Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 190/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 190/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 190/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ NR. 190/2014
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier L. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Iași
– a fost reprezentat prin procuror: C. I.
S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul C. G. împotriva sentinței penale nr. 535/NCPP/15.05.2014 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect - sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul-contestator C. G., personal, în stare de deținere, asistat de avocat H. R., care o substituie pe doamna avocat H. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că Baroul Iași a înaintat la dosarul cauzei delegația apărătorului desemnat din oficiu.
Interpelat, condamnatul-contestator C. G. învederează instanței că își menține contestația formulată și că dorește să fie asistat de avocatul ales, respectiv domnul avocat B. E..
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată că la fila 67 dosar de fond se află împuternicirea avocațială a apărătorului ales al condamnatului-contestator C. G., împuternicire emisă și pentru C. de A. Iași, astfel încât constată necesară amânarea cauzei în vederea prezentării apărătorului ales al acestuia.
Fixează termen de judecată la data de 18.06.2014, ora 12.00, pentru când se va cita condamnatul la locul de deținere și va fi înștiințat apărătorul ales.
După strigarea cauzei, dar înainte de încheierea ședinței de judecată, se prezintă în instanță avocat B. E., apărătorul ales al condamnatului-contestator C. G., care solicită reluarea cauzei, arătând că nu a putut fi prezent la ora fixată, motivat de împrejurarea că se afla la Judecătoria Iași unde acorda asistență juridică într-un dosar în care s-au audiat martori și din acest motiv a întârziat în cauza de față.
Instanța revine asupra dispoziției anterioare și preschimbă termenul de judecată din data de 18.06.2014 pentru astăzi, reluând dezbaterile în prezența apărătorului ales al condamnatului-contestator C. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul-contestator C. G., personal, în stare de deținere, asistat de avocat B. E., apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, avocat B. E. depune la dosar împuternicire avocațială pentru condamnatul-contestator C. G..
Interpelat, condamnatul contestator C. G. învederează instanței că își menține contestația formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației formulate.
Avocat B. E., pentru condamnatul-contestator C. G., solicită admiterea contestației formulată, arătând că există aceste discuții cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile astfel cum s-a statuat de Înalta Curte de Casație și Justiție și prin decizia Curții Constituționale care au analizat aceste chestiuni a legii penale mai favorabile. Consideră că situația condamnatului ar putea fi schimbată dacă legea penală mai favorabilă s-ar aplica pe instituțiile legii penale noi cu combinarea dispozițiilor din vechea reglementare a Codului penal în ceea ce privește concursul de infracțiuni, însă instanța de fond a apreciat că acest lucru nu este posibil. Apreciază că legea penală, per ansamblul ei, ar trebui aplicată pentru fiecare infracțiune în parte, potrivit art.6 din Noul Cod penal, pe instituții autonome și global. Urmează ca instanța să aprecieze dacă există posibilitatea să îi fie aplicată legea penală veche condamnatului, considerând că aceasta îi este mai favorabilă acestuia cu privire la concursul de infracțiuni.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, având în vedere că sentința penală pronunțată de Tribunalului Iași este legală și temeinică.
Condamnatul-contestator C. G., în ultimul cuvânt, solicită să i se aplice legea penală mai favorabilă, apreciind că aceasta o reprezintă legea nouă. Pedeapsa ce i-a fost aplicată depășește maximul special prev. de lege, iar concursul de infracțiuni și pluralitatea de infracțiuni se aplică când faptele sunt prevăzute de legea nouă, nu pe legea veche. Faptele pentru care a fost condamnat sunt din urmă cu 12- 13 ani, astfel că solicită contopirea după Codul penal vechi.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
C. DE A.,
Asupra contestației de față:
Prin sentința penală nr. 535/NCPP/15.05.2014 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr._, s-a hotărât:
„În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 C.proc.pen., admite în parte sesizarea formulată de „Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile” de la P. Iași, privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului C. (fost B.) G. – fiul lui I. și L., născut la data de 22.04.1981 în B., jud. Bacău, CNP_, cetățean român, studii – 9 clase, căsătorit, fără ocupație, necunoscut cu antecedente penale, domiciliat în ., jud. N., în prezent deținut în P. Iași.
