Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 230/2014. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Sentința nr. 230/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 143/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 143/2014

Ședința publică de la 03 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. D.

Judecător G. S.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul T. C. împotriva sentinței penale nr. 230/5.12.2013 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._, având ca obiect infracțiunile de furtul calificat (art. 209 C.p.) + violare de domiciliu.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 03.04.2014, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului penal de față.

Prin Sentința penală nr. 230 din 05 decembrie 2013, Judecătoria H., în baza art. 192 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. 7 teza I C.proc.pen. coroborat cu art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. și art. 33 lit. a C.pen., a condamnat pe inculpatul T. C., fiul lui D. și E., nǎscut la data de 14.03.1973 în ., domiciliat în satul Bivolari . și fără forme legale în satul Văleni ., CNP_, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. 7 teza I C.proc.pen. coroborat cu art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. și art. 33 lit. a C.pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 republicată cu aplicarea art. 320¹ alin. 7 teza I C.proc.pen. coroborat cu art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. și art. 33 lit. a C.pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de retragere numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

În baza art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentințǎ penalǎ și a hotărât ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani închisoare, sporitǎ cu 1 an, pânǎ la 3 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. 1 teza a II-a C.pen., a revocat liberarea condiționatǎ aplicatǎ inculpatului prin sentința penalǎ nr. 379/15.02.2013 a Judecătoriei B. privind restul de pedeapsǎ de 511 zile rǎmas de executat.

În baza art. 61 alin. 1 teza a III-a C.pen., a contopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicatǎ inculpatului prin prezenta sentințǎ penalǎ cu restul de pedeapsǎ de 511 zile rǎmas de executat, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 ani închisoare, sporitǎ cu 6 luni, pânǎ la 3 ani și 6 luni închisoare.

I. execută în total o pedeapsǎ rezultantǎ finalǎ de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

În temeiul și în condițiile dispozițiilor art. 71 C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În temeiul dispozițiilor art. 350 alin. 1 C.proc.pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului luată prin încheierea instanței din data de 10.10.2013.

În baza dispozițiilor art. 88 alin. 1 C.pen., a scăzut din durata pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală timpul cât acesta a fost arestat preventiv în aceastǎ cauzǎ, respectiv perioada începând cu data de 10.10.2013 și pânǎ la zi.

În baza art. 14 și 346 C.proc.pen. și art. 998 și 999 C.civ., a reținut cǎ părțile vǎtǎmate V. D. și V. F. s-au constituit părți civile în procesul penal cu suma de 4270 lei, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 320¹ alin. 5 C.proc.pen. coroborat cu art. 347 C.proc.pen., a dispus disjungerea laturii civile în ceea ce privește pe părțile civile V. D. și V. F. de latura penalǎ a prezentei cauze, urmând sǎ se formeze un dosar nou pe rolul Judecǎtoriei Hârlǎu și care va fi repartizat manual acestui complet de judecatǎ.

În baza art. 349 C.proc.pen. și art. 193 alin. 1 teza I C.proc.pen., a luat act de faptul cǎ părțile vǎtǎmate, constituite părți civile, V. D. și V. F. nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.

În baza art. 349 și art. 191 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 189 C.proc.pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta, din care suma de 300 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul urmǎririi penale (200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu) iar suma de 250 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul fazei judecǎții (200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu).

În baza art. 189 alin. 2 teza a II-a C.proc.pen., suma de 200 lei, reprezentând, conform delegației atașate, onorariul avocatului din oficiu, respectiv 200 lei pentru avocat T. D. Luigi în timpul urmǎririi penale, va fi avansatǎ inițial din fondurile speciale ale Ministerului Public.

În baza art. 189 alin. 2 teza I C.proc.pen., suma de 200 lei, reprezentând, conform delegației atașate, onorariul avocatului din oficiu, respectiv 200 lei pentru avocat P. Ș. în timpul judecǎții, va fi avansatǎ inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin rechizitoriul nr. 896/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria H. a trimis în judecată în stare de arest preventiv pe inculpatul T. C., fiul lui D. și E., nǎscut la data de 14.03.1973 în ., domiciliat în satul Bivolari . și fără forme legale în satul Văleni ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, furt calificat și efectuare de retragere numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, fapte prevăzute de art. 192 alin. 1 C.pen., art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. i C.pen. și art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 republicată, toate cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. și 33 lit. a C.pen.

În fapt, s-a reținut în rechizitoriu că în ziua de 04.07.2013 inculpatul a pătruns pe poartă în curtea locuinței părților vătămate V. D. și V. F., după care, prin forțarea sistemului de închidere al unei uși, a pătruns în interiorul unei bucătării de iarnă, de unde a sustras suma de 370 lei, plicul în care se afla cardul CEC Bank și codul PIN, după care s-a deplasat la ATM-ul agenției CEC Bank Belcești, de unde a sustras numerar în sumă totală de 2400 lei, apoi la agenția CEC Bank Gară Iași, de unde a sustras numerar în sumă totală de 1000 lei.

În cursul urmăririi penale, părțile vǎtǎmate V. D. și V. F. s-au constituit părți civile în procesul penal cu suma de 4270 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a săvârșirii faptelor de către inculpat.

