Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 54/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 54/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI - NCPP - CPJ
DECIZIE PENALĂ Nr. 54/2015
Ședința nepublică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
Președinte M. C.
Grefier L. R.-C.
Ministerul Public P. de pe lângă C. de A. Iași
reprezentat prin procuror M. D.
Pe rol judecarea contestației formulată de inculpatul A. D. A. împotriva încheierii din data de 28.04.2015, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședința nepublică se constată prezența inculpatului contestator A. D. A., aflat în stare de arest preventiv, asistat de av. B. L. – apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Nemaifiind formulate alte cereri instanța constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. B. pentru inculpat solicită admiterea contestației formulată împotriva încheierii prin care a fost menținută starea de arest a inculpatului minor și admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
De la luarea măsurii arestului preventiv s-a scurs o perioadă de timp rezonabilă, mai mult de 6 luni de zile, perioadă în care acestui tânăr de 16 ani i-a fost prelungită măsura de mai multe ori.
La acest moment măsura arestării nu mai este necesară și oportună, fiind mai oportună și mai necesară măsura arestului la domiciliu, fiind această măsură și suficientă pentru scopul urmărit - buna desfășurare a procesului penal. A fost acest timp suficient pentru ca inculpatul să conștientizeze consecințele faptei sale și să resimtă ferma ripostă a autorităților.
Inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut și regretă săvârșirea faptei, astfel că scopul măsurii preventive a fost atins. Acest tânăr are dreptul la judecată într-o stare normală care ar fi arestul la domiciliu și într-o stare excepțională care este arestul preventiv. Are nevoie acest tânăr de încurajare, de căldura familiei, de sprijinul celor dragi, de sfatul unui psiholog și de suportul unui avocat. În cauză urmează administrarea de multe probe, o judecată de durată. Acest tânăr este mereu mutat dintr-un loc de deținere în altul, a fost în Arestul IPJ Iași, apoi în P. Iași și acum este în P. din Tichilești și având în vedere cursul judecății ce urmează va fi mereu pe dubă. În acest moment i se face acestui tânăr mai mult rău decât bine. În acest timp nu face pregătire școlară. Arată că inculpatul i-a povestit că aceste centre de detenție sunt pepiniere de rău și prin deținerea aceasta nu se ajunge la nicio reeducare. Este susținut de familie, mama fiind prezentă la instanță la fiecare termen, fratele mai mare s-a întors din străinătate tocmai pentru a fi alături de familie în aceste momente și pentru susținere, chiar pentru a-i angaja un meditator. La termenul de arhivă inculpatul i-a relatat simțirile sale și tot ce s-a petrecut atât ca momentul faptei cât și toate chinurile ulterioare legate de cercetări și încarcerare. Dincolo de cele întâmplate și reținute prin actul de inculpare acest tânăr nu avea și nu are un comportament violent, nu umbla cu cuțitul prin . despre un gest violent spontan. Inculpatul se cunoștea cu victima și aveau un raport de prietenie. A avut loc o încăierare fiind inculpatul atacat de un grup de băieți mai marie ca vârstă.
Este suficientă și oportună măsura arestului domiciliar și atinge aceasta scopul prev. de art. 202 Cod procedură penală fiind tot o măsură restrictivă de libertate. Inculpatul are o familie organizată care îl sprijină și în aceste momente, care îl iubește și îl așteaptă.
Nu există date din care să rezulte vreo suspiciune că lăsat în libertate inculpatul nu ar respecta condițiile arestului la domiciliu sau ar prejudicia buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul parchetului, solicită respingerea contestației ca nefondată, în mod corect și legal măsura a fost menținută întrucât subzistă toate temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii.
În considerente, instanța de fond a reținut conținutul referatului de evaluare care prezintă predispoziția inculpatului minor pentru un comportament violent, folosirea violenței în mod frecvent ca modalitate de soluționare a tuturor conflictelor. Măsura preventivă este necesară și proporțională cu gravitatea faptei. Argumentele legate de vârstă și trecerea unui timp îndelungat de arest preventiv nu pot prevala față de argumentul gravității faptei.
