Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Sentința nr. 29/2014. Curtea de Apel IAŞI

Sentința nr. 29/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 29/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI – NCPP

SENTINȚA PENALĂ Nr. 29/2014

Ședința publică de la 10 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A.

Grefier C. B.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpații: B. V., P. C., C. D., Ș. A., T. P., P. I., D. D., B. A. și D. L.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta sentință. La acel termen de judecată, Ministerul Public – Direcția Națională Anticorupție – S. T. Iași - a fost reprezentat prin procuror: D. D. M..

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii de către inculpați, prin apărători, s-a amânat pronunțarea pentru data de 27 mai 2014 și apoi pentru azi, 10.06.2014, când:

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor si lucrărilor dosarului, constata următoarele:

P. rechizitoriul emis la data de 13 septembrie 2010 în dosarul nr. 45/P/2009, Direcția Națională Anticorupție - S. T. G., a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

1. GĂLCĂ D., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

1. - trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 257 alin. (1) Cod penal în referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (trei acte materiale), reținându-se, în esență, următoarele:

În perioada februarie-iulie 2009 a pretins, a acceptat promisiunea oferirii și a primit diverse foloase nedeterminate și determinate, cum ar fi mese gratuite la restaurant și produse alimentare în valoare de 3.200 lei pentru un număr de 40 persoane care au participat la inaugurarea biroului notarial al fiicei sale, G. A. C., de la inculpatul B. V., administrator al .. Focșani, în scopul de a determina pe funcționarii Prefecturii V. să nu elibereze titlu de proprietate numiților P. D., P. T. și P. N., moștenitorii defunctului P. I., cu privire la o suprafață de teren de 15 ha situată în T4, P18, și să elibereze titlul de proprietate în favoarea numitei C. A., al cărei procurator era B. V., cu privire la aceeași suprafață de teren.

În luna iunie 2009, a acceptat promisiunea oferirii unor foloase nedeterminate, cum ar fi păsări (pui), de la inculpatul P. C., în scopul de a determina pe H. N., procuror șef Secție urmărire penală în cadrul P. de pe lângă Tribunalul G., să nu efectueze cercetări și să adopte o soluție de netrimitere în judecată a învinuitului A. C. V. în dosarul nr. 506/P/2009 al P. de pe lângă Tribunalul G.;

În perioada aprilie - iunie 2009 a pretins, a acceptat promisiunea oferirii și a primit foloase necuvenite determinate și nedeterminate (mese gratuite, pomi silvici, înlesnirea întocmirii și aprobării documentației pentru schimbarea destinației terenului forestier deținut de mătușa sa M. N., în numele său, în localitatea L., ., plata contravalorii construcției gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1-000 lei și materialele necesare construcției acestuia în valoare de 2.241,06 lei, înlesnirea construcției unei vile în localitatea L., .) de la inculpatul T. P., promițându-i că prin influența pe care o are asupra funcționarilor competenți (cum ar fi, de pildă, O. M., președintele Alianței Politice PSD + PC si președintele C. Județean V.) va obține menținerea sa în funcția de director coordonator sau cel puțin de director coordonator adjunct la Direcția S. V.;

2. - instigare ta fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârșită în scopul de a ascunde o infracțiune de corupție în formă continuată prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 290 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (2 acte materiale), constând în aceea că pentru a ascunde fapta de corupție comisă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, 1-a determinat pe inculpatul D. D. să emită în mod fictiv bonul de vânzare fiscală . da nr._ și avizul de însoțire . bb nr._ din 19.12.2008;

3.- participație improprie ta infracțiunea de uz de fals în formă continuată săvârșită în scopul de a ascunde o infracțiune de corupție, prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (2 acte materiale), constând în aceea că pentru a ascunde fapta de corupție comisă, a determinat-o pe numita M. N. să depună la Direcția Națională Anticorupție - S. T. G. bonul de vânzare fiscală . da nr._ și avizul de însoțire . bb nr._ din 19.12.2008, emise în mod fals de . Reghiu, județul V., aceasta necunoscând împrejurarea că sunt false;

4. – șantaj, prevăzută de art. 133 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) Cod penal, reținându-se că în luna mai 2009, a acceptat propunerea inculpatului C. D., notar public, de a o constrânge pe persoana vătămată M. T., prin înregistrarea unui dosar penal și chemarea sa la organele de urmărire penală, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi pedepsită, dacă nu va înmâna suma de 5.000 lei inculpatului C. D.;

5.- fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. |2) Cod penal (6 acte materiale), reținându-se, în fapt, că nu a menționat în declarațiile de avere întocmite la data de 06.08.2007, 3.01.2008, 02.06.2008, 31.07.2008, 29.04.2009, 10.09.2009 și depuse la Consiliul Superior al Magistraturii, că deține — imobilul din G., ., că are un debit de 250.000 lei către . SRL G. și că a înstrăinat imobilul sus-menționat în ultimele 12 luni.

2.B. V., pentru infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 alin, (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada februarie-iulie 2009 a oferit și a dat inculpatului G. D. diverse foloase nedeterminate și determinate, cum ar fi mese gratuite la restaurant și produse alimentare în valoare de 3.200 lei pentru un număr de 40 persoane, care au participat la inaugurarea biroului notarial al fiicei acestuia, în scopul de a determina pe funcționarii Prefecturii V. să nu elibereze titlu de proprietate numiților P. D., P. T. și P. N., moștenitorii defunctului P. I., cu privire la o suprafață de teren de 15 ha situată în T4, PIS, ci să elibereze titlu de proprietate în favoarea numitei C. A., al cărei procurator era inculpatul B. V., cu privire la aceeași suprafață de teren.

3.POHR1B C., pentru infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în luna iunie 2009, a promis inculpatului G. D. oferirea unor foloase ne determinate, cum ar fi păsări (pui), în scopul de a determina pe procurorul H. N. să adopte o soluție de netrimitere în judecată a învinuitului A. C. V. în dosarul nr. 506/P/2009 al P. de pe lângă Tribunalul G..

4. C. D., pentru infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 13l din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) Cod penal, constând în aceea că în perioada ianuarie-decembrie 2009, i-a determinat pe inculpații G. D. și Ș. A. să o constrângă pe persoana vătămată M. T., prin înregistrarea unui dosar penal și chemarea sa la organele de urmărire penată, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi pedepsită, dacă nu-i va înmâna suma de 5.000 lei și a exercitat amenințări asupra părții vătămate, în mod repetat, în același scop.

