Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 631/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 631/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 631/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 631/2013
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte: E. S.
Judecător: D. A.
Judecător: D. D.
Grefier: L. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași
– a fost reprezentat prin procuror: P. E.
S-au luat în examinare recursurile formulate de inculpatele S. A. și M. C. și de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași, împotriva sentinței penale nr.3770/14.12.2012 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect - infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005) art. 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa inculpatelor-recurente S. A. și M. C., reprezentate de avocat G. A. M., apărător ales, lipsă fiind reprezentantul părții civile-recurente A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor P. Iași, lipsă reprezentantul părții responsabile civilmente.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților, că recursurile părților se află la al doilea termen de judecată, precum și faptul că, prin serviciul registratură al instanței, inculpatele-recurente S. A. și M. C., prin apărătorul ales, au depus la dosarul cauzei motivele de recurs.
Instanța constată că partea civilă-recurentă, A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor P. Iași, și-a retras recursul formulat împotriva sentinței penale nr.3770/14.12.2012 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr._, fiin d înaintată la dosarul cauzei, în acest sens, adresa nr._ din data de 04.04.2013, aflată la fila 17 dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Avocat G. A. M., pentru inculpatele-recurente S. A. și M. C., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței penale pronunțate de instanța de fond, în latură penală, și în rejudecare, achitarea inculpatelor în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.1 lit.b ind.1 Cod procedură penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Consideră că în mod greșit, instanța de fond a apreciat că în cauză singura soluție ce putea fi dată, având în vedere că inculpatele S. A. și M. C. au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art.320 ind.1 Cod procedură penală, era condamnarea acestora, având în vedere atitudinea procesuală corectă a acestora, faptul că au recunoscut și regretat faptele și că au achitat integral prejudiciul cauzat. Arată că în prezent societatea comercială M. SRL se află în procedura de reorganizare, respectând programul de plăți ce a fost stabilit, astfel că solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat și în scris.
Cu privire la recursul părții civile-recurente A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor P. Iași, solicită să se ia act de retragerea acestuia, având în vedere că inculpatele-recurente S. A. și M. C. au achitat integral prejudiciul cauzat.
Reprezentantul Ministerului Public arată că cercetarea judecătorească a confirmat în totalitate urmărirea penală, astfel că apreciază că recursurile formulate de inculpate sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât acestea au beneficiat de prevederile art.320 ind.1 Cod procedură. Solicită respingerea recursurilor formulate de acestea.
Referitor la recursul părții civile-recurente A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor P. Iași, solicită instanței să se ia act de declarația de retragere a acestuia.
Avocat G. A. M., pentru inculpatele-recurente S. A. și M. C., în replică, arată că apreciază că instanța de control judiciar poate dispune achitarea inculpatelor și aplicarea unor amenzi cu caracter administrativ acestora.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursurilor penal de față:
P. sentința penală nr.3770 din data de 14.12.2012 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus, în temeiul art. 6 din Legea nr.241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, raportat la art.41, alin.2 din C.pen., art. 74, alin.1, lit.a, 76, alin.1, lit.e, art.80, alin.2 C.pen., cu aplicarea art.320 1 alin.7 din C.pr.pen., condamnarea inculpatei S. A., fiica lui A. și I., născută la data de 21.09.1970 în municipiul Iași, județul Iași, domiciliată în municipiul Iași, ., ., ., județul Iași, CNP_, cetățean român, căsătorit, studii medii, ocupația angajat la S.C. V. M. S.R.L., necăsătorită, fără antecedente penale, la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevirare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
În temeiul art. 6 din Legea nr.241/2005, privind combaterea evaziunii fiscale, raportat la art.41, alin.2 din C.pen., art. 74, alin.1, lit.a, 76, alin.1, lit.e, art.80, alin.2 C.pen., cu aplicarea art.320 1 alin.7 din C.pr.pen., a fost condamnată inculpata M. C., fiica lui A. și I., născută la data de 27.11.1967 în municipiul Iași, domiciliată în municipiul Iași, ..7, ., CNP_, cetățean român, căsătorită, studii medii, ocupația administrator statutar la ..., fără antecedente penale, la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevirare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
S-a atras atenția inculpatelor asupra prevederilor art.63 1 din C.pen., în sensul înlocuirii amenzii cu închisoarea, în cazul în care se sustrag cu rea-credință de la executarea amenzii.
