Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1051/2012. Curtea de Apel IAŞI

Comentarii

0

Decizia nr. 1051/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-10-2012 în dosarul nr. 1051/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.1051

Ședința publică de la 11 Octombrie 2012

Completul compus din:

Președinte: E. S.

Judecător: D. C.-M.

Judecător: D. A.

Grefier: L. A.

S-au luat în examinare recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria V., inculpatul H. G., asiguratorul U. A. S.A, părțile civile T. C. D., T. E. și T. G., împotriva sentinței penale nr.132 din data de 03.02.2012 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, inculpat-intimat fiind P. F. și părți responsabile civilmente, F. de Protecție a V. S. București și . R., având ca obiect - ucidere din culpă (art.178 C.p.) .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 20 septembrie 2012, cu participarea, la acea dată, din partea Ministerului Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Iași – a domnului procuror P. E., cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 27.09.2012, pentru data de 04.10.2012, iar apoi, având în vedere că pentru data de 04.10.2012 completul de judecată nu a fost legal constituit, președintele completului aflându-se la conferința „Justiție și criminalitate informatică” – Ediția a IV-a, organizată la Tg.J. în perioada 04-05.10.2012, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi.

CURTEA DE APEL,

Prin sentința penală nr. 132/03.02.2012 a Judecătoriei V. s-au dispus următoarele:

,, În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală achită inculpatul P. F., fiul lui F. și M., născut la 06.04.1955 în . N., domiciliat în R., .. 1, ., cetățean român, studii superioare, administrator la .. R., fără antecedente penale, C.N.P.-_, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 85 al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită inculpatul P. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 37 al. 3 teza a II-a din Legea nr. 319/2006 și art. 178 al. 2 Cod penal.

Condamnă inculpatul H. G., fiul lui G. și O., născut la 23.02.1975 în B., domiciliat în R., ., ., cetățean român, studii-10 clase+școala profesională, căsătorit, ocupația - conducător auto la .. R., fără antecedente penale, C.N.P.-_, la următoarele pedepse:

- 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 85 al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2, art. 76 lit. e Cod penal;

- 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 38 al. 4 teza II din Lg. nr. 319/2006 cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2, art. 76 lit. e Cod penal;

- 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2, art. 76 lit. d Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal contopește cele trei pedepse aplicate, astfel că inculpatul H. G. va executa pedeapsa rezultantă de 10 (zece) luni închisoare.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condițiile prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului și fixează termen de încercare de 2 ani și 10 luni, conform art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind condițiile revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Respinge excepția lipsei calității procesuale de asigurător invocată de S.C. U. A. S.A. ca neîntemeiată.

Constată că F. de Protecție a V. S., cu sediul în București, .. 40-40 bis, ., nu are calitatea procesuală de parte responsabilă civilmente în prezenta cauză.

În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 49, art. 50, art. 54, art. 55 din Lg. nr. 136/1999 modificată, admite, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile vătămate, constituite părți civile, T. E., T. G. și T. C. D., toate cu domiciliu procesual ales la Cabinet avocat L. F. –Iași, ., județul Iași, respingând restul pretențiilor solicitate de acestea ca neîntemeiate.

Obligă asigurătorul S.C. „U. Asigurari” S.A. București, cu sediul în București, sector 1, . ( denumire anterioară Unita Vienna Insurance Group S.A.), în calitate de asigurător de răspundere civilă, la plata următoarelor sume:

- 3.000 lei către partea civilă T. E., cu titlu de despăgubiri materiale;

- 50.000 lei către partea civilă T. E., cu titlu de daune morale;

- 25.000 lei către partea civilă T. C. D., cu titlu de daune morale;

- 25.000 lei către partea civilă T. G., cu titlu de daune morale;

În baza art. 193 al. 1, 2 Cod procedură penală raportat la art. 49, art. 50, art. 54, art. 55 din Legea nr. 136/1995 obligă asigurătorul S.C. „U. Asigurari” S.A. București, la plata către fiecare din părțile civile a câte unei sumei de 750 lei, cheltuieli de judecată( onorariu avocat).

În baza art. 189, art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul H. G., în solidar cu partea responsabilă civilmente .. R., cu sediul în R., ., județul N., la plata către stat a sumei de 2.500 lei-cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și al judecății. (suma de 1000 lei reprezintă taxa expertizei tehnice, iar suma de 620 lei reprezintă taxa raportului de expertiză medico-legală – autopsie nr. 8/N/06.01.2010). Suma de 75 lei – parte din onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.”

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Pe rolul acestei instanțe, la nr._, a fost înregistrat rechizitoriul nr. 25/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V. prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului H. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin. 3 din OUG 195/2002, art. 38 alin. 4 teza a II-a din Legea 319/2006 și art. 178 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și a inculpatului P. F., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 85 alin. 3 din OUG 195/2002, art. 37 alin. 3 teza a II-a din Legea 319/2006 și art. 178 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că, în ziua de 04.01.2010, a avut loc un accident soldat cu decesul victimei T. I..

S-au constituit părți civile în cauză moștenitorii victimei: T. E., T. G. și T. C. D., solicitând proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Au fost introduse în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente, S.C. „M.” S.R.L. R. și F. de Protecție a V. S. și în calitate de asigurator S.C. „U. A.” S.A. București.

Inculpații H. G. și P. F. au fost audiați atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței și au solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială, probe încuviințate de instanță.

În cauză au fost administrate probele încuviințate de instanță și s-au atașat fișele de cazier judiciar ale inculpaților.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Inculpatul P. F. are calitatea de asociat și administrator al .. R., societate având ca principal obiect de activitate exploatațiile forestiere, inculpatul H. G. este angajat pe postul de conducător auto, iar victima T. loan era angajată pe postul de drujbist la aceeași firmă.

În ziua de 04.01.2010, angajații .. R. au procedat la mutarea utilajelor de la punctul de lucru din localitatea Voineasa (județul lași) la punctul de lucru Chițoc (județul V.). În acest scop. două utilaje TAF au fost încărcate pe o autoplatformă, iar la autoutilitara Renault cu nr. de înmatriculare_ a fost atașată o remorcă vagon neînmatriculată.

În jurul orelor 17:00, coloana de utilaje a plecat către municipiul V., deplasându-se pe DN 15 D. Ansamblul autoutilitară Renault – remorcă vagon a fost condus de către inculpatul H. G., fiind poziționat în interiorul coloanei de vehicule.

În jurul orelor 19:00, coloana de utilaje a ajuns în municipiul V., a intrat pe varianta ocolitoare a municipiului către zona industrială, iar apoi au oprit în apropierea intersecției cu DJ 207 H (drumul către localitatea Chițoc). Întrucât carosabilul era acoperit cu zăpadă și gheață și știau că pe traseu urmau să urce o rampă, s-a constatat că în astfel de condiții nu exista siguranța că drumul va fi accesibil utilajelor. Pentru a afla care era starea drumului în zona rampei, numiții P. V., C. C. și inculpatul H. G. au mers înainte cu un autoturism de teren Land Rover, care însoțea coloana. După inspectarea stării drumului, cei trei au ajuns la concluzia că drumul nu era accesibil utilajelor, astfel că s-au întors. Când au ajuns în dreptul utilajelor, inculpatul H. G. a coborât, iar ceilalți doi au plecat cu autoturismul de teren să caute un drum ocolitor prin localitatea P..

În acest timp, inculpatul H. G., rămas la ansamblul autoutilitară Renault - remorcă vagon împreună cu victima T. loan, s-a gândit să întoarcă ansamblul de vehicule, pentru ca ulterior să poată porni pe drumul pe care îl vor găsi colegii săi.

Inculpatul H. G. s-a urcat la volanul autoutilitarei și a intrat cu ansamblul de vehicule pe DJ 207 H, parcurgând circa 300 metri, până la intersecția din apropierea complexului de locuințe al .. V., unde, în zona primei curbe la dreapta, a oprit. A încercat să efectueze o manevră de mers înapoi pentru a întoarce ansamblul, însă nu a reușit datorită derapajului roților pe carosabilul acoperit cu zăpadă și gheață. În aceste condiții, inculpatul s-a gândit că dacă ar decupla remorca vagon de autoutilitară i-ar fi mai ușor să întoarcă autoutilitara, iar apoi să împingă remorca vagon cu fața. Astfel, inculpatul a ridicat siguranța mecanismului de cuplare-decuplare, a așezat o cală metalică de oprire în fața roții stânga spate a remorcii, i-a cerut victimei T. loan să urmărească decuplarea remorcii, s-a urcat la volan, a pornit motorul și a încercat să pună în mișcare spre înainte autoutilitara.

Chiar și această manevră a fost dificil de realizat în condițiile în care, pe același loc, roțile autoutilitarei derapaseră în momentul în care inculpatul încercase anterior manevra de întoarcere, derapajul roților ducând la bătătorirea zăpezii și formarea gheții sub roți, autovehiculul fiind lipsit de aderență pe roțile tractoare. Mai mult, la ușoara deplasare spre înainte a autoutilitarei, remorca vagon aluneca din inerție către autoutilitară, proțapul remorcii nereușind să iasă din mecanismul de cuplare-decuplare, iar siguranța mecanismului căzând datorită șocului inerțial și închizând din nou cuplajul.

Această manevră a fost efectuată de mai multe ori, însă nu a reușit, în condițiile date. Fiecare încercare nereușită a făcut necesară o nouă intervenție asupra mecanismului de cuplare-decuplare constând în ridicarea manuală a siguranței. Văzând că operația de decuplare nu reușește și la propunerea inculpatului H. G., victima T. loan a intervenit asupra mecanismului de cuplare-decuplare ținând siguranța ridicată, cel mai probabil cu piciorul, poziția corpului său fiind verticală între cele două vehicule ale ansamblului, timp în care inculpatul H. G. a efectuat manevra de deplasare către înainte a autoutilitarei.

În aceste condiții autoutilitara a reușit să se deplaseze pe o distanță foarte scurtă (câteva zeci de centimetri) spre înainte, iar proțapul remorcii vagon a căzut din mecanismul de cuplare-decuplare și a rămas sprijinit pe bara metalică spate a autoutilitarei. În momentul decuplării și în timpul căderii proțapului, remorca vagon s-a deplasat către înainte, spre autoutilitară, surprinzând victima T. loan în aceeași poziție, între cele două vehicule. Deși nu a avut loc un contact material între partea posterioară a autoutilitarei și partea frontală a remorcii vagon, acesta din urmă s-a apropiat suficient de mult de primul încât capul victimei să fie prins între acestea și să sufere leziuni traumatice care au condus la decesul victimei.

Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență V., unde s-a constatat decesul acesteia.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală rezultă că moartea victimei T. loan a fost violentă, s-a instalat la data de 04.01.2010 și a avut drept cauză hemoragia și dilacerarea meningo-cerebrală, urmare a unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu, urmată de aspirare de sânge în căile respiratorii, în condițiile stării de comă; traumatismul cranio-cerebral s-a produs prin comprimare, iar între traumatismul cranio-cerebral și deces există o legătură de cauzalitate directă, necondiționată; sângele și urina recoltate de la cadavru nu conțineau alcool.

Ansamblul de vehicule autoutilitară-remorcă vagon a fost supus unei verificări tehnice de către specialiști din cadrul R.A.R. V., ocazie cu care s-a constatat că autoutilitara corespunde exigențelor tehnice, însă remorca vagon prezintă multiple deficiențe de ordin tehnic, precum: nu este înmatriculată, nu are număr de identificare, nu are sistem de frânare, sistemul de iluminare este improvizat, lipsă siguranțe proțap, suduri artizanale proțap, lipsă prezon roată dreapta spate, lipsă siguranță prezon roata dreapta față, vehiculul fiind construit artizanal fără a fi supus omologării individuale. Deficiențele tehnice constatate asupra remorcii vagon sunt considerate a fi „defecte majore”, iar lipsa sistemului de frânare este considerat a fi „defect periculos", potrivit raportului de verificare.

În cauză a fost dispusă și efectuată o expertiză tehnică, cu privire Ia modul și starea de funcționare a mecanismului de cuplare-decuplare existent pe autoutilitara Renault cu nr. de înmatriculare_, precum și a ansamblului de cuplare a remorcii vagon neînmatriculate. Concluziile raportului de expertiză au fost următoarele:

- potrivit verificărilor și constatărilor efectuate de către specialiștii R.A.R., remorca vagon nu îndeplinește condițiile de admitere în circulație pe drumurile publice;

- mecanismul de cuplare-decuplare existent pe autoutilitara Renault cu nr. de înmatriculare_ este în stare bună de funcționare, fiind supus încercărilor într-o operație de cuplare și apoi a uneia de decuplare;

- mecanismul de cuplare-decuplare existent pe autoutilitara Renault cu numărul de înmatriculare_ este de tip rigid, automat la cuplare și semiautomat la decuplare, este fixat rigid de traversa posterioară a șasiului autovehiculului. Cuplarea se realizează prin intermediul unui bolț de oțel ce coboară automat la introducerea inelului proțapului remorcii. La acționarea manuală a pârghiei în sus, bolțul se ridică, favorizând decuplarea;

- la operațiunea de cuplare se impune dirijarea proțapului remorcii către mecanismul de cuplare, pentru dirijarea proțapului fiind necesară intervenția unei alte persoane decât conducătorul auto. Operațiunea de decuplare se poate însă realiza numai de către conducătorul auto, care acționează pârghia (ridicând bolțul), iar apoi acesta deplasează autovehiculul înainte, moment în care inelul proțapului se desprinde din mecanism. În condiții normale, nu se impune ajutor din partea unei alte persoane la operația de decuplare a remorcii;

- după cuplarea remorcii vagon la autoutilitară s-au măsurat distanțele de 750 mm între extremitatea benei autoutilitarei și cea a remorcii vagon la o înălțime de 1.500 mm (aproximativ la nivelul umerilor), distanță care este periculoasă pentru manipulant în condițiile cuplării remorcii;

- accidentul nu s-a produs pe fondul unor deficiențe de ordin tehnic, datoria victimei T. loan, la momentul decuplării remorcii, fiind cel mult de a supraveghea din exterior operațiunea și de a-i confirma conducătorului auto dacă s-a produs decuplarea;

- decuplarea remorcii vagon de autoutilitară s-a făcut cu dificultate datorită condițiilor mediului înconjurător și a carosabilului acoperit cu gheață, ce a provocat și derapajul celor două vehicule, aceasta determinând probabil și coborârea din cabină a victimei. În condiții normale, operațiunea de decuplare a remorcii se face facil, mecanismul de cuplare-decuplare funcționând corespunzător, cu condiția ca remorca să rămână imobilizată.

În procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la scurt timp de la producerea accidentului sunt consemnate descrierea locului și condițiile în care s-a produs accidentul: partea carosabilă acoperită cu gheață și zăpadă afânată, acostamentele acoperite cu zăpadă, în prelungirea acostamentului de pe sensul V. - Chițoc se află un șanț de scurgere a apei; în zona producerii accidentului nu sunt montate indicatoare rutiere; remorca vagon era decuplată de la autoutilitară, proțapul acesteia fiind poziționat deasupra barei de protecție a autoutilitarei cu 0,7 m în interior; distanța dintre bena autoutilitarei și partea față a remorcii vagon era de 12 cm în partea stângă și 27 cm în partea dreaptă; un stâlp de iluminat public se afla la o distanță de aproximativ 20 m dinapoia remorcii vagon; au fost identificate urme de rulare-derapare în zona roților remorcii vagon; în fața roții stânga spate a remorcii vagon a fost identificată o cală metalică, ce prezenta urme de zăpadă la partea inferioară; sistemul de iluminare al remorcii vagon era decuplat; pe proțapul remorcii vagon au fost identificate pete de culoare brun-roșcat (sânge).

Fotografiile judiciare efectuate cu acel prilej confirmă aspectele consemnate în cuprinsul procesului-verbal.

De asemenea, conform măsurătorilor efectuate la stația meteo Iași, ca urmare a verificărilor efectuate în cursul urmăririi penale în completarea condițiilor atmosferice existente la momentul producerii accidentului, temperatura aerului în ziua respectivă, între orele 20:00 – 20:30, a fost cuprinsă între - 6º C și – 6,5º C.

În cauză a fost efectuată și o anchetă de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă V. cu privire la accidentul produs care a fost calificat ca și accident de muncă mortal. Această anchetă a stabilit drept cauză a producerii accidentului neasigurarea remorcii vagon împotriva deplasării necomandate, care s-a pus în mișcare în momentul decuplării de la autoutilitară, surprinzând victima între vagon și autoutilitară.

S-au mai stabilit ca fiind cauze concurente și expunerea victimei la risc de accidentare prin pătrunderea sa între cele două vehicule, precum și faptul că remorca vagon prezenta deficiențe tehnice.

Referitor la inculpatul H. G., instanța reține că acesta, în calitate de conducător auto, deși cunoștea că remorca vagon nu era aptă circulației pe drumurile publice și nu era înmatriculată, a acceptat să o tracteze pe drumurile publice în astfel de condiții. În legătură cu acest aspect, deși în cursul urmăririi penale inculpatul H. G. a afirmat că ar fi procedat în acest mod ca urmare a dispozițiilor șefului său – P. F. (aspect care nu ar fi fost de natură a-i înlătura răspunderea), cu ocazia audierii în fața instanței acesta a declarat că nu primise dispoziție expresă în acest sens, ci a fost o hotărâre luată în urma consultării cu ceilalți membri ai echipei care efectua deplasarea, inclusiv cu persoana desemnată responsabilă cu mutarea originației de lucru -P. V., din cauza imposibilității urcării acesteia pe platforma auto datorită condițiilor meteo nefavorabile.

De asemenea, inculpatul H. G. nu a respectat nici dispozițiile legale de protecție a muncii prevăzute de art. 22 din Legea 319/2006, conform cărora „Fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât și alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă”, precum și ale dispozițiilor art. 215, art. 220, art. 224 și art. 225 din Normele specifice de securitate a muncii și Protecției sociale aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii nr. 355/1995 potrivit cărora „Cuplarea și decuplarea semiremorcii de autotractor trebuie să se efectueze numai pe teren orizontal și cu semiremorca frânată manual și numai pe suprafețele care să reziste presiunii exercitate de dispozitivul de sprijinire a remorcii pe sol, iar manevrarea remorcilor este permisă numai după ce conducătorul vehiculului motor s-a asigurat că în zona de manevră nu sunt oameni, fiind interzis conducătorilor auto să decupleze semiremorca de autotractor pe drumurile publice.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 189 și 198 din Normele specifice de protecție a muncii pentru transportul intern aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii nr. 330/1998, înainte de pornirea tractorului, conducătorul trebuie să se asigure că nu există persoane între tractor și remorcă, fiind interzisă folosirea remorcilor cu starea tehnică necorespunzătoare.

Dispozițiile legale anterior menționate, încălcate de inculpatul H. G., sunt în vigoare, nefiind abrogate expres sau tacit printr-un act normativ ulterior, fiin pe deplin aplicabile și trebuind respectate.

Apărările inculpatului H. G. constând în faptul că operația de decuplare a reușit din prima și că nu a încercat de mai multe ori să facă acest lucru nu pot fi reținute, acestea necoroborându-se cu restul probelor administrate în cauză.

Într-adevăr, din raportul de expertiză tehnică rezultă că, în condiții normale, operația de decuplare a remorcii de autoutilitară se poate face doar de către conducătorul auto, mecanismul de cuplare-decuplare fiind în stare bună de funcționare și apt de a realiza decuplarea din prima încercare, însă condițiile în care s-a produs accidentul nu erau normale, ci deosebite: timp de iarnă, carosabil acoperit de zăpadă și gheață, temperaturi negative, condiții de natură a influența negativ această operațiune.

Acest lucru este confirmat și de declarațiile martorului I. C. care arată că, în anumite situații, la operația de decuplare mai era nevoie de ajutorul unei alte persoane, precum și de indiciile rezultate din procesul-verbal de cercetare la fața locului și a fotografiilor efectuate, respectiv că exista o ușoară înclinare către partea dreaptă a părții carosabile în zona în care se afla remorca vagon, că exista un strat de gheață sub roțile remorcii vagon, rezultat ca urmare a derapării roților autoutilitarei și probabil și a altor autovehicule care au circulat anterior prin zonă.

Roțile remorcii nu puteau derapa sau roti în gol, întrucât nu sunt conectate la un sistem de transmisie mecanic, rotirea acestora fiind liberă prin tractarea vehiculului, și în plus, nu erau înfrânate mecanic, în lipsa dotării remorcii cu sisteme de frânare. În sprijinul acestei idei sunt și imaginile din foto 12, 14, 18 și 21 (filele 64, 65, 67, 68 dosar urmărire penală), în care se poate observa că în spatele roților față și a celei din dreapta spate au rămas pe suprafața gheții urme de zăpadă ale profilului anvelopelor roților, semn că aceste roți nu au derapat. În schimb, astfel de urme nu se regăsesc în spatele roții stânga spate (foto 23 - fila 69 dosar urmărire penală), în fața căreia a fost montată o cală metalică. Roata stânga spate a fost oarecum înfrânată prin montarea calei, spre deosebire de celelalte roți, astfel că în momentul decuplării remorcii această roată nu s-a rotit, asemeni celorlalte 3 roți, ci a derapat împingând cala metalică spre înainte, pe extremitatea inferioară frontală a calei observându-se urme de zăpadă adunată în timpul deplasării (foto 24 – fila 69 dosar urmărire penală). De altfel, rezultă că montarea calei metalice sub una din roți, în condițiile în care sub suprafața calei se afla gheață, nu a avut nici un efect în imobilizarea remorcii, coeficientul de frecare între cală și gheață fiind extrem de redus.

Maneta siguranței bolțului mecanismului de cuplare-decuplare se afla în poziția cuplat, ceea ce înseamnă că în momentul în care proțapul remorcii s-a decuplat și a căzut pe bara metalică a autoutilitarei, vibrația s-a transmis prin caroseria mașinii, făcând ca bolțul siguranței să cadă pe poziția cuplat;

De asemenea, inelul proțapului remorcii nu se regăsește la nivelul siguranței mecanismului de cuplare-decuplare sau înapoia lui, așa cum în mod normal ar fi trebuit să se găsească, ci cu aproximativ un metru înspre fața autoutilitarei. Aceasta înseamnă că, după ce autoutilitara s-a deplasat spre înainte, în momentul în care proțapul remorcii s-a decuplat de autoutilitară, în timpul foarte scurt în care proțapul se afla în cădere liberă din mecanismul de cuplare-decuplare spre sol, remorca s-a deplasat rapid în față spre autoutilitară astfel încât proțapul remorcii nu a mai avut timp să cadă până pe sol, ci doar cu aproximativ ½ metru, până pe bara metalică spate a autoutilitarei, după care a alunecat pe aceasta, continuându-și înaintarea cu aproximativ un metru odată cu remorca. Zgomotul (bufnitura) pe care inculpatul H. G. l-a auzit în momentul decuplării, provenind dinspre spatele mașinii, a fost cel cauzat de căderea proțapului pe bara autoutilitarei, neexistând un contact între caroseria remorcii și cea a autoutilitarei, raportat leziunilor suferite de victimă.

Pe suprafața proțapului remorcii, pe partea dreaptă, la aproximativ jumătatea lungimii acesteia a fost identificată o pată de sânge. Acesta este locul și poziția în care victima se afla înainte de decuplarea remorcii, adică între cele două vehicule, pe partea dreaptă. De aici rezultă că, pentru ca victima să poată fi surprinsă între cele două vehicule în timp ce remorca se deplasa spre autoutilitară, poziția sa nu putea fi decât verticală, stând în picioare, poziție în care cel mai probabil a ținut ridicată maneta mecanismului de cuplare-decupare cu un picior, rămânând sprijinită pe sol cu celălalt picior. Dacă victima ar fi ținut ridicată maneta mecanismului cu mâna, atunci poziția sa nu putea fi decât aplecat,altfel nu ar fi încăput sub bena autoutilitarei, situație în care nu putea să fie surprinsă cu capul între cele două vehicule;

Distanța măsurată de 12 cm în partea stângă și 27 cm în partea dreaptă dintre bena autoutilitarei și partea față a remorcii vagon indică faptul că remorca s-a deplasat către autoutilitară pe direcția pantei (înclinației) carosabilului, respectiv față dreapta, iar faptul că mecanismul de cuplare-decuplare al autoutilitarei nu era poziționat la extremitatea din spate a caroseriei autoutilitarei, ci la aproximativ un metru distanță de extremitatea spate a benei și sub aceasta, a făcut ca lungimea proțapului remorcii să fie prea scurtă pentru ca respectiva remorcă să poată fi tractată de autoutilitară în condiții de siguranță. Lungimea prea scurtă a proțapului remorcii a făcut ca, după cuplarea celor două vehicule, distanța rămasă între ele să fie prea mică pentru efectuarea în condiții de siguranță a unor manevre, în special a atacării virajelor strânse, când caroseriile celor două vehicule puteau intra în contact. De asemenea, această distanță prea mică între vehicule face ca operația de cuplare a remorcii să fie foarte periculoasă pentru operatorul care dirijează proțapul remorcii către mecanismul de cuplare, în condițiile în care autoutilitara este manevrată cu spatele.

Zona din locul în care s-a produs accidentul era neiluminată, un stâlp cu lumină artificială aflându-se amplasat la distanța de aproximativ 20 metri dinapoia remorcii vagon. Din poziția în care se afla așezat acest stâlp față de remorca vagon, lumina artificială provenind de la stâlp nu putea ajunge la mecanismul de cuplare-decuplare al autoutilitarei, iar luminile de poziție spate ale autoutilitarei nu puteau asigura iluminarea mecanismului, poziționat între acestea. În aceste condiții, victima, dacă ar fi fost poziționată în lateral față de ansamblul de vehicule, nu ar fi avut posibilitatea să vadă mecanismul de cuplare-decuplare al autoutilitarei, așa cum afirmă inculpatul H. G..

În condiții normale, nu ar fi fost necesară intervenția victimei asupra mecanismului de cuplare-decuplare și nici chiar supravegherea acestuia în timpul efectuării operației de decuplare, cu atât mai mult cu cât căderea proțapului remorcii pe sol în timpul decuplării ar fi produs un zgomot sesizabil chiar și de la o distanță mai mare inclusiv de către conducătorul auto aflat în cabină, nefiind necesar ca victima să se apropie pentru a observa dacă s-a realizat decuplarea.

Prezența victimei și surprinderea acesteia între cele două vehicule se datorează faptului că a fost necesară intervenția sa asupra mecanismului de cuplare-decuplare, întrucât nu s-a reușit decuplarea în urma uneia sau a mai multor încercări.

