Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1014/2012. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 1014/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-10-2012 în dosarul nr. 1014/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 1014/2012

Ședința nepublică de la 02 Octombrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Judecător G. S.

Judecător A. D.

Grefier G. A.

Ministerul Public reprezentat de procuror I. C.

Pe rol judecarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași, împotriva sentinței penale nr.1431 din 15.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, având ca obiect infracțiunea de furt calificat (art. 209 C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința nepublică se prezintă av. C. M., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat P. C. – A., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Interpelate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat .

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași, împotriva sentinței penale nr.1431 din 15.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași și corectarea acesteia în ceea ce privește încadrarea juridică și pedeapsa aplicată inculpatului P. C. – A.. Instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice și condamnarea inculpatului și pentru alte fapte decât cele care fac obiectul prezentei cauze, însă pedeapsa aplicată este în limite legale .

În concluzie solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și condamnarea inculpatului P. C. – A. la o pedeapsă în limitele prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, respectiv furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a,e,g Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și 99 al.2 Cod penal.

Av. C. M., pentru inculpatul intimat P. C. – A., solicită respingerea recursului declarat de parchet, apreciind că instanța de fond în mod corect a reținut în sarcina acestuia infracțiunile de complicitate la furt și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare .

Ulterior deliberării:

INSTANȚA

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 1431 din 15 mai 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Iași s-a dispus condamnarea inculpaților:

- O. G. V., fiul lui D. și E., născut la data de 3.04.1992 în mun. Iași, C.N.P._, domiciliat în mun. Iași, ., ., ., cetățean român, studii 8 clase, elev, fără antecedente penale, cu aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. 7 teza I Cod procedură penală:

-la pedeapsa de 1(un) an și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 3 Cod penal;

-la pedeapsa de 1 (un) an și trei luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la alin. 4, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, și

-la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile concurente în pedeapsa cea mai grea, de un an și 5 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare, pedeapsa rezultantă pentru inculpatul O. G. V., fiind de un an și 8 luni închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul P. C. A. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal, în infracțiunile de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal, complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal, art. 208 alin. 1 rap. la alin. 4, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal, și complicitate la conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 26 Cod penal, art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și condamnarea inculpatului P. C.-A., fiul lui C. și V.-I., născut la data de 18.08.1994 în mun. Iași, C.N.P._, domiciliat în mun. Iași, ., ., jud. Iași, cetățean român, studii 9 clase, elev, fără antecedente penale, cu aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. 7 teza I Cod procedură penală:

-la pedeapsa de 1 (un ) an și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal;

-la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal, art. 208 alin. 1 rap. la alin. 4, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal, și

-la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 26 Cod penal, art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal,

toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile concurente în pedeapsa cea mai grea, de un an și 5 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o lună închisoare, pedeapsa rezultantă pentru inculpatul P. C.-A., fiind de un an și 6 luni închisoare.

În temeiul și în condițiile prevederilor art. 71 Cod penal, s-a aplicat fiecăruia dintre inculpații O. G.-V. și P. C.-A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art. 81 alin. 1 și 2 și art. 110 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante stabilite pentru inculpatul O. G. V., pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 8 luni și de asemenea suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante stabilite pentru inculpatul P. C.-A., pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor principale, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii aplicate fiecăruia dintre inculpați.

În baza dispozițiilor art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, s-a atras atenția fiecăruia dintre inculpați că, potrivit art. 83 alin. 1 Cod penal, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare, se va dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea acesteia în întregime.

S-a constatat că părțile vătămate S.C. K. România S.R.L. București, S.C. S. S. S.R.L. București, Be-Y. - S.C. I. C. S.R.L. București, Pecocks – S.C. A. G. L. S.R.L. București, .. O., B. I. P. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 346 alin. 1 și 14 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, prin raportare la dispozițiile art. 998-999, 1000 alin. 2 și 1003 din Codul Civil anterior, au fost admise pretențiile părți civile .. O. și obligați, în solidar, inculpații O. G. V., acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente O. D. și O. E., având același domiciliu cu inculpatul O., și P. C.-A., acesta în solidar și cu partea responsabilă civilmente P. C., având același domiciliu cu inculpatul P., să achite suma de suma de 438 de lei părții civile, cu titlul de daune materiale.