În temeiul dispozițiilor art.346 din C.pr.pen., s-a constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile, Ministerul Economiei și Finanțelor-Agenția Națională de Administrare Fiscală.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatelor și a părții responsabile civilmente, .. Iași.
S-a luat act că inculpatele au avut apărător ales.
În temeiul art.191, alin.1 din C.pr.pen., au fost obligate inculpatele la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum de 800 lei, câte 400 de lei fiecare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că Societatea comercială M. S.R.L. a fost înființată prin încheierea judecătorului delegat nr. 926/29.03.2005, administrator fiind inculpata S. A., începând din data de 07.04.2005 și până la data de 15.03.2010, când s-a retras din societate, unicul asociat devenind inculpata M. C..
În perioada în care inculpata S. A. a avut calitatea de administrator (25.11._10), societatea a înregistrat datorii la bugetul consolidat al statului, în cuantum de 41.060 lei. Din această sumă, 33.973 lei reprezintă impozitul pe venituri din salarii, suma de 596 lei reprezintă contribuția personalului la fondul de șomaj, iar suma de 6491 lei contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați.
În ceea ce privește perioada 25.03._11, când administrator a fost inculpata M. C., prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost de 297.300 lei, din care suma de_ lei reprezentând impozitul pe venituri din salarii, suma de 127.458 lei contribuția personalului la asigurările sociale, suma de 6814 lei contribuția personalului la fondul de șomaj, iar suma de 70.997 lei reprezentând contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, sumă din care au mai fost făcute plăți în cursul urmăririi penale, în valoare de 52.920 lei, conform chitanțelor_/21.03.2010,_/11.07.2011, OP din 08.08.2011, OP 21.10.2011, OP din 30.09.2011.
Instanța a reținut că aceste sume de bani au fost reținute și nu au fost virate la bugetul statului, în termen de 30 de zile de la scadență, deși societatea avea disponibil bănesc, astfel după cum rezultă din balanțele lunare de verificare, precum și din bilanțurile contabile aferente perioadei 25.11._11.
Astfel, din balanțele lunare de verificare ale .. Iași, la contul 512 „Conturi curente la bănci”, pe rulajul curent aferent perioadei 25.11._11 a rezultat că societatea a efectuat plăți prin bănci, iar în aceeași perioadă societatea a avut și încasări prin casă (cont 531 „Casa”).
Situația de fapt descrisă a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale: fișa sintetică a .., verificări ORC, state de plată, bilanțuri contabile, balanțe lunare de verificare, declarațile inculpatelor, recunoaștere a faptei.
În drept,
Fapta inculpatei S. A. care, în perioada noiembrie 2009-februarie 2010, în calitate de administrator al .. Iași, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu intenție, a reținut și nu a virat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă datorate bugetului de stat, în termen de 30 de zile de la scadență, în sumă totală de_ lei, din care suma de 33.973 lei reprezintând impozitul pe venituri din salarii, suma de 596 lei reprezintând contribuția personalului la fondul de șomaj, iar suma de 6491 lei contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41, alin.2 C.pen.
Fapta inculpatei M. C. care, în perioada martie 2010-februarie 2011, în calitate de administrator al .. Iași, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu intenție, a reținut și nu a virat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă datorate bugetului de stat, în termen de 30 de zile de la scadență, în sumă totală de 297.300 lei, din care din care suma de 92.031 lei reprezentând impozitul pe venituri din salarii, suma de 127.458 lei contribuția personalului la asigurările sociale, suma de 6814 lei contribuția personalului la fondul de șomaj, iar suma de 70.997 lei reprezentând contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41, alin.2 C.pen.
