Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 698/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 698/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 698/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 698/2014
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Judecător G. S.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea apelurilor penale formulate de către P. de pe lângă Judecătoria Bârlad și de către inculpata B. M. împotriva sentinței penale nr.225/20.05.2014 a Judecătoriei Bârlad, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect furtul calificat (art. 209 C.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 10.11.2014, când:
INSTANȚA
Asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:
P. sentința penală nr.225/20.05.2014, Judecătoria Bârlad a hotărât următoarele:
„Condamnă pe inculpata B. M., fiica lui D. și C., născută la data de 22.07.1972 în Mun. V. Jud. V., domiciliată în Mun. Bârlad . nr. 22 A, CNP –_, cetățenie română, studii 4 clase, fără ocupație, divorțată, recidivistă, la:
- 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. De art. 228 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal 1968 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, în dauna părții vătămate S.C.L. Di..Bârlad, cu un prejudiciu de 32,74 lei recuperat..
- 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. De art. 228 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal 1968 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, în dauna părții vătămate S.C.R. România S.R.L. – Penny M., cu un prejudiciu de 8,73 lei recuperat.
- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. De art. 228 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal 1968 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, în dauna părții vătămate S.C.L. Di..Bârlad, cu un prejudiciu de 78,44 lei recuperat..
În temeiul art. 33 lit. a Cod penal 1968, art. 34 lit. b Cod penal 1968 și art. 5 Cod penal contopește pedepsele în pedeapsa cea mai grea de:6 ( șase ) luni închisoare.
În baza art. 61 Cod penal 1968 revocă beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsa de 625 zile rămase de executat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin S.P. nr. 283/26.11.2009 a Judecătoriei P., definitivă potrivit Deciziei Penale nr.138/07.04.2010 a Tribunalului V. .
Contopește pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare cu restul de 625 zile închisoare rămase de executat, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de:
-625 ( șase sute douăzeci și cinci ) zile închisoare.
Scade din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 11.12.2013 până la 27.02.2014.
Măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpată, va înceta de drept, potrivit art. 241 alin. 1 lit. c Cod proc. P.., la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Obligă pe inculpata B. M. să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare avansate în cauză, din care sumele de: 200 lei onorariu avocat din oficiu în cursul urmării penale și 200 lei în faza de judecată, vor fi plătite Baroului V. din fondurile Ministerului Justiției”
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„La data de 06.01.2014, cu nr. 20, s-a înregistrat pe rolul instanței, rechizitoriul procurorului întocmit în dosarul nr. 5159/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei B. M. pentru a fi cercetată cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat, prev. de art. 208 alin1, 209 alin.1 lit. e Cod penal ( parte vătămată S.C L. DI. ); furt calificat, prev. de art. 208 alin1, 209 alin.1 lit. e Cod penal cu aplic. art. 37 alin.1 lit. a Cod penal ( parte vătămată S.C R. R. S.R.L.- PENNY M.) și furt calificat, prev. de art. 208 alin1, 209 alin.1 lit. e Cod penal cu aplic. art. 37 alin.1 lit. e Cod penal ( parte vătămată S.C L. DI. ), toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
În actul de sesizare se reține că la data de 18.11.2013, în jurul orei 16.00, inculpata B. M., pe fondul consumului de alcool, a sustras o cutie de bere marca „ Timișoreana”, un pachet de biscuiți, două ciocolate și cașcaval din incinta magazinului S.C.L. DI. Bârlad, . nr.1,jud.V., pe care le-a introdus în buzunarele hainei.
La data de 30.11.2013, în jurul orei 09.40, inculpata B. M., pe fondul consumului de alcool, a sustras o cutie de bere marca GOLDENBRAU, două eugenii și un pachet de absorbante din incinta magazinului S.C R. R. S.R.L.- PENNY M., ..V., pe care le-a introdus în buzunarele hainei, iar la data de 11.12.2013, în jurul orei 12,30, pe fondul consumului de alcool, a sustras un maiou damă, un pachet de unt și trei cutii de conservă din incinta magazinului S.C L. DI.. Bârlad, ., Jud. V., pe care le-a introdus în geantă, precum și un ceas de mână pentru bărbați pe care l-a ascuns în cureaua pantalonilor.