5. Ș. A., pentru infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) Cod penal, constând în aceea că în calitate de agent de poliție și șeful Postului de Poliție Vânători, jud. G., în perioada aprilie-septembrie 2009, a acceptat propunerea inculpatului C. D. de a o constrânge pe persoana vătămata M. T., prin înregistrarea unui dosar penal și chemarea sa repetată la organele de urmărire penală, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi pedepsită, dacă nu va înmâna suma de 5.000 lei, inculpatului C. D. și a exercitat amenințări, în mod repetat, asupra părții vătămate, în același scop.

6.T. P., pentru infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reținându-se că în perioada aprilie-iunie 2009, ocupând funcția de director coordonator al Direcției Silvice V., a promis oferirea și a dat foloase necuvenite determinate și nedeterminate (mese gratuite, pomi silvici, înlesnirea întocmirii și aprobării documentației pentru schimbarea destinației terenului forestier deținut de mătușa sa M. N., în numele său, în localitatea L., ., plata contravalorii construcției gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1.000 lei și materialele necesare construcției acestuia în valoare de 2.241,06 lei, înlesnirea construcției unei vile în localitatea L., .) inculpatului G. D., pentru ca acesta, prin influența pe care pretindea că o are asupra funcționarilor competenți (cum ar fi, de pildă, O. M., președintele Alianței Politice PSD + PC președintele Alianței Politice PSD + V. și președintele C. Județean V.), să obțină menținerea sa în funcția de director coordonator sau cel puțin de director coordonator adjunct la Direcția S. V..

7. P. I., pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) Cod penal, constând în aceea că, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase, în sensul că inculpatul G. D. nu i-a cerut să intervină pe lângă O. M., președintele C. Județean V. și președintele Alianței Politice PSD + PC, pentru a-1 menține pe T. P. în funcția de director coordonator ,al Direcției Silvice V. și că nu a vorbit cu O. M., transmițându-i mesajul în legătură cu menținerea în funcție a inculpatului T. P..

8. D. D., pentru infracțiunile de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată in formă continuată, prevăzută în art. 290 alin, (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (7 acte materiale);

- fals intelectual la legea contabilității, prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nrH 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. aj Cod penal;

În fapt, s-a reținut că în calitate de administrator al ., a contrafăcut balanța de verificare anexă la bilanțul pe anul 2008, a emis în mod fictiv bonurile de vânzare fiscale . nr._/19.12.2008, nr._/19.12.2008 și_/20,12.2008, a contrafăcut avizele de însoțire seriile VNIbb nr._/19.12.2008, VNIbb nr._/19.12.2008, VNIbb nr._/20.12.2008, acte pe care le-a înregistrat fictiv în registrul jurnal pentru vânzări, registrul jurnal pentru cumpărări, registrul de casă, registru de evidență a intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase și balanța de verificare, împreună cu bonurile fiscale nr. 54/05.12.2008, nr.13/10.12.2008, nr. 25/14.12.2008, nr. 16/18.12.2008 și nr. 15/26.12.2008 emise de . Focșani, acestea din urmă neexistând, dar au fost înregistrate fictiv pentru a putea să le justifice pe cele dintâi din punct de financiar-contabil, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, iar unele dintre acte le-a încredințat spre folosire inculpatului G. D. (bonul de vânzare fiscală . da nr._ și avizul de însoțire . bb nr._ din 19.12.2008) și pe altele le-a depus la Direcția Națională Anticorupție - S. T. G. (balanța de verificare anexă la bilanțul pe anul 2008, bonurile de vânzare fiscale . nr._/19.12.2008,_/20.12.2008 și avizele de însoțire seriile VNIbb nr._/19.12.2008, VNIbb nr._/20.12.2008.

9.B. A., pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art 260 alin. 1) Cod penal.

S-a reținut, în fapt, că inculpatul, avocat în cadrul Baroului de Avocați G., fiind audiat în calitate de martor a făcut afirmații mincinoase, în sensul că inculpatul G. D. nu i-a cerut să intervină pe lângă O. M., președintele C. Județean V. și președintele Alianței Politice PSD + PC, pentru a-l menține pe T. P. în funcția de director coordonator al Direcției Silvice V. și că nu a vorbit cu O. M., transmițându-i mesajul în legătură cu menținerea în funcție a inculpatului T. P..

10.D. L., pentru infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității, prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal.

În fapt, s-a reținut că în calitate de administrator al . SA, până la data de 15.10.2008, nu a înregistrat veniturile din construirea clădirii cu regim de locuință din G., ., necalculându-se si nevirându-se la bugetul de stat suma totală de 90 387,50 lei, din care impozit pe profit în sumă de 41 320,00 lei și TVA în sumă de 49 067,50 lei, denaturând astfel veniturile privind lucrările executate și serviciile prestate, contul de profit și pierderi, elementele de pasiv din bilanț privind TVA de plată și impozitul pe profit de plată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală sub nr._ din 15.09.2010.

P. sentința penala nr. 1509 din 31 octombrie 2011 dată in dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală a hotărât:

„Respinge cererea de continuare a procesului penal formulată de apărătorul inculpatului G. D., ca inadmisibilă.

În baza art. 11 pct.2 lit.b rap.la art. 10 lit.g Cod procedură penală dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului G. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) Cod penal cu referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (trei acte materiale); art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) Cod penal; art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (6 acte materiale); art. 25 Cod penai raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 290 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (2 acte materiale); art. 31 alin. (2) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit, a) Cod penal, constatând că a intervenit decesul inculpatului.

În baza art.38 Cod procedură penală disjunge cauza cu privire la inculpații B. V., P. C., Ș. A., C. D., T. P., P. I., B. A., D. D., D. L. și, în baza art.42 Cod procedură penală, trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de A. G..”

În luarea acestei hotărâri, instanța supremă a argumentat că în cauză a intervenit o cauză care împiedică exercitarea in continuare a acțiunii penale față de inculpatul G. D. si anume - decesul acestuia.

În baza art. 11 pct.2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului GÂLCA D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) Cod penal cu referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (trei acte materiale); art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) Cod penal; art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (6 acte materiale); art. 25 Cod penai raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 290 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (2 acte materiale); art. 31 alin. (2) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal, constatând că a intervenit decesul inculpatului.

În baza art.38 Cod procedură penală, pentru o mai bună administrare a justiției, a disjuns soluționarea cauzei cu privire la inculpații B. V., P. C., Ș. A., C. D., T. P., P. I., B. A., D. D. și D. L..