În ceea privește latura subiectivă a infracțiunii, instanța a reținut că inculpatele au săvârșit fapta cu intenție indirectă, în accepțiunea art.19, pct.1, lit.b din C.pen. întrucât acestea au avut reprezentarea rezultatului socialmente periculos al faptei lor, și anume prejudicierea bugetului statului prin reținerea și nevirarea impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, acceptând producerea acestui prejudiciu.
Faptul că societatea s-a confruntat cu dificultăți financiare poate fi reținut, eventual, ca o circumstanță de individualizare a sancțiunii penale aplicabile, însă nu poate duce la înlăturarea caracterului penal al faptei, prin înlăturarea vinovăției, ca element constitutiv al infracțiunii. Sub acest aspect, nu trebuie făcută confuzia între intenție ca element subiectiv al infracțiunii și care trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, în cazul de față la executarea fiecărui act material ce compune infracțiunea în formă continuată și reaua-credință, notiune care, in esență, apartine, din punct de vedere terminologic, ramurii dreptului civil, dar poate căpăta si conotatii in sfera dreptului penal, insa doar in anumite cazuri, când este folosita de către legiuitor. In situatii cum este cea de față, legea impune conditia referitoare la comiterea infractiunii doar cu intentie, directa sau indirecta. Acest lucru nu inseamna astfel că intentia, ca formă a vinovătiei penale, presupune intotdeauna reaua credinta a subiectului activ, confundându-se cu aceasta si presupunându-se reciproc.
Astfel, este posibil ca inculpatul sa fi fost de buna credință (notiune fara vreo legatura cu continutul legal si material al infractiunii prev. de art. 6 din Legea 241/2005), dar sa fi actionat cu intentia specifica ceruta de lege pentru existenta infractiunii.
În plus, perioada mare de timp în care a fost săvârșită infracțiunea, din noiembrie 2009 până în luna februarie 2011, împrejurarea că în toată această perioadă societatea a dispus de lichidități, efectuând plata salariilor și a unor datorii ale societății către creditori, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu declarațiile inculpatelor, toate acestea dovedesc existența intenției, ca element subiectiv al infracțiunii de evaziune fiscală.
Conform documentelor existente la dosar, societatea a înregistrat un rulaj atât în contul bancar, cât și prin casă, fiind vorba de sume de bani, care ar fi putut acoperi, cel puțin parțial, debitul față de bugetul de stat, obligația de plată a impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă fiind prioritară altor obligații ale societății. Eventualele cheltuieli necesare „menținerii activității firmei”, nu pot fi invocate pentru a justifica neplata sumelor de bani datorate statului, virarea la buget a acestor sume fiind obligatorie si întotdeauna prioritara fata de alte plati, chiar si fata de plata salariilor pentru luna următoare. Menținerea sau redresarea activității unei societati comerciale trebuie sa fie rezultatul unui management eficient si onest, al unei performante economice reale, si nu al sustragerii de la plata sumelor datorate bugetului de stat, activitate care lezează grav relațiile sociale privind corecta, eficienta si rapida colectare a sumelor de bani la bugetul statului, generalizarea fenomenului putând afecta grav chiar stabilitatea financiara a țării.
A accepta justificarea neplății sumelor de bani datorate statului prin invocarea lipsei banilor necesari virării sumelor reținute (in condițiile in care societatea respectiva face alte plați, sau rulează in conturi sume de bani, sau deține in conturi sume de bani) înseamnă a accepta ca oricine isi gestionează defectuos lichiditățile de care dispune, sa poată sa nu plătească sumele reținute.
Astfel de justificări nu pot fi primite, atât timp cat inculpatele, observând dificultățile financiare ale societății, si-au continuat activitatea comerciala, efectuând alte plați si plătind in continuare salarii, deși puteau înceta activitatea. Astfel, vinovatia lor, sub forma intenției, este clar conturata, acestia știind care este situația financiara a societătii.
