Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 532/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 532/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-04-2012 în dosarul nr. 532/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 532/2012
Ședința publică de la 20 Aprilie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. G. O. M.
Judecător: T. J.
Judecător: G. S.
Grefier: E. R.
Pe rol fiind pronunțarea recursurilor penale, având ca obiect „ ucidere din culpă”, declarate de inculpata recurentă și intimată D. A. M. și de către .” SA Iași, împotriva sentinței penale nr. 367 din 13.12.2011 pronunțate de Judecătoria Iași.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05 aprilie 2012 ( cu participarea atunci, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a domnului procuror P. E.), susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte din prezenta decizie.
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 aprilie 2012, la 19 aprilie 2012 și apoi pentru astăzi, 20 aprilie 2012.
După deliberare,
Curtea,
Asupra recursurilor penale de față:
P. sentința penală nr. 367/13 decembrie 2012 a Judecătoriei P. s-au hotărât următoarele:
„Condamnă inculpata D. A.-M., fiica lui I. și M., născută la 14.02.1980, in București, ..25 C, sector 2, cetățenie romana, studii superioare, fără antecedente penale, CNP_, cu domiciliul in București, .. 25 C, sector 2, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, aplică inculpatei D. A.-M. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, stabilită prin prezenta sentință penală, pe o perioadă de 4 (patru) ani care, conform dispozițiilor art. 82 alin. 1 Cod penal, constituie termen de încercare pentru inculpata D. A.-M..
Atrage atenția inculpatei D. A.-M. cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune și suspendarea executării pedepsei accesorii, constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de textul de lege anterior-menționat.
Constată ca S. de Ambulantă Județean Iași nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul dispozițiilor art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 Cod civil, cu referire la art. 49 și urm. din Legea nr. 136/1995, admite, în parte, acțiunile civile formulate de către părțile civile A. I.-M. și A. A. N..
Obligă asigurătorul de răspundere civilă S. C. de A.-R. A. SA, cu sediul în București, .. 3, ., sector 3, prin Sucursala Iași, cu sediul în mun. Iași, ., în baza poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto . nr._ din data de 23.06.2005, să plătească părților civile următoarele sume:
- pentru partea civilă A. I.-M. suma de 7.200 lei daune materiale și suma de 90.000 lei daune morale, sume care se vor actualiza în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective, și
- pentru partea civilă A. A. N. suma de 90.000 lei daune morale, sumă care se va actualiza în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.
Respinge cererea părții civile A. A. N. de obligare a asigurătorului de răspundere civile la plata unei prestații periodice lunare, ca neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. de Urgență „P.. Dr. N. O.” Iași și obligă inculpata să plătească acestuia suma de 3.017,04 lei.
În temeiul art. 193 Cod procedură penală, obligă asigurătorul de răspundere civilă S. C. de A.-R. A. SA să plătească părților civile A. I.-M. și A. A. N. suma de 6.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 191 alin 1 Cod procedură penală, obliga inculpata să plătească în favoarea statului suma de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare”.
Pentru a pronunța sentința penală, instanța de fond a reținut următoarele:
„P. plângerea adresată instanței la data de 9.12.2008 si înregistrată sub nr._, petenta A. I.-M. a contestat legalitatea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 883/II/2/2008 din 7.11.2008 față de numita D. A.-M. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, dată în dosarul nr. 2197/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P..
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în mod greșit, s-a reținut existența cazului fortuit în speță, față de modalitatea în care s-a produs accidentul. Mai mult, petenta consideră ca probatoriul administrat în cauză, și anume trei expertize de dinamică a accidentului, declarații de martori, procese-verbale de constatare, era de natură suficientă pentru trimiterea in judecată a persoanei responsabile de moartea soțului său și arată că, în cazul în care probele nu ar fi suficiente, stă în sarcina organelor de cercetare a verifica toate aspectele până când se obține un dosar de urmărire întemeiat.
P. încheierea din data de 23.03.2009 a fost admisă plângerea petentei și a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de învinuita D. A.-M. și a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin.2 Cod penal.
După admiterea plângerii, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit.c Cod procedură penală, judecătorul s-a abținut, cerere de abținere fiind admisă, iar cauza a trecut pentru judecarea în fond la un alt complet.
In fața instanței de fond s-au constatat următoarele:
Din cercetările preliminare – proces verbal de cercetare la fata locului, planșe fotografice – reiese că, în fapt, la data de 8.07.2005, pe drumul european 583, pe raza comunei Baltati, pe sensul de mers Iași – Târgu F., s-a produs un accident rutier, soldat cu victime omenești.
Din verificările poliției, s-a stabilit că, la data de 8.07.2005, inculpata D. A.-M. conducea autoturismul marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare_ pe banda a doua de lângă axul drumului european pe direcția Iași-București. În dreptul Fermei numărul 6 S., inculpata nu a observat autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare_, condus de A. S., care era angajat in efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers spre stânga in direcția drumului comunal 90, către satul Z.. Inculpata nu a frânat, apreciind ca poate executa manevra de depășire prin partea lateral dreapta a autoturismului Dacia, care a frânat la axul drumului si din cauza faptului ca nu s-a păstrat distanta de siguranța s-a produs coliziunea: partea frontala a autoturismului Audi in partea laterala dreapta spate a mașinii Dacia break. Dacia a fost tarată 11 metri, după care ambele autoturisme au părăsit partea carosabila ieșind in decor.
In urma coliziunii a rezultat avarierea celor doua autoturisme si rănirea in zona capului a pasagerului Daciei, A. G., cat si rănirea la brațul stâng a pasagerei din Audi, D. A.-M.. Persoanele rănite au fost transportate la spital in vederea de acordări de îngrijiri medicale de specialitate, cei doi conducători auto implicați in accident fiind conduși la spitalul orășenesc Targu F., unde in urma analizei toxicologice a alcoolemiei s-a constatat ca niciunul dintre cei doi nu consumase băuturi alcoolice.
La data de 15.07.2005, pasagerul Daciei, A. Gheorge, in varsta de 35 de ani a decedat la S. de Neurochirurgie din Iasi, decesul fiind datorat comei determinate de leziunile meningo-cerebrale produse in cadrul unui traumatism cranio cerebral, complicat in evolutie cu bronho-pneumonie.
Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) (f. 23-25 d.u.p.) rezultă ca moartea acestuia a fost violentă si leziunile traumatice constatate la cadavru pledează pentru producerea lor in cadrul unui accident rutier, prin lovire de corpuri dure din interiorul autovehiculului, decesul survenind in 15.07.2005.
La data de 27.07.2005, A. I. M., soția decedatului, a depus o plângere scrisa împotriva inculpatei D. A.-M. sub aspectului comiterii infracțiunii de ucidere din culpa.
In cursul cercetărilor penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fata locului (f.8-12), raport de constatare medico-legala (f.23-25), declarație si constituire de parte civilă A. I. (f.33-34, 36), înscrisuri (f.22, 37-39, 41, 73-75, 82-83, 140-141), declarație inculpata D. (f.210-214), expertize dinamica accident auto (f.56-66, 123-137, 142-161, 194-202), declarații martori – P. S. (f.42), C. B. F. (f.43-47), T. C. (f.48-52), A. S. (f.68, 76-77), C. G. (f.78), Pendus C. (f. 79), D. E. (f. 70)-.
In faza de cercetare judecătorească, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarație parte vătămată A. I. M. (f. 74), înscrisuri (f. 154-163), declarație inculpat D. A. M. (f. 164), declarații martori din lucrari – M. V. (f. 165), P. S. (f. 166), T. C. (f.167), D. E. (f.168), A. S. (f. 190), C. G. (f. 224), Pendus C. (f.225) - martori latură civilă - P. S. (f.191), M. V. (f. 165).
A fost introdusă in cauză, in calitate de asigurator, S. C. de A.-R. A. SA, conform poliței de asigurare a inculpatei.
S-au constituit părți civile A. I. M., A. A. (f.91) si S. C. de Urgenta P..Dr. N.O. Iasi (f.107).