În temeiul dispozițiilor art. 191 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul O. G. V., acesta în solidar cu părțile responsabile civilmente O. D. și O. E., să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 1000 de lei, incluzând și suma de 400 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale potrivit delegației nr. 1692/24.02.2011, care va fi avansată către Baroul Iași din fondurile Ministerului Public și obligat de asemenea inculpatul P. C.-A., acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente P. C., să achite statului suma de 1200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, incluzând sumele de 400 de lei, respectiv 300 de lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale, potrivit delegației nr. 1693/24.02.2011, respectiv nr. 5267/20.02.2012, care vor fi avansate către Baroul Iași din fondurile Ministerului Public, respectiv ale Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 11.01.2012, întocmit în dosarul de urmărire penală nr._/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O. G. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 3 Cod penal, furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la alin. 4, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, și P. C. A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal.

În sarcina celor doi inculpați s-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 18.11.2009, după lăsarea întunericului, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cei doi inculpați, împreună cu numitul L. I. C., au sustras obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte din magazinele cu punct de lucru în complexul comercial I. Mall din mun. Suceava, cauzând un prejudiciu total de 4917,26 lei, iar la revenirea în mun. Iași, în noaptea care a urmat, în jurul orei 01,30, O. G. V. a sustras autoturismul părții vătămate B. I. P., Honda Accord, parcat pe . fără drept a unei chei adevărate, conducându-l prin mun. Iași fără a avea permis de conducere, oferind apoi obiectele furate spre vânzare în zona Gării, unde au fost depistați.

Această situație de fapt a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile reprezentanților părților vătămate, declarația părții vătămate B., procesul-verbal de depistare, dovezile de ridicare și cele de predare a bunurilor, planșele foto cu obiectele vestimentare, procesele-verbale de examinare și de identificare a produselor sustrase, avizele de însoțire a mărfii, declarațiile martorilor, declarațiile învinuitului L., declarațiile celor doi inculpați.

La termenul de judecată din data de 2.05.2012 instanța a procedat la audierea inculpatului O. G. V., acesta arătând, cu asistarea apărătorului său desemnat din oficiu, că înțelege să solicite aplicarea în privința sa a procedurii reglementate de art. 3201 Cod procedură penală, declarând că cunoaște și recunoaște, fără rezerve, faptele pentru care a fost trimis în judecată, că își însușește probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și că nu solicită administrarea altor mijloace de probă. Apărătorul ales al inculpatului P. a depus la dosar o declarație autentificată a acestuia, cu același conținut. Instanța, apreciind probatoriul administrat în faza de urmărire penală, raportat la poziția procesuală a inculpaților, a admis solicitarea acestora, acordând cuvântul pe fondul cauzei fără a mai dispune începerea cercetării judecătorești.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut ca fiind dovedită următoarea situație de fapt:

Inculpații O. G. V. și P. C. A. aveau la data de 18.11.2009 17, respectiv 15 ani. La propunerea unui alt minor din cartier, L. I. C., cei doi au fost de acord să se deplaseze împreună cu L. în complexul comercial I. Mall din mun. Suceava, pentru a sustrage bunuri pe care apoi să le valorifice în mun. Iași, în acest sens transportul urmând a le fi asigurat de martorul B. I. P., cu autoturismul Honda Accord, neexistând suficiente date în sensul că acesta a cunoscut împrejurarea că cei trei urmau să fure bunuri din mallul sucevean.