Instanța de fond a apreciat ca suficient si complet materialul probator administrat în prezenta cauză.
Reținând ca îndeplinite condițiile de antrenare a răspunderii penale a inculpatelor, instanța a dat eficiență dispozițiilor legale privitoare la aplicarea unei sancțiuni corespunzătoare. În cadrul operațiunii de individualizare judiciară a sancțiunii se va ține seama de dispozițiile părții generale ale codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ținând seama de criteriile de individualizare anterior menționate, de circumstanțele personale ale inculpatelor care nu sunt cunoscute cu antecedente penale, care au recunoscut și au regretat săvârșirea faptei, au achitat în totalitate prejudiciul cauzat bugetului de stat, care au avut o conduită procesuală corectă, a dispus condamnarea acestora la câte o pedeapsă de 1000 lei amendă penală, prin reținerea efectului circumstanței atenuante prevăzute de art.74, lit.a din C.pen., 76, alin.1, lit.e C.pen. și a efectului art.320, ind.1, alin.7 din C.pr.pen., de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime, cu reținerea dispozițiilor art.80, alin.2 C.pen.
Sub aspectul soluției ce a fost dat pe latură penală, instanța a reținut că apărătorul ales al inculpatelor a solicitat achitarea acestora, susținând că fapta imputată fiecăreia dintre inculpate nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni. Or, având în vedere procedura în care au înțeles inculpatele să se judece, devin incidente dispozițiile art.320, ind.1, alin.7 C.pr.pen., în conformitate cu care instanța a pronunțat condamnarea inculpatului, aceasta fiind singura soluție ce putea fi dată în cauză.
A atras atenția inculpatelor asupra prevederilor art.63, ind.1 din C.pen., în sensul înlocuirii amenzii cu închisoarea în cazul în care se sustrag cu rea-credință de la executarea amenzii.
În privința laturii civile, instanța a reținut că partea civilă, Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală –Direcția Generală a Finanțelor P. Iași s-a constituit parte civilă în cursul judecății cu suma totală de 34.522 lei, structurată după cum urmează: suma de 7211 lei, pentru perioada în care inculpata S. A. a avut calitatea de administrator al societății, reprezentând accesoriile aferente impozitului pe veniturile din salarii și suma de 27.311 lei, datorată pentru perioada în care inculpata M. C. a fost administrator al societății, din care 22.265 lei cu titlu de accesorii aferente impozitului pe veniturile din salarii, iar suma de 5046 lei reprezentând accesoriile aferente contribuției pentru asigurările de sănătate reținute de la asigurați.
Instanța a reținut că ambele inculpate au achitat în totalitate prejudiciul produs bugetului statului, astfel după cum rezultă din ordinele de plată depuse la dosarul cauzei în ședința publică din data de 22.11.2012.
Astfel, cu ordinul de plată nr.1612/19.11.2012, inculpata a făcut dovada achitării sumei de 7211 lei, datorată bugetului statului, sumă care, de altfel, a fost solicitată și de partea civilă.
De asemenea, inculpata M. C. a depus ordinele de plată nr. 1613/19.11.2012 și nr. 1614/19.11.2012, prin care face dovada achitării sumei totale de 37.311 lei (mai mult și decât a solicitat partea civilă).
În aceste condiții, instanța, în temeiul art.346 C.pr.pen., a constatat reparat integral prejudiciul cauzat din inculpate prin săvârșirea faptei.
În ceea ce privește cererea formulată de partea civilă, de instituire a măsurilor asigurătorii, în temeiul art.11 din Legea nr.241/2005 cu referire la art.163 din C.pr.pen., a fost respinsă, întrucât o astfel de cerere este lipsită de fundament juridic, în condițiile în care o astfel de măsură se instituie pentru garantarea acoperirii prejudiciului produs prin săvârșirea faptei. Or, întrucât inculpatele au făcut dovada achitării integrale a prejudiciului cauzat bugetului de stat, nu mai există nicio rațiune de ordin juridic pentru luarea acestor măsuri, motiv pentru care instanța a respins cererea formulată.
