Distrugerea din culpă. Art.255 NCP. Sentința nr. 3029/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3029/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 382/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ NR. 382/2015
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător D. D.
Grefier G. A.
Pe rol judecarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 3029/NCPP/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, privind pe inculpatul I. N., având ca obiect distrugerea din culpă (art.255 NCP) .
La apelul nominal făcut în ședința publică –lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2015 2015, (cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a d-nei procuror M. D.), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi – ce face parte integrantă din prezenta decizie când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 7mai 2015.
C. DE A. IASI
Deliberând asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 3029 NCPP DIN 28.10.2014, Judecătoria Iași a condamnat inculpatul I. N., fiul lui P. și E., născut la data de 10.04.1953 în ., domiciliat în ., jud. Iași, fără forme legale în mun. Iași, ., jud. Iași, CNP_, cetățenie română, studii 4 clase, ocupație – fierar betonist, fără loc de muncă, zilier, necăsătorit, fără persoane în întreținere, cu antecedente penale, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere din culpă”, prev. și ped. de art. 219 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal (comisă la data de 11.09.2012).
În baza art. 81 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, conform art. 82 Cod penal din 1969.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal din 1969 în conformitate cu care comiterea unei noi infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de încercare va conduce la revocarea suspendării executării pedepsei.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1969 ce va fi suspendată în condițiile prev. de art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a unei brichete de culoare albă, ridicată în baza procesului verbal din data de 11.09.2012, ora 18.10 întocmit de către Ag. Șef D. I. din cadrul Secției V Poliție.
În baza art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală s-a dispus restituirea către inculpatul I. N. a unui cuțit de 19 cm. lungime și lama de 7 cm ridicat în baza procesului verbal din data de 11.09.2012, ora 18.10 întocmit de către Ag. Șef D. I. din cadrul Secției V Poliție.
În baza art. 397 alin. 1, art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, art. 1357 ș.u. cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile O. S. B. Iași, cu sediul în mun. Iași, . și Sfânt nr. 16 nr. 14, jud. Iași, suma de 26.836,08 lei cu titlu de daune materiale.
În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
La data de 11.09.2012 numitul A. C., inginer responsabil cu paza și protecția pădurilor în cadrul Ocolului S. B. Iași, a sesizat Poliția Municipiului Iași - Secția a V-a Poliție cu privire la faptul că, în după - amiaza aceleiași zile, în jurul orelor 15.00, inculpatul I. N. a dat foc unor resturi de vegetație și unor pet - uri din material plastic de pe un teren din apropierea plantației de puieți de diverse specii de lemn aparținând ocolului silvic anterior menționat din zona „Dealul cu Pini" din municipiul Iași (terenul delimitat de străzile Fermei și M. Roșie) și, din neglijență, a scăpat focul de sub control, acesta extinzându-se pe plantația anterior arătată, fiind afectată o suprafață de aproximativ 8 ha teren și creându-se pericol public, prejudiciul cauzat fiind în valoare totală de_ lei.
În baza sesizării, la scurt timp, echipa operativă constituită la nivelul Secției a V-a Poliție s-a deplasat la fața locului și a efectuat cercetarea locului faptei, identificând și examinând zona afectată de către incendiu. În același timp, la fața locului au intervenit și lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „M. G. S.” Iași, care au localizat și au stins incendiul izbucnit plantația cu puieți din zona „Dealul cu Pini” din municipiul Iași.
Cu această ocazie organele de poliție au constat faptul că plantația de puieți aparținând Ocolului S. B. Iași este amplasată în zona „Dealul cu Pini” din municipiul Iași și se întinde pe o suprafață de aproximativ 8 ha, fiind delimita de străzile Fermei și M. Roșie. În urma incendiului a fost afectată vegetația și plantația de puieți de diverse specii de lemn (salcâm, stejar, frasin, paltin, arțar, vișin turcesc, mălin, arțar american) de pe o suprafață de aproximativ 7,5 ha, puieții având înălțimi variabile cuprinse între 40 cm și 100 cm. De asemenea, s-a constat faptul că vegetația era uscată, iar solul prezenta multiple orificii (crăpături) pe fondul secetei din anul 2012.