P. sentința penală nr. 202/28.06.2010 a Judecătoriei P., s-a condamnat inculpata D. A.-M. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal; în baza art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit a) teza a II-a și lit. b) Cod penal; în baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 82 Cod penal; în baza art. 71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii; în baza art. 359 al.1 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii; s-a constatat ca S. de Ambulantă Județean Iași nu s-a constituit parte civilă; în baza art. 346 și 14 Cod procedura penala raportat la art. 998-999 cod civil și art. 41 și următoarele din Legea 136/1995, s-a admis acțiunea civila formulată de Avasîlicei I. M., Avasîlicei A., prin reprezentant legal, și S. C. de Urgență P..Dr.O. Iasi; s-a obligat inculpata să plătească parții civile Avasîlicei A. suma de 500 de lei lunar până la împlinirea de către aceasta din urma a vârstei de 18 ani, și, in caz de continuare a studiilor, pîna la terminarea acestora, dar nu mai târziu de atingerea vârstei de 25 de ani; s-a obligat inculpata să plătească parții civile S. C. de Urgență P..Dr. O. Iași suma de 3017,04 lei, reprezentând costul asistenței medicale acordate lui Avasîlicei G.; s-a obligat asiguratorul S. de A.-R. A. SA să plătească parții civile Avasîlicei I. M. suma de 10.000 de lei cu titlu de daune materiale și suma de 100.000 de lei cu titlu de daune morale; s-a obligat asiguratorul S. de A.-R. A. SA să plătească parții civile Avasîlicei A. suma de 150.000 de lei daune morale; s-a obliga asiguratorul S. de asigurare-reasigurare A. SA să plătească parților civile Avasîlicei I.-M. și Avasălicei A. suma de 6.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată și, în baza art. 191 alin 1 Cod procedura penală, s-a obligat inculpata să plateasca in favoarea statului cheltuieli judiciare in cuantum de 600 de lei.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel părțile civile A. I.-M. și A. A.-N., inculpata D. A.-M. și asiguratorul S. C. de A.-R. A. SA.
P. decizia penală nr. 74/15.02.2011, Tribunalul Iași a admis apelurile formulate de părțile civile A. I.-M., A. A., prin reprezentant legal A. I. M., și inculpata D. A. M., împotriva sentinței penale nr. 202/28.06.2010 a Judecătoriei P., și, în consecință, a desființat integral sentința instanței de fond și încheierea de ședință din 23.03.2009, pronunțată în același dosar și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. De asemenea, Tribunalul Iași a respins ca tardiv apelul formulat de asiguratorul S.C. A.-R. A. S.A., împotriva aceleiași sentințe.
În rejudecare, prin încheierea din 14.06.2011, a fost admisă plângerea petentei A. I.-M. împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 2197/P/2005 din 12.05.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P., menținută prin rezoluția nr. 883/II/2/2008 din 07.11.2008 al prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria P., pe care le-a desființat cu privire la soluția de scoatere de sub urmărire penală pentru fapta prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal a învinuitei D. A.-M. și a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpata D. A.-M. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal.
După admiterea plângerii, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit.c Cod procedură penală, judecătorul s-a abținut, cerere de abținere fiind admisă, iar cauza a trecut pentru judecarea în fond la un alt complet.
S-au constituit părți civile A. I.-M. și A. A. N., care au arătat că îți mențin aceeași pretenții, actualizate cu rata inflației (f.59) si S. C. de Urgenta P..Dr. N.O. Iasi (f.72).
În cursul cercetării judecătorești, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarații martori din lucrări – M. V. (f. 107), T. C. (f. 108), A. S. (f.109), Pendus C. (f. 110) și martor latură civilă - M. V. (f. 107).
La termenul din 15.11.2011, instanța a constatat imposibilitatea audierii nemijlocite a martorilor din lucrări C. B. F., având în vedere că este plecat din localitate și C. G., care a decedat la data de 07.07.2010, potrivit extrasului din registrul de deces pentru uz oficial, eliberat de Primăria .).
La termenul din data de 11.10.2011, părțile civile A. I.-M. și A. A. N., prin apărător, au arătat că înțeleg să se folosească, în latură civilă, de martorii deja audiați în cauză, iar reprezentantul Ministerului Public și inculpata, prin apărător, nu s-au opus și asigurătorul a fost legal citat, chiar dacă nu s-a prezentat în instanță, pentru a-și preciza poziția procesuală privitor la acest aspect.
La termenul din data de 15.11.2011, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, respectiv din infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal, instanța urmând să se pronunțe odată cu fondul cauzei.
La același termen de judecată, instanța a respins cererea inculpatei, prin apărător, privitor la suplimentarea probatoriului cu un supliment de expertiză criminalistică și o reconstituire la fața locului, cu motivarea e la acel termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 08.07.2005, în jurul orei 17.00, inculpata D. A.-M. conducea autoturismul marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare_, pe banda a doua de lângă axul drumului european, pe sensul de mers Iasi-Târgu F.. În dreptul Fermei numărul 6 S., în afara localității, inculpata a observat târziu, în fața autoturismul pe care îl conducea, autoturismul marca Dacia 1310 Break, cu numărul de înmatriculare_, condus de A. S., care era angajat in efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers la stânga spre drumului comunal 90, care face legătura cu satul Z.. Observând târziu autoturismul Dacia, inculpata nu a mai reușit să frâneze și nici nu a reușit să efectueze vreo manevră de depășire prin partea dreaptă, astfel încât s-a produs coliziunea: partea frontala a autoturismului Audi in partea laterala dreapta spate a mașinii Dacia. Autoturismul Dacia a fost târât 11 metri, după care ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă, ieșind în decor.
În urma coliziuni, a rezultat avarierea celor doua autoturisme, inculpata a suferit leziuni ușoare la brațul stâng, pentru care nu a necesitat internare medicală, iar conducătorul autoturismului Dacia, A. S., nu a suferit leziuni. În autoturismul Dacia se afla pe locul din dreapta față se afla fratele lui A. S., A. G., care a suferit leziuni grave, fiind transportat de urgență la spital in vederea de acordări de îngrijiri medicale de specialitate. Cei doi conducători auto implicați în accident au fost conduși la S. Orășenesc Târgu F., unde, în urma analizei toxicologice a alcoolemiei, s-a constatat că niciunul dintre cei doi nu consumase băuturi alcoolice.
La data de 15.07.2005, pasagerul Daciei, A. G., în vârstă de 35 de ani, a decedat la S. de Neurochirurgie din Iași, decesul fiind datorat comei determinate de leziunile meningo-cerebrale produse în cadrul unui traumatism cranio cerebral, complicat în evoluție cu bronho-pneumonie. Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) (f. 23-25 d.u.p.) rezultă că moartea acestuia a fost violentă și leziunile traumatice constatate la cadavru pledează pentru producerea lor în cadrul unui accident rutier, prin lovire de corpuri dure din interiorul autovehiculului, decesul survenind la data de 15.07.2005.
În faza de cercetare penală, au fost efectuate trei expertize auto. Astfel, în cauză a fost efectuată expertiza tehnică auto de către expert autorizat V. C., la data de 01.10.2005, care raportat la susținerile inculpatei D. A. M. și a conducătorului autoturismului Dacia, A. S., cât și la declarațiile martorilor C. B. F. și T. C., a concluzionat că dinamica producerii accidentului de circulație a fost cea declarată de martori și de fratele victimei. Starea de pericol a fost creată de învinuită, care nu a observat în timp util prezența autoturismului Dacia pe banda a II-a și nu a efectuat manevra necesară evitării impactului – viraj dreapta. Singura măsură de evitare a accidentului rutier luată de învinuită a fost frânarea cu întârziere a autoturismului. Consecințele accidentului de circulație nu ar fi fost grave dacă victima ar fi purtat centura de siguranță, iar învinuita putea evita accidentul prin efectuarea manevrei de viraj dreapta. Se mai reține în raportul de expertiză că manevra de virare spre stânga a autoturismului Dacia a fost corectă, deoarece autoturismul se afla pe banda a II-a a DE 583, km 39+400 de metri, porțiunea de drum în care axul ce separa cele două sensuri de mers este marcat longitudinal discontinuu și permite virajul spre drumul comunal; conducătorul auto a semnalizat în prealabil intenția de schimbare a direcției de mers și a redus viteza de deplasare, autoturismul fiind aproape oprit.
Aceste concluzii ale raportului de expertiză nu sunt confirmate de către învinuită care, prin apărător, a formulat o notă de obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică auto și a solicitat efectuarea în cauză a unei expertize tehnice criminalistice.
La data de 31.01.2006 a fost efectuată expertiza criminalistică nr. 17 de către expert INEC – Laboratorul Interjudețean Iași, O. S., expertiză care reține următoarele aspecte: potrivit declarației inculpatei D. A.-M. și a martorului P. S., ocupantul locului din dreapta din autoturismul condus de învinuită, aceasta a observat autoturismul marca Dacia 1310 Break deplasându-se pe banda I în aceeași direcție de mers.