Argumentând că, competența de soluționare a acestei cauze a fost determinată de calitatea personală a inculpatului G. D., aceea de procuror general al P. de pe lângă Curtea de A. G. și cum procesul penal pornit împotriva acestuia a încetat ca efect al decesului său, s-a constatat că soluționarea cauzei cu privire la ceilalți inculpați nu mai intră în competența sa, aceasta revenind Curții de A. G., având în vedere calitatea de avocat a inculpatului B. A. și aceea de notar a inculpatului C. D., precum și locul comiterii presupuselor infracțiuni pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de A. G. sub nr._ .

P. sentința penală nr. 710 din 30.04.2012, Înalta Curte de Casație Și Justiție - Secția Penală a strămutat cauza de la Curtea de A. G. la Curtea de A. Iași, unde a fost înregistrată sub nr._ .

În faza urmăririi penale inculpații B. V., P. C., Ș. A., C. D., T. P., P. I., B. A., D. D. și D. L. au negat comiterea faptelor.

Procedura în faza de judecată:

Inculpații B. V. si T. P. au uzat de dreptul la tăcere conferit de dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală si nu au dat declarații în cauză.

Inculpații P. C., Ș. A., C. D., P. I. si B. A., în declarațiile lor, nu au recunoscut comiterea faptelor penale.

Inculpatul B. V., la termenul din 24.04.2013, a revenit asupra poziției inițiale de a nu da declarații si a dorit sa fie audiat, declarația cestuia fiind consemnata la dosar si poziția sa a fost de nerecunoaștere a faptei reținuta in actul de inculpare.

Inculpatul D. D., s-a prelat de dreptul la tăcere conferit de disp. art. 70 al. 2 Cod proc. penala si nu a dorit sa dea declarație in cauza.

Inculpatul D. L., fiind audiat la termenul din 05.06.2013, nu a recunoscut comiterea faptei penale reținuta in actul de inculpare.

Inculpatul T. P., după ce în prima fază a înțeles să se prevaleze de dreptul la tăcere, la termenul din 09.10.2013, a revenit asupra poziției inițiale de a nu da declarații si a dorit sa fie audiat, declarația acestuia fiind consemnata la dosar si poziția sa a fost de nerecunoaștere a faptei reținuta in actul de inculpare.

Au fost audiați audierea martorii din lucrările dosarului: B. P., F. M., D. I., Țarin C. D., Țarin E., Țarin G., F. G. și B. L., D. R. T., L. Șefan, H. N. C., H. N., Cegea C..

La cererea inculpatului B. V. a fost audiat martorul P. I..

La cererea inculpatului P. C. a fost audiata martora Gâlca M. si Garofa I. .

La termenul din data de 15.01.2014, martorii O. M. si V. A., au trimis cereri la dosar arătând ca nu se pot prezenta in instanța si au arata ca isi mențin declarațiile date in faza de urmărire penala, iar procurorul a rata ca renunța la audierea acestora si după punerea in discuție a parților instanța a dispus ca acești martori sa nu mia fie audiați si s-a data citire declarațiilor lor in ședința publica la acel termen.

Cu privire la martorul V., s-a dispus prin încheierea de ședința din 15.01.2014 audierea prin comisie rogatorie a acestui martor declarația data in fata comisei rogatorii aflându-se la dosar.

Prezumția de nevinovăție este înscrisa intre regulile de baza ale procesului penal, in art. 5 ind. 2 vechiul cod, statuându-se ca „orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penala definitiva.”

Art. 99 al. 1) noul cod de procedura penala stipulează: În acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului, iar în acțiunea civilă, părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă.

Iar, potrivit alin. (2): „Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția, și are dreptul de a nu contribui la propria acuzare.”

P. adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de baza, distinct de celelalte drepturi care garantează si ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnitarii umane - s-au produs o . restructurări ale procesului penal si a concepției organelor judiciare, care trebuie sa răspundă următoarelor cerințe:

- vinovăția se stabilește in cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă si stabilirea vinovăției;

- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru următoarea faza a procesului;

- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, pana la rămânerea definitiva, inculpatul are statutul de persoana nevinovata;

- la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnata cu efecte „erga omnes”;

- hotărârea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar in caz de îndoiala, ce nu poate fi înlăturata prin probe, trebuie sa se pronunțe o soluție de achitare.

Potrivit art. 62 cod proc. penala vechi, instanța este obligata sa lămurească cauza sub toate aspectele, pe baza de probe.

Conform art. 63 al. 2 cod proc. penala vechi, probele nu au o valoare dinainte stabilita.

Aprecierea fiecăreia se face in urma examinării tuturor probelor administrate, in scopul aflării adevărului.

Potrivit art. 396 Noul Cod procedura penala:

1) Instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

(2) Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

(3) Renunțarea la aplicarea pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 80-82 din Codul penal.

(4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 83-90 din Codul penal.

(5) Achitarea inculpatului se pronunță în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a)-d).

(6) Încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).

Inculpatul nu are sarcina sa-si dovedească nevinovăția, el doar se apăra.

In cazul de fata inculpații au susținând pe tot parcursul procesului penal ca nu ei au comis faptele de care sunt acuzați.

Instanța constata ca autorii rechizitoriului a ajuns la concluzia ca, inculpații din prezenta cauza sunt autorii faptelor descrise bazându-se in principal pe înregistrările convorbirilor telefonice purtate intre inculpați.

Pentru dovedirea unei infracțiuni si implicit pentru pedepsirea făptuitorilor este nevoie de studierea probelor existente despre acel eveniment judiciar obiectiv. Probele directe ale infracțiunii sunt urmele materiale ale acesteia, adică obiectele cu care s-a realizat infracțiunea: arme, urme, pete, etc. care trebuiesc completate cu probele indirecte, adică mărturiile depuse de anumite persoane care au participat indirect la infracțiune, adică martorii.

In speța de fata probele directe lipsesc, iar probele indirecte așa cum s-a arătat mai sus, au avut un sens in faza de urmărire penala, sens care nu se mai regăsește in faza de judecata.

Având in vedere ca, la pronunțarea unei soluții de condamnare, instanța trebuie sa-si întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe baza de probe sigure, certe si intrucat in cauza probele in acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe in privința vinovăției inculpaților, se impune a se da eficienta regulii potrivit căreia „orice îndoiala este in favoarea inculpatului” ( in dubio pro reo ).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflecta modul in care principiul aflării adevărului, consacrat in art. 3 Codul de procedura penala, se regăsește in materia probațiunii. Ea se explica prin aceea ca, in măsura in care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnica tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului in legatura cu fapta imputata, autoritățile judecătorești penale nu-si pot forma o convingere care sa se constituie ., de aceea, ele trebuie sa concluzioneze in sensul nevinovăției acuzatului si sa-l achite.

Înainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problema de fapt . Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii sa nu se întemeieze, in hotărârile pe care le pronunța, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândita pe baza de probe decisive, complete, sigure, in măsura sa reflecte realitatea obiectiva (fapta supusa judecații).

Numai așa se formează convingerea, izvorâta din dovezile administrate in cauza, ca realitatea obiectiva (fapta supusa judecății) este, fara echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituita ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar daca in fapt s-au administrat probe in sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur si simplu nu exista, si totuși îndoiala persista in ce privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalenta cu o proba pozitiva de nevinovăție” si deci inculpații trebuie achitați.

Pentru ca regula IN DUBIO PRO REO să fie aplicabilă se cere să existe cu adevărat o îndoială. Îndoiala există atunci când, din coroborarea tuturor probelor apare posibilă atât existența vinovăției cât și a nevinovăției, fără ca vreuna dintre acestea să se desemneze cu certitudine.

Prezumția de nevinovăție de care se bucura orice persoana in baza art. 5 ind. 2 din c. p. p. vechi si art 99 alin. 2 noul cod de procedura penala, nu a putut fi răsturnata in cazul inculpaților, așa incit numai pe baza unor probe care ar putea conduce si la concluzia ca ei ar fi autorii dar si la concluzia ca nu ei sunt autorii, nu se poate dispune tragerea la răspundere penala a acestora.

P. I. si B. A.

Cei doi inculpați au fost trimiși in judecata pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 260 alin. (1) Cod penal 1969, art.273 alin.1 din Noul Cod penal.

S-a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul P. I., fost procuror inspector la P. de pe lângă Curtea de A. G. și membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică V. care, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase, în sensul că, un alt inculpat din dosar Gâlca D., nu i-a cerut să intervină pe lângă O. M., președintele C. Județean V. și președintele Alianței Politice PSD + PC, pentru a-l menține pe T. P. în funcția de director coordonator al Direcției Silvice V. și că nu a vorbit cu O. M., transmițându-i mesajul în legătură cu menținerea în funcție a învinuitului T. P..

Inculpatul B. A., avocat în cadrul Baroului de Avocați G. care, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase, în sensul că un alt inculpat Galca D., nu i-a cerut să intervină pe lângă O. M., președintele C. Județean V. și președintele Alianței Politice PSD + PC, pentru a-l menține pe T. P. în funcția de director coordonator al Direcției Silvice V. și că nu a vorbit cu O. M., transmițându-i mesajul în legătură cu menținerea în funcție a învinuitului T. P..

Potrivit art 260 alin. 1 Cod penal 1969: Fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

Conform art 273 alin. (1) din Noul cod penal: Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Probele pe care s-a bazat inculparea celor doi inculpați sunt convorbirile înregistrate de cei doi inculpați cu Gâlca D. .

În ziua de 21.05.2009, la ora 19:08:48, G. D. de la postul telefonic 0745/505.888 ia legătura cu Sănducu aflat la postul telefonic 0724/805.489, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

,,SĂNDUCU: DA!

G. D.: Salut, SĂNDUCU!

SĂNDUCU: Alo?

G. D.: Salut, SĂNDUCU; salut!

SĂNDUCU: Te pup, D.! Ce faci?

G. D.: Ce să fac?! Uite, sunt la V.!

SĂNDUCU: O!

G. D.: Da! Tu unde ești?

SĂNDUCU: Eu sunt la G., D.…

G. D.: A! La G., da! Auzi…Am o rugăminte la tine! Tu…Bine, și eu îl cunosc pe acesta, numărul unu, dar aveam o înțelegere …să-l păstreze pe șeful de la Silvic și….Bine! Sunt funcții politice, dar….

SĂNDUCU: Bine! Voi…

G. D.: Nu l-a păstrat, dar măcar adjunct să-l lase…

SĂNDUCU: Am înțeles, D.!

G. D.: Eu am vorbit cu oamenii mei de acia și…

SĂNDUCU: Dar dacă îți dau un număr de telefon și-l sun și eu să se întâlnească cu tine.. E bine?

G. D.: Acum?

SĂNDUCU: Da, bine-înțeles. Păi, da!? Dar tu ești D., măi! Ești prietenul meu și poți oricând să te vezi cu el. Dacă nu…eu vroiam de astăzi să plec în V..

G. D.: Așa!

SĂNDUCU: Dar omul meu de serviciu… că el nu merge că el nu aia, că are treabă…

G. D.: B., dar…

SĂNDUCU: … am renunțat și eu!

G. D.: … și când te-ai duce tu? Când te… când vii la V. ?

SĂNDUCU: Dacă e imperios… Tu te întorci în noaptea asta la G.?

G. D.: …acum! Eram pe drumul spre G.. Să plec…

SĂNDUCU: Da! Ăăă… Poți să-ți notezi un număr de telefon?

G. D.: Da! 07..

SĂNDUCU: 723..

G. D.: …..23..

SĂNDUCU: …558..

G. D.: ..558..

SĂNDUCU: ..728..

G. D.: ..728!

SĂNDUCU: NU! Tu îi dai numai un telefon și îi spui: - Vă mulțumesc că v-a sunat maestrul! Da?

G. D.: Da, da, da, da, da!

SĂNDUCU: Bine, în regulă…

G. D.: Hai că eu îl sun în două minute, da?

SĂNDUCU: Bine! Nu, nu! În cinci, ca întâi să sun eu!

G. D.: În cinci, bine!

SĂNDUCU: Întâi să sun eu!

G. D.: Bine, bine! B., bun!

SĂNDUCU: Bine, te pup, D.!

G. D.: Sănătate!

SĂNDUCU: Pa, pa!

G. D.: Sănătate! (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, filele nr. 202-215, vol.VIII).”

În ziua de 21.05.2009, orele 19:12:42, G. D. de la postul telefonic 0745/_ este contactat de SĂNDUCU aflat la postul telefonic 0724/_, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

,,SĂNDUCU: Alo? Ăăă….D., nu-mi răspunde pe niciunul dintre telefoane, dar mâine fac tot posibilul și plec la V. și după aia te sun pe tine! Corect?

G. D.: Da, da, da! Mă, dacă ajungi să vorbești tete-a-tete cu el, măcar adjunct, mă, să-l lase, mă……

SĂNDUCU: Am reținut din prima conversație!

