Tăinuirea. Art.270 NCP. Decizia nr. 570/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 570/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 570/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 570/2014
Ședința publică de la 13 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Judecător G. S.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea apelului penal formulat de către P. de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva sentinței penale nr.329/10.07.2014 a Judecătoriei Bârlad, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect tăinuirea (art.270 NCP), privind pe inculpatul N. P..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 13.10.2014, când:
C.
Deliberând asupra apelului penal de față:
Prin Sentința penală nr.329 din 10 iulie 2014, Judecătoria Bârlad în baza art. 221, Cod penal 1969, cu aplicarea art.5 al.1 N.C.pen. și art. 396 alin. 10 C.P.P. a condamnat pe inculpatul N. P., fiul lui natural și C., născut la data de 30.09.1982, în Bârlad, jud. V., cu domiciliul în ., jud. V., CNP_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
În baza art. 61 alin. 1, Cod penal 1969 a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 691 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 107 din 28.02.2008 a Judecătoriei T. rest pe care îl contopește cu pedeapsa 2 (doi) ani închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul N. P. să execute în regim privativ de libertate pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii conform dispozitivului prezentei sentințe după rămânerea ei definitivă.
A luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 274, alin.1, teza finală, onorariul avocatului care a asigurat asistența din oficiu a inculpatului, în cuantum de 200 lei, a rămas în sarcina statului și va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul V..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin rechizitoriul nr.149/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a fost trimis în judecată inculpatul N. P., cercetat în stare de arest în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 221 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal și scoaterea de sub urmărire penală a învinuitul V. A., cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin 1 art. 209 alin 1 lit. a, g,i, Cod penal, art. 99 alin 2 Cod penal.
În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, în seara zilei de 29.11.2010, inculpatul N. P. i-a ajutat pe inculpații C. D. I. și R. G. să transforme și ulterior să valorifice un val de sârmă din cupru ce fusese sustras de aceștia din incinta . Bârlad cunoscând proveniența din furt a bunului.
Prin încheierea de ședință pronunțată în dosarul nr._, la data de 26.03.2014, s-a constatat în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. legalitatea rechizitoriului cu nr. 149/P/2011 emis de P. de pe lângă Judecătoria Bârlad, fiind respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen., a administrării probelor, cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 din același cod, precum și actelor de urmărire penală, respectiv: proces - verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rezultat etilotest, proces - verbal de constatare a refuzului inculpatului de a se supune recoltării probelor biologice, declarații martor, declarații inculpat.
La termenul din 26.06.2014, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul N. P. a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără administrarea altor probe, conform procedurii prevăzute de art.375 raportat la art 396 alin 10 C.pr.pen.
În acest context, instanța reținând aplicabilitatea în cauză a normelor procedurale invocate, date fiind aspectele arătate de inculpat, a încuviințat cererea formulată, prezenta procedură judiciară derulându-se în conformitate cu dispozițiile art. 375, Cod proc. penală ce reglementează judecata în cazul recunoașterii învinuirii.
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține situația de fapt, așa cum a fost prezentată în rechizitoriul parchetului, respectiv faptul că la data de 29.11.2010, inculpatul N. P. i-a ajutat pe inculpații C. D. I. și R. G. să transforme și ulterior să valorifice un val de sârmă din cupru ce fusese sustras de aceștia din incinta . Bârlad cunoscând proveniența din furt a bunului.
Situația de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză în faza de urmărire penală din care rezultă existența faptei de tăinuire .
Având în vedere . noului cod penal instanța a constatat că infracțiunea prevăzută anterior de art 221, Cod Penal 1969, este în prezent prevăzută de art 270 n.c.p., prevederile actuale nefiind mai favorabile, potrivit art 5 ncp, întrucât prevăd limite de pedeapsă mai mari ( închisoare de la 1 la 5 ani față de închisoare de la 3 luni la 7 ani cum prevedea vechea reglementare), precum și condiții mai grele în ceea ce privește regimul sancționator al recidivei, fapta fiind săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie.
Prin urmare instanța a reținut încadrarea dată faptei prin rechizitoriu, ca lege mai favorabila, nefiind nevoie de schimbarea încadrării juridice a faptei.
La aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.P. 1969, dispozițiile părții generale a Codului Penal (condițiile răspunderii penale, formele de vinovăție), limitele de pedeapsa stabilite în partea speciala a Codului Penal (reduse cu o treime), gradul de pericol social, modul de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatului (din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a săvârșit fapta în termenul de liberare condiționată).
