Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 129/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 129/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 129/2014
Ședința publică de la 01 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A.
Judecător M. C.
Grefier E. A.
Ministerul Public P. de pe lângă C. de A. Iași a fost reprezentat prin
procuror C. I.
Pe rol fiind judecarea apelului penal, având ca obiect infracțiunea de „ furt calificat” declarat de inculpatul apelant G. C., fiul lui C. și F., născut la data de 10 iulie 1967, deținut în Penitenciarul Iași, arestat preventiv în cauza de față, împotriva sentinței penale nr. 3028 din data de 23.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul G. C., asistat de avocat N. D., apărător desemnat din oficiu și partea civilă C. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța procedează la identificarea părții civile B. (fostă C.) V., legitimată cu C.I. . nr._, CNP –_, cu domiciliul în ., județul Iași, Calea Dacilor nr. 32.
Partea civilă B. V. interpelată arată că și-a recuperat prejudiciul și s-a împăcat cu inculpatul.
Interpelat, inculpatul G. C. confirmă în fața instanței că s-a împăcat cu partea civilă.
Interpelate părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat N. D. pentru inculpat, solicită să se ia act de împăcarea părților.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită să se ia act de împăcarea părților.
Partea civilă B. V. solicită să se ia act că s-a împăcat cu inculpatul.
Inculpatul G. C. în ultimul cuvânt, solicită să se ia act că s-a împăcat cu partea civilă.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării:
C. DE A.
Asupra apelului penal de față:
Judecătoria Iași, prin sentința penală nr. 3028/23.10.2013 a hotărât următoarele:
„În temeiul dispozițiilor art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. f, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal, condamnă pe inculpatul GINDAC C. (fiul lui C. și F., născut la data de 10.07.1967 în mun. R., jud. Iași, C.N.P._, domiciliat în mun. R., ., jud. N., f.f.l. in mun. Iași, ., jud. Iași, cetățean român, studii 5 clase, stagiu militar nesatisfăcut, fără ocupație,căsătorit, recidivist, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Iași), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat ( faptă săvârșita la data de 09.05.2013).
În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 350 alin. 1 în referire la art. 148 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală, menține măsura arestării preventive a inculpatului G. C., iar în temeiul art. 88 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată mai sus, perioada reținerii și arestului preventiv de la 24.05.2013 la zi.
În temeiul art. 14 și art. 346 Cod de procedură penală, în referire la art. 1357 Noul Cod Civil, admite in parte acțiunea civila formulata de partea civila C. V. și obligă pe inculpatul G. C. la plata sumei de 491 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă C. V., domiciliata in . nr. 32, jud. Iași.
În temeiul dispozițiilor art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul Gindac C. la plata sumei de 1400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi înaintată din fondurile speciale ale Ministerului de Justiției către Baroul Iași, conform art. 189 Cod procedură penală (delegație nr. 4696/2013 emisă de Baroul Iași)”.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
„Inculpatul G. C. nu are nicio ocupație, suferind mai multe condamnări pentru infracțiuni contra patrimoniului.
La data de 09.05.2013, în jurul orei 15.20, partea vătămată C. V., în vârstă de 24 ani, însoțită de fiul ei minor B. M., s-au urcat într-un microbuz ce circula pe ruta 20, din stația Moara de Foc (P.) în direcția Tg. C.. Imediat ce microbuzul a oprit în stație și s-au deschis ușile de acces, partea vătămată l-a ajutat pe fiul ei să urce, apoi a urcat și ea, înaintând spre partea din spate a microbuzului. Din aceeași stație a urcat in microbuzul respectiv și inculpatul G. C..
Partea vătămata și fiul ei au stat în picioare, lângă scaunele poziționate în partea din spate a microbuzului, cu mâna stângă cea dintâi ținându-l pe fiul sau, iar în mâna dreapta ținând geanta cu bunuri personale.