G. D.: Hai, bine, bine! Să trăiești!

SĂNDUCU: Bine! Și eu mă duc acolo și văd ce fac, da?

G. D.: Bine, să trăiești!

SĂNDUCU: Cum îl chemă pe adjunct?

G. D.: T.! Pe prim! Acum e încă prim, dar e adjunct…..

SĂNDUCU: T.….Am înțeles! Gata!

G. D.: Da, da, da, da!Da, bine!

SĂNDUCU: Bine, te pup! Dar vreau să-ți spun ceva!

G. D.: Da!

SĂNDUCU: Din punct de vedere legal, nu-l poate schimba pe T.!

G. D.: Măi, știu, mă! Dar asta înseamnă deja…..Ei au pregătit omul să-l înlocuiască luni cu…….

SĂNDUCU: Dacă eu îți promit că mâine văd cum fac, că vreau să ajung până la L.…vreau să mă duc să-mi plătesc televizor…am mai multe și nu știu cum e, dar moșul acesta vagabond nu vrea să meargă cu mine, că eu vroiam să plec azi!

G. D.: Aha!

SĂNDUCU: Dar o rezolv eu! Și te sun mâine, da?

G. D.: Bine! Bine, SĂNDUCU! Merci, mult! Să trăiești!

SĂNDUCU: Bine. Te pup, D.! Pa! Sănătate!

G. D.: Pa, pa, pa! (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, filele nr. 202-215, vol.VIII).”

În ziua de 22.05.2009, orele 12:07:53, G. D. de la postul telefonic 0745/_ este contactat de SĂNDUCU aflat la postul telefonic 0724/_, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

,,G. D.: Da!

SĂNDUCU: Tot respectul, domnul general!

G. D.: O! Trăiți, domnul…maestre! I. că……

SĂNDUCU: Ce faci?

G. D.: Ce să fac? Îs la muncă! Vroiam să…..

SĂNDUCU: La muncă!

G. D.:….mănânc ceva în spate, la mine….mâncam niște păstăi că…. Fasolea are….

SĂNDUCU: Da! Și tot….E zi de post!

G. D.: Nu-i zi de post! Nu de asta, dar….Nu! Cu glicemia…știi, nu îmi face probleme. Știi? Asta e!

SĂNDUCU: Dacă aș avea eu glicemie cum aveți dumneavoastră, ar fi nemaipomenit!

G. D.: Deci, domnu’general!

G. D.: Da!

SĂNDUCU: Așa!

SĂNDUCU: Și mi-a spus că va încerca să facă tot ceea ce se poate, doar că prin stilul meu personal, ori de câte ori am câte o problemă, eu întotdeauna dau telefon ultimul, după ce lucrurile sunt aproape încheiate!

G. D.: Aha!

SĂNDUCU: Și…..i-am explicat doleanța omului pe…vis-a-vis să fie numărul doi….

G. D.: Da?

SĂNDUCU: Și mi-a spus că va face tot posibilul să țină seama de chestia asta!

G. D.: No, bine! Mulțumesc mult!

SĂNDUCU: Da! Și trebuia să dau telefon să spun asta!

G. D.: Bine! Mersi, mersi mult!

SĂNDUCU: Bine! Poftă bună!

G. D.: Când te întorci? Când te întorci?

SĂNDUCU: Acum sunt…ies din Bârlad…Nu știu câtă treabă va fi la V. și mă întorc după-amiază!

G. D.: Bine, Bine SĂNDUCU! Mersi mult! Să trăiești!

SĂNDUCU: Te pup! Sănătate! Toate bune!

G. D.: Sănătate!” (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, filele nr. 216-225, vol.VIII).”

În ziua de 22.05.2009 (10:44:08), de la telefonul cu nr. 0236/460.253 G. D. a fost apelat de P. I., ocazie cu care au purtat următorul dialog:

,,Op.femeie1: Alo, da, parchetul.

P.: Sărut mâna,

Op. femeie1: Ascult?

P.: Tot eu sunt, mai dați-mi la domnul general.

Op. femeie1: O clipă vă rugăm! (se aude tonul intern al telefonului).

Op. femeie2: Da?

P.: Sărut mâna!

Op. femeie2: Bună ziua!

P.: N-a ieșit generalul?

Op. femeie2: O clipă, o clipă (se aude tonul intern al telefonului).

P.: Alo?

G. D.. Da. Trăiți, domn inspector.

P.: Cu respect, v-am mai sunat eu.

G. D.: Da?

P.: Așa. Am transmis mesajul la cine trebuie, da?

G. D.: Da? Da.

P.: Da, da, da.

G. D.: No, bine, Și…dar cum a recepționat, nu știți nu?

P.: Poftim?

G. D.: Cum a reacționat? Nu știți, nu?

P.: Ăăă, nu știu….am vorbit…

G. D.: A, bine….da….bine,da.

P.: …cu primul am …..e bine, bine.

G. D.. Am înțeles, da.

P.: B., bun.

G. D.. Mulțumesc tare mult.”

Fiind audiat în calitate de martor, învinuitul B. A. a declarat că îl cunoaște pe procurorul general D. G. din perioada în care acesta funcționa în calitate de avocat în fostul Colegiu G..

Nu-și amintește ca G. D. să-l fi sunat în cursul anului 2009.

Învinuitul a făcut precizarea că nu cunoaște numărul de telefon al învinuitului G. D., nu l-a sunat niciodată și pentru că discuțiile lor aveau loc odată sau de două ori pe an, sau uneori niciodată pe an nu poate localiza în timp ultima discuție și nici conținutul acesteia.

Fiind audiat la data de 06.01.2010, inculpatul B. A. a avut reprezentarea ca este audiat in faza actelor premergătoare si nu a acordat importanta necesara unei posturi de martor in sensul exigentelor cerute de lege.

La data de 12.05.2010, inculpatului B. i s-a arătat copia declarației date in data de 06.01.2010 pe care a semnata-o si a arata ca nici de această data nu a fost ascultat in condiții procedurale.

Fiind audiat la data de 20.05.2010, inculpatul declara ca si in fata instanței ca, la data de 06.01.2010 nu fost ascultat sub prestare de jurământ si ca declarația semnata in data de 12.05.2010 este copia fidela a celei din 06.01.210 si, arata ca in perioada 21-24 .01.2010 nu s-a simțit prea bine din cauza unei petreceri si nu își amintește daca a fost sunat sau nu de Gâlca D. in perioada la acre se face referire.