În timpul urmǎririi penale, la propunerea Parchetului de pe lângǎ Judecǎtoria Hârlǎu, prin încheierea instanței din data de 10.10.2013 pentru inculpat a fost luatǎ mǎsura arestǎrii preventive pentru o perioadǎ de 30 de zile.

După înregistrarea dosarului pe rolul instanței de judecatǎ, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 07.11.2013, în temeiul art. 300¹ C.proc.pen., instanța a verificat din oficiu și a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive în aceastǎ cauzǎ, luatǎ anterior față de inculpat.

Instanța, din oficiu, a solicitat fișa de cazier judiciar a inculpatului din prezenta cauzǎ, din care rezultă faptul că acesta este înscris în evidențele cazierului judiciar, fiind cunoscut cu antecedente penale.

Astfel, pe lângă alte condamnări anterioare, potrivit sentinței penale nr. 713/2009 a Judecătoriei D., rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1 și 2 C.pen. Acest inculpat a fost arestat la data de 17.07.2009 iar, potrivit sentinței penale nr. 379/15.02.2013 a Judecătoriei B., a fost liberat condiționat la data de 20.02.2013, rămânând un rest de executat de 511 zile.

În cursul judecății, la primul termen cu procedură completă din data de 28.11.2013, anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul personal, asistat fiind de apărătorul său din oficiu, a arătat că înțelege să recunoască săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 320¹ C.proc.pen., ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a probelor în circumstanțiere administrate în dosarul cauzei.

Instanța, după punerea în discuția contradictorie a cererii formulate, a admis cererea inculpatului și după ascultarea acestuia, a procedat, în temeiul dispozițiilor art. 320¹ alin. 2 C.proc.pen., la administrarea probelor în circumstanțiere și a reținut cauza spre soluționare.

În ceea ce privește latura civilǎ a cauzei, pentru o mai bunǎ administrare a actului de justiție și pentru respectarea dispozițiilor procedurii penale speciale prevǎzute de art. 320¹ C.proc.pen., observând cǎ soluționarea laturii civile va întârzia nejustificat soluționarea laturii penale, instanța, în baza art. 320¹ alin. 5 C.proc.pen. coroborat cu art. 347 C.proc.pen., a dispus disjungerea laturii civile în ceea ce privește pe părțile civile V. D. și V. F. de latura penalǎ a prezentei cauze, urmând sǎ se formeze un dosar nou pe rolul Judecǎtoriei Hârlǎu și care va fi repartizat manual acestui complet de judecatǎ.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, prin coroborarea probatoriilor administrate atât în cursul urmării penale cât și în cursul cercetǎrii judecǎtorești, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:

În ziua de 04.07.2013 inculpatul a pătruns pe poartă în curtea locuinței părților vătămate V. D. și V. F., după care, prin forțarea sistemului de închidere al unei uși, a pătruns în interiorul unei bucătării de iarnă, de unde a sustras suma de 370 lei, plicul în care se afla cardul CEC Bank și codul PIN. A reținut instanța că, ulterior, inculpatul s-a deplasat la ATM-ul agenției CEC Bank Belcești, de unde a sustras numerar în sumă totală de 2400 lei, apoi la agenția CEC Bank Gară Iași, de unde a sustras numerar în sumă totală de 1000 lei.

Situația de fapt reținută mai sus este probată de întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, atât în faza de urmǎrire penalǎ cât și în faza de judecatǎ, coroborat cu declarația inculpatului datǎ în baza art. 320¹ C.proc.pen., care a arătat că recunoaște comiterea infracțiunilor de care este acuzat și cǎ își însușește întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale.

La analiza materialului probator administrat în cauză, instanța a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 62 C.proc.pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, precum și prevederile art. 69 C.proc.pen. care stipulează că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În drept, faptele inculpatului care, pe timp de zi, a pătruns pe poartă în curtea locuinței părților vătămate V. D. și V. F., după care, prin forțarea sistemului de închidere al unei uși, a pătruns în interiorul unei bucătării de iarnă, de unde a sustras suma de 370 lei, plicul în care se afla cardul CEC Bank și codul PIN, după care s-a deplasat la ATM-ul agenției CEC Bank Belcești, de unde a sustras numerar în sumă totală de 2400 lei, apoi la agenția CEC Bank Gară Iași, de unde a sustras numerar în sumă totală de 1000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, furt calificat și efectuare de retragere numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, fapte prevăzute de art. 192 alin. 1 C.pen., art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. i C.pen. și art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 republicată, toate cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. și 33 lit. a C.pen.

În acest sens, cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii de violare de domiciliu s-a realizat prin acțiunea de pǎtrundere fǎrǎ drept într-un loc împrejmuit și într-o încăpere fǎrǎ consimțǎmântul persoanelor care le folosesc.

Urmarea imediată a acestei infracțiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, fapta comisă producând părților vătămate o atingere adusǎ libertǎții persoanei.

Între elementul material și urmarea imediatǎ, mai sus analizate, există o legătură de cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediatǎ, nu s-ar mai fi produs.

