Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 193/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 193/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 193/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 193/2013
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: I. E. C.
Judecător: A. G. O. M.
Grefier: E. R.
Pe rol fiind pronunțarea apelurilor penale, având ca obiect „omorul”, declarate de P. de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatul I. D., fiul lui D. și E., născut la data de 03 martie 1973, deținut în Penitenciarul Iași împotriva sentinței penale nr. 404 din data de 24 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05 noiembrie 2013, cu participarea atunci, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a doamnei procuror M. D., susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12 noiembrie 2013.
Curtea,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 404 din 24 septembrie 2013 Tribunalul Iași a hotărât:
Respinge cererea inculpatului I. D. privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 181 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Condamnă pe inculpatul I. D., fiul lui D. și E., născut la data de 03.03.1973 în Iași, dom. În ., jud. Iași, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Iași, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de art. 20 rap. la art 174, 175 alin.1 lit.d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice conf. art. 334 Cod proc. pen. din infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 174 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal .
În temeiul disp. art. 61 Cod penal revocă beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 430 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sent. pen. 112/02.06.2010 a Judecătoriei Răducăneni, definitivă prin decizia pen. nr. 14/13.01.2011 a Curții de Apel Iași, rest de pedeapsă pe care-l contopește cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal .
În baza dispozițiilor art.71 alin.(2) din Codul penal, cu referire la art. 71 alin.(1) din Codul penal aplica inculpatului, pe durata si in condițiile prevăzute de textul legal sus-mentionat, pedeapsa accesorie constând in interzicerea drepturilor prevăzute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) din Codul penal.
În baza disp. art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului, iar în baza disp. art. 88 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive de la 05.04.2013 la zi.
În temeiul disp. art. 118 lit. b Cod penal confiscă cuțitul folosit la săvârșirea faptei, aflat în Arhiva depozit a Tribunalului Iași.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 obligă inculpatul la prelevarea de probe biologice, în vederea obținerii și stocării în S.N.G.D. a profilului genetic al inculpatului.
În temeiul disp. art. 14 și 346 Cod proc. pen., raportat la disp. art. 1381 rap. la art. 1391 cod civil admite acțiunea civilă promovată de partea civilă A. A.-M. și obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 10 000 euro cu titlu de daune morale.
În baza dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006, modificata si completata prin O.U.G. nr.72/2006, publicata in Monitorul Oficial nr.803/25.09.2006, coroborate si cu dispozițiile art.14-15 din Codul de procedura penala si art.346 din Codul de procedura penala, rap. și la art. 1392 din Codul civil, obliga pe inculpatul I. D. sa plătească părții civile S. de Ambulanță al județului Iași, prin reprezentanții săi legali, suma de 432 lei, reprezentând cheltuielile de transport, iar părții civile S. C. de Urgențe pentru C. Sf. M. Iași, suma de 9477,21 lei.
P. a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Inculpatul I. D. are vârsta de 40 ani și figurează cu domiciliul în ., județul Iași, însă nu are nici o locuință și nici o ocupație stabilă. În luna decembrie 2012, inculpatul a fost liberat condiționat din penitenciar, din executarea pedepsei de 4 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. A locuit o perioadă la sora sa în satul și ., după care a plecat în ., lucrând pe la diferite persoane, până la sfârșitul lunii ianuarie 2013, când a revenit în județul Iași.
Dorind să se căsătorească, s-a deplasat în satul Perieni, ., la un prieten „C.”, care urma să îi facă cunoștință cu o fată, lucru care nu s-a mai întâmplat. Însă, într-un bar situat pe raza satului Perieni l-a cunoscut pe numitul A. R., care i-a spus că are o soră, în aceste împrejurări inculpatul I. D. cunoscând-o pe partea vătămată A. A.-M., în vârstă de 16 ani.
Cu acordul numitei A. A.-M. și al părinților acesteia, cei doi au stabilit că se vor căsători, inițiind din acel moment o relație de concubinaj. Au plecat timp de 3 săptămâni la muncă în ., după care au revenit în satul Perieni, la domiciliul părinților părții vătămate A. A.-M., locuind efectiv împreună cu aceștia și cu ceilalți doi frați ai părții vătămate în singura cameră a imobilului.
