Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1064/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1064/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 16-10-2012 în dosarul nr. 1064/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 1064/2012
Ședința publică de la 16 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător A. D.
Judecător G. S.
Grefier E. A.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. C.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpatul G. G. și de către partea civilă Societate Civilă Medicală Dr. S. - Dr. U. împotriva sentinței penale nr. 263 din 24.05.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect înșelăciunea (art. 215 C.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent G. G., asistat de avocat L. L., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Interpelat inculpatul G. G., arată că își retrage recursul formulat împotriva sentinței instanței de fond, a fost declarat de apărătorul care l-a avut la acel moment fără să îl consulte.
Instanța procedează la audierea inculpatului, depozițiile acestuia privind retragerea recursului promovat fiind consemnate într-o declarație scrisă separat, atașată la dosarul cauzei.
Interpelate părțile prezente arată că nu mai au alte cereri sau probe de formulat.
Nemaifiind alte cereri sau probe de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat L. L., apărător desemnat din oficiu pentru inculpat, având cuvântul solicită să se respingă recursul formulat de partea civilă, el vizează recuperarea prejudiciului, să se constate că sentința instanței de fond este legală și temeinică și să se ia act de declarația de retragere a recursului formulată de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită ca față de actele dosarului să se admită recursul declarat de partea civilă în condițiile în care în mod evident retrogradarea cauzei în faza de urmărire penală, mai ales după ce această cauză a parcurs un număr de ani pe rolul instanțelor de judecată. Hotărârea pronunțată a fost motivată pe criterii ce nu țin foarte mult de regularitatea actului de sesizare, pe de o parte făcând o analiză a construcției înșelăciunii pe care instanța nu ar putea să o vadă ca mecanism în actul de sesizare și în al doilea rând chiar dacă aceste argumente ar avea legătură cu actul de sesizare, admițând că instanța trebuie măcar să vadă, nu neapărat să analizeze elementele constitutive ca și o rezolvare a laturii penale. Cert este că ne aflăm în fața unor fapte calificate ca fiind înșelăciune dar care nu se regăsesc numai în acest dosar, nu este nimic ieșit din comun în această cauză, sunt multe alte cauze de același tip. Esența motivării instanței este aceea că nu s-a descris pentru fiecare parte vătămată actul material, ce este ieșit din comun față de înșelăciunile făcute pe bandă și trimise în judecată de ani de zile la falsuri sau la CEC-uri, trebuie să spui la fiecare persoană și nu s-au produs restituiri. Este o practică oscilantă în materia unor infracțiuni prezentate ca fiind în formă continuată, nu discutăm de vinovăția inculpatului dar ca acuratețe de redactare a unei hotărâri, în această cauză s-a explicat într-o singură frază cum a procedat inculpatul, că le-a luat oamenilor acei bani pentru vizita medicală și că această situație s-a repetat pentru mai multe persoane. A repeta pentru 67 de persoane același lucru în condițiile în care nu s-a mers din ușă în ușă la acele persoane ci, ele s-au prezentat și s-au interesat de noi locuri de muncă, instanța a invocat aceste elemente dar care nu au fost întâlnite aproape niciodată în practica judiciară cu rată de succes în materie de revizuire.
Solicită ca potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c coroborat cu art. 3859 pct. 172 Cod procedură penală, consideră că instanța a interpretat greșit legea când a reglementat verificarea actului de sesizare și să se admită recursul cu consecința trimiterii cauzei pentru continuarea judecății urmând ca instanța să aibă în vedere pe fond dacă sunt sau nu alte chestiuni. De a semeni să se constate că o instanță care constată că acte materiale nu sunt descrise în conținutul unei infracțiuni sau apreciază că nu există nici un fel de informație despre ele are posibilitatea pe fond să le înlăture din conținutul infracțiunii dar nu să retrogradeze cauza cu totul pentru că are descrisă la trei persoane și la celelalte zece nu pentru că are posibilitatea fie să disjungă, fie să achite. Cu privire la recursul inculpatului, să se ia act de retragerea căii de atac.