In fata instanței inculpatul arata ca, de Sfinții C. si E., in anul 2009, când este si ziua sa de onomastica a făcut o petrecere ocazie cu care a consumat ceva alcool si nu isi amintește daca a vorbit sau nu la telefon in data de 21. 05.2009 la telefon cu Gâlca D..

Aceasta apărarea a inculpatului B. A. a fost constanta in sensul ca nu isi amintite daca a vorbit sau nu cu Gâlca D. la telefon in data de 21. 05.2009 l a telefon.

Fiind audiat la urmărirea penala in data de 14.05.2010, inculpatul P. I. declara ca menține in întregime declarația data la data de 01.04.2010 care corespunde in totalitate adevărului si susține in continuare ca numitul Gâlca D. nu l-a rugat niciodată personal sau telefonic sa intervină pe lângă președintele C. Județean V. M. O. in vederea menținerii in funcție a de director coordonator a numitului Tudosa P..

In fata instanței de judecata inculpatul P. I. susține aceleași împrejurări ca nu a fost rugat de Gâlca D. sa intervină la O. M. in vederea menținerii lui Tudosa in vreo funcție si arata ca, . D. i-a transmis un mesaj prin acele convorbiri telefonice, mesaj pe care el trebuia sa îl transmită lui O. in sensul de a nu se mai certa cu T. in campania electorala.

Inculpatul nu contestat convorbirile telefonice însa susține ca nu a fost rugat s a intervină pe lângă O. așa cum se susține in rechizitoriu.

Martorul O. M. in faza de urmărire penala a declarat că, îndeplinește funcția de președinte al C. Județean V., începând cu data de 06.06.2008. De asemenea, este președintele organizației județene a PSD V. începând cu data de 08.02.1990.

În luna ianuarie 2009 a încheiat un protocol de colaborare cu organizația județeană a PD-L V.. Potrivit acestui protocol Direcția S. V. a revenit PSD privind numirea șefilor serviciilor deconcentrate, respectiv directorii coordonatori. Organizația PSD a procedat la propunerea unor persoane competente pentru a ocupa aceste funcții la Direcția S. V.. Au fost propuși următorii: B. G. pentru funcția de director coordonator, P. V. pentru funcția de director adjunct și Viziniuc I. pentru funcția de director economic.

Nu își aduce aminte ca cineva să-l fi sunat sau să fi vorbit cu el în legătură cu numirea unora sau altora pe aceste funcții, nici pentru T. P., fost director al Direcției Silvice V..

Primește frecvent telefoane pentru a sprijini sau a ajuta diferite persoane în ocuparea anumitor funcții, dar niciodată nu ține seama de ele, deoarece de fiecare dată urmează calea legală.

Latura subiectiva a infracțiunii de mărturie mincinoasa, consta in intenția directa de a face o mărturie mincinoasa.

La stabilirea intenției, organele judiciare trebuie sa procedeze cu mare grija, deoarece neconcordanta depoziției martorului cu realitatea isi poate găsi explicația nu in reaua credința, ci in anumite erori de percepție sau de memorie.

In cazul de fata, inculpatul B. A. a declarat pe tot parcursul procesului penal ca nu si amintește ca Numitul Gâlca D. sa ii fi cerut sa intervină pe langa O. M. sa il mențină in funcție pe T. P..

Chiar daca s-a dovedit cu înregistrările convorbirilor telefonice ca inculpatul a discutat cu Glaca D. la telefon in data de 21 si 22 . 05. 2009, acestea in sinea lor nu pot conduce la stabilirea vinovăției inculpatului, cu argumentarea de baza ca, a trecut un an de zile de la acele discuții pian când inculpatului i s-au luat declarații iar acesta a arătat constant ca nu iși amintește, nu ca nu ar fi vorbit la telefon sa ca nu i sa-r fi cerut sa intervină pe langa O. M.. Este de notorietate însemnătatea sărbătorii religioase a Sfinților C. si E., in data de 21 mai a fiecărui an si fata de relatările inculpatului B. precum ca ar fi sărbătorit in acea zi numele sau de botez fiind I., asa încât pare plauzibila apărarea așa precum ca nu isi amintește daca a post sunat sau rugat ceva de Gâlca D.. P. urmare prestarea mărturiilor sale nu a fost făcută cu vinovăția ceruta de lege adică intenția directa. Această neconcordanta este apreciata de instanța de judecata ca o eroare de memorie in care s-a aflat inculpatul B..

Inculpatul P. după cum s-a arata mai sus nu neaga ca a vorbit la telefon cu G. D. dar ca nu a fost rugat sa intervină pe lângă O. așa cum se arata in actul de inculpare.

„Așa. Am transmis mesajul la cine trebuie, da?

P.: Da, da, da.

G. D.: No, bine, Și…dar cum a recepționat, nu știți nu?

P.: …cu primul am …..e bine, bine.”

Acestea sunt convorbirile care au condus pe autorii rechizitoriului ca inculpatul P. a comis infracțiunea de mărturie mincinoasa.

Inculpatul arata ca a fost rugat să transmită un mesaj așa cum rezulta si din înregistrările indicate mai sus.

P. urmare nici acest inculpat nu a comis infracțiunea de mărturie mincinoasa deoarece nu a acționat cu intenție directa de a comite aceasta fapta penala.

Inculpatul P. a relatat doar ca nu a fost rugat sa intervină pentru menținerea in funcție a lui T. P., nu avut intenția de a denatura adevărul, mărturisind ca a avut discuții ci G. doar pentru a transmite un mesaj către O. sa nu se mai certe cu T..

In lumina acestor considerente, in baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin.2 si 16 alin.1 lit. b, teza a doua, Cod procedura penala, cei doi inculpați vor fi achitați pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută în de art. 260 alin. (1) Cod penal 1969, art.273 alin.1 din Noul Cod penal.

D. L.

Inculpatul D. L., a fost trimis in judecata pentru ca, în calitate de administrator al . G. SA, până la data de 15.10.2008, nu a înregistrat veniturile din construirea clădirii cu regim de locuință din G., ., necalculându-se și nevirându-se la bugetul de stat suma totală de 90 387,50 lei, din care impozit pe profit în sumă de 41 320,00 lei și tva în sumă de 49 067,50 lei, denaturând astfel veniturile privind lucrările executate și serviciile prestate, contul de profit și pierderi, elementele de pasiv din bilanț privind tva de plată și impozitul pe profit de plată, fapta ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual la legea contabilității prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) Cod.

