Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 79/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 79/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 79/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI - NCPP - CPJ
DECIZIA Nr. 79/2014
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014
Completul compus din:
Președinte D. D.
Grefier C.-M. Ș.
Ministerul Public reprezentat de procuror M. C. din cadrul
D. – S. T. Iași
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de inculpatul T. I., împotriva Încheierii penale din data 11.11.2014, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat M. C., apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța procedează la identificarea inculpatului, prin compararea datelor de stare civilă relatate de acesta oral, cu datele existente la dosar.
Interpelat de către instanță, inculpatul învederează acesteia că își menține contestația formulată.
Instanța, văzând că nu sunt de formulat cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, asupra contestației.
Avocat M. C., pentru inculpat, având cuvântul, arată că prezenta cauză vizează contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Susține că a analizat cauza sub toate aspectele și a constatat că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive ci revocarea sau înlocuirea acestei măsuri.
Apreciază că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Precizează că inculpatul a recunoscut fapta ceea ce îl indică pe acesta ca fiind o persoană sinceră însă apreciază că pentru buna desfășurare a procesului penal nu este neapărată nevoie prezența inculpatului în stare de arest preventiv, acesta poate fi judecat în stare de libertate și nu se va sustrage de la judecată.
Susține că din actele și lucrările dosarului nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Solicită a se avea în vedere că inculpatul are o fetiță de trei luni, fetița fiind născută în perioada când inculpatul se afla în stare de arest preventiv.
Solicită instanței să dea dovadă de clemență și să aibă în vedere că instanța de fond nu a analizat în mod judicios situația inculpatului la momentul la care a admis propunerea de arestare preventivă. Apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv nu este o necesitate iar față de acesta se poate lua măsura controlului judiciar iar în subsidiar măsura arestului la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, menținerea soluției pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal iar lăsarea în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. Susține că nu există motive care să conducă la ideea că față de inculpat se poate luat o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive pentru a fi alături de familie.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației de față:
Prin încheierea pronunțată la data de 11.11.2014, Tribunalul Iași în baza dispozițiilor art. 362 alin.2 rap. la art. 208 Cod procedură penală, a verificat și constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul T. I., fiul lui I. și T., născut la data de 05.07.1982 în Iași, domiciliat în Iași, ., .. T1, ., fără forme legale în Iași, Șoseaua Glata nr. 14, jud. Iași, în prezent arestat preventiv în Centrul de Reținere si arest preventiv din cadrul I.P.J Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, republicată, complicitate la introducerea în țară, fără drept, de droguri de risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin.1 din Noul Cod penal raportat la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, republicată, deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, republicată, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Noul Cod penal, măsură ce a fost menținută.
În temeiul art. 362 alin. 1 Cod proc. pen. a respins, ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, formulată de inculpat.
Pentru a se pronunțat astfel, Tribunalul Iași a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și justiție – S. T. Iași, emis în dosarul nr. 121D/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului T. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, republicată, complicitate la introducerea în țară, fără drept, de droguri de risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin.1 din Noul cod penal raportat la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, republicată, deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, republicată, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Noul Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului T. I. prin actul de sesizare că „potrivit unei înțelegeri prealabile avute de cu inculpatul I. A. L., acesta din urmă a procurat de la vărul său, numitul I. Rochi aflat în Spania cantitatea de cca 350 grame cannabis drog de risc prev. de tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, republicată, pe care ulterior inculpatul I. A. L. și numitul I. Rochi au disimulat-o într-un colet, conținând și alte bunuri, având greutatea de 9 (nouă)kg, cod de bare ALC 2569, pe care l-au expediat din Spania, localitatea Alcala de Henaris la data de 12.06.2014, orele 12.21 având trecut la rubrica expeditor – „I. Rochi”, telefon_, iar la destinatar pe „J. A.-M.” – telefon 0748/375.629, domiciliată în mun. Iași, jud. Iași, concubina suspectului T. I., zis “Zarzăr”, drogurile fiind destinate comercializării pe piața ilicită din mun. Iași, precum și consumului ilegal de astfel de substanțe aflate sub control național’’.
Prin încheierea penală nr. 64/19 Iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. I. pentru o durată de 30 de zile, pentru temeiul prev. de art. 202 alin.1, alin.3, alin. 4 lit. e Cod procedură penală, reținându-se existența unor indicii temeinice și chiar a unor probe certe în sensul art. 202 Cod procedură penală, din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele grave imputate.
