dovada unui prejudiciu material, în cuantum de 3500 lei, sumă reprezentând c/valoarea reparațiilor efectuate la autoturism, piese plus manoperă.

Cu privire la cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanță s-a avut în vedere în mod concordant proporționalitatea acestuia cu consecințele produse prin faptele inculpatului a căror victimă a fost partea vătămată. În mod corect a reținut instanța de fond că doar prezența de spirit a acesteia a fost de natură să blocheze producerea unor consecințe mult mai grave, astfel că solicitarea inculpatului de reducere a acestor daune nu poate fi primită, cuantumul stabilit de prima instanță realizând un echilibru și o compensare traumelor psihice încercate de partea vătămate, caracterul lor rezonabil înlăturând orice apreciere a unei îmbogățiri fără justă cauză.

În consecință, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, C. urmează ca, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. „b” cod proc. pen., să respingă, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. O. L. împotriva sentinței penale nr.406/26.09.2013 pronunțate de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.

In temeiul art. 192 alin. 2 cod proc. P.., va obliga pe apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive

În numele legii,

Decide:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. O. L. împotriva sentinței penale nr.406/26.09.2013 pronunțate de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Obligă pe apelant la 250 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi,31.01.2014.

Președinte, Judecător,

C. I. E. O. M.

A. G.

Grefier,

R. E.

Red./tehn. C.I.E.

2 ex. - 19.02.2014

Trib. Iasi – I. D.

← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 5/2014. Curtea de...		Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... →

Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 12/2014. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 12/2014. Curtea de Apel IAŞI