Pe parcursul deplasării, inculpatul G. C. a stat lângă partea vătămată, în picioare, lipit de geanta acesteia, împingându-se în mod repetat în ea. Comportamentul inculpatului i s-a părut bizar părții vătămate, mai ales că el a călătorit cu spatele față de sensul de deplasare, exact ca și partea vătămată care alesese această poziție pentru a-și putea supraveghea copilul.
Între partea vătămată și inculpat nu erau interpuse alte persoane, cel din urma fiind singurul poziționat lângă ea, în partea unde aceasta avea geanta.
Imediat ce microbuzul a oprit în stația Piața Unirii, inculpatul a coborât în grabă, iar după ce microbuzul s-a pus din nou în mișcare, partea vătămată C. V. a fost abordată de către martorul Caradan I. care i-a spus să-și verifice geanta, fiindcă îl văzuse pe inculpat deschizându-i fermoarul.
Atenționată de martor, partea vătămată a observat că fermoarul genții era pe jumătate desfăcut, iar când a verificat conținutul acesteia a constatat că îi fusese sustras portofelul în care avea cartea de identitate, certificatul de naștere, permisul auto, un card BRD de efectuare plăți, un contract de amanet și suma de 400 lei.
Partea vătămată și martorul Caradan I. au coborât în stația Tg. C., iar la ora 15.39 de pe numărul_, partea vătămată a apelat serviciul unic de urgență și a sesizat furtul comis.
Din declarațiile părții vătămate și ale martorului Caradan I. reiese că odată cu inculpatul, din stația Moara de Foc, au urcat și doi copii de etnie rromă, dar că aceștia au stat la distanță față de inculpat pe parcursul deplasării, fără să se apropie de partea vătămată.
Au fost solicitate și ridicate pe suport magnetic imaginile surprinse de camerele de supraveghere aparținând R.A.T.P. lași, din data de 09.05.2013, care surprind, la ora 15.35 o persoană cu particularități fizionomice extrem de asemănătoare cu cele ale inculpatului și care, de asemenea, era îmbrăcat în maniera descrisă de partea vătămată și de martorul Caradan I. (tricou alb și pantaloni de blugi trei sferturi) în stația Piața Unirii, traversând dinspre Galeriile de Artă spre magazinul Decora, în spatele lui aflându-se doi copii de etnie romă.
În cauză, situația de fapt expusă mai sus rezultă din analiza coroborată a următoarelor mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate C. V. (filele 9-12 d.u.p., fila 77 dosar fond); proces-verbal și planșa fotografică din care reiese că partea vătămată a apelat serviciul unic de urgență 112 la ora 15.39 (filele 13-15 d.u.p.); procese-verbale de recunoaștere a inculpatului din grup de fotografii de către partea vătămată, respectiv de către martorul Caradan I. și planșe fotografice (filele 17; 20-22; 23; 31-33 d.u.p.);declarațiile martorului Caradan loan (filele 24; 25-28 d.u.p., fila 51 dosar fond); declarațiile martorei B. M. (filele 18-19 d.u.p., fila 78 dosar fond); declarațiile martorului H. Ș. (filele 29-30 d.u.p., fila 79 dosar fond); proces verbal de vizionare a inregistrarilor camerelor de supraveghere aparținând R.A.T.P. Iași din stația de autobuz Piața Unirii, din ziua de 09.05.2013 si planșa foto (filele 37; 39-40 d.u.p.).
Astfel, partea vătămata C. V. a descris în mod constant și detaliat modalitatea de comitere a faptei, arătând că, în data de 09.05.2013, în jurul orei 14.00, a plecat de la domiciliul său din D., împreună cu fiul său B. M., până în cartierul P., unde avea de achitat o rata la o filiala a Băncii Procredit.