Inculpatul A. D. A., având ultimul cuvânt, solicită lăsarea sa în libertate în arest la domiciliu, în penitenciar s-a îmbolnăvit, a contactat diverse infecții.
C. DE A.
Deliberând asupra contestației de față:
Prin încheierea din cameră de consiliu din data de 28.04.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ 15 s-a dispus:
„În baza art. 242 alin. 2 Cod proc. pen. respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul minor A. D. A., fiul lui G. și A., născut la data de 21.09.1998, în oraș P.-Iloaiei, jud. Iași, în prezent aflat în P. pentru Minori și Tineri Tichilești, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 71/UP din 01.12.2014 emis de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Iași, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor”, prev. de art. 32 alin. 1 Cod Penal, rap. la art. 188 alin. 1 Cod Penal, cu referire la art. 113 alin. 3 Cod Penal, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În baza art. 362 alin. 2 Cod proc. pen. raportat la art. 208 alin. 4 Cod proc. pen., verifică și constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, luată față de inculpatul minor A. D. A., fiul lui G. și A., născut la data de 21.09.1998, în oraș P.-Iloaiei, jud. Iași, în prezent aflat în P. pentru Minori și Tineri Tichilești, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 71/UP din 01.12.2014 emis de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Iași, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor”, prev. de art. 32 alin. 1 Cod Penal, rap. la art. 188 alin. 1 Cod Penal, cu referire la art. 113 alin. 3 Cod Penal, măsură pe care o menține.
C. de pe prezenta se va comunica administrației locului de deținere a inculpatului.
Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.”
Pentru a dispune astfel judecătorul fondului a reținut următoarele:
„Deliberând asupra legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv luată în cauză față de inculpatul A. D. A., precum și asupra cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, formulată de acesta prin apărător, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul Iași, dat în dosarul nr. 1178/P/2014 din 18.02.2015, a fost trimis în judecată inculpatul A. D. A., sub acuzația săvârșirii infracțiunii de „tentativă de omor”, prev. de art. 32 alin. 1 Cod Penal, rap. la art. 188 alin. 1 Cod Penal, cu referire la art. 113 alin. 3 Cod Penal, reținându-se în sarcina acestuia că: în data de 29.11.2014, în intervalul orar 18:00-19:00, în timp ce se afla pe raza localității Scobilțeni, jud. Iași, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul A. D. A., i-a aplicat o lovitură persoanei vătămate Manceanu C. D., cu un cuțit de mari dimensiuni în zona abdominală, cauzându-i leziuni care au fost de natură să-i pună în primejdie viața victimei (plagă înjunghiată penetrantă abdomen, hemiperitoneu masiv, plaga penentrantă perforantă transfixiantă colon transvers, plagă penetrantă transfixiantă intestin subțire, plagă penetrantă duodenală D3, hematom mezocolon transvers).
Pentru această faptă reținută în sarcina inculpatului, prin încheierea penală nr. 182/JDL din 01.12.2014, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, în dosarul nr._, în baza art. 243 din noul Cod de procedură penală, rap. la art. 202 alin. 3, alin. 4 lit. e din noul Cod de procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. D. A., pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 01.12.2014 și până la data de 30.12.2014, inclusiv, măsura fiind ulterior prelungită și menținută de către judecătorul de cameră preliminară la momentul sesizării instanței prin rechizitoriu, precum și ulterior, pe parcursul procedurii de cameră preliminară.