Minorul L. I. C. a adus de acasă două sacoșe special confecționate, din staniol, pentru a împiedica activarea sistemelor de alarmă din magazine. Cei patru au plecat spre Suceava la ora 16,00, pe 18.11.2009, când au ajuns martorul B. așteptându-i pe cei trei în mașină, în parcarea mallului. Acționând împreună, având asupra lor cele două sacoșe din staniol, inculpații și minorul L. au sustras obiecte de îmbrăcăminte și de încălțăminte din mai multe magazine, introducându-le în sacoșele special aduse, ceea ce le permitea să părăsească magazinele fără a declanșa sistemele de alarmă și fără ca paznicii să fie alertați. Temporar, duceau bunurile sustrase, având asupra lor etichetele și sistemul antifurt, în exteriorul mallului, pe malul râului Suceava, mai târziu ridicându-le din acel loc și ducându-le la mașină.

În această modalitate, inculpații, împreună cu L., au sustras următoarele bunuri: din magazinul K. 5 perechi de blugi K Jeans, o geacă de blugi K Jeans, o geacă de piesel marca Suxess, o geacă de fâș marca S. M., un hanorac Elements, o cămașă KVL, un pulover Suxess și 6 tricouri S. M.; din magazinul S. o pereche de blugi Agressive, o vestă de blugi, 4 malete de damă Agressive, 6 tricouri Nike, o maletă Nike; din magazinul Be Y. o pereche de blugi Yole, o pereche de blugi Be Y.; din magazinul Pecocks o geacă din piele U. Spirit, o pereche de blugi U. Spirit, două pulovere Brave Soul; din magazinul L. o pereche de adidași Ducatti și o pereche de balerini Amanda.

Activitatea infracțională a durat aproximativ două ore, după care cei trei autori au încărcat toate bunurile sustrase în portabagajul autoturismului Honda Accord, revenind în mun. Iași în jurul orei 21,00, martorul B. parcând în fața blocului său, convenind cu cei trei să ia bunurile din portbagaj în ziua următoare. Pe drumul de întoarcere din mun. Suceava, profitând de lipsa temporară a lui B. din mașină, minorul L. a sustras cheia de rezervă, fără ca proprietarul mașinii să observe.

În cursul nopții de 18/19.11.2009, inculpații s-au înțeles cu L. să se deplaseze la locul unde fusese parcat autoturismul, pe . mașina pentru a o folosi în scopul de a vinde bunurile din portbagaj persoanelor interesate, vizând în special taximetriști. Astfel, în jurul orei 01,30, cei trei s-au deplasat împreună la locul unde B. parcase autoturismul, iar cu ajutorul cheii primite de la L., O. G. V. s-a urcat la volanul mașinii și a condus-o, avându-i ca pasageri pe L. și pe P., pe str. Vitejilor, . cel B., Podul A., . zona Gării Iași, oprind la locul unde staționau mai multe taxiuri și oferind spre vânzare bunurile din portbagaj, la jumătate din prețul de pe etichete, după ora 02,00 fiind depistați de organele de poliție.

Cea mai mare parte a bunurilor sustrase au fost restituite părților vătămate, inclusiv autoturismul Honda, doar partea vătămată .-se parte civilă pentru contravaloarea unei pereche de încălțăminte care i-a fost înapoiată desperecheată, probabil astfel cum fusese furată.

Această situație de fapt a fost reținută în baza mijloacelor de probă administrate în urmăririi penale, enumerate anterior, coroborate cu poziția procesuală adoptată de cei doi inculpați la termenul din 2.05.2012, pe care instanța o apreciază ca fiind sinceră și susținută de ansamblul probatoriului.

În drept, faptele inculpatului minor O. G. V. care, la data de 18.11.2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alții, în timpul nopții – după lăsarea întunericului, indiferent de condițiile de iluminat artificial din magazine, în locuri publice, a sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, prin cate repetate și comise după același mod de operare, din mai multe magazine din I. Mall Suceava, în scopul de a și le însuși pe nedrept, iar în noaptea de 18/19.11.2009, împreună cu alții, în timpul nopții, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, a sustras dintr-un loc public autoturismul Hondas Accord aparținând lui B. I. P., în scopul de a-l folosi pe nedrept, și l-a condus pe străzile din mun. Iași, deși, fiind minor, nu avea permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 3 Cod penal, furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la alin. 4, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal.