În timp, între părinții părții vătămate, în special mama acesteia – numita A. D., inculpat și partea vătămată au început să apară discuții legate de faptul că inculpatul nu avea un loc de muncă și nu obținea venituri, solicitându-i în cele din urmă inculpatului să plece de la locuința lor. Inculpatul a afirmat că va merge la muncă doar însoțit de partea vătămată A. A.-M., ceea ce aceasta refuza să facă, și că nu vrea să se despartă de partea vătămată, context în care a afirmat și că „amândoi vom muri dacă ne vom despărți”.
Ultima discuție contradictorie pe această temă au avut-o în seara de 03.04.2013, când partea vătămată și mama sa i-au pus în vedere inculpatului că a doua zi să plece.
În dimineața de 04.04.2013, în jurul orelor 06,00, după ce s-a trezit, inculpatul I. D., probabil nervos că trebuie să plece, a luat un cuțit de bucătărie și i-a aplicat părții vătămate A. A.-M., care dormea, o lovitură cu cuțitul în partea stângă a gâtului. Partea vătămată s-a trezit și a afirmat „mamă mi-a băgat cuțitul în gât”, moment în care numita A. D. s-a întors și l-a văzut pe inculpatul I. D. cu un cuțit în mână, deasupra părții vătămate. Sus-numita a intervenit și, pentru puțin timp, a reușit să-l deposedeze pe inculpat de cuțit, pentru că imediat inculpatul a smuls cuțitul din mâna numitei A. D. și a ieșit din cameră.
Profitând de acest fapt, partea vătămată A. A.-M. și mama sa A. D. s-au așezat în ușă pentru a-l împiedica pe inculpat să pătrundă în cameră, însă acesta a revenit în scurt timp, având în mână același cuțit, și a izbit ușa de la intrare, împrejurare în care ușa s-a desprins din balamale, căzând peste A. D..
Inculpatul și-a continuat acțiunea agresivă, intenționând să lovească pe partea vătămată care, în încercarea de a se apăra, a prins cu mâna stângă lama cuțitului. Inculpatul I. D. a tras de cuțit, împrejurare în care a tăiat-o pe partea vătămată la degetele de la mâna stângă și în palmă, secționându-i tendonul flexor. Apoi, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură părții vătămate cu cuțitul în partea stângă spate, după care a ieșit din casă.
Fiindu-i frică să nu revină, partea vătămată a ieșit din casă, a sărit gardul și a fugit în curtea locuinței numitului P. M., unde a fost găsită de martorii P. G. și P. M., aceasta din urmă fiind cea care a sunat la apelul de urgență 112 și la poliție.
Partea vătămată A. A.-M. a fost transportată cu salvarea la S. C. de Urgență pentru C. „Sf. M.” din Iași, unde a fost internată în perioada 04.04. – 22.04.2013, fiind supusă unei intervenții chirurgicale în regim de urgență, efectuându-se explorarea plăgilor, incizie de lărgire a acestora, explorarea regiunii lombare stângi, a breșei peritoneale, drenaj peritoneal cu tub, sutura perforației de hipofaringe, drenaj latero-cervical cu un tub, teronafia flexorului profund degete III, IV, V mâna stângă și a flexorului superficial drept III stâng, miorafie mușchi trapez bilateral.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 2818/OF din data de 30.04.2013 rezultă că partea vătămată A. A.-M. a prezentat „plăgi înjunghiate nepenetrante scapular stânga, hemotorace drept posterior și mamar drept cu secțiuni musculare ce au necesitat miorafii, plăgi tăiate fața palmară degete III, IV, V cu secțiune tendon flexor profund degete III, IV, V și tendon flexor superficial deget III ce au necesitat tenorafie, plagă înjunghiată latero-cervical stânga cu interesarea hipofaringelui și emfizem subcutanat, plagă înjunghiată penetrantă lombar stânga cu dilacerare pol interior splenic și hemoperitoneu minim, ruptură capsula renală stângă cu hematom retroperitoneal, leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corp tăietor-înțepător (posibil cuțit), au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile îngrijiri medicale și nu au fost de natură să pună în primejdie viața acesteia.