Din analiza probatoriului administrat în cauză la urmărirea penală, ca urmare a solicitării inculpatei de a se judeca pe baza acestuia, instanța reține următoarea situație de fapt.
La data de 18.11.2013, în jurul orei 16.00, după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice, inculpata B. M., s-a deplasat la magazinul S.C.L. DI. Bârlad, situat pe . nr.1 și din interior a sustras o cutie de bere marca „ Timișoreana”, un pachet de biscuiți, două ciocolate și cașcaval din incinta pe care le-a introdus în buzunarele hainei.
Ajunsă la casa de marcaj, a achitat doar două pâini, dar a fost oprită de agentul de pază I. V. care o văzuse când luase bunurile, în momentul în care încerca să părăsească incinta magazinului.
Bunurile în valoare de 32,74 lei, au fost recuperate.
Inculpata avea bani pentru a achita produsele sustrase.
La data de 30.11.2013, în jurul orei 09.40, după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice, inculpata B. M., s-a deplasat la magazinul S.C R. R. S.R.L.- PENNY M., . din interior a sustras o cutie de bere marca GOLDENBRAU, două eugenii și un pachet de absorbante, pe care le-a introdus în buzunarele hainei.
A trecut de casa de marcaj, a părăsit incinta magazinului, dar a fost ajunsă din urmă de agentul de pază al societății, care observase activitatea infracțională a acesteia și condusă la sediul Poliției în vederea efectuării cercetărilor.
Bunurile în valoare de 8,73 lei, au fost recuperate.
Și de această dată inculpata avea bani asupra sa.
La data de 11.12.2013, în jurul orei 12,30, după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice, inculpata B. M., s-a deplasat la magazinul S.C.L. DI. Bârlad, situat pe . aici a sustras un maiou de damă, un pachet de unt și trei cutii de conservă, pe care le-a introdus în geantă, precum și un ceas de mână pentru bărbați pe care l-a ascuns în cureaua pantalonilor.
A trecut de casa de marcaj, a părăsit incinta magazinului, dar a fost ajunsă din urmă de agentul de pază al societății și condusă la sediul Poliției în vederea efectuării cercetărilor.
Bunurile în valoare de 78,44 lei, au fost recuperate.
B. M. nu a recunoscut sustragerea ceasului de mână, acesta fiind descoperit asupra sa doar în urma controlului corporal efectuat asupra sa.
Situația de fapt mai sus menționată s-a stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: - proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante; declarația martorului Iovita V.; declarația inculpatei B. M.; proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante; declarația reprezentantului legal al S.C. R. ROMÂNIA S.R.L .- PENNY M. – numitul T. C.; declarația martorului C. N. I.; declarația inculpatei B. M.; proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante; declarația martorei C. E. D.; declarația martorului D. B.; coroborate cu declarațiile inculpatei .
În modalitatea mai sus reținută, fapta inculpatei B. M., care la data de 18.11.2013, în jurul orei 16.00, pe fondul consumului de alcool, a sustras o cutie de bere marca „ Timișoreana”, un pachet de biscuiți, două ciocolate și cașcaval din incinta magazinului S.C.L. DI. Bârlad, . nr.1,jud.V., pe care le-a introdus în buzunarele hainei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin1, 209 alin.1 lit. e Cod penal
Fapta inculpatei B. M., care la data de 30.11.2013, în jurul orei 09.40,, pe fondul consumului de alcool, a sustras o cutie de bere marca GOLDENBRAU, două eugenii și un pachet de absorbante din incinta magazinului S.C R. R. S.R.L.- PENNY M., ..V., pe care le-a introdus în buzunarele hainei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii furt calificat, prev. de art. 208 alin1, 209 alin.1 lit. e Cod penal, cu aplic. art. 37 alin.1 lit. a Cod penal
Fapta inculpatei B. M., care la data de 11.12.2013, în jurul orei 12,30, pe fondul consumului de alcool, a sustras un maiou damă, un pachet de unt și trei cutii de conservă din incinta magazinului S.C L. DI.. Bârlad, ., Jud. V., pe care le-a introdus în geantă, precum și un ceas de mână pentru bărbați, pe care l-a ascuns în cureaua pantalonilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii furt calificat prev. de art. 208 alin1, 209 alin.1 lit. e Cod penal, cu aplic. art. 37 alin.1 lit. e Cod penal.
