Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 50/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 50/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 50/CJ/2014
Ședința publică de la 15 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.-C.
Grefier C. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Iași a fost reprezentat prin procuror C. I.
Pe rol judecarea cauzei penale privind contestația declarată de contestatorul condamnat T. D., împotriva sentinței penale nr. 140 din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, în stare de deținere, asistat de avocat B. ( C. ) L., apărător desemnat din oficiu – delegație nr. 2445/31.03.2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Instanța procedează la identificarea condamnatului-contestator T. D., fiul lui P. și E., născut la data de 01.06.1970 în ., cu domiciliul în com. Corni, ., în prezent deținut în P. Iași,în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare, comparând datele de stare civilă de la dosarul cauzei cu cele declarate oral de acesta.
Instanța îl interpelează pe condamnatul contestator dacă își menține contestația formulată împotriva hotărârii Tribunalului Iași, în analiza aplicării legii penale mai favorabile, ca urmare a intrării în vigoare la 1.02.2014 a unui nou Cod penal.
Condamnatul contestator precizează că își menține contestația formulată și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Avocat B. ( C. ) L., după ce în prealabil a luat legătura cu petentul, precizează că i-a explicat care este situația în cauza de față, iar acesta dorește să-și retragă contestația.
Interpelat, condamnatul contestator precizează că înțelege să-și retragă contestația.
Instanța procedează la audierea contestatorului condamnat, cele declarate, respectiv faptul că înțelege să-și retragă contestația împotriva sentinței penale nr. 140 din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, fiind consemnate în proces verbal separat, atașat la dosar.
Instanța, față de manifestarea de voință exprimată de persoana condamnată contestator, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței a lua act de manifestarea de voință a condamnatului contestator.
Avocat B. ( C. ) L. solicită instanței a lua act de manifestarea de voință a condamnatului contestator.
Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, solicită instanței a lua act de manifestarea sa de voință.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
Instanța,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 140 din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a sesizării Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Iași, formulată referitor la persoana condamnata T. D., fiul lui P. și E., născut la data de 01.06.1970 în ., cu domiciliul în com. Corni, ., în prezent deținut în P. Iași în executarea pedepsei ce i-a fost aplicata prin sentința penală nr. 174/16.04.2009 a Tribunalului B., rămasă definitivă la data de 26.08.2009.
În motivarea soluției dispusă prin hotărârea judecătorească sus menționată, în esență, s-a arătat că persoana condamnata T. D. se aflăîn executarea pedepsei de 15 ani închisoare ce i-a fost aplicata prin sentința penală nr. 174/16.04.2009 a Tribunalului B., rămasă definitivă la data de 26.08.2009, pentru săvârșirea unei infracțiuni de ”viol” prev. și ped. de art. 197 alin. 1, 2 lit. b ind.1, alin. 3 din Codul penal din 1969, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 și art. 42 din vechiul Cod penal. S-a reținut faptul că infracțiunea pentru a cărei săvârșire s-a dispus condamnarea lui T. D. are corespondent în Codul penal intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014 în incriminarea prevăzută în art. 218 alin. 1, 3 lit.b din noua lege penală generală, text de încriminare ce conține limite de pedeapsa mai reduse comparativ cu cele din vechiul Cod penal. A arătat judecătorul fondului că, daca în legea penală veche, infracțiunea reținută în sarcina condamnatului era sancționat cu închisoarea de la 10 ani la 20 de ani, în noua reglementare, limitele de pedeapsa sunt cuprinse între 5 ani și 12 ani închisoare. Însă, prin luarea în considerare a dispozițiilor legale din legea noua care reglementează sancționarea infracțiunii continuate (forma reținuta în sarcina condamnatului T. D.) – art. 36 Cod penal -, dat fiind ca legea noua este legea mai favorabilă, la maximul special se adaugă un spor de 3 ani închisoare, astfel că maximul astfel determinat ajunge la 15 ani închisoare.
Față de aceasta situație, reținând și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2013 potrivit cărora pedeapsa aplicata printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codul penal din 1969 care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi, instanța de fond a constatat ca netemeinicia sesizării cu a cărei judecata a fost investita.
Nemulțumit de soluția dispusă prin sentința penală nr. 140 din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, condamnatul T. D., în termen legal, a formulat contestație împotriva respectivei hotărâri judecătorești.
Dosarul cauzei a fost înaintat la C. de A. Iași pentru competenta soluționare a căii de atac a contestației promovata de condamnatul T. D..
La primul termen de judecată stabilit la C. de A. Iași la data de 15.04.2014, prezent în fața judecătorului, în condițiile în care a fost asistat de un avocat desemnat din oficiu, contestatorul condamnat T. D. a precizat că înțelege să-și retragă contestația formulata împotriva sentinței penale nr. 140/05.03.2014 a Tribunalului Iași. În acest sens, instanța a procedat la luarea unei declarații scrise, contestatorului condamnat.
Față de manifestarea de voință exprimată de contestatorul condamnat T. D., reținând faptul că prezenta contestație reprezintă o cale de atac asupra căreia titularul cererii are un drept de dispoziție, având astfel posibilitatea de a-și retrage cererea, instanța urmează să ia act de declarația acestuia în sensul retragerii contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 140/05.03.2014 a Tribunalului Iași.
Văzând și dispozițiile art. 272 și art. 275 alin.2 Cod procedură penală care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii,
Decide:
Ia act de declarația contestatorul condamnat T. D., fiul lui P. și E., născut la data de 01.06.1970 în ., cu domiciliul în com. Corni, ., CNP -_, în prezent deținut în P. Iași, de retragerea contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 140 din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, sentință pe care o menține.
În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedura penală, suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu (delegația nr. 2445/31.03.2014 emisă de Baroul Iași) va fi avansată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedura penală, obligă pe contestatorul condamnat T. D. să plătească satului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publica, astăzi, 15 aprilie 2014.
Președinte,
A. C.-C.
Grefier,
C. B.
Red. /tehnored C.C.A.
2 exemplare/25 aprilie 2014
Tribunalul Iași
Judecător C. S.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 230/2014. Curtea... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