Montarea calei metalice Ia una din roțile remorcii de către inculpatul H. G. s-a făcut probabil și cu scopul de a proteja victima în timpul intervenției pe care urma să o facă Ia o nouă încercare de decuplare, acesta fiind perfect conștient că remorca nu era stabilizată în cazul decuplării și sperând că montarea calei va ține remorca pe loc. Inculpatul nu a realizat însă, deși a observat că a pus cala pe o suprafață de gheață, că montarea calei nu va putea fixa remorca. Astfel, o nouă încercare de decuplare a remorcii a reușit, însă cu prețul vieții victimei. Inculpatul avea obligația de a supraveghea zona de manevră astfel încât nici o persoană să nu pătrundă și să nu se expună riscurilor de accidentare. Inculpatul știa că în zona de manevră nu se afla decât victima, însă nu a luat suficiente măsuri pentru a se asigura că aceasta nu va pătrunde în zona de pericol. Chiar dacă ar fi reală susținerea acestuia că nu i-a cerut victimei să intervină asupra mecanismului de cuplare-decuplare, ci doar să supravegheze din exterior decuplarea, inculpatul este responsabil pentru faptul că el însuși nu a putut supraveghea, uitându-se în oglinzile retrovizoare și în condiții de întuneric, ca victima să nu pătrundă în zona de pericol. Exista posibilitatea ca inculpatul să-i ceară victimei să stea în cabină sau la o anumită distanță în fața mașinii, pentru a o putea vedea și a se asigura că se află într-o zonă sigură. În plus, dacă victima ar fi trebuit doar să supravegheze decuplarea și să-l anunțe pe inculpat-așa cum afirmă acesta, ar fi fost normal să o supravegheze de pe partea stângă a ansamblului de vehicule, unde ar fi fost mai aproape de postul de conducere al inculpatului și comunicarea cu acesta ar fi fost mult mai facilă. Pătrunderea victimei pe partea dreaptă a ansamblului de vehicule se explică prin faptul că, chiar și anterior decuplării, distanța dintre extremitatea remorcii și cea a autoutilitarei era mai mare în partea dreaptă, părându-i-se mai sigur să intervină prin partea dreaptă.

Față de toate aspectele menționate, instanța constată că accidentul s-a produs exclusiv ca urmare a unor cauze de natură umană.

Aceste cauze constau atât în nerespectarea de către inculpatul H. G. a normelor legale de protecție a muncii cu ocazia efectuării operației de decuplare a remorcii, precum și a dispozițiilor din legislația privind circulația pe drumurile publice care stabilesc obligații referitoare la punerea în circulație pe astfel de drumuri a remorcilor care nu sunt omologate, necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, fără inspecție tehnică periodică valabilă și fără a fi înmatriculate (art. 9 alin. 1, art. 10 alin. 1, art. 12 alin. 1 și art. 13 alin. 1 din OUG 195/2002), cât și în nerespectarea de către victima T. I. a prevederilor art. 22 din Legea 319/2006 conform cărora „Fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională propria persoană”.

Astfel, față de modalitatea de derulare a faptelor, instanța urmează să rețină și culpa concurentă a victimei T. I..

Așa cum rezultă și din concluziile raportului de expertiză tehnică, în urma observațiilor de la fața locului, a operațiunilor de cuplare și decuplare a remorcii-vagon de autobasculantă, între cele două vehicule la manevra de decuplare nu avea ce căuta nicio persoană. Datoria numitului T. I., având în vedere de calitatea sa de drujbist în cadrul firmei, la momentul decuplării remorcii-vagon, era de a nu interveni în nici un mod sau, cel mult, de a supraveghea din exterior și de pe partea stângă a ansamblului autoutilitară-remorca vagon, operațiunea, deoarece aceasta se desfășura pe timp de noapte și pe suprafața de drum acoperită cu zăpadă ce favoriza derapajul, pentru a confirma conducătorului auto dacă s-a produs decuplarea.

Și din procesul-verbal de cercetare a evenimentului întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă V. rezultă că la producerea accidentului a concurat și faptul că victima T. I. s-a expus la risc de accidentare prin pătrunderea între remorca tip vagon de dormit și autoutilitara marca Renault, încălcând astfel prevederile art. 22 din Legea 319/2006.

Ori, numitul T. I., avea instructajul privind regulile de protecție și securitate a muncii efectuat la zi, așa cum rezultă din actele aflate la dosar și, mai mult, față de calitatea sa de drujbist, potrivit fișei postului, acesta nu avea atribuții în domeniul rutier.

Într-adevăr, inculpatul H. G. nu trebuia să solicite victimei T. I. sprijin pentru decuplarea remorcii-vagon de autoutilitara Renault, însă nu trebuie neglijată nici culpa victimei, regulile privind protecția și securitatea în muncă, așa cum sunt reglementate de lege, trebuind respectate deopotrivă de toți lucrătorii.

Față de aceste aspecte, nu se poate reține în prezenta cauză doar cauză esențială unică a producerii rezultatului conduita inculpatului H. G. care a tractat remorca-vagon deși nu era înmatriculată și nu respecta condițiile punerii în circulație, încercând decuplarea acesteia în condițiile meteo existente la acel moment și asigurând doar cu o cală remorca împotriva alunecării, solicitând totodată victimei să ajute efectiv la decuplare, nerespectând astfel prevederile Legii 319/2006, ignorându-se total culpa victimei.

Pentru stabilirea legăturii de cauzalitate trebuie să se facă deosebire între contribuțiile esențiale, necesare, fără de care rezultatul nu s-ar fi produs și contribuțiile înlesnitoare, fără de care rezultatul s-ar fi putut produce, dar într-o altă modalitate și măsură decât cea în care a avut loc.

Prin urmare, culpa victimei T. I. a concurat deopotrivă cu culpa inculpatului H. G. la producerea accidentului, culpă pe care instanța o va reține într-un procent de 50%.

Instanța nu va reține ca și cauze ale producerii accidentului, cauze de natură tehnică pentru următoarele motive.

Din concluziile expertului tehnic rezultă că „accidentul nu s-a produs pe fondul unor deficiențe de ordin tehnic”, ale mecanismului de cuplare-decuplare existent pe autoutilitară, acest mecanism făcând de altfel, și obiectul expertizei tehnice.

Cu privire la remorca vagon, specialiștii RAR care au verificat-o au constatat existența unor deficiențe, respectiv: lipsa dotării acesteia cu două sisteme de frânare impuse de lege (o instalație de frânare acționată din cabina autovehiculului trăgător și un dispozitiv care să permită imobilizarea roților când remorcile sau semiremorcile sunt decuplate de autovehiculul trăgător), sistem de iluminare improvizat, lipse siguranțe proțap, suduri artizanale proțap, lipsă prezon roata dreapta spate, lipsă siguranță prezon dreapta față, concluzionând totodată că este vorba de un vehicul construit artizanal nesupus omologării individuale.

Considerăm însă că acest aspect nu poate fi reținut ca și cauză a producerii accidentului, atât timp cât remorca nu fusese destinată deplasării pe drumurile publice, ci destinația sa era de cabină-dormitor în punctele de lucru unde echipa își desfășura activitatea, transportul acesteia până în acel loc făcându-se, conform regulilor interne stabilite în cadrul societății, pe platformă.

Prin urmare, producerea accidentului a fost determinată, în principal, de acțiunea inculpatului H. G. de a tracta acea remorcă pe drumurile publice, în loc de a o transporta pe platformă.

Astfel, așa cum rezultă din Decizia nr. 2/05.01.2009 (fila 131 – volumul I dosar instanță) în vederea bunei desfășurări a activității de transport rutier, dată de inculpatul P. F., în calitate de administrator al .. R., deplasarea utilajelor și vagoanelor dormitor folosite în domeniul exploatării forestiere și construcțiilor de drumuri forestiere se va face pe trailere sau platforme auto autorizate de către organele competente, iar cu privire la acestea au fost instruiți angajații societății, inclusiv inculpatul H. G., după cum reiese din fișa de instruire individuală privind securitatea în muncă, cu prilejul instructajului din consemnarea din data de 15.01.2009 (fila 155 – volum I dosar instanță).

Referitor la inculpatul P. F., în sarcina acestuia a fost reținută săvârșirea infracțiunilor de instigare la tractarea unei remorci neînmatriculate pe drumurile publice, prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 85 alin. 3 din OUG 195/2002, de neluare a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea în muncă, prevăzută de art. 37 alin. 3 teza a II-a din Legea 319/2006 și ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 85 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 constând în fapta inculpatului P. F. de a determina pe inculpatul H. G., prin darea unei dispoziții de serviciu, să tracteze remorca vagon neînmatriculată pe DN15D și DJ 207H, instanța constată pe baza probelor administrate în cauză că aceasta nu există, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a Cod procedură penală.

Astfel, în afara declarațiilor inculpatului H. G. și ale martorului I. C., date în cursul urmăririi penale, în sensul că dispozițiile de tractare a remorcii ar fi fost dată de inculpatul P. F., nicio altă probă nu confirmă acest lucru.

Mai mult, chiar cei doi, în declarațiile date în fața instanței revin și arată că hotărârea de a tracta remorca a fost luată în urma consultării membrilor echipei care efectua deplasarea, fără a se cere în vreun fel avizul inculpatului P. F..

Aceste declarații vor fi avute în vedere de instanță, având în vedere faptul că se coroborează cu restul probelor și că, atât timp cât existau persoane desemnate tocmai în scopul desfășurării acestei activități în bune condiții, nu era necesar vreun acord al inculpatului P. F..

Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, pentru data de 04.01.2010, a fost programată mutarea utilajelor de la punctul de lucru din localitatea Voineasa (județul Iași) la punctul de lucru Chițoc (județul V.).

În acest sens, a fost desemnat, prin delegația nr. 8/04.01.2010 (fila 152 volum I dosar instanță), numitul P. V. să conducă activitatea de mutare a originației de șantier din punctul de lucru Voinești în punctul de lucru Chițoc (fila 152). De asemenea, prin Decizia nr. 71/23.01.2009, în vederea asigurării condițiilor de funcționare a Sistemului de calitate, era desemnat numitul C. C. în funcția de persoană desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier în cadrul societății.

Mai mult, chiar în dimineața respectivă, în cadrul ședinței de lucru la care au participat atât inculpatul H. G. cât și victima T. I., a fost analizată, printre altele și respectarea cu strictețe a legislației privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și a Regulamentului intern al societății, după cum rezultă din procesul-verbal întocmit și tabelul nominal cu participanții la ședință (filele 214, 215 – volum I dosar instanță).

Așadar, este evident că hotărârea de a tracta remorca vagon neînmatriculată a fost luată ca urmare a consultării comune a echipei de lucru și nu ca urmare a dispoziției administratorului societății – inculpatul P. F., dispoziție cu privire la care s-a demonstrat că nu a fost și nici nu se impunea a fi dată de acesta în condițiile în care fusese desemnat numitul P. V. – persoană care să conducă deplasarea și exista și un șef al compartimentului de transport.

Articolul 25 Cod penal definește instigatorul ca fiind persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Astfel, instigatorul este autorul moral al infracțiunii și lui îi aparține hotărârea de a săvârși o infracțiune, hotărâre pe care o transmite altei persoane (instigatului).

Observăm astfel, că de esența instigării este efectuarea unei activități de determinare din partea instigatorului, de transplantarea în conștiința instigatului a hotărârii de a săvârși o faptă prevăzută de legea penală prin orice mijloace, activitate care trebuie să se situeze în timp anterior luării hotărârii de a comite fapta de către autor.

Ori, atât timp cât din materialul probator existent la dosar nu s-a dovedit sub nicio formă o astfel de activitate din partea inculpatului P. F., instanța va dispune achitarea acestuia ca urmare a incidenței în cauză a impedimentului legal prevăzut de art. 10 lit. a Cod procedură penală.

Referitor la infracțiunea de neluare a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea în muncă, prevăzută de art. 37 alin. 3 teza a II-a din Legea 319/2006, reținută în sarcina inculpatului P. F. și constând în neluarea din culpă de către acesta a măsurilor legale de protecție a muncii în domeniul transporturilor rutiere, respectiv că nu a asigurat starea tehnică corespunzătoare a remorcii vagon, punând-o în procesul muncii într-o stare care prezintă pericol pentru securitatea lucrătorilor și a altor persoane, nu a asigurat dotarea remorcii cu sisteme de frânare și de iluminare obligatorii, dând dispoziție angajaților să o folosească în aceste condiții, iar acest fapt a produs consecințe deosebite – decesul victimei T. I., instanța constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, remorca vagon implicată în accident și aparținând societății al cărei administrator este P. F. nu era folosită și nici destinată circulației pe drumurile publice, ci era utilizată ca și dormitor pentru muncitorii care își desfășurau activitatea într-un anumit punct de lucru, deplasarea acesteia făcându-se, conform regulilor interioare stabilite, pe platformă.

Această remorcă, așa cum rezultă și din constatarea făcută de specialiștii RAR, era construită artizanal, nesupusă omologării individuale, nefiind destinată tractării pe drumurile publice, motiv pentru care instanța reține că inculpatul P. F. nu avea obligația asigurării stării tehnice corespunzătoare a acesteia în acest scop, respectiv dotării cu sistem de frânare și de iluminare.

Raportat destinației pe care remorca-vagon o avea în procesul muncii din cadrul .. R., respectiv aceea de dormitor, aceasta nu prezenta pericol pentru securitatea lucrătorilor și a altor persoane, accidentul care a avut ca urmare decesul victimei T. I. producându-se în urma hotărârii luate de inculpatul H. G. împreună cu ceilalți lucrători din echipa de deplasare, inclusiv a persoanei desemnate să conducă această activitate – P. V., de a o tracta pe drumurile publice în aceste condiții, fără a rezulta din probele administrate în cauză că inculpatul P. F. ar fi dat o dispoziție în acest sens.

Astfel, nu se poate vorbi despre o legătură de cauzalitate între decesul victimei T. I. și neasigurarea stării corespunzătoare circulației pe drumurile publice a remorcii-vagon dormitor.