După ce a achitat rata, partea vătămata a precizat că a mers în stația Moara de foc, unde a urcat într-un microbuz ce circula pe ruta 20. Aceasta a relatat că, în momentul în care microbuzul a oprit în stație și s-au deschis ușile de acces, l-a ajutat pe fiul ei să urce, apoi a urcat și ea, înaintând spre partea din spate a microbuzului. Din aceeași stație a urcat și inculpatul G. C., care i-a permis să urce înaintea lui cu copilul în microbuz, deși părea nemulțumit de faptul că se poziționase prima. A mai arătat partea vătămată că a călătorit în picioare, lângă scaunele poziționate în partea din spate a microbuzului, în mâna dreapta ținând geanta cu bunuri personale, iar cu mâna stângă ținându-l pe fiul sau, care călătorea tot în picioare. În continuare, aceasta a precizat că, pe parcursul deplasării, inculpatul s-a lipit efectiv de ea și, crezând inițial că e din cauza frânelor, pe care le punea șoferul microbuzului, a strigat către acesta să conducă prudent.
Totodată, partea vătămată a mai arătat că, pe parcursul călătoriei, inculpatul s-a împins în mod repetat în ea iar comportamentul acestuia i s-a părut ciudat, în condițiile în care acesta a călătorit cu spatele față de sensul de deplasare, exact ca ea, care alesese această poziție pentru a-și putea supraveghea copilul. În stația Piața Unirii, inculpatul a plecat de lângă ea, coborând în grabă, iar după ce microbuzul s-a pus din nou în mișcare, a fost abordată de un tânăr care i-a spus să-și verifice geanta, fiindcă îl văzuse pe inculpat deschizându-i fermoarul. A observat că fermoarul genții era pe jumătate desfăcut, iar când a verificat conținutul genții a constatat că îi fusese sustras portofelul în care avea cartea de identitate, certificatul de naștere, permisul auto, un card BRD de efectuare plăți, un contract de amanet și suma de 400 lei.
Partea vătămată a arătat că împreună cu martorul Caradan I. au coborât în stația Tg. C., iar la ora 15.39 de pe numărul_ a apelat serviciul unic de urgență și a sesizat furtul comis.
Versiunea expusă în detaliu de către partea vătămată, cu privire la modul de derulare a activității infracționale, se coroborează întrutotul cu aspectele relatate de martorul Caradan I., care a declarat că a urcat în microbuzul ce circula pe ruta 20 din stația Carrefour Era, la ora 15.20, deplasându-se spre Tg. C., ocupând ultimul scaun situat pe partea dreaptă a microbuzului.
Martorul a arătat că din stația Moara de Foc au urcat mai multe persoane care au ocupat scaunele libere, iar alte câteva persoane au rămas în picioare pe culoarul dintre scaune. Dintre acestea, martorul le-a remarcat pe partea vătămată – care era cu băiețelul în vârstă de 3-4 ani, întrucât copilul era agitat și nu asculta de mama sa – și pe inculpat, care a urcat în urma părții vătămate și a înaintat spre spatele microbuzului, fără a composta bilet.
La un moment dat, martorul a observat că inculpatul a început să se împingă insistent înspre partea vătămată și apoi i-a deschis fermoarul genții.
Văzând acesta, martorul a arătat că s-a uitat atent la inculpat, pentru a-l face să înțeleagă că l-a observat și pentru a-l determina să renunțe la sustragerea bunurilor, dar acesta din urmă, văzând că martorul se uită direct înspre el, și-a ridicat tricoul, lăsând să se vadă o lamă de cuțit de 10-15 cm prinsă la curea.
Fiindu-i teamă pentru integritatea sa fizică, dar și a celorlalți călători, martorul a arătat că nu a întrerupt activitatea infracțională desfășurată de inculpat, însă după ce acesta a coborât în stația Piața Unirii, i-a spus părții vătămate că bărbatul ce tocmai coborâse și care stătuse lângă ea i-a desfăcut fermoarul genții.
Din procesele-verbale de recunoaștere a inculpatului din grup de fotografii, rezulta că, în prezența martorilor asistenți, partea vătămată și martorul Caradan I. l-au recunoscut pe inculpat, martorii asistenți B. M. și H. Ș. arătând că partea vătămată și martorul Caradan I. l-au recunoscut pe inculpat fără nicio ezitare.