În fapt, O. S. B. Iași deține în proprietate o plantație de puieți de diverse specii de lemn amplasată pe o suprafață de 8,3 ha în unitatea amenajistică 99 din cadrul Unității de bată III Iași, mai exact în zona „Dealul cu Pini” din municipiul Iași, fiind delimitată de străzile Fermei și M. Roșie. În cursul anilor 2011 - 2012 au fost efectuate lucrări de regenerare artificială a pădurii pe o suprafață de 6,4 ha prin metoda plantare, fiind folosite materiale de împădurire tip puieți cu rădăcini nude furnizați de către Direcția Silvică Iași - O. S. C.. Astfel, pe suprafața în cauză a fost plantat un număr de_ bucăți puieți aparținând speciilor salcâm, stejar, frasin, paltin, arțar, vișin turcesc, mălin și arțar american (câte 5000 bucăți la hectar), în urma pierderilor tehnologice rămânând un număr de_ puieți viabili, după cum s-a stabilit prin procesul - verbal cu nr. 2355 din 31.05.2012 efectuat în conformitate cu Normele tehnice privind efectuarea controlului anual al regenerărilor aprobate prin Ordinul M.A.P.P.M. nr. 1653 din 31.10.2000.
De asemenea, înainte de executarea lucrărilor de împădurire propriu-zise pe o suprafață de 1,9 ha era instalată pe terenul descoperit o vegetație forestieră preexistentă, respectiv arbuști sub formă de tufa din speciile păducel, porumbar, măceș și arbori din specia nuc rău conformați cu înălțimi de până la 2 - 3 m.
Inculpatul I. N. face parte din categoria oamenilor străzii și nu au loc de muncă stabil, obișnuind să lucreze ca ziler la locuința familiei S. de pe . din municipiul Iași. În timp, inculpatul a câștigat încrederea membrilor familiei S., aceștia permițându-i să se adăpostească într-un garaj de pe proprietatea acestora. Cu toate acestea, în mai multe rânduri, în vara anului 2012, martora S. L. a avut mai multe divergențe cu inculpatul I. N., acesta din urmă având obiceiul de a consuma băuturi alcoolice.
În aceste împrejurări, inculpatul a luat decizia de a pleca de pe proprietatea familiei S., urmând a-și construi o baracă din lemn pe un teren aparținând Mănăstirii „Cetățuia” din apropierea plantației de puieți aparținând Ocolului S. B. Iași din zona „Dealul cu Pini” din municipiul Iași. Astfel, în după - amiaza zilei de 11.09.2012, în jurul orelor 13.00, inculpatul a consumat băuturi alcoolice, respectiv vin, apoi a mers pe terenul aparținând Mănăstirii „Cetățuia” și, folosind o sapă, a curățat o suprafață de aproximativ 2 m2. Inculpatul a defrișat arbuștii și vegetația crescute pe zona respectivă, apoi a adunat și pet - urile din material plastic și le-a stivuit pe toate. În jurul orelor 15.00, folosind o brichetă ce o avea asupra sa, inculpatul a dat foc la stiva de resturi vegetale și deșeuri, cu scopul de a igieniza și pregăti terenul pentru construcția propriului adăpost.
La scurt timp, după aproximativ 1 -2 minute, vântul a crescut în intensitate, suflând în rafale din ce în ce mai puternice, accelerând, astfel, procesul de ardere a gunoaielor adunate de către inculpat. Acesta a fost surprins de către intensificarea vitezei vântului și a încercat să stingă focul folosind sapa ce o avea asupra sa, însă nu a reușit acest lucru, focul extinzându-se și la vegetația uscată din apropiere, inclusiv la plantația de puieți de diverse specii de lemn aparținând Ocolului S. B. Iași din zona „Dealul cu Pini” din municipiul Iași. La momentul respectiv, în apropierea zonei în care inculpatul aprinsese focul, se aflau mai multe persoane rămase neidentificate, ce nu au intervenit în sprijinul acestuia în încercarea de a controla focul. Având în vedere această situație de fapt, inculpatul a rugat o persoană necunoscută de sex feminin rămasă neidentificată să solicite intervenția echipajelor de pompieri, apoi a mers la un magazin din apropiere și și-a cumpărat un pachet cu țigări.