Dacă inculpatul H. G. ar fi respectat regulile interne stabilite pentru transporturile rutiere cu privire la deplasarea remorcii-vagon pe platformă, reguli care i-au fost aduse la cunoștință și pe care le cunoștea, și nu prin tractarea acesteia, nu s-ar fi creat condițiile producerii accidentului respectiv.

Așadar, instanța reține că față de aceste aspecte nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. 3 teza a II-a din Legea 319/2006, motiv pentru care va dispune achitarea inculpatului P. F. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru comiterea acestei infracțiuni.

A fost reținută în sarcina inculpatului P. F. și infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, constând în nerespectarea de către acesta a dispozițiilor legale de protecție a muncii în domeniul transporturilor rutiere, faptă care a dus la accidentarea și decesul victimei T. I..

Din materialul probator aflat la dosar se observă că inculpatul P. F. – în calitate de administrator al .. R. a luat toate măsurile legale în privința protecției muncii, așa cum sunt acestea prevăzute de dispozițiile Legii 319/2006, respectiv asigurarea securității și protecției sănătății lucrătorilor, prevenirea riscurilor profesionale, informarea și instruirea lucrătorilor și asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în muncă, apelându-se chiar la o persoană autorizată în acest scop (P.F.A. – A. G. M.).

Astfel, încă din anul 2009, s-a procedat la identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor în securitatea și sănătatea în muncă pentru fiecare componentă a sistemului de muncă la locurile de muncă din cadrul .. R. (filele 64 – 83 – dosar instanță – volum I), fiind întocmite și instrucțiuni proprii de lucru ce trebuie respectate de către angajații societății, particularizate în funcție de calitatea fiecăruia, inclusiv pentru conducătorii auto (filele 132 – 138) și pentru cei care desfășurau activități de exploatare forestieră (filele 139 – 145 volum I dosar instanță), precum și fișe ale postului pentru fiecare angajat.

De asemenea, a fost desemnată, prin Decizia nr. 930/05.X.2009 (fila 151 – volum I dosar instanță), ținând seama de cerințele impuse pentru asigurarea condițiilor de funcționare a sistemului de calitate, în calitate de persoană cu atribuții în domeniul sănătății și securității în muncă în cadrul societății, numitul S. C. C., iar, prin Decizia nr. 71/23.01.2009 (fila 153 volum I dosar instanță), în calitate de persoană cu conducerea permanentă și efectivă a activității de transport rutier în cadrul societății, a fost desemnat numitul C. C..

Au fost întocmite și fișe de instruire individuală privind securitatea și sănătatea în muncă pentru fiecare angajat, realizându-se și instruiri periodice în acest sens, o astfel de instruire având loc chiar și în dimineața zilei în care s-a produs accidentul.

De asemenea, prin Decizia nr. 02/05.01.2009 (fila 131 volum I dosar instanță), au fost stabilite și norme interne în vederea bunei desfășurări a activității de transport rutier ținând seama și de specificul activității (exploatare forestieră, reparații și întrețineri drumuri forestiere), prin care s-a stabilit cu claritate modalitatea de deplasare a utilajelor și vagoanelor dormitor folosite în desfășurarea activității, respectiv „doar pe trailere sau platforme auto autorizate de către organele competente”.

De altfel, și în raportul întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu ocazia cercetării evenimentului în urma constatărilor făcute (fila 138 volum II dosar de urmărire penală), propunerile pentru cercetare penală au fost făcute doar cu privire la inculpatul H. G..

Față de toate acestea, se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. 2 Cod penal reținută în sarcina inculpatului P. F., atât timp cât rezultatul periculos (decesul victimei T. I.) nu s-a produs ca urmare a nerespectării de către inculpatul P. F. a dispozițiilor legale de protecție a muncii în domeniul transporturilor rutiere, constatându-se astfel lipsa legăturii de cauzalitate.

În consecință, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală instanța va dispune achitarea inculpatului P. F. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. 2 Cod penal.

Situația de fapt, în modalitatea prezentată, este confirmată de mijloacele de probă aflate la dosar: proces-verbal de cercetare a accidentului de muncă, declarații inculpați, declarații martori, acte, fotografii judiciare, raport de expertiză tehnică judiciară, raport de expertiză medico-legală (necropsie), raport de verificare, fișe de cazier judiciar ale celor doi inculpați.

În raport de aceste probatorii, instanța constată că, în cauză, a fost răsturnată în mod neîndoielnic prezumția legală relativă de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului H. G. prin dispozițiile art. 66 și art. 5 indice 2 Cod procedură penală, art. 23 alin. 11 din Constituție și art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, făcându-se dovada certă și indubitabilă a săvârșirii faptelor reținute în rechizitoriu, precum și incidența impedimentelor legale prevăzute de art. 10 lit. a și d cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului P. F., așa cum au fost anterior expuse.

Prin urmare, faptele inculpatului H. G., așa cum au fost reținute, întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni, săvârșite în concurs:

- ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al. 2 Cod penal, constând în nerespectarea dispozițiilor legale de protecție a muncii în domeniul transporturilor rutiere, faptă care a dus la accidentarea victimei T. loan și la decesul acesteia;

- nerespectarea obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea în muncă, prevăzută de art. 38 al. 4 teza a II-a din Legea 319/2006, constând în nerespectarea din culpă a dispozițiilor legale de protecție a muncii în domeniul transporturilor rutiere (referitoare la: desfășurarea activității sale astfel încât să nu expună la pericol de accidentare alte persoane; modul de efectuare a operației de decuplare a remorcii de autoutilitară (nu s-a asigurat că locul în care urma să efectueze decuplarea este orizontal, nu a înfrânat manual remorca); nu s-a asigurat că victima nu va pătrunde între cele două vehicule și nu intervine asupra mecanismului de decuplare, deși știa că aceasta se afla în zona de manevră; a folosit cu știință o remorcă aflată într-o stare tehnică total necorespunzătoare circulației pe drumurile publice), faptă care a produs consecințe deosebite.

Legea 319/2006 nu definește noțiunea de „consecințe deosebite", însă din clasificarea accidentelor de muncă dată prin art. 31 (accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice; accidente care produc invaliditate; accidente mortale; accidente colective, când sunt accidentate cel puțin 3 persoane în același timp și din aceeași cauză) putem deduce că accidentul de muncă ce a avut ca urmare decesul unei persoane reprezintă o „consecință deosebită”, spre deosebire de „accidentul ușor” (art. 5 lit. q - eveniment care are drept consecință leziuni superficiale care necesită numai acordarea primelor îngrijiri medicale și a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică de 3 zile);

- tractarea unei remorci neînmatriculate pe drumurile publice, prevăzută de art. 85 al. 3 din O.U.G. 195/2002, constând în tractarea remorcii vagon neînmatriculate pe DN 15 D și DJ 207 H.

Vinovăția inculpatului H. G. în săvârșirea acestor infracțiuni a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, niciuna din probele administrate nefiind de natură a naște dubii sub acest aspect, motiv pentru care instanța va dispune condamnarea acestuia la câte o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de textele incriminatoare.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate, instanța va ține seama de limitele de pedeapsă fixate de textele incriminatoare, de gradul de pericol social al fiecărei infracțiuni concretizat în împrejurările care compun conținutul constitutiv al acestora, dar și extrinseci acestuia, cum sunt, modalitatea săvârșirii activității infracționale și urmările cauzate, concretizarea în atingerea adusă vieții și integrității corporale și a sănătății precum și crearea unei stări de pericol pentru circulația pe drumurile publice, precum împrejurările concrete ale comiterii faptelor, respectiv culpa concurentă a victimei.

Circumstanțele reale și personale, respectiv persoana inculpatului, familist, cu o bună conduită în societate anterior comiterii faptei, vârsta acestuia, atitudinea avută de inculpat pe parcursul procesului penal, prezentându-se la fiecare termen de judecată, faptul că acesta este la primul conflict cu legea penală, vor fi avute în vedere de instanță ca și circumstanțe atenuante în favoarea sa, prevăzute de art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2 Cod penal și, pe cale de consecință, la stabilirea pedepselor ce se vor aplica acestuia, se va da eficiență dispozițiilor art. 76 lit. d, e Cod penal, coborând pedepsele în limitele permise de aceste texte de lege.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile ce-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Pentru ca o pedeapsă să-și atingă scopul preventiv, ea trebuie să fie aleasă și dozată încât prin funcțiile ei să realizeze un efect preventiv maxim.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal, art. 52 alin. 1 – potrivit căruia „ scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.

Orice pedeapsă aplicată și executată adresându-se unei anumite persoane concrete, care a săvârșit o anumită infracțiune, este evident că funcțiile sale nu vor putea acționa eficient în direcția prevenirii, decât dacă, prin genul și întinderea sa, va fi perfect adaptată cazului individual concret. O asemenea adaptare implică, în primul rând, luarea în considerare a faptei săvârșite, nu ca entitate particularizată prin unele trăsături specifice, având un rezultat determinat calitativ și cantitativ ci săvârșită în contextul unor anumite situații, stări sau împrejurări. Toate cele de mai sus imprimă infracțiunii săvârșite o gravitate proprie, de care trebuie să se țină seama la aplicarea pedepsei concrete.

Adaptarea pedepsei implică, în al doilea rând, cerința de a se ține seama, sub multiplele ei aspecte, de persoana infractorului. Infractorul - persoană fizică concretă - este cel care trebuie reeducat și intimidat pentru a nu mai săvârși alte infracțiuni; voința, rațiunea sentimentele sale trebuie să fie în așa fel influențate încât el să-și modifice comportamentul, iar acest rezultat să nu fie numai de moment trecător, ci de durată.

Sintetizând aceste elemente, instanța apreciază că pedepsele ce vor fi aplicate inculpatului în prezenta cauză vor reprezenta tratamente penale juste, în contextul dat, realizându-se totodată și scopul acțiunii penale înserat în economia art. 52 Cod penal, fiind respectat și principiul proporționalității, referitor la gravitatea faptelor penale oglindită în cuantumul pedepselor aplicate.

În baza art. 33 lit. a Cod penal având în vedere faptul că inculpatul H. G. a comis infracțiunile reținute în prezenta cauză mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, adică în condițiile concursului real de infracțiuni, în temeiul art. 34 lit. b Cod penal instanța va contopi pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 10 (zece) luni închisoare.

Se vor interzice inculpatului și drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal – adică a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat – ca pedeapsă accesorie, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.

În ce privește pedeapsa accesorie ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța constată că prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, Curtea Europeană a drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot deținuților, dacă este aplicabilă de drept tuturor deținuților condamnați ce se află în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura sau gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu articolul 3 din protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului și Libertăților Fundamentale.

Obligativitatea aplicării cauzei menționate de către autoritatea judecătorească română rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în plus prin art. 20 alin.2 din Constituție se prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În același sens, se rețin și dispozițiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a statuat că dispozițiile art. 71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c Cod penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 lin.3 Cod penal.

Prin urmare, instanța apreciază că în raport cu infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, natura acestora și ceea ce denotă ele despre personalitatea sa, se impune a se interzice numai exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. l lit. a teza a II-a de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b Cod penal ca pedepse accesorii.

Instanța, având în vedere persoana inculpatului, care a avut o bună conduită în colectivitate, atitudinea de recunoaștere și regret avută de acesta, vârsta sa, apreciază că sunt suficiente temeiuri că acesta se va putea îndrepta și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate.

Raportat considerentelor mai sus expuse, instanța apreciind că există suficiente temeiuri de îndreptare a inculpatului în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni și al reintegrării în societate fără privarea de libertate a acestuia și fiind îndeplinite cumulativ și condițiile prev. de art.81 C.pen, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare 2 ani și 10 luni, fixat în condițiile art. 82 Cod penal.

Având în vedere dispozițiile art. 71 alin 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii va suspenda și executarea pedepsei accesorii.

Potrivit dispozițiilor art. 359 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În latura civilă a cauzei, s-au constituit părți civile (fila 29 dosar instanță – volum I) T. E. – mama victimei, cu suma de 50.000 lei – despăgubiri materiale (contravaloarea cheltuielilor efectuate cu înmormântarea și alte obiceiuri creștinești) și cu suma de 1.000.000 lei – daune morale, T. C.-D. și T. G. – frații victimei, cu suma de câte 1.000.000 lei fiecare – daune morale.

În cursul cercetării judecătorești a fost depusă la dosar copia poliței de asigurare RCA ./12/S5/KX nr. 00_/08.X.2009 cu valabilitate de la 07.XI.2009 la 06.05.2010, din care rezultă că autospeciala marca Renault Kerox cu numărul de identificare VF 634 D PA_, aflată în proprietatea .. R., era asigurată la S.C. „U. A.” S.A. București, motiv pentru care s-a dispus introducerea în cauză a acestei societăți de asigurare în calitate de asigurător.

De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 1000 alin. 3 cod civil (în vigoare la momentul comiterii faptei) și că inculpatul H. G. era angajat al .. R. în calitate de conducător auto, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a acestei societăți pentru următoarele motive:

Pentru angajarea răspunderii comitentului, pe lângă condițiile răspunderii pentru fapta proprie a prepusului, este necesară și întrunirea a două condiții speciale și anume: examinarea raportului de prepușenie și săvârșirea faptei ilicite și a prejudiciului de către prepus în cadrul funcției încredințate de către comitent, condiții îndeplinite în prezenta cauză.

Astfel, inculpatul H. G. era angajat al părții responsabile civilmente, existând între aceștia un raport de subordonare prin care comitentul i-a încredințat funcția pe care a exercitat-o (inculpatul H. G. era la data de 04.01.2010 angajat la .. cu contract de muncă).