Audiat cu respectarea garanțiilor procesuale, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținuta în sarcina sa. In prima declarație data, la data de 24.05.2013, inculpatul a susținut că nu-și aminteste pe unde a fost în ziua de 09.05.2013 (declarație fila 52 d.u.p.). A doua zi, la data de 25.05.2013, după punerea in mișcare a acțiunii penale, inculpatul a susținut, că la ora comiterii faptei se afla acasă împreună cu doi copii mici, unul de 5 ani și celălalt de 6 ani (declarație fila 58 d.u.p.), pentru ca, în aceeași zi, la soluționarea propunerii de arestare preventivă, în ultimul cuvânt, să precizeze că exista posibilitatea să fi fost în mijlocul de transport dar nu se face vinovat de săvârșirea faptei (fila 71 d.u.p.). În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a refuzat să dea declarații, continuând să-și susțină nevinovăția, fără să propună vreo probă în apărare. Instanța apreciază că declarațiile inculpatului prin care neagă că ar fi sustras portofelul din geanta părții vătămate sunt nesincere, fiind în contradicție flagrantă cu materialul probator administrat în cauză.
În drept, fapta inculpatului G. C., care in ziua de 09.05.2013, în jurul orei 1535, in timp ce se afla într-un microbuz ce circula pe ruta 20, între stațiile Moara de Foc și Piața Unirii, profitând de neatenția părții vătămate C. V., a sustras din geanta acesteia un portofel ce conținea cartea de identitate a părții vătămate, permisul de conducere și certificatul de naștere al acesteia, un card de credit și suma de 400 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. f, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, fapta din prezenta cauză fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie față de pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1107/30.03.2011 a Judecătoriei Iași.
Elementul material al faptei îl reprezintă luarea bunurilor mobile din detenția persoanei vătămate, iar forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta este intenția directa, in accepțiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul si urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Totodată, din probatoriul administrat reiese scopul însușirii pe nedrept a bunurilor mobile, acela al propriațiunii, precum si lipsa consimțământului persoanei vătămate, nefiind probat acordul acesteia.
Având în vedere că furtul a fost comis într-un mijloc de transport in comun, iar printre bunurile sustrase se găseau cartea de identitate a părții vătămate și permisul de conducere al acesteia, instanța va reține comiterea faptei în circumstanțele prev. de alin. 1 lit. f și alin. 2 lit. b ale art. 209 Cod penal.
Legat de încadrarea juridică, instanța reține că, deși martorul Caradan a relatat că atunci când l-a surprins pe inculpat împingându-se în geanta părții vătămate, acesta și-a ridicat tricoul, lăsând să se vadă o lamă de cuțit de 10-15, în cauză nu poate fi reținută infracțiunea de tâlhărie. Instanța reține că natura complexă a infracțiunii de tâlhărie presupune între altele, pe de o parte, sub aspectul elementului material al laturii obiective o acțiune principală de luare a bunului și o acțiune adiacentă de violență fizică sau morală. Cele două acțiuni trebuie să se afle într-un raport de intercondiționare, deoarece, în absența acestui raport, activitatea subiectului activ nu poate fi considerată infracțiunea unică de tâlhărie, așa cum este cazul în speța de față.
Solicitarea apărătorului inculpatului, de a se dispune achitarea acestuia în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, nu poate fi primită de instanță.