De la data comiterii faptelor și până la pronunțarea hotărârii, au intervenit modificări legislative în materie penală .
În această situație, potrivit art. 386 Cod proc.pen., s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatei cu reținerea disp. art. 5 Cod penal actual.
Instanța apreciază, raportat la limitele de pedeapsă și posibilitatea împăcării în cazul infracțiunii de furt, că mai favorabile inculpatei sunt disp. noului Cod penal.
În ce privește însă instituțiile referitoare la: pedeapsa și scopul ei; criteriile generale de individualizare a acesteia ; recidivă și concursul de infracțiuni, instanța apreciază că mai favorabile inculpatei sunt cele prev. de vechiul Cod penal.
Inculpata a solicitat judecarea ei pe baza probatoriului administrat la urmărirea penală, astfel că potrivit disp. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., urmează ca limitele de pedeapsă să fie reduse cu 1/3 .
Atitudinea inculpatei față de săvârșirea faptelor, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acestora, vârsta inculpatei și valoarea prejudiciile produse părților vătămate, sunt motive pentru care instanța se va orienta spre limita minimă a cuantumului rezultat în urma aplicării disp. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.
În temeiul art. 33 lit. a Cod penal 1968, art. 34 lit. b Cod penal 1968 și art. 5 Cod penal, instanța va contopi pedepsele în pedeapsa cea mai grea .
Având în vedere că inculpata a săvârșit faptele în perioada restului rămas de executat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin S.P. nr. 283/26.11.2009 a Judecătoriei P., definitivă potrivit Deciziei Penale nr.138/07.04.2010 a Tribunalului V., în baza art. 61 Cod penal 1968 (dispoziții mai favorabile inculpatei), va revoca beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă, pe care-l va contopi cu pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea.
Se va scade din această pedeapsă, perioada reținerii și arestării preventive de la 11.12.2013 până la 27.02.2014 când a fost înlocuită cu măsura preventivă a controlului judiciar .
Măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpată, va înceta de drept, potrivit art. 241 alin. 1 lit. c Cod proc. pen., la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza rat. 274 Cod proc. pen., instanța va obliga pe inculpata B. M. să plătească statului cheltuielile judiciare avansate în cauză, din care sumele de: 200 lei onorariu avocat din oficiu în cursul urmării penale și 200 lei în faza de judecată, vor fi plătite Baroului V. din fondurile Ministerului Justiție”
Împotriva hotărârii primei instanțe, în termen legal, a declarat apel procurorul și inculpata.
Apelul inculpatei vizează reindividualizarea pedepsei și reducerea cuantumului acesteia.
Procurorul critică sentința instanței de fond sub aspectul stabilirii legii penale mai favorabile și aplicării combinate a prevederilor legii vechi și a legii noi ceea ce este contrat dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale care reglementează aceste aspecte.
Mai arată procurorul că, în condițiile stabilirii legii vechi ca lege mai favorabilă se impunea și aplicarea pedepsei accesorii.
C., examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, constată că apelul inculpatei este nefondat iar apelul procurorului fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza coroborată a materialului pronator administrat în faza de urmărire penală pe care inculpata B. M. și l-a însușit ca urmare a solicitării judecării cauzei în procedura simplificată respectiv, procesele-verbale de constatare a infracțiunii, declarațiile martorilor I. V., C. N. I., C. E. D., D. B., declarația reprezentantului legal al S.C. R. ROMÂNIA S.R.L .- PENNY M. și declarațiile de recunoaștere a inculpatei rezultă că în mod judicios și temeinic argumentat instanța de fond a stabilit vinovăția acesteia în comiterea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată.