Conducătorul autoturismului Dacia a schimbat brusc direcția de mers spre stânga, pătrunzând pe banda a II-a în culoarul de mers al autoturismului condus de învinuită, cu intenția de a pătrunde pe un drum secundar. În această situație, inculpata nu a dispus de spațiul și timpul necesar pentru a putea efectua vreo manevră de evitare a accidentului, lovind în spate autoturismul Dacia. Martorii C. B. și T. C., cât și conducătorul autoturismului Dacia 1310, susțin că autoturismul Dacia era oprit pe banda a II-a a sensului de mers Iași – Tg. F., cu semnalizarea stânga în funcțiune, urmând să efectueze virajul la stânga după ce a acordat prioritatea autovehiculelor care se apropriau din sens opus. Având în vedere declarațiile contradictorii ale persoanelor audiate, expertul concluzionează că în condițiile concrete existente la fața locului nu ar fi trebuit să existe o stare de pericol iminent, deoarece existența unui autovehicul pe banda de la axul drumului care virează la stânga poate reprezenta, cel mult, un pericol potențial pentru conducătorii de vehicule care se apropie din spate, manevra corect efectuată ar fi fost trecerea pe banda I și continuarea deplasării. Dacă se are în vedere că inculpata nu a observat din timp oprit autoturismul Dacia, se apreciază în expertiză că a existat o stare de pericol iminent care s-a declanșat odată cu observarea autoturismului oprit la axul drumului. Pentru conducătorul autoturismului Dacia starea de pericol iminent s-a declanșat în momentul producerii impactului întrucât, raportat la declarația inițială dată de acesta, nu a observat aproprierea autoturismului. Ulterior a revenit asupra declarației, susținând că a observat în oglinda retrovizoare apropierea autoturismului condus de învinuită, însă în ambele ipoteze nu putea întreprinde nici o manevră de evitare. La punctul 5 din raportul de expertiză se arată că inculpata D. A.-M. putea evita producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat cu cel mult 39 km/h, însă, pe sectorul de drum respectiv nu existau restricții sau alte motive de reducere a vitezei la valoarea sus-menționată. În aceste condiții, viteza de deplasare a autoturismului Audi nu a avut legătură de cauzalitate cu producerea accidentului. S-a reținut că inculpata ori nu a observat deloc autoturismul Dacia decât foarte târziu, ori a observat autoturismul în timp, însă a apreciat eronat că acesta se va pune în mișcare și îi va elibera culoarul de mers. În ambele cazuri inculpata putea preveni producerea accidentului, trecând pe banda I pentru a efectua depășirea în timp regulamentar. Se reține că A. S. nu a avut nici o posibilitate de a preîntâmpina coliziunea celor două mașini (filele 56-123 d.u.p.).
În continuare, având în vedere probele contradictorii și neputându-se stabili cu certitudine dacă conducătorul autoturismului Dacia a oprit brusc autoturismul, conform susținerilor incukpatei și a martorilor propuși de către aceasta, s-a solicitat de către organul de cercetare penală efectuarea unui nou raport de expertiză criminalistică de către INEC București, care a întocmit acest raport cu nr. 88 la data de 30.03.2007. În acest raport de expertiză criminalistică la pct. 3 se reține că: probatoriul administrat până la data efectuării raportului de expertiză nu permite stabilirea cu certitudine a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, existând două variante ale modului de acțiune a conducătorului autoturismului Dacia, A. S., în momentele anterioare producerii accidentului. Se concluzionează, raportat la cele două variante de producere a accidentului de circulație susținute de inculpata D. A.-M. și de către conducătorul autoturismului Dacia, A. S., că nu se poate stabili cu certitudine spațiul pe care s-a deplasat în regim de frânare autoturismul Dacia înainte de impact, cât și modul în care a acționat conducătoarea autoturismului Audi premergător producerii coliziunii, neputându-se determina vitezele inițiale ale celor două autovehicule. În varianta de producere a accidentului susținută de către conducătorul autoturismului Dacia și de martorii C. B. F. și T. G., starea de pericol iminent pentru învinuită s-a declanșat în momentul în care conducătorul autoturismului Dacia a frânat pentru a se putea înscrie în viraj și a da prioritate de trecere eventualelor autovehicule care circulau pe sens opus. În varianta susținută de inculpată și martorii propuși de aceasta, starea de pericol s-a declanșat la momentul schimbării traiectoriei autoturismului Dacia pe o direcție de intersectare – caz fortuit. Urmele reținute la fața locului, pe carosabil, au fost imprimate de roțile autoturismului Dacia în procesul de împingere – proiectare, cu rotire, la care a fost supus după inițierea coliziunii. Potrivit simulării coliziunii, la momentul impactului autoturismul Dacia se afla pe sensul Iași-Tg. F., orientat oblic stânga sub un unghi de circa 700 față e axa longitudinală a drumului, iar autoturismul Audi se afla pe același sens, orientat ușor oblic stânga cu un unghi de circa 40, de la roata din stânga față a axului carosabilului fiind o distanță laterală de circa 1,4 m, iar de la cea din stânga spate la același reper, circa 1,5 m. La punctul 7 din raportul de expertiză criminalistică întocmit de trei experți ingineri juridici, se arată că nu se poate stabili pe calea expertizei criminalistice care au fost împrejurările reale în care s-a produs evenimentul rutier (filele 144-150).
Având în vedere concluziile contradictorii ale expertizelor întocmite, instanța urmează a le completa cu celelalte probe administrate în cauză și va reține declarațiile martorilor oculari a căror obiectivitate nu poate fi pusă la îndoială. În acest sens, instanța constată că martorii oculari T. C. și C. B. F. arată că ambele mașini se aflau pe aceeași banda și sens de mers, autoturismul Audi în spatele autoturismului Dacia. Din depozițiile acestora rezultă că șoferul Daciei a semnalizat din timp intenția de a vira la stânga, iar în momentul în care s-a oprit pentru a da prioritate mașinilor care veneau din sens opus a fost lovit violent de Audi. Martorul C. B. F., care se deplasa pe bicicletă, a arătat că a fost depășit de autoturismul Dacia de culoare albă, care circula pe banda de lângă axul drumului, iar la circa 50-60 de metri de martor a oprit și a semnaliza stânga, iar apoi, la 2-3 minute, a fost depășit de un autoturism Audi de culoare roșie, care l-a și claxonat. A văzut că Dacia dădea prioritate unui autoturism care venea din sens contrar și a stat aproximativ un minut.
Depozițiile acestor martori se coroborează cu declarațiile conducătorul autoturismului Dacia, A. S., care a relevat că, înainte de producerea accidentului, a oprit mașina pe dreapta cam cu un kilometru înaintea locului accidentului, pentru a cumpăra pește. În momentul în care s-au pus în mișcare, a mers aproximativ 50 de metri pe banda întâi, după care a trecut pe banda a doua întrucât știa că în câteva sute de metri trebuia să facă stânga. A semnalizat corespunzător cu 100 de metri înainte de intersecție și a oprit pentru a da prioritate vehiculelor care veneau din contra sens, moment în care a fost lovit din spate de Audi care l-a târât aproape 20 de metri.
Declarațiile acestor trei martori se coroborează si cu constatările tehnice din cadrul expertizelor auto efectuate la urmărirea penală, iar din planșele fotografice de la dosarul de urmărire penală reiese că autoturismului Dacia a fost lovit direct din spate, iar autoturismul condus de învinuită frontal față.
În consecință, instanța va înlătura declarațiile inculpatei D. A.-M. și a martorului P. S., prietenul inculpatei și care se afla în mașină cu aceasta. Inculpata recunoaște că, după ieșirea din curbă, a văzut autoturismul Dacia la o distanta de aproximativ 200 de metri in fata sa, însă pe banda din dreapta a drumului, pentru ca, ulterior, să arate că a observat, deodată, autoturismul Dacia chiar in fața sa, și, cu toate că a încercat să o evite virînd spre dreapta, nu a reușit să mai evite coliziunea. Inculpata a apreciat viteza sa de deplasare in jur de 60 km/h.
Din declarațiile martorului P. S., rezultă că cele două autoturisme se aflau pe același sens de mers, Dacia pe prima, iar Audi pe banda a doua. Atunci când mașina Audi era ”cu botul aproape de spatele Daciei, la aproximativ 5 metri, Dacia a intrat pe sensul nostru de mers pentru a intra pe un drum lateral la stânga.”
Dacă accidentul s-ar fi produs la modul descris de inculpată și martorul P. S., respectiv că autoturismului Dacia a intrat brusc de pe prima banda pe a doua în poziție de viraj la stânga (tăind fata mașinii învinuitei), avariile Daciei trebuiau să apară pe partea laterală stânga. Or, din fotografii se observă clar ca impactul a fost în plin spate, lateralele Daciei nefiind lovite ci pliate în urma impactului.
