Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 597/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 597/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 597/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE PENALĂ Nr. 597/2014
Ședința publică de la 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte D. A.
Judecător A. C.-C.
Grefier L. R.-C.
Pe rol judecarea apelurilor formulate de inculpatul L. A. și P. de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr. 61/29.01.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005).
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 08.10.2014, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
C. DE A.,
Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:
P. sentința penala nr. 61 din 29.01.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, în baza art. 334 din Codul de procedura penală, s-a dispus schimbarea încadrarii juridice a infracțiunilor pentru care inculpatul L. A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, din infracțiunea prev. de art. 6 din legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., în infracțiunea prev. de art. 6 din legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 13 C.pen., respectiv din infracțiunea prev. de art. 9 lit. g din legea 241/2005, în infracțiunea prev. de art. 9 lit. g din legea 241/2005, cu aplic. art. 13 C.pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. d C.proc.pen., s-a dispus achitarea inculpatului L. A., fiul lui T. și E., născut la data de 17.11.1966 în Iași, cu același domiciliu în Iași, ., ., ., CNP_, cetățean român, studii 12 clase, divorțat, de profesie jurnalist, în prezent fără loc de muncă, fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 9 lit. g din legea 241/2005, cu aplic. art. 13 C.pen.
În baza art. 6 din legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 13 C.pen., art. 74 lit. a, art. 76 lit. d și art. 80 C.pen., s-a dispus condamnarea inculpatului L. A., fiul lui T. și E., născut la data de 17.11.1966 în Iași, cu același domiciliu în Iași, ., ., CNP_, cetățean român, studii 12 clase, divorțat, de profesie jurnalist, în prezent fără loc de muncă, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 71 C.pen. i-a fost aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c - dreptul de a mai ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale - C.pen., pe durata pedepsei principale.
În baza art. 81 C.pen. a fost suspendata condiționat executarea pedepsei de 1 an închisoare pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.pen.
În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendata și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C.proc.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen.
În baza art. 14 și art. 346 C.proc.pen. rap. la art. 998 – 999 C.civ. a fost admisa, în parte, acțiunea civilă promovată în cauză de Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, .. 26, jud. Iași, și obligat inculpatul L. A. la plata sumei de 34.672 lei, plus accesoriile stabilite de art. 120 din OG 92/2003 de la scadența debitului și până la achitarea integrală a acestuia.
În baza art. 168 C.proc.pen. a fost admisă plângerea formulată de inculpatul L. A. și s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit prin ordonanța procurorului nr. 1799/P/2010 din 16.09.2010 asupra imobilului situat în Iași, ., ., ..
În baza art. 11 din legea 241/2005, a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului L. A., până la concurența sumei de 34.672 lei și accesorii.
În baza art. 13 din legea 241/2005 și art. 7 și 21 din legea 26/1990 s-a dispus comunicarea către Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași a unei copii de pe hotărâre, după rămânerea definitivă, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 191 alin. 1 C.proc.pen., inculpatul fiind oblidat la plata sumei de 2325,27 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut în considerentele hotărârii pronunțate următoarea situație de fapt și de drept:
”La data de 22.07.2008, reprezentanții A.N.A.F., Administrația Finanțelor Publice a Municipiului lași, au sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că numiții A. M. și L. A., administratori ai ., au reținut și nu au virat la bugetul de stat în perioada februarie 2006- martie 2008 impozitele și contribuțiile cu caracter de stopaj la sursă, în termen de 30 zile de la scadență, fiind prejudiciat bugetul de stat cu suma de 41.820 lei.
Conform verificărilor efectuate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul lași, atât de organele de urmărire penală, cât și de instanța de judecată, . lași a fost înființata la data de 28.04.2004 de inculpatul L. A. și martorul A. M., în calitate de asociați, cei doi îndeplinind și funcția de administratori ai societății începând cu aceeași dată. Societatea a fost radiată din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași la data de 05.11.2007, ca urmare a schimbării sediului în județul N., societatea având aceeași asociați și administratori, același cod de înregistrare. P. încheierea nr._/16.03.2009 a judecătorului delegat a fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitorului ., ulterior firma fiind radiată (f. 19, dosar instanță).
Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară (f. 31, vol. III d.u.p.), întocmit pe baza documentelor contabile atașate dosarului de urmărire penală și a evidențelor deținute de organele fiscale, la data de 05.03.2008 . avea debite restante în cuantum de 44.672 lei provenind din impozitul pe venitul din salarii, contribuții asigurări sociale, contribuția la fondul de șomaj și contribuția la asigurări sociale de sănătate, sume reținute, declarate și neachitate către bugetul statului.
Deși inculpatul a recunoscut existența acestor debite, a susținut că nu a avut posibilități de plată a lor către bugetul statului datorită situației financiare a firmei administrate.
Totuși, potrivit aceluiași raport de expertiză, atât în anul 2006, cât și în anul 2007, societatea ar fi putut efectua plăți către bugetul de stat întrucât a desfășurat activitate și a realizat venituri. În anul 2006 . a obținut profit în valoare de 44.151 lei brut, și, deși situația financiară și fluxul de numerar pozitiv ar fi permis achitarea contribuțiilor sociale și a impozitelor datorate bugetului de stat (valoarea acestora fiind de_ lei pe lună, din care stopajul la sursă doar 3836 lei), în perioada ianuarie – mai 2006 nu s-au făcut plăți deloc către buget, primele plăți fiind efectuate în data de 02.06.2006. În anul 2007 societatea a obținut un profit mai mare cu 5,5 % față de anul precedent, însumând 46.752 lei brut, și, deși situația financiară și fluxul de numerar au fost pozitive, neexistând deficit de numerar în nici o lună, datoriile față de personal și bugetul statului s-au acumulat, ajungând la suma de 330.077 lei.
Aceste susțineri ale expertului contabil desemnat se coroborează cu mențiunile sentinței comerciale nr. 1518/F/02.12.2010 a Tribunalului N. (f. 162, vol. I d.u.p.) în care s-a reținut că inculpatul L. A. este vinovat de ajungerea . în insolvență, prin această sentință fiind stabilită răspunderea personală a administratorilor, care urmează să suporte pasivul social.
Impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă reprezintă impozitul datorat de angajat pentru venitul salarial realizat (impozit pe venitul din salarii) și contribuțiile aceluiași angajat (care dobândește calitatea de asigurat) la unele fonduri de asigurări (contribuția individuală de asigurări sociale, contribuția individuală de asigurări pentru șomaj și contribuția individuală pentru asigurări de sănătate), cu mențiunea că, deși aceste contribuții și impozite sunt datorate de angajați, obligația achitării lor revine angajatorului prin reținerea acestora din salariul angajaților (pe statele de plată) și virarea în conturile corespondente.
Așadar, veniturilor brute lunare cuvenite fiecărui salariat le sunt aplicate o . taxe și impozite printre care și cele cu reținere la sursă, astfel că, din punct de vedere al angajatului, la momentul încasării venitului salarial net (rest de plată), contribuțiile și impozitele datorate de acesta i-au fost reținute din salariu, însă obligativitatea virării lor către bugetul consolidat al statului revine angajatorului.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul L. A., în calitate de administrator al . lași, a reținut și nu a virat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la data scadenței, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere a sursă, în sumă totală de 44.672 lei, sumă compusă din: impozit pe venituri din salarii în sumă de 17.060 lei reținut si neachitat în 30 de zile de la scadență, aferent perioadei februarie 2007- ianuarie 2008 (cu scadența 25.03._08), contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați în sumă de 14.750 lei și neachitata în 30 de zile de la scadenta, aferentă perioadei iulie 2007- ianuarie 2008 (cu scadenta 25.08._08), contribuția personalului la fondul de șomaj în sumă de 350 lei reținuta și neachitata în 30 de zile de la scadenta, aferenta perioadei noiembrie 2007- ianuarie 2008 (cu scadenta 25.12._- 25.02.2008) și contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați în sumă de 12.512 lei, neachitata in 30 de zile de la scadenta, aferenta perioadei mai 2007- ianuarie 2008 (cu scadenta 25.06._08).
Deși este evident că răspunderea pentru conducerea și ținerea contabilității societății, ca și pentru actele îndeplinite sau care trebuiau îndeplinite de societate revenea legal ambilor administratori, instanța urmează a se pronunța în limitele investirii, procurorul reținând că celălalt administrator, martorul A. M., nu a participat efectiv la administrarea ..
Din înscrisurile atașate dosarului de urmărire penală rezultă că . avea angajat personal cu studii de contabilitate, respectiv un director economic. Totuși, instanța reține că potrivit art. 10 alin. 1 din legea 82/1991 răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revenea tot administratorului acesteia, în speță inculpatului L. A., acesta având cunoștință despre faptul că din salariile angajaților se rețineau contribuțiile sociale însă acestea nu erau virate la bugetul de stat.
În drept, fapta inculpatului L. A., care, în calitate de administrator al . lași, în perioada martie 2007 – februarie 2008 a reținut și nu a virat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la data scadenței, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, în sumă totală de 44.672 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 6 din legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 13 C.pen.
Dispozițiile art. 41 alin. 2 C.pen. sunt reținute de instanța de judecată întrucât inculpatul a săvârșit acte succesive, apte a se circumscrie infracțiunii prev. de art. 6 din legea 241/2005, la interval de 30 de zile (termenul în care obligația fiscală scadentă este sancționată penal), însă în baza aceleiași rezoluții infracționale. Unicitatea de rezoluție infracțională este confirmată de unicitatea modului de comitere a faptelor, în dauna aceluiași segment al bugetului de stat.
Dispozițiile art. 13 sunt reținute de instanța de judecată, în urma schimbării de încadrare juridică pusă în discuția contradictorie a părților, pentru a se evidenția situația tranzitorie în care a fost comisă infracțiunea de către inculpat, infracțiune continuată a cărei executare a început și s-a epuizat sub legea 241/2005; totuși de la momentul epuizării infracțiunii legea 241/2005 a mai suferit modificări, unele de substanță, inculpatului fiindu-i aplicabile dispozițiile legale cele mai favorabile, adică forma legii 241/2005 dinainte de modificările aduse prin legea 50/2013 (lege care a majorat semnificativ limitele de pedeapsă în cazul infracțiunii prev de art. 6).
Sub aspectul laturii subiective instanța reține că inculpatul a comis fapta cu intenție directă, intenție ce rezultă cu prisosință din faptul că, deși avea disponibil bănesc pe societatea comercială administrată, a reținut obligațiile fiscale aferente salariilor plătite angajaților fără a vira aceste rețineri către bugetul de stat.
Cât privește cealaltă infracțiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului instanța reține că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 lit. g din legea 241/2005 pentru a fi atrasă răspunderea penală a inculpatului.
În primul rând instanța reține că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice a acestei fapte, din infracțiunea prev. de art. 9 lit. g din legea 241/2005, în infracțiunea prev. de art. 9 lit. g din legea 241/2005, cu aplic. art. 13 C.pen. Este incident astfel textul art. 9 al legii în reglementarea anterioară legii 50/2013, text mai favorabil inculpatului din perspectiva condițiilor de angajare a răspunderii penale.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul ar fi cedat cu rea-credință, cu ocazia partajului bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cota sa de ½ din apartamentul situat în Iași, ., ., ., deși exista sechestru penal instituit de organele de urmărire penală în vederea asigurării disponibilității creanței aparținând A., sustrăgându-se în acest mod de la îndeplinirea obligațiilor fiscale vizând achitarea debitelor rezultate din stopajul la sursă.
Într-adevăr, prin ordonanța nr. 1799/P/2010 din 16.09.2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul lași s-a dispus, în temeiul disp. art. 163 - 166 C.proc.pen., instituirea sechestrului asigurător asupra cotei de ½ din apartamentul nr.14, situat în Iași, ., . L. A., ca urmare a faptului că acesta era acuzat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din legea 241/2005 cu aplic. art. 41 2 C.pen. (reținerea si nevirarea către bugetul consolidat al statului a impozitelor si contribuțiilor cu stopaj la sursa în cuantum de 52.716 lei) în calitate de administrator al .. Măsura a fost pusa în executare la data de 20.09.2010, inculpatul luând la cunoștință de aceasta, conform procesului - verbal întocmit în acest sens (f. 198, vol. I d.u.p.). Sechestrul penal instituit asupra imobilului a fost notat în cartea funciara la data de 27.09.2010, după cum rezultă din adresa nr._/01.08.2012 a OCPI lași (f.32, vol. IV d.u.p.).