Infracțiunea a fost comisǎ în formǎ consumată, violarea de domiciliu consumându-se în momentul pǎtrunderii fǎrǎ drept a inculpatului în locul împrejmuit și încăperea părților vătămate.

Fapta de violare de domiciliu nu a fost comisă de inculpat în condiții ce ar atrage incidența vreunor agravante speciale sau generale ale infracțiunii de violare de domiciliu.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a reținut că poziția psihică a inculpatului față de fapta comisă și față de urmările acesteia a fost cea specifică intenției directe, prevăzute de dispozițiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv atingerea adusă libertǎții persoanei și a valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, urmărind, totodată, producerea lui prin sǎvârșirea faptei.

Cu privire la infracțiunea de furt calificat, sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al acestei infracțiuni de furt calificat s-a realizat prin acțiunea de luare a unor bunuri mobile din posesia altora fǎrǎ consimțǎmântul acestora în scopul de a și le însuși pe nedrept, realizându-se astfel deposedarea părților vătămate și imposedarea inculpatului, prin trecerea acelor bunuri în sfera sa de stăpânire, însușirea bunurilor având loc fără consimțământul victimelor.

Urmarea imediată a acestei infracțiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, fapta comisă producând părților vătămate un prejudiciu patrimoniului acestora.

Infracțiunea a fost comisă în formǎ consumată, furtul consumându-se în momentul trecerii bunurilor în posesia inculpatului.

Fapta de furt a fost comisă de inculpat în condiții ce atrag incidența unei agravante speciale a infracțiunii de furt calificat. În acest sens, instanța a reținut că infracțiunea de furt calificat a fost comisă prin efracție, împrejurare care, potrivit art. 209 alin. 1 lit. i C.pen., imprimă faptei comise un caracter mai grav.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a reținut că poziția psihică a inculpatului față de fapta comisă și față de urmările acesteia a fost cea specifică intenției directe, prevăzute de dispozițiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv prejudiciul produs patrimoniului pǎrților vǎtǎmate și a valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, urmărind, totodată, producerea lui prin sǎvârșirea faptei.

Cu privire la infracțiunea de efectuare de retragere numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al acestei infracțiuni s-a realizat prin acțiunea de efectuare de retragere numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

Infracțiunea a fost comisă în formǎ consumată, aceasta consumându-se în momentul efectuării de retragere de numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

Această faptă nu a fost comisă de inculpat în condiții ce ar atrage incidența vreunei agravante generale sau speciale a acestei infracțiuni.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a rerținut că poziția psihică a inculpatului față de fapta comisă și față de urmările acesteia a fost cea specifică intenției directe, prevăzute de dispozițiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv prejudiciul produs patrimoniului pǎrților vǎtǎmate și a valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, urmărind, totodată, producerea lui prin sǎvârșirea faptei.

Potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului, infracțiunile care fac obiectul prezentului dosar au fost sǎvârșite de acesta în stare de recidivǎ mare postcondamnatorie, după cum s-a arătat mai sus, acesta fiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1 și 2 C.pen., potrivit sentinței penale nr. 713/2009 a Judecătoriei D., rămasă definitivă prin neapelare. Acest inculpat a fost arestat la data de 17.07.2009 iar, potrivit sentinței penale nr. 379/15.02.2013 a Judecătoriei B., a fost liberat condiționat la data de 20.02.2013, rămânând un rest de executat de 511 zile.

Astfel, potrivit art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., instanța a reținut cǎ, dupǎ rǎmânerea definitivǎ a unei hotǎrâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat a sǎvârșit din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executǎrii pedepsei, în timpul executǎrii acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevǎzutǎ de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an. În acest sens, instanța a reținut și faptul cǎ niciuna dintre infracțiuni nu este dintre acelea prevǎzute la art. 38 C.pen.

Potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a C.pen., faptele mai sus arătate ale inculpatului constituie un concurs real de infracțiuni, dupǎ cum s-a arǎtat mai sus aceeași persoanǎ săvârșind mai multe infracțiuni mai înainte de a fi fost condamnatǎ definitiv pentru vreuna dintre ele.

În ceea ce privește gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului, instanța a constatat că din probele administrate în cauzǎ reiese în mod evident că acestea prezintă un pericol social ridicat, astfel încât acestea constituie infracțiuni, neaflându-ne în prezența cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de art. 18¹ C.pen.

Astfel, pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei, trebuie să existe și să se verifice prin fiecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.

O dată stabilit de legiuitor pericolul social abstract, revine organului judiciar sarcina de a aprecia dacă, în concret, faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, demers în care acesta va ține seama de vătămarea sau periclitarea valorii sociale împotriva căreia este îndreptat actul de conduită ilicit, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei și împrejurările comiterii acesteia.

Potrivit art. 18¹ C.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Instanța reține cǎ la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Astfel, analizând criteriile expuse de legiuitor în aprecierea aplicabilității dispozițiilor art. 18¹ C.pen. în prezentul dosar, instanța a apreciat că faptele reținute în sarcina inculpatului nu pot fi excluse din sfera ilicitului penal, prezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni, conform exigențelor legale.

Constatând, așadar, că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 345 alin. 2 C.proc.pen., respectiv că faptele reținute în sarcina inculpatului există, constituie infracțiuni sub aspect obiectiv și subiectiv și au fost săvâșite de inculpat, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar prin aplicarea unor pedepse în limitele prevǎzute de lege.

Faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind dovedite și reținute de către instanță, s-a trecut la individualizarea judiciară a acestora în vederea stabilirii unor pedepse concrete, de natură să ducă la finalitatea legii penale.

Instanța a avut în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.

La alegerea pedepselor aplicate inculpatului precum și pentru o justă individualizare a cuantumului acestora, instanța a avut în vedere cumulativ dispozițiile art. 52 și art. 72 C.pen., dând totodată eficiență în prezenta cauzǎ și dispozițiilor art 320¹ alin. 7 C.proc.pen., astfel cum a fost acesta modificat și completat prin Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea judecării proceselor.

Potrivit art. 52 alin. 1 C.pen., pedeapsa este o mǎsurǎ de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea sǎvârșirii de noi infracțiuni. Pentru stabilirea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere și criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevǎzute de art. 72 alin. 1 C.pen., respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În contextul elementelor de individualizare prevǎzute de art. 72 alin. 1 C.pen., instanța a reținut, în primul rând, faptul că limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea de violare de domiciliu, faptǎ prevǎzutǎ de art. 192 alin. 1 C.pen., sunt situate între 6 luni și 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, faptǎ prevǎzutǎ de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. i C.pen., sunt situate între 3 ani și 15 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de efectuare de retragere numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, faptǎ prevǎzutǎ de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 republicată, sunt situate între 1 an și 12 ani închisoare.

Față de dispozițiile art. 320¹ alin. 7 teza I C.proc.pen., instanța a reținut că inculpatul, recunoscând săvârșirea infracțiunilor și fiindu-i admisă cererea sa de judecare potrivit procedurii simplificate, beneiciază de reducerea cu o treime a acestor limite speciale de pedeapsă prevăzute de lege.

Aplicând, așadar, în privința inculpatului cauza legală de reducere a pedepsei prevǎzutǎ de dispozițiile art. 320¹ alin. 7 teza I C.proc.pen., instanța a aplicat acestuia pentru infracțiunea de violare de domiciliu o pedeapsă între limitele speciale reduse cu o treime, respectiv între 4 luni și 2 ani și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat o pedeapsă între limitele speciale reduse cu o treime, respectiv între 2 ani și 10 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de efectuare de retragere numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, o pedeapsă între limitele speciale reduse cu o treime, respectiv între 8 luni și 8 ani închisoare.

În demersul de stabilire a cuantumului concret al pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunile mai sus arătate, între limitele speciale astfel reduse, instanța a ținut seama și de ansamblul celorlalte criterii de individualizare prescrise de textul art. 72 alin. 1 C.pen.

Astfel, pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptelor comise de acesta, instanța s-a raportat la criterii precum modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, la gradul de pericol la care au fost expuse valorile sociale ocrotite de lege, la urmările concrete pe care infracțiunile le-au produs sau ar fi putut sǎ le producă, precum și la rezonanța pe care faptele au avut-o în rândul comunității din care infractorul face parte.

S-a avut, de asemenea, în vedere și faptul că inculpatul are antecedente penale, nefiind la primul raport juridic de conflict cu legea penală, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia, atașată la dosarul cauzei, dar și atitudinea sinceră adoptatǎ de acesta atât în cursul urmǎririi penale cât și al cercetǎrii judecǎtorești, precum și faptul cǎ a recunoscut și regretat comiterea faptelor, colaborând în acest sens cu organele judiciare.

În ceea ce-l privește pe inculpat, după cum s-a arătat mai sus, trecutul infracțional al acestuia îl exclude, la rândul său, de la recunoașterea circumstanței atenuante prevǎzute de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen., care vizează buna conduită în societate a inculpatului anterior comiterii infracțiunilor și anihilează, totodată, orice efect util al referințelor cuprinse în înscrisurile în circumstanțiere aflate la dosarul cauzei în legătură cu acesta.

Punând, așadar, în balanță ansamblul tuturor circumstanțelor de natură a caracteriza faptele și persoana inculpatului, instanța a apreciat că, pentru prevenirea sǎvârșirii de noi infracțiuni de cǎtre inculpat și formarea unei atitudini corecte a acestuia fațǎ de ordinea de drept și regulile de conviețuire socialǎ, o pedeapsă de 6 luni închisoare aplicatǎ inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, faptǎ prevăzută de art. 192 alin. 1 C.pen., este aptă să răspundă scopului legii penale; o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicatǎ inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptǎ prevăzută de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. i C.pen., este aptă să răspundă scopului legii penale; iar o pedeapsă de 1 an închisoare aplicatǎ inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de retragere numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, faptǎ prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 republicată, este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei penale, astfel cum acesta este definit în art. 52 C.pen.

Instanța a stabilit cǎ numai prin aplicarea acestor pedepse inculpatului, rolul coercitiv și educativ al sancțiunilor va fi atins pentru acesta, pedepsele aplicate având, în același timp, și un puternic rol preventiv în privința acestui gen de fapte antisociale.

Potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a C.pen., faptele inculpatului au fost sǎvârșite în concurs real de infracțiuni, fiind săvârșite mai multe infracțiuni de către același inculpat mai înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

Având în vedere pedepsele stabilite mai sus pentru fiecare infracțiune în parte, instanța, în acest caz, a făcut aplicarea prevederilor art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., referitor la pedeapsa principală în caz de concurs al mai multor infracțiuni atunci când sunt stabilite mai multe pedepse cu închisoarea, pedeapsa cea mai grea putând fi sporitǎ pânǎ la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulǎtor, putându-se adǎuga un spor de pânǎ la 5 ani închisoare.

Astfel, avându-se în vedere dispozițiile art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., instanța a contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentințǎ penalǎ și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani închisoare, sporitǎ cu 1 an, pânǎ la 3 ani închisoare.

Totodatǎ, analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului, raportat la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicatǎ acestui inculpat pentru art. 26 raportat la art. 215 alin. 1 și 2 C.pen., prin sentința penalǎ nr. 713/2009 a Judecătoriei D., rămasă definitivă prin neapelare, instanța a reținut că acest inculpat a fost arestat la data de 17.07.2009 iar, potrivit sentinței penale nr. 379/15.02.2013 a Judecătoriei B., inculpatul a fost liberat condiționat la data de 20.02.2013, rămânând un rest de executat de 511 zile.

Având în vedere cǎ infracțiunile din prezenta cauzǎ au fost sǎvârșite de către inculpat la data de 04.07.2013, potrivit art. 61 alin. 1 teza I C.pen. interpretat per a contrario, instanța a stabilit cǎ pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicatǎ inculpatului pentru art. 26 raportat la art. 215 alin. 1 și 2 C.pen., prin sentința penalǎ nr. 713/2009 a Judecătoriei D., rămasă definitivă prin neapelare, nu se considerǎ executatǎ întrucât în intervalul de timp de la eliberare și pânǎ la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat a sǎvârșit din nou mai multe infracțiuni în concurs, după cum s-a reținut mai sus.

Astfel că, după cum s-a dezvoltat și mai sus, pentru inculpatul din prezenta cauză a fost reținută starea de recidivă mare postcondamnatorie, conform art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. Însă, instanța nu a făcut aplicarea în acest caz a tratamentului sancționator prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. 1 - 3 C.pen., aplicabil pentru recidiva mare postcondamnatorie, în cauză fiind incidente dispozițiile speciale referitoare la liberarea condiționată și revocarea acesteia.

Astfel, instanța a stabilit cǎ în această speță devin aplicabile dispozițiile art. 61 alin. 1 teza a II-a C.pen. referitoare la revocarea facultativǎ a liberǎrii condiționate. Analizând gravitatea infracțiunilor sǎvârșite de către inculpat, coroboratǎ cu trecutul infracțional al acestui inculpat și cu celelalte elemente de individualizare mai sus arătate, observând toate aspectele de fapt, instanța a apreciat cǎ se impune în prezenta cauzǎ revocarea beneficiului liberǎrii condiționate aplicatǎ inculpatului prin sentința penalǎ nr. 379/15.02.2013 a Judecătoriei B..

Deci, instanța a făcut în prezenta cauzǎ și aplicarea art. 61 alin. 1 teza a III-a C.pen. Astfel, în acest caz, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea sǎvârșită ulterior și restul de pedeapsǎ ce a mai rǎmas de executat din pedeapsa anterioarǎ se contopesc, putându-se aplica un spor de pânǎ la 5 ani închisoare.

De aceea, apreciind, dupǎ cum s-a motivat mai sus, cǎ se impune revocarea beneficiului liberǎrii condiționate, instanța, în baza art. 61 alin. 1 teza a II-a C.pen., a revocat liberarea condiționatǎ aplicatǎ inculpatului prin sentința penalǎ nr. 379/15.02.2013 a Judecătoriei B. privind restul de pedeapsǎ de 511 zile rǎmas de executat; în baza art. 61 alin. 1 teza a III-a C.pen., instanța a contopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicatǎ inculpatului prin prezenta sentințǎ penalǎ cu restul de pedeapsǎ de 511 zile rǎmas de executat, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 ani închisoare, sporitǎ cu 6 luni, pânǎ la 3 ani și 6 luni închisoare.

I. executa în total o pedeapsǎ rezultantǎ finalǎ de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și S. și P. contra României, și având în vedere și Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a-c C.pen., instanța nu a dispus interzicerea acestor drepturi în mod automat, prin efectul legii, ci a apreciat conținutul concret al pedepsei accesorii, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen., ținând-se seama de natura și gravitatea infracțiunilor sǎvârșite, de împrejurǎrile cauzei și de persoana infractorului.

În acest sens, față de aspectele prezentate în cadrul individualizării pedepselor principale și ținând seama de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, instanța a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita atât dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., urmând a interzice executarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. 2 C.pen, cu referire la dispozițiile art. 71 alin. 1 C.pen. Astfel, instanța a considerat că natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a teza I C.pen.

Îndepărtarea inculpatului de la exercițiul acestor drepturi, strâns legate de acordarea încrederii publice, se impune pentru buna desfășurare a instrucției penale și atingerea scopul represiunii penale în ceea ce îl privește pe inculpat care va executa pedeapsa în mediul carceral, ceea ce îl va pune în imposibilitatea practică de a exercita orice funcții elective.