Ulterior, în procedura de cameră preliminară, prin încheierea de ședință din data de 13.10.2014, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 348 rap. la art. 207 alin.2 C.p.p. a verificat și menținut măsura arestării preventive, prin încheiere rămasă definitivă.
Prin încheierea de ședință din data de 14.10.2014, în temeiul art. 346 alin.2 C.p.p., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 212D/P/2014 al D.-Seviciul T. Iași și a dispus începerea judecății.
Potrivit dispozițiilor art. 208 aliniatul 2 Cod procedură penală „ După trimiterea dosarului de către judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată verifică, din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, înainte de expirarea acestei durate, cu citarea inculpatului. Dispozițiile art. 207 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.”
Potrivit dispozițiilor la care se face trimitere:
„Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.
Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
De asemenea, atunci când se apreciază că o măsură preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea ei, măsura preventivă poate fi înlocuită cu o măsură preventivă mai ușoară.
Potrivit dispozițiilor art. 242 aliniatul 2 Cod procedură penală o măsură preventivă se înlocuiește cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
Măsura preventivă a fost luată la data de 19.06.2014 în considerarea dispozițiilor art.223 alin. 2 Cod procedură penală, reținându-se că există suspiciunea rezonabilă că T. I. a comis o infracțiune de trafic de stupefiante și că pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări legate de persoana acestuia s-a apreciat că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, s-a reținut că aceleași mijloace de probă aduse în sprijinul acuzațiilor formulate împotriva sa ar dovedi și că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Din interpretarea dispozițiilor legale prev. de art. 207 Cod procedură penală, citate mai sus, rezultă că menținerea măsurii preventive presupune menținerea temeiurilor care au determinat-o și lipsa vreunei împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii.
Analizând împrejurările noi intervenite în dosarul de față, instanța reține că ele se referă la trecerea a încă unei perioade de timp de arestare preventivă, la trecerea dosarului în procedura judecății, ocazie cu care inculpatul a solicitat aplicarea procedurii în cazul recunoașterii vinovăției, prev. de art. 375 C.p.p.
Sub aspect procesual legalitatea și temeinicia măsurii preventive la momentul de față se raportează la dispozițiile art. 202 și 223 alin. 2 Cod procedură penală.
Examinând aplicabilitatea dispozițiilor penale și procesuale, instanța a constatat, pe de o parte, că în cauză există indicii temeinice sau probe care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul T. I. ar putea fi autorul unor infracțiuni de trafic de stupefiante pentru care a fost trimis în judecată, iar măsura arestării preventive a inculpatului, este legală și temeinică, proporțională cu gravitatea acuzațiilor formulate împotriva sa și necesară pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal și al prevenirii săvârșirii de infracțiuni, nefiind totodată îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune înlocuirea acesteia cu arestul la domiciliu. Instanța de judecată reține că, deși la momentul de față, măsura arestării preventive durează de aprox. 150 de zile, nu a fost depășit termenul rezonabil al acesteia și că măsura preventivă este în continuare necesară pentru realizarea scopului legal și proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului.
Reevaluând materialul probator administrat în cauză, în limitele procedurii de față, inclusiv avându-se în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale după momentul arestării preventive a inculpatului și prelungirilor acestei măsuri, instanța de judecată a reținut la fel ca și prin încheierile anterioare că de la data luării măsurii arestării preventive a inculpatului – nu a intervenit modificarea vreunuia dintre temeiurile care au justificat anterior luarea măsurii .
Astfel, în cauză există probe sau indicii temeinice în sensul art. 202 C.p.p. (extrase din mijloacele de probă administrate: proces-verbal de sesizare din oficiu, procese verbale de investigații întocmite de ofițerii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Iași, procese verbale de identificare a adreselor unde locuiesc efectiv persoanele cercetate,procese verbale de verificare în baza de date Evidența Populației și cazierele judiciare ale persoanelor cercetate, procese verbale de identificare a coletului și verificări la societatea de transport, ordonanță de autorizare cu titlu provizoriu a reținerii, predării și percheziționării trimiterilor poștale, procese verbale de reținere predare și percheziționare a coletului, planșe fotografice privind percheziționarea coletului și percheziția domiciliară, mandat de percheziție domiciliară, proces-verbal de supraveghere operativă, proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare, raport de constatare tehnico științifică droguri, declarații martori și inculpați) care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunilor legate de circulația și deținerea stupefiantelor pentru care a este cercetat în prezenta cauză.