Faptele inculpatului minor P. C.-A. care, la data de 18.11.2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alții, în timpul nopții – după lăsarea întunericului, indiferent de condițiile de iluminat artificial din magazine, în locuri publice, a sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, prin cate repetate și comise după același mod de operare, din mai multe magazine din I. Mall Suceava, în scopul de a și le însuși pe nedrept, iar în noaptea de 18/19.11.2009, cu intenție, a acordat sprijin moral la sustragerea, de către O., a autoturismului Honda și la conducerea acestuia pe drumurile publice din mun. Iași de către acesta din urmă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal, complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal, art. 208 alin. 1 rap. la alin. 4, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal, și complicitate la conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 26 Cod penal, art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în acest sens, în temeiul dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța a apreciat că faptele inculpaților sunt suficient stabilite pentru a permite soluționarea laturii penale, având totodată suficiente date privind persoana fiecăruia pentru individualizarea tratamentului sancționator ce se impune a fi aplicat.

Potrivit referatului de evaluare întocmit de S. de Probațiune de pe lângă T. Iași, inculpatul O. beneficiază de suportul material și moral al familiei precum și de o situație materială satisfăcătoare, conștientizează numai parțial gravitatea faptelor, având tendința de a le minimaliza și de a se sustrage de sub supravegherea părinților, are un randament școlar scăzut și a mai fost cercetat pentru alte fapte penale.

În ceea ce îl privește pe inculpatul P. C.-A. care, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 578/5.05.2011, deși avea 15 ani, a acționat cu discernământ, din referatul de evaluare rezultă că acesta întâmpină dificultăți în a termina cursurile liceale, ca urmare a absenteismului, manifestă frustrări legate de mediul familial afectiv, ca urmare a dezorganizării familiei și a legalizării relației de concubinaj a tatălui, regretă implicarea în activitatea infracțională, conștientizează într-o oarecare măsură consecințele comportamentului său, comportamentul său infracțional fiind potențat de lipsa unei supravegheri stricte în cadrul familial, de tendința de ascundere a implicării într-o faptă penală și de problemele de adaptare la mediul școlar.

Pentru infracțiunile deduse judecății instanța a aplicat fiecăruia dintre inculpați o pedeapsă cu închisoarea, la individualizarea acestora având în vedere gradul de pericol social al fiecărei fapte, împrejurările concrete în care a fost comisă și vârsta inculpaților, durata și premeditarea atentă a activității infracționale, cuantumul ridicat al prejudiciului, forma continuată de săvârșire și numărul actelor materiale, importanța și sfera largă a valorilor sociale lezate prin activitatea infracțională, contribuția fiecăruia în cadrul activității infracționale, rolul asumat și curajul în punerea în executare a hotărârilor infracționale, dar și circumstanțele personale ale fiecăruia, perspectivele reale de reintegrare în societate, astfel cum reies acestea din referatele de evaluare, precum și lipsa antecedentelor penale.

În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța a contopit pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpați pentru infracțiunile concurente în pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat câte un spor cuantificat în funcție de gravitatea activității infracționale ce alcătuiește pluralitatea de infracțiuni și de potențialul infracțional dovedit de fiecare.

În temeiul și în condițiile prevederilor art. 71 Cod penal, instanța a aplicat fiecăruia dintre inculpații O. G.-V. și P. C.-A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal, și anume dreptul de a fi aleși în autorități publice ori în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, apreciind că modul și împrejurările în care au fost comise faptele deduse judecății, gravitatea concretă a acestora și modul în care a operat fiecare, premeditarea faptei și potențialul infracțional manifestat de timpuriu determină în privința amândurora o nedemnitate în a exercita aceste drepturi.

În temeiul dispozițiilor art. 81 alin. 1 și 2 și art. 110 Codpenal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor rezultante stabilite pentru cei doi inculpați, având în vedere lipsa antecedentelor penale în ceea ce îi privește și datele din referatele de evaluare privind perspectivele de reintegrare în societate ale fiecăruia, evoluția ulterioară comiterii faptelor și modul în care se raportează la acestea.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor principale, instanța a suspendat și executarea pedepselor accesorii aplicate fiecăruia dintre inculpați.

