Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 63/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 63/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. G. O. M.
Judecător: I. E. C.
Grefier: E. R.
Pe rol fiind pronunțarea apelului penal, având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală, declarat de inculpatul apelant V. G., împotriva sentinței penale nr. 75 din data de 18 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04 aprilie 2013, cu participarea, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a doamnei procuror B. D.), susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 aprilie 2013.
Curtea,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
P. sentința penală nr. 75 din data de 18 februarie 2013 Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul V. G. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen.
În baza art. 65 alin. 2 Cod penal, a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) – dreptul de a mai ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale - Cod penal pentru o perioadă de 2 ani, calculată conform disp. art. 66 Cod penal.
În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c - dreptul de a mai ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale - C. pen., pe durata pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe o durată de 4 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. 5 C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 – 999 C. civ. A admis acțiunea civilă promovată în cauză de Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, cu sediul în Iași, .. 26, jud. Iași, și a obligat pe inculpatul V. G. la plata sumei de 14.203 lei, plus accesoriile prev. de OG 92/2003 până la achitarea debitului.
A respins acțiunea civilă promovată în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente ., prin lichidator judiciar Express L. IPURL, cu sediul în Iași, ., ., ., având în vedere că societatea comercială a fost radiată la data de 22.11.2012.
În baza art. 11 din legea 241/2005 a menținut măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului dispusă prin încheierea din data de 26.11.2012.
A revocat măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale părții responsabile civilmente dispusă prin încheierea din data de 26.11.2012, ca urmare a pierderii personalității juridice a societății comerciale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 30.03.2004 s-a înființat ., societate la care inculpatul V. G. era asociat și administrator și care avea ca și obiect principal de activitate construcții de clădiri și lucrări de geniu (f. 12-16 ds. inst.).
În perioada 2007- 2008 . lași a efectuat lucrări de tencuieli mecanizate și a livrat materiale de construcții către .. C. C. SRL Brătuleni, fiind emise următoarele facturi fiscale de către prima societate către cea de-a doua: . nr._/10.12.2007 în valoare de 8300 lei, din care TVA 1325 lei; . nr._/20.12.2007 în valoare de 15.000 lei din care TVA 2395 lei; nr.218/01.12.2008 în valoare de 4.998 lei din care TVA 798 lei; nr.219/08.12.2008 în valoare de 4.998 lei din care TVA 798 lei; nr.220/15.12.2008 în valoare de 4.998 lei din care TVA 798 lei; nr.221/ 21.12.2008 în valoare de 4.998 lei din care TVA 798 lei; nr.222/28.12.2008 în valoare de 4.998 lei din care TVA 798 lei. Contravaloarea celor 7 facturi a fost achitată de către .. C. C. SRL Brătuleni atât in numerar, după cum rezultă din chitanțele . nr._/ 20.12.2007- valoare 5000 lei, ._/ 21.12.2007- valoare 5000 lei, . nr._/ 24.12.2007- valoare 5000 lei, nr._/ 28.12.2008- valoare 4.998 lei, nr._/ 21.12.2008- valoare 4998 lei, nr._/15.12.2008- valoare 4.998 lei, nr._/ 8.12.2008- valoare 4.998 lei, nr._/ 01.12.2008- valoare 4.998 lei( filele nr. 27- 28 d.u.p.), cât si prin cec, așa cum rezultă din extrasul de cont bancar al beneficiarului, din 18.10.2007 - valoare 3300 lei si 01.10.2007 – valoare 5000 lei (filele nr.21-22 d.u.p.).
În declarația dată atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, martorul Ț. G. C. confirma desfășurarea tranzacțiilor comerciale dintre societatea sa - .. C. C. SRL, și . lași, așa cum rezulta acestea din facturile si chitanțele menționate mai sus, precum și achitarea contravalorii serviciilor si livrărilor de produse prestate de furnizor, arătând ca învinuitul V. G. a fost cel care a reprezentat . lași la derularea acestor operațiuni comerciale (f. 73 d.u.p. și f. 45 ds. inst.).
