Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 165/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 165/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 165/CJ/2014
Ședința publică de la 10 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A.
Grefier C. B.
Ministerul Public P. de pe lângă C. de A. Iași a fost reprezentat de
procuror C. I.
Pe rol judecarea contestației formulată de condamnatul G. D. D. împotriva sentinței penale nr. împotriva sentinței penale nr. 326 din 07 Aprilie 2014, a Tribunalului Iași, data in dosarul nr._, având ca obiect sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul condamnat G. D. D., în stare de deținere, asistat de avocat L. C., apărător desemnat din oficiu pentru condamnat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat L. solicită admiterea contestației, apreciind că sentința Tribunalului Iași este greșită, și în rejudecare să se constate că poate fi redusă pedeapsa principală.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și corectă, s-a aplicat în mod corect legea, și solicită respingerea contestației. Limitele menționate în hotărâre sunt stabilite prin obligativitatea reținerii stării de recidivă. Față de legea nouă, instanțele sunt obligate să compare ce ar rezulta pe legea veche și ce ar rezulta pe legea nouă, inclusiv pe stările de concurs sau de recidivă.
Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și reducerea pedepsei principale, potrivit noii legi.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra contestației penale de fata;
Prin sentința penala nr. 326 din 07 Aprilie 2014, a Tribunalului Iași, data in dosarul nr._, s-a hotărât:
„În baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., admite sesizarea privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul Penitenciarului Iași, pentru persoana condamnată G. D. D., fiul lui G. și G., ns. la data de 15.10.1976, C.N.P._, deținut în prezent în Penitenciarul Iași, în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.588 din 08.08.2011 emis de Tribunalul B. în baza sentinței penale nr. 381 din 05.10.2010 a Tribunalului B., modificată prin decizia penală nr. 73 din 17.11.2010 a Curții de A. Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 433 din 07.02.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Constată că pedeapsa principală în a cărei executare se află condamnatul G. D. D., de 15 ani închisoare, nu depășește maximul legal prevăzut de legea nouă.
Constată că pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II a, lit.b, lit.d și lit.e din Codul penal aplicată condamnatului pe durată de 8 ani prin sentința penală sus-menționată, depășește limita maximă de 5 ani prevăzută de legea nouă și, în consecință:
În baza art. 6 alin. 6 NCP lasă spre executare condamnatului G. D.-D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, e și f din NCP pe o durată de 5 ani.”
Pentru a hotărî astfel prima instanța a motivat in fapt si in drept după cum urmează:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 19.02.2014 sub nr._ Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului Iași a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile referitor la pedeapsa închisorii de 15 ani și pedeapsa complementară cu durata de 8 ani aplicată condamnatului G. D. D., pe lângă pedeapsa principală, aplicată prin sentința penală nr.381 din 05.10.2010 a Tribunalului B..
Cererea adresată instanței a fost întemeiată în drept pe disp. art.23 alin.5 din Legea nr.255/2013, modificată prin OUG nr.116/2013.
Condamnatul a fost înștiințat despre termenul de judecată acordat în cauză, însă nu a depus concluzii scrise la dosar.
Odată cu sesizarea, Comisia a înaintat la dosar fișa de evaluare a condamnatului, fotocopia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.588 din 08.02.2011, fotocopia sentinței penale nr. 381/2010 a Tribunalului B., fotocopia cazierului judiciar al condamnatului.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 381 din 05.10.2010 a Tribunalului B., modificată prin decizia penală nr. 73 din 17.11.2010 a Curții de A. Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 433 din 07.02.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnat inculpatul G. D. D. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare și 8 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art.197 alin.1, 3 C.penal cu aplicarea art.37 lit.b C.pen. din 1969.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod proc. pen., instanța urmează să analizeze următoarele aspecte:
1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa cu închisoarea stabilită pentru infracțiunea comisă de condamnat;
2. aplicarea legii mai favorabile referitor la pedeapsa complementară stabilită în sarcina condamnatului.