P. sentința civila nr. 16.966 din 18.10.2011, pronunțata în dosarul nr. 9313/245/ 2011 al Judecătoriei lași, rămasă definitiva si irevocabila la 01.02.2012, s-a pronunțat divorțul soților L. A. si L. E. M. si s-a luat act de acordul de mediere dintre cei doi soți, acord prin care imobilul respectiv a fost atribuit celei din urma, cu toate ca exista sechestru asupra cotei de 1/2 aparținând inculpatului L. A. din acest imobil. P. acordul de mediere din 10.10.2011, inculpatul recunoștea ca a avut o contribuție de 8,33% la dobândirea în timpul căsătoriei a apartamentului situat în Municipiul Iași, ., ., . cota sa în favoarea soției sale, L. E. M., căreia i-a revenit în proprietate exclusiva imobilul în acest mod. Inculpatul L. A. a primit înainte de semnarea acordului de mediere sulta in cuantum de 14.649, 50 lei, reprezentând echivalentul a 8,33% din valoarea apartamentului si a 50 % din valoarea bunurilor mobile.
Susține procurorul că‚ în această modalitate, inculpatul L. A. cu rea - credința a cedat cota sa de ½, deși exista sechestru penal instituit de organele de urmărire penală în vederea asigurării disponibilității creanței aparținând A., sustrăgându-se de la îndeplinirea obligațiilor fiscale (achitarea debitelor de natura stopajului la sursă). Măsura asiguratorie a sechestrului penal nu a fost luată întrucât bunul comun era urmărit silit, ci pentru a se interzice înstrăinarea, degradarea, scoaterea din posesia sau proprietatea inculpatului a bunului comun, în vederea asigurării recuperării pagubei produse statului prin infracțiunea prev. de art. 6 din legea 241/2005. Potrivit art. 11 din legea 241/2005, în cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzută de această lege luarea masurilor asigurătorii este obligatorie. P. atribuirea apartamentului în proprietatea exclusiva a numitei L. E. M., A. a fost lipsită de posibilitatea de a solicita potrivit art. 353 alin. 2 C.civ. împărțirea bunurilor comune ale soților.
Totuși, potrivit art. 9 lit. g din legea 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală înstrăinarea de către debitor a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală, faptă săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Este incontestabil faptul că prin acordul de medierea intervenit între inculpatul L. A. și fosta soție, martora L. E. M., a avut loc o înstrăinare a unui bun legal sechestrat, în speță apartamentul bun comun al soților din Iași, ., ., ., întrucât în urma acestui acord și al confirmării sale de către Judecătoria Iași prin sentința civilă nr._/18.10.2011 martora a devenit proprietar exclusiv al bunului. În cauză însă nu rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul a semnat acordul de mediere cu rea-credință, deci pentru prejudicierea intereselor creditorului și sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Din înscrisurile atașate dosarului cauzei, respectiv din cele trei contracte de vânzare – cumpărare nr. 3817/06.05.1999, nr. 7558/05.12.2002 și nr. 193/17.01.2003, coroborate cu susținerile martorei L. E. M. și ale inculpatului, rezultă dincolo de orice dubiu că martora a avut o cotă de contribuție sporită la dobândirea imobilului din Iași, ., ., .. Martora este cea care a înstrăinat în timpul căsătoriei cu inculpatul un apartament bun propriu și a achiziționat, după o lună de zile, apartamentul sechestrat de organele de urmărire penală. Această succesiune dintre vânzarea apartamentului bun propriu și cumpărarea apartamentului bun comun la interval de o lună, diferența nu foarte mare dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare (50 de milioane lei vechi), diferență acoperită de tatăl inculpatului (cu titlu de donație pentru ambii soți în lipsa unei dispoziții contrare), justifică cota sporită de contribuție pe care inculpatul a recunoscut-o fostei soții cu ocazia desfacerii căsătoriei.
La momentul instituirii sechestrului asigurător procurorul a prezumat o cotă de contribuție a inculpatului la dobândirea bunului de ½, pornind de la prezumția de bun comun a imobilului. Totuși, este legal și normal ca la momentul partajului această cotă de contribuție prezumată să poată fi modificată cu acordul părților și pentru motive de fapt temeinic justificate, aspect validat ca legal de o instanță de judecată. Și dacă ar fi solicitat instanței civile efectuarea partajului bunurilor comune martora ar fi primit o cotă mult majorată din apartamentul bun comun datorită faptului că din conținutul celor trei contracte de vânzare cumpărare rezultă contribuția majoră pe care aceasta a avut-o la achiziția imobilului.
Or, inculpatul L. A. nu a cedat bunul fostei soții pentru a se susține că a acționat în dauna creditorilor săi, ci a recunoscut acesteia o cotă de contribuție majoră la dobândirea bunului comun, situație în care era evident că acest bun trebuie să revină martorei, aceasta având cota cea mai mare de proprietate asupra lui, cu plata unei sulte către inculpat. Din cuprinsul acordului de mediere rezultă că această sultă a fost primită anterior semnării acordului de mediere din 10.10.2011, suma de 14.649,50 lei intrând în posesia inculpatului, fără ca organele de urmărire penală să se sesizeze și să verifice unde sunt acești bani în vederea popririi sumei.
Instanța recunoaște că există dubii asupra intenției reale a celor doi foști soți din moment ce și la acest moment inculpatul figurează cu domiciliul în fostul imobil bun comun, dar atât timp cât partajul a intervenit la mai bine de un an de la momentul instituirii sechestrului și ca urmare a unui divorț, cât timp divorțul a fost determinat de deteriorarea relațiilor dintre soți, cum a arătat martora L. E., iar inculpatul nu a renunțat la orice drept asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu martora, ci doar a recunoscut martorei o cotă majorată la dobândirea imobilului, primind o sultă pentru cota mai mică de contribuție ce-i revenea, nu se poate susține că inculpatul a acționat cu rea-credință și în dauna creanței deținute de organele fiscale.
Instituirea unui sechestru asigurator asupra unui bun comun al soților, în condițiile în care unul dintre soți este cercetat penal, nu poate echivala cu un fine de neprimire care să-i oblige pe soți să stea căsătoriți sau în proprietate devălmașă asupra bunurilor lor. Orice persoană are libertatea de a se căsători și de a divorța în condițiile legii iar răspunderea penală este personală și nu ar putea determina ținerea „cu forța” a celuilalt soț, neimplicat în proceduri penale, în contextul unei căsătorii sau al unei proprietăți devălmașe. De aceea, prezumția de la care pornește instanța este că inculpatul L. A. și martora L. E. au fost de bună credință atunci când au decis să pună capăt căsătoriei și, pe cale de consecință, comunității de bunuri. Reaua-credință a inculpatului, existența scopului de prejudiciere a intereselor organelor fiscale de a recupera debitele restante trebuie să rezulte din probe certe de vinovăție și nu din simplul fapt că ambele părți cunoșteau că bunul este sechestrat.