Inculpatul G. G., având cuvântul, apreciază ca fiind legală și temeinică sentința instanței de fond, că actele de sesizare și de completare nu îndeplinesc condițiile de regularitate, să se respingă recursul părții civile, și-a primit suma de bani la încheierea contractului.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare .
Ulterior deliberării:
C. DE A.
Analizând actele și lucrările dosarului constată:
P. sentința penală nr. 263/2012 a Judecătoriei Bârlad a fost restituită cauza la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus prima instanță a reținut:
La data de 21.10.2009, prin rechizitoriul din dosarul nr.1099/P/2009, P. de pe lângă Judecătoria Bârlad, a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului G. G., pentru săvârșirea a 2 infracțiuni: înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și înșelăciune în convenții - prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 37 lit. a Cod penal.
In actul de sesizare al instanței se reține faptul că G. G. ar fi indus în eroare un număr de 67 persoane, prin prezentarea unei situații neadevărate, în scopul obținerii unor foloase materiale injuste, și că ar fi indus în eroare pe reprezentanții S.C. C. medicală – Bârlad, cu ocazia încheierii și executării contractului de prestări servicii medicale.
În cauză, la data de 01.02.2011, a fost pronunțată sentința penală 82/2011, în sensul condamnării inculpatului G. G. pentru cele 2 infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, la 2 pedepse de câte 6 ani și respectiv 4 ani închisoare, pedepse ce au fost ulterior contopite.
P. decizia penală nr. 1057 din 11.10.2011 a Curții de A. Iași, s-a casat integral sentința penală nr. 82/2011 a Judecătoriei Bârlad și s-a trimis cauza spre rejudecare.
In motivarea deciziei, instanța de recurs arată că în rechizitoriu sunt menționate un număr de 67 părți vătămate, iar în citativul și dispozitivul instanței de fond sunt menționate doar un nr. de 10 părți vătămate, fără a se face vreo mențiune cu privire la celelalte părți vătămate, pentru care se reține ca prejudiciu, suma totală de 6.700 lei.
Se reține faptul că instanța de fond nu a stabilit calitatea procesuală a celor 67 de persoane care sunt menționate în considerentele actului de acuzare, ca fiind prejudiciate prin faptele inculpatului G. G., și nu le-a citat în cursul judecății.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Bârlad, spre rejudecare și în temeiul art. 300 Cod procedură penală, a fost pusă în discuție regularitatea actului de sesizare, fiind acordat, la cererea reprezentantului parchetului, un termen în vederea îndreptării și completării actului de sesizare .
La dosar, a fost depus de către reprezentantul parchetului, o completare a părții expozitive și a citativului rechizitoriului nr. 1099/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.
In înscrisul de completare al rechizitoriului sunt indicate numele, prenumele și adresa a 67 persoane persoane, pentru care se descrie ca și situație de fapt, că ar fi plătit suma de 100 de lei, pentru efectuarea vizitei medicale, în vederea angajării de către inculpat.
Se realizează și o încadrare juridică, susținându-se că « fapta învinuitului G. G., care în mod repetat în cursul lunii martie 2009, în baza unei rezoluții infracționale unice, a indus în eroare 67 părți vătămate, cauzând în total un prejudiciu de 6700 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. »
In actul de completare, se indică citarea celor 67 de persoane, în calitate de părți vătămate.
Analizând actul de sesizare și actul de completare, instanța apreciază că acesta nu îndeplinește condițiile de regularitate, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 263 alin. 1 Cod pr. penală - Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată.
Potrivit art. 263 alin. 2 Cod pr. penală - În rechizitoriu se arată de asemenea numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces și locul unde urmează a fi citate.
- In ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, reținută în sarcina inculpatului G. G..
In actul de sesizare și cel de completare este reținută următoarea situație de fapt:
„Inculpatul G. G. a înființat la 23.08.2009 – S.C. Style East S.R.L, care avea ca obiect de activitate -„comerțul cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei și încălțămintei – prin standuri, chioșcuri și piețe.