Pe baza analizei amănunțite a probelor administrate prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, existând probe certe de vinovăție a inculpatei în comiterea faptelor, probe ce au înlăturat prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile codului de procedură penală.
Probele administrate au dovedit fără tăgadă că inculpata B. M., în zilele de 18.11.2013 în jurul orei 16,00 și 11.12.2013 în jurul orei 12,3 a sustras din incinta magazinului S.C. L. DI. Bârlad produse alimentare și de îmbrăcăminte și un ceas de mână iar în ziua de 30.11.2013, în jurul orei 09,40 tot pe fondul consumului de alcool a sustras o cutie de bere marca GOLDEN BRAU, două eugenii și un pachet de absorbante din incinta magazinului S.C R. R. S.R.L.- PENNY M., fapte ce întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de furt.
Faptele au fost comise înainte de . noului cod penal și a noului cod de procedură penală, situație ce impune o analiză a reglementărilor din legea veche și legea nouă pentru a stabili legea mai favorabilă aplicabilă inculpatei ținând cont și de Decizia Curții Constituționale referitoare la stabilirea legii mai favorabile potrivit principiului aplicării globale.
Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de cele două legi pentru faptele deduse judecății, numărul de infracțiuni comise în concurs și starea de recidivă reținută precum și Decizia Curții Constituționale despre care s-a făcut vorbire, C. constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile conform principiului analizării globale, legea mai favorabilă în speță fiind legea veche care deși prevede limite de pedeapsă mai mari pentru starea de concurs și recidivă nu impune aplicarea unui spor de 1/3 din restul pedepselor alăturate pedepsei mai severe și nici cumulul de pedepse.
Chiar dacă limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă sunt mai mici, regimul sancționator în cazul concursului de infracțiuni și al recidivei este mult mai aspru, ceea ce ar duce în final la o pedeapsă mai mare.
Noul cod penal nu a mai prevăzut ca agravantă locul public, prevederile art.4 Cod penal impunând înlăturarea acesteia din încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatei.
Ca urmare a acestei situații, încadrarea juridică corectă a faptelor reținute în sarcina inculpatei este trei infracțiuni de furt, prev. de art.208 alin.1 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.4 și 5 Cod penal, art.37 lit. a Cod penal din 1968 și 33 lit. a Cod penal din 1968.
Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru aceste infracțiuni și criteriile de individualizare stabilite de lege, se impune majorarea pedepselor aplicate de instanța de fond.
Văzând gradul de pericol social al faptelor comise, prejudiciul creat, numărul de infracțiuni, starea de recidivă dar și poziția procesuală de recunoaștere a inculpatei, opinează că aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege sunt în măsură să asigure funcția de constrângere și reeducare a acesteia.
De altfel, pedeapsa finală de executat pentru inculpată va fi de 625 zile rămase de executat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.283/26.11.2009 a Judecătoriei P., revocarea acesteia fiind dispusă corect de instanța de fond, gravitatea faptelor raportat la modalitatea de comitere și frecvența acestora impunând acest lucru.
P. urmare, solicitarea de reducere a pedepsei aplicate de instanța de fond apare ca nejustificată.
Stabilirea legii vechi ca fiind lege penală mai favorabilă impune și aplicarea obligatorie a pedepsei accesorii.
Antecedența penală a inculpatei și numărul mare de infracțiuni comise precum și modalitatea de săvârșire a acestora sunt motive suficiente de a o considera pe aceasta nedemnă pentru exercitarea dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Pentru considerentele expuse, constatând că sunt motive de desființare a hotărârii apelate, va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva Sentinței penale nr.225 din 20 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, ce va fi desființată în parte, în latură penală.
Procedând la rejudecarea cauzei:
Va înlătura dispoziția privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei B. M. din trei infracțiuni de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. e cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal din 1968 și art.33 lit. a din 1968 în trei infracțiuni de furt prev. de art.228 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal și art.37 lit. a Cod penal din 1968.
Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei în pedepsele componente.
Va majora de la 5(cinci)luni închisoare la 9(nouă)luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art.208 alin.1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.4 și 5 Cod penal, art.37 lit. a Cod penal din 1968 și art.396 alin.10 Cod procedură penală în dauna persoanei vătămate S.C. L. Di.. Bârlad.