S-a invocat de către inculpat, prin apărător, că probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete și există o îndoială cu privire la vinovăția inculpatului. S-a arătat că, din declarația martorei B. M. rezultă că părții vătămate i s-au prezentat de către organele de cercetare, pentru recunoaștere, două planșe foto iar în procesul verbal încheiat cu această ocazie s-a făcut mențiune doar despre o singura planșa foto, împrejurare de natură să vicieze actul încheiat. De asemenea, s-a mai invocat că martorul Caradan I. nu putea să surprindă aspectele pe care le-a relatat organelor judiciare, din moment ce locul pe care îl ocupa în mijlocul de transport era poziționat cu fața spre sensul de mers al autovehiculului, iar incidentul s-a petrecut în spatele autovehiculului. S-a mai susținut că declarația părții vătămate este nesinceră, din moment ce nu a sesizat ea însăși momentul în care portofelul i-a fost sustras. Nu în ultimul rând, s-a mai învederat că din planșele foto care prezintă stația de autobuz în care ar fi coborât inculpatul nu reiese că acesta să fie prezent în acel loc, și chiar dacă ar fi fost prezent în acea stație de autobuz la acel moment, acesta nu este surprins în apropierea vreunui mijloc de transport din care să fi coborât.
Sub un prim aspect, instanța constată că inculpatul, prin apărător, a invocat faptul că procesul verbal de recunoaștere după fotografii nu ar fi valabil încheiat, din cauza omisiunii organelor de cercetarea penala de a menționa numărul planșelor cu fotografii prezentate spre recunoaștere părții vătămate.
Instanța reține că nulitățile absolute sunt prevăzute în mod expres în dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Toate celelalte dispoziții care reglementează desfășurarea procesului penal atrag, în cazul încălcării lor, nulitatea relativă.
Pentru nulitățile relative se cere îndeplinirea următoarelor condiții: încălcarea unei dispoziții legale de procedură care nu se încadrează în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., producerea unei vătămări, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
Rezultă că nulitățile relative pot fi acoperite prin voința părților, că ele trebuie invocate într-o anumită stare a procesului - depășirea acestui moment atrage tardivitatea excepției de nulitate și validează actul - și că pot fi invocate numai de partea care a suferit vătămarea prin încălcarea legii.
Având în vedere condițiile în care operează nulitățile absolute, precum și particularitățile nulității relative, instanța constată că omisiunea organelor de cercetare penala de a consemna, în mod expres, în procesul verbal de recunoaștere după planse foto ca s-au prezentat două planșe foto nu constituie o nulitate absolută, ci o nulitate relativă circumscrisă dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.
Fiind o nulitate relativă, nefiind invocată în termenul prevăzut de lege și nefiind dovedită vătămarea, se impune a se constata valabilitatea actului încheiat.
Relativ la aprecierea probelor se impune a se reține că aceasta este operațiunea finală a activității de probațiune, care permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecății.
Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În virtutea acestor dispoziții, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.
Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată și în dispozițiile art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecințe:
a) în privința organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului;
b) în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul acestuia de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.
În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție - astfel cum este reglementată prin dispozițiile art. 52 C. proc. pen. și art. 66 alin. (1) C.proc. pen. - îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora. În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumția de nevinovăție, este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximațiile, pentru că atunci când infracțiunea nu este dovedită cu certitudine prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.
În cauza dedusă judecății, probele administrate în cauză demonstrează, fără echivoc, vinovăția inculpatului.
Partea vătămata C. V. a descris în mod constant și detaliat modalitatea de comitere a faptei. Aceasta a relatat că în momentul în care microbuzul a oprit în stație și s-au deschis ușile de acces, inculpatul G. C. i-a permis să urce înaintea lui, cu copilul în microbuz, deși părea nemulțumit de faptul că se poziționase prima, aspecte de natură să pună în evidență faptul că partea vătămată a avut ocazia să observe îndeaproape particularitățile fizionomice ale inculpatului. De altfel, partea vătămată a descris, în detaliu, persoana inculpatului, înainte de efectuarea recunoașterii după fotografii. De asemenea, aceasta a mai relatat ca pe parcursul călătoriei inculpatul s-a poziționat în spatele său și s-a impins de mai multe ori în ea. Faptul că partea vătămată nu a sesizat când i-a fost deschisă geanta și i-a fost sustras portofelul, nu este de natura să ridice dubii asupra sincerității declarației acesteia, din moment ce partea vătămată călătorea însoțită de un copil mic, fiind nevoită să-și concentreze atenția asupra supravegherii acestuia, in condițiile în care urcaseră într-un microbuz aglomerat unde erau nevoiți să călătorească în picioare.