Aceeași variantă este susținută de lipsa urmelor de frânare ale autoturismului Dacia înainte de impact, conform procesului verbal de cercetare la fața locului, care ar fi trebuit să existe în varianta inculpatei (la filele 212 și 213 d.u.p. aceasta afirmă că a văzut stopurile de frânare ale autoturismului Dacia, conducătorul acestui autoturism a frânat). Cu toate acestea, singurele urme descoperite sunt două urme de târâire ale autoturismului Dacia care încep de pe sensul de mers Iași – Tg. F. și se continuă pe contrasens, aproximativ perpendiculare pe axul drumului.
Față de situația de fapt prezentată mai sus, instanța urmează a reține că vina nu putea aparține, conform OUG 195/2002, decât învinuitei, care avea obligația legală de a păstra o distanță rezonabilă fată de vehiculul din fața sa, pentru a avea timp util și spațiu suficient pentru a evita eventualele manevre ale participantului la trafic din fața sa.
Din probele administrate în cauză, astfel cum au fost menționate, instanța apreciază că s-a probat vinovăția inculpatei în ceea ce privește comiterea infracțiunii pentru care este judecată în prezenta cauză, impunându-se reținerea, în sarcina acestuia, a unei culpe de 90% în producerea evenimentului rutier, conform OUG 195/2002, inculpata având obligația legală de a păstra o distanță rezonabilă față de vehiculul din fata sa, pentru a avea timp util și spațiu suficient pentru a evita eventualele manevre ale participantului la trafic din fața sa.
În sarcina victimei A. G. se poate reține o culpă concurentă în producerea accidentului, culpă apreciată de instanță ca fiind concuratoare în proporție de 10 la % în producerea accidentului rutier provocat de inculpata D. A.-M., derivând din nesocotirea dispozițiilor din O.U.G. 195/2002, considerând că faptul de a nu purta centură de siguranță, obligație ce îi revenea, a avut un rol important în producerea consecințelor grave.
În drept, fapta inculpatei care la data de 08.07.2005 a condus autoturismul marca Audi, si, nefiind atentă la drum și nerespectînd distanța minimă legala între autoturismele aflate în mers, a intrat in coliziune cu autoturismul Dacia, accident soldat cu moartea pasagerului din Dacie, întrunește elementele infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută art. 178 alin.1 și 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 334 Cod proc. pen., instanța va schimba încadrarea juridică a faptei, stabilind că aceasta se încadrează în dispozițiile art. 178 alin.1 și 2 Cod penal, în condițiile în care a avut loc uciderea din culpă a unei persoane, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru efectuarea unei anume activități.
Pentru reținerea formei agravate a infracțiunii de ucidere din culpă se are în vedere încălcarea de către inculpata a prevederilor art. 48 si 51 din OUG 195/2002, care prevăd expres obligația de păstrare a unei distanțe suficiente, adaptată la condițiile de trafic, pentru evitarea unei coliziuni.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a concretizat în acțiunea inculpatei, în calitate de conducător auto, de ucidere a numitului A. G..
Urmarea imediată a constat în moartea victimei.
Legătura de cauzalitate există, după cum s-a arătat anterior din conținutul raportului de necropsie.
Sub aspectul laturii subiective inculpata a săvârșit fapta cu forma de vinovăție a culpei fără prevedere, așa cum este aceasta definită de art.19 pct.2 lit.b Cod penal, inculpata trebuind și putând să prevadă rezultatul conduitei sale, chiar dacă nu a făcut-o. Ceea ce caracterizează culpa simplă este neprevederea de către inculpat a rezultatului socialmente periculos al faptei sale, în condițiile în care el avea datoria de a proceda cu toată atenția și diligența pentru a prevedea acest rezultat și totodată avea posibilitatea să-l prevadă în condițiile concrete în care a realizat acțiunea sa .În determinarea existenței acestei modalități ale culpei, instanța a avut în vedere cele două criterii instituite de literatura de specialitate, respectiv criteriul obiectiv ce a constat în verificarea împrejurărilor de fapt în care a avut loc accidentul, pentru a se stabili dacă orice persoană din categoria din care face parte și inculpatul, ca nivel de pregătire și experiență de viață, trebuia să prevadă rezultatul acțiunii sale și criteriul subiectiv ce a constat în verificarea existenței posibilității reale, subiective a inculpatului, în momentul și în condițiile săvârșirii faptei, de a prevedea rezultatul. În acest scop s-a ținut seama de toate particularitățile intelectuale, de experiență de viață și de pregătirea inculpatului, raportate la momentul și împrejurările concrete ale săvârșirii faptei.
Având în vedere că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpată, instanța o va condamna pe inculpata D. A. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă faptă prevăzută de art. 178 alin.1 și 2 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei vor fi avute în vedere criteriile enumerate de art.72 din Codul Penal, și anume: limitele de pedeapsă între 2 și 7 ani stabilite de Codul penal, circumstanțele reale (inculpata circula fără păstrarea distantei legale fată de autoturismul din fața sa), gradul de pericol social concret al faptei (pericol social ridicat fapta conducând la moartea unei persoane), urmarea produsă (moartea unei persoane) și circumstanțele personale (lipsa antecedentelor penale). Instanța urmează să facă aplicarea art.74 alin.1 lit.a și c Cod penal având în vedere lipsa antecedentelor penale și conduita bună a acesteia in societate, fiind la prima încălcare a legii. În plus, instanța remarcă că, sub acest aspect, inculpatei nu i se poate face o situație mai grea în propria cale de atac. Astfel, și la rejudecare se aplică principiul non reformatio in pejus, în sensul că, dacă s-a desființat hotărârea în apelul uneia din părți sau în apelul procurorului, declarat în favoarea unei părți, nu se poate agrava situația acestei părți. Dacă hotărârea a fost desființată în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului, sau în apelul părții vătămate, instanța care rejudecă poate pronunța și o pedeapsă mai grea. Or, instanța constată că apel au formulat doar inculpata, părțile civile A. I. M. și A. A. și asigurătorul S. C. de A.-R. A. SA. Apelul asigurătorului a fost respins ca tardiv, iar apelul părților civile a privit doar latura civilă, deci nu i se poate crea inculpatei o situație mai grea inculpatei, în propria cale de atac, în latură penală.
Punând în balanță ansamblul acestor considerente, instanța apreciază că o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul prevăzut de lege este aptă să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii, urmând a aplica inculpatei pedeapsa de 2 ani închisoare.
În privința pedepsei accesorie, instanța reține că prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii, 06.10.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura și gravitatea infracțiunii pe care a comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu art.3 din protocolul 1 la convenție și prin urmare, nu va interzice inculpatului decât dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prev. de art.64 lit.a teza a II a și b C.pen., reținând că față de natura infracțiunii nu se impune și interzicerea dreptului de a alege, prev. de art.64 lit.a teza I C.pen.
În același sens, interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.c C.pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, trebuie analizat în contextul faptei săvârșite de inculpată.
Constată că singura ipoteză din cele enunțate de textul legal citat care ar fi compatibilă cu infracțiunea săvârșită de inculpată (ne referim la conducerea autovehiculului ca și cauză în ansamblu a morții victimei) este noțiunea de „activitate” însă instanța apreciază că legiuitorul a avut în vedere ipoteza în care „activitatea" este o circumstanță reală, o stare de fapt înlesnitoare, care creează inculpatului posibilitatea săvârșirii infracțiunii.
Or, în speță, conducerea unui autovehicul ca amator, nu poate fi apreciată ca fiind o activitate folosită de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Această interpretare rezultă și din sintagma folosită de legiuitor „….de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii…… ”, sintagmă care în opinia instanței exprimă existența unei intenții directe sau indirecte, cu excluderea culpei, inculpatul folosindu-se de aceste circumstanțele reale enunțate de legiuitor în mod voit, cu scopul înlesnirii săvârșirii infracțiunii.
Pentru aceste considerente instanța nu va aplica si pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit.c Cod penal, insă va avea în vedere și dispozițiile art.114 alin.1 din OUG 195/2002 potrivit cărora permisul de conducere urmează a fi anulat când titularul acestuia a fost condamnat pentru o infracțiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane ca urmare a nerespectării regulilor de circulație.
P. urmare, în temeiul art.71 C.pen., va interzice inculpatei doar drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a și b C.pen.