Raportul de prepușenie dintre inculpat și partea responsabilă civilmente s-a încheiat cu acordul de voință al părților, materializat prin îndeplinirea de către prepus a unor activități pe seama comitentului, raport care exista la data comiterii faptei.

Este îndeplinită astfel, și doua condiție care să angajeze și răspunderea comitentului alături de prepus, în sensul că fapta ilicită prejudiciabilă a fost săvârșită de către prepus în exercitarea funcției încredințate de comitent.

La termenul din data de 13.09.2011 (fila 175 volum I dosar instanță) asigurătorul S.C. U. A. S.A. a invocat excepția lipsei calității sale de asigurător motivat de faptul că accidentul care a avut ca urmare decesul victimei T. I. a fost accident de muncă și nu rutier, solicitând introducerea în cauză a Casei Naționale de Pensii în calitate de asigurator, iar în situația în care instanța va aprecia totuși că este vorba de un accident rutier, având în vedere că rezultatul periculos s-a produs ca urmare a deplasării remorcii-vagon, care nu era înmatriculată și nici asigurată, are calitate de parte responsabilă civilmente – Asociația F. de Protecție a V. S..

La termenul din data de 18.X.2011, instanța a prorogat pronunțarea cu privire la calitatea de asigurător a S.C. „U. A.” S.A. și respectiv de parte responsabilă civilmente a Asociației Fondului de Protecție a V. S. odată cu fondul, considerând că în acest scop sunt necesare aprecieri asupra aspectelor ce țin de fondul cauzei și a respins solicitarea de introducere în cauză a Casei Naționale de Pensii – în calitate de asigurator ca neîntemeiată, pentru motivele expuse în Încheierea de ședință de la acel termen (filele 224 – 225 volum I dosar instanță).

Referitor la solicitarea privind lipsa calității de asigurător a S.C. U. A. S.A. și reținerea calității de parte responsabilă civilmente a Asociației Fondului de Protecție a V. S., instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Decesul victimei T. I. s-a produs ca urmare a surprinderii acesteia în poziție verticală între cele două vehicule, capul acesteia fiind prins și comprimat între acestea, raportat leziunilor constatate.

Apropierea celor două vehicule a avut loc atât ca urmare a deplasării în față a autospecialei marca Renault pe o distanță de până la 1 m, cât și a alunecării remorcii vagon care s-a pus în mișcare în momentul decuplării, această situație rezultând din datele menționate în actele existente la dosar.

Potrivit prevederilor Codului rutier (art. 75 din OUG 195/2002) accidentul de circulație este un eveniment care întrunește cumulativ următoarele condiții: s-a produs pe un drum public ori și-a avut originea într-un asemenea loc, a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale și în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare, condiții care sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Astfel, evenimentul a avut loc pe DJ 207H, a avut ca urmare decesul victimei T. I., fiind implicate atât autospeciala marca Renault – în mișcare, cât și remorca – vagon.

Este adevărat că evenimentul din prezenta cauză s-a produs și ca urmare a nerespectării unor dispoziții privind protecția și securitatea în muncă, însă acest aspect nu este de natură să schimbe natura acestuia din accident rutier produs pe drumurile publice.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 51 din Ordinul nr. 21/2009 al CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aplicabil la data producerii accidentului, în cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca este atașată vehiculului tractor, răspunderea aparține vehiculului tractor, situație existentă și în prezenta cauză.

Astfel, accidentul s-a produs în condițiile în care remorca-vagon era atașată la autoutilitară, în încercarea de a se realiza decuplarea, din mecanismul de cuplare-decuplare, decuplare care a avut loc ca urmare și a intervenției victimei, în momentul deplasării înainte pe o distanță scurtă a autospecialei, chiar și în această situație remorca rămânând atașată vehiculului trăgător, proțapul acesteia căzând din mecanismul de cuplare-decuplare, dar rămânând sprijinit pe bara metalică spate a autoutilitarei, fapt rezultat din constatările efectuate în cauză și explicat și prin „bufnitura” pe care a auzit-o șoferul autoutilitarei – inculpatul H. G. care, de altfel, l-a determinat și să oprească vehiculul pe care îl conducea.

Pentru aceste motive, instanța constată lipsa calității de parte responsabilă civilmente a Asociației Fondului de Protecție a V. S. și, față de dispozițiile Legii 136/1995 coroborate cu prevederile Ordinului nr. 21/2009 a C.S.A., precum și cu dispozițiile Deciziei în interesul legii a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2005, constată calitatea de asigurator a S.C. U. A. S.A. București.

În privința acțiunii civile exercitate în prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 14 alin. 1 Cod procedură penală, aceasta are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului.

Acțiunea civilă, alăturată celei penale, își are izvorul juridic în dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil(față de data comiterii faptei, anterioară intrării în vigoare a Noului Cod Civil) și, prin urmare, este necesar să se verifice existența condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Potrivit dispozițiilor art. 998 Cod civil orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. De asemenea, conform art. 999 Cod civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.

Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite anumite condiții și anume: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză, instanța constată îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale în ceea ce privește părțile civile.

Referitor la persoana fizică sau juridică căreia îi va reveni obligația de a plăti sumele stabilite cu titlu de despăgubiri, instanța constată că este S.C. U. A. S.A. București, pentru motivele expuse anterior.

Răspunderea civilă a asigurătorului este reglementată prin dispozițiile speciale ale legii civile – Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, fără a se face trimitere la vreo dispoziție care să permită să i se atribuie calitatea de parte responsabilă civilmente, astfel că, în cazul asigurărilor de răspundere civilă, societățile de asigurare au obligația despăgubirii persoanelor păgubite în limitele stabilite de contract sau lege odată cu producerea cazului asigurat, plata despăgubirilor făcându-se în temeiul contractului și nu pe ideea de culpă care caracterizează răspunderea pentru fapta altuia.

Prin O.U.G. nr. 61/2005, art. 57 din Legea nr. 136/1995 a fost abrogat, iar forma modificată, în vigoare la acest moment, a Legii nr. 136/1995 cuprinde mențiuni exprese din care rezultă numai obligația asigurătorului de a acorda despăgubiri – în limita obligației acestuia stabilită anual (art. 49 alin. 1 - „asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule; art. 54 alin. 1 conform căruia drepturile persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă; art. 55 alin. 1 conform căruia despăgubirile de plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite).

De asemenea, conform art. 1041 Cod civil, solidaritatea pasivă nu se prezumă, ci aceasta trebuie prevăzută expres de lege sau prin convenția părților, fiind necesară o exprimare clară și neîndoielnică a intenției părților în acest sens, respectiv că debitorii se obligă în solidar, iar asemenea mențiuni, ce privesc răspunderea civilă solidară a asigurătorului și asiguratului, se constată că nu se regăsesc în Legea 136/1995 modificată, privind asigurările și reasigurările în România sau în contractul de asigurare reglementat în Capitolul 2 din același act normativ.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 55 alin. 3 din Legea 136/1995, potrivit cărora, despăgubirile se plătesc chiar asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit art. 58 din același act normativ.

Așadar, potrivit art. 49 din Legea 136/1995 modificată, „asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil”.

În același sens sunt și prevederile art. 50 din Legea 136/1995 modificată. Mai mult, conform art. 54 din aceeași lege, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia.

Din interpretarea coroborată a art. 50 și a art. 54 din Legea 136/1995, rezultă că asigurătorul de răspundere civilă va acorda persoanelor prejudiciate despăgubiri, noțiune care include atât dezdăunările, precum și cheltuielile de judecată, făcute de persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces.

În raport de data producerii accidentului -04.01.2010, această limită este prevăzută expres în Ordinul nr. 21/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, conform căruia „pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse prin unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire de stabilește, pentru anul 2010, la un nivel de 2.500.000 Euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de B.N.R.”

Așadar, prevederile Legii 136/1995 menționate anterior, coroborate cu dispozițiile din Ordinul nr. 21/2009, stabilesc expres că asigurătorii acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane păgubite prin accidente fără a face nici o distincție între calitatea de persoană fizică/juridică a persoanei vătămate și fără a limita în vreun fel categoriile de prejudicii pentru care este instituită răspunderea asigurătorului.

Instanța va reține și că, potrivit art.26 din Ordinul nr. 21/2009, asigurătorul are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubiri, dovedite prin orice mijloc de probă.

De asemenea, conform art. 51 alin. 1 din Legea 136/1995, despăgubirile se datorează de asigurător chiar și atunci când cel care conduce autovehiculul implicat în accident este o altă persoană decât asiguratul, asigurarea obligatorie de răspundere civilă acoperind toate accidentele de autovehicule asigurate.

În prezenta cauză, inculpatul H. G. a condus autovehiculul implicat în accident, autovehicul care aparținea .. R. al cărei angajat era, și care, la data producerii accidentului -04.01.2010, avea încheiată polița de asigurare ./12/S5/KX nr. 00_ din 08.10.2009 cu valabilitate 07.11._10, cu Societatea de asigurare S.C. U. A. S.A. București - fila 63 vol. 1 - dosar instanță.

Raportat culpei concurente a victimei T. I., apreciată de instanță ca fiind de 50 %, urmează a fi diminuate proporțional cu acest procent sumele ce vor fi admise de instanță cu titlu de despăgubiri.

În privința despăgubirilor solicitate de partea civilă T. E. - mama victimei, aceasta a solicitat suma de 50.000 lei cu titlul de despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare, precum și cele efectuate cu prilejul îndeplinirii ritualurilor religioase, sumă care este însă apreciată de către instanță ca fiind exagerată, motiv pentru care le va admite în parte, în măsura în care au fost dovedite.

Este adevărat că ar fi absurd și total inechitabil să se pretindă mamei victimei ca, în momentele tragice, de maximă tristețe, pricinuite de pierderea bruscă a fiului său, să se îngrijească în principal de preconstituirea de probe pentru procesul penal, însă pentru acordarea de despăgubiri civile cu caracter material este totuși necesar să se stabilească prin probe certe atât existența unui prejudiciu cât și valoarea acestuia. Astfel, tragerea la răspundere civilă a autorului faptei ilicite nu poate să opereze decât în limita valorii prejudiciului real și efectiv produs.

Rezultă deci că despăgubirile civile datorate ca urmare a comiterii unui delict nu sunt nelimitate și nici prestabilite legislativ ca întindere, ci dimpotrivă acestea trebuie stabilite prin probe.

Sistemul nostru de drept are la bază principiul liberei aprecieri a probelor, acesta fiind reglementat expres de art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, conform căruia „probele nu au valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate”, mijloacele de probă fiind enumerate de dispozițiile art. 64 Cod procedură penală, printre acestea fiind nu numai înscrisurile, ci și declarațiile părții civile și a martorilor.

În cauza dedusă judecății au fost administrate pentru dovedirea pretențiilor civile ca mijloace de probă declarațiile de martori, care se coroborează și care nu pot fi înlăturate, precum și înscrisuri.

Pentru dovedirea despăgubirilor materiale solicitate, au fost audiați martorii B. C. (fila 106) și O. A. (fila 107), declarațiile acestora confirmând cheltuielile efectuate de partea civilă T. E. atât cu înmormântarea victimei, cât și cu praznicele ulterioare care au fost făcute potrivit obiceiurilor locului, aceștia declarând că s-au cheltuit în jur de 6.000 lei. Aceste susțineri se coroborează și cu actele depuse de partea civilă la dosar (facturi și chitanțe din care rezultă cheltuirea sumei de 2197 lei).

În consecință, instanța apreciază drept întemeiată solicitarea de acordare a daunelor materiale a părții civile, însă în cuantumul pe care aceasta l-a dovedit, motiv pentru care o va admite în parte, respectiv suma de 6.000 lei, sumă care urmează a fi diminuată proporțional cu culpa concurentă a victimei, respingând restul pretențiilor solicitate cu acest titlu ca neîntemeiate.

Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă T. E., instanța apreciază, fără îndoială, că dispariția în condiții tragice a fiului său a produs acesteia o traumă psihică greu de depășit, fapt confirmat atât de către martorii audiați, dar care rezultă și din însăși urmarea produsă de fapta culpabilă a inculpatului.

La stabilirea daunelor morale instanța va avea în vedere însă, ca suma de bani ce se va acorda părții civile T. E. să aibă efecte compensatorii, să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, suma ce va fi stabilită fiind menită să nu realizeze o îmbogățire fără just temei a părții civile, ci o dezdăunare echitabilă pentru suferința încercată.

Instanța apreciază că partea civilă T. E. - mama victimei, este îndreptățită la acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale, acestea având un caracter pur afectiv, prejudiciul astfel cauzat vizând afectarea relațiilor bazate pe legături sufletești, legături care sunt specifice vieții de familie.

Potrivit jurisprudenței CEDO, la aprecierea gradului de atingere a valorilor sociale ocrotite se impune examinarea cazului dedus judecății, avându-se în vedere părțile, calitatea lor, precum și urmările produse. Așadar, încălcarea acestor valori generează dreptul și obligația la repararea consecințelor și, chiar dacă s-a statuat că prejudiciul nepatrimonial nu are un conținut economic, evaluarea acestuia nu înseamnă stabilirea echivalenței în bani a valorilor încălcate prin fapta ilicită, stabilindu-se că atingerile aduse acestei valori, manifestate concret, permit aprecierea intensității și gravității lor în raport de toate împrejurările cauzei.

Prin urmare, nu este vorba de o reparare propriu-zisă, respectiv de o repunere în situația anterioară, care de altfel nici nu este posibilă, daunele morale având doar menirea de a ușura suferințele părților civile, cauzate de pierderea într-un moment total neașteptat a unei ființe dragi.