În acest context, față de cele anterior expuse, instanța reține că intenția specifică infracțiunii prev. de art. 9 lit. g din legea 241/2005 nu rezultă dincolo de orice dubiu în cazul inculpatului L. A., motiv pentru care se va dispune, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. d C.proc.pen., achitarea inculpatului.
Având în vedere că la pronunțarea unei condamnări instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe, și întrucât în cauză probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat de art. 3 C.proc.pen., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite (decizia nr. 3465/27.06.2007 a ÎCCJ).
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor. Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ceea ce privește vinovăția, atunci îndoiala este echivalentă cu o „probă pozitivă de nevinovăție” și deci inculpatul trebuie achitat.
Reținând însă că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 345 alin. 2 C.proc.pen. din perspectiva infracțiunii prev. de art. 6 din legea 241/2005 pentru care același inculpat a fost trimis în judecată, în sensul că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat în modalitatea și cu contribuția anterior descrise, instanța va dispune condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru infracțiunea comisă instanța va avea în vedere dispozițiile art. 72 C.pen. privind dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare din legea specială (închisoarea de la un an la trei ani, în forma legii 241/2005 anterioară legii 50/2013), gradul de pericol social al faptei săvârșite, relevat de modalitatea de comitere – inculpatul a acționat în condițiile în care cunoștea legislația incidentă, nefiind la prima societate comercială administrată, și în scopul prejudicierii bugetului de stat, pentru o perioadă de timp de aproape un an - dar și persoana inculpatului L. A. care nu este cunoscut cu antecedente penale.
P. raportare la lipsa antecedentelor penale, dar și la faptul că inculpatul este o persoană integrată social conform datelor ce rezultă din declarația martorului L. D., instanța va reține în favoarea inculpatului conduita bună în sensul prev. de art. 74 lit. a C.pen. În cauză însă nu se va da eficiență disp. art. 76 lit. d C.pen. având în vedere incidența cauzei de agravare a pedepsei dată de art. 41 alin. 2 C.pen. și poziția procesuală a inculpatului de negare a vinovăției. P. raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului, la atitudinea sa de încercare de acoperire a prejudiciului cauzat bugetului statului, dar și la circumstanțele comiterii infracțiunii și cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat prin fapta comisă, instanța consideră că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, egală cu minimul special prevăzut de lege, corespunde unei juste individualizări a pedepsei.
În baza art. 71 C.pen. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c - dreptul de a mai ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale -, pe durata pedepsei principale.
În raport de prevederile art. 71 alin. 2 C.pen., instanța va interzice inculpatului doar drepturile prevăzute de art.64 alineatul 1 literele a teza a-II-a, lit. b și c Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, reținând că natura faptei săvârșite și datele personale ale inculpatului (în prezent nu are loc de muncă, este divorțat, a negat vinovăția în comiterea infracțiunii prev. de art. 6 din legea 241/2005 în ciuda unor probe certe de vinovăție) conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menționat.
Referitor la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera c Cod penal, instanța constată că inculpatul s-a folosit de calitatea sa de administrator în vederea comiterii infracțiunii, motiv pentru care se impune aplicarea art. 64 alineatul 1 litera c Cod penal, inculpatului urmând a-i fi interzis dreptul de a mai ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale. De altfel, acesta va deveni și nedemn de a mai ocupa o astfel de funcție la momentul rămânerii definitive a condamnării prin raportare la prevederile art. 12 din legea 241/2005.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal, instanța va avea în vedere hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 06.10.2005, prin care instanța europeană a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr.1 ca urmare a interzicerii în baza legii a dreptului de a alege persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii, apreciind că o restrângere generală, automată și nediferențiată a unui drept fundamental consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, depășește marja de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi, dar și decizia 74/2007 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii. Față de aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă o nedemnitate a inculpatului în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța nu va interzice exercițiul acestui drept de natură electorală și, în consecință, nu va face aplicarea art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal. Întrucât fapta ce face obiectul cauzei nu are legătură cu modalitatea de exercitare a drepturilor și obligațiilor părintești de către inculpat, întrucât nu rezultă din actele dosarului că inculpatul ar fi fost desemnat, sau să existe posibilitatea previzibilă ca acesta să fie desemnat, tutore sau curator al unei persoane, instanța nu va interzice inculpatului nici drepturile prev. de art. 64 lit. d și e C.pen.
Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, faptul că acesta nu a mai fost anterior condamnat definitiv pentru comiterea vreunei infracțiuni, vârsta inculpatului, dar și gravitatea relativ redusă a faptei comise de acesta, prin raportare la cuantumul prejudiciului, parțial acoperit de inculpat, și modalitatea efectivă de comitere, instanța consideră că simpla aplicare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpat și că, chiar fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea aplicate, acesta nu va mai comite alte infracțiuni. Instanța are în vedere și faptul că inculpatul, chiar dacă nu a recunoscut comiterea faptelor (de altfel, a și fost achitat pentru una dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată), s-a prezentat în fața instanței de judecată și pare a conștientiza consecințele grave ale comportamentului ilicit adoptat.
De aceea instanța, în baza art. 81 C.pen., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului, pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se va suspenda și executarea pedepsei accesorii.
Instanța, în baza art. 359 C.proc.pen. va atrage atenția inculpatului că în cazul săvârșirii altei infracțiuni se va dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei și executarea acesteia în întregime.
Cu privire la latura civilă a cauzei instanța constată că partea civilă M. E. și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat obligarea inculpatului L. A. la plata sumei de 41.820 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus accesoriile prevăzute de lege și dobânda legală; conform calculelor efectuate de organele fiscale obligațiile restante ale inculpatului se ridică la suma de 51.379 lei, la care se adaugă accesorii și dobânzi în continuare (f. 50, dosar instanță).
Instanța va reține însă la determinarea întinderii prejudiciului cauzat bugetului de stat de faptele inculpatului mențiunile raportului de expertiză contabilă judiciară, probă ce conține un calcul detaliat al obligațiilor fiscale restante, calcul legat de faptele ce se impută inculpatului și cu a căror judecată a fost sesizată instanța în cauza de față.