Cu ocazia cercetărilor efectuate a fost ridicat corpul delict (cuțitul), în urma examinării acestuia constatându-se că prezintă pete de culoare brun-roșcat.
Din declarația părții vătămate A. A.-M. reiese că a inițiat relația cu inculpatul I. D. în condițiile în care acesta i-a spus că are 26 de ani, are locuință în Iași, iar ulterior a aflat că acesta are 40 de ani și nu are unde să stea, astfel că au plecat împreună la G., unde inculpatul avea promis un loc de muncă.
Au locuit în gazdă aproape 3 săptămâni la G., a constatat că inculpatul nu avea loc de muncă astfel că s-au întors acasă și au locuit la părinții părții vătămate.
Despre natura relațiilor dintre ei partea vătămată susține că inculpatul și-ar fi manifestat intenția de a se căsători, însă era deosebit de gelos și o suspecta în permanență că vorbește la telefon cu alți bărbați, ceea ce genera numeroase stări conflictuale.
În dimineața de 04.04.2013, partea vătămată declară că s-a trezit din somn datorită faptului că fusese tăiată la gât de către inculpat, context în care a alertat-o pe mama sa.
Martora A. D. confirmă varianta părții vătămate, prezintă contextul în care aceasta a inițiat relația cu inculpatul, faptul că acesta a declarat că are intenții serioase și dorește să se căsătorească cu partea vătămată, precum și faptul că pe parcursul relației, când cei doi se aflau la G., inculpatul s-a manifestat violent, a lovit-o pe fiica sa cu picioarele, fiind deosebit de gelos.
Despre incidentul din dimineața de 04.04.2013, susține martora că s-a trezit din somn în țipătul părții vătămate care i-a cerut să cheme salvarea și poliția că a fost tăiată la gât de către inculpat, acesta având cuțitul în mână.
Martora a reușit să-l dezarmeze pe inculpat, cuțitul a căzut la pământ iar inculpatul l-a recuperat, a ieșit din casă, și afară s-a autoagresat cu cuțitul, după care a revenit în casă și a continuat să o lovească pe partea vătămată în zona abdominală, aceasta tăindu-se și la mână în încercarea de a lua cuțitul.
Relevantă este declarația martorului A. I., tatăl victimei, care declară că în momentul în care s-a trezit, toți cei din cameră dormeau, cu excepția inculpatului care se trezise și avea ochii deschiși. Martorul a ieșit din cameră și s-a dus la lucru, dar a fost rechemat de fiul său, după 10 minute, spunându-i că fiic așa a fost tăiată de către inculpat.
Martorii P. M. și P. G. au relatat aspectele percepute ulterior comiterii faptei, respectiv împrejurarea că au găsit-o pe partea vătămată căzută lângă gardul locuinței lor, sângera puternic din zona gâtului și le-a spus că a fost înjunghiată de concubinul său. În acest timp, inculpatul se ascundea după casă, uitându-se să vadă ce se întâmplă cu partea vătămată. Martora P. M. a sunat la salvare și a anunțat organele de poliție.
Inculpatul a încercat să contureze un anumit context care a creat premisele comiterii faptei, respectiv faptul că în repetate rânduri partea vătămată, pe care de altfel o iubea și cu care dorea să se căsătorească, avea convorbiri suspecte cu diverse persoane, ceea ce l-a determinat să o suspecteze de infidelitate.
Cu privire la derularea incidentului, inculpatul I. D. a nuanțat prezentarea situației de fapt, dovedind inconstanță în susținerile făcute pe parcursul procesului penal. Astfel, în cursul urmăriri penale inculpatul a susținut că inițial a avut o discuție contradictorie cu partea vătămată pe aceeași temă a convorbirilor telefonice și a SMS-urilor, partea vătămată și cu mama sa au început să-l amenințe și să-l înjure, mama părții vătămate l-a lovit cu cuțitul în zona gâtului, astfel că a deposedat-o de cuțit, s-a întors către partea vătămată, care trăgea și ea cu pumnii în el, și i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona gâtului.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul prezintă o altă variantă, susține că mama părții vătămate doar l-a amenințat ,,că-l taie bucăți’’, partea vătămată îl înjura, astfel că a luat cuțitul de pe masă cu care a lovit victima, după care s-a tăiat și el cu același cuțit.