Referitor la cheltuielile judiciare efectuate în prezenta cauză, având în vedere soluția de condamnare a inculpatelor și observând dispozițiile art. 191 alin. 1 C.proc.pen, instanța a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 800 lei, câte 400 lei fiecare.
În termenul legal prevăzut de art.3853 alin.1 Cod procedură penală, hotărârea primei instanțe a fost recurată de partea civilă A.N.A.F. – Direcția Generală a Finanțelor P. Iași și de inculpatele S. A. și M. C..
P. adresa nr.DG_/04.04.2013, partea civilă A.N.A.F. – Direcția Generală a Finanțelor P. Iași a comunicat instanței declarația de retragere a recursului promovat, reținând că inculpatele au achitat și diferența de prejudiciu în cuantum de 34.522 lei.
Motivându-și recursurile declarate, inculpatele S. A. și M. C. au susținut că, în raport de împrejurările de comitere a faptei – neplata impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă fiind determinată de impasul financiar în care se afla societatea comercială M. SRL, ce se află în prezent în procedura de reorganizare, de persoana și conduita lor – respectiv lipsa antecedentelor penale, comportamentul corect în societate, eforturile depuse pentru acoperirea integrală a prejudiciului și atitudinea sinceră manifestată pe durata procedurilor – fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni în sensul art.181 Cod penal care să impună aplicarea unei pedepse.
Curtea, verificând hotărârea recurată și actele și lucrările dosarului de fond prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform dispozițiilor art.3856 alin.3 Cod procedură penală, constată următoarele:
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept a faptei inculpatelor S. A. și M. C., dând o justă interpretare a materialului probator administrat în faza urmăririi penale și ca urmare a coroborării acestuia a statuat asupra vinovăției inculpatelor S. A. și M. C. pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare a sumelor reprezentând impozit și contribuții cu reținere la sursă prev. de art.6 din legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținându-se în sarcina inculpatei S. A. că în perioada noiembrie 2009 – februarie 2010, în calitate de administrator al .. Iași, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu intenție, a reținut și nu a virat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă datorate bugetului de stat, în termen de 30 de zile de la scadență, în sumă de 41.060 lei, din care suma de 33.973 lei reprezentând impozitul pe venituri din salarii, suma de 596 lei reprezentând contribuția personalului la fondul de șomaj iar suma de 6.491 lei contribuția pentru asigurări de sănătate, iar în sarcina inculpatei M. C. că, în perioada martie 2010 – februarie 2011, în calitate de administrator al .. Iași, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu intenție, a reținut și a virat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă datorate bugetului de . 30 de zile de la scadență, în sumă totală de 297.300 lei, din care suma de 92.031 lei, impozit pe venituri din salarii, suma de 127.458 lei, contribuția personalului la asigurările sociale, suma de 6814 lei, contribuția personalului la fondul de șomaj, iar suma de 70.997 lei, contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați.
Situația de fapt, astfel cum a fost expusă mai sus, a fost recunoscută de inculpate, ce au uzat de prevederile art.3201 Cod procedură penală și au solicitat aplicarea procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției.
Criticile reliefate prin motivele de recurs ale inculpatelor sub aspectul greșitei aplicări a gradului de pericol social al faptei săvârșite nu sunt fondate.
Curtea constată că nu pot fi primite criticile formulate de recurente însă nu pentru motivele expuse de prima instanță ce a invocat incidența în speță a procedurii prev. de art.3201 Cod procedură penală, considerând că aceasta exclude aplicabilitatea dispozițiilor art.181 Cod penal, ci pentru că nu sunt îndeplinite cerințele prevederilor art. 181 Cod penal.
Dispozițiile art. 3201 alin.7 Cod procedură penală care se referă la pronunțarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată sunt compatibile cu aplicarea dispozițiilor art.181 Cod penal, de altfel, singurul temei al achitării ce este compatibil cu procedura simplificată – deoarece o hotărâre de condamnare poate fi dispusă numai dacă fapta comisă și recunoscută de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în caz contrar, fiind vorba despre o faptă prevăzută de legea penală și nu o infracțiune.