Instanța arată că nu poate fi negat rezultatul dăunător direct, de natură morală, al infracțiunii asupra părții civile căreia i-au fost aduse în mod real vătămări asupra valorilor și drepturilor nepatrimoniale.

Întregul material probator administrat în cauză a demonstrat existența faptei ilicite săvârșite de inculpat, a prejudiciului nepatrimonial produs constând în suferințele psihice apărute ca urmare a decesului fiului, survenit în urma accidentului de circulație, legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, precum și vinovăția inculpatului în forma culpei.

Suferința mamei nu poate fi măsurată și nici evaluată în bani, însă este cert că aceasta a rămas profund îndurerată și că nu va putea fi nicicum consolată de pierderea suferită.

Dimensiunea prejudiciului moral suferit de partea civilă T. E. se impune a fi stabilită astfel, nu doar raportat la intensitatea durerilor psihice, la gradul de lezare a sentimentelor de afecțiune care stau la baza relațiilor concrete dintre părinți și copii, dar și la intensitatea acestor relații, existența sprijinului moral, consecințele înregistrate în planul vieții familiale și sociale.

Având în vedere că răspunderea civilă are caracter reparator, fără a fi în același timp și o pedeapsă, instanța consideră că suma de 100.000 lei este proporțională și suficientă cu prejudiciul moral suferit de aceasta, urmând a fi diminuată în raport de culpa concurentă a victimei.

S-au constituit părți civile în cauză și T. C. D. și T. G. –frații victimei, cu sumele de câte 1.000.000 lei fiecare-daune morale.

În privința acordării acestora de daune morale, instanța le consideră îndreptățite, deoarece este evident că decesul fratelui lor, în vârstă de 40 de ani, vârstă apropiată cu a acestora, a cauzat acestora o puternică suferință care cu greu poate fi cuantificată, având în vedere că între aceștia exista o legătură strânsă.

Considerăm însă, față de considerentele anterior expuse, că suma de câte 50.000 lei fiecare este proporțională acestui prejudiciu și aceste sume urmând a fi reduse în raport de culpa concurentă a victimei.

Față de toate aceste considerente expuse, instanța va obliga la plata despăgubirilor materiale și a daunelor morale admise, către părțile vătămate, constituite părți civile în cauză, asigurătorul S.C. „U. Asigurari” S.A. București, în calitate de asigurător de răspundere civilă, acestea nedepășind limita impusă de Ordonanța nr. 21/2009.

Constatând culpa procesuală a inculpatului H. G. și calitate de parte responsabilă civilmente a .. R., în baza art. 189, 191 Cod procedură penală îl va obliga pe acesta, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare avansate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, către stat.

În conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. 1, 2 Cod procedură penală raportat la art. 49, 50, 54, 55 din Legea 136/1995 modificată raportat și la dispozițiile Ordinului nr. 21/2009 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România, va obliga S.C. „U. Asigurari” S.A. București, în calitate de asigurător de răspundere civilă, la plata sumei de câte 750 lei - către fiecare din părțile civile T. E., T. C. D. și T. G., reprezentând cheltuieli de judecată - onorar avocat, conform chitanței nr. 473/10.09.2011 depusă la dosar(sume rezultate în urma reducerii proporțional culpei victimei).

În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria V., părțile civile T. E., T. G., T. C. D., inculpatul H. G. și asigurătorul S.C. „ U. Asigurari” S.A. București.

Parchetul de pe lângă Judecătoria V. a solicitat condamnarea inculpatului P. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 85 al. 3 din O.U.G. 195/2002, art. 37 al. 3 teza a II-a din Legea 319/2006 și art. 178 al. 2 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen., iar pe latură civilă să fie obligat și acest inculpat la plata de despăgubiri către părțile civile.

Se arată în motivele de recurs ale parchetului că instanța de fond a făcut o greșită apreciere cu privire la natura cauzelor producerii accidentului, reținându-le doar pe cele de natură umană și înlăturându-le în mod nejustificat pe cele de natură tehnică și că s-a făcut o greșită apreciere a contribuției culpelor la producerea accidentului, reținând culpa inculpatului H. G. în proporție de 50%, precum și culpa victimei în proporție de 50%.

Se susține că instanța de fond nu a cântărit în mod obiectiv probele referitoare la fapta inculpatului P. F. de instigare la tractarea unei remorci neînmatriculate pe drumurile publice și a apreciat în mod greșit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de neluare a măsurilor de protecție a muncii, prevăzută de art. 37 ah 3 teza a II-a din Legea 319/2006, precum și ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al. 2 C. pen..

Asigurătorul S.C. „U. Asigurari” S.A. București a invocat nelegalitatea horărârii recurate, sub aspectul greșitei constatări de către instanța de fond a calității sale procesuale de asigurator, sens în care a solicitat, în recurs, să se constate, că în cauza de față nu are această calitate.

În acest sens arată că în momentul deplasării remorcii vagon, autoutilitara nu se afla în mișcare, iar în momentul producerii coliziunii cele două vehicule nu erau cuplate. Aceste aspecte determină, în soluționarea laturii civile, reținerea incidenței Legii 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, și art. 3 din Ordinul C.S.A. 1/2008, care prevede răspunderea F.P.V.S. pentru prejudiciile produse ca urmare a acțiunii directe a vehiculului neasigurat.

Părțile civile T. E., T. G., T. C. D., au invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate sub aspectul soluționării acțiunilor civile. Au solicitat să se constate că daunele materiale au fost probate în totalitate, prin înscrisuri, martori și prezumții, sens în care solicită acordarea lor integrală. Cu privire la daunele morale se solicită acordarea lor în valoarea solicitată, în raport de gravitatea consecințelor faptei și față de o . trimiteri jurisprudențiale. S-a mai solicitat actualizarea sumelor la dobânda BNR de la data producerii accidentului și obligarea asiguratorului la plata cheltuielilor judiciare efectuate, atât la fond, cât și în recurs.

Inculpatul H. G. a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate, solicitând achitarea sa pentru infracțiunile prev. de art. 38 al. 4 teza II din Lg. nr. 319/2006 și art. 178 al. 2 Cod penal, arătând că nu se face vinovat de comiterea acestora, deoarece din probele administrate rezultă că la data accidentului angajatorul nu stabilise prin instrucțiuni proprii modalitatea în care trebuia să se facă transportul, remorcarea și parcarea utilajelor specifice activității de exploatare forestieră la punctele da lucru, sens în care coinculpatul P. F. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 al. 3 teza a II-a din Legea nr. 319/2006. Se mai arată că singura vinovăție în producerea accidentului nu poate aparține decât victimei care a acționat în afara atribuțiilor de serviciu, a dat dovadă de imprudență, de neglijență gravă, de o lipsă de minimă diligență pe care trebuia să o aibă orice persoană. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 a solicitat aplicarea art. 18¹ Cod penal, raportat la modalitatea și împrejurările în care s-a comis această faptă și referințele pozitive ce caracterizează persoana sa.

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385⁶ al. 3 Cod Procedură Penală, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a realizat o cercetarea judecătorească amănunțită, prin administrarea probatoriului necesar. Însă, în procesul de apreciere a probatoriului, instanța de fond nu a produs o corectă coroborare a acestuia, reținând o situație de fapt distorsionată, relativ la faptele care sunt relevate de probe.

Instanța a făcut o greșită apreciere cu privire la natura cauzelor producerii accidentului, reținându-le pe cele de natură umană, cu limitări nejustificate, și înlăturându-le pe cele de natură tehnică.

Astfel, cu toate că destinația principală a remorcii-vagon era aceea de a caza muncitorii societății la punctele de lucru, în ziua de 04.01.2010, aceasta a fost atașată autoutilitarei conduse de către inculpatul H. G. și tractată pe drumurile publice, din județul Iași până în județul V., în locul unde s-a produs accidentul.

S-a dovedit, prin constatarea specialiștilor din cadrul Registrului Auto Român, faptul că remorca-vagon prezenta multiple deficiențe de ordin tehnic, precum: nu este înmatriculată, nu are număr de identificare, nu are sistem de frânare, sistemul de iluminare este improvizat, lipsă siguranțe proțap, suduri artizanale proțap, lipsă prezon roată dreapta spate, lipsă siguranță prezon roata dreapta față, vehiculul este construit artizanal și nu este supus omologării individuale, undele dintre aceste deficiențe fiind calificate ca „defecte majore", iar altele ca „defecte periculoase".

Remorca-vagon a fost tractată pe drumurile publice în ziua respectivă cu toate că nu era în primul rând înmatriculată, cerință obligatorie din punct de vedere al legislației rutiere, iar în al doilea rând era absolut improprie circulației pe drumurile publice, prezentând o multitudine de grave deficiențe de ordin tehnic.

Dacă remorca-vagon ar fi avut un sistem de frânare și de staționare funcțional, care ar fi permis blocarea roților înainte de efectuarea operației de decuplare de la autoutilitară, șansele ca remorca să se deplaseze în momentul decuplării și ca accidentul să se producă ar fi fost cu mult mai mici. Astfel, chiar dacă, după momentul decuplării, în situația existenței și acționării unui sistem de frânare funcțional, remorca-vagon nu ar fi rămas perfect stabilizată, aceasta s-ar fi deplasat spre înainte pe o distanță mai redusă decât distanța cu care s-a deplasat în lipsa dotării cu un sistem de frânare. Diferența între lipsa dotării remorcii-vagon cu un sistem de frânare și eventualitatea în care aceasta ar fi fost dotată cu un astfel de sistem, iar sistemul să fi fost acționat înaintea operației decuplării, constă în faptul că victima ar fi avut șanse reale de supraviețuire sau chiar nici nu ar fi fost accidentată.

Prin urmare, pe lângă cauzele de natură umană, la producerea accidentului și-au adus în mod evident contribuția și cauze de natură tehnică.

Curtea reține că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a contribuției culpelor la producerea accidentului, reținând culpa inculpatului H. G. în proporție de 50%, precum și culpa victimei în proporție de 50%.

Între culpa inculpatului H. G. și cea a victimei este necesar a

fi făcută o diferențiere bazată pe argumente reale și obiective. Accidentul fiind

calificat de muncă, contribuția fiecăruia din cele două persoane

trebuie raportată atât atribuțiilor de serviciu ale acestora, cât și a prevederilor

legale sau a normativelor de protecție a muncii încălcate.

Inculpatul H. G. era angajat pe postul de conducător auto, având atribuții de serviciu pe linia conducerii și manevrării în condiții de siguranță a vehiculelor care îi erau încredințate, cu respectarea legislației privind circulația pe drumurile publice. Astfel, pe lângă încălcarea interdicției de tractare a unei remorci neînmatriculate pe drumurile publice, având importanță cauzală prin aceea că accidentul s-a produs în timpul efectuării unei manevre a ansamblului de vehicule pe un drum public, inculpatul a încălcat și dispoziții ale legislației și normativelor în materia protecției muncii: art. 22 din Legea 319/2006 (desfășurarea activității conform pregătirii și instruirii, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare propria persoană sau alte persoane), art. 215 din Normele specifice de securitate a muncii pentru transporturi rutiere aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 355/24.10.1995 (modul în care se efectuează cuplare-decuplarea remorcii), art. 220, art. 224 și art. 225 din aceleași norme (modul de manevrare a remorcilor și a efectuării operațiilor de cuplare-decuplare), art. 189 și art. 198 din Normele specifice de protecție a muncii pentru transportul intern aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 330/08.06.1998 (starea tehnică a remorcilor și obligația conducătorului auto de a se asigura că între autovehicul și remorcă nu se află persoane).

Victima T. I. era angajată pe postul de drujbist, având ca atribuții de serviciu tăierea cu drujba a arborilor și materialului lemnos de la punctele de lucru, neavând nici un fel de atribuții în legătură cu (auto)vehiculele societății. Instanța a reținut culpa acestuia prin încălcarea dispozițiilor art. 22 din Legea 319/2006 (desfășurarea activității conform pregătirii și instruirii, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare propria persoană sau alte persoane).

Raportat specificului activității în care s-a produs accidentul, respectiv transport rutier, Curtea reține faptul că inculpatul H. G. era profesionist în acest domeniu, pe când victima nu avea calificare.

Prin urmare, inculpatului H. G. îi reveneau obligații decurgând strict din meseria pe care o desfășura, acesta încălcând mai multe dispoziții legale și normative de protecția muncii decât victima, căreia nu i se poate imputa decât faptul că a pătruns în zona cu risc de accidentare.

Astfel, Curtea reține că la producerea accidentului victima are o contribuție culpabilă de 20%, iar inculpații H. G. și P. F. o contribuție de 40% fiecare.

Curtea constată că probele administrate nu conduc la concluzia excluderii din lanțul cauzal a culpei inculpatului P. F..

Acesta, în calitate de administrator al .. R., nu și-a îndeplinit în mod complet și eficient obligațiile impuse de legislația și normativele de protecție a muncii, punând în procesul muncii un echipament (remorca-vagon) impropriu, care nu poate oferi minime condiții de siguranță în exploatare. In plus, el este cel care a dat dispoziția ca remorca-vagon să fie transportată pe roți de la un punct de lucru la altul, deși era conștient de faptul că remorca nu era aptă circulației pe drumurile publice.

Instanța de fond nu a apreciat în mod obiectiv probele referitoare la fapta inculpatului P. F. de instigare la tractarea unei remorci neînmatriculate pe drumurile publice.

Din declarațiile învinuiților H. G. și P. F., precum și a martorului Izmana C., date în cursul urmăririi penale, rezultă acest lucru fără nici un dubiu.