Cu intenția de a face rost de bani, în mod ilegal, inculpatul a venit în luna martie 2009 în mun. Bârlad, unde a desfășurat mai multe activități prin care să-și creeze aparența unui om de afaceri - dispus să facă investiții și să asigure locuri de muncă.
În acest scop, sub o altă identitate – S. G. – și în calitate de „consilier juridic” al S.C. Style East S.R.L. București – a solicitat Centrului de Afaceri Tutova – din cadrul Consiliului Local Bârlad închirierea a două hale – fără ca cererea să se materializeze.
Sub identitatea S. V. a comandat publicarea în ziarul „Obiectiv de V.” în zilele de 9 și 10.03.2009 a unor anunțuri privind angajarea de muncitori necalificați.
În ziua de 9.03.2009, sub identitatea S. G., s-a prezentat la AJOFM V. – Agenția Bârlad și a declarat o situație a locurilor de muncă vacante, din care rezulta că va angaja 70 de muncitori necalificați.
În același timp, a închiriat un apartament în blocul de pe .. 1, ., .-a angajat pe martorele A. D. P. și T. M., care urmau să îl ajute.
Persoanelor care se prezentau pentru angajare, inculpatul le spunea că vor munci pentru a asambla componente de calculator și le cerea să prezinte un dosar cu acte de studii și suma de 100 lei pentru efectuarea vizitei medicale.
În urma activităților desfășurate de inculpat, un nr. de 67 de persoane s-au prezentat pentru angajare.
Unele dintre aceste persoane au discutat atât cu inculpatul, cât și cu secretara A. D..
Aceasta emitea chitanțe și facturi pentru sumele primite, pe care le preda inculpatului, care și le însușea.”
La încadrarea juridică a faptelor, în actul de sesizare al instanței se reține că: „ fapta învinuitului de a induce în eroare un număr de 67 de persoane, prin prezentarea unei situații neadevărat în scopul obținerii unor foloase materiale injuste – întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal.”
Potrivit art. art. 215 alin. 1 Cod penal - Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare.
Potrivit art. art. 215 alin. 2 Cod penal - Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare.
Infracțiunea de înșelăciune presupune sub aspectul laturii obiective, în primul rând, o acțiune de inducere în eroare, acțiune care poate fi săvârșită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, ceea ce presupune a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau o împrejurare care nu există, care a fost inventată, și având ca rezultat, crearea celui indus în eroare a unei false reprezentări a realității.
Acțiunea de inducere în eroare trebuie să aibă ca rezultat pricinuirea unei pagube, adică un prejudiciu material, pentru a ne afla în prezența infracțiunii de înșelăciune, fără a avea relevanță dacă această pagubă este produsă celui indus în eroare sau altei persoane.
Infracțiunea de înșelăciune se consumă în momentul în care se produce paguba, ca rezultat al activității de inducere în eroare.
Simpla minciună, simplul fapt de a afirma un neadevăr, nu ne aduce în prezența infracțiunii de înșelăciune, dacă nu se produce și o pagubă.
Potrivit art. art. 41 alin. 2 Cod penal - Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
In cazul infracțiunii de înșelăciune, în speța din prezenta cauză, unde se susține că ne aflăm în prezența a 67 persoane vătămate, pentru a se putea spune că ne aflăm în prezența unei infracțiuni continuate, este necesar ca activitatea inculpatului în relația sa cu fiecare din aceste persoane să fie una de natură a prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă, și care să-i creeze acesteia o falsă reprezentare a realității, finalizată cu producerea unei pagube, iar fiecare acțiune în parte să fie în măsură să prezinte conținutul aceleiași infracțiuni.
Pentru a putea stabili situația de fapt, pentru fiecare presupusă persoană înșelată era necesar ca organul de urmărire penală să fi procedat, măcar o singură dată la audierea acesteia, pentru a stabili în concret modul de desfășurare a activității infracționale a inculpatului în relația cu respectiva persoană, și a constata existența prejudiciului, urmând ca apoi, prin analizarea celor 67 situații de fapt, să poată concluziona dacă sunt întrunite sau nu condițiile prevăzute pentru a ne afla în prezența infracțiunii continuate.