Depoziția sa a fost infirmată de probatoriul administrat în cauză, astfel cum a fost detaliat mai sus, care a relevant că partea vătămată dormea în momentul în care a fost înjunghiată de inculpat.
În consecință, se verifică susținerile acuzării privind circumstanța calificată de comitere a faptei, respectiv cea prev. de art.20 rap. la art. 174-175 lit. d Cod penal, sens în care se va dispune schimbarea încadrării juridice, conform disp. art. 334 Cod procedură penală.
Tentativa la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 rap. la art. 174-175 lit. d Cod penal presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții, pe deplin verificabile în cauza de față: victima să se afle în neputință de a se apăra, respectiv să nu poată reacționa împotriva agresorului, victima A. A.-M. dormind în momentul în care a fost agresată, iar a doua condiție fiind aceea ca făptuitorul că fi profitat efectiv de starea victimei, săvârșind infracțiunea mai ușor.
Și această condiție este îndeplinită întrucât, dat fiind spațiul redus în care se aflau toți membrii familiei A., într-o singură cameră, inculpatul a acționat intempestiv, în timp ce toți ceilalți dormeau, astfel că șansele acestora de reacție au fost mult diminuate față de situația în care ar fi fost treziți.
Apărarea inculpatului în sensul că a acționat sub impulsul geloziei, într-un moment de cădere psihică, nu poate fi primită de instanță întrucât nu justifică comportamentul excesiv de violent manifestat.
De asemenea, nu poate fi primită nici cererea de schimbare a încadrării juridice, din tentativă la infracțiunea de omor, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, pornind de la premisa că leziunile provocate victimei au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale și nu au fost de natură să-i pună în primejdie viața, întrucât numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate de însănătoșirea victimei nu este determinant în încadrarea juridică a faptei.
În speță, prima instanță a reținut că inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zone vitale ale corpului, cauzându-i plăgi înjunghiate penetrante în zona latero-cervical stânga și lombar stânga cu dilacerare pol inferior splenic și hemoperitoneu minim, cu intensitate sporită – dovedită cu arma folosită, cuțit cu lama de 20 de cm - aptă să ducă la producerea de leziuni vitale, aspecte care caracterizează intenția directă de a suprima viața victimei, astfel că doar intervenția promptă și eficace a cadrelor medicale a făcut ca infracțiunea de omor sa rămână în faza tentativei.
Prima instanță a reținut că fapta inculpatului I. D., care la data de 04.04.2013, în jurul orelor 06,00, în timp ce se afla la domiciliul familiei A. din satul Perieni, ., unde locuia fără forme legale împreună cu concubina sa – partea vătămată A. A. M. în vârstă de 16 ani, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuțit în zona cervicală și în zona toraco – abdominală, cauzându-i leziuni de tipul „plăgi înjunghiate nepenetrante scapular stânga, hemotorace drept posterior și mamar drept cu secțiuni musculare ce au necesitat miorafii, plăgi tăiate față palmară degete III, IV, V cu secțiune tendon flexor profund degete III, IV, V și tendon flexor superficial deget III ce au necesitat tenorafie, plagă înjunghiată latero-cervicală stângă cu interesarea hipofaringelui și emfizem subcutanat, plagă înjunghiată penetrantă lombar stânga cu dilacerare pol inferior splenic și hemoperitoneu minim, ruptură capsulă renală stângă cu hematom retroperitoneal”, care au necesitat pentru vindecare un nr. de 14 – 16 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174 alin.1 rap. la art. 175 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Starea de recidivă postcondamnatorie a fost reținută raportat la condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani închisoare, prin sent. pen. 112/02.06.2010 a Judecătoriei Răducăneni, definitivă prin decizia pen. nr. 14/13.01.2011 a Curții de Apel Iași, pedeapsă din a cărei executare a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsa de 430 de zile, rest de pedeapsă pe care, ca urmare a revocării liberării condiționate conf. art. 61 Cod penal, instanța urmează să-l contopească cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-a ținut seama, conform dispozițiilor art. 72 Cod penal, atât de gradul de pericol social concret major al faptei, de modalitatea și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea produsă, precum și de cea potențială, respectiv eventualitatea suprimării vieții victimei, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului care este recidivist, și a adoptat o poziție procesuală relativ corectă.