Având în vedere faptul că pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatei este de 2 ani închisoare, că inculpata nu a mai suferit anterior nici o condamnare dar și celelalte circumstanțe reținute și cu ocazia stabilirii cuantumului pedepsei, instanța apreciază că reeducare inculpatei poate fi asigurată și prin executarea pedepsei în stare de libertate. Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 Cod penal, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 alin.1 Cod penal.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală, va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, instanța va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În privința laturii civile a cauzei, instanța reține că, în cauză, s-au constituit părți civile soția, A. I.-M. și, respectiv, fiica victimei, A. A. N.. Inițial, în cursul urmăririi penale, acestea au solicitat suma de 5000 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare și de înmormântare, o obligație de întreținere lunară în favoarea minorei A. N. și_ euro, reprezentând daune morale (fila 20 d.u.p.).
Ulterior, în cursul judecății, părțile civile A. I.-M. și A. A. N. au arătat că își mențin aceleași pretenții, actualizate cu rata inflației (f.59). Astfel, prin precizările depuse în ședința publică din 02.09.2009, (f. 91), acestea și-au majorat pretențiile, în sensul că au solicitat, pentru partea civilă A. I.-M., suma de_ lei, cu titlu de daune materiale și_, cu titlu de daune morale, iar pentru partea civilă A. A. N., suma de_, cu titlu de daune morale și 500 lei, cu titlu de indemnizație lunară periodică, până la împlinirea vârstei de majorat. Părțile civile au solicitat actualizarea sumelor la rata inflației și obligarea asiguratorului de răspundere civilă, conform poliței RCA, S. C. de A.-R. A. SA, la plata daunelor solicitate, instanța dispunând citarea asiguratorului în prezenta cauză.
De asemenea, există la dosarul cauzei constituirea de parte civilă a Spitalului C. de Urgentă P..Dr.N.O. Iasi cu suma de 3017,04 lei (fila 72), spre deosebire de S. de Ambulantă Judetean Iasi care nu a solicitat nici un fel de despăgubiri.
În privința daunelor materiale solicitate de partea civilă A. I. M., instanța apreciază ca fiind întemeiate pretențiile solicitate numai în ce privește suma de 8000 lei, suportată de partea civilă cu cheltuielile de spitalizare, de înmormântare și cu praznicele și pomenirile ulterioare.
Instanța nu poate reține susținerile asigurătorului privitor la faptul că părțile civile nu și-au dovedit pretențiile. La termenul din data de 11.10.2011, într-adevăr părțile civile A. I.-M. și A. A. N., prin apărător, au arătat că înțeleg să se folosească, în latură civilă, de martorii deja audiați în cauză, iar reprezentantul Ministerului Public și inculpata, prin apărător, nu s-au opus și asigurătorul a fost legal citat, chiar dacă nu s-a prezentat în instanță, pentru a-și preciza poziția procesuală privitor la acest aspect. De altfel, instanța va ține seama de declarația martorului M. V. (fila 107), care a fost audiat nemijlocit de instanță și care a arătat că-și menține declarațiile anterioare, iar reprezentantul asigurătorului, care a fost prezent la audierea acestui martor, avea posibilitatea să-i adreseze întrebări privitor la latura civilă, dacă dorea mai multe lămuriri privitor la acest aspect.
Astfel, din declarația martorului M. V. rezultă că, pentru săptămâna în care stat in spital victima înainte de a deceda, s-au cheltuit aproximativ 3000 de lei, suma ce reprezintă contravaloarea drumurilor la Iasi, medicamente, scoaterea de la morgă și că, de asemenea, a suportat cheltuielile de înmormântare, a organizat toate praznice cerute de riturile religioase, pentru toate cheltuind aproximativ 5000 lei. Este adevărat că martorii nu au participat la achiziționarea produselor necesare pentru fiecare pomenire, iar sumele arătate de aceștia sunt estimative, însă prima instanță a apreciat că acordarea, către partea civilă, a unei părți din suma totală solicitată reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului material suferit și care este imputabil inculpatei, în temeiul răspunderii civile delictuale, cheltuieli a căror efectuare nu poate fi contestată de nimeni. Nu în ultimul rând, instanța are în vedere și criteriul rezonabilității, ținând cont și de cheltuielile inerente ocazionate de asemenea evenimente nefericite, dar și de cuantumul estimativ (în mod obișnuit) a unor asemenea cheltuieli, apreciind că suma de 8000 lei stabilită cu titlu de daune materiale probate est și echitabilă.
Potrivit dispozițiilor art.998 din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.De asemenea, potrivit art.999 din Codul civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa. Din prevederile legale menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiții și anume: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză, instanța constată îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale în ceea ce privește partea civilă A. I.- M..
Instanța apreciază ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și, ținând seama de faptul că victima a avut o culpă în producerea accidentului de 10%, iar inculpata de 90%, suma ce va fi acordată părții civile se va raporta la culpa inculpatei în producerea accidentului. Astfel, din cuantumul total de 8000 lei, suma ce va fi acordată părții civile, în total, va fi de 7200 lei, sumă ce urmează a fi achitată de asigurătorul de răspundere civilă.
Privitor la cererea părții civile A. A. N. de obligare a aigurătorului de răspundere civilă la plata unei prestații peiodice lunare, instanța o va respinge, având în vedere următoarele considerente:
Din interpretarea prevederilor art. 998 C.civ., rezultă că, în situația în care prin fapta ilicită s-a cauzat moartea unei persoane, revine autorului faptei ilicite obligația de a repara prejudiciile patrimoniale suferite de persoanele apropiate defunctului. Pentru stabilirea despăgubirilor periodice sunt luate în considerare sumele de bani pe care defunctul le afecta pentru întreținerea și pregătirea profesională. Însă, în situația în care cei îndreptățiți la despăgubire au dreptul la pensie de urmaș, despăgubirile se stabilesc în măsura diferenței dintre suma corespunzătoare pe care defunctul o afecta întreținerii și această pensie de urmaș. Or, verificând actele dosarului, și anume cartea de muncă a victimei (fila 160 dosar nr._ ), instanța, având în vedere veniturile nete pe care le realiza victima cu 6 luni anteriore decesului, constată că, în funcție de ¼ din aceste venituri, cuantumul întreținerii pe care o acorda victima minorei A. A. N. se situează sub cuantumul pensiei de urmaș stabilită în favoarea acesteia prin decizia nr._/19.08.2005 eliberată de Casa Județeană de Pensii Iași (fila 163 dosar nr._ ). În consecință, instanța constată că pensia de urmaș acoperă integral prejudiciul încercat, prin pierderea susținătorului.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța a reține că partea civilă A. I.-M., în calitate de soție supraviețuitoare a victimei accidentului, a solicitat daune morale în cuantum de_ lei, iar partea civilă Availcei A. N., în calitate de fiică,_ lei.
Instanța apreciază ca fiind evident prejudiciul moral cauzat părților civile, având în vedere că fapta săvârșită de inculpat a avut urmări ireversibile, constând în moartea unei persoane, eveniment tragic care lezează direct sentimentele de dragoste, afecțiune dintre soți, precum și dintre părinți și copii. ambelor părți civile le-au fost cauzate suferințe psihice de mare intensitate. Părților civile le-a fost afectat, în mod esențial și ireversibil, climatul socio-familial în care conviețuiau, ele rămânând brusc fără sprijinul și afecțiunea soțului, respectiv tatălui. Ca urmare a faptei inculpatei, părților civile le-au fost cauzate importante limitări și privațiuni, acestea fiind lipsite, ireversibil, de compania, sprijinul și afecțiunea soțului și respectiv tatălui.
Dispariția soțului, respectiv tatălui, a afectat părțile, pe multiple laturi: sub aspect psiho-afectiv; din perspectiva sprijinului material reciproc pe care soții și-l acordau; sub aspectul climatului socio-familial, care evident că s-a modificat radical; din perspectiva necesității de a face față brusc unor sarcini administrativ-gospodărești, suplimentare, care evident că a implicat și implică pentru aceasta un efort în plus.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, instanța a apreciază că, datorită specificului acestora, nu se poate vorbi despre o reparare integrală a prejudiciului cauzat, ci au rolul de a acoperi, într-o manieră rezonabilă, o suferință psihică suferită de părțile civile, sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte măsuri excesive pentru autorul pagubei, dar nici o îmbogățire fără just temei pentru persoanele lezate.