Precizarea acestui aspect al îndeplinirii condițiilor infracțiunii continuate, nu este prezentat de instanță din perspectiva încadrării juridice a faptelor, ci din perspectiva descrierii în actul de sesizare a faptelor reținute în activitatea infracțională a inculpatului.
După cum se poate observa, organul judiciar de urmărire penală, nici nu face vorbire de părțile vătămate în descrierea situației de fapt, nu punctează, nici măcar prin diferențiere în ce a constat activitatea de inducere în eroare în cazul unor persoane sau a altora, deși precizează la un moment dat, că ’’unele dintre aceste persoane au discutat atât cu inculpatul, cât și cu secretara A. D.”.
Deasemeni, existența unei rezoluții unice în activitatea inculpatului de săvârșire a celor 67 acțiuni de inducere în eroare, trebuie a fi susținută și dovedită cu elemente de probă rezultate din analiza situațiilor de fapt concrete stabilite pentru fiecare persoană vătămată, și nu poate fi prezumată.
Din parcurgerea situației de fapt, astfel cum este ea prezentată de organul de urmărire penală, atât în actul de sesizare a instanței, cât și în actul de completare a acestuia, nu se poate reține în ce constă latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, care sunt elementele materiale concrete comise de inculpat în relația sa cu fiecare dintre cele 67 din persoanele vătămate, astfel încât să corespundă elementului stabilit în abstract de norma de incriminare - art. 215 alin. 1 Cod penal .
In actul de sesizare doar s-a prezumat existența unei induceri în eroare, s-a reținut și folosit o apreciere generică și generală a faptelor pentru toate cele 67 persoane presupus vătămate, nu există o descriere a faptelor imputate, în sensul că nu se arată în ce anume a constat acțiunea de inducere în eroare în raport cu persoanele vătămate ( prin ce mijloace și ce acțiuni concrete ), aspect ce nici nu este posibil, nici din perspectiva penală, dar nici civilă, în condițiile în care 45 dintre aceste persoane nu au fost audiate nici măcar o singură dată de organul judiciar de urmărire penală.
Deși în actul de completare, se precizează că persoanele indicate urmează a fi citate în calitate de parte vătămată, în cursul judecății, acest lucru nu este unul posibil, întrucât aceasta ar presupune exprimarea unei manifestări de voință a presupuselor persoane vătămate, de a participa în procesul penal în calitate de părți vătămate, fapt ce nu corespunde realității, nici una din cele 45 de presupuse persoane vătămate, nefiind audiate în cursul urmăriri penale.
Nici în urma completării înaintate de parchet, nu se poate stabili cu certitudine identitatea celor 67 persoane presupus a fi fost vătămate prin acțiunile inculpatului G. G., întrucât au fost indicate ca și părți vătămate, în total, un număr de 69 persoane.
Astfel, deși la o primă citire, se poate constata că ultimul număr numeric în lista persoanelor ce urmează a fi introduse și citate în cauză ca și părți vătămate este 67, ceea ce ar lăsa impresia că corespunde cu numărul de persoane precizate în actul de sesizare, în fapt au fost indicate 69 de persoane, dat fiind faptul că între pozițiile 49-50, au fost introduse alte 2 persoane - P. C. și F. P. E., cărora li s-au atribuit numerele de ordine 56-57, în condițiile în care aceste numere se regăsesc, din nou, ulterior în listă, însă ele sunt corespunzătoare altor persoane – O. F. și F. F. C..
Deasemeni, numita A. C. N., care este indicată în rechizitoriu ca și parte vătămată, nu se mai regăsește în lista cu părțile vătămate din actul de completare .