În baza dispozițiilor art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a atras atenția fiecăruia dintre inculpați că, potrivit art. 83 alin. 1 Cod penal, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare, se va dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea acesteia în întregime.

Instanța a constatat că părțile vătămate S.C. K. România S.R.L. București, S.C. S. S. S.R.L. București, Be-Y. - S.C. I. C. S.R.L. București, Pecocks – S.C. A. G. L. S.R.L. București, .. O., B. I. P. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 346 alin. 1 și 14 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, prin raportare la dispozițiile art. 998-999, 1000 alin. 2 și 1003 din Codul Civil anterior, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în cauză, raportat și la poziția procesuală a celor doi inculpați față de repararea prejudiciului, instanța a admis pretențiile părți civile .. O. și a obligat, în solidar, pe inculpații O. G. V., acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente O. D. și O. E., și P. C.-A., acesta în solidar și cu partea responsabilă civilmente P. C., având același domiciliu cu inculpatul P., să achite suma de suma de 438 de lei părții civile, cu titlul de daune materiale.

În termenul prevăzut de art. 3853 alin.1 Cod procedură penală sentința penală pronunțată de judecătorie a fost recurată de P. de pe lângă Judecătoria Iași pentru motive de nelegalitate și netemeincie, sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul P. C. A. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de furt calificat în forma continuată prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 ,lit. a,e,g Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 99 alin.2 Cod penal în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal, complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1, 4, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, sub forma complicității, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu aplicarea art. 99 alin.2 Cod penal, precum și al condamnării sale potrivit noii încadrări juridice dată de către instanța de fond.

Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 ,lit. a,e,g Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 99 alin.2 Cod penal, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Curtea, examinând hotărârea recurată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor invocate, dar și sub toate aspectele conform prevederilor art. 3856 alin.3 Cod procedură penală constată următoarele:

Inculpatul minor P. C. A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 ,lit. a,e,g Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 99 alin.2 Cod penal (5 acte materiale) reținându-se că în ziua de 18 noiembrie 2009, după lăsarea întunericului, în baza unei rezoluții infracționale unice, împreună cu minorii O. G. V. și L. I. C. au sustras obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte din magazine cu punct de lucru în complexul comercial I. Mall Suceava, cauzând un prejudiciu total de 4917,26 lei, bunuri pe care au încercat să le comercializeze în aceeași noapte, în municipiul Iași.

Instanța de fond a reținut situația de fapt cu care a fost investită prin actul de inculpare, situație de fapt însușită de inculpatul P. C. A. în conformitate cu prevederile art. 3201 din Codul de procedură penală, însă a apreciat că procurorul nu a dat în cuprinsul rechizitoriului o completă încadrare juridică, deși a reținut și activitatea inculpatului de a-l însoți pe O. G. V. atât în momentul sustragerii autoturismului părții vătămate Burdujă I.-P., cât și pe parcursul conducerii acestuia pe drumurile publice din municipiul Iași, procedând la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul P. C. A. fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal, în infracțiunile prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, aer. 26 Cod penal rap. la art.. 208 alin. 1, 4, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal și art. 26 Cod penal rap. la art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, toate cu aplicarea art. cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.

Potrivit dispozițiilor art. 317 Cod procedură penală, judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta și persoana la care se referă extinderea .

Așadar, ca regulă, prima instanță nu poate judeca decât faptele și persoanele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu. Orice depășire a acestor limite înseamnă o autosesizare, contrară legii, iar soluțiile date cu privire la aceste persoane și fapte sunt lovite de nulitate absolută, ca dispoziții relative la sesizarea instanței (art. 197 alin. 2 și 3 Cod procedură penală) .