Constată că pedeapsa principală în a cărei executare se află condamnatul C. G., de 25 ani închisoare, este mai mică decât maximul legal de pedeapsă prevăzut de legea nouă, de 25 ani și 10 luni închisoare, motiv pentru care respinge propunerea comisiei de reducere a pedepsei.
În baza art. 6 alin. 6 C.pen. stabilește în sarcina condamnatului C. G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.„
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
„Prin sentința penală nr. 106/P/07.07.2003 a Tribunalului N., menținută prin decizia penală nr. 380/07.10.2003 a Curții de A. Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 881/13.02.2004 a ÎCCJ, a fost condamnat inculpatul C. (fost B.) G. la pedeapsa principală de 25 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit. b C.pen. pentru o durată de 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit.a, b, alin. 21 lit. a, b, c și alin. 3 C.pen. din 1969, precum și la pedeapsa principală de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. 1 și 2 C.pen. din 1969. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 alin. 1 C.pen. s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit. b C.pen. pentru o durată de 10 ani.
S-a constatat totodată că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sunt concurente cu infracțiunile pentru care același inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 194/10.12.2002 a Tribunalului M. Teritorial București, definitivă prin decizia penală nr. 3/21.01.2003 a Curții Militare de A.. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 194/2002 în pedepsele componente, respectiv: pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 323 alin. 2 C.pen. din 1969; pedeapsa de 4 ani pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 269 alin. 2 C.pen. din 1969; și pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 189 alin. 5 teza a II-a și finală, cu referire la alin. 4 al aceluiași articol din C.pen. din 1969. În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b, art. 35 alin. 1 C.pen. din 1969, au fost contopite aceste pedepse cu pedeapsa nou stabilită, urmând ca inculpatul B. (actual C.) G. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit. b C.pen. pentru o durată de 10 ani.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, instanța urmează să analizeze următoarele aspecte:
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa cu închisoarea stabilită pentru fiecare infracțiune comisă de condamnat;
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa cu închisoarea stabilită pentru pluralitatea de infracțiuni reținută în sarcina condamnatului;
- aplicarea legii mai favorabile referitor la pedeapsa complementară stabilită în sarcina condamnatului.
1. Analizând fiecare pedeapsă cu închisoarea aplicată condamnatului pentru infracțiunile comise instanța reține următoarele:
a) Infracțiunea de tâlhărie comisă de condamnatul B. (actual C.) G. – pătrunderea pe timp de noapte împreună cu alți doi inculpați, mascați și cu cagule, înarmați cu un cuțit pe care l-au folosit pentru a amenința și lovi părțile vătămate, în locuința acestora, imobilizarea și lovirea părților vătămate deposedându-le de bani și bunuri, cauzând decesul victimei I. G. și leziuni vindecabile în 14 – 15 zile de îngrijiri medicale părții vătămate I. O. - își găsește incriminarea și în actualul Cod penal în disp. art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d și f și art. 236 C.pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 7 la 18 ani.
Prin urmare, pedeapsa aplicată condamnatului B. (actual C.) G. prin sentința penală 106/2003 pentru infracțiunea de tâlhărie depășește maximul legal de pedeapsă prevăzut de legea nouă și ar trebui redusă la acest maxim.
Totuși, potrivit deciziei nr. 1/14.04.2014 a ÎCCJ, obligatorie conform art. 477 alin. 3 C.proc.pen., "În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal. În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi."