Instanța a constatat că faptele pentru care inculpatul T. I. a fost arestat preventiv și trimis în judecată sunt prevăzute de legea penală ca infracțiuni de trafic de droguri și complicitate la introducere în țară de droguri – legea nr. 143/2000 republicată și sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate prin măsura arestării preventive este necesară în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
La termenul de față inculpatul T. I., prin apărătorul său ales a susținut că temeiurile care au justificat anterior luarea măsurii preventive s-au diminuat până la dispariție. Măsura nu corespunde, în opinia apărării, scopului pentru care a fost dispusă, neexistând rațional vreo temere că inculpatul ar putea influența negativ cercetarea judecătorească. S-a mai solicitat ca instanța să aibă în vedere că temeiurile inițiale au dispărut și altele noi nu justifică menținerea măsurii, că măsura nu mai este proporțională cu gravitatea faptei și nu mai este necesară. Se solicită a se avea în vedere că ceilalți doi inculpați trimiși în judecată, cu acuzații similare și care au aceeași problemă cu ordinea publică au rămas în libertate, iar opinia publică nu a fost cu nimic afectată.
Raportând susținerile inculpatului T. I. la dispozițiile legale citate, instanța de judecată a reținut că se invocă schimbarea temeiurilor prev. de art. 202 alin. 1 teza a –II-a – cerința necesității măsurii în scopul său legal, de art. 202 aliniatul 3 Cod proc. pen. – cerința proporționalității, de art. 223 aliniatul 2 Cod procedură penală cerința particulară a necesității privării de libertate pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, Tribunalul reține că argumentele sale nu sunt fondate.
Instanța a reținut că trecerea timpului, prin sine însăși, poate diminua ecoul unei fapte negative în societate. Este adevărat că odată cu trecerea timpului pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică se estompează (CEDO, J. împotriva României), dar raportându-se la specificul presupusei activități infracționale, la valorile sociale presupus a fi lezate prin activitatea inculpatului, instanța a considerat că ecoul infracțiunilor presupus comise de inculpat și dezavuate opiniei publice este actual. Acțiunile inculpatului, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare, nu par a fi fapte izolate, lipsite de importanță sau de efecte sociale majore, ci, dimpotrivă, par se fi înscris într-o activitate ilicită mai amplă, pentru a pune într-un real pericol mulți membri ai comunității și o valoare fundamentală a societății, respectiv sănătatea persoanelor tinere expuse tentației consumului de droguri.
Instanța de judecată a reținut din probatoriul administrat că, față de conținutul presupuselor fapte imputate inculpatului T. I. prin actul de sesizare (constând în complicitate la introducerea în țară a unei importante cantități de droguri de risc, deținerea unor asemenea droguri pentru consum propriu), împrejurările comiterii presupuselor fapte (în mod coordonat, de mai multe persoane, prin implicarea prietenei sale), urmările presupus produse dar și cele ireversibile care se puteau produce prin plasarea pe piața consumatorilor de droguri din municipiul Iași a unor cantități de drog, presupusele fapte ce se impută inculpatului, și pentru care există indicii temeinice de comitere, prezintă un grad de pericol social sporit.
Prin raportare și la persoana inculpatului T. I. care nu are un loc de muncă stabil sau de natură a fi verificat de organele de drept, la indiciile privind presupusa activitate a inculpatului de exploatare a dependenței de droguri a unor persoane, și la pericolul social generic al faptelor pentru care este trimis în judecată, fapte care sunt de natură a încuraja alte persoane la consumarea și traficarea de droguri, fără a conștientiza urmările grave ale consumului de droguri, s-a apreciat că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură a încuraja alte persoane să consume droguri sau să încerce obținerea unor venituri substanțiale în mod facil din vânzarea de droguri.
De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că „gravitatea unei infracțiuni poate determina autoritățile să dispună și să mențină arestarea pentru împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni, dacă circumstanțele cauzei, în special antecedentele și personalitatea acuzatului, fac ca riscul săvârșirii unei noi infracțiuni să fie plauzibil, iar măsura arestării adecvată” (cauza Dumont-Maliverg c. Franței).
S-a arătat de către inculpatul T. I. că măsura arestării preventive nu răspunde în prezent scopului legal, că dacă ea a fost inițial justificată de un pericol potențial chiar și acesta s-a diminuat prin trecerea timpului, că nu există date concrete care dă justifice ideea că inculpatul ar putea influența buna desfășurare a procesului penal dacă ar fi lăsat în libertate și că măsura preventivă și-a pierdut caracterul rezonabilității temporare.