In urma centralizării pe citativul instanței a tuturor persoanelor indicate de parchet ca având calitatea de părți vătămate (din rechizitoriu și actul de completare), pentru prima infracțiune pentru care inculpatul G. G. a fost trimis în judecată - înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal - numărul total rezultat este de 69 persoane, fiind practic imposibil pentru instanța a identifica și verifica care anume sunt cele 2 persoane trecute suplimentar, peste numărul celor 67 persoane indicate în actul de sesizare, în condițiile în care cei 45 de presupuși vătămați nu au nici măcar o declarație în dosarul de urmărire penală (S. S., M. A.-C., S. G., N. G.-L., M. E.-A., A. R.-M., N. D., Z. R., B. G., T. M.-L., F. V., V. F., C. O.-D., B. C.- B., Z. Ș., B. V., G. M., A. E., M. M.-L., N. C., B. G., M. G.-I., M. L., C. A., L. C.-F., P. L. –D., R. M., C. I., F. F., P. V., B. F., C. G., P. C., F. P.-E., D. N., N. D. O., I. T. C., M. M., R. S. V., O. F., F. F. C., Toniță M., B. I., G. G..)
In același timp, 3 persoane ( P. A., D. V., M. C.), au fost audiate în cursul urmăririi penale, doar în calitate de martor, declarațiile acestora fiind indicate de parchet, în rechizitoriu, ca și probe (filele 104, 107, 110 ), iar P. A. și M. C. sunt indicați cu dublă calitate în dosar, ca martori, prin rechizitoriu, și ca părți vătămate prin actul de completare, cele 2 calități fiind incompatibile, potrivit art. 82 Cod pr. Penală.
Deși în actul de sesizare se face referire la folosirea de către inculpatul G. G. a unei alte identități, nu se precizează în ce anume au constat actul /actele ori faptele de folosire de nume sau calități mincinoase, și s-a reținut și utilizat, de organul judiciar, în descrierea situației de fapt, o apreciere generică și generală, echivocă.
Deasemeni, nu se poate distinge dacă folosirea respectivei identități/calități, era alta decât cea reală, și în relațiile cu cele 67 persoane presupus vătămate și care s-ar fi prezentat pentru angajare .
In aceste condiții ar cădea în sarcina instanței, ca în faza de cercetare judecătorească, să procedeze la audierea tuturor presupuselor persoane vătămate, neaudiate în cursul urmăririi penale, și să stabilească mai întâi în actul de sesizare, în latura penală, din multitudinea de acte și acțiuni multiple, pe cele care ar îndeplini exigențele normei de incriminare, astfel cum este reținută încadrarea juridică, iar în latura civilă, să stabilească care este întinderea prejudiciului și care dintre cei vătămați vor sta în proces, în calitate de parte vătămată /părți civile, sau pot fi audiați în calitate de martori.
Descrierea exactă, detaliată și completă a faptelor pentru care inculpatul G. G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, atât din perspectiva situației de fapt cât și a încadrării juridice, este esențială și determinantă cu atât mai mult în cazul infracțiunilor care descriu acțiuni/activități infracționale complexe, acte și acțiuni multiple, desfășurate pe perioade de timp îndelungate și în condiții de participație penală.
Această lipsă nu poate fi complinită de instanță în cursul cercetării judecătorești, întrucât această activitate ar face ca judecătorul să se substituie procurorului, în sensul de a stabili inițial, care anume fapte sau acte materiale ar putea constitui, potrivit intenției procurorului, elementele materiale ale infracțiunii de înșelăciune, iar apoi, tot el – judecătorul, să stabilească dacă aceste fapte există, sunt săvârșite cu vinovăție și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii .
Acceptarea unei asemenea situații ar influența în mod negativ imparțialitatea și obiectivitatea judecătorului și golește de conținut dreptul la apărare al inculpatului, care neputând determina cu ce anume este sau se consideră învestit judecătorul în baza actului de inculpare și sesizare al instanței, nu va putea fi în măsură să își pregătească apărarea, să dea declarații și să-și propună probe în apărare.