Relevantă pentru caracterizarea persoanei inculpatului, a posibilității sale de autocontrol este și împrejurarea că acesta a mai fost condamnat pentru fapte comise cu violență, iar potențialul său agresiv este conturat și de acțiunea de autoagresiune comisă imediat după lovirea victimei.
În baza dispozițiilor art.71 din Codul penal, instanța a interzics inculpatului, pe durata executării pedepsei principale a închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.(1) lit.a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal; în ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, instanța a avut in vedere Decizia LXXIV (74) din data de 05.11.2007, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Sectiile Unite a decis că dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I - c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) din Codul penal, precum si jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c. României, C. și M. c. României);
Or, din aceasta perspectiva, analizând aplicabilitatea pedepsei accesorii în cauză, în raport cu natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de către inculpat, raportat la ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, prima instanță a apreciat că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin.(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat impunând o ireproșabilă conduită morală.
În conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. 2 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioada de 4 ani, pedeapsă ce va fi executată în condițiile art. 66 Cod penal.
În temeiul disp. art. 61 Cod penal a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 430 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sent. pen. 112/02.06.2010 a Judecătoriei Răducăneni, definitivă prin decizia pen. nr. 14/13.01.2011 a Curții de Apel Iași, rest de pedeapsă pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea .
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatul I. D..
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a arătat că hotărârea instanței este nelegală sub aspectul menționării în dispozitivul hotărârii a faptului că suma de 200 lei reprezentând asistența juridică din timpul urmăririi penale să fie plătită Baroului Iași din fondurile Ministerului Public.
Conform art. 1 alin. 2 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R. și înregistrat la minister cu nr._/2008, în vigoare de la data de 01.12.2008, plata onorariilor prevăzute la alin. 1 al aceluiași articol - unde se menționează la lit. b asistența juridică în materie penală - „se suportă din sumele cuprinse distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției la capitolul „Ordine publică și siguranță națională", titlul „Bunuri și servicii", articolul „Ajutor public judiciar", pentru finanțarea sistemului de ajutor public judiciar și a sistemului de asistență juridică".
În art. 5 al Protocolului sunt menționate serviciile de asistență juridică în materie penală, care se referă la „acordarea asistenței juridice a făptuitorului, învinuitului, inculpatului sau a condamnatului când aceasta este obligatorie, în situație în care organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu și-ar putea face singură apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege în care se impune desemnarea unui avocat din oficiu". De asemenea, conform art. 9 alin. 5 din Protocol, „sumele necesare plății onorariilor stabilite conform prezentului protocol se virează de către tribunale la barouri (...)".
Încheierea acestui Protocol de către U.N.B.R. doar cu Ministerul Justiției, nu și cu Ministerul Public ori cu Ministerul Afacerilor Interne se explică prin reglementarea prevăzută în art. 26 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, care prevede că „o cotă de 75% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se constituie venituri la bugetul de stat și se cuprinde distinct în bugetele de venituri și cheltuieli ale Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel: a) o cotă de 70% va fi cuprinsă în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, din care 50% va fi folosită pentru finanțarea sistemului de ajutor public judiciar și a sistemului de asistență juridică(...)".
Art. 25 al aceleiași legi prevede că „sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și din amenzile judiciare, constituie venituri la bugetul de stat și se cuprind distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției", fără a le acorda Ministerului Public sau Ministerului Afacerilor Interne.