Inculpatul H. G. a declarat în cursul urmăririi penale: „Mai atașasem și înainte de acest moment vagonul la autoutilitara Renault, pe care îl deplasasem în diferite locații, însă pe distanțe mai scurte", „Arăt că am primit dispoziție de la administratorul firmei, P. F., să atașez vagonul la mașină și să îl transport de la Voinești la Chițoc",„Arăt că în chiar ziua respectivă i-am atras atenția administratorului, înainte de a pleca, că vagonul nu este înmatriculat și că nu este în regulă să circule pe drumurile publice, însă acesta a dat dispoziție să mergem așa", „...am primit dispoziție de la administratorul firmei, P. F., să transport vagonul-remorcă de la un punct de lucru la altul, circulând în acest fel pe drumurile publice,i-am spus acestuia că vagonul respectiv nu putea circula pe drumurile publice în astfel de condiții, însă acesta a dat dispoziție să îl transport (remorchez) așa cum este".

Inculpatul P. F. a declarat în cursul urmăririi penale: „Arăt că în ziua respectivă nu a dat nimeni o dispoziție expresă de a tracta vagonul cu autobasculanta, ci s-a procedat astfel întrucât nu era o altă soluție șl pentru că se mai procedase la fel și cu alte ocazii".

Martorul Izmana C. a declarat în aceeași fază procesuală: "Știu că administratorul firmei, P. F., a dat dispoziția ca vagonul să fie mutat de la Voinești la Chițoc", "Arăt că, în calitate de șofer, am mai transportat și eu vagonul respectiv cu alte ocazii", "Arăt că și atunci când am transportat eu personal vagonul dintr-un punct de lucru în altul, a fost tot din dispoziția administratorului".

Din coroborarea acestor declarații rezultă fără echivoc că remorca-vagon a mai fost tractată pe drumurile publice și cu alte ocazii, la punctele de lucru, din dispoziția inculpatului P. F.; același inculpat a dat dispoziția ca remorca-vagon să fie tractată pe drumurile publice de la Voinești la Chițoc în ziua producerii accidentului.

Instanța de fond nu a reținut declarațiile date de inculpatul H. G. și martorul Izmana C. în cursul urmăririi penale, motivând că aceștia au revenit asupra declarațiilor în cursul judecății, când au afirmat că, hotărârea de a tracta remorca a fost luată în urma consultării membrilor echipei care a efectuat deplasarea, fără a se cere avizul inculpatului P. F..

Curtea constată că aprecierea realității faptelor prezentate de inculpatul H. G. și martorul Izmana C., numai prin reținerea declarațiilor celor doi date în fața instanței, fără a analiza factorii care au dus la modificarea parțială a acestor două declarații, nu reprezintă un proces marcat de legalitate, pornind de la prezumția greșită că declarațiile date în fața instanței beneficiază, de plano, de un mai mare grad de credibilitate. Percepția nemijlocită a probelor este un factor important în procesul de analiză a acestora, însă nu este exclusiv și trebuie coroborat cu celelalte elemente care rezultă din dosar, mai ales când versiunile expuse de martori în fazele procesului penal sunt diferite.

În cauza de față, Curtea reține că în cursul urmăririi penale, atât inculpații, cât șl martorii, au fost audiați de către procuror cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, cele declarate fiind consemnate întocmai, fără presiuni sau influențe de nici un fel. Martorii sau inculpații nu au reclamat nicio astfel de intervenție asupra lor, care să determine o alterare a declarațiilor din cursul urmăririi penale. În acest context, se poate observa că inculpatul H. G. a declarat același aspect de doua ori, fa două date diferite, în cursul urmăririi penale, respectiv la 12.04.2010 și 25.01.2011, precizând că a primit dispoziție de la inculpatul P. F. de a tracta remorca-vagon pe drumurile publice la punctul de lucru de la Chițoc, astfel răspunzând la întrebări puse în mod expres pentru lămurirea situației de fapt.

Modificarea declarațiilor acestor persoane a fost în favoarea inculpatului P. F., deoarece acest inculpat are un ascendent asupra celuilalt inculpat și asupra martorilor prin faptul că aceste persoane sunt în continuare angajate la firma sa și sunt dependente de inculpat în păstrarea locului de muncă.

Această concluzie este întărită de aspectele rezultate din cercetări, respectiv faptul că în ziua respectivă, din coloana de autovehicule care s-a deplasat către punctul de lucru Chițoc, a făcut parte și o platformă condusă de martorul Izmana C., pe care au fost încărcate două utilaje TAF. Aceasta era platforma pe care teoretic ar fi trebuit să fie încărcată remorca-vagon. După încărcarea celor două utilaje, pe platformă nu mai era loc șl pentru încărcarea remorcii-vagon; soluția cea mai economică de deplasare era ca remorca-vagon să fie tractată, pentru a lăsa loc liber de încărcare utilajelor TAF, în caz contrar ar fi trebuit ca platforma să mai facă încă un drum la vechiul punct de lucru, dar care nu se mai putea realiza în cursul aceleiași zile; remorca-vagon era necesară pentru cazarea lucrătorilor la noul punct de lucru chiar din prima zi,

Prin urmare, Curtea constată că fapta de instigare la tractarea unei remorci neînmatriculate pe drumurile publice există șl că a fost săvârșită de către inculpatul P. F..

Instanța de fond a apreciat în mod greșit și că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de neluare a măsurilor de protecție a muncii, prevăzută de art. 37 alin. 3 teza a II-a din Legea 319/2006.

Motivarea instanței a fost că remorca-vagon nu era folosită și nici destinată circulației pe drumurile publice, ci era utilizată ca și dormitor pentru muncitorii care își desfășurau activitatea într-un anume punct de lucru, deplasarea acesteia făcându-se, conform regulilor interioare stabilite, pe platformă iar inculpatul P. F. nu avea obligația asigurării stării tehnice corespunzătoare a acesteia în acest scop, respectiv a dotării cu sistem de frânare și iluminare.

Curtea constată că instanța de fond a ignorat total un fapt real, anume că în ziua de 04.01.2010 respectiva remorcă-vagon a circulat pe drumurile publice, fiind tractată de către autoutilitara condusă de inculpatul H. G. la instigarea inculpatului P. F..

Dacă acea remorcă-vagon nu ar fi circulat niciodată pe drumurile publice, inculpatul P. F. nu ar fi avut obligația de a-i asigura starea tehnică corespunzătoare circulației pe drumurile publice, însă, în momentul în care inculpatul a dat dispoziția ca remorca-vagon să fie transportată pe propriile roți la punctul de lucru, intervine în mod automat șl imediat obligația acestuia de îi asigura și starea tehnică corespunzătoare în acest sens.

Instanța a apreciat în mod greșit că remorca-vagon nu prezenta pericol pentru siguranța lucrătorilor, raportându-se la destinația pe care aceasta o avea în procesul muncii, aceea de dormitor. Ori, nu acest aspect era important și nici dedus judecății, ci trebuia avută în vedere destinația pe care remorca-vagon a avut-o în momentul producerii accidentului care a avut ca urmare decesul victimei, doar acest moment prezentând interes în cauză.

Obligațiile rezultând din dispozițiile legale și normativele de protecție a muncii încălcate de către inculpatul P. F. sunt: art. 13 lit. q din Legea 319/2006 (obligația angajatorului de a asigura echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor), art. 452 lit. b și art. 455 din Normele specifice de securitate a muncii pentru transporturi rutiere aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 355/24.10.1995 (sistemele de siguranță cu care trebuie să fie dotate remorcile), art. 112 și art. 198 din Normele specifice de protecție a muncii pentru transportul intern aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 330/08-06h.1998 (sistemele de semnalizare cu care trebuie dotate remorcile și starea tehnică a acestora), art. 3 al.1 din H.G. 1146/2006 (obligația angajatorului de a pune la dispoziția lucrătorilor echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor și care să corespundă lucrului prestat).

După cum se poate observa, sunt instituite o . obligații în sarcina angajatorului, independent de faptul că acesta a angajat o persoană care se ocupă cu problemele privind instructajul și protecția muncii. Rolul angajatorului, prin prisma acestor obligații, este acela de a asigura baza materială pentru achiziția și dotarea lucrătorilor cu echipamente corespunzătoare și de a lua deciziile în acest sens.

Prin urmare, Curtea constată că există infracțiunea de neluare a măsurilor de protecție a muncii, prin omisiunea din culpă a inculpatului P. F., în calitate de angajator, de a asigura și pune la dispoziția lucrătorilor echipamente corespunzătoare muncii prestate care să nu le pună în pericol securitatea și sănătatea, există legătură de cauzalitate între decesul victimei T. I. urmare a accidentului de muncă și neasigurarea stării tehnice corespunzătoare circulației pe drumurile publice a remorcii-vagon, iar aceasta a fost săvârșită de către inculpatul P. F..

În aceeași ordine de idei, Curtea constată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al. 2 C. pen.

Instanța a motivat că inculpatul P. F. a luat toate măsurile legale în privința protecției muncii, prin apelarea la o persoană autorizată în acest scop, întocmirea de instrucțiuni proprii de lucru, desemnarea lui S. C. ca persoană cu atribuții în domeniul sănătății și securității în muncă, desemnarea lui C. C. ca persoană responsabilă cu conducerea permanentă și efectivă a activității de transport rutier în cadrul societății, întocmirea fișelor de instruire individuală privind fost stabilirea de norme interne în vederea bunei desfășurări a activității de transport rutier.

Măsurile luate de către inculpat pe linia protecției muncii, invocate de către instanță, sunt reale, însă faptul că inculpatul a luat unele măsuri pe linie de protecție a muncii nu înseamnă că acest lucru este și suficient pentru prevenirea în totalitate a accidentelor de muncă. Altfel spus, prevenirea accidentelor de muncă nu constă doar în numărul măsurilor luate, ci și în conținutul și eficiența acestora.

Faptul că în raportul întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă cu ocazia cercetării evenimentului s-au făcut propuneri de cercetare penală doar cu privire la inculpatul H. G., nu este de natură a atrage răspunderea penală exclusiv a acestui inculpat, așa cum a motivat instanța. Organul de urmărire penală nu este ținut de propunerile inspectorilor de muncă în privința stabilirii răspunderii penale, fiind singurul competent a stabili care sunt persoanele care se fac responsabile din punct de vedere penal de producerea unui accident de muncă, de a dispune cu privire la începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată a acestora.

Contribuția inculpatului P. F. la producerea accidentului de muncă soldat cu decesul victimei T. I. constituie o verigă în lanțul cauzal, situată în timp anterior contribuției inculpatului H. G., care nu poate fi înlăturată fără consecința ruperii întregului lanț. Astfel, inculpatul P. F. nu a luat măsurile necesare dotării tehnice corespunzătoare a remorcii-vagon și a dat dispoziție ca vehiculul să circule pe drumurile publice în aceste condiții, inculpatul H. G., în respectarea acestor dispoziții, a tractat remorca-vagon de la Voinești către Chițoc, unde, nerespectând normele de protecție a muncii în timpul efectuării unei manevre a ansamblului de vehicule pe care îl conducea a făcut posibilă accidentarea mortală a victimei T. I..

Fiecare verigă din acest lanț cauzal este urmarea naturală a celei anterioare, astfel că nu poate fi disociată contribuția inculpatului P. F. de cea a inculpatului H. G. dar și de cea a victimei.

Curtea constată că instanța de fond a făcut o aplicare a tezelor moniste privind legătura de cauzalitate dintre acțiunea/acțiunile specifice laturii obiective a infracțiunii de ucidere din culpă și urmarea imediată, respectiv decesul victimei, reținând că rezultatul periculos nu s-ar fi produs dacă inculpatul nu ar fi realizat acțiunile incriminate.

Curtea apreciază că tezele pluraliste sunt cele aplicabile în domeniul legăturii de cauzalitate dintre acțiunile/inacțiunile inculpatului și urmarea imediată, teze conform cărora, sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate condițiile care l-au precedat și fără de care rezultatul nu s-ar fi produs. Deci, orice condiție care a precedat și a avut o legătură cât de mică cu rezultatul este cauză a acestuia, este echivalentă cu cauza.

Pentru a stabili caracterul „sine qua non” al condițiilor din speța de față, Curtea a utilizat procedeul eliminării ipotetice a acestora din antecedența rezultatului și a concluzionat că acesta, respectiv decesul victimei, nu s-ar fi produs fără realizarea activităților inculpaților P. F. și H. G. dar și a victimei.

Curtea a procedat la cercetarea în parte a cauzelor, respectiv a încălcărilor prevederilor legale de către inculpați și victimă, pentru a stabili măsura în care, fiecare, a contribuit la producerea rezultatului.

Punctual, în analiza distinctă a acestor condiții, pentru a putea defini caracterul de contribuție cauzal necesară a acțiunii victimelor, Curtea a reconfigurat succesiunea evenimentelor, concluzionând în sensul situației expuse mai sus.

În concret, acțiunile și inacțiunile celor doi inculpați reprezintă contribuția esențială la producerea rezultatului periculos iar activitatea victimei, element care implică o . factori specifici, arătați mai sus, constituie o contribuție cauzal necesară în producerea rezultatului. Tocmai natura diferită a contribuțiilor inculpaților și victimei la producerea accidentului impune stabilirea proporțiilor culpei concurente în sarcina fiecăruia dintre ei. Astfel, contribuția esențială a inculpaților la producerea rezultatului periculos impune reținerea unei culpe determinante de 80% în sarcina acestora, câte 40% pentru fiecare, iar natura cauzal necesară a contribuției victimei justifică atribuirea unei culpe de 20% pentru aceasta în cadrul culpei concurente.