În ceea ce privește declarațiile martorului Caradan, instanța reține că acesta a arătat că ocupa ultimul scaun situat pe partea dreaptă a microbuzului, că din stația Moara de Foc au urcat mai multe persoane care au ocupat scaunele libere, iar alte câteva persoane au rămas în picioare pe culoarul dintre scaune. Dintre acestea, martorul le-a remarcat pe partea vătămată – care era cu băiețelul în vârstă de 3-4 ani, întrucât copilul era agitat și nu asculta de mama sa, care s-a oprit in dreptul său – și pe inculpat, care a urcat în urma părții vătămate și a înaintat spre spatele microbuzului, fără a composta bilet. Din declarațiile martorului și ale părții vătămate rezulta ca aceasta din urma a stat în picioare, lângă scaunele poziționate în partea din spate a microbuzului, cu mâna stângă ținându-l pe fiul sau, iar în mâna dreapta ținând geanta cu bunuri personale. Or, din locul in care se afla, martorul Caradan a avut posibilitatea să surprindă aspectele pe care le-a relatat organelor judiciare, astfel ca susținerea inculpatului, sub acest aspect, este vădit neîntemeiată.
Cu privire la imaginile surprinse de camerele de supraveghere, este de menționat că atât partea vătămată cât și martorul Caradan au arătat că inculpatul a coborât, din microbuz, în stația Piața Unirii. Or aceste aspecte relatate de partea vătămata și de martorul Caradan se coroborează cu cele ce rezulta din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere aparținând R.A.T.P. Iași, din data de 09.05.2013, care surprind, la ora 15.35 o persoană cu particularități fizionomice extrem de asemănătoare cu cele ale inculpatului și care, de asemenea, era îmbrăcat în maniera descrisă de partea vătămată și de martorul Caradan I. (tricou alb și pantaloni de blugi trei sferturi) în stația Piața Unirii, traversând dinspre Galeriile de Artă spre magazinul Decora, în spatele lui aflându-se doi copii de etnie romă. De altfel, nu trebuie ignorat că însuși inculpatul, la soluționarea propunerii de arestare preventivă, în ultimul cuvânt, a recunoscut că ,,exista posibilitatea să fi fost în mijlocul de transport ”(fila 71 d.u.p.).
Cât privește celelalte susțineri ale apărătorului inculpatului și anume că partea vătămata și martorul Caradan se cunoșteau anterior incidentului, ca partea vătămata avea o geanta mica, din care nu putea fi scos un portofel de dimensiunile celui reclamat ca fiind sustras de inculpat, instanța reține ca acestea sunt simple supoziții, lipsite de suport probator.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, instanța constată că fapta sesizata există, a fost săvârșita de inculpat și constituie infracțiune în sensul art. 17 Cod penal, în baza art. 345 alin. 2 Cod de procedură penală, urmând să-l condamne pe acesta la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată, instanța, având în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, va ține seama de limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator pentru fapta săvârșita, va ține seama de pericolul social concret al faptei deduse judecății, de împrejurarea și modalitatea în care a fost comisa – într-un mijloc de transport în comun, profitând de starea de vulnerabilitate a părții vătămate, care era însoțită de un copil mic și care era nevoită să-și concentreze cea mai mare parte a atenției supravegherii acestuia, in condițiile în care urcaseră . unde erau nevoiți să călătorească în picioare, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care a mai fost anterior condamnat tot pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului. Din definiția dată pedepsei la art. 52 Cod penal rezultă trăsăturile acesteia, respectiv ,,o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului’’. Așadar, prin aplicarea pedepsei nu trebuie să se urmărească doar reprimarea infractorului, ci și formarea la acesta a unei noi atitudini față de valorile sociale. Între cele două fațete ale pedepsei, de a fi o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, trebuie să existe o concordanță deplină, constrângerea fiind un mijloc sau un instrument de continuare în condiții speciale a procesului educativ.