De asemenea, instanța a apreciat că interzicerea celor două drepturi este justificată și proporțională având în vedere faptul că exercitarea funcțiilor publice și a autorității de stat nu poate fi încredințată decât acelor persoane care posedă probitatea morală necesară și au o conduită ireproșabilă în societate, nefiind de acceptat ca cei care se fac vinovați de comiterea unor fapte penale să acceadă la funcții sau demnități publice, postură din care ar trebui să constituie modele de comportament în societate

De aceea, având în vedere toate cele de mai sus, în temeiul și în condițiile dispozițiilor art. 71 C.pen., instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare stabilite prin prezenta sentință penală, pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de cǎtre inculpat, precum și pentru realizarea funcțiilor pedepsei, de reeducare a condamnatului și exemplaritate, instanța a dispus ca executarea pedepsei cu închisoarea aplicatǎ prin prezenta sentințǎ penalǎ sǎ se facǎ în regim de detenție. Raportat la toate împrejurǎrile infracțiunilor și periculozitatea inculpatului, numai în acest mod, a reținut instanța, rolul coercitiv și educativ al sancțiunii aplicate va fi atins pentru acesta, pedeapsa cu închisoarea aplicatǎ și executatǎ în regim penitenciar având, în același timp, și un puternic rol preventiv în privința acestui gen de fapte antisociale din partea condamnatului.

În plus, modalitatea de comitere a faptelor, în condițiile unor circumstanțe agravante speciale, de natură a crea o atmosferă de nesiguranță socială, relevând lipsa oricărui reper moral al inculpatului raportat la valorile sociale cu care acesta vine în conflict, evidențiază, de asemenea, faptul că prin lăsarea acestuia în libertate se creează o stare de pericol, de insecuritate pentru buna desfășurare a relațiilor sociale ocrotite de legea penală.

Față de aceste considerente, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 350 alin. 1 C.proc.pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului luată prin încheierea instanței din data de 10.10.2013, apreciind că subzistă și nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acesteia, dupǎ cum s-a arǎtat mai sus, iar regimul de executare al pedepsei cu închisoarea a fost stabilit prin prezenta sentință penală cu execuarea efectivă a acesteia în regim de detenție.

De asemenea, în baza dispozițiilor art. 88 alin. 1 C.pen., ținând cont că inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv, s-a scăzut din durata pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală timpul cât acesta a fost arestat preventiv în aceastǎ cauzǎ, respectiv perioada începând cu data de 10.10.2013 și pânǎ la zi.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanța, în baza art. 14 și 346 C.proc.pen. și art. 998 și 999 C.civ., a reținut cǎ, în cursul urmăririi penale, părțile vǎtǎmate V. D. și V. F. s-au constituit părți civile în procesul penal cu suma de 4270 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a săvârșirii faptelor de către inculpat.

În ceea ce privește latura civilǎ a cauzei, pentru o mai bunǎ administrare a actului de justiție și pentru respectarea dispozițiilor procedurii penale speciale prevǎzute de art. 320¹ C.proc.pen., instanța, în baza art. 320¹ alin. 5 C.proc.pen. coroborat cu art. 347 C.proc.pen., observând cǎ soluționarea laturii civile va întârzia nejustificat soluționarea laturii penale, a dispus disjungerea laturii civile în ceea ce privește pe părțile civile V. D. și V. F. de latura penalǎ a prezentei cauze, urmând sǎ se formeze un dosar nou pe rolul Judecǎtoriei Hârlǎu și care va fi repartizat manual acestui complet de judecatǎ.

Totodatǎ, în baza art. 349 C.proc.pen. și art. 193 alin. 1 teza I C.proc.pen., instanța a luat act de faptul cǎ părțile vǎtǎmate, constituite părți civile, V. D. și V. F. nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.

Cât privește cheltuielile judiciare avansate de stat și ocazionate de acest proces penal, în baza art. 349 și art. 191 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 189 C.proc.pen., instanța a obligat inculpatul să plătească statului suma de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta, din care suma de 300 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul urmǎririi penale (200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu) iar suma de 250 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul fazei judecǎții (200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu). În această ordine de idei, instanța a observat că inculpatul nu a achitat onorariile apărătorilor săi din oficiu.

Hotărârea primei instanțe a fost recurată de inculpatul T. C. și criticată ca netemeinică.

După . noului cod de procedură penală, în acord cu dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, calea de atac a recursului a fost recalificată ca apel.

Prin apelul declarat, inculpatul a solicitat a se da eficiență dispozițiilor art. 5 din Noul Cod penal, în sensul aplicării unei pedepsei mai ușoare, în raport de limitele de pedeapsă mai mici prevăzute de noul cod penal.

Analizând sentința penală apelată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, C. constată următoarele:

Fiind investită cu soluționarea cauzei, instanța de fond, pe baza analizei amănunțite a probelor administrate în cursul urmăririi penale, a reținut o situație de fapt corectă pe care inculpatul T. C. a recunoscut-o în condițiile prev. de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.