În aceste condiții, instanța consideră că suma de câte 100.000 lei pentru fiecare dintre părțile civile reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit și, în consecință, în baza disp. art. 14 și art. 346 din Codul de procedură penală, va admite, în parte, cererea părților civile de acordare a daunelor morale, având în vedere și gradul de culpă al inculpatei de 90% la producerea accidentulu, așa cum s-a arătat anterior, deci va acorda despăgubiri de 90.000 lei, pentru fiecare dintre părțile civile.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța nu poate reține argumentul apelanților referitor la jurisprudența instanțelor românești în materie întrucât, pe de o parte, în dreptul român, jurisprudența nu constituie izvor de drept, iar, pe de altă parte, invocata jurisprudență conține date insuficiente, fiind vorba de date selectate și puse la dispoziție de părți (care nu se referă nici măcar la cazuri similare ori la prea puține asemenea). Cuantumul sumele acordate cu titlu de daune morale diferă de la speță la speță în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, inclusiv de sumele cerute sau nu, cu acest titlu, de părțile civile. În plus, în materia cuantificării daunelor morale, jurisprudența nu poate reprezenta pentru instanțe un criteriu hotărâtor.
Având în vedere că la data producerii accidentului, autoturismul condus de către inculpată marca Audi era asigurat la S. C. de A.-R. A. SA, conform poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto . nr._ din data de 23.06.2005, răspunderea asigurătorului fiind izvorâtă din efectul legii, urmează ca plata acestor daune materiale și morale, acordate de instanță, fie suportate de către asigurător.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.49 din Legea nr.136/1995, modificată și republicată: „Asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care au fost produse accidentele de autovehicule, atât în timpul mersului, cât și în timpul staționării”.
La data producerii accidentului, respectiv 08.07.2005 erau în vigoare normele ordinului CSA nr.3108/2004 din 10.12.2004 pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule”, ordin care prevede că limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asiguratorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de autovehicul, este de 1.000.000 lei ROL până la 3._ lei ROL, indiferent de numărul persoanelor păgubite, (…) pentru pagube materiale directe și indirecte de peste 1.000.000 lei Rol și de 1._ lei ROL pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5._ lei ROL indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
Față de aceste dispoziții legale, care prevăd și permit acordarea de despăgubiri pentru deces, inclusiv pentru prejudicii cu și fără caracter patrimonial, având în vedere stabilirea existenței unui prejudiciu material și moral, așa cum a fost acesta stabilit de către instanța de judecată, precum și față de toate considerentele expuse anterior în ceea ce privește daunele solicitate de părțile civile, instanța va admite, în parte, acțiunile civile și, în baza dispozițiilor art.14 și art. 346 din Codul de procedură penală, va obliga pe asiguratorul de răspundere civilă să plătească părților civile următoarele sume: pentru partea civilă A. I.-M., suma de 7.200 lei daune materiale și suma de 90.000 lei daune morale, sume care se vor actualiza în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective, și, pentru partea civilă A. A. N., suma de 90.000 lei daune morale, sumă care se va actualiza în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective și va respinge, ca fiind neîntemeiate, restul pretențiilor formulate de aceste două părți civile.
Astfel, instanța va dispune actualizarea sumelor acordate în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective la data plății efective, având în vedere că acestea au fost susținerile părților civile,prin apărător, pe parcursul întregului proces penal. Instanța nu poate reține solicitarea părților civile de actualizare a sumelor la dobânda BNR până la data plății efective, având în vedere că au solicitat acest lucru doar prin concluziile scrise pe fondul cauzei, după ce instanța a rămas în pronunțare.
În temeiul art. 346 si 14 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 Cod civil, va admite acțiunea civilă formulată de S. C. de Urgentă P..Dr.N O. Iași si va obliga inculpata la plata sumei de 3017,04 lei către acesta. Suma reprezintă cheltuielile suportate de spital pentru acordarea îngrijirilor medicale si a intervențiilor considerate necesare în încercarea de a salva viata victimei.
În temeiul art. 41 si următoarele din Legea nr. 136/1995, va obliga asiguratorul si la plata cheltuielilor de judecată suportate de cele doua părți civile, respectiv suma de 6000 de lei cu titlu de onorariu avocat.
În temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală, va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1200 de lei”.
P. încheierea de ședință din 14 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria P. s-au dispus următoarele:
„În baza dispozițiilor art. 2781 alin. 8 lit. c Cod procedură penală admite plângerea formulată de către petenta A. I.-M., domiciliată în oraș Tg. F., ., ., împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 2197/P/2005 din data de 12.05.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P., menținută prin rezoluția nr. 883/II/2/2008 din data de 07.11.2008 a prim procurorului adjunct de la P. de pe lângă Judecătoria P., pe care le desființează cu privire la soluția de scoatere de sub urmărire penală pentru fapta prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal a învinuitei D. A. M., cauză pe care o reține spre judecare și, pe cale de consecință:
Dispune punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatei D. A. M., fiica lui I. și E., născută la data de 14.02.1980 în mun. București, domiciliată în mun. București, .. 25C, sector 2, cetățenie română, studii superioare, fără ocupație, căsătorită, 1 copil minor, fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”, prev. și ped. de art. 178 alin. 2 Cod penal.
Acordă termen de judecată la data de 05.09.2011 pentru când se va dispune citarea în procesul penal a următoarelor persoane:
- inculpată - D. A.-M.,
- părți civile:
- A. I.-M. ;
- A. N.-A. ;
- S. C. de Urgență „P.. dr. N. O.” Iași;
- Asigurator - S. de A.-R. A. SA București.
Menține dispoziția de neîncepere a urmăririi penale față de numitul A. S. pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”, prev. și ped. de art. 178 alin. 2 Cod penal.
Definitivă”.
Inculpata D. A. M. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr.367/13 decembrie 2011 și a încheierii de ședință din 14 iunie 2011 a Judecătoriei P., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Asiguratorul .”SA a declarat recurs împotriva sentinței nr.367/13 decembrie 2011 a Judecătoriei P., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea recursului inculpata arată că soluția de admitere a plângerii prin încheierea din 14 iunie 2011 este neîntemeiată . Probatoriul administrat în faza de urmărire penală nu a înlăturat prezumția de nevinovăție a inculpatei, declarațiile martorilor acuzării și cei ai apărării sunt contradictorii și nu au putut forma convingerea asupra situației de fapt petrecute în ziua accidentului aspect constatat și prin expertizele efectuate în cauză. Singura expertiză efectuată în condiții procedurale a INEC București, nr. 88 din 30.03.2007 a analizat corect cele două versiuni emise de cei doi șoferi auto implicați în accident.
Probele administrate în faza de urmărire penală permiteau reținerea variantei de producere a accidentului relatată de inculpată, pătrunderea intempestivă a autoturismului Dacia pe banda de mers a autoturismului inculpatei, urmată de oprirea acesteia la axul drumului, situație în care doar o viteză de sub 39 Km ar fi putut evita producerea accidentului.
Rezoluția procurorului nr.883/II/2/2008 din 7 noiembrie 2008 dată în dosarul nr.2197/P/2005 este cea legală și temeinică și solicită admiterea recursului în sensul desființării încheierii de ședință din 14 iunie 2011.
Pe fondul cauzei, solicită achitarea inculpatei în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală, fie în temeiul art.10 lit.e Cod procedură penală. Expertizele efectuate în cauză nu au stabilit cu exactitate dacă șoferul A. S. a efectuat corect manevrele premergătoare virajului la stânga, dacă a semnalizat direcția de mers și dacă s-a asigurat la efectuarea manevrei și nici cu ce viteză circula inculpata, dacă se încadra în limita legală de 100Km/h specifică acelui sector de drum.
Nu se poate reține cu certitudine încălcarea de către inculpată a vreunei norme juridice în producerea accidentului, astfel încât prezumția de nevinovăție a acesteia nu este infirmată, iar dubiul îi profită.
Schimbarea bruscă a direcției de mers a conducătorului auto din față A. S., și pătrunderea pe banda proprie a acestei mașini în mod corect a fost încadrată ca o situație de caz fortuit ( art.47 Cod penal) cauză care exclude caracterul penal al faptei.
Argumentele judecătorului fondului privind poziționarea deformărilor la Dacie în partea din spate și nu în partea sa stângă și lipsa urmelor de frânare la Dacie în momentul opririi bruște au fost decisive în înlăturarea versiunii inculpatei și reprezintă lipsa cunoștințelor de specialitate în materie tehnică a circulației rutiere, prezența urmelor de frânare fiind influențată de viteza de deplasare a vehiculului, de tipul de carosabil, de masa acestuia, de starea tehnică a frânelor și de starea de uzură a anvelopelor. Inculpata nu a susținut că Dacia a venit în viteză din spate, că se afla în fața sa, în aceiași direcție de mers, dar pe banda de la acostament, manevra autoturismului Dacia a implicat o deplasare de maxim 5 m lățimea unei benzi, suficient pentru a face inevitabilă coliziunea.