Raportat la aceste elemente de individualizare, ținând seama și de prejudiciul modic cauzat prin fapta de furt comisă de către inculpatul G. C., instanța va aplica acestuia o pedeapsa cu închisoare, orientata la minimul special prevăzut de lege, respectiv 3 ani închisoare, apreciind că aceasta va fi în măsură să conducă la reeducarea și sancționarea inculpatului, la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 52 Cod penal, respectiv atingerea scopului sancționator și preventiv al pedepsei.
Situația juridică a inculpatului, care a săvârșit fapta din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, determină instanța să aprecieze că scopurile și funcțiile pedepsei ce va fi aplicată acestuia în prezenta cauză, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 52 C.pen., pot fi atinse numai prin privarea lui efectivă de libertate.
Raportat la modul în care a fost săvârșită fapta, natura relațiilor sociale vătămate, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, justificat și de ecoul negativ ce s-ar produce în cadrul comunității, în situația în care nu s-ar manifesta o reacție adecvată a organelor abilitate ale statului față de acest gen de manifestări antisociale, ținând cont si de faptul că numărul infracțiunilor de acest gen a crescut îngrijorător. Instanța apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică este determinat și de circumstanțele personale ale inculpatului, care manifestă un vădit dispreț față de normele de conviețuire socială, prin perseverența de care dă dovadă în comportamentul infracțional, fiind condamnat de nenumărate ori pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului.
Văzând că temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive nu s-au modificat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 350 Cod procedură penală și art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală va menține măsura arestării preventive a inculpatului G. C..
În baza art. 88 Cod penal instanța va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 24.05.2013 la zi.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța reține că natura faptei săvârșită, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.
Nu va interzice inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, în care C. a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.
Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu au conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Pe latură civilă, instanța constată că, în cauză, partea vătămata C. V. s-a constituit parte civilă in cauză cu suma de 900 lei, cu titlu de daune materiale (400 lei, reprezentând suma pe care o avea in portofelul sustras de inculpate, iar restul de 500 lei reprezentând contravaloarea eliberării actelor sustrase și a cheltuielilor cu transporturile efectuate în vederea obținerii acestora - declarație fila 33 dosar fond).
Sub aspectul despăgubirilor materiale solicitate, instanța constată că partea vătămată nu a făcut dovada unui prejudiciu material cert. În această privință, trebuie avut în vedere că, deși ne aflăm în cadrul unui proces penal, în soluționarea acțiunii civile trebuie urmărite, mutatis mutandis și în măsura în care legea procesual penală nu conține dispoziții contrare, regulile care guvernează sarcina probei în procesul civil, în sensul că ,, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească’’.
Partea civilă nu a indicat în mod concret în ce constau cheltuielile cu transportul, câte transporturi a efectuat, în ce zile, pentru a se putea aprecia asupra caracterului cert al acestor cheltuieli, ori legătura de cauzalitate cu fapta comisă de către inculpat. Chiar dacă instanța nu neagă existența acestor cheltuieli, cum cuantumul acestor cheltuieli nu a fost dovedit de partea civilă, acestea nu pot fi acordate.
Cât privește cheltuielile efectuate cu eliberarea actelor sustrase (carte identitate, permis de conducere, certificat de naștere), chiar daca partea vătămata nu a probat cuantumul acestora, având în vedere că taxele pentru eliberarea acestor acte sunt prevăzute de lege, instanța le va acorda la nivelul celor stabilite de dispozițiile legale respective 69 lei pentru permisul de conducere, 11 lei pentru certificatul de naștere și 11 lei pentru cartea de identitate.
Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale (existența prejudiciului, a faptei ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția inculpatului), instanța urmează a admite în parte acțiunea civila formulata de partea vătămata și va obliga inculpatul la plata sumei de 491 lei.
