Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Hotărâre din 27-10-2014, Curtea de Apel IAŞI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 634/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 634/2014

Ședința publică de la 27 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Judecător D. D.

Grefier G. A.

Pe rol judecarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 363/12.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, având ca obiect infracțiunea de furt calificat (art. 209 C.p.) .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13 octombrie 2014 (cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a doamnei procuror M. D. ), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 27 octombrie 2014, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 363/NCPP din 12 martie 2014, Judecătoria Iași, în aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 Cod penal, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata S. A. B., din trei infracțiuni de furt calificat, prevăzute, fiecare, de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, cu aplicarea art. 99 alin. 3 și 33 lit. a din Codul penal din 1969, în trei infracțiuni de furt, fiecare prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 și art. 38 alin. 1 Cod penal.

În temeiul prevederilor art. 129 alin. 1, art. 114 alin. 1 și 118 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, a dispus luarea, față de inculpata S. A. B., fiica lui P. și A.-E., născută la data de 5.07.1995 în mun. Iași, jud. Iași, CNP_, cu domiciliul în mun. Iași, .. 1, ., jud. Iași, cetățean roman, fără ocupație, fără antecedente penale, a măsurii educative a supravegherii, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Iași, pe o perioadă de 6 luni, pentru comiterea a trei infracțiuni de furt, fiecare prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 și art. 38 alin. 1 Cod penal.

A constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a obligat pe inculpata S. A. B. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 800 de lei.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 și 272 Cod procedură penală, au rămas în sarcina statului cheltuielile privind avocații desemnați din oficiu, sumele de câte 200 de lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpată în cursul urmăririi penale, potrivit delegației nr. 2141/2013, respectiv în cursul judecății, potrivit delegației nr. 8855/2013, urmând a fi avansate către Baroul Iași din fondurile Ministerului Public, respective din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 26.09.2013, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 4000/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei S. A. B., pentru comiterea a trei infracțiuni de furt calificat, prevăzute, fiecare, de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, cu aplicarea art. 99 alin. 3 și 33 lit. a din Codul penal din 1969.

În sarcina inculpatei s-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 19.01.2012, ora 18,45, a sustras mai multe bunuri de pe rafturile centrului comercial S.C. C. F. Iași, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 399,17 lei; la data de 18.02.2012, în jurul orei 16,00, a sustras mai multe bunuri de pe rafturile centrului comercial S.C. K. România S.C.S. de pe .. 54, cauzând un prejudiciu total de 293,52 de lei; la data de 2.05.2012, în jurul orei 20,00, a sustras mai multe bunuri de pe rafturile magazinului Smart de pe ..C. Oted G. S.A., cauzând un prejudiciu de 135,32 de lei.

Această situație de fapt a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile reprezentanților părților vătămate, procesele-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante, adresele privind cuantumul prejudiciului cauzat prin fiecare faptă, dovezile de ridicare de la inculpată și de predare către persoanele vătămate a bunurilor sustrase, declarațiile martorilor D. M., V. V., P. V., C. C. B., Sudac A., declarațiile inculpatei, prin care aceasta a recunoscut comiterea faptelor.

Pe parcursul judecății inculpata nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a putut fi adusă, existând date în sensul că ar fi plecat din România. În cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii V. V., D. M., P. V., Sudac A. și C. C. B..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut ca fiind dovedită următoarea situație de fapt:

La data de 19.01.2012 inculpata S. A. B. s-a deplasat la magazinul Carrefor F. de pe . de a sustrage bunuri de pe rafturi, a luat de la raionul de mezeluri 13 batoane de salam de Sibiu și le-a introdus în poșeta pe care o avea asupra sa, acoperindu-le cu o eșarfă, întrucât aceasta nu mai putea fi închisă. Inculpata a trecut de linia caselor de marcat achitând o pâine, după care s-a îndreptat spre parcarea centrului comercial, fiind ajunsă din urmă de agentul de pază V. V., bunurile, în valoare de 399,17 fiind, astfel, recuperate.