Potrivit raportului de expertiză judiciară întocmit în cursul urmăririi penale, prin fapta sa de a nu vira către bugetul de stat contribuțiile cu reținere la sursă, inculpatul L. A. a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 44.672 lei, sumă compusă din: impozit pe venituri din salarii în sumă de 17.060 lei reținut si neachitat în 30 de zile de la scadență, aferent perioadei februarie 2007- ianuarie 2008 (cu scadența 25.03._08), contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați în sumă de 14.750 lei și neachitata în 30 de zile de la scadenta, aferentă perioadei iulie 2007- ianuarie 2008 (cu scadenta 25.08._08), contribuția personalului la fondul de șomaj în sumă de 350 lei reținuta și neachitata în 30 de zile de la scadenta, aferenta perioadei noiembrie 2007- ianuarie 2008 (cu scadenta 25.12._- 25.02.2008) și contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați în sumă de 12.512 lei, neachitata in 30 de zile de la scadenta, aferenta perioadei mai 2007- ianuarie 2008 (cu scadenta 25.06._08). La această sumă se adaugă, de la data scadenței și în continuare până la achitarea integrală și efectivă a debitului, dobânda legală prev. de art. 120 din OG 92/2003.
Deși inițial inculpatul a contestat cuantumul prejudiciului stabilit de expert, solicitând instanței efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, ulterior, la finalul declarației date (f. 52 verso, dosar instanță), a precizat că recunoaște debitul stabilit de A., dar diminuat cu suma de 10.000 lei achitată prin șapte ordine de plată. De altfel, în concluziile scrise depuse la dosar prin apărător ales, inculpatul a precizat suma recunoscută la valoarea de 34.672 lei.
Din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că expertul contabil nu a avut în vedere la efectuarea expertizei plățile efectuate de inculpat prin cele șapte ordine de plată atașate în copie la dosar, ordine însumând suma de 10.000 lei. Aceasta întrucât, așa cum rezultă din relațiile înaintate instanței de organele fiscale (f. 59 – 66 dosar instanță), deși plățile au fost efectuate în perioada octombrie 2008 – martie 2009 (f. 28 – 34 dosar instanță), au fost destinate acoperirii altor creanțe ale . (societate pentru ale cărei debite inculpatul răspunde personal împreună cu celălalt administrator) decât cele care au legătură cu cauza de față.
Totuși, raportându-se la prejudiciul stabilit de expertul contabil desemnat în cauză, instanța va reține că inculpatul a achitat parțial acest prejudiciu, respectiv suma de 10.000 lei rezultată din însumarea ordinelor de plată nr. 1/29.10.2008, nr. 2/04.11.2008, nr. 1/10.11.2008, nr. 2/19.12.2008, nr. 17/12.01.2009, nr. 29/09.02.2009 și nr. 2/06.03.2009. Aceasta întrucât organele fiscale, deși au recunoscut efectuarea plăților, au acoperit alte datorii (creanțe fiscale datorate de angajator), cu încălcarea dispozițiilor legale.
Așa cum am precizat în latura penală a cauzei, la acest moment inculpatul răspunde personal pentru toate datoriile . (sentința comercială nr. 1518/F/02.12.2010 a Tribunalului N., f. 162, vol. I d.u.p.), astfel încât orice plată efectuată de acesta trebui să respecte regulile imputației plății prevăzute de Codul de procedură fiscală. Deși organele fiscale au susținut că au respectat aceste reguli, din relațiile comunicate rezultă că suma de 10.000 lei a fost destinată acoperirii unor creanțe fiscale datorate de angajator, aferente anului 2009 (f. 60, dosar instanță). Or, creanța legată de infracțiunea prevăzută de art. 6 din legea 241/2005 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului în latura penală a cauzei, este tot o creanță fiscală în sarcina angajatorului (care trebuie să rețină sumele datorate bugetului pentru salariile plătite angajaților) și este anterioară celor stinse prin plata făcută de inculpat, fiind aferentă anilor 2007 – 2008. P. urmare, potrivit regulilor instituite de art. 115 din OG 92/2003, aceste creanțe trebuiau stinse cu prioritate față de cele aferente anului 2009 referitor la care organele fiscale au făcut imputația.
Instanța recunoaște că obligația fiscală stinsă de organele fiscale prin imputația sumei de 10.000 lei achitată de inculpat nu este sancționată penal precum creanțele rezultate din reținerea la sursă, însă acest aspect nu justifică încălcarea dispozițiilor legale de către organele fiscale.
În acest context, instanța va considera că inculpatul a achitat suma de 10.000 lei din suma totală datorată cu titlu de creanță fiscală rezultată din obligațiile cu reținere la sursă ce au făcut obiectul judecății în cauză – 44.672 lei -, motiv pentru care va admite în parte acțiunea civilă promovată și va obliga pe inculpat la diferența de prejudiciu, respectiv 34.672 lei, la care se adaugă accesoriile prevăzute de lege, accesorii ce urmează a fi calculate de organele fiscale în raport cu scadența debitului, valoarea acestuia și data acoperirii lui efective.
Referitor la plângerea formulată de inculpat în baza art. 168 C.proc.pen., instanța reține că sechestrul a fost legal instituit de procuror însă el nu mai poate fi menținut având în vedere că bunul nu se mai află în proprietatea inculpatului la acest moment. În plus, răspunderea penală este personală și nu ar putea afecta indirect pe proprietarul exclusiv al bunului, în speță fosta soție a inculpatului, care nu a fost acuzată de comiterea vreunei infracțiuni în cauza de față.
Având în vedere aceste aspecte, precum și soluția de achitare dispusă în latura penală a cauzei cu privire la infracțiunea prev. de art. 9 lit. g din legea 241/2005, instanța va admite plângerea formulată de inculpatul L. A. și va dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit prin ordonanța procurorului nr. 1799/P/2010 din 16.09.2010 asupra imobilului situat în Iași, ., ., ., jud. Iași.
Având în vedere prevederile art. 11 din legea 241/2005, întrucât s-a stabilit obligația inculpatului de a repara prejudiciul cauzat bugetului de stat prin reținerea și nevirarea în termen legal a sumelor reprezentând obligații cu reținere la sursă, se va institui măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei de 34.672 lei și accesorii.