S-a reținut în esență pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului minor că ar fi existat probe care susțineau situația de fapt expusă de procuror și fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia și că măsura arestării preventive era necesară, proporțională cu gravitatea acuzațiilor formulate împotriva inculpatului și singura în măsura să asigure realizarea scopului prev. de art. 202 Cod procedură penală, arătându-se că „în jurisprudența sa, C. Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive fundamentale care pot justifica privarea de libertate a unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni: pericolul de fugă din partea acuzatului; riscul ca, odată pus în libertate, acuzatul va încerca să influențeze buna administrare a procesului; riscul că acesta va putea comite noi infracțiuni sau starea de pericol asupra ordinii publice. Argumentul stării de pericol asupra ordinii publice nu poate fi considerat suficient și pertinent decât dacă are la bază elemente de fapt din care rezultă că prin lăsarea în libertate a acuzatului s-ar periclita în mod real, efectiv ordinea publică. Judecătorul de drepturi și libertăți apreciază de principiu că noțiunea de ,,pericol concret pentru ordinea publică”, în ceea ce privește calificarea consecințelor lăsării în libertate a inculpatului implică criterii precum gravitatea infracțiunii, starea mentală a infractorului, probabilitatea ca acesta să fie o amenințare pentru ordinea publica dacă ar fi lăsat în libertate. Din probele administrate a rezultat că inculpatul minor A. D. A. se află în situația prevăzută de art.223 alin.2 C.p.p.. în prezenta cauză fiind îndeplinite următoarele condiții impuse de norma legală, respectiv:
- inculpatul a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, respectiv tentativa infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 alin 1 rap Ia art 188 alini Cp. pentru care legea prevede închisorii de la 10 la 20 ani;
- privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Necesitatea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică reiese din analiza următoarelor aspecte:
- tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art 32 alin 1 rap la art.188 alin.1 Cp. pentru care inculpatul este cercetat, prezintă un grad de pericol social extrem de ridicat prin ea însăși, respectiv prin aceea că a adus atingere relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață,
-modalitatea concretă în care inculpatul a comis fapta: pe fondul unei stări conflictuale minore, inculpatul a înjunghiat persoana vătămata în zona abdominala aplicând lovitura cu intensitate.
O astfel de faptă, prin rezultatul socialmente periculos produs, are un impact social deosebit de puternic, creând un serios sentiment de frică în rândul celorlalți membri ai colectivității, care resimt pericolul ca astfel de incidente să li se întâmple și lor. Acest sentiment poate fi accentuat, desigur, de lipsa unei intervenții ferme a autorităților statului, lăsarea în libertate în cadrul comunității a inculpatului putând avea consecințe foarte grave pentru membrii acesteia, care sunt beneficiarii valorilor sociale ocrotite de normele juridice de drept penal substanțial pe care inculpatul se presupune că le-a încălcat.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, trebuie precizat că din fișa de cazier judiciar reiese că acesta nu a mai fost condamnat însă a fost si este cercetat si sancționat administrativ in mai multe cauze având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de violență si de furt.
Toate cele arătate anterior îndreptățesc judecătorul de drepturi și libertăți să aprecieze că mijloacele de probă sus enunțate se constituie în date din care rezultă necesitatea de a lua față de inculpat măsura arestării preventive în scopul prevăzut de art. 202 C.p.p., acela al asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Luarea măsurii arestării preventive a inculpatului este necesară, deci, și din perspectiva unui anume comportament al acesteia care se pare că ar putea avea loc pe fondul conflictului anterior, al discuțiilor contradictorii cu victima, împrejurare ce impune ca cercetările, în continuare, să se desfășoare cu celeritate și să nu existe premise care să poată face ca aceste cercetări să fie afectate/influențate în nici un mod.
Este necesară o astfel de intervenție fermă a organelor judiciare în scopul prevenirii ca inculpatul să mai săvârșească alte fapte penale prin reiterarea comportamentul agresiv-deviant.
Apărările avocatului inculpatului referitoare la reținerea unei eventuale scuze a provocării exced acestui cadru procesual și nici nu se conturează din restul probatoriului administrat în cauză, adică din declarațiile martorilor audiați în cauză. Acestea nu pot fi primite ca argumente pertinente în sensul lăsării inculpatului în libertate, față de reacția nejustificat de violentă a inculpatului față de partea vătămată, reacție ce conturează o atitudine intolerantă și agresivă, chiar în lipsa antecedentelor penale.
Prezența inculpatului în libertate ar crea un sentiment de neîncredere în buna desfășurare a justiției si în valoarea sa restaurativă, ordinea publică fiind periclitată și prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți în mod rezonabil ca autori ai unor astfel de fapte.
La alegerea măsurii preventive vor fi avute în vedere dispozițiile art. 202 alin. 3 Cod procedură penală și criteriile enumerate de art. 223 alin. 2 teza finală Cod procedură penală, și anume gravitatea faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine inculpatul și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia.