Prin urmare, chiar dacă una dintre pedepsele aplicate pentru concursul de infracțiuni reținut în sarcina condamnatului depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru acea infracțiune, trebuie verificate toate pedepsele din compunerea pluralității de infracțiuni și doar dacă rezultanta aplicabilă pentru întreaga pluralitate de infracțiuni reținută depășește maximul legal, cu luarea în considerare în mod ipotetic a pedepselor reduse la maximul legal acolo unde este cazul, se va opera reducerea pedepsei aflată în executare.
b) Infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni comisă de același condamnat, constând în „fapta de a se asocia conform unui plan amănunțit, cu determinarea rolului fiecăruia, de a-și alătura eforturile și de a acționa potrivit acestui plan, stabilit în decursul unui interval de timp suficient pentru a presupune un consens neechivoc pentru săvârșirea unei fapte penale”, este incriminată și de Noul Cod penal în dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 C.pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, prin raportare la infracțiunea de tâlhărie ce a constituit scopul asocierii.
Se constată astfel că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracțiunea săvârșită corespunde maximului de pedeapsă prevăzut de legea nouă, fiind o pedeapsă legală și în actuala reglementare penală.
c) Infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni comisă de același condamnat conform sentinței penale nr. 194/2012, constând în „fapta inculpatului de a adera la asocierea constituită de alți trei inculpați în scopul evadării din Arestul IPJ N., urmată de tentativă de evadare”, este incriminată și de Noul Cod penal în dispozițiile art. 367 alin. 1 C.pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, prin raportare la infracțiunea de evadare ce a constituit scopul asocierii și pedeapsa aplicabilă pentru aceasta.
Se constată astfel că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracțiunea săvârșită corespunde maximului de pedeapsă prevăzut de legea nouă, fiind o pedeapsă legală și în actuala reglementare penală.
d) Infracțiunea de tentativă de evadare comisă de condamnatul B. (actual C.) G. –încercarea de a evada din Arestul IPJ N. prin folosirea de arme și acte de violență – și pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 4 ani închisoare, își găsește incriminarea și în actualul Cod penal în disp. art. 32 rap. la art. 285 alin. 2 C.pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani și 6 luni (limitele legale de la 1 la 5 ani reduse la jumătate ca efect al formei tentate a infracțiunii).
Întrucât tentativa de evadare a fost comisă la momentul la care inculpatul era arestat preventiv în cauza penală soluționată prin sentința penală nr. 106/2003 a Tribunalului N., rezultă că pedeapsa aplicată condamnatului B. (actual C.) G. prin sentința penală 194/2002 pentru infracțiunea de tentativă de evadare depășește maximul legal de pedeapsă prevăzut de legea nouă și ar trebui redusă la acest maxim. Vor fi incidente însă aceleași considerații privind aplicarea deciziei nr. 1/14.04.2014 a ÎCCJ, obligatorie conform art. 477 alin. 3 C.proc.pen., expuse anterior.
e) Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal comisă de același condamnat conform sentinței penale nr. 194/2012, constând în „fapta inculpatului care, împreună cu alți doi inculpați, a lipsit de libertate în mod ilegal pe un plutonier din Arestul IPJ N. și pe două deținute, în noaptea de 15/16.06.2002, împărțindu-și rolurile la imobilizarea acestora prin încătușare și ținerea lor cu forța, ca ostatici, cu cuțitele la gât (B. G. cu o lamă de ras), lipsire de libertate comisă în grup organizat, inculpații cerând ca pentru eliberarea ostaticilor să li se permită părăsirea arestului”, este incriminată și de Noul Cod penal în dispozițiile art. 205 alin. 1, alin. 3 lit. b C.pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani.
Forma agravată a infracțiunii de lipsire de libertate se impune a fi reținută și în actuala reglementare întrucât lama de ras folosită de inculpat este armă în sensul legii penale – art. 179 alin. 2 C.pen. – ea fiind folosită la constrângerea victimelor. Se constată astfel că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracțiunea săvârșită corespunde maximului de pedeapsă prevăzut de legea nouă, fiind egală cu acesta, deci este o pedeapsă legală și în actuala reglementare penală.
2. Așa cum am arătat anterior, potrivit deciziei nr. 1/14.04.2014 a ÎCCJ, obligatorie conform art. 477 alin. 3 C.proc.pen., doar "În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi."