Tribunalul a reținut că măsura arestării preventive nu a fost luată numai pentru a asigura buna desfășurarea a procesului penal, dar și pentru a asigura prevenirea săvârșirii de infracțiuni, așa cum s-a arătat și mai sus.
Instanța de judecată, având în vedere aceste motive, precum și dispozițiile art. 242 Cod procedură penală, a reținut că o altă măsură preventivă nu este suficientă pentru asigurarea scopurilor prev. de art. 202 Cod procedură penală, inculpatul neprezentând la acest moment nicio garanție că se va abține de la comiterea faptelor prevăzute de legea penală, de la adoptarea unei conduite procesuale de natură să influențeze buna desfășurare a procesului penal.
În aprecierea interesului particular al inculpatului privind dreptul la libertate și al interesului general a societății de apărare a ordinii de drept, instanța a constatat preeminența celui din urmă, menținerea arestării preventive a inculpatului impunându-se și la acest moment, pentru realizarea scopului măsurilor preventive prev. de art. 202 C.proc.pen., în scopul bunei desfășurări a procesului penal, dar și pentru a-l împiedica pe inculpat să reitereze comportamentul presupus antisocial, acțiunea organelor judiciare având nu doar rolul de a descoperi pretinsa activitate infracțională a acestuia, dar și pe acela de a-l opri din continuarea ei.
Instanța a constatat în raport cu persoana inculpatului T., gravitatea faptelor penale pentru care este cercetat și cu privire la care există indicii temeinice de comitere, conștientizarea minimă a pericolului social al faptelor comise și clandestinitatea comiterii infracțiunilor de trafic de droguri, mai ales când au ca obiect o cantitate mare de substanțe psihotrope, o altă măsură preventivă, restrictivă și nu privativă de libertate, nu poate asigura, la acest moment procesual, realizarea scopului anterior enunțat.
Instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de insecuritate pentru raporturile sociale, un sentiment de dezaprobare din partea membrilor comunității locale din care provine acesta și de neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, stare de pericol concret care este actuală . Din declarațiile martorilor audiați pare să rezulte că activitatea presupusă a inculpatului în legătură cu circulația drogurilor pare să fi avut caracter transfrontalier . Din aceleași depoziții pare să rezulte că inculpatul este consumator de droguri și cunoscut în lumea interlopă. Aceste aspecte justifică o dată în plus concluzia că datele concrete privind personalitatea inculpatului îndreptățesc judecătorul de cameră preliminară să aprecieze că inculpatul nu prezintă garanții că eliberat din detenție provizorie, nu va mai comite alte fapte prevăzute de legea penală.
Pentru a analiza existența sau nu a unei discriminări față de ceilalți inculpați din prezentat cauză, astfel cum susține apărarea inculpatului, tribunalul a avut în vedere jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care în interpretarea art. 16 alin. 1 din Constituție, în care este consacrat principiul egalității cetățenilor în fața legii, a statuat că acest principiu presupune ca la aceleași situații juridice tratamentul aplicat nu poate fi decât identic (Decizia nr. 1/1994, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86/2003, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, si Decizia nr. 89/2003, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003 și Decizia nr. 573//2011).
Tot Curtea Constituțională a precizat și faptul că situațiile în care se afla anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rezonabil (Decizia nr. 423/2007, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007).
Cum a arătat și anterior, instanța a reținut că această susținere nu este fondată, iar argumentul că nu se regăsește concret vreo dovadă a reacției opiniei publice față de starea de libertate a inculpaților I. A. L. și J. A. M. nu schimbă această concluzie. Instanța constată că inculpații trimiși în judecată în prezent în stare de libertate, I. A. L. și J. A. M., au încadrări juridice asemănătoare, dar totuși diferite și nu sunt trimiși în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin.1 din Legea 143/2000 pentru care a fost trimis în judecată T. I..
Instanța a constatat că și în prezent sunt întrunite în continuare cumulativ condițiile prevăzute de art. 202 C.p.p. art. 223 aliniatul 2 Cod procedură penală, că măsura preventivă arestării dispusă față de inculpatul T. I. este necesară și proporțională cu gravitatea acuzației formulate împotriva sa, că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că nu au dispărut și nici nu s-au modificat, în mod substanțial, nici unul dintre temeiurile ce au stat la baza luării ,și prelungirii măsurii arestării preventive a inculpatului T. I. și având în vedere și motivele expuse pe larg mai sus, instanța de judecată a reținut că arestarea preventivă este în continuare singura măsură aptă să realizeze scopul prev. de art. 202 Cod proc. pen.
