Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 77/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 77/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 77/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 77/2014
Ședința publică de la 29 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A.
Grefier C. B.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. I.
Pe rol judecarea cauzei penale privind contestația formulată de contestatorul - condamnat A. M., împotriva sentinței penale nr. 247, din 24 Martie 2014, a Tribunalului Iași, dată în dosarul nr._, având ca obiect sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013 .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, în stare de deținere, asistat de avocat M. A., apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat M. S., având cuvântul, solicită admiterea contestației, întrucât, contestatorul susține că pe lângă reducerea pedepsei complementare se impunea și reducerea pedepsei principale, în mod proporțional.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul invocă excepția tardivității contestației formulată de petent, având în vedere că soluția primei instanțe i-a fost comunicată contestatorului la data de 12.03.2014, iar data contestației este 7 aprilie 2014.
Pe fond, apreciază că prezenta contestație, este nefondată, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică. Prima instanță a aplicat corect legea și a emis o hotărâre legală și temeinic, a explicat de ce nu a putut reduce mai mult pedeapsa, pentru că ea nu depășea limita maximă prevăzută de legea nouă.
Avocat M. S., solicitând cuvântul pe excepție, lasă soluția la aprecierea instanței.
Interpelat, condamnatul contestator precizează că nu-și amintește data la care a primit hotărârea instanței de fond.
Instanța precizează contestatorului că pe dovada de primire este trecută data de 17.03.2014, iar contestația a fost formulată la data de 7 aprilie 2014 – data poștei cea mai avantajoasă.
Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și reducerea pedepsei principale, întrucât este bolnav și nu are cine să îl caute la penitenciar.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra contestației penale de fata;
Prin sentința penala nr. 247, din 24 Martie 2014, a Tribunalului Iași, data in dosarul nr._, s-a hotărât:
„În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 C.proc.pen. admite cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de condamnatul A. M. – fiul lui M. și I., născut la data de 26.07.1975 în Hunedoara, CNP_, domiciliat în D., .. 5, ., jud. B., în prezent deținut în P. Iași, și sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile de la P. Iași, privind pe același condamnat, și în consecință:
Constată că pedeapsa principală în a cărei executare se află condamnatul A. M., respectiv detențiunea pe viață, corespunde maximului legal prevăzut de legea nouă.
În baza art. 6 alin. 6 C.pen. stabilește în sarcina condamnatului A. M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen. pe o durată de 5 ani.”
Pentru a hotărî astfel prima instanța a motivat in fapt si in drept după cum urmează:
„Prin sentința penală nr. 673 din 11.10.2005 a Tribunalului Iași, definitivă prin nerecurare, s-a admis cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul A. M., constatându-se că faptele pentru care acesta a fost condamnat definitiv prin sentințele penale nr. 1119/2001 a Judecătoriei B. și 209/2001 a Tribunalului B. sunt concurente, alcătuind în același timp al doilea termen al unei recidive postcondamnatorii raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată aceluiași condamnat prin sentința penală nr. 1302/1999 a Judecătoriei D. (de fapt, Judecătoria B.). Au fost descontopite pedepsele rezultante aplicate condamnatului prin sentințele 1119/2001 și nr. 209/2001, s-a menținut dispoziția de revocare a beneficiului liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1302/1999, restul rămas de executat, de 354 zile închisoare, fiind contopit cu fiecare dintre pedepsele cu închisoarea aplicate prin primele două sentințe penale. În baza art. 36, art. 33 și art. 34 -35 C. penal din 1969 pedepsele astfel rezultate, de 4 ani închisoare, 3 ani închisoare, detenție pe viață și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C.pen. din 1969 pe o durată de 10 ani, au fost contopite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv detențiunea pe viață, la care s-a adăugat pedeapsa complementară anterior menționată.
În baza acestei sentințe penale s-a emis MEPI nr. 932/2005 de către Tribunalul Iași, condamnatul beneficiind de deducerea perioadei deja executate de la data de 20.10.2000 la zi.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, instanța urmează să analizeze, în ordinea menționată, următoarele aspecte:
- aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă stabilite pentru infracțiunile concurente;
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la pluralitatea de infracțiuni reținută în sarcina condamnatului – concurs de infracțiuni și recidivă postcondamnatorie;
- aplicarea legii mai favorabile referitor la pedeapsa complementară aplicată.
