Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 53/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 53/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 53/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 53/CJ/2014
Ședința publică de la 22 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier C. D.
Ministerul Public reprezentat de către procuror C. I.
Pe rol judecarea contestației penale formulate de către condamnatul G. I. D. împotriva sentinței penale nr.208/NCPP din 18.03.2014 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul G. I. D., în stare de arest, asistat de avocat Miton Kristi, apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus cu privire la prezența părților, după care:
Interpelat fiind de către instanță, condamnatul G. I. D. precizează că își menține contestația formulată în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat Miton Kristi, pentru condamnat, având cuvântul, raportat la dispozițiile noului Cod penal și vechiului Cod penal,precizează că lasă soluția la aprecierea instanței, având în vedere și la soluția pronunțată de către Tribunalului Iași.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că hotărârea Tribunalului Iași este legală și temeinică și solicită respingerea contestației.
C. G. I. D., având cuvântul, solicită reducerea pedepsei care este prea mare.
Instanța constată închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
Ulterior dezbaterilor:
INSTANȚA
Asupra contestației penale de față,
Prin sentința penală nr.208/NCPP din 18.03.2014, Tribunalul Iași a hotărât următoarele:
„În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 C.proc.pen., admite cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de condamnatul G. I. D., fiul lui D. și M., născut la data de 26.10.1984, în prezent deținut în P. Iași.
Constată că pedeapsa principală în a cărei executare se află condamnatul G. I. D., de 25 ani închisoare, nu depășește maximul legal prevăzut de legea nouă.
În baza art. 6 alin. 6 C.pen. stabilește în sarcina condamnatului G. I. D. o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o durată de 5 ani, pe lângă pedeapsa principală de 25 ani închisoare, aplicată prin sent. pen. nr. 87/D/2006 a Tribunalului Bacău, definitivă prin dec. pen. nr. 4605/19.07.2006 a Î.C.C.J.
În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. „
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iași a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, condamnatul G. I. D., fiul lui D. și M., născut la data de 26.10.1984, deținut în P. Iași, a solicitat aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa de 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară pe care o execută în baza sentinței penale nr.87/D/23.02.2006 a Tribunalului B., rămasă definitivă prin decizia penală nr.4605/2006 a ÎCCJ.
În cerere, persoana condamnată a arătat că execută pedeapsa de 25 ani închisoare, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174-176 lit. b, d Cod penal și 10 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64, litera a și litera b C.p., ca pedeapsă complementară și 15 ani închisoare pentru infracțiunea de tălhărie, prev. de art. 211 alin. 2, lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. b, c Cod penal
Aceste infracțiuni sunt incriminate în noul Cod penal în dispozițiile art.189 lit. d și f C.p. și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, respectiv art. 234 lit. a, d Cod penal și este sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
S-au atașat sesizării următoarele acte: fotocopia sentinței penale nr. 87/D/23.02.2006 a Tribunalului B., referatul Biroului de executări penale și fotocopia cazierului judiciar.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii 255/2013, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În baza sentinței penale nr. 87/D/23.02.2006 a Tribunalului B., rămasă definitivă prin decizia penală nr.4605/2006 a ÎCCJ, G. I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64, litera a și litera b C.p.
Examinând aplicabilitatea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor aplicate definitiv, instanța reține dispozițiile privind aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod proc. pen., instanța urmează să analizeze următoarele aspecte:
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește pedepsele cu închisoarea stabilite pentru infracțiunile concurente;
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la pluralitatea de infracțiuni;
- aplicarea legii mai favorabile referitor la pedeapsa complementară stabilită în sarcina condamnatului.
Analizând pedepsele cu închisoarea aplicate condamnatului pentru infracțiunile comise, instanța reține că infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșită de condamnat își găsește incriminarea și în actualul Cod penal în disp. art. 189 lit. d și f C.p. și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, iar infracțiunea de tâlhărie calificată își găsește incriminarea în art. 234 lit. a, d noul Cod penal și este sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Se constată astfel că pedeapsa cu închisoarea aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii omor deosebit de grav, de 25 ani închisoare, se încadrează în limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă.
Cu privire la infracțiunea de tâlhărie, este adevărat că pedeapsa de 15 ani închisoare pe care a primit-o condamnatul G. I. D. depășește limita maximă prevăzută de legea nouă, respectiv de 10 ani închisoare, însă această pedeapsă nu poate fi privită individual, extrasă din pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului, comisă de petent.