Cu privire la acest motiv de apel s-a mai arătat că în codul de procedură penală nu este prevăzută, în capitolul intitulat „Cheltuieli judiciare", modalitatea practică în care se defalcă și se plătesc efectiv de către stat sumele cu acest titlu, astfel că, în ceea ce privește plata onorariilor apărătorilor din oficiu a intervenit Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., care stabilește în concret care este modalitatea în care se face plata acestor sume, inclusiv a onorariilor pentru asistența juridică acordată în cursul urmăririi penale. Pe cale de consecință, cheltuielile judiciare menționate la art. 189 alin. 1 C. pr. pen., altele decât cele cu onorariile apărătorilor din oficiu, respectiv cheltuieli cu expertize tehnice, criminalistice, medico-legale, etc. sunt cuprinse și se plătesc din bugetele Ministerului Public și Ministerului Administrației și Internelor.
Al doilea motiv de apel formulat de parchet se referă la faptul că prima instanță, în mod netemeinic, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 8 ani și 6 luni închisoare, orientată spre minimul special și nici nu a aplicat un spor ca urmare a revocării beneficiului liberării condiționate si a contopirii acestuia cu pedeapsa dispusă pentru infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. d din Codul penal.
Inculpatul consideră pedeapsa prea aspră, raportat la împrejurările concrete de săvârșire a faptei.
Verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate, precum și din oficiu cu privire la celelalte chestiuni de fapt și de drept deduse judecății potrivit art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a reținut, pe baza probatoriului judicios administrat, o corectă stare de fapt, pe care instanța de control judiciar și-o însușește, dând faptei reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, în contextul cauzei, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 din Codul de procedură penală, referitoare la aprecierea probelor, fiind reținut judicios de către prima instanță că la data de 04.04.2013, în jurul orelor 06,00, în timp ce se afla la domiciliul familiei A. din satul Perieni, ., unde locuia fără forme legale împreună cu concubina sa, partea vătămată A. A. M. în vârstă de 16 ani, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuțit în zona cervicală și în zona toraco-abdominală, cauzându-i leziuni de tipul „plăgi înjunghiate nepenetrante scapular stânga, hemotorace drept posterior și mamar drept cu secțiuni musculare ce au necesitat miorafii, plăgi tăiate față palmară degete III, IV, V cu secțiune tendon flexor profund degete III, IV, V și tendon flexor superficial deget III ce au necesitat tenorafie, plagă înjunghiată latero-cervicală stângă cu interesarea hipofaringelui și emfizem subcutanat, plagă înjunghiată penetrantă lombar stânga cu dilacerare pol inferior splenic și hemoperitoneu minim, ruptură capsulă renală stângă cu hematom retroperitoneal”, care au necesitat pentru vindecare un nr. de 14-16 zile îngrijiri medical și că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține infracțiunea de vătămare corporală.
Tribunalul, printr-o analiză detaliată a probelor, pe care instanța de apel și-o însușește, a înlăturat corect criticile inculpatului.
Astfel, în ceea ce privește solicitarea de schimbare a încadrării juridice, Curtea consideră că aplicând părții vătămate în zona cervicală și în zona toraco-abdominală mai multe lovituri cu un cuțit, obiect apt de a produce moartea, în condițiile în care asemenea acte de violență produc, de regulă, urmări dintre cele mai grave, inculpatul a prevăzut, neîndoielnic, rezultatul posibil al acțiunii sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, astfel că el a acționat cu intenția de a ucide și nu de a produce numai suferințe fizice. De vreme ce inculpatul prevăzut rezultatul posibil al faptei sale și l-a acceptat, împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voința sa nu are nicio influență asupra vinovăției și nu poate determina încadrarea faptei în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 Cod penal. Fapta de a lovi pe concubina sa de mai multe ori cu un cuțit, cauzându-i plăgi înjunghiate, care au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale, constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat, indiferent dacă, potrivit actelor medico-legale, leziunile traumatice au pus sau nu în primejdie viața victimei, întrucât existența tentativei la infracțiunea de omor nu este condiționată de punerea în primejdie a vieții.
Constatând că nu se impune reluarea argumentelor de fapt și de drept amplu expuse în hotărârea judecătorească atacată, Curtea reține că Tribunalul Iași, printr-o analiză completă și detaliată a probelor, pe care instanța de apel și-o însușește, a înlăturat corect apărările inculpatului, hotărând, în mod temeinic, condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. d Cod penal.
Sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate, criticile formulate de inculpat și de parchet nu sunt întemeiate, Curtea apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia.