Judecătorul de drepturi și libertăți retine, totodată, că sunt întrunite cumulativ exigentele art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, și anume din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tentativă de omor iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat este închisoarea mai mare de 5 ani, privarea sa de libertate fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Prin încheierea nr 19/JDL din 27.01.2015 s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 29.01.2015 și până 27.02.2015, inclusiv.
S-a reținut în esență subzistența temeiurilor care au fundamentat hotărârea de arestare (baza factuală furnizată de probe sau indicii temeinice în accepțiunea art. 202 Cod procedură penală); menținerea unui pericol concret pentru ordinea publică în înțelesul art.223 alin.2 Cod proc. pen.; actualitatea criteriilor și a scopurilor prevăzute de norma procesual penală, a riscului de reiterare a acțiunilor prohibite de legea penală; insuficiența unei alte măsuri preventive.
În procedura camerei preliminare, după înregistrarea dosarului penal nr._ 15 pe rolul Tribunalului Iași, prin încheierile judecătorului de cameră preliminară din 20.02.2015, 18.03.2015, 01.04.2015 s-a dispus, după verificarea prev. de art. 207 alin. 2 Cod procedură penală, menținerea măsurii preventive luate față de inculpatul minor.
La termenul din 01 aprilie 2015 s-a constatat și legalitatea sesi8zării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în ceea ce îl privește pe inculpatul minor, dispunându-se începerea judecății cauzei.
Analizând la acest moment legalitatea măsurii preventive dispuse în prezenta cauză se constată că nu există motive de revocare a acesteia, că nu este afectată de vreo cauză de nulitate, că nicio dispoziție procesuală nu a fost încălcată, iar inculpatul a beneficiat de drepturile procesuale ce îi sunt garantate.
Examinând aplicabilitatea dispozițiilor penale și procesuale, instanța constată, pe de o parte că în cauză există indicii temeinice sau probe care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul minor ar putea fi autorul infracțiunii de tentativă de omor pentru care a fost trimis în judecată, iar măsura arestării preventive a acestuia este legală și temeinică, proporțională cu gravitatea acuzațiilor formulate împotriva sa și necesară pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal și al prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
Reevaluând materialul probator administrat în cauză, în limitele procedurii de față, avându-se în vedere nu numai probele administrate în cursul urmăririi penale, după momentul arestării preventive a inculpatului minor și prelungirilor acestei măsuri, dar și referatul de evaluare dispus de către instanță a se întocmi și depus la dosar de către Serviciul de Probațiune, se reține că, de la data luării măsurii arestării preventive a inculpatului, nu a intervenit modificarea substanțială a vreunuia dintre temeiurile care au justificat anterior luarea măsurii. În urma aceleiași reevaluări a actelor și lucrărilor dosarului.
Astfel, în cauză există probe și indicii temeinice în sensul art. 202 C.p.p care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul minor A. D. A. ar putea fi autorul infracțiunii de tentativă de omor pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.
Astfel, analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale, și chiar în cursul judecății, prin raportare la înscrisurile depuse, pare a susține varianta procurorului expusă în actul de sesizare cu privire la modul în care s-au putut petrece faptele, în cronologia lor. Astfel, elementele de fapt extrase din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv :procesul verbal de cercetare la fața locului împreună cu planșele fotografice anexă, declarațiile persoanei vătămate M. C. D., declarațiile martorilor oculari și a martorilor asistenți, concluziile raportului de primă expertiză medico – legală nr. 6015/16.02,2014 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, din care rezultă că leziunile produse au fost de natură apune în primejdie viața victimei, toate coroborate permit instanței să concluzioneze că se mențin aspectele reținute de către judecătorii de drepturi de libertăți care au luat și prelungit măsura arestării preventive a inculpatului, privind existența bazei factuale care face posibilă luarea și menținerea unei măsuri preventive în condițiile art. 202 Cod procedură penală. Este justificată pe bază de probe și indicii temeinice suspiciunea rezonabilă că inculpatul minor ar putea fi autorul acțiunii ilicite care i se impută prin actul de sesizare. De menționat este faptul că însuși inculpatul, cu prilejul discutării propunerii de arestare preventivă, cu prilejul analizelor făcute în cameră preliminară sau în cursul judecății nu s-a dezis de această acțiune periculoasă ce a avut ca rezultat punerea în primejdie a vieții persoanei vătămate.