Astfel, luând în considerare faptul că în cazul concursului de infracțiuni din noua reglementare, art. 39 alin.1 lit. b prevede aplicarea pedepsei cea mai grea, de 25 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 234 alin 1 lit. a, d noul Cod penal, este evident că pedeapsa la cer s-ar ajunge este mult mai mare decât cea pe care o execută în prezent condamnatul.
Potrivit art. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Dispoziția legală este contrară astfel susținerilor condamnatului că ar trebui aplicate pedepsele minime cu închisoarea prevăzute de legea nouă.
Cum pedepsele aplicate condamnatului G. I. D. pentru cele două infracțiuni comise se înscriu în limitele de pedeapsă stabilite de legea nouă, acestea nu pot fi reduse prin . noului Cod penal.
Prin urmare, din punct de vedere al cuantumului pedepsei principale stabilite în sarcina condamnatului G. I. D., intervenirea unei legi penale noi nu produce efecte întrucât pedeapsa de 25 ani închisoare este mai mică decât maximul pedepsei cu închisoarea aplicabilă potrivit legii noi.
Aceasta deoarece rațiunea dispozițiilor din art. 6 C.pen. nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă”, ceea ce nu este cazul speței de față.
În ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, potrivit disp. art. 66 alin.1 din Noul Cod penal, aceasta nu poate depăși 5 ani, astfel că instanța trebuie să reducă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a și litera b Cod penal, aplicată condamnatului G. I. D. de la 10 ani la 5 ani, conform dispozițiilor art. 66 alin.1 litera a și b din Noul Cod penal
În consecință, în baza art. 23 din Legea 255/2013, rap. la art. 595 Cod procedură penală, instanța va admite cererea formulată de persoana condamnată G. I. D., în sensul că va stabili o pedeapsă complementară de 5 ani astfel cum este prevăzută de art.66 alin.1 lit. a, b Cod penal, pedeapsă complementară pe care o va executa condamnatul după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art. 275 alin.3 Cod proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.”
În termen legal contestatorul G. I. D. a contestat sentința penală sus menționată, solicitând reducerea cuantumului pedepsei. Contestatorul a fost asistat de avocat din oficiu.
Instanța de control judiciar a analizat legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate, în conformitate cu dispozițiile art.4 din Legea nr.187/2012, reținând:
În baza sentinței penale nr. 87/D/23.02.2006 a Tribunalului B., rămasă definitivă prin decizia penală nr.4605/2006 a ÎCCJ, G. I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64, litera a și litera b C.p.
Raportat la pedepsele aplicate condamnatului, C. reține că infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșită de condamnat își găsește incriminarea și în actualul Cod penal în disp. art. 189 lit. d și f C.p. și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, iar infracțiunea de tâlhărie calificată își găsește incriminarea în art. 234 lit. a, d noul Cod penal și este sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi și că pedeapsa cu închisoarea aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii omor deosebit de grav, de 25 ani închisoare, se încadrează în limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă.
Cu privire la infracțiunea de tâlhărie, pedeapsa de 15 ani închisoare pe care a primit-o condamnatul G. I. D. depășește limita maximă prevăzută de legea nouă, respectiv de 10 ani închisoare, însă această pedeapsă nu poate fi privită individual, ci va fi considerată raportat la cazul concursului de infracțiuni din noua reglementare, art. 39 alin.1 lit. b care referă la aplicarea pedepsei mai grele, de 25 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 234 alin 1 lit. a, d noul Cod penal, este evident că pedeapsa la care s-ar ajunge este mult mai mare decât cea pe care o execută în prezent condamnatul.
Potrivit art. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”
D. în ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, cererea condamnatului a fost favorabil soluționată prin reducerea acesteia de la 10 ani la 5 ani în conformitate cu dispozițiile art.66 alin.1 lit.a, b Cod penal.
Susținerile contestatorului nu sunt întemeiate față de argumentele expuse, reducerea pedepsei rezultante sub limita de 25 ani închisoare prin aplicarea legii penale mai favorabile nefiind operantă în speță.
Instanța de fond a reținut argumentat faptul că rațiunea dispozițiilor din art. 6 C.pen. nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă”, ceea ce nu este cazul speței de față.
Față de toate aceste considerente, va fi respinsă ca nefondată contestația formulată de G. I. D..
Văzând și dispozițiile art.275 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul G. I. D., fiul lui D. și M., ns. la 26.10.1984, deținut în P. Iași împotriva sentinței penale nr.208/NCPP din 18.03.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o menține.
Obligă contestatorul să achite suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Iași
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2014.
Președinte,
E. S.
Grefier,
C. D.
Redactat S.E.
Tehnoredactat D.C.
2 ex/24.04.2014
Tribunalul Iași
Judecător I. D.
| ← Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|