Analizând pedeapsa cu închisoarea aplicată condamnatului pentru infracțiunea comisă instanța reține că infracțiunea de viol comisă de condamnat își găsește incriminarea și în actualul Cod penal în disp. art. 218 alin.1, 3 lit.c N.C.P. sub denumirea marginală de „viol” fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani. Având în vedere totodată că infracțiunea a fost comisă de inculpat în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit.b C.penal din 1969 reglementată în noul Cod penal în art.41, iar potrivit tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, respectiv art.43 alin.5, „dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate”, instanța va reține că limitele speciale ale pedepsei pentru fapta de viol comisă de inculpat, majorate cu ½, vor fi cuprinse între 7 ani 6 luni și 18 ani închisoare.
Se constată astfel că pedeapsa de 15 ani de închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii de viol, se încadrează în limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru fapta efectiv comisă, respectiv viol în stare de recidivă postcondamnatorie.
Or, potrivit art. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Cum pedeapsa cu închisoarea aplicată condamnatului G. D. D. pentru infracțiunea comisă se înscrie în limitele de pedeapsă stabilite de legea nouă, aceasta nu poate fi redusă prin . Noului Cod penal.
Prin urmare, din punct de vedere al cuantumului pedepsei principale stabilite în sarcina condamnatului, intervenirea unei legi penale noi nu produce efecte întrucât pedeapsa de 15 ani închisoare este mai mică decât maximul pedepsei cu închisoarea aplicabilă potrivit legii noi, de 18 ani.
Prin raportare însă la pedeapsa complementară stabilită în sarcina condamnatului G. D. D. prin sentința penală nr. 381 din 05.10.2010 a Tribunalului B., modificată prin decizia penală nr. 73 din 17.11.2010 a Curții de A. Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 433 din 07.02.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța reține că aceasta depășește maximul legal prevăzut de legea nouă.
Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. din 1969 are corespondent în dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, și b Cod penal actual. Însă, potrivit art. 66 alin. 1 C.pen. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi dispusă pentru o perioadă de la 1 la 5 ani. Prin urmare, pedeapsa complementară aplicată pentru infracțiunea de viol condamnatului G. D. D. pe o durată de 8 ani depășește maximul special de 5 ani prevăzut de legea nouă, urmând a fi redusă la acest maxim.
Potrivit art. 6 alin. 6 C.pen., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Or, Noul Cod penal este mai favorabil condamnatului G. D. D. doar sub aspectul pedepsei complementare stabilite întrucât prin raportare la pedeapsa principală cu închisoarea, așa cum am arătat anterior, aceasta nu depășește maximul prevăzut de legea nouă. Prin urmare, în raport de condamnarea dispusă prin sentința penală nr. nr. 381 din 05.10.2010 a Tribunalului B., modificată prin decizia penală nr. 73 din 17.11.2010 a Curții de A. Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 433 din 07.02.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor urmează a fi redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, respectiv la 5 ani, și va fi executată în baza legii noi ca lege mai favorabilă condamnatului sub aspectul pedepsei complementare, după executarea pedepsei închisorii.”
In termen legal aceasta sentința a fost atacata cu contestație de către contestatorul G. D. D. si criticata pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei principale pe aceleași considerente ca si cele invocate in fata primei instanțe.
Analizând dispozițiile legale aplicabile C. constata ca prezenta contestație nu este fondata din următoarele motive:
In acord deplin cu motivarea primei instanțe, C. are în vedere că pedeapsa de 15 ani închisoare, pe care o execută condamnatul nu depășește maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi, de 18 ani închisoare, iar conform art.4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, ,,pedeapsa aplicată pentru o infracțiune care a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi, instanța constată că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Noul Cod penal în vigoare.”
In baza acestor considerente contestația condamnatului urmează sa fie respinsa.
Văzând si dispozițiile art. 275 al. 2 c. p. p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondata contestația formulata de contestatorul - condamnat G. D. D., împotriva sentinței penale nr. 326, din 07 Aprilie 2014, a Tribunalului Iași, data in dosarul nr._, pe care o menține.
Obliga pe contestatorul sa plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica azi 10. 06. 2014.
Președinte,
D. A.
Grefier,
C. B.
Red. A.D.
Tehnored. C.B.
2 ex. 18 Iunie 2014
Tribunalul Iași
Judecător L. S.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 119/2014. Curtea de... → |
|---|