La data de 18.02.2012, în jurul orei 16,00, inculpata s-a deplasat la magazinul K. de pe . intenția de a sustrage din nou bunuri. Inculpata a luat de la raionul alimente de bază 24 de conserve de ton Rio M., ascunzându-le în poșeta sa, și a trecut de linia caselor de marcat achitând doar o sticlă de apă minerală, fiind oprită în timp ce încerca să plece de agentul de pază C. C. B., care a condus-o la camera de interpelare, bunurile fiind, astfel, recuperate. Prejudiciul a fost stabilit la suma de 293,52 de lei.

La data de 2-05.2012, ora 19,30, inculpata s-a deplasat, cu intenția de a sustrage bunuri, la magazinul Smart, situat pe ..C. Oted G. S.R.L. S.A., nu a luat un coș de mână și nici cărucior, s-a îndreptat spre raionul de produse cosmetice, de unde a luat opt tuburi de pasă de dinți Sensodyne, pe care le-a ascuns în poșeta personală, după care a trecut de casa de marcat fără să plătească nici un produs, fiind oprită de un angajat la magazinul respectiv, martorul Sudac A., care o observase în imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Prejudiciul a fost stabilit la suma de 135,32 de lei, fiind recuperat.

Această situație de fapt a fost reținută în baza mijloacelor de probă administrate în urmăririi penale, enumerate anterior, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în mod nemijlocit în fața instanței.

În drept, faptele inculpatei, astfel cum au fost descrise mai sus, întruneau la data comiterii lor elementele constitutive a trei infracțiuni de furt calificat, prevăzute, fiecare, de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, cu aplicarea art. 99 alin. 3 și 33 lit. a din Codul penal din 1969.

Întrucât, spre deosebire de Codul penal din 1969, Codul penal intrat în vigoare la 1.02.2014 nu mai prevede posibilitatea aplicării vreunei pedepse pentru infracțiuni comise în timpul minorității, instanța a apreciat că dispozițiile acestuia sunt în mod cert mai favorabile decât cele în vigoare la data comiterii faptei, astfel încât în aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 Cod penal, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata din trei infracțiuni de furt calificat, prevăzute, fiecare, de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, cu aplicarea art. 99 alin. 3 și 33 lit. a din Codul penal din 1969, în trei infracțiuni de furt, fiecare prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 și art. 38 alin. 1 Cod penal.

Potrivit art. 114 alin. 1 Cod penal, regula în sancționarea minorilor care răspund penal o constituie aplicarea unei măsuri educative neprivative de libertate. În alegerea măsurii educative pe care o va aplica inculpatei și a duratei acesteia, instanța a avut în vedere numărul și gravitatea faptelor, raportată și la limitele de pedeapsă de la data săvârșirii, caracterul de obișnuință pe care l-a avut comiterea de furturi din magazine pentru inculpată, în ciuda faptului că a fost surprinsă și reținută de fiecare dată, obișnuință ce rezultă și din împrejurarea că sustrăgea produse de același fel în număr mare, cel mai probabil pentru revânzare. Instanța va avea în vedere și conținutul referatului de evaluare, mediul din care provine și factorii care au determinat sau au favorizat adoptarea comportamentului infracțional, lipsa inculpatei la judecată și dificultățile consilierului de probațiune în a identifica o adresă de domiciliu a inculpatei, vârsta acesteia la data judecății.

Ținând seama de toate acestea, instanța, în temeiul prevederilor art. 129 alin. 1, art. 114 alin. 1 și 118 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, a dispus luarea, față de inculpata S. A. B., a măsurii educative a supravegherii, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Iași, apreciind că, dintre măsurile educative neprivative de libertate prevăzute de art. 115 alin. 1 Cod penal, aceasta este cea mai oportună data fiind situația concretă a inculpatei.