În baza dispozițiilor art. 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, la judecata în fond a cauzei, va fi plătit către Baroul de Avocați Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi incluse în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Față de soluția de condamnare dispusă în cauză, în temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, instanța va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal inculpatul G. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului inculpatul G. C. arată că pedeapsa aplicată de instanța de fond este prea mare față de prejudiciul produs – 400 lei. De asemenea, inculpatul arată că se consideră nevinovat iar victima a uzat de martori falși.
La termenul de judecată din 1.04.2014, partea vătămată C. V. devenită B. și inculpatul G. C., prezenți în fața instanței solicită să se ia act că s-au împăcat în cauză, conform dispozițiilor noului Cod penal în vigoare de la 1.02.2014, partea vătămată depunând și o declarație notarială în acest sens la dosar.
Față de această situație instanța de control judiciar apreciază că apelul inculpatului G. C. este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Inculpatul G. C. a fost condamnat la fond la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. f, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 37 al. 1 lit. „b” Cod penal, faptă comisă la data de 9.05.2013.
S-a reținut că în ziua de 9.05.2013, în jurul orei 1535, în timp ce se afla într-un microbuz ce circula pe ruta 20 Iași, între stațiile Moara de Foc și Piața Unirii, profitând de neatenția părții vătămate C. V., a sustras din geanta acesteia un portofel ce conținea cartea de identitate a părții vătămate, permisul de conducere și certificatul de naștere al acesteia, un card de credit și suma de 400 lei.
Potrivit noului Cod penal în vigoare de la 1 februarie 2014, faptei de furt calificat reținută în sarcina inculpatului G. C. i s-a dat o nouă calificare fiind prevăzută și pedepsită de art. 228 – 229 lit. „a” Noul Cod de procedură penală.
Potrivit art. 231 al.2 Noul Cod de procedură penală, în cazul faptelor prevăzute de art. 228, art. 229 al.1, al.2 lit. b, c și art. 230, împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Aplicând legea penală mai favorabilă conform art. 5 Noul Cod de procedură penală, instanța, având în vedere manifestarea de voință a părților, în baza art. 16 lit. „g”, art. 17 al. 2, art. 386, 396 Noul Cod de procedură penală, raportat la art. 231 al.2 Noul Cod penal, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului G. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, conform noii încadrări, cu aplicarea art. 37 lit. „b” Cod penal vechi.
Va constata că inculpatul G. C. a fost arestat preventiv în cauză în perioada 24.09.2013 – 1.04.2014.
Se va revoca arestarea preventivă a inculpatului G. C. și se va dispune punerea acestuia în libertate, de îndată, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. „a” Noul Cod de procedură penală se va admite apelul inculpatului G. C., împotriva sentinței penale nr. 3028/23.10.2013 a Judecătoriei Iași pe care o va desființa și rejudecând:
Se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului G. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prin împăcarea părților.
Conform art. 275 al.1 pct. 2 lit. d Noul Cod de procedură penală, părțile vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la fond.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina statului, conform art. 275 al. 3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de inculpatul G. C. împotriva sentinței penale nr. 3028/23 oct. 2013 a Judecătoriei Iași pe care o desființează și rejudecând:
În baza art. 16 lit. "g", art. 17 alin. 2, art. 386, 396 N.C.pr.pen. raportat la art. 231 alin. 2 N.C.pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului G. C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 - 229 lit. "a" N.C.P., cu aplicarea art. 5 N.C.P. și art. 37 lit. "b" C.P., prin împăcarea părților.
Constată că inculpatul G. C. a fost arestat preventiv în cauză în perioada 24.05.2013 - 1.04.2014.
Revocă arestarea preventivă a inculpatului G. C. și dispune punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză.
Obligă inculpatul și partea civilă B. (fostă C.) V. să achite fiecare câte 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la fond.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, inclusiv onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 1.04.2014.
Președinte,Judecător,
D. AntonMihaela C.
Grefier,
E. A.
Red. Ch.M.
Tehnored. A.E.
2 ex./9.04.2014
Judecătoria Iași
Judecător – H. O. C.
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 119/2014. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 317/2014.... → |
|---|