Va majora de la 4(patru)luni închisoare la 8(opt)luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art.208 alin.1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.4 și 5 Cod penal, art.37 lit. a Cod penal din 1968 și art.396 alin.10 Cod procedură penală în dauna persoanei vătămate S.C. R. R. S.R.L. – Penny M..
Va majora de la 6(șase)luni închisoare la 10(zece)luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art.208 alin.1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.4 și 5 Cod penal, art.37 lit. a Cod penal din 1968 și art.396 alin.10 Cod procedură penală în dauna persoanei vătămate S.C. L. Di.. Bârlad.
În baza art.33 lit. a și 34 lit. b Cod penal din 1968 va contopi pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 10(zece)luni închisoare.
Va menține revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 625 zile rămase de executat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.283 din 26.11.2009 a Judecătoriei P..
În baza art.61 Cod penal din 1968 va contopi pedeapsa rezultantă de 10(zece)luni închisoare cu restul de 625 zile închisoare rămas neexecutat, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 625 zile închisoare.
Va interzice inculpatei drepturile prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1968 pe durata și în condițiile art.71 Cod penal din 1968.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata B. M. împotriva aceleași sentințe penale.
Măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpata B. M. va înceta de drept la data pronunțării prezentei decizii, urmând a fi făcute comunicările aferente către instituțiile prev. de art.215 alin.5 Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare efectuate în apelul declarat de procuror vor rămâne în sarcina statului.
Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I - Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva Sentinței penale nr.225 din 20 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o desființează în parte, în latură penală.
Rejudecând cauza:
Înlătură dispoziția privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei B. M. din trei infracțiuni de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. e cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal din 1968 și art.33 lit. a din 1968 în trei infracțiuni de furt prev. de art.228 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal și art.37 lit. a Cod penal din 1968.
Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei în pedepsele componente.
Majorează de la 5(cinci)luni închisoare la 9(nouă)luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art.208 alin.1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.4 și 5 Cod penal, art.37 lit. a Cod penal din 1968 și art.396 alin.10 Cod procedură penală în dauna persoanei vătămate S.C. L. Di.. Bârlad.
Majorează de la 4(patru)luni închisoare la 8(opt)luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art.208 alin.1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.4 și 5 Cod penal, art.37 lit. a Cod penal din 1968 și art.396 alin.10 Cod procedură penală în dauna persoanei vătămate S.C. R. R. S.R.L. – Penny M..
Majorează de la 6(șase)luni închisoare la 10(zece)luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art.208 alin.1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.4 și 5 Cod penal, art.37 lit. a Cod penal din 1968 și art.396 alin.10 Cod procedură penală în dauna persoanei vătămate S.C. L. Di.. Bârlad.
În baza art.33 lit. a și 34 lit. b Cod penal din 1968 contopește pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 10(zece)luni închisoare.
Menține revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 625 zile rămase de executat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.283 din 26.11.2009 a Judecătoriei P..
În baza art.61 Cod penal din 1968 contopește pedeapsa rezultantă de 10(zece)luni închisoare cu restul de 625 zile închisoare rămas neexecutat, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 625 zile închisoare.
Interzice inculpatei drepturile prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1968 pe durata și în condițiile art.71 Cod penal din 1968.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
II – Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata B. M. împotriva aceleași sentințe penale.
Măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpata B. M. încetează de drept la data pronunțării prezentei decizii, urmând a fi făcute comunicările aferente către instituțiile prev. de art.215 alin.5 Cod procedură penală.
Obligă inculpata apelantă să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, în care a fost inclus onorariul de 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare efectuate în apelul declarat de procuror rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2014.
Președinte,Judecător,
D. DumitrescuGeta S.
Grefier,
C. D.
Redactat G.S.
Tehnoredactat D.C.
2 ex/17.11.2014
Judecătoria Bârlad
Judecător A. V.
| ← Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 814/2014.... | Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Sentința nr. 163/2014.... → |
|---|