În baza art. 13 din legea 241/2005 și art. 7 și 21 din legea 26/1990 se va comunica Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași copie a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare și punerii în practică a interdicției legale prev. de art. 12 din legea 241/2005.
În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 2325,27 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cuantumul cheltuielilor judiciare a fost stabilit prin raportare la cheltuielile judiciare aferente urmăririi penale stabilite prin actul de sesizare a instanței (1325,27 lei), la sumele necesare desfășurării procedurii la cele cinci termene de judecată acordate în cauză (1000 lei), instanța ținând cont și de faptul că apărătorul din oficiu inițial desemnat inculpatului nu a solicitat plata parțială a onorariului”.
În termen legal, împotriva sentinței penale sus menționate, inculpatul L. A. și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au exercitat calea de atac a apelului.
În motivarea apelului formulat, inculpatul L. A., în esență, a susținut că soluția de condamnarea a sa sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 este netemeinica întrucât nu a acționat cu intenție atunci când a reținut și nu a virat la bugetul de stat contribuțiile cu reținere la sursa. Susține inculpatul ca reaua credința nu poate fi reținuta doar dacă contribuabilul a avut bani în cont în orice moment de la data nașterii obligațiilor fiscale și până în a 30-a zi după scadență, ci trebuie avut în vedere întregul context, daca în cauza au existat factori care să îl constrângă pe respectivul agent economic sa efectueze niște plăți care prin neachitare ar fi condus la încetarea activității sau la deschiderea procedurii falimentului.
Motivează inculpatul ca în perioada când i se imputa comiterea infracțiunii a efectuat plăți pentru care a contractat și credite bancare de aproximativ 300.000 lei însă, A. a direcționat sumele plătite pentru stingerea unor datorii mai vechi, neținând seama de intenția lui de a plăti stopajul la sursa. Efectuarea respectivelor plăți dovedește buna sa credința, susține inculpatul apelant.
A concluzionat inculpatul apelant ca latura subiectiva a infracțiunii pentru care a fost condamnat prin sentința penală criticata trebuie dovedita, neputând fi prezumata, iar probatoriul strâns la dosar nu dovedește intenția sa de a reține obligațiile fiscale aferente salariilor plătite angajaților, fara a le vira la bugetul de stat.
Inculpatul apelant a criticat și latura civila a cauzei, solicitând să se constate faptul că prejudiciul reținut în sarcina sa prin actul de inculpare este cuprins în creanța totală pentru care a fost antrenata răspunderea sa, în calitatea de administrator al societății comerciale, în cadrul procedurii falimentului.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a criticat sentința apelata doar sub aspectul soluției de achitare dispusa în privința infracțiunii prevăzuta la art. 9 lit. g) din Legea nr. 241/2005.
Motivează procurorul ca reaua credința a inculpatului din momentul în care a înstrăinat imobilul în discuție este dovedita de probe certe și concludente deoarece acesta avea cunoștință de faptul ca a fost instituit sechestrul asigurator de către procuror. În condițiile în care ordonanța procurorului de luarea măsurii asiguratorii i-a fost comunicata, iar inculpatul a și critica-o, în opinia procurorului este suficienta pentru a face dovada relei credințe.
Susține procurorul că întrucât inculpatul avea cunoștință că este urmărit penal pentru prejudicierea statului pentru neplata obligațiilor fiscale și că imobilul proprietatea . a fostei soții era grevat de măsura sechestrului asigurator în scopul recuperării sumelor datorate bugetului de stat, rezulta cu certitudine că inculpatul a acționat cu intenție directa atunci când a cedat cota sa ½ din imobil către celălalt coproprietar, nefiind relevant modul de achiziționare a apartamentului. Un alt indiciu ca inculpatul a acționat cu rea credință, susține procurorul, este acela ca inculpatul figurează ca având domiciliul în fostul imobil, bun comun.
A solicitat P. de pe lângă Tribunalul Iași, admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond, rejudecarea cauzei, ocazie în care sa se pronunțe o soluție legală și temeinică.
Examinând sentința penală apelată, pe baza tuturor lucrărilor și a materialului probator existent la dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele conferite de dispozițiile art. 417 alin. (2) Cod procedura penală, C. constată următoarele:
P. rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași din 08.08.2013 dat în dosarul de urmărire penală numărul 1799/P/2010, Tribunalul Iași a fost investit cu judecarea în primă instanța a inculpatului L. A. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 6 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 și art. 9 lit. g din Legea 241/2005, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal din 1969 constând în aceea că, în calitate de administrator al . Iași, cu intenție, inculpatul L. A. a reținut și nu a virat la bugetul de stat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, în termen de 30 de zile de la scadență, fiind prejudiciat bugetul de stat cu suma de 44.672 lei compusă din: impozit pe venituri din salarii în sumă de 17.060 lei reținut și neachitat în 30 de zile de la scadență, aferent perioadei februarie 2007 – ianuarie 2008 (cu scadența 25.03.2007 – 25.02.2008), contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați în sumă de 14.750 lei și neachitată în 30 de zile de la scadență, aferentă perioadei iulie 2007 – ianuarie 2008 (cu scadența 25.08.2007 – 25.02.2008), contribuția personalului la fondul de șomaj în sumă de 350 lei reținută și neachitată în 30 de zile de la scadență, aferentă perioadei noiembrie 2007 – ianuarie 2008 (cu scadența 25.12.2007 – 25.02.2008) și contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați în sumă de 12.512 lei, reținută și neachitată în 30 de zile de la scadență, aferentă perioadei mai 2007 – ianuarie 2008 (cu scadența 25.06.2007 – 25.02.2008).
De asemenea, s-a mai reținut faptul că inculpatul L. A., cu rea-credință, a cedat cu ocazia partajului bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cota sa de ½ din apartamentul situat în Iași, ., ., ., deși exista sechestrul asigurator instituit de organele de urmărire penală în vederea asigurării disponibilității creanței aparținând A., sustrăgându-se în acest mod de la îndeplinirea obligațiilor fiscale vizând achitarea debitelor rezultate din stopajul la sursă.
Fiind investită cu judecarea cauzei, instanța de fond a procedat la reascultarea martorilor audiați și în prima faza a procesului penal – numiții A. M. și L. E. M. – și a administrat probe noi, respectiv proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În cursul deliberării, judecătorul fondului a efectuat o analiza și o evaluare judicioasa a întregul material probator existent la dosar, reținând o situație de fapt corectă, conformă cu realitatea obiectiva dovedit, dincolo de orice îndoiala rezonabila, că s-a petrecut.