Scena în care inculpatul I. N. a aprins și, apoi, a scăpat de sub control focul pe terenul aparținând Mănăstirii „Cetățuia” a fost percepută, în mod direct, de către martorul B. Vergil-C., care la momentul critic se afla în curtea casei sale pe . din municipiul Iași, fiind la o mică distanță față de locul pornirii incendiului. Din declarația martorului, rezultă faptul că viteza vântului s-a intensificat brusc, focul pornit de către inculpatul I. N. extinzându-se cu repeziciune în direcția plantației de puieți aparținând Ocolului S. B. Iași din zona „Dealul cu Pini” din municipiul Iași, apoi cuprinzând întreaga suprafață a acesteia. Mai mult, martorul arată faptul că incendiul a ajuns până la o distanță de 10 m față de gardul ce îi împrejmuiește proprietatea, însă fără a suferi vreun prejudiciu. De asemenea, la momentul respectiv, martorul B. Vergil-C. a executat mai multe fotografii cu un aparat foto neprofesional, surprinzând instantanee cu inculpatul I. N. care încerca să stingă focul în momentul intensificării vitezei vântului. Fotografiile în cauză au fost stocate pe un C.D., pe care, apoi, martorul 1-a înmânat numitului A. C., iar acesta din urmă 1-a anexat sesizării formulate la sediul Secției a V-a Poliție.
După consumarea acestor aspecte, focul pornit de către inculpatul I. N. s-a propagat cu repeziciune, cuprinzând întreaga suprafață a plantației de puieți aparținând Ocolului S. B. Iași din zona „Dealul cu Pini” din municipiul Iași, motiv pentru care persoanele din zonă au apelat Centrul Operațional și Apeluri de Urgență 112, solicitând sprijinul organelor abilitate în acest sens. În baza sesizării la fața locului s-au deplasat și lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „M. G. S.” Iași, care au intervenit pentru stingerea incendiului în desfășurare la plantația de puieți, la final fiind încheiat procesul - verbal de intervenție cu nr. 685 din 11.09.2012. În urma intervenției prompte a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „M. G. S.” Iași, incendiul izbucnit în condițiile arătate anterior a fost izolat și stins. În procesul-verbal de intervenție întocmit de lucrătorii din cadrul ISU Iași se menționează faptul că incendiul s-a desfășurat pe o suprafață de aproximativ 5 ha teren, cu posibilități de propagare la pădurea învecinată de pini și case de locuit.
În urma verificărilor efectuate la locuințele de pe . Iași, în dreptul imobilului de la nr. 75 lucrătorii de poliție au depistat pe inculpatul I. N., pe care, apoi, l-au condus la sediul Secției a V-a Poliție în vederea continuări cercetărilor. Cu ocazia controlului corporal sumar efectuat asupra inculpatului, în buzunarele pantalonilor cu care era îmbrăcat, au fost găsite mai multe bunuri, respectiv un pachet cu țigări, o brichetă și un cuțit cu lungimea de aproximativ 19 cm. Pachetul cu țigări a fost lăsat asupra inculpatului, în timp ce bricheta și cuțitul au fost ridicate pe bază de proces - verbal și, apoi, au fost predate la Secția a V-a Poliție - C. Evidență Operativă, urmând a fi înaintate, spre păstrare, la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Poliției Municipiului Iași.
Cu ocazia audierilor, inculpatul I. N. a luat la cunoștință învinuirea faptei pentru care este cercetat, pe care o regretă, arătând modul concret de săvârșire a infracțiunii. În apărarea sa, menționează faptul că nu a intenționat să incendieze plantația de puieți de diverse specii de lemn aparținând Ocolului S. B. Iași din zona „Dealul cu Pini” din municipiul Iași, ci doar a urmărit să ardă unele resturi vegetale și gunoaie adunate de pe o suprafață de teren aparținând Mănăstirii „Cetățuia” pentru a-și amenaja o baracă din lemn, în care, apoi, să locuiască. În lipsa unui alt adăpost, inculpatul mai arată faptul că vegetația era uscată, iar solul afectat de către seceta excesivă din vara anului 2012, și că, în momentul în care a pornit focul, nu bătea vântul, acesta intensificându-și viteza între timp, nemaifiind posibil controlul focului, deși a acționat în acest sens cu sapa ce o avea asupra sa.