Curtea reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal, pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale inculpatului.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
În prezenta cauză, Curtea constată că nu se impune nici reducerea cuantumului pedepsei închisorii, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, violența deosebită manifestată de inculpat asupra concubinei sale, prin lovituri repetate cu un cuțit în zonele cervicală și toraco-abdominală, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care, a comis infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie, la patru luni de la eliberarea din penitenciar, dar nici majorarea acestuia, așa cum solicită parchetul, violența cu care inculpatul a acționat fiind apreciată corespunzător de prima instanță cu prilejul dozării pedepsei.
Prima instanță a reținut corect incidența dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal în raport cu pedeapsa din antecedența penală a inculpatului.
Astfel, prima instanță a reținut corect că infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită după ce inculpatul s-a liberat condiționat din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 112/02.06.2010 a Judecătoriei Răducăneni și înainte de împlinirea duratei pedepsei.
Însă, pedeapsa rezultantă aplicată ca urmare a revocarea liberării condiționate și a contopirii restului de pedeapsă rămas de executat, de 430 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată prin sentință, nu este aptă să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 Cod penal, respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a inculpatului, și să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Sub acest aspect critica parchetului este întemeiată, instanța de apel considerând că aplicarea unui spor de pedeapsă de 1 an închisoare, ca un echivalent al celor 430 de zile de închisoare care, în urma contopirii potrivit art. 61 Cod penal, nu se vor mai executa, este necesară pentru formarea unei noi atitudini a inculpatului față de valorile sociale ocrotite de norma penală.
Critica formulată de parchet în latură penală, vizând avansarea onorariului avocatului desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale, nu este întemeiată.
Potrivit art. 189 Cod procedură penală, cheltuielile avansate de stat pentru retribuirea apărătorilor desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Public și Ministerului Administrației și Internelor. Protocolul nr._ încheiat între Ministerul Justiției și UNBR stabilește modalitatea de plată a apărătorilor desemnați din oficiu în cursul judecății. Lipsa unui protocol încheiat între Ministerul Public și UNBR care să reglementeze modalitatea de plată a apărătorilor desemnați din oficiu în cursul urmării penale nu face inaplicabile dispozițiile art. 189 Cod procedură penală, referitoare la retribuirea apărătorilor desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale.
P. aceste motive, Curtea reține că sunt nefondate criticile aduse de inculpat hotărârii primei instanțe, astfel că, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge apelul acestuia ca nefondat.
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr.404/24.09.2013 pronunțate de Tribunalul Iași, pe care o va desființa, în parte, în latură penală.
În rejudecare, în temeiul art. 61 alin. 1 teza a III-a Cod penal, va spori cu 1 an închisoare pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului I. D..
Având în vedere că s-a pronunțat condamnarea inculpatului pentru o infracțiune de tentativă la omor calificat, soluție menținută de instanța de apel, aspect care consolidează indiciile temeinice avute în vedere la arestarea inițială a inculpatului și că pericolul pentru ordinea publică pe care-l prezintă inculpatul lăsat în libertate subzistă, Curtea va menține arestarea preventivă a inculpatului, conform art. 350 Cod procedură penală.
Va deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 24.09.2013 la zi.
Văzând și disp. art. 189 și art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală;
P. aceste motive
În numele legii,
Decide:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr.404/24.09.2013 pronunțate de Tribunalul Iași, pe care o desființează, în parte, în latură penală.
Rejudecând:
În temeiul art. 61 alin. 1 teza a III-a Cod penal, sporește cu 1 an închisoare pedeapsa principală de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului I. D..
Total pedeapsă de executat: 9 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I. D. împotriva aceleiași sentințe penale.
Menține măsura arestării preventive a inculpatului I. D..
Deduce perioada arestului preventiv de la 24.09.2013 la zi.
Obligă pe inculpat la 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2013.
Președinte, Judecător,
C. I. E. O. M.
A. G.
Grefier,
R. E.
Red./Tehnored.: O.M.A.G.
2 ex./06.12.2013
Tribunalul Iași
Judecător: I. D.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 51/2014. Curtea de... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 7/2014. Curtea de... → |
|---|