Potrivit procesului - verbal de control nr. C - 4443/ 28.05.2009 întocmit de D.G.F.P. a Județului lași (f. 12 d.u.p.), . lași nu a depus la organul fiscal deconturile de TVA începând cu luna aprilie 2007 si nici declarația 394 pentru anii 2007 si 2008 (declarația privind achizițiile si livrările de bunuri sau prestările de servicii), deși societatea era plătitoare de TVA din anul 2004. Organele de control fiscal au stabilit, în baza celor 7 facturi fiscale emise de societatea administrata de inculpatul V. G. către .. C. C. SRL Brătuleni, menționate mai sus, că . lași datorează un impozit pe profit în sumă de 6.493 lei și 7.710 lei TVA, sume de la plata cărora societatea s-a sustras prin neînregistrarea operațiunilor comerciale si a veniturilor aferente în contabilitate.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul V. G. a recunoscut desfășurarea tranzacțiilor cu .. C. C. SRL Brătuleni, însă nu a putut preciza daca operațiunile comerciale desfășurate în baza celor 7 facturi anterior menționate au fost înregistrate in contabilitate, arătând că nu știe nimic cu privire la acest aspect. Mai mult, în declarația olografă dată acesta a indicat un nume al persoanei care s-ar fi ocupat de contabilitatea societății administrate de el, însă persoana respectiva nu a putut fi identificată în baza de date a Serviciului de Evidenta a Populației (proces verbal, f. 147 d.u.p.). Deși inculpatul a susținut în aceeași declarație dată în fața organelor de cercetare penală că va prezenta documentele financiar - contabile ale . Iași pentru verificări, acesta nu Ie-a prezentat, ulterior părăsind țara.
Din adresa lichidatorului numit pentru . lași, E. L. I.P.U.R.L. Iași, rezultă că nu au fost predate documente financiar - contabile ale acestei societăți către administratorul judiciar și că administratorul statutar al societății, inculpatul V. G., nu a contactat societatea de lichidare (f. 35, ds. inst.).
Prima instanță a reținut că fapta inculpatului V. G. care, în calitate de administrator al ., în perioada 10.12.2007 – 28.12.2008, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a efectuat lucrări de tencuieli mecanizate și a livrat materiale de construcții către .. C. C. SRL Brătuleni, conform unor facturi fiscale (șapte) achitate de beneficiar, operațiuni care, cu intenție și în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, nu au fost înregistrate în actele contabile ale societății, cauzând un prejudiciu bugetului de stat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b din legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen.
Inculpatului V. G. îi revine răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității ., societate al cărei asociat și administrator legal era, conform art. 10 alin. 1 din legea 82/1991. D. în situația în care inculpatul, în calitate de administrator al acestei societăți, ar fi angajat în cadrul acestei societăți o persoană cu studii economice care să fie împuternicită să îndeplinească funcția de contabil sau ar fi încheiat un contract de prestări servicii cu o persoană fizică sau juridică autorizată potrivit legii ar putea susține că vina pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine altei persoane (art. 10, alin. 2-4, legea 82/1991).
Ori, nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul judecății, inculpatul nu a făcut dovada faptului că o altă persoană ar fi avut calitatea de contabil al societății, angajat cu contract de muncă sau convenție de prestări servicii cum am arătat anterior. Simpla susținere a inculpatului că exista o persoană care „ținea” contabilitatea ., persoană ce nu a putut fi identificată de organele de urmărire penală, nu echivalează cu o înlăturare a răspunderii legale a acestuia în calitatea pe care o deținea de asociat și administrator al firmei.
De aceea prima instanță a reținut că inculpatului V. G., în calitatea sa de administrator, îi revenea obligația evidențierii legale în contabilitatea societății a tranzacțiilor efectuate și a veniturilor încasate, lipsa unei atare evidențe reliefând intenția inculpatului de a se sustrage obligațiilor de natură fiscală ce-i reveneau legal. O atare intenție din partea inculpatului este susținută și de modul în care acesta a „omis” să aducă la cunoștința autorităților schimbarea sediului social, ca și schimbarea propriului domiciliu, situație în care identificarea inculpatului a fost extrem de anevoioasă pentru organele judiciare.
Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 345 alin. 2 C. proc. pen. din perspectiva infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în sensul că faptele există, constituie infracțiune și aceasta a fost comisă de inculpat în modalitatea anterior descrisă, instanța a dispus condamnarea acestuia, aplicându-i o pedeapsă la individualizarea căreia a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. privind dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare din legea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, relevat de modalitatea de comitere – inculpatul a acționat în scopul prejudicierii bugetului de stat, într-o perioadă de timp redusă dar prolifică din perspectiva valorii serviciilor și livrărilor efectuate - dar și persoana inculpatului V. G. care, la acest moment, nu este cunoscut cu antecedente penale, însă nu a colaborat deloc cu organele de urmărire penală sau cu instanța de judecată, părăsind teritoriul țării după momentul aducerii la cunoștință a învinuirii și audierii sale inițiale referitor la sesizarea formulată de organele fiscale.
Deși lipsit de antecedente penale, prima instanță nu a reținut în favoarea inculpatului conduita bună în sensul prev. de art. 74 lit. a C. pen. Față de redactarea textului corespunzător din Codul penal anterior (art. 157 alin. 1 – „infractorul n-a mai săvârșit o altă infracțiune”) se impune concluzia că o „conduită bună” nu se reduce la absența antecedentelor penale, ci implică, de asemenea, o atitudine cuviincioasă față de muncă, o comportare corectă în toate relațiile sociale, o respectare riguroasă a îndatoririlor ce-i revin. O astfel de conduită nu a fost probată în cauza de față, prima instanță având date suficiente pentru a concluziona că nu se impune reținerea acestei circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului în condițiile în care acesta a mai beneficiat de clemența organelor judiciare pentru fapte incriminate de Legea nr. 241/2005 conform fișei de cazier judiciar atașate la dosarul instanței.
P. raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului (i-a fost aplicată amendă administrativă pentru infracțiunea prev. de art. 6 din legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen.), la comportamentul său procesual (inculpatul a plecat din țară ulterior audierii inițiale și nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, deși cunoștea prezenta cauză, angajându-și un apărător), dar și la circumstanțele comiterii infracțiunii și prejudiciul cauzat bugetului de stat prin fapta comisă, prima instanță a considerat că aplicarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare, puțin peste minimul special prevăzut de lege, corespunde unei juste individualizări a pedepsei.
În raport de cuantumul pedepsei cu închisoarea stabilite, prin raportare la dispozițiile art. 65 alin. 2 C. pen. și art. 9 din Legea nr. 241/2005, a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. – dreptul de a mai ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale - pentru o perioadă de 2 ani, calculată conform disp. art. 66 Cod penal.
În raport de prevederile art. 71 alin. 2 C. pen., instanța a interzis inculpatului doar drepturile prevăzute de art. 64 alineatul 1 literele a teza a II-a, lit. b și c Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, reținând că natura faptei săvârșite și datele personale ale inculpatului (a mai fost cercetat pentru fapte incriminate de legea 241/2005, beneficiind de clemență prin aplicarea unei amenzi administrative; lipsa de colaborare cu organele judiciare ce denotă o minimă înțelegere a rolului acestora și o lipsă de asumare a răspunderii din partea inculpatului) conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menționat.
Referitor la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera c Cod penal, instanța a constatat că inculpatul s-a folosit de calitatea sa de administrator în vederea comiterii infracțiunii, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 64 alineatul 1 litera c Cod penal, inculpatului interzicându-i dreptul de a mai ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal, instanța a avut în vedere hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 06.10.2005, prin care instanța europeană a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr.1 ca urmare a interzicerii în baza legii a dreptului de a alege persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii, apreciind că o restrângere generală, automată și nediferențiată a unui drept fundamental consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, depășește marja de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi, dar și decizia 74/2007 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii. Față de aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă o nedemnitate a inculpatului în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța nu a interzis exercițiul acestui drept de natură electorală și, în consecință, nu a făcut aplicarea art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal. Întrucât fapta ce face obiectul cauzei nu are legătură cu modalitatea de exercitare a drepturilor și obligațiilor părintești, iar inculpatul, deși a fost căsătorit, nu rezultă că ar avea copii în întreținere, întrucât nu rezultă din actele dosarului că inculpatul ar fi fost desemnat, sau să existe posibilitatea previzibilă ca acesta să fie desemnat, tutore sau curator al unei persoane, instanța nu a interzis inculpatului nici drepturile prev. de art. 64 lit. d și e C. pen.
Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, faptul că acesta nu a mai fost anterior condamnat definitiv pentru comiterea vreunei infracțiuni, vârsta inculpatului, dar și gravitatea relativ redusă a faptei comise de acesta, prin raportare la cuantumul prejudiciului și modalitatea efectivă de comitere, instanța a considerat că simpla aplicare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpat și că, chiar fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea aplicate, acesta nu va mai comite alte infracțiuni. Instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul, chiar dacă nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, pare că ar fi încercat un minim de colaborare, depunând acel înscris sub semnătură privată la dosar în care recunoaște comiterea faptelor și necontestând probatoriile administrate în faza urmăririi penale prin intermediul apărătorului ales.
De aceea instanța, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, pe o durată de 4 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
Instanța, în baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului că în cazul săvârșirii altei infracțiuni se va dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei și executarea acesteia în întregime.
Cu privire la latura civilă a cauzei instanța a constatat că partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.F.P. a Județului Iași, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 18.473 lei, plus dobânda legală (f. 19, dosar instanță).
Prima instanță nu a putut pune în discuție o eventuală probă cu expertiză contabilă în cauză întrucât aceasta nu ar fi putut fi efectuată datorită lipsei actelor contabile ale societății, lipsă ce rezultă din adresa nr. 1137/04.12.2012 înaintată instanței de E. L. I.P.U.R.L. (f. 35). În aceste condiții instanța a dat eficiență în cauză calculului prejudiciului efectuat de organele fiscale, prin raportare la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 potrivit cărora în cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, în speță organele fiscale, prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscală.
Astfel, potrivit rapoartelor A. privind calculul prejudiciului cauzat bugetului de stat prin activitatea . (f. 9-20, d.u.p.), pentru operațiunile care nu au fost înregistrate în actele contabile ale societății rezultă un prejudiciu în cuantum de 14.203 lei. Acest prejudiciu cuprinde TVA aferent facturilor neînregistrate în cuantum de 7.710 lei, la care se adaugă accesorii ce urmează a fi calculate de organele fiscale la momentul plății efective, precum și un impozit pe profit provenit din venituri neînregistrate în cuantum de 6.493 lei, la care de asemenea se adaugă accesorii.
Întrucât s-a reținut vinovăția inculpatului V. G. în comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, acesta a fost obligat la repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin faptele ilicite.
Deși în cauză a fost introdusă în calitate de parte responsabilă civilmente . aceasta nu a răspuns solidar cu inculpatul în repararea prejudiciului stabilit, deoarece a fost radiată, motiv pentru care și-a pierdut personalitatea juridică și nu mai poate răspunde cu patrimoniul său, inexistent la acest moment, în repararea prejudiciului cauzat de faptele inculpatului V. G., fost asociat și administrator statutar al societății la data comiterii lor.
De aceea prima instanță a admis acțiunea civilă promovată în cauză doar prin raportare la obligația de reparare a prejudiciului ce incumbă inculpatului și în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 – 999 C. civ. (legea veche sub imperiul căreia prejudiciul a fost cauzat, lege aplicabilă prin raportare la dispozițiile art. 6 din legea 287/2009) a obligat pe inculpatul V. G. la plata sumei de 14.203 lei, plus accesoriile prev. de OG 92/2003 calculate de la data scadenței obligației de plată și până la achitarea debitului, respingând acțiunea civilă prin raportare la obligația de reparare a prejudiciului ce revenea părții responsabile civilmente care și-a pierdut personalitatea juridică.