Prin adresa Ocolului S. B. Iași cu nr. 3801 din 12.09.2012 s-a stabilit faptul că în urma incendiului provocat de către inculpatul I. N. a fost afectat un număr de 19.914 puieți de diverse specii de lemn, prejudiciul cauzat fiind în valoare totală de 26.836,08 lei, sumă cu care O. S. B. Iași înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal.
Audiat în cursul judecății, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei și o regretă.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv cu declarațiile numitului A. C., inginer responsabil cu paza și protecția pădurilor în cadrul Ocolului S. B. Iași, cerere de constituire de parte civilă nr. 3801/12.09.2012 formulată de O. S. B. Iași, proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, proces verbal de intervenție nr. 685 din 11.09.2012 întocmit de către lucrătorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „M. G. S.” Iași, proces verbal de depistare, proces verbal de efectuare a controlului corporal sumar, proces verbal de ridicare corpuri delicte de la inculpat, proces verbal de predare bunuri către lucrătorul anume desemnat din cadrul Secției a V-a Poliție – C. Evidență Operativă și planșă foto, declarațiile martorilor U. Zenovel, B. Vergil-C. care, coroborate cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei, fac pe deplin dovada vinovăției acestuia sub forma culpei în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
În drept,
Fapta inculpatului I. N. care, în după-amiaza zilei de 11.09.2012, în jurul orelor 15,00, a dat foc unor resturi de vegetație și unor pet-uri din material plastic de pe un teren aparținând Mănăstirii Cetățuia, din apropierea plantației de puieți de diverse specii de lemn aparținând Ocolului S. B. Iași din zona „Dealul cu pini” din municipiul Iași (teren delimitat de străzile Fermei și M. Roșie) și, din neglijență, a scăpat focul de sub control, acesta extinzându-se pe plantația anterior arătată, fiind afectată o suprafață de aproximativ 8 ha teren și creându-se pericol public, prejudiciul cauzat fiind în valoare totală de 26.836,08 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „distrugere din culpă”, prev. și ped. de art. 219 alin. 1 Cod penal din 1969.
La stabilirea încadrării juridice potrivit dispozițiilor art. 219 alin. 1 Cod penal din 1969 instanța a avut în vedere, potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul penal 2014, faptul că de la săvârșirea infracțiunii – 11.09.2012 - și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, respectiv noul Cod penal, la data de 01.02.2014, în cauză existând o succesiune de legi penale, și a apreciat asupra legii penale mai favorabile, stabilind că, în speță, legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.
Prin decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale s-a decis că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. De asemenea, prin decizia nr. 5 din data de 26 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de D. în materie penală, s-a decis faptul că în aplicarea art. 5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile.
La stabilirea legii penale mai favorabile, instanța a analizat dispozițiile art. 219 alin. 1 Cod penal din 1969, precum și cele din art. 255 alin. (1) Cod penal 2014, prin prisma pedepsei principale prevăzute de lege. Astfel, pedeapsa prevăzută în cazul art. 219 alin. 1 Cod penal din 1969 este închisoarea de la o lună la 2 ani sau amenda, în timp ce pedeapsa prevăzută în cazul art. 255 alin. 1 Cod penal din 2014 este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda. Instanța nu se va opri asupra amenzii penale, iar asupra cuantumului pedepsei se va orienta spre minimul ei, prin urmare apreciază că legea nouă nu este mai favorabilă, întrucât minimul de pedeapsă este mai mare decât în legea veche.
În același timp, instanța de fond a analizat legea mai favorabile inclusiv raportat la modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.
Raportat la gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, ce rezultă în împrejurările comiterii acesteia și periculozitatea infractorului, instanța de fond a considerat că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 80 Cod penal (renunțarea la aplicarea pedepsei) ori art. 83 Cod penal (amânarea aplicării pedepsei).