In conformitate cu prev. art. 41 din Legea nr. 187/2012 care a intrat in vigoare la 01.02.2014, art. 43 din Legea nr. 82/1991 a fost abrogat. Cu alte cuvinte, norma juridica ce incrimina infracțiunea de fals intelectual la Legea contabilității a fost abrogat explicit, fără ca legiuitorul sa prevadă o noua lege de incriminare a acestei infracțiuni.

In conformitate cu prev. art. 4 teza 1 NCp, legea penala nu se aplica faptelor săvârșite sub legea veche, daca nu mai sunt prevăzute de legea noua. Verificând conținutul din art. 3 din Legea 187/2012, se constată ca infracțiunea de fals intelectual la Legea contabilității nu este incriminata de legea noua sau de o alta lege in vigoare, chiar sub o alta denumire. Chiar si norma completatoare prev. de art. 289 al. 1 Cp. a fost modificata prin . NCp. Astfel, conf. art. 321 al. 1 NCp, subiectul activ al infracțiunii de fals intelectual este calificat, in sensul ca infracțiunea poate fi săvârșita doar de către un funcționar public aflat in exercitarea atribuțiilor de serviciu. Si din perspectiva acestei modificări se trage concluzia certa a faptului ca infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis in judecata este in prezent dezincriminata.

In lumina acestor considerente, in baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin. 2 si 16 alin.1 lit. b, teza întâi, Cod procedura penala, se va dispune achitarea pe inculpatul D. L. pentru infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal 1969, art. 321 din Noul Cod penal.

D. D.

Inculpatul D. D. a fost trimis in judecata pentru ca, în calitate de administrator al ., a contrafăcut balanța de verificare anexă la bilanțul pe anul 2008, a emis în mod fictiv bonurile de vânzare fiscale . nr._/19.12.2008, nr._/19.12.2008 și_/20.12.2008, a contrafăcut avizele de însoțire seriile VNIbb nr._/19.12.2008, VNIbb nr._/19.12.2008, VNIbb nr._/20.12.2008, acte pe care le-a înregistrat fictiv în registrul jurnal pentru vânzări, registrul jurnal pentru cumpărări, registrul de casă, registrul de evidență a intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase și balanța de verificare, împreună cu bonurile fiscale nr. 54/05.12.2008, nr. 13/10.12.2008, nr. 25/14.12.2008, nr. 16/18.12.2008 și nr. 15/26.12.2008 emise de . Focșani, acestea din urmă neexistând, dar au fost înregistrate fictiv pentru a putea să le justifice pe cele dintâi din punct de financiar-contabil, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, iar unele dintre acte le-a încredințat spre folosire învinuitului G. D. (bonul de vânzare fiscală . da nr._ și avizul de însoțire . bb nr._ din 19.12.2008) și pe altele le-a depus la Direcția Națională Anticorupție-S. T. G. (balanța de verificare anexă la bilanțul pe anul 2008, bonurile de vânzare fiscale . nr._/19.12.2008,_/20.12.2008 și avizele de însoțire seriile VNIbb nr._/19.12.2008, VNIbb nr._/20.12.2008), aceste fapte întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual la legea contabilității prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută în art. 290 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (7 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cu aceeași motivare, ca si in cazul inculpatului D. L., inculpatul D. D. va fi achitat in baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin. 2 si 16 alin.1 lit. b, teza întâi, Cod procedura penala, pentru infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal 1969, art. 321 din Noul Cod penal, intervenind dezincriminarea acestei infracțiuni așa cum s-a arătat mai sus.

Pentru infractiunea prevăzută în art. 290 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, instanța urmează ca, in baza art. 396 alin. 5, rap. la art. 17 alin. 2 Cod procedura penala, rap. la art. 80 Cod penal, sa renunțe sa aplice pedeapsa inculpatului D. D. având in vedere următoarele aspecte:

Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei sunt cele prevăzute de art 80 din noul cod penal:

(1) Instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

(2) Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.

(3) În caz de concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracțiune concurentă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2).

Inculpatul D. D. s-a prevalat de dreptul la tăcere si nu a dat declarație in faza de judecata.

In faza de urmărire penala inculpatul D. D. nu a recunoscut învinuirea adusa si a menționat ca de contabilitatea firmei .-a ocupat contabila Spianu M. si B. M., si ca, elementele care au stat la baza întocmirii balanței de verificare si bilanțul pentru anul 2008 si care au fost depuse la A.F.P au fost operate de contabila S. M..

Arata inculpatul ca el nu are cunoștințe de contabilitate si ca înainte de a verifica balanța de verificare si bilanțul a rugat pe contabila B. M. sa verifice modul in care S. M. a efectuat înregistrările pe anul 2008 si aceasta i-a spus ca este in regula motiv pentru care a si semnat. Mai arata ca de contabilitatea primara în anul 2009 s-a ocupat tot contabila S. M., care a decedat in anul 2010.

Instanța are convingerea ca faptele reținute in actul de inculpare au fost comise in materialitatea lor așa cum au fost descrise, însa apreciază ca inculpatul D. D. are o contribuție redusa la înțelegerea aspectelor de natura infracționala, având in vedere ca nu are cunoștințe depline de contabilitate si ca aceasta activitate de contabilitate a fost ținută de persoana cu pregătire in domeniu S. M. si B. M..

P. urmare instanța apreciază ca infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit, ceea conduce la concluzia ca inculpatul poate fi reeducat si fara sa i se aplice o pedeapsa penala.

F. de conduita inculpatului care, deși are antecedente penale dar nu este recidivist, se apreciază ca acesta are posibilități reale de îndreptare, asa încât se apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

In baza art. 81 din Noul Cod penal, se va aplica inculpatului D. D., sancțiunea „avertisment”.

Inculpații C. D. si S. A.

In rechizitoriu s-a reținut ca, in perioada aprilie 2009-septembrie 2009, inculpatul Ș. A., în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a exercitat acte de amenințare asupra persoanei vătămate M. T., pentru ca aceasta să-i remită învinuitului C. D. suma de 5.000 lei si, ca, in perioada ianuarie 2009-decembrie 2009, inculpatul C. D., în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a exercitat acte de amenințare asupra părții vătămate M. T., pentru ca aceasta să-i remită suma de 5.000 lei.

Probele care au fundamentat trimiterea acestor inculpați in judecata sunt convorbirile telefonice pe care le redam mai jos.

La data de 20.05.2009, (14:06:48), G. D. (GD), de la postul telefonic_ a fost apelat de C. D., aflat la postul telefonic_, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

,,G. D.: Da!

C.: Să trăiți! Domn G.?

G. D.: Da!

C.: Multă sănătate și să dea Dumnezeu numai bucurii să ai!