Declarația martorului P. S. este pusă în contradicție cu declarația inculpatei ceea ce nu corespunde realității. În prima declarație martorul P. S. a explicat faptul că mașina în care acesta se afla împreună cu inculpata, se afla pe banda de la axul drumului, iar mașina lui A. S. se afla pe banda din dreapta și că la momentul în care cele două mașini, mergând pe benzi paralele, au ajuns la o distanță de aproximativ 5 m una de alta, Dacia a făcut o schimbare bruscă de direcție generând imposibilitatea evitării accidentului.
Toți martorii au confirmat faptul că victima aflată pe scaunul față dreapta a mașinii Dacia, nu purta centură de siguranță iar topografia leziunilor mortale la nivelul capului indică că acesta s-a lovit posibil de stâlpul din dreapta al mașinii, ceea ce i-a cauzat moartea, eveniment care nu s-ar fi produs dacă acesta ar fi purtat regulamentar centura. Despre acest fapt nu se fac mențiuni în hotărâre, singura mențiune, neargumentată în vreun fel, fiind acea referitoare la reținerea unei culpe de 10% la stabilirea despăgubirilor civile.
Probele cauzei dovedesc cu certitudine că inculpata se deplasa regulamentar, în limitele de viteză pentru drum european, iar starea de pericol a apărut când conducătorul mașinii Dacia, A. S., circula pe banda de la axul șoselei, în fața inculpatei fără a semnaliza, apoi frânând brusc pentru a efectua virajul la stânga, inculpata nemaiavând posibilitatea de a evita coliziunea.
Solicită achitarea inculpatei în temeiul art.10 lit.d, lipsind vinovăția ca element constitutiv al infracțiunii, fie în temeiul art.10 lit.e – fapta întrunind elementele cazului fortuit.
În subsidiar, solicită reținerea culpei concurentă exclusivă sau majoritară pe de o parte, a șoferului A. S. în maniera de efectuare a schimbării direcției de deplasare fără a se asigura și fără semnalizarea cu cel puțin 100 m înainte de acest moment, respectiv culpa victimei pentru nepurtarea centurii de siguranță cu consecința reducerii pedepsei aplicată inculpatei sub minimul de 2 ani închisoare.
Sub aspectul laturii civile solicită respingerea ca neîntemeiată a petenților civile formulate de partea civilă în contradictoriu exclusiv cu asiguratorul de răspundere civilă.
Despăgubirile civile acordate părții civile A. I. M. nu sunt dovedite și sunt acordate în mod nejustificat. Aceste despăgubiri au fost acordate doar în baza unor declarații de martori fără a exista documente justificative.
În mod nelegal a fost obligată inculpata personal la plata unei sume de 3017,04 lei către partea civilă S. C. de Urgență „P.. Dr.N. O.”Iași, reprezentând costul asistenței medicale acordate victimei A. G. în condițiile în care există o poliță RCA valabilă la momentul accidentului, aceste cheltuieli trebuind a fi suportate de asiguratorul de răspundere civilă în baza art.49 și art.50 din Legea nr.36/1995.
În subsidiar, se impune diminuarea acestor cheltuieli proporțional cu culpa inculpatei.
În recursul asiguratorului se critică sentința penală sub aspectul laturii civile și penale.
Solicită achitarea inculpatei, pe lipsa culpei acesteia în producerea accidentului. Expertiza criminalistică a INEC București concluzionează că șoferul Daciei, A. S. a schimbat banda de deplasare într-un interval extrem de scurt, de circa 40 metri, fără a se asigura și neglijând apropierea autoturismului Audi condus de inculpată. Martorul A. S. a declarat că nu s-a asigurat, în declarația olografă, iar în fața instanței a declarat că a ținut strâns de volan fapt ce dovedește că nu a observat apropierea autoturismului Audi și că, prin manevra sa hazardată, a luat prin surprindere pe inculpată.
Contradicțiile dintre declarațiile martorilor A. S. și T. C. trebuie sancționate conform principiului potrivit căruia dubiul profită inculpatei și face credibilă varianta relatată de inculpata D. A. M. și a celuilalt pasager din Audi, P. S., martor în cauză.
Aprecierea corectă a situației de fapt prin raportare și la expertiza INEC, duce la concluzia lipsei de culpă a inculpatei.
În ce privește latura civilă a cauzei, sentința pronunțată este nelegală sub aspectul reținerii culpei concurente a victimei într-un procent de doar 10% cât și al mecanismului greșit de evaluare a daunelor care este contrar normelor legale incidente cu privire la asigurator.
Relativ la dovada despăgubirilor materiale ce se acordă de asigurator, aceasta trebuie să fie făcută cu acte, cu documente justificative conform dispozițiilor art.42 din Ordinul 3108/2004. Depozițiile martorilor cu privire la cheltuielile de înmormântare, praznicule rituale nu pot fi avute în vedere raportat la dispozițiile legale menționate.
În cauză nu a fost dovedit cu acte cuantumul acestor cheltuieli și în consecință acțiunea civilă vizând plata daunelor materiale trebuie respinsă ca nefondată. În ce privește societatea de asigurare, obligativitatea prezentării înscrisurilor doveditoare este impusă prin lege și nu poate fi înlăturată prin nicio altă probă, răspunderea asiguratorului fiind de natură contractuală, a cărei situație specială este reglementată de actele ce precizează limitele de răspundere – Ordinul 3108/2004. Răspunderea asiguratorului nu este o formă a răspunderii civile delictuale și prin urmare nu poate fi solidară cu cea a inculpatei.
În ce privește soluționarea cererii de acordare a daunelor morale, instanța motivează că nu poate fi avută în vedere jurisprudența în materie ce nu constituie izvor de drept însă se apreciază că rezonabilitatea acestor despăgubiri este dată de particularitățile fiecărei spețe în parte și nu se reține culpa concurentă a victimei în stabilirea cuantumului. Sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, sumele de bani acordate trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri. Instanța a luat în calcul limita maximă de 100 000 lei permisă de Ordinul CSA în vigoare, suma fiind disproporționată acordată părților civile.
Recursul inculpatei împotriva încheierii de ședință din 14 iunie 2011 a Judecătoriei P. dată în dosarul nr._ /2009 este inadmisibil.
P. încheierea atacată în baza art.2781 pct.8 lit.c Cod procedură penală a fost admisă plângerea petentei împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală a procurorului și a rezoluției prim procurorului competent pronunțată în procedura prev.de art.278 Cod procedură penală care au fost desființate cu privire la scoaterea e sub urmărire penală a învinuitei, inculpata în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 178 alin.2 Cod penal și s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatei.
Această încheiere este definitivă. Fiind definitivă prin dispozițiile legii, art.278 indice 1 alin.10 Cod procedură penală, indiferent de soluția pronunțată în cadrul procesual respectiv, aceasta nu poate fi atacată cu nicio cale de atac, nici separat și nici odată cu fondul, calea de atac a recursului împotriva acestei încheieri nefiind prevăzută de lege și încheierea nu este enumerată de lege între hotărârile supuse recursului prev.de art.385 indice 1 Cod procedură penală, dispoziții coroborate cu prevederile art.278 indice 1 pct.10 Cod procedură penală.
Recursul împotriva sentinței penale este parțial fondat.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate care au fost just și complet apreciate, astfel încât faptele și împrejurările reținute corespund probelor și reprezintă adevărul.
Astfel, fapta inculpatei care la data de 8 iulie 2005 a condus autoturismul marca Audi și, fără a fi atentă la drum și nerespectând distanța minimă legală între autoturismele aflate în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia, accident soldat cu moartea pasagerului din Dacie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev.de art. 178 alin.1 și 2 Cod penal.
În producerea accidentului inculpata a încălcat prevederile art. 48 și 51 din OUG nr. 195/2002 care prevăd obligația de păstrare a unei distanțe suficiente, adaptarea vitezei la condițiile de trafic, pentru evitarea unei coliziuni și pentru a efectua orice manevră în condiții de siguranță
Varianta de producere a accidentului susținută de inculpată și de martorul P. S. nu este dovedită în cauză și este în contradicție cu toate celelalte probe administrate.
Probele care fundamentează soluția de condamnare, culpa inculpatei în săvârșirea infracțiunii în condițiile și împrejurările reținute de instanța de fond sunt constatările tehnice din expertizele auto efectuate la urmărirea penală, planșele foto din care rezultă avariile produse autoturismelor Dacia în plin spate și Audi, condus de inculpată, în partea frontală, declarațiile martorilor oculari T. C., C. B. F. și A. S., concluziile expertizelor criminalistice nr. 17 din 31 ianuarie 2006 și nr. 88 din 30 martie 2007 și expertizei tehnică auto. Toate aceste probe se coroborează între ele și au fost just apreciate și dovedesc împrejurările reale în care s-a produs evenimentul rutier, faptele și culpa inculpatei în comiterea infracțiunii. Faptul că autoturismul Dacia în care se afla victima a suferit avarii în urma impactului în partea din spate, fără ca partea laterală stângă să aibă avarii de impact, infirmă declarațiile martorului P. S. precum și susținerile și declarațiile inculpatei privind dinamica și modul de producere a accidentului.