Astfel, analizând criteriile mai sus expuse potrivit dispozițiilor art. 81 din Codul penal 1969, precum și dispozițiilor art. 91 din Codul penal 2014, prin prisma măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și a efectelor suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, instanța de fond a constatat că poate fi stabilită ca lege penală mai favorabilă Codul penal din 1969. Din analiza dispozițiilor privind efectele suspendării, instanța de fond a constatat că sunt mai favorabile inculpatului dispozițiile din Codul penal din 1969 având în vedere dispozițiile art. 86 care stabilesc că dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și 84, el este reabilitat de drept. În cazul suspendării sub supraveghere prev. de art. 91 din noul Cod penal, la expirarea termenului de supraveghere pedeapsa se consideră executată (conform art. 98 alin. 1), iar potrivit art. 167 alin. 4 din același cod, termenul de reabilitare începe să curgă de la împlinirea termenului de supraveghere. În cazul pedepsei de 4 luni închisoare ce urmează a fi aplicată inculpatului, acesta se va reabilita, conform art. 86 Cod penal din 1969, după expirarea termenului de 2 ani și 4 luni, în timp ce, în cazul suspendării sub supraveghere prev. de art. 91 din noul Cod penal, reabilitarea va avea loc după trecerea unui termen de minim 5 ani (termenul minim de 2 ani prev. de art. 92 la care se adaugă termenul de 3 ani prev. de art. 165).
Față de toate cele prezentate mai sus, având în vedere și intenția instanței de a se îndrepta spre o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special și suspendarea acesteia, a apreciat ca fiind lege penală mai favorabilă Codul penal din 1969.
Pentru infracțiunea săvârșită, inculpatul a fost condamnat.
La individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare a acesteia, față de criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșită de către inculpat și periculozitatea acesteia, respectiv de împrejurările și modul de comitere, precum și mijloacele folosite, inculpatul a intenționat să dea foc unor gunoaie adunate de pe un teren unde dorea să-și construiască un adăpost, de urmările produse, crearea unui prejudiciu însemnat, atât din punct de vedere valoric (partea civilă a depus acte care arată că este vorba despre suma de 26.386 de lei), care nu a fost recuperat, dar și din punct de vedere al protejării mediului, în sensul că refacerea plantației de puieți este un proces de durată, scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-și construi un adăpost lângă plantația de puieți, nu a urmărit producerea incendiului, încercând să-l stingă anterior propagării lui însă vântul a fost prea puternic, anterior a executat o pedeapsă cu închisoarea, atitudinea procesuală de recunoaștere a comiterii faptelor, are o vârstă înaintată, a regretat comiterea faptei, este o persoană fără adăpost, nu este căsătorit, nu are persoane în întreținere.
Față de cele mai sus arătate, instanța de fond a apreciat că reeducarea, reinserția socială a inculpatului se va putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Considerând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 Cod penal din 1969, iar scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare calculat conf. art. 82 Cod penal din 1969.
A atras atenția inculpatului că săvârșirea cu intenție a unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare va atrage revocarea suspendării condiționate, în conformitate cu art. 83 Cod penal din 1969.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1969, motivat de natura infracțiunii comise, care îl face incompatibil cu exercițiului dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, ce va fi suspendată pe aceeași durată ca pedeapsa principală, conform art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a unei brichete de culoare albă, ridicată în baza procesului verbal din data de 11.09.2012, ora 18.10 întocmit de către Ag. Șef D. I. din cadrul Secției V Poliție.
În baza art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală s-a dispus restituirea către inculpatul I. N. a unui cuțit de 19 cm. lungime și lama de 7 cm ridicat în baza procesului verbal din data de 11.09.2012, ora 18.10 întocmit de către Ag. Șef D. I. din cadrul Secției V Poliție.
În latură civilă, s-a reținut că persoana vătămată O. S. B. Iași s-a constituit parte civilă în procesul penal, în cursul urmăririi penale, cu suma de 26.386,08 lei.
Potrivit art. 1357 alin. 1 Cod civil „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. În completare, alin 2 precizează că „autorul prejudiciului răspunde pentru culpa cea mai ușoară”.
Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o parte componentă a răspunderii sociale care revine fiecărei persoane pentru faptele sale, declanșată de fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat.
Din prevederile legale menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiții prevăzute de lege și anume: existența unei fapte ilicite imputabilă inculpatului, existența prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciul cauzat, precum si a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Instanța de fond a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile în ceea ce privește existența unor fapte ilicite și a vinovăției inculpatului, având în vedere că, în ceea ce privește rezolvarea acțiunii penale, instanța urmează a constatat că fapta inculpatului este infracțiune și a fost comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege.
În ceea ce privește prejudiciul produs prin fapta acestuia, pentru obligarea inculpatului la repararea acestuia se cer a fi îndeplinite două condiții cumulative: prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat.
Prejudiciul produs de inculpat este cert constând în contravaloarea bunurilor distruse (a puieților arși), contravaloare dovedită cu actele depuse la dosar. De asemenea, la termenul de judecată din data de 21.10.2014, inculpatul a achiesat la pretențiile părții civile.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 397 alin. 1, art. 23 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 1357 din Codul civil 2009, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă și să oblige inculpatul la plata sumei de 26.386,08 de lei cu titlu de daune materiale.
În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuielile judiciare avansate de către acesta.
În termen legal, hotărârea primei instanțe a fost apelată de P. de pe lângă Judecătoria Iași și criticată ca nelegală.
Prin apelul promovat, P. a susținut următoarele critici de nelegalitate:
- în mod nelegal, prima instanță a dispus în temeiul art. 81 Cod penal din 1969 suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului I. N..
În raport de dispozițiile art. 81 alin. 1 lit. b din Codul penal 1969 ce prevăd că suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată dacă infractorul nu a fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute la art. 38 Cod penal 1969 și față de condamnarea anterioară a inculpatului la pedeapsa de 17 ani închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 562/1999 a Tribunalului București, singura modalitate de executare pe care instanța trebuia să o aibă în vedere la individualizarea judiciară a executării pedepsei era executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.
- sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare la care inculpatul a fost obligat, prima instanță a procedat greșit, stabilind doar un cuantum de 700 lei, în condițiile în care numai cuantumul cheltuielilor judiciare din faza de urmărire penală a fost de 1108,45 lei.
Pe parcursul judecării apelului, inculpatul I. N. a decedat la data de 28.12.2014, astfel cum rezultă din copia extrasului pentru uzul organelor de stat al certificatului de deces nr. 78 din 6.01.2015 emis de Primăria Municipiului Iași.
Având în vedere că în cauză a intervenit decesul inculpatului, C., în baza art. 421 pct. 2 lit. a Codul de procedură penală va admite apelul promovat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva Sentinței penale nr. 3029 NCPP din 28 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o va desființa integral.
Ulterior rejudecării, în baza art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Codul de procedură penală se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului I. N., fiul lui P. și E., născut la data de 10.04.1953 în ., decedat la data de 28.12.2014, pentru infracțiunea de distrugere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 219 alin. 1 Cod penal.
În latura civilă a cauzei, văzând dispozițiile art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă O. S. B. Iași.
Potrivit art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate cu ocazia judecării în primă instanță și în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva Sentinței penale nr. 3029 NCPP din 28 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o desființează integral.
Rejudecând cauza:
În baza art. 396 alin.6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin.1 lit. f Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului I. N., fiul lui P. și E., născut la 10 aprilie 1953 în ., decedat la 28 decembrie 2014, pentru infracțiunea de distrugere din culpă prev. și ped. de art. 219 alin.1 Cod penal, urmare intervenirii decesului inculpatului.
În baza art. 25 alin.5 Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă O. S. B. Iași.
Cheltuielile judiciare efectuate cu ocazia judecării cauzei în primă instanță și în apel, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 mai 2015.
Președinte,Judecător,
G. SanduDaniela D.
Grefier,
G. A.
Red. D.D.
Tehnored. M.G.
6ex/11 Mai 2015
Judecătoria Iași: jud. C. F.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 283/2015. Curtea... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 486/2015. Curtea de... → |
|---|