Judecătorul fondului a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) din vechiul Cod de procedură penală (în vigoare la soluționarea cauzei de către instanța de fond), făcând o apreciere și o interpretare corecta a probelor administrate în cauza, după prealabila examinare a tuturor mijloacelor de proba existente la dosar.
În considerentele sentinței penale supusa prezentei analize, sunt prezentate, într-o manieră dezvoltată, argumentele care au stat la baza soluțiilor date în latura penală și în latura civila a cauzei.
Instanța de control judiciar efectuând propria evaluare și interpretare a tuturor mijloacelor de proba strânse în cauza, reține ca temeinic dovedita împrejurarea că, în perioada martie 2007 – februarie 2008, . lași, administrată de inculpatul L. A., a reținut de la angajați și nu a virat, în cel mult 30 de zile de la data scadenței, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere a sursă, în valoare totală de 44.672 lei, sumă compusă din: impozit pe venituri din salarii în sumă de 17.060 lei reținut si neachitat în 30 de zile de la scadență, aferent perioadei februarie 2007- ianuarie 2008 (cu scadența 25.03._08), contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați în sumă de 14.750 lei și neachitata în 30 de zile de la scadenta, aferentă perioadei iulie 2007- ianuarie 2008 (cu scadenta 25.08._08), contribuția personalului la fondul de șomaj în sumă de 350 lei reținuta și neachitata în 30 de zile de la scadenta, aferenta perioadei noiembrie 2007- ianuarie 2008 (cu scadenta 25.12._- 25.02.2008) și contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați în sumă de 12.512 lei, neachitata in 30 de zile de la scadenta, aferenta perioadei mai 2007- ianuarie 2008 (cu scadenta 25.06._08).
Infracțiunea de reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, incriminata în art. 6 din Legea nr. 241/2005 presupune, sub aspectul laturii subiective, intenția făptuitorului care poate fi directa sau indirecta după cum autorul urmărește sau doar accepta rezultatul faptei sale constând în producerea unei pagube materiale bugetului de stat. Având în vedere ca infracțiunea analizata, sub aspectul laturii obiective, este o infracțiune omisiva, pentru a evidenția forma de vinovăție a intenției, în norma de incriminare este utilizata expresia ”cu intenție” ceea ce însemna ca autorul trebuie să fie de rea-credință, adică să dispusa de resursele financiare necesare pentru achitarea obligațiile fiscale datorate statului și, la scadență, să nu le plătească.
În cauza supusa prezentei analize, reținând concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară (aflat la filele 31-39, vol. III d.u.p.), întocmit pe baza documentelor contabile atașate dosarului de urmărire penală și a evidențelor deținute de organele fiscale, atât în anul 2006 cât și în anul 2007, . Iași a desfășurat activitate, a realizat venituri, obținând profit în valoare de 44.151 lei brut (în anul 2006) și respectiv în valoare de_ lei (în anul 2007), ceea ce, în opinia instanței de control judiciar, fundamentează concluzia ca societate menționata a dispus de resursele financiare necesare pentru plata la bugetul de stat a contribuțiilor cu reținere la sursa. În condițiile în care . Iași a realizat profit din activitatea desfășurata, iar cuantumul profitului anual depășește nivelul sumelor ce reprezintă contribuții cu stopaj la sursa pentru care inculpatul, în calitatea sa de administrator, avea obligația de plata către bugetul consolidat al statului, este evident faptul ca nu lipsa banilor a determinat neplata obligațiilor fiscale, situație în care se reține reaua-credință a inculpatului în comiterea faptei penale imputate. Împrejurarea ca inculpatul L. A. și-a făcut o anumită prioritizare în privința plății datoriilor societății comerciale administrate, context în care contribuțiile cu reținere la sursa le-a trecut pe un plan secund, nu echivalează cu imposibilitatea de plata a respectivelor datorii fiscale și nu înlătura vinovăția acestuia. Împrejurarea că în intervalul de timp în care i se imputa comiterea infracțiunii analizate, inculpatul L. A., ca administrator al . Iași, a plătit parțial obligațiile fiscale datorate bugetului de stat nu este de natura să-i înlăture vinovăția atâta timp cât probatoriul administrat în cauza dovedește existența în patrimoniul societății a disponibilului bănesc necesar pentru achitarea integrala a obligațiilor fiscale datorate statului. De altfel, contribuțiile cu reținere la sursă fac parte din salariu datorat angajatului (salariul brut), cu precizarea ca se rețin de către angajator care are obligația de a le vira la bugetul consolidat al statului ceea ce înseamnă că, așa cum plătește angajatului partea reprezentând salariul net, angajatorul trebuie sa plătească și cealaltă parte din salariu ce reprezintă contribuțiile cu stopaj la sursa, neputând susține ca pentru partea reprezentând salariu net au existat resurse financiare, iar pentru cealaltă parte nu au existat astfel de resurse.
În considerarea argumentelor anterior dezvoltate, C. reține ca neîntemeiata critica inculpatului apelant referitoare la neîntrunirea laturii subiective ca element constitutiv al infracțiunii incriminate la art. 6 din legea nr. 241/_, motiv pentru care nu va fi primita aceasta critica.
Cu privire la critica Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași referitoare la soluția de achitare dispusa de instanța de fond în raport cu infracțiunea de evaziune fiscala, în varianta normativa prevăzuta la art. 9 lit. g) din Legea nr. 241/2005, instanța de control judiciar o apreciază ca nefiind întemeiata, soluția dată de judecătorul fondului fiind în deplina conformitatea cu situația de fapt dovedit petrecuta și cu dispozițiile legale incidente.
Un prim aspect care se impune a fi precizat, data fiind motivarea apelului procurorului, este acela ca instanța de fond a reținut ca inculpatul L. A. a cunoscut despre instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra apartamentului situat în Iași, ., ., ., ce reprezenta bun comun al inculpatului și al fostei sale soții, martora L. E. M. însă, argumentul ce a stat la baza soluției de achitare a fost acela al lipsei vinovăției inculpatului întemeiata pe neprobarea, dincolo de orice dubiu, a intenției inculpatului L. A. de a prejudicia interesele creditorului și de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, la momentul la care a semnat acordul de mediere încheiat cu fosta sa soție prin care el recunoștea contribuția sa de doar 8,33% la dobândirea respectivului apartament.