Prin urmare, chiar dacă două dintre pedepsele aplicate pentru concursul de infracțiuni reținut în sarcina condamnatului depășesc maximul prevăzut de legea nouă pentru acea infracțiune (este vorba de infracțiunile de tâlhărie și tentativă de evadare), trebuie verificat dacă rezultanta aplicabilă pentru întreaga pluralitate de infracțiuni reținută depășește maximul legal, cu luarea în considerare în mod ipotetic a pedepselor pentru infracțiunea de tâlhărie și tentativă de evadare reduse la maximul special.
Ca atare, verificând potrivit deciziei 1/2014 a ÎCCJ anterior menționată modul de sancționare a pluralității de infracțiuni reținută în sarcina condamnatului C. (fost B.) G. prin sentința penală 106/2003 a Tribunalului N., cu luarea în considerare în mod ipotetic a celor două pedepse reduse pentru infracțiunile de tentativă de evadare și tâlhărie, rezultă un maxim de pedeapsă de 25 ani și 10 luni închisoare.
Aceasta întrucât este vorba de un concurs real format din cinci infracțiuni iar potrivit art. 39 lit. b C.pen. pedeapsa rezultantă este formată din pedeapsa cu închisoarea cea mai grea la care se adaugă un spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, deci 18 ani + 1/3 din (8 ani + 3 ani + 2 ani și 6 luni + 10 ani), adică 18 ani + 1/3 din 23 ani și 6 luni (care înseamnă 7 ani și 10 luni), deci un total pedeapsă de 25 de ani și 10 luni închisoare.
Prin urmare, pedeapsa rezultantă aplicabilă condamnatului C. (fost B.) G. pentru pluralitatea de infracțiuni reținută prin sentința penală 106/2003 este și în actuala reglementare tot închisoarea, însă în cuantum mai ridicat, astfel încât pedeapsa aflată în executare nu depășește maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi pentru a fi incidente dispozițiile art. 6 C.pen.
Susținerea condamnatului din memoriul transmis privind reducerea pedepsei aplicate altui coinculpat la maximul legal de 18 ani închisoare provine dintr-o interpretare eronată a dispozițiilor legale incidente. Aceasta întrucât, chiar dacă maximul de pedeapsă aplicat pentru infracțiunea de tâlhărie ar trebui redus la maximul legal prevăzut de legea nouă de 18 ani închisoare, această reducerea este doar ipotetică, fără finalitate practică, întrucât petentul C. (fost B.) G. este sancționat nu pentru această unică infracțiune, ci pentru un concurs de infracțiuni, iar pedeapsa aplicată pentru pluralitatea infracțională este perfect legală.
Așa cum reține prof. F. Streteanu în Documentarea privind aplicarea în timp a legii penale, „instanța va proceda doar la aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, iar reducerea rezultantei se va face numai în măsura în care ea depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi. Aceasta deoarece rațiunea dispozițiilor din art. 6 C.pen. nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă”, ceea ce nu este cazul speței de față.
Un argument în plus este dat de dispozițiile art. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal care stabilesc că „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea ca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale de condamnare să fie înfrântă doar atunci când pedeapsa aflată în executare depășește maximul aplicabil potrivit legii noi, fără a se proceda la „reaplicarea” pedepsei.
Deși în motivarea deciziei nr. 1/2014 a ÎCCJ anterior menționată se reține că „în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din noul Cod penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, se compară pedeapsa aplicată pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite, care compun pluralitatea de infracțiuni, cu maximul special prevăzut de legea penală nouă și se reduce fiecare pedeapsă aplicată la maximul special prevăzut de legea nouă, în cazul în care se constată că depășește acest maxim special. Această operațiune este obligatorie, ea trebuie să aibă loc independent de soarta pedepsei rezultante, întrucât pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte poate avea semnificații de sine stătătoare, independent de pluralitate, în cazuri precum incidența unei alte legi mai favorabile, incidența unui act de grațiere etc.”, instanța supremă nu a oferit soluții pentru aplicarea efectivă a acestei reduceri.