Tribunalul subliniază că în prezenta procedură nu-i este permisă o analiză amănunțită a probatoriului, a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare și nici o apreciere asupra temeinicei sau netemeiniciei acuzației. Instanța se limitează la acest moment la a aprecia că nu a fost infirmată ipoteza avansată de procuror prin rechizitoriu privind modul în care s-au putut petrece faptele. Instanța reține din probatoriul administrat că, față de conținutul presupusei fapte imputate minorului prin actul de sesizare, împrejurările comiterii acestei fapte, urmările presupus produse dar și cele ireversibile care se puteau produce, presupusa faptă ce se impută inculpatului, și pentru care există indicii temeinice de comitere, prezintă un grad de pericol social sporit.
Așa cum s-a reținut cu ocazia arestării preventive, starea de pericol pentru ordinea publică este dovedită în mod concret de aceleași mijloace probatorii care fundamentează și acuzațiile și este reliefată, în primul rând de gravitatea deosebită a faptei pentru care există motive verosimile de a se bănui că a fost comisă de către inculpatul minor, de modalitățile și împrejurările în care se presupune că s-a săvârșit, astfel cum au fost descrise pe larg prin actul de sesizare, de mijloacele utilizate, de natura relațiilor sociale lezate, de urmările efectiv produse și care s-ar fi putut produce, de impactul negativ puternic generat de comiterea unor astfel de fapte.
Este adevărat că, gravitatea faptei, deși constituie un temei pertinent, nu poate legitima singură o durată prea lungă a arestării preventive, în acest sens fiind jurisprudența CEDO (a se vedea cauzele Letellier c. Franța, ori Naus c. Polonia).
Dar, în cazul de față gravitatea faptei nu constituie singurul fundament al măsurii, și nici nu se poate reține o durată a detenției prea lungă, având în vedere că au trecut aproximativ 5 luni de zile de la momentul arestării preventive, iar față de circumstanțele concrete ale cauzei, față de caracteristicile familiei de proveniență, instanța apreciază că există indicii cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (a se vedea cauzele Labita c. Italiei, Neumister c. Austriei). Astfel, din referatul de evaluare a minorului rezultă că, pe fondul consumului de alcool, tatăl are un comportament agresiv, atât asupra mamei, cât și asupra copiilor; se presupune, deși victima prezentă în instanță neagă acest lucru, că ar fi plecat în Austria să desfășoare activități remunerate. Pe de altă parte, mama are un comportament permisiv și hiperprotectiv cu inculpatul minor, iar acest model parental contradictoriu, existent și la momentul analizei, are efecte de ambivalență emoțională asupra inculpatului. În plus, minorul A. copie comportament agresiv al tatălui, în comunitate fiind cunoscut cu manifestări agresive, de frondă, teribilism, în încercarea de a se impune în cadrul grupului de egali. Cel puțin aceste elemente, care nu sunt singulare și nici izolate fac ineficientă măsura arestului la domiciliu.
Instanța reține că, în mod concret, există o stare de pericol prin punerea în libertate a inculpatului minor urmare a înlocuirii cu o măsură neprivativă de libertate, împrejurare care rezultă din circumstanțele lui personale, ilustrativ fiind mediul familial tensionat, faptul că și-a abandonat școala, nici unul dintre părinți nefăcând vreun demers pentru finalizarea studiilor de către copilul lor minor. Mai mult, inculpatul vede în violență (astfel cum rezultă din referatul de evaluare) o soluție acceptabilă în anumite situații de viață, ca mijloc de descărcare și obținere a respectului celor din jur.
Prin raportare și la personalitatea inculpatului, cunoscut ca o persoană impulsivă, care a răspuns cu violență în majoritatea conflictelor în care a fost implicată, la pericolul social generic al faptei pentru care este trimis în judecată, instanța apreciază că lăsarea în libertate a minorului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Față de aceleași considerente, văzând și că temeiurile care au fondat luarea și menținerea măsurii preventive nu s-au schimbat, ci s-au consolidat, instanța reține că nici privarea în continuare de libertate prin măsura arestului la domiciliu nu este suficientă pentru realizarea scopurilor înscrise în art. 202 Cod procedură penală.