1. În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.
Astfel, instanța reține următoarele:
a) Infracțiunea de tentativă de tâlhărie prevăzută de dispozițiile art. 20 rap. la art. 211 alin. (2) lit. f) din Codul penal din 1969 este reglementată de noua legislație penală în dispozițiile art. 233 C. pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
Prin raportare la sentința penală nr. 1119/2001 a Judecătoriei B. se constată că în sarcina condamnatului A. M. s-a reținut comiterea unei infracțiuni de tâlhărie în formă tentată, în cauză fiind incidente și dispozițiile legale privind sancționarea tentativei – art. 32 C.pen., limitele legale de pedeapsă reducându-se cu ½, rezultând astfel limite între 1 an și 3 ani și 6 luni închisoare.
Prin urmare, în raport de infracțiunea de tentativă de tâlhărie concret comisă de condamnatul A. M. limita maximă de pedeapsă aplicabilă potrivit Noului Cod penal ar fi de 3 ani și 6 luni închisoare, prin raportare la art. 233 coroborat cu art. 32 C. pen.
Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracțiunea de tentativă de tâlhărie depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
b) Infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de dispozițiile art. 192 alin. (1) din Codul penal din 1969 este reglementată de dispozițiile art. 224 C.pen., fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii. Totuși, întrucât prin raportare la sentința penală 209/2011 a Tribunalului B. rezultă că în sarcina condamnatului s-a reținut forma simplă a infracțiunii, această formă, incriminată și în actualul Cod penal, este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani în prezent.
În acest context, instanța constată că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului A. M. pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, în formă simplă, depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 2 ani închisoare.
c) Infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 – art. 176 lit. a și b C.pen. din 1969 (uciderea a două persoane prin acte de cruzime) pentru care condamnatului A. M. i-a fost aplicată pedeapsa detențiunii pe viață este incriminată și în actuala legislație penală în disp. art. 188, art. 189 lit. f și h sub denumirea marginală de „omor calificat”, fiind sancționată de lege cu pedeapsa închisorii între 15 și 25 de ani sau detențiunea pe viață.
Prin urmare, potrivit textului de incriminare din actuala legislație faptei concret comise de condamnat i-ar fi aplicabilă, ca maxim de pedeapsă, tot detențiunea pe viață, pedeapsă în a cărei executare se află deja condamnatul.
Codul penal actual a renunțat la instituția reducerii facultative a limitelor de pedeapsă definitiv aplicate, optând doar pentru reducerea obligatorie a pedepselor care depășesc limitele maxime prevăzute de legea nouă, motiv pentru care aserțiunea condamnatului privind proporția reducerii limitelor nu mai are suport legal în actuala legislație (Noul Cod penal a preluat din Codul penal de la 1969 doar disp. art. 14, nu și pe cele ale art. 15).
2. În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la pluralitatea de infracțiuni, instanța urmează să compare pedeapsa aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 43 alin. (4) C. pen. Aceasta întrucât, așa cum se reține și prin sentința penală nr. 673/2005 a Tribunalului Iași, pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul A. M. este rezultanta comiterii de către acesta a unui concurs de infracțiuni (tentativă de tâlhărie, violare de domiciliu și omor deosebit de grav) în perioada în care acesta se afla în termenul de încercare al unei liberări condiționate din executarea unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1302/1999 a Judecătoriei B., având un rest de pedeapsă de executat de 354 zile închisoare.
Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 2 – 4 C.pen. când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, aflate în stare de recidivă (stare de recidivă în continuare incidentă în cauză prin raportare la condițiile stabilite de art. 41 alin. 1 C.pen.), pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni iar pedeapsa rezultantă se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas de executat din aceasta (354 zile închisoare în cazul condamnatului A. M.). Dacă prin însumarea pedepselor s-ar depăși cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile săvârșite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață. Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă este detențiunea pe viață se va executa pedeapsa detențiunii pe viață.
Prin urmare, pedeapsa rezultantă aplicabilă condamnatului A. M. pentru pluralitatea de infracțiuni comisă este și în actuala reglementare tot detențiunea pe viață, astfel încât pedeapsa aflată în executare nu depășește maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi pentru a fi incidente dispozițiile art. 6 C.pen.