Față de cele ce preced, s-a constatat că în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile legii procesual penale pentru a se dispune menținerea măsurii preventive dispuse față de inculpatul T. I., că la acest moment procesual, perioada arestării preventive se înscrie în limite temporale rezonabile, astfel cum sunt ele apreciate în jurisprudența CEDO, iar temeiurile arestării preventive impun cu necesitate în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal, raportat și la necesitatea ocrotirii ordinii publice și atingerii finalității legii penale, văzând că măsura este proporțională cu gravitatea acuzației, judecătorul de cameră preliminară, în baza dispozițiilor art. art. 362 aliniatul 2 și ale art. 208 alin.2 C.p.p a art. 202 și 223 aliniatul 2 Cod procedură penală,va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, și, în consecință:
În temeiul dispozițiilor 208 alin. 3 și art. 207 aliniatul 4 Cod procedură penală, a art. 202 și 223 aliniatul 2 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul T. I..
În termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 206 alin.1 Cod procedură penală încheierea primei instanțe a fost contestată de inculpatul T. I..
Prin contestația promovată, inculpatul a susținut că măsura arestării preventive nu mai reprezintă o necesitate și poate fi înlocuită cu o altă măsură preventiv mai ușoară, respectiv cea a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, considerând că raportat la stadiul procesual al cauzei, la atitudinea sa sinceră de recunoaștere în procedura simplificată prev. de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, la situația familială, având un copil de 3 luni ce s-a născut în perioada când se afla în stare de arest preventiv, buna desfășurare a procesului penal nu va fi împiedicată prin punerea sa în libertate.
Curtea verificând încheierea contestată și actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor enumerate, constată următoarele:
Inculpatul T. I., este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, complicitate la introducerea în țară, fără drept de droguri de risc, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Ministerului Public – D.I.I.C.O.T – S. T. Iași, emis în dosarul nr. 121/D/P/2014.
În cadrul verificărilor impuse de dispozițiile art. 362 Cod procedură penală, raportat la art. 208 Cod procedură penală, prima instanță a analizat măsura preventivă luată față de inculpatul T. I., în raport de actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate, apreciind corect că aceasta este legală și temeinică întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual și impun în continuare măsura privativă de libertate.
Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că în cauză există elemente probatorii care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul T. I. ar fi comis faptele penale ce i se impută, iar, menținerea arestării preventive este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, fiind asigurat scopul bunei desfășurări a procesului penal.
Față de împrejurările și modalitatea în care se presupune că s-a realizat activitatea infracțională imputată inculpatului, natura și importanța valorilor sociale ocrotite de legea penală, impactul negativ puternic generat de comiterea unor astfel de fapte, datele concrete privind personalitatea și persoana inculpatului, prima instanță a apreciat corect că menținerea măsurii arestării preventive se justifică întrucât în cauză există indicii concrete care relevă necesitatea protejării ordinii publice și prevalează în raport de regula judecării unei persoane în stare de libertate.
În acord cu dispozițiile art. 242 Cod procedură penală prima instanță a examinat și solicitarea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive și a constatat în mod corect și temeinic argumentat că nu este întemeiată în condițiile în care temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au încetat și la acest moment procesual o altă măsură preventivă nu este de natură să realizeze scopul prevăzut de legiuitor, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
Constatând că nu au dispărut și nici nu s-au modificat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii preventive a inculpatului T. I., prima instanță a reținut corect în raport de actele și lucrările dosarului și cu situația inculpatului că arestarea preventivă este măsura aptă să realizeze scopul prevăzut de art. 202 Cod procedură penală, o altă măsură preventivă nefiind la acest moment procesual proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse și nici eficientă pentru protejarea ordinii publice și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Pentru considerentele expuse, legalitatea și temeinicia încheierii contestate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, Curtea, în baza art. 425 ind.1 alin.7 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul T. I. împotriva încheierii de ședință din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr._ 14, ce va fi menținută.
Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul T. I., fiul lui I. și T., născut la data de 05.07.1982 în Iași, domiciliat în Iași, ., .. T1, ., fără forme legale în Iași, Șoseaua Glata nr. 14, jud. Iași, în prezent aflat în P. Iași, împotriva Încheierii penale din data 11.11.2014, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr._ 14, pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.11.2014.
Președinte,
D. D.
Grefier,
C.-M. Ș.
Red. D.D.
Tehnoredactat Ș.C.M.
2 ex. 02.12.2014
Tribunalul Iași - I. D.
| ← Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Sentința nr. 163/2014.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