2. In ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal, reținută în sarcina inculpatului G. G..
In actul de sesizare și cel de completare este reținută următoarea situație de fapt:
„Pentru a întări convingerea „angajaților” cu privire la seriozitatea contractului de angajare, inculpatul sub numele de S. G. – a încheiat, în calitate de reprezentant al S.C. Style East S.R.L. un contract de prestări servicii medicale cu S.C. C. Medicală.
Această unitate medicală trebuia să efectueze vizita medicală pentru personalul angajat – urmând ca valoarea prestațiilor să fie plătită de către inculpat.”
La încadrarea juridică a faptelor, în actul de sesizare al instanței se reține că: „ fapta învinuitului de a induce în eroare pe reprezentanții S.C. C. Medicală – cu ocazia încheierii si executării contractului de prestări servicii medicale – întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal.”
Din parcurgerea situației de fapt, astfel cum este ea prezentată de organul de urmărire penală, atât în actul de sesizare a instanței cât și în actul de completare a acestuia, nu se poate reține în ce constă latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune în convenții, care sunt elementele materiale concrete ( prin ce mijloace și ce acțiuni concrete ) de inducere în eroare, realizate de inculpat în relația sa cu S.C. C. Medicală, astfel încât, atât în momentul încheierii contractului, cât și ulterior, pe parcursul executării acestuia, să corespundă elementului stabilit în abstract de norma de incriminare - art. 215 alin. 3 Cod penal .
Pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții, este necesar ca inducerea în eroare sau menținerea în eroare să se fi produs în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, ori nici acest aspect nu este relevat in actul de sesizare .
In lipsa oricărei descrieri a actelor materiale concrete ce se circumscriu acuzației de inducere în eroare a reprezentanților S.C. C. Medicală – cu ocazia încheierii și executării contractului de prestări servicii medicale, în condițiile în care s-a reținut și folosit o apreciere generică și generală a faptelor, echivocă, ar însemna că instanța ar trebui, cu prilejul cercetării judecătorești, să stabilească mai întâi în actul de sesizare, în latura penală, din multitudinea de acte și acțiuni multiple posibile, pe cele care ar îndeplini exigentele normei de incriminare, astfel cum este reținută încadrarea juridică, iar în latura civilă, să stabilească dacă există un prejudiciu și întinderea acestuia.
Acesta lipsă nu poate fi complinită de instanță, întrucât judecătorul s-ar substitui procurorului, în sensul de a stabili inițial, care anume fapte sau acte materiale ar putea constitui, potrivit intenției procurorului, elementele materiale ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, iar apoi, tot el – judecătorul, să stabilească dacă aceste fapte există, sunt săvârșite cu vinovăție si întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, si să pronunțe o hotărâre.
Acceptarea unei asemenea situații ar influenta în mod negativ imparțialitatea și obiectivitatea judecătorului și golește de conținut dreptul la apărare al inculpatului, care neputând determina cu ce anume este sau se consideră investit judecătorul in baza actului de inculpare si sesizare al instanței, nu va putea fi in măsură să își pregătească apărarea, sa dea declarații și să-și propună probe în apărare.
Actul de inculpare și sesizare a instanței trebuie să cuprindă, potrivit art. 263 alin. 1 Cod pr, penală, descrierea detaliată a faptelor și încadrarea dată de procuror, aceste elemente nefiind unele formale ci dimpotrivă sunt stric necesare și esențiale, pentru a asigura o analiză și o dezbatere profundă a probatoriului .
Incertitudinea cu privire la conținutul și întinderea activității materiale care s-ar circumscrie faptelor de inducere în eroare, creează disfuncții, atât în ceea ce privește posibilitatea instanței de a realiza o amplă și profundă cercetare judecătoreasca a faptelor, dar și în ceea ce privește exercitarea dreptului la apărare a inculpatului, ca și componenta a dreptului la un proces echitabil, astfel cum el rezultă din dispozițiile art. 6 a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Din perspectiva acestor reglementari, în considerarea exercitării drepturilor și garanțiilor procesuale specifice fazei de judecată, actul de sesizare nu trebuie să fie unul formal, ci dimpotrivă, trebuie să fie unul clar formulat, detaliat si complet, pentru ca instanța de judecată, pe de o parte, să poată distinge care sunt în mod concret faptele și infracțiunile cu care a fost sesizată, iar inculpatul, pe de altă parte, să știe care sunt faptele și infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Pentru motivele arătate mai sus, instanța apreciază că actul de sesizare nu îndeplinește condițiile de regularitate impuse de lege, și a restituit cauza la P. de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea refacerii acestuia.