În procedura de față nu se mai poate proceda la o reindividualizare a pedepsei aplicate condamnatului conform legii mai favorabile, cum a solicitat acesta, singura excepție prevăzută de legiuitor fiind aceea în care pedeapsa aflată în executare depășește maximul aplicabil conform legii noi.
Așa cum reține prof. F. Streteanu în Documentarea privind aplicarea în timp a legii penale, „instanța va proceda doar la aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, iar reducerea rezultantei se va face numai în măsura în care ea depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi. Aceasta deoarece rațiunea dispozițiilor din art. 6 C.pen. nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă”, ceea ce nu este cazul speței de față.
Un argument în plus este dat de dispozițiile art. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal care stabilesc că „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea ca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale de condamnare să fie înfrântă doar atunci când pedeapsa aflată în executare depășește maximul aplicabil potrivit legii noi, fără a se proceda la „reaplicarea” pedepsei.
Chiar dacă pentru infracțiunile de tentativă de tâlhărie și violare de domiciliu, așa cum am arătat anterior, pedepsele cu închisoarea aplicate depășesc maximul prevăzut de legea nouă, aceste pedepse nu sunt în executare, ele fiind absorbite de pedeapsa detențiunii pe viață aplicată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, pedeapsă legală în actuala reglementare procesual penală.
Prin raportare la modalitatea de sancționare a pluralității de infracțiuni comise de condamnatul A. M. (concurs de infracțiuni și recidivă) atât potrivit Codului penal din 1969, cât și potrivit actualului Cod penal, având în vedere că pentru una dintre infracțiunile din această pluralitate condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa detențiunii pe viață, pedeapsă ce-și găsește suport legal în ambele coduri, aceasta este pedeapsa pe care condamnatul o va avea de executat, pedeapsă ce absoarbe alte pedepse cu închisoarea aplicate, indiferent de cuantumul lor.
Ca atare, din punct de vedere al cuantumului pedepsei principale stabilite în sarcina condamnatului, intervenirea unei legi penale noi nu produce efecte întrucât pedeapsa detențiunii pe viață corespunde maximului pedepsei cu închisoarea aplicabilă potrivit legii noi, respectiv tot detențiunea pe viață.
Prin raportare însă la pedeapsa complementară stabilită în sarcina condamnatului A. M. prin sentința penală nr. 673/11.10.2005 a Tribunalului Iași, instanța reține că aceasta depășește maximul legal prevăzut de legea nouă.
Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit. b C.pen. din 1969 are corespondent în dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen. actual. Însă, potrivit art. 66 alin. 1 C.pen. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi dispusă pentru o perioadă de la 1 la 5 ani. Prin urmare, pedeapsa complementară aplicată pentru infracțiunea de omor condamnatului A. M. depășește maximul special de 5 ani prevăzut de legea nouă, urmând a fi redusă la acest maxim.
Potrivit art. 6 alin. 6 C.pen., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă. ”
In termen legal aceasta sentința a fost atacata cu contestație de către contestatorul - condamnat A. M., si criticata pentru nelegalitate solicitând reducerea pedepsei principale cu motivarea ca, limitele de pedeapsa pentru infracțiunea comisa sunt reduse in urma intrării in vigoare a noului Cod penal.
Analizând dispozițiile legale aplicabile, C. constata ca prezenta contestație nu este fondata din următoarele motive:
In acord cu motivarea primei instanțe, C. constata ca, Noul Cod penal este mai favorabil condamnatului A. M. doar sub aspectul pedepselor complementare stabilite întrucât prin raportare la pedeapsa principală, aceasta nu depășește maximul prevăzut de legea nouă.
C. nu poate primi solicitarea contestatorului de reducere a pedepsei principale a detențiunii pe viața, pe care o execută condamnatul, cu motivarea ca, nu depășește maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi, iar conform art.4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, ,,pedeapsa aplicată pentru o infracțiune care a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi,,
In baza acestor considerente contestația condamnatului urmează sa fie respinsa.
Văzând si dispozițiile art. 275 al. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul - condamnat A. M., împotriva sentinței penale nr. 247, din 24 Martie 2014, a Tribunalului Iași, dată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe contestatorul să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29. 04. 2014.
Președinte,
D. A.
Grefier,
C. B.
Red. A.D.
Tehnored. C.B.
2 ex. 07 Mai 2014
Tribunalul Iași
Judecător T. C.
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 235/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