În conformitate cu dispozițiile art.17 din Codul penal, una din trăsăturile esențiale ale infracțiunii este aceea a pericolului social.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social, conform art.181 alin.2 Cod penal, nu se poate face abstracție de împrejurările ce au ocazionat sau pe fondul cărora s-a comis fapta, de modul concret de manifestare a inculpatului, conduita și persoana acestuia, precum și de scopul urmărit.
În speță, instanța de fond s-a raportat la toate criteriile menționate în art.181 alin.2 Cod penal, în ansamblul lor, iar evaluarea judicioasă atât a circumstanțelor reale, cât și a celor personale, a evidențiat că fapta comisă de inculpate prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și justifică aplicarea unei sancțiuni penale.
Aspectele invocate de inculpatele-recurente privitoare la persoana și conduita lor au fost avute în vedere de prima instanță și ele reprezintă un criteriu enumerat de dispozițiile art.181 Cod penal, dar acesta nu este determinant în analiza pericolului social al faptei, ci trebuie evaluat în contextul tuturor împrejurărilor reținute în cauză.
Ori, în condițiile realizării activității ilicite în împrejurările concrete relevate mai sus – natura relațiilor sociale lezate prin activitatea infracțională desfășurată de inculpate, perioada mare de timp în care a fost comisă fapta de către inculpate și valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, datele ce caracterizează persoana și conduita inculpatelor au fost corect valorificate de instanța de fond, în sensul aplicării unei pedepse în alternativa amenzii penale.
Susținerile inculpatelor referitoare la dificultățile financiare ale societății și contextul economic defavorabil sunt lipsite de relevanță sub aspectul reținerii vinovăției lor și nu pot fi invocate în justificarea aprecierii că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
De altfel, aceste aspecte au fost avute în vedere de prima instanță în procesul de individualizare a pedepselor aplicate celor două inculpate.
Fiind antrenată răspunderea penală a inculpatelor S. A. și M. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.6 din legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, sub aspectul tratamentului sancționator aplicat, Curtea constată că, în operațiunea de individualizare a pedepselor, prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 Cod penal, analizând gradul de pericol social al faptei deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, cuantumul prejudiciului, limitele de pedeapsă prevăzută de textul incriminator, precum și necesitatea procesului educațional de resocializare.
Procedând la evaluarea tuturor datelor reținute cu privire la faptă și persoana inculpatelor, pedeapsa stabilită în alternativa amenzii penale, cu executare efectivă pentru fiecare inculpată înfăptuiește în concret atribuțiile sancțiunii penale ca mijloc de reeducare, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și de reinserție socială a inculpatelor.
Pentru considerentele expuse anterior, motivele de recurs invocate de inculpate fiind neîntemeiate, legalitatea și temeinicia sentinței recurate fiind verificate și neexistând vreun motiv de casare, Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpatele S. A. și M. C., împotriva sentinței penale nr.3770 din14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, hotărâre ce va fi menținută.
Având în vedere manifestarea expresă de voință a părții civile-recurente A.N.A.F.- Direcția Generală a Finanțelor P. Iași, în baza art.3854 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.369 Cod procedură penală, Curtea va lua act de declarația de retragere a recursului promovat de partea civilă împotriva aceleiași sentințe penale.
Potrivit art.192 alin.2 Cod procedură penală, vor fi obligați recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
I. Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpatele S. A. și M. C. împotriva sentinței penale nr.3770/14.12.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
II. Ia act de retragerea recursului formulat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași împotriva aceleiași sentințe penale.
Obligă recurenții să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 70 lei fiecare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. S. D. A. D. D.
Grefier,
L. A.
Red.D.D.
Tehnored.A.L.
2 ex./07.06.2013
Judecătoria Iași
Judecător: M. I. L.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 387/2013. Curtea de... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
|---|