În termen, hotărârea a fost recurată de partea civilă Societatea Civilă Medicală dr. S., dr. U., prin reprezentant legal cu motivarea că prin restituirea cauzei se îngreunează posibilitatea de recuperare a prejudiciului, că activitățile dispuse prin hotărâre puteau fi realizate de instanță, că față de decizia prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare, instanța avea obligația să soluționeze fondul cauzei.
Recursul formulat este fondat în critica care privește greșita restituire a cauzei la procuror.
În cauză, așa cum rezultă din considerentele hotărârii, fără a se preciza norma de drept incidentă, restituirea cauzei la procuror s-a făcut pentru neregularitatea actului de sesizare a instanței.
Potrivit art. 300 Cod procedură penală regularitatea actului de sesizare a instanței, se verifică doar la prima înfățișare.
Restituirea se dispune atunci când neregularitatea nu poate fi înlăturată.
Prima zi de înfățișare este considerată, termenul la care părțile sunt legal citate și pot formula concluzii în cauză.
În raport cu actul de sesizare inițial prima zi de înfățișare a fost la termenul din 11 mai 2010.
După administrarea probelor în cauză, s-a pronunțat sentința penală nr. 82 din 1.02.2011 sentință care a fost casată prin decizia penală nr. 1057/2011 a Curții de A. Iași, cu trimitere spre rejudecare.
În rejudecare, după ce instanța s-a conformat în parte dispozițiilor instanței de recurs, fără a se conforma dispoziției de rejudecare a restituit cauza la procuror pentru neregularitatea actului de sesizare, contrar dispozițiilor art. 300 Cod procedură penală, dispoziții care reglementează situațiile când se restituie cauza pentru refacerea rechizitoriului.
Este adevărat că rechizitoriul a fost întocmit fără a se avea în vedere toate cerințele art. 263 Cod procedură penală, dar parte dintre acestea au fost complinite în timpul judecății, dar în faza procesuală în care se află cauza nu mai putea fi restituită pentru neregularitatea actului de sesizare.
Pentru corectarea acestui aspect de nelegalitate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. ˝d˝ cu referire la art. 3859 alin. 1 pct. 10 Cod procedură penală, recursul va fi admis, hotărârea primei instanțe casată cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.
Împotriva hotărârii a formulat recurs și inculpatul G. G. fără a preciza motivele de nelegalitate ori netemeinicie.
La termenul din 16 octombrie 2012 prezent în fața instanței inculpatul și-a retras recursul.
Luând act de manifestarea de voință a recurentului, văzând că sunt îndeplinite condițiile art. 369 Cod procedură penală, în baza art. 3854 Cod procedură penală, se va dispune în consecință.
Văzând și dispozițiile art. 192 al. 2 și al. 3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. Admite recursul declarat de partea civilă Societate Civilă Medicală Dr. S. - Dr. U. cu sediul în Bârlad, .. 1, ., ., prin reprezentanți legali împotriva sentinței penale nr. 263 din 24.05.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad, hotărâre pe care o casează.
Dispune trimiterea dosarului la Judecătoria Bârlad pentru continuarea judecății.
II. Ia act de declarația inculpatului G. G. de retragere a recursului promovat împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 600 lei, în care s-a inclus și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei, ce va fi avansat inițial din fondurile statului.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de partea civilă rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. S. A. D. G. S.
Grefier,
E. A.
Red. D.A.
Tehnored. A.E.
2 ex./29.10.2012
Judecătoria Bârlad
Jud. B. N.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 105/2014.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