În cauză s-a dat eficiență dispozițiilor privind aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că inculpatul T. C., pe timp pe zi, a pătruns pe poartă în curtea locuinței părților vătămate V. D. și V. F., după care, prin forțarea sistemului de închidere al unei uși a pătruns în interiorul unei bucătării de iarnă, de unde a sustras suma de 370 lei, plicul în care se afla card-ul CEC Bank și codul PIN, după care s-a deplasat la ATM-ul agenției CEC Bank Belcești, de unde a sustras numerar în sumă totală de 2400 lei, apoi la agenția CEC Bank Gară Iași, de unde a sustras numerar în sumă totală de 1.000 lei.

Pe baza situației de fapt relevată de probele administrate, prima instanță a stabilit că faptele inculpatului T. C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, furt calificat și efectuare de retragere numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, prev. și ped. de art. 192 alin. 1 Cod penal din 1968, art. 208 alin. 1 și 209 alin. 1 lit. i Cod penal din 1968 și art. 27 alin. 1 din Legea nr. 356/2002, toate cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1968 și 33 lit. a Cod penal din 1968.

Potrivit art. 5 din Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mau multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Verificând succesiunea de legi în timp în vederea identificării legii mai favorabile, C. constată că după . noului Cod penal, faptele inculpatului se regăsesc incriminate în infracțiunea unică de furt calificat prev. de art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b noul Cod penal și infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. 1 Noul Cod penal.

Infracțiunea de violare de domiciliu este absorbită în această variantă a infracțiunii de furt calificat prevăzută de noul Cod penal, regăsindu-se ca element circumstanțial de agravare în prevederile art. 229 alin. 2 lit. b referitoare la furtul calificat săvârșit prin violare de domiciliu, în speță fiind reținută și circumstanța comiterii faptei de furt prin efracție prevăzută atât de vechiul cod penal, cât și de lit. d a art. 229 alin. 1 din Noul Cod penal.

În aceste condiții, va fi înlăturată condamnarea inculpatului T. C. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală și art. 37 lit. a Cod penal.

Pedeapsa prevăzută de noul cod penal pentru infracțiunea de furt calificat este închisoarea de la 2 la 7 ani, la care se aplică reducerea cu o treime conform dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, ce are corespondent în art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, rezultând o pedeapsă cuprinsă între 1 an și 4 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare, iar, potrivit vechiului Cod penal, pedeapsa era de la 2 la 10 ani închisoare.

În ce privește infracțiunea prev. de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 656/2002, C. constată că anterior intrării în vigoare a codului penal, era pedepsită cu închisoarea de la 1 la 12 ani, respectiv 8 luni – 8 ani închisoare, urmare reducerii cu o treime conform art. 320 ind. 1 Cod procedură penal, iar în prezent dispozițiile art. 250 alin. 1 Noul Cod penal ce încriminează infracțiunea menționată, prevăd o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani, respectiv 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare, urmare reducerii cu o treime.

În raport cu cele menționate anterior, se constată că sub aspectul încriminării faptelor, legea penală nouă este mai favorabilă întrucât dispare din pluralitatea de infracțiunii reținute în sarcina inculpatului infracțiunea de violare de domiciliu, ea regăsindu-se în conținutul infracțiunii de furt calificat.

În ce privește limitele de pedeapsă. C. constată că pentru infracțiunea reglementată de Legea nr. 656/2002 pedeapsa prevăzută de legea specială este mai favorabilă inculpatului având un minim special de 8 luni închisoare, spre deosebire de noul cod penal ce stabilește un minim de 1 an și 4 luni închisoare, iar, instanța de fond s-a orientat în procesul de individualizare spre minim, aplicându-i inculpatului o pedeapsă în cuantum de 1 (un) an închisoare, ce va fi menținută de instanța de apel întrucât asigură o proporție echitabilă între gradul de pericol social al faptei, condițiile concrete de comitere, valoarea socială protejată de legea penală și profilul socio-moral al inculpatului ce a avut o atitudine procesuală sinceră, dar a dovedit perseverență infracțională, fiind recidivist postcondamnatoriu.

Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal pentru infracțiunea de furt calificat de la 1 an și 4 luni închisoare la 4 ani și 8 luni închisoare și la pedeapsa stabilită de prima instanță în cuantum de 2 ( doi) ani închisoare, C. constată, ținând seama de gradul de pericol social în concret al infracțiunii comise, de circumstanțele reale în care aceasta a fost comisă – prin violare de domiciliu și prin forțarea sistemului de închidere a ușii, de valoarea prejudiciului cauzat și nerecuperat, precum și de elementele ce caracterizează persoana inculpatului, anterior expuse, că pedeapsa aplicată inculpatului de către prima instanță este în măsură să realizeze în concret atribuțiile sancțiunii penale ca mijloc de reeducare și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

În ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, C. constată că dispozițiile art. 34 lit. b din vechiul cod penal sunt mai favorabile întrucât prevăd că se aplică pedeapsa cea mai grea și un spor facultativ până la maximul ei special, în timp ce art. 39 alin. 1 lit. b din Noul Cod penal impun aplicarea pedepsei celei mai grele, la care se adaugă un spor fix de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Procedând la verificarea incidenței dispozițiilor art. 5 Noul Cod penal și în raport de condițiile de existență și tratament sancționator, ale recidivei postcondamnatorii, se constată că potrivit ambelor legi sunt îndeplinite condițiile de existență a recidivei postcondamnatorii, iar, prin compararea tratamentului prevăzut pentru aceasta de cele două coduri, instanța, reține ca fiind mai favorabil codul penal anterior.