Aceasta întrucât reducerea pedepsei pentru o infracțiune aflată într-o pluralitate sancționată definitiv, cum este cazul în speță, nu se poate efectua fără o desfacere a pedepsei rezultante, iar ulterior refacerea concursului de infracțiuni ar presupune fie aplicarea vechiului cod, fie a celui nou. Or, dispozițiile Codului penal din 1969 (o contopire a pedepselor reduse conform acestei legi ar determina, într-adevăr, o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare) nu pot fi aplicate și chiar instanța supremă subliniază acest lucru („Comparația nu se va face cu rezultanta ce s-ar putea obține potrivit legii vechi, întrucât rațiunea art. 6 din noul Cod penal nu este, așa cum am arătat, aceea de a aplica tratamentul cel mai favorabil privitor la fiecare dintre instituțiile autonome (această rațiune se regăsește numai în art. 5 din noul Cod penal), ci doar aceea de a nu permite ca persoanele definitiv judecate să suporte un tratament sancționator mai greu decât cel permis, în abstract, de legea nouă.”), iar dispozițiile din Codul nou devin incidente doar dacă s-ar pune problema reducerii pedepsei rezultante, deci o aplicare a legii penale mai favorabile, ceea ce nu este cazul în speță.
Prin urmare, din punct de vedere al cuantumului pedepsei principale stabilite în sarcina condamnatului, intervenirea unei legi penale noi nu produce efecte întrucât pedeapsa de 25 ani închisoare aflată în executare este mai mică decât maximul pedepsei cu închisoarea aplicabilă potrivit legii noi, de 25 ani și 10 luni.
3. Prin raportare însă la pedeapsa complementară stabilită în sarcina condamnatului C. (fost B.) G. prin sentința penală nr. 106/2003 a Tribunalului N., instanța reține că aceasta depășește maximul legal prevăzut de legea nouă.
Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit. b C.pen. din 1969 are corespondent în dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen. actual. Însă, potrivit art. 66 alin. 1 C.pen. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi dispusă pentru o perioadă de la 1 la 5 ani. Prin urmare, pedeapsa complementară aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie și pe lângă pedeapsa rezultantă principală condamnatului C. (fost B.) G. depășește maximul special de 5 ani prevăzut de legea nouă, urmând a fi redusă la acest maxim.
Potrivit art. 6 alin. 6 C.pen., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Or, Noul Cod penal este mai favorabil condamnatului C. (fost B.) G. doar sub aspectul pedepselor complementare stabilite întrucât prin raportare la pedeapsa principală cu închisoarea, așa cum am arătat anterior, aceasta nu depășește maximul prevăzut de legea nouă. Prin urmare, în raport de condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 106/2003 a Tribunalului N., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor urmează a fi redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, respectiv la 5 ani, și va fi executată în baza legii noi ca lege mai favorabilă condamnatului sub aspectul pedepsei complementare.
În cauză nu se va dispune emiterea unor noi forme de executare întrucât prin prezenta sentință penală nu se intervine cu privire la mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele condamnatului C. (fost B.) G., punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi făcându-se potrivit art. 562 C.proc.pen.”
Hotărârea primei instanțe a fost contestată de condamnatul C. G. ce a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea pedepsei principale de 25 ani închisoare.
Verificând hotărârea contestată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, C. constată următoarele:
Fiind sesizat, potrivit dispozițiilor HG nr. 836/2013 și art. 23 din Legea nr. 255/2013, modificată prin OUG nr. 116/2013 de către Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în cadrul Penitenciarului Iași pentru a hotărî cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnatului C. G., din perspectiva prevederilor art. 6 din Noul Cod penal, în raport cu pedeapsa de 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit. b C.pen. sentința penală nr. 106/P/07.07.2003 a Tribunalului N., menținută prin decizia penală nr. 380/07.10.2003 a Curții de A. Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 881/13.02.2004 a ÎCCJ; Tribunalul Iași a constatat că, în speță,condamnatul beneficiază de legea penală mai favorabilă în condițiile art. 6 Noul Cod penal numai cu privire la pedeapsa complementară, pe care a redus-o de la 10 ani la 5 ani.