Argumentele de fapt reținute de instanța de fond în motivarea soluției de achitarea a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscale sunt întrutotul însușite de instanța de control judiciar, contra-argumentele aduse de procuror în motivele de apel nefiind în măsura sa le combată.
Este de necontestat faptul că la momentul la care procurorul de caz a luat măsura asiguratorie a sechestrului, bunul imobil sechestrat se afla în proprietatea codevălmașă a soților L. A. și L. E. M.. Instituirea sechestrului asigurator asupra unui bun comun al celor doi soți, în condițiile în care unul dintre ei era cercetat penal, nu putea să-l oblige pe celălalt soț să rămână căsătorit sau în proprietate devălmașă asupra bunurilor comune până la finalizarea procesului penal. Caracterul personal al răspunderii penale face ca, în situația în care persoana pusa sub acuzare are încheiata o căsătorie valabila și se afla în coproprietate co-devălmașă cu celalalt soț, acesta din urma, neimplicat în proceduri penale, să nu poate fi ținut împotriva voinței sale în acea căsătorie și codevălmășie.
Pe baza de probe certe s-a stabilit ca la achiziționarea apartamentului cu privire la care s-a dispus măsura sechestrului asigurator, martora L. E. M. a avut o contribuție mult crescuta față de contribuția inculpatului, context în care acordarea unei cote superioare martorei apare ca fiind corecta, neputând fi suspectați soții L. de rea-intenție atunci când au stabilit care anume a fost contribuția fiecăruia dintre ei la dobândirea apartamentului în discuție. De altfel, învoiala celor doua părți a fost validata de instanța de judecata civila care astfel a confirmat împrejurarea ca martora L. E. M. a avut o contribuție mult semnificativa la dobândirea apartamentului în raport de contribuția inculpatului.
Împrejurarea că inculpatul L. A. figurează ca având domiciliul în fostul domiciliul conjugal nu are nicio relevanță asupra existenței sau inexistenței infracțiunii de evaziune fiscala, atâta timp cât adresa de domiciliu aflata în baza de date informatizata privind evidența populației nu echivalează și nu dă un drept de proprietate sau, cel puțin, de folosința, a imobilului în cauza.
Pentru considerentele anterior dezvoltate, însușindu-și, totodată, pe deplin argumentele reținute de instanța de fond în motivarea soluției de achitare, C. constata că apelul procurorului este nefondat, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 421 pct. (1) lit. b) Cod procedura penala, urmează să dispună respingerea lui, ca atare.
Cu privire la latura civila a cauzei, C. constata faptul că, prin sentința comercială nr. 1518/F din 02.12.2010 pronunțata de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului N. în dosarul numărul_ ce a avut ca obiect procedura insolvenței privind pe . și atragerea răspunderii personale a administratorilor acesteia, s-a dispus, între altele, admiterea cererii privind antrenarea răspunderii personale a administratorilor L. A. și A. M. și obligarea acestora să suporte pasivul societății. Consecință acestei dispoziții, cei doi administratori ai . au fost obligați prin hotărârea judecătorească menționată să plătească creditoarei DGFP N., suma totală de 435.235,00 lei. Potrivit mențiunilor din adresa nr._/28.08.2014 emisa de A. – DGFP Iași, în suma de 435.235,00 lei la plata căreia a fost obligat, între alții, și inculpatul L. A. este inclusa și suma băneasca ce reprezintă prejudiciul material produs în urma comiterii infracțiunii de reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă ce formează obiectul prezentei judecăți, suma cu care A. – DGFP Iași s-a constituit parte civila în dosarul de față.
Față de aceasta împrejurare, pentru a nu se ajunge la existența a doua titluri executorii cu privire la una și aceeași creanță și a nu se crea o îmbogățire fără justa cauza a părții civile, C. apreciază ca acțiunea civila din prezentul dosar se impune a fi respinsa, urmând ca A. – DGFP Iași să recupereze suma bănească ce constituie prejudiciul produs ca urmarea comiterii infracțiunii prevăzute la art. 6 din Legea 241/2005 dedusa prezentei judecați, în baza sentinței comerciale nr. 1518/F din 02.12.2010 pronunțata de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului N. în dosarul numărul_, rămasă definitivă prin decizia comercială din 24.05.2011 a Curții de A. Bacău.
Observând ca prin sentința penala supusă prezentului control judiciar a fost admisa acțiunea civilă formulata de A. – DGFP Iași, pentru considerentele redate, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedura penală, urmează să se dispune admiterea apelul declarat de inculpatul L. A. (fiul lui T. și E., născut la data de 17.11.1966 în mun. Iași, jud. Iași, cu domiciliul în mun. Iași, ., ., ., CNP_), împotriva sentinței penale nr. 61 din 29.01.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, sentință pe care o va desființa, în parte, în latura civilă.
Procedând la rejudecarea cauzei, pentru argumentul sus arătat, C. va respinge acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași.
Consecință a soluției de respingere a acțiunii civile alăturate celei penale,se va înlătura din sentința penală apelată dispoziția privind instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului L. A., până la concurența sumei de 35.672 lei și accesorii.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza dispozițiilor art. 421 pct. (1) lit. b) Cod procedura penala, în considerarea argumentelor mai sus dezvoltate, se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de P. de pe lângă tribunalul Iași împotriva aceleiași sentințe penale.
Se va face aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu ocazia judecării prezentelor apeluri, respectiv art. 272 și art. 273 alin. (3) Cod procedura penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Admite apelul declarat de inculpatul L. A. (fiul lui T. și E., născut la data de 17.11.1966 în mun. Iași, jud. Iași, cu domiciliul în mun. Iași, ., ., ., CNP_), împotriva sentinței penale nr. 61 din 29.01.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, sentință pe care o desființează, în parte, în latura civilă.
Rejudecând cauza:
Respinge acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași.
Înlătură din sentința penală apelată dispoziția privind instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului L. A., până la concurența sumei de 35.672 lei și accesorii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr. 61 din 29.01.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedura penală, suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu (delegația nr. 3595/21.05.2014 emisă de Baroul Iași) va fi avansată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) Cod procedura penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia judecării prezentelor apeluri, în cuantum total de 500 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2014.
Președinte,Judecător,
D. A. A. C.-C.
Grefier,
L. R.-C.
Redactat/Tehnoredactat jud. C.C.A.
5 exemplare/29.12.2014
Jud. fond: T. C.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 931/2014.... → |
|---|