În ceea ce privește persoana însărcinată cu supravegherea inculpatei, instanța a constatat că, data fiind situația familială și locativă cu totul incertă a acesteia la momentul judecății, desemnarea tatălui inculpatei în acest sens s-ar putea dovedi hazardată și fără finalitate, fiind mai oportună o reevaluare sub acest aspect, la data punerii în executare, cu concursul unui consilier de probațiune, până la acel moment existând posibilitatea de a interveni date sau împrejurări noi care să permită stabilirea unei persoane care să asigure o supraveghere efectivă a inculpatei.

Sub aspectul prejudiciilor cauzate, instanța a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală instanța a obligat pe inculpata S. A. B. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 800 de lei.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 și 272 Cod procedură penală, au rămas în sarcina statului cheltuielile privind avocații desemnați din oficiu, sumele de câte 200 de lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpată în cursul urmăririi penale, potrivit delegației nr. 2141/2013, respectiv în cursul judecății, potrivit delegației nr. 8855/2013, urmând a fi avansate către Baroul Iași din fondurile Ministerului Public, respective din fondurile Ministerului Justiției.

Hotărârea primei instanțe a fost apelată de P. de pe lângă Judecătoria Iași și criticată ca nelegală.

Prin apelul promovat, parchetul a invocat că judecarea cauzei a avut loc în lipsa inculpatei S. A. B. nelegal citată întrucât la termenul din 5.03.2014 inculpata a fost citată la domiciliile cunoscute și prin afișare la sediul Consiliului Local Iași și nu prin afișare la sediul instanței conform dispozițiilor art. 259 alin. 5 Cod procedură penală.

Cea de-a doua critică invocată a vizat dispoziția primei instanțe privind plata onorariului avocatului desemnat din oficiu în faza urmăririi penale din fondurile Ministerului Public, considerând că este contrară prevederilor art. 82 alin.1 și art. 85 alin.1 ale Legii nr. 51/1995 și ale Protocolului nr._/2008, încheiat între UNBR și Ministerul Justiției ce prevăd că toate onorariile, indiferent de etapa procesuală se plătesc de către Ministerul Justiției, prin tribunale, ca ordonatori terțiari de credite.

Analizând sentința penală apelată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin.2 Cod procedură penală, C. constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 353 alin.1 Cod procedură penală judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată și părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită.

În speță, inculpata S. A. B. a fost citată de prima instanță la adresele cunoscute, respectiv Iași, .. 1, . și Iași, ., ..3, .-se, pe baza procesului verbal privind imposibilitatea punerii în executare a mandatului de aducere emis, că inculpata nu mai locuiește la aceste adrese, prin încheierea de ședință din 5.02.2014 a dispus citarea ei și prin afișare la sediul instanței.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă însă că pentru termenul din 5.03.2014, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, procedura de citare a inculpatei s-a realizat prin afișare la sediul Consiliului Local Iași, contrar prevederilor art. 259 alin.5 Cod procedură penală, potrivit cărora citarea prin afișare se impunea a fi realizată la sediul instanței .

În aceste condiții, judecarea cauzei s-a făcut în lipsa inculpatei nelegal citate, fiind întemeiată critica formulată de parchet.

Ca urmare, C., constatând că acest motiv de apel invocat de procuror are prioritate față de celălalt motiv de apel indicat, constituind temeiul de desființare prevăzut de art. 421 pct.2 lit. b Cod procedură penală, va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva Sentinței penale nr. 363 NCPP din 12.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, va desființa integral sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Potrivit art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate vor rămâne în sarcina statului, inclusiv onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatei - intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva Sentinței penale nr. 363 NCPP din 12.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o desființează integral.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cheltuielile judiciare efectuate, inclusiv onorariul de 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatei intimate, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 octombrie 2014.

Președinte,Judecător,

G. SanduDaniela D.

Grefier,

Red. D.D. G. A. Tehnored. A.G.

2 ex. la 30.10.2014

Judecătoria Iași: judecător M. M. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Hotărâre din 27-10-2014, Curtea de Apel IAŞI