Descoperirea în cursul judecății a altor fapte penale săvârșite de către inculpat pune problema judecării și acestora împreună cu fapta pentru care fusese sesizată inițial dacă acestea au legătură între ele. Extinderea obiectului judecății în aceste cazuri se face prin extinderea procesului penal și pentru aceste fapte penale însă se cer următoarele condiții: existența acestor fapte să rezulte din datele furnizate de probele administrate în cursul judecății și ca noile fapte penale să fie însă în legătură cu infracțiunea supusă judecății.

Totodată, când procurorul participă la judecată, inițiativa de extindere a procesului penal îi aparține acestuia, în cadrul cercetării judecătorești și, în cazul în care declară că pune în mișcare acțiunea penală, instanța, atunci când găsește cererea întemeiată, dispune extinderea procesului penal și procedează la judecarea cauzei și cu privire la fapta sau faptele nou descoperite.

În speță, față de inculpatul P. C. –A. prin ordonanța din 28.02.2011 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1,4, 209 alin.1, lit. a,e,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 99 alin. 2 Cod penal, iar prin ordonanța din 15.11.2011 s-a schimbat încadrarea juridică, reținându-se infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a,e,g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 99 alin. 2 Cod penal.

Prin rechizitoriul întocmit la data de 11.01.2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a,e,g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 99 alin. 2 Cod penal.

Cum, pentru infracțiunile de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 4, 209 alin.1 lit. a,e,g,i Cod penal și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, comise sub forma complicității nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și nici extinderea procesului penal, soluția dată de prima instanță cu privire la aceste fapte este lovită de nulitate absolută, ca dispoziție relativă la sesizarea instanței.

Mai mult, infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (infracțiune cu subiect exclusiv unic), prin specificul acțiunii incriminate nu este susceptibilă de coautorat și nu comportă posibilitatea realizării formei de participație a complicității .

În temeiul considerentelor expuse Curtea constată întemeiate criticile formulate de procuror și în baza art. 38515pct.2 lit. d Cod procedură penală va admite recursul declarat și va casa în parte, în latura penală, sentința recurată, numai cu privire la inculpatul P. C. –A..

Procedând la rejudecarea cauzei în limitele menționate, va înlătura dispozițiile vizând schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, pedepsele stabilite pentru cele trei infracțiuni, precum și mențiunile privind contopirea.

Inculpatul P. C. –A. va fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1-209 alin.1 lit. a,e,g Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, art. 99 alin.2 Cod penal ( 5 acte materiale) la o pedeapsă individualizată în raport de activitatea infracțională concretă comisă, de gravitatea faptelor, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, având în vedere dispozițiile art. 109 Cod penal și art. 3201 alin.7 teza I Cod procedură penală, referitoare la pedepsele aplicate minorului și reducerea cu o treime a limitelor pedepsei închisorii prevăzută de lege, în cazul recunoașterii vinovăției, precum și circumstanțele personale- lipsa antecedentelor penale, conduita adoptată, posibilitatea de reeducare și reinserție socială.

Se vor menține toate celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate .

În baza art. 192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, inclusiv onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași, împotriva sentinței penale nr.1431 din 15.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, hotărâre pe care o casează în parte, în latură penală numai cu privire la inculpatul P. C. A..

Rejudecând cauza:

Înlătură dispozițiile vizând schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, pedepsele stabilite pentru cele trei infracțiuni și mențiunile privind contopirea .

Condamnă inculpatul P. C. A., fiul lui C. și V. I., născut la data de 18.088.1994 în municipiul Iași, CNP_, cu domiciliul în Iași, ., .. B, ., studii 9 clase, elev, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată( 5 acte materiale ) prev. de art. 208 alin. 1-209 alin.1 lit. a,e,g Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, art. 99 alin.2 Cod penal și art. 3201 alin.7 teza I Cod procedură penală la pedeapsa de 1(un) an și 6 (șase ) luni închisoare .

Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate .

În baza art. 192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului, în cuantum de 200 lei.

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2012.

Președinte Judecător Judecător

G. ScripcariuGeta S. A. D.

Grefier,

G. A.

Red. S.G.

Tehnored. A.G.

2 ex. la 18.10.2012

Judecătoria Iași: judecător M. A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1014/2012. Curtea de Apel IAŞI