În concluzie, constatând că se mențin temeiurile care au justificat luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului minor, și că nu sunt îndeplinite condițiile art. 242 Cod procedură penală, o măsură preventivă mai ușoară nefiind suficientă pentru atingerea acelorași scopuri, văzând că măsura preventivă este în continuare necesară și proporțională cu gravitatea acuzațiilor formulate împotriva minorului, familia de proveniență neoferind suficiente garanții pentru supravegherea minorului, prin raportare și la personalitatea acestuia, la tendința de soluționare a conflictelor prin utilizarea violenței, urmare a preluării modelului parental, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu și o va menține.”
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul A. D. A. care prin apărătorul ales a invocat circumstanțe de ordin familial și a solicitat cercetarea sa în libertate, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu. Pe larg au fost prezentate motivele de către apărător, oral în fața instanței, motivele vizând dispozițiile primei instanțe privitoare la menținerea stării de arest.
C., verificând încheierea contestată și actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Inculpatul A. D. A. este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „tentativă de omor”, prev. de art. 32 alin. 1 Cod Penal, rap. la art. 188 alin. 1 Cod Penal, cu referire la art. 113 alin. 3 Cod Penal reținându-se în sarcina acestuia că: în data de 29.11.2014, în intervalul orar 18:00-19:00, în timp ce se afla pe raza localității Scobilțeni, jud. Iași, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul A. D. A., i-a aplicat o lovitură persoanei vătămate Manceanu C. D., cu un cuțit de mari dimensiuni în zona abdominală, cauzându-i leziuni care au fost de natură să-i pună în primejdie viața victimei (plagă înjunghiată penetrantă abdomen, hemiperitoneu masiv, plaga penentrantă perforantă transfixiantă colon transvers, plagă penetrantă transfixiantă intestin subțire, plagă penetrantă duodenală D3, hematom mezocolon transvers).
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 348 Cod procedură penală rap. la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală și art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, și în raport de situația inculpatului a constatat în mod corect că măsura arestării preventive este legală și temeinică.
Astfel, în mod corect a reținut că probatoriul administrat cuprinde suficiente elemente care să susțină suspiciunea rezonabilă că inculpatul A. D. A. ar fi comis fapta pentru care este cercetat în prezenta cauză.
Pe de altă parte, instanța a reținut că fapta pentru care inculpatul a fost arestat preventiv este prevăzută de legea penală ca infracțiune de „tentativă de omor” și este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a constatat corect că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În cauză, necesitatea protejării ordinii publice este demonstrată de ansamblul probator administrat și ce conturează împrejurările și modalitatea în care se presupune că s-a desfășurat activitatea infracțională imputată inculpatului, gravitatea faptei bănuit a fi săvârșită de acesta, urmarea produsă, natura și importanța deosebită a valorii sociale ocrotite de legea penală, impactul negativ puternic generat de comiterea unor astfel de fapte.
Toate aceste elemente susțin concluzia primei instanțe că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept ce au stat la baza luării și ulterior a menținerii arestării inculpatului și impun cu necesitate în continuare privarea de libertate a acestuia, măsură ce este proporțională cu gravitatea acuzației și este aptă să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 202 Cod procedură penală.
Pentru considerentele expuse, legalitatea și temeinicia încheierii contestate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, C., în baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondată contestația promovată de inculpatul A. D. A. împotriva încheierii din data de_ pronunțată de Tribunalul Iași, ce va fi menținută.
Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DEIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. D. A., fiul lui G. și A., născut la data de 21.09.1998, în oraș P.-Iloaiei, jud. Iași, în prezent aflat în P. pentru Minori și Tineri Tichilești, împotriva încheierii din 28 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr._ 15, pe care o menține.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul inculpat la plata către stat a sumei de 100 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 13.05.2015.
Președinte,
M. C.
Grefier,
L. R.-C.
Red jud. CM_
Tehnored gref RCL_
4 exemplare
Jud fond T. L.
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 315/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 111/2015.... → |
|---|