S-a constatat totodată că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sunt concurente cu infracțiunile pentru care același inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 194/10.12.2002 a Tribunalului M. Teritorial București, definitivă prin decizia penală nr. 3/21.01.2003 a Curții Militare de A.. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 194/2002 în pedepsele componente, respectiv: pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 323 alin. 2 C.pen. din 1969; pedeapsa de 4 ani pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 269 alin. 2 C.pen. din 1969; și pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 189 alin. 5 teza a II-a și finală, cu referire la alin. 4 al aceluiași articol din C.pen. din 1969. În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b, art. 35 alin. 1 C.pen. din 1969, au fost contopite aceste pedepse cu pedeapsa nou stabilită, urmând ca inculpatul B. (actual C.) G. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit. b C.pen. pentru o durată de 10 ani.
Prima instanță a reținut corect că infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat contestatorul își găsește incriminarea și în actualul Cod penal în disp. art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a, c, d și f și art. 236 C.pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 7 la 18 ani; că infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni comisă de același condamnat, este incriminată și de Noul Cod penal în dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 C.pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, prin raportare la infracțiunea de tâlhărie ce a constituit scopul asocierii; că infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni comisă de același condamnat conform sentinței penale nr. 194/2012, este incriminată și de Noul Cod penal în dispozițiile art. 367 alin. 1 C.pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, prin raportare la infracțiunea de evadare ce a constituit scopul asocierii și pedeapsa aplicabilă pentru aceasta; că infracțiunea de tentativă de evadare comisă de condamnatul B. (actual C.) G., pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 4 ani închisoare, își găsește incriminarea și în actualul Cod penal în disp. art. 32 rap. la art. 285 alin. 2 C.pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani și 6 luni (limitele legale de la 1 la 5 ani reduse la jumătate ca efect al formei tentate a infracțiunii) și că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal comisă de același condamnat conform sentinței penale nr. 194/2012, este incriminată și de Noul Cod penal în dispozițiile art. 205 alin. 1, alin. 3 lit. b C.pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani.
Art. 6 alin.1 din Noul Cod penal prevede că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim.
Rațiunea dispozițiilor art. 6 Noul Cod penal este de a garanta că pedeapsa aplicată în concret sub legea veche nu depășește ceea ce s-ar fi putut aplica sub legea nouă, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.
Ori, în speță, potrivit celor expuse anterior, prin compararea pedepsei de 25 ani închisoare în a cărei executare se află condamnatul B. (actual C.) G. cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit legii noi se constată că aceasta nu depășește maximul aplicabil conform legii noi, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 6 din Noul Cod penal.
În același timp, în mod corect prima instanță a constatat intervenirea legii penale mai favorabile în privința pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit. b C.pen. pentru o durată de 10 ani aplicată condamnatului C. G. prin sentința penală nr. 106/P/07.07.2003 a Tribunalului N., menținută prin decizia penală nr. 380/07.10.2003 a Curții de A. Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 881/13.02.2004 a ÎCCJ, în condițiile în care potrivit noului Cod penal durata pedepsei complementare nu poate depăși 5 (cinci) ani.
Pentru considerentele arătate, C. constată ca neîntemeiată critica invocată de contestator, legalitatea și temeinicia sentinței contestate, fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 Cod procedură penală și art. 425 alin. 7 pct.1 lit. b Cod procedură penală va fi respinsă ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. G. împotriva sentinței penale nr. 535/NCPP/15.05.2014 a Tribunalului Iași, ce va fi menținută.
Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul C. G. împotriva sentinței penale nr. 535/NCPP/15.05.2014 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
În baza disp. art. 275 alin. 2 Cod pr. penală, obligă contestatorul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2014.
Președinte,
E. S.
Grefier,
L. A.
Red.S.E.
Tehnored.A.L.
5 ex./07.07.2014
Tribunalul Iași
Judecător: C. T.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 344/2014. Curtea... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 377/2014. Curtea... → |
|---|