Prin urmare, Curtea constată că există fapta de ucidere din culpă, având ca rezultat decesul victimei T. I. urmare a unui accident de muncă produs prin neluarea și nerespectarea legislației și normativelor de protecție a muncii, există legătură de cauzalitate dintre decesul victimei T. I. și fapta inculpatului P. F. în varianta neluării dispozițiilor legale de protecție a muncii în domeniul transporturilor rutiere, iar fapta a fost săvârșită de către inculpatul P. F..

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi stabilite în sarcina inculpatului P. F., Curtea va ține seama de limitele de pedeapsă fixate de textele incriminatoare, de gradul de pericol social al fiecărei infracțiuni, modalitatea săvârșirii activității infracționale și urmările cauzate, precum și împrejurările concrete ale comiterii faptelor, respectiv culpa concurentă a inculpaților și a victimei.

În același timp, lipsa antecedentelor penale, aspect corelat cu persoana inculpatului, familist, cu o bună conduită în societate anterior comiterii faptei, vârsta acestuia, atitudinea avută de inculpat pe parcursul procesului penal, că este integrat social, precum și poziția procesuală corectă, constând în prezentarea în fața organelor de cercetare penală, a instanțelor de judecată, cooperarea cu acestea, constituie elemente care, în ansamblul factual marcat de specificul activității infracționale concrete, justifică reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1, lit. a, c, alin. 2 Cod penal, cu rezultatul stabilirii unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, dozate corespunzător atingerii scopurilor și funcțiilor acesteia. În procesul de stabilire al cuantumului concret al pedepselor principale, sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al circumstanțelor atenuante la care s-a făcut trimitere, Curtea va avea în vedere, și ponderea culpei reținută în sarcina sa în cadrul culpei concurente.

Prin urmare, Curtea apreciază că în raport cu infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, natura acestora, se impune a se interzice numai exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. l lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, ca și ca pedepse accesorii.

Având în vedere persoana inculpatului, care a avut o bună conduită în colectivitate, vârsta sa, circumstanțele personale și reale ale faptei, Curtea apreciază că sunt suficiente temeiuri că acesta se va putea îndrepta și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate.

Fiind îndeplinite cumulativ și condițiile prev. de art.81 C.pen, Curtea va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare 2 ani și 10 luni, fixat în condițiile art. 82 Cod penal.

Având în vedere dispozițiile art. 71 alin 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, Curtea va suspenda și executarea pedepsei accesorii.

Potrivit dispozițiilor art. 359 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Raportat la aspectele reținute mai sus, Curtea constată că este fondat recursul parchetului, cu limitările vizând procentul alocat în cadrul culpei concurente, așa cum s-a indicat în expunerea de mai sus, iar recursul inculpatului H. G. va fi admis numai în considerarea reținerii vinovăției inculpatului P. F., cu consecința modificării cuantumului culpei la săvârșirea infracțiunilor imputate.

În ceea ce privește celelalte aspecte de nelegalitate și netemeinicie invocate de inculpatul H. G., Curtea le găsește neîntemeiate, deoarece vinovăția acestuia pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea de instanța fondului rezultă din coroborarea probelor administrate.

Acesta, în calitate de conducător auto, deși cunoștea că remorca vagon nu era aptă circulației pe drumurile publice și nu era înmatriculată, a acceptat să o tracteze pe drumurile publice în astfel de condiții. Astfel, nu a respectat dispozițiile legale de protecție a muncii prevăzute de art. 22 din Legea 319/2006, conform cărora „Fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât și alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă”, precum și ale dispozițiilor art. 215, art. 220, art. 224 și art. 225 din Normele specifice de securitate a muncii și Protecției sociale aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii nr. 355/1995 potrivit cărora „Cuplarea și decuplarea semiremorcii de autotractor trebuie să se efectueze numai pe teren orizontal și cu semiremorca frânată manual și numai pe suprafețele care să reziste presiunii exercitate de dispozitivul de sprijinire a remorcii pe sol, iar manevrarea remorcilor este permisă numai după ce conducătorul vehiculului motor s-a asigurat că în zona de manevră nu sunt oameni, fiind interzis conducătorilor auto să decupleze semiremorca de autotractor pe drumurile publice.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 189 și 198 din Normele specifice de protecție a muncii pentru transportul intern aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii nr. 330/1998, înainte de pornirea tractorului, conducătorul trebuie să se asigure că nu există persoane între tractor și remorcă, fiind interzisă folosirea remorcilor cu starea tehnică necorespunzătoare.

Dispozițiile legale anterior menționate, încălcate de inculpatul H. G., sunt în vigoare, nefiind abrogate expres sau tacit printr-un act normativ ulterior, fiind pe deplin aplicabile și trebuind respectate.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care s-a solicitat aplicarea unei sancțiuni administrative, Curtea constată că nu pot fi reținute toate aspectele invocate în recurs ca fiind elemente de definire a art. 18¹ Cod penal, deoarece consecința acestei infracțiuni, care este incriminată ca și infracțiune de pericol, este foarte gravă, producând, în cascadă, potențată de alți factori, decesul unei persoane; aceste elemente definesc și aspectează pericolul social al faptei inculpatului și fac inoportună incidența prevederilor art. 18¹ Cod penal.

Analiza tuturor acestor aspecte duce la excluderea concluziei care se încearcă a fi acreditată de către inculpat, deoarece atingerea adusă valorilor apărate de lege nu este minimă, concluzie care se desprinde din elementele expuse mai sus, respectiv prin conținutul ei concret fapta nefiind lipsită în mod vădit de importanță.

Recursul asiguratorului S.C. „U. Asigurari” S.A. București este nefondat, deoarece corect s-a reținut în cauză calitatea sa procesuală de asigurator.

Potrivit dispozițiilor art. 51 din Ordinul nr. 21/2009 al CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aplicabil la data producerii accidentului, în cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca este atașată vehiculului tractor, răspunderea aparține vehiculului tractor, situație existentă și în prezenta cauză.

Accidentul s-a produs în condițiile în care remorca-vagon era atașată la autoutilitară, în încercarea de a se realiza decuplarea, din mecanismul de cuplare-decuplare, decuplare care a avut loc ca urmare și a intervenției victimei, în momentul deplasării înainte pe o distanță scurtă a autospecialei, chiar și în această situație remorca rămânând atașată vehiculului trăgător, proțapul acesteia căzând din mecanismul de cuplare-decuplare, dar rămânând sprijinit pe bara metalică spate a autoutilitarei, fapt rezultat din constatările efectuate în cauză.

Recursurile părților civile T. E., T. G., T. C. D., vor fi admise în considerarea reținerii vinovăției și a inculpatului P. F., cu consecința modificării procentului culpei la săvârșirea infracțiunilor imputate, în valorile arătate mai sus.

Sub aspectul criticilor vizând daunele materiale, Curtea reține că sunt nefondate, instanța de fond acordând ceea ce s-a dovedit. Majorarea cuantumului acestei sume, stabilită pentru partea civilă T. E., se va realiza în considerarea reducerii procentului de culpă reținut în sarcina victimei la producerea accidentului.

În ceea ce privește daunele morale, Curtea va proceda la majorarea cuantumului acestora, în raport de reducerea procentului de culpă reținut victimei la producerea accidentului, dar și față de consecințele dispariției tragice a victimei, percepute de părțile civile, în calitate de rude, apreciind că este necesară o majorare care să compenseze pecuniar prejudiciul moral invocat și dovedit.

Ca urmare a reținerii vinovăției și a inculpatului P. F., pentru care se va dispune condamnarea acestuia, acțiunile civile vor fi soluționate și în raport cu acesta, prin stabilirea obligației lui la plata despăgubirilor, în solidar cu inculpatul H. G., ambii în solidar cu partea responsabilă civilmente .. R., pentru acești urmând să fie obligat la plată firma de asigurare.

Solicitarea actualizări sumelor la dobânda BNR de la data producerii accidentului este o solicitare nouă, formulată pentru prima dată în recurs, motiv pentru care nu poate fi primită.

Față de acestea, Curtea, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria V., părțile civile T. E., T. G., T. C. D. si inculpatul H. G., împotriva sentintei penale nr. 132 din 03 Februarie 2012 a Judecătoriei V., pe care o va casa, în parte, în latură penală și civilă.

Rejudecând:

Va condamna pe inculpatul P. F. la pedepsele de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 85 al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2, art. 76 lit. e Cod penal, 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 37 al. 3 teza II din Lg. nr. 319/2006 cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2, art. 76 lit. e Cod penal, 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2, art. 76 lit. d Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal va contopi cele trei pedepse aplicate, urmând ca inculpatul P. F. să execute pedeapsa rezultantă de 10 (zece) luni închisoare.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condițiile prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului și va fixa un termen de încercare de 2 ani și 10 luni, conform art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind condițiile revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Va majora cuantumul daunelor materiale si morale, la plata cărora a fost obligat asigurătorul S.C. „ U. Asigurari” S.A. București, către părțile civile (pentru inculpații P. F. si H. G. în solidar cu partea responsabilă civilmente .. R.) astfel:

- de la 3.000 lei la 4.500 lei, daune materiale, către partea civilă T. E.;

- de la 50.000 lei la 85.000 lei, daune morale către partea civilă T. E.;

- de la 25.000 lei la 45.000 lei, daune morale către partea civilă T. C. D.;

- de la 25.000 lei la 45.000 lei, daune morale către partea civilă T. G..

În baza art. 189, art. 191 Cod procedură penală va obliga pe fiecare dintre inculpații P. F. și H. G., în solidar cu partea responsabilă civilmente .. R., să plătească statului cheltuieli judiciare.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de asigurătorul S.C. „ U. Asigurari” S.A. București, împotriva sentinței penale nr. 132 din 03 Februarie 2012 a Judecătoriei V..

În baza dispoz. art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de recursurile parchetului, inculpatului H. G. si ale părților civile rămân în sarcina statului iar asigurătorul S.C. „ U. A.” S.A. București, va fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.

În baza dispoz. art. 193 Cod procedură penală va obliga asigurătorul S.C. „U. Asigurari” S.A. București, să plătească părților civile-recurente câte 1000 lei, cheltuieli judiciare în recurs, reprezentând onorariu avocat ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

1.Admite recursurile formulate de P. de pe langa Judecatoria V., părțile civile T. E., T. G., T. C. D. si inculpatul H. G., împotriva sentintei penale nr. 132 din 03 Februarie 2012 a Judecatoriei V., pe care o casează în parte in latura penala si civila.

Rejudecând:

Condamnă pe inculpatul P. F., fiul lui F. și M., născut la 06.04.1955 în . N., domiciliat în R., .. 1, ., județul N., cetățean român, studii superioare, administrator la .. R., fără antecedente penale, C.N.P.-_, la pedepsele de:

- 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 85 al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2, art. 76 lit. e Cod penal;

- 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 37 al. 3 teza II din Lg. nr. 319/2006 cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2, art. 76 lit. e Cod penal;

- 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2, art. 76 lit. d Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal contopește cele trei pedepse aplicate, urmând ca inculpatul P. F. va executa pedeapsa rezultantă de 10 (zece) luni închisoare.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condițiile prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului și fixează termen de încercare de 2 ani și 10 luni, conform art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind condițiile revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Majoreaza cuantumul daunelor materiale si morale, la plata cărora a fost obligat asigurătorul S.C. „ U. Asigurari” S.A. București, către partile civile (pentru inculpații P. F. si H. G. in solidar cu partea responsabilă civilmente .. R.) astfel:

- de la 3.000 lei la 4.500 lei, daune materiale, către partea civilă T. E.;

- de la 50.000 lei la 85.000 lei, daune morale către partea civilă T. E.;

- de la 25.000 lei la 45.000 lei, daune morale către partea civilă T. C. D.;

- de la 25.000 lei la 45.000 lei, daune morale către partea civilă T. G..

În baza art. 189, art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul P. F., în solidar cu partea responsabilă civilmente .. R., cu sediul în R., ., județul N., sa plateasca statului suma de 1.250 lei-cheltuieli judiciare.

În baza art. 189, art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul H. G., în solidar cu partea responsabilă civilmente .. R., cu sediul în R., ., județul N., sa plateasca statului suma de 1.250 lei-cheltuieli judiciare.

Mentine celelalte dispozitii ale sentintei recurate.

2.Respinge ca nefondat recursul declarat de asigurătorul S.C. „ U. Asigurari” S.A. București, impotriva sentintei penale nr. 132 din 03 Februarie 2012 a Judecatoriei V..

Cheltuielile judiciare ocazionate de recursurile parchetului, inculpatului H. G. si ale părților civile raman insarcina statului.

Obliga asigurătorul S.C. „ U. Asigurari” S.A. București, sa le plateasca partilor civile-recurente cate 1000 lei, cheltuieli judiciare in recurs (onorariu avocat).

Obliga asigurătorul S.C. „ U. Asigurari” S.A. București, sa plateasca statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Onorariul avocatului din oficiu in suma de 300 lei, pentru inculpatul-intimat P. F., va fi avansat din fondurile statului.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica azi 11.10.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

E. S. C. M. D. A. D.

Grefier,

L. A.

red./tehnored.C.M.D.

2 ex./14.12.2012

Judecătoria V.

Judecător: L. C. S.

← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 960/2012. Curtea de...		Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 532/2012. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 126/2012. Curtea de Apel IAŞI Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 977/2012. Curtea de Apel IAŞI Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1014/2012. Curtea de Apel IAŞI Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 960/2012. Curtea de Apel IAŞI Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 532/2012. Curtea de Apel IAŞI Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 604/2013. Curtea de Apel IAŞI Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 750/2013. Curtea de Apel IAŞI Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 114/2013. Curtea de Apel IAŞI