Având în vedere prevederile art. 11 din legea 241/2005 a menținut măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului V. G. dispusă prin încheierea din data de 26.11.2012, însă a revocat măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale părții responsabile civilmente dispusă prin aceeași încheiere, ca urmare a pierderii personalității juridice a societății comerciale.
Împotriva sentinței penale indicate mai sus a declarat apel inculpatul V. G., criticând sentința doar în latură penală, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, arătând, în esență, că este disproporționată, în raport cu gravitatea faptei, pericolul social și valoarea prejudiciului care nu este atât de mare, persoana inculpatului și poziția procesuală adoptată de acesta. A solicitat reținerea în favoarea sa a disp. art. 74 Cod penal și aplicarea unei pedepse sub minimul special, având în vedere că prin înscrisul sub semnătură privată depus la dosar în primă instanță a recunoscut săvârșirea faptelor.
Verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie invocate de apelant, precum și din oficiu cu privire la celelalte chestiuni de fapt și de drept deduse judecății, potrivit art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a reținut, pe baza probatoriului judicios administrat, o corectă stare de fapt, pe care instanța de control judiciar și-o însușește, și a dat faptelor reținute în sarcina inculpatului V. G. încadrarea juridică corespunzătoare.
Tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art. 63 Cod procedură penală, referitoare la aprecierea probelor, reținând judicios că în calitate de administrator al ., în perioada 10.12._08, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul V. G. a efectuat lucrări de tencuieli mecanizate și a livrat materiale de construcții către .. C. C. SRL Brătuleni, conform unor facturi fiscale (șapte) achitate de beneficiar, operațiuni care, cu intenție și în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, nu au fost înregistrate în actele contabile ale societății, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 14.203 lei, plus accesoriile prev. de O.G. nr. 92/2003.
Aceste fapte rezultă, așa cum corect a reținut și prima instanță, din procesul verbal de control nr. C-4443/ 28.05.2009 întocmit de D.G.F.P. a Județului lași, facturile fiscale emise de . care nu au fost înregistrate în contabilitate, declarația martorului Ț. G. C., declarația olografă dată de inculpat în cursul urmăririi penale.
Curtea reține că prima instanță, analizând toate informațiile necesare pentru stabilirea corectă a situației de fapt, a adoptat soluția justă, de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, întemeiată pe constatări complete ale tuturor circumstanțelor edificatoare ale cauzei.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de inculpat nu sunt întemeiate, Curtea apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia.
Curtea reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal, pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale inculpatului.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Existența uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 Cod penal sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 Cod penal, rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului. Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză, Curtea constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care, deși nu are antecedente penale, i-a fost aplicată amendă administrativă pentru infracțiunea prev. de art. 6 din legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, a plecat din țară ulterior audierii inițiale și nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, deși cunoștea prezenta cauză, angajându-și un apărător.
Curtea consideră că aplicarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare, cu doar 6 luni peste minimul special prevăzut de lege, corespunde unei juste individualizări a pedepsei.
Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal, pedeapsa fiind temeinică și legală, circumstanțele personale ale inculpatului (în sensul că acesta nu a mai fost anterior condamnat definitiv pentru comiterea vreunei infracțiuni, vârsta inculpatului), dar și gravitatea relativ redusă a faptei comise de acesta, prin raportare la cuantumul prejudiciului și modalitatea efectivă de comitere, fiind deja avute în vedere de instanță cu prilejul alegerii modalității de executare a pedepsei.
Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului fiind temeinică și legală, aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 Cod penal, cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul inculpatului.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V. G., împotriva sentinței penale nr. 75 din 18.02.2013 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă inculpatul V. G. să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpatul apelant și de la comunicare pentru celelalte părți.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.04.2013.
Președinte, Judecător,
O. – M. C. I. E.
A. G.
Grefier,
R. E.
Red./Tehnored. O.M.A.G./2 ex.
Tribunalul Iași
Judecător: C. T.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 409/2013.... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|