Astfel, în ce privește existența recidivei, aceasta a fost reținută corect în sarcina inculpatului potrivit art. 37 lit. a din vechiul Cod penal.

Prin art. 41 noul cod penal prevede că există recidivă, când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare e 1 an și până la reabilitarea sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau intenție depășită pentru are legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.

În speță, inculpatul T. C. a săvârșit infracțiunile deduse prezentei judecății pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an după condamnarea sa definitivă la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 713/2009 a Judecătoriei D., în intervalul de rest neexecutat de 511 zile închisoare ca efect al liberării condiționate dispuse prin Sentința penală nr. 379/2013 a Judecătoriei B..

Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile de existență a recidivei postcondamnatorii și potrivit noului Cod penal.

În ce privește tratamentul sancționator al recidivei reținute în sarcina inculpatului, C. constată că potrivit art. 37 lit. a Cod penal anterior și art. 61 Cod penal anterior, acesta constă în contopirea pedepsei stabilite pentru infracțiunile săvârșite ulterior și restul de pedeapsă ce a mai rămas de neexecutat din pedeapsa anterioară, putându-se aplica un spor până la 5 ani.

Noul Cod penal, prin art. 104 raportat la art. 43, prevede că pedeapsa rezultantă stabilită pentru infracțiunile comise ulterior se adaugă la restul rămas neexecutat, astfel că este evident mai favorabil regimul sancționator prevăzut de codul penal anterior.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a din Noul cod de procedură penală, va fi admis apelul declarat de inculpatul T. C. împotriva Sentinței penale nr. 230 din 5 decembrie 2013 a Judecătoriei Hîrlău, ce va fi desființată în parte.

Ulterior rejudecării cauzei, vor fi repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului prin sentința apelată.

Va fi înlăturată condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală și art.37 lit.a Cod penal.

Va fi menținută pedeapsa de 2(doi)ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.229 alin.1 lit.d și alin.2 lit.b Noul Cod penal cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, art.37 lit.a Cod penal și art.5 Noul Cod penal.

Va fi menținută pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, republicată cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală și art.37 lit.a Cod penal.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal vor fi contopite pedepsele menționate mai sus în pedeapsa cea mai grea de 2(doi)ani închisoare ce va fi sporită cu 1(un)an închisoare, având în vedere natura și gravitatea faptelor și periculozitatea inculpatului, sporul aplicat de prima instanță se impune a fi menținut.

Va fi menținută revocarea liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 511 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.379 din 15.02.2013 a Judecătoriei B..

În baza art.61 Cod penal va fi contopită pedeapsa rezultantă de 3(trei)ani închisoare cu restul de pedeapsă de 511 zile închisoare în pedeapsa cea mai grea de 3(trei)ani închisoare, sporită cu 6(șase) luni închisoare, justificat de perseverența infracțională a inculpatului, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa totală de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Potrivit art. 424 alin. 3 Noul cod de procedură penală, raportat la art. 422 Noul Cod procedură penală, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive după data pronunțării sentinței apelate.

În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în care este inclus și onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de inculpatul T. C., fiul lui D. și E., ns. la 14.03.1973 în ., deținut în P. Iași, CNP_ împotriva Sentinței penale nr.230 din 5 decembrie 2013 a Judecătoriei Hîrlău, pe care o desființează, în parte.

Rejudecând cauza:

Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului prin sentința apelată.

Înlătură condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală și art.37 lit.a Cod penal.

Menține pedeapsa de 2(doi)ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.229 alin.1 lit.d și alin.2 lit.b Noul Cod penal cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, art.37 lit.a Cod penal și art.5 Noul Cod penal.

Menține pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, republicată cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală și art.37 lit.a Cod penal.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal contopește pedepsele menționate mai sus în pedeapsa cea mai grea de 2(doi)ani închisoare, sporită cu 1(un)an închisoare, rezultând o pedeapsă de 3(trei)ani închisoare.

Menține revocarea liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 511 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.379 din 15.02.2013 a Judecătoriei B..

În baza art.61 Cod penal contopește pedeapsa rezultantă de 3(trei)ani închisoare cu restul de pedeapsă de 511 zile închisoare în pedeapsa cea mai grea de 3(trei(ani închisoare, sporită cu 6(șase)luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa totală de 3(trei)ani și 6(șase)luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive după data de 5 decembrie 2013.

Cheltuielile judiciare efectuate rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul de 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2014.

Președinte,Judecător,

D. DumitrescuGeta S.

Grefier,

C. D.

Redactat D.D.

Tehnoredactat M.V

2 ex/ 16 aprilie 2014

Judecătoria Hîrlău

Judecător P. C. M.

← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006....		Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... →

Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 230/2014. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 230/2014. Curtea de Apel IAŞI