La fața locului nu s-au descoperit urme de frânare ale celor două autoturisme implicate în accident ci doar de târârea autoturismului Dacia după impactul produs prin faptul intrării în coliziune a autoturismului condus de inculpată.
Susținerea inculpatei privind schimbarea traiectoriei autoturismului Dacia de pe o bandă pe alta fără a semnaliza nu este susținută de probele cauzei, este contrazisă prin depozițiile martorilor oculari.
Schimbarea intempestivă și fără semnalizare a benzii de circulație a autoturismului Dacia pentru a face virajul la stânga nu este confirmată de proba testimonială și nici de urmele de coliziune, impact ale Daciei care au fost constatate în plin spate, lateralele Daciei nefiind lovite ci pliate în urma impactului. Astfel, elementele cazului fortuit nu sunt dovedite în cauză, iar concluziile expertizei criminalistice nr. 88/30 martie 2007 în varianta de producere a accidentului susținut de inculpată nu pot fi reținute. Autoturismul Dacia a fost lovit direct din spate de autoturismul Audi condus de inculpată iar starea de pericol iminent s-a produs prin faptul că inculpata nu a observat autoturismul Dacia decât foarte târziu ori nu a observat deloc autoturismul. Ar fi putut preveni producerea accidentului trecând pe banda întâi de deplasare pentru a efectua depășirea în timp și dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 39 km/h, limită a evitării pericolului (concluzii expertiza criminalistică nr. 17/31 ianuarie 2006) indiferent dacă existau restricții de viteză sau nu pe sectorul de drum respectiv.
Fapta și vinovăția inculpatei sunt dovedite în cauză. Încadrarea juridică dată faptei este legală. Nu există temeiurile de achitare invocate în recurs.
Culpa victimei în procent de 10% reținută în sarcina victimei constă în faptul că nu purta centură de siguranță, obligație ce îi revenea exclusiv. Procentul de culpă a victimei a fost just evaluat în contextul legăturii de cauzalitate între fapta comisă de inculpată și consecințele produse, moartea victimei.
În sarcina conducătorului Daciei, martorul A. S. nu se poate reține nicio culpă întrucât în împrejurările reale în care s-a produs accidentul rutier, acesta nu a avut nicio posibilitate de a preîntâmpina coliziunea celor două mașini, iar conduita conducătorului auto anterior producerii coliziunii nu implică nici un element de culpă.
Sub aspectul laturii civile se vădește ca fiind întemeiată critica privind obligarea la plata despăgubirilor materiale părții civile S. C. de Urgență „Profesor Dr. N. O.” Iași, care trebuia raportată la nivelul culpei de 90% reținut în sarcina inculpatei față de pretențiile civile în sumă de 3017,00 lei formulate de partea civilă. Acestea vor fi reduse proporțional cu gradul culpei reținută în sarcina inculpatei, sens în care hotărârea atacată va fi reformată.
Nu va fi obligat asiguratorul de răspundere civilă la plata acestor despăgubiri privind cheltuielile de spitalizare, în baza art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995, întrucât partea civilă, spitalul, nu s-a constituit parte civilă în contradictoriu cu asiguratorul, iar în rezolvarea laturii civile a cauzei operează principiul disponibilității părții care formulează pretenții, exercitarea acțiunii civile față de anumite părți constituind o aplicare a acestui principiu.
Recursul asiguratorului este nefondat.
În cauză, așa cum s-a arătat, culpa inculpatei în comiterea infracțiunii este dovedită. Nu există contradicții între declarațiile martorilor A. S. și T. C. iar instanța de fond a făcut o justă apreciere și evaluare a probei testimoniale coroborată cu concluziile expertizelor criminalistice și tehnică auto în varianta de derulare a faptelor și a evenimentului rutier reținut de instanța de fond.
În ce privește latura civilă a cauzei este de reținut că despăgubirile materiale acordate părții civile A. I. M. au fost dovedite în cauză în baza declarațiilor martorilor audiați, probe admise de lege și valabile în dovedirea acțiunii civile. Dispozițiile art. 42 din ordinul 3108/2004 nu pot modifica dispozițiile privind probele și mijloacele de probă prevăzute de dispozițiile legii civile și prevăzute de procedura penală. În latura civilă sunt admise probe cu martori, în condițiile art.189 Cod procedură civilă și art.1191 Cod civil, iar dovada nu este limitată la proba cu acte. Pentru aceleași considerente și critica formulată de inculpată cu același conținut este nefondată.
Cu privire la daunele morale, acestea au fost proporțional cuantificate prin evaluarea prejudiciului moral suferit de părțile civile soție supraviețuitoare și fiica victimei, daune morale stabilite avându-se în vedere gradul de culpă a inculpatei de 90% la producerea accidentului, astfel cum se reține în considerentele hotărârii atacate. Jurisprudența constituie izvor de drept în măsura în care este prevăzută de lege ca atare (ex: Decizii în interesul legii, Decizii ale C.C., decizii ale CEDO, decizii ale Curții Europene a Comunității Europene).
Despăgubirile nu constituie măsura prejudiciului moral suferit ci posibilitatea de a-l atenua. În stabilirea întinderii despăgubirilor se au în vedere criterii referitoare la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanța lui, durata suferințelor, intensitatea suferințelor fizice și psihice care configurează unicitatea și specificul său, lipsa culpei părților în nexul cauzal.
Despăgubirea acordată părților civile constituie o justă și proporțională reparație a daunelor materiale și morale suferite.
În cauză, în considerarea criteriilor de evaluare a prejudiciului moral constând în suferințele psihice determinate de moartea soțului și respectiv tatălui părților civile, despăgubirile au fost în mod just și în limitele legale stabilite.
Așa fiind, conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală va respinge recursul declarat de inculpată împotriva încheierii de ședință din 14.06.2011 pronunțate de Judecătoria P. în dosarul nr._
Conform art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală va admite recursul declarat de inculpata D. A. M. împotriva sentinței penale nr. 367/13.12.2011 pronunțate de Judecătoria P., pe care o va casa în parte, în latură civilă și rejudecând:
Va reduce de la 3017,04 lei la 2715,336 lei cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligată inculpata D. A. M. cu titlu de daune materiale către partea civilă S. C. de Urgență „ P.. Dr. N. O.” Iași.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefundat recursul declarat de asigurătorul . SA.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală .
Pentru aceste motive
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul declarat de inculpata D. A. M. împotriva încheierii de ședință din 14.06.2011 pronunțate de Judecătoria P. în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de inculpata D. A. M. împotriva sentinței penale nr. 367/13.12.2011 pronunțate de Judecătoria P., pe care o casează în parte, în latură civilă.
Rejudecând cauza:
Reduce de la 3017,04 lei la 2715,336 lei cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligată inculpata D. A. M. cu titlu de daune materiale către partea civilă S. C. de Urgență „ P.. Dr. N. O.” Iași.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de asigurătorul . SA împotriva sentinței penale nr. 367/13.12.2011 pronunțate de Judecătoria P..
Obligă pe asigurător la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.04.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
O. – M. J. T. G. S.
A. G. Cu opinie separată
Grefier,
R. E.
Red.J.T.
Tehnored.R.E.
2 ex.
29.05.2012
Judecătoria P.:
Judecător:
C. O. A.
Motivare opinie separată
Opinia separată vizează motivul de recurs al inculpatei referitor la obligarea acesteia la plata despăgubirilor solicitate de partea civilă S. C. de Urgență „ P..Dr.N. O.” Iași, reprezentând costul asistenței medicală acordată victimei A. G. în condițiile în care există o poliță RCA validă la momentul accidentului pe care îl consider întemeiat.
Astfel, potrivit prevederilor legale în vigoare, respectiv art.49 din Legea 136/1995 modificată, asiguratorul în baza primelor de asigurare achitate, plătesc despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguratorii acestora răspund, în baza legii, față de terțe persoane prejudiciate prin accident de autovehicule.
În această situație, apreciez, că instanța de fond greșit a obligat inculpata și nu asiguratorul la plata cheltuielilor de spitalizare în condițiile în care există o poliță RCA valabilă la momentul accidentului.
Judecător,
S. G.
Red.S.G.
Tehnored.R.E.
2 ex.
06.06.2012
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1051/2012. Curtea... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 604/2013. Curtea de... → |
|---|