Prin urmare, în temeiul art. 221, C.P.. 1969 cu aplicarea art.5 al.1 N.C.pen. a condamnat pe inculpatul N. P. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.”
Hotărârea primei instanțe a fost apelată de P. de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Prin apelul declarat, parchetul a invocat omisiunea primei instanțe de a-i aplca inculpatului N. P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal din 1969.
Deși instanța de fond a făcut aplicarea globală a legii penale mai favorabile, considerând în mod corect că, în speță, legea penală mai favorabilă este veche reglementare, nu a dat eficiență dispozițiilor art.71 alin.3 Cod penal din 1969 potrivit cărora condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) - c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Analizând sentința penală apelată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de prevederile art.417 alin.2 Cod procedură penală, C. constată următoarele:
Fiind investită cu soluționarea cauzei, instanța de fond, pe baza analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale a reținut o situație de fapt corectă pe care inculpatul N. P. a recunoscut-o în condițiile prevăzute de art.377 Cod procedură penală și art.396 alin.10 Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
În vederea identificării legii penale mai favorabile, potrivit art.5 Cod penal, instanța de fond, comparând dispozițiile aplicabile din codul penal din 1969 și pe cele din noul cod penal, prin prisma tuturor instituțiilor de drept penal incidente, a reținut corect că legea veche permite aplicarea celei mai favorabile soluții pentru inculpat.
La data săvârșirii faptei – 29.11.2010 – fapta inculpatului N. P. se încadrează în infracțiunea de tăinuire prev. de art.221 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 cu limite de pedeapsă de la 3 luni la 7 ani închisoare la care se aplică reducerea cu o treime conform art.396 alin.10 Cod procedură penală.
După . noului cod penal, fapta inculpatului se regăsește în dispozițiile art.270 ce prevăd o pedeapsă cu închisoarea de la 1 an la 5 ani sau cu amendă la care se aplică de asemenea reducerea prevăzută de art.396 alin.10 Cod procedură penală.
În același timp, noul cod penal prevede un tratament sancționator mai sever în cazul recidivei postcondamnatorii în care inculpatul N. P. a comis infracțiunea dedusă judecății de față întrucât potrivit dispozițiilor art.43 alin.2 pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară.
Prin urmare, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea comisă și de regulile de sancționare ale recidivei, se constată că este mai favorabil vechiul cod penal.
La stabilirea tratamentului sancționator aplicat sub imperiul legii vechi, C. constată că instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, scopul pedepsei și necesitatea principiului prevenției generale și speciale, asigurând prin pedeapsa stabilită o proporție echitabilă între gradul de pericol social al faptei și profilul socio-moral al inculpatului.
Reținând vechiul cod penal ca lege mai favorabilă, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului N. P. la pedeapsa închisorii, însă, a omis să impună inculpatului și pedeapsa accesorie prevăzută de art.71 Cod penal din 1969 rap. la art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal din 1969 ce decurge din condamnarea la pedeapsa principală a închisorii conform art.71 alin.2 Cod penal din 1969 și este supusă aprecierii instanței în funcție de criteriile stabilite în art.71 alin.3 Cod penal din 1969.
Având în vedere că natura faptei săvârșite, gradul de pericol social, pedeapsa principală aplicată și datele ce caracterizează persoana inculpatului duc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal din 1969, C. constată ca fondată critica invocată de parchet, astfel că va interzice inculpatului N. P. exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, măsură necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a determinat-o în acord cu dispozițiile art.53 din Constituție și jurisprudența CEDO, pedeapsă ce se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
Pentru considerentele arătate mai sus, în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală va fi admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva Sentinței penale nr.329 din 10 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, ce va fi desființată, în parte, în latură penală.
Ulterior rejudecării cauzei, se va aplica inculpatului N. P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata și în condițiile art.71 Cod penal din 1969.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Potrivit art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate, inclusiv onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului intimat, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva Sentinței penale nr.329 din 10 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o desființează, în parte, în latură penală.
Rejudecând cauza:
Aplică inculpatului N. P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata și în condițiile art.71 Cod penal din 1969.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare efectuate, inclusiv onorariul de 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2014.
Președinte,Judecător,
D. DumitrescuGeta S.
Grefier,
C. D.
Redactat D.D
Tehnoredactat D.C.
2 ex/14.10.2014
Judecătoria Bârlad
Judecător C. R.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 601/2014. Curtea... | Neglijenţa în serviciu. Art.249 C.p.. Decizia nr. 608/2014.... → |
|---|