G. D.: O! Să trăiți, domn notar! Să trăiți!

C.: Auzi, am și eu o rugăminte la matale, domnule! E…e…e…e…

G. D.: Alo?

C.: Alo!

G. D.: Da!

C.: Ăăă….Dacă nu vă deranjez pe dumneavoastră…poate îl pui pe V.! Vorbea cineva cu șeful de post de la Vânători…..

G. D.: Așa….

C.: Îl cheamă Ș.! Vă dau și numărul de mobil! Și cheamă până la postul de poliție pe cineva, de acolo, din Vânători! M-am încurcat pe 40 de ani, ca notar, ca un fraier, că am vrut să iau niște teren…500 metri…cu băiatul meu, știi? Și i-am dat un avans de 50 de milioane…asta în decembrie, înainte de C.. I-am dat avans, i-a dat o chitanță. Când să întocmim actul….contractul de vânzare la doamna E., a mai cerut în plus 20 de milioane și n-am mai luat! Și….

G. D.: Aha! Și nu ți-a mai dat……

C.: Și am făcut o cerere lui domnu Ș., ăsta, șeful de post, cică: Băi nea C.! Fă o cerere și ți-l chem eu la post, aicia și….Și trebuia să-l cheme azi și cică a fost chemat la dumneavoastră, acesta…Ș., de la postul de poliție, că a avut la o doamnă procuror, nu știu la cine și l-o stabilit mâine la ora 10 să-i cheme! Un individ, aici, cum intri în Vânători, îl cheamă M. G.…….

G. D.: Să-mi dai mâine că sunt în mașină acum, spre V.! Să-mi dai mâine dimineață un telefon, da?

C.: Ești la serviciu mâine dimineață….

G. D.: Mâine dimineață, la 9, da?

C.: Pe la 9, știi de ce? Ca să-i dau un telefon lui ăsta….că tot o amână și șeful de post și îi chem azi, îi chem mâine. Că….să-i ia oleacă la rost, domnule, ca să nu fac proces, să mă fac de rușine……

G. D.: Da, bine, bine!

G. D.: E vorba de 50 de milioane pentru un notar mare! Ce înseamnă asta?

C.: Nu vezi că n-avem bani să plătesc salariații acuma!

G. D.: Lasă! Nu te plânge, nu te plânge! Lasă, lasă!

C.: N-avem ….Nu știu cum fata mea…..Merge bine fata mea?

G. D.: Ei, dar ea nu trebuie să meargă bine, că ea e începătoare, dar la matale se discută că ești nehotărât că nu știi ce să faci cu ….să lungești salteaua sau să iei altă saltea în care să-ți pui banii…….

C.: Slab! Nu mai avem nici la CEC, nici la bancă! S-a terminat!

G. D.: Bine!

C.: Ei, hai, poate dai o mână de ajutor….Dacă nu….Nu poate să-l cheme cu o citație V. sau dumneavoastră pe individul acesta, că, dacă se ….. (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, filele nr. 188-199, vol. VIII).”

La data de 21.05.2009, (10:29:05), G. D. (GD), de la postul telefonic_ a fost apelat de C. D., aflat la postul telefonic_, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

,,G. D.: Da!

C.: D. G.!

G. D.: Da!

C.: Hai să trăiești! Am încercat de la nouă, nouă și ceva…Domnule, ce rugăminte am, domnule! Dă-i un telefon lu șefu postului de poliție de la Vânători, că-l cheamă Ș.. Am și numărul de telefon, dacă…Mâine, la ora 10, cheamă pe cineva din Vânători în care băiatul meu s-a încurcat…da eu am făcut chitanța. S-a încurcat cu un individ și când să…

G. D.: Cum îl cheamă domnule pe acesta?

C.: Pe ăla de la Vânători?

G. D.: Da!

C.: Îl cheamă MELEGHE T.!

G. D.: Cum?

C.: MELEGHE…MELEGHE T.!

G. D.: MELEGHE T.!

C.: Și…eu am făcut o cerere să-l reclam…adică, prin bună-voie…să nu ajung la proces. Treaba e de la sfârșitul lui decembrie, dinainte de C.. Eu am făcut o chitanță de 50 de milioane…

G. D.: Am înțeles, am înțeles, bine…gata! O să vedem ce facem!

C.: I-a dat…i-a dat bani și când îți dau bani...mâine…poimâine…și de trei luni nu-i dă! 50 de milioane!

G. D.: Am înțeles, am înțeles! Gata! Gat, bine! Hai, gata!

C.: Și mâine, la zece, îl cheamă Ș., acesta…

G. D.: Bine! Bine, bine, bine…

C. Și eu, mă duc eu, că chitanța e pe numele meu…

G. D.: Bine, bine…

C.: Bine, mulțumesc! Te rog frumos!

G. D.: Sănătate!

C.: Dă-i un telefon lu acesta! Și să-l ia…să-l ia la rost să dea banii…

G. D.: Sigur, domnule! Gata! (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, filele nr. 188-199, vol. VIII).”

De la postul telefonic_ al P. de pe lângă Curtea de A. G. s-a apelat postul telefonic_ al Postului de Poliție Vânători jud. G., rezultatul fiind următorul:

,,Operator: Alo, Postul de Poliție Vânători?

B.: Da.

Operator: Cu domnul Ș..

B.: Eu sunt.

Operator: A dumneavoastră … rămâneți pentru procuror R..

R. S.: Alo.

Ș.: Sărut mâna.

R. S.: Bună ziua ce mai faceți ?

Ș.: Ajung la parchet cu dosarele alea, că nu le-a primit atunci că nu erau legate, și le-am legat și acum trebuie să ajung.

R. S.: Aoleo ….. Și când ajungeți ?

Ș.: Ajung în jumătate de oră.

R. S.: În jumătate de oră?

Ș.: Da.

R. S.: Aveți un dosar cu un făptuitor M., o plângere făcută de domnul notar C. ?

Ș.: Da.

R. S.: Păi nu e trecut pe lista mea.

Ș.: Păi nu, că acum a făcut-o, sunt chemați pentru mâine la ora 10.00, e cu niște bani……..

R. S.: Dar când a făcut plângerea ?

Ș.: Ieri a fost pe la mine și i-am chemat pentru mâine, vor să stea de vorbă, în fine, ajung la dvs. și vă explic ……….

R. S.: Așa, dar dosarul nu înregistrat ?

Ș.: Nu, nu ….

R. S.: Am înțeles, haideți veniți atunci să discutăm, veniți că m-a rugat domnul general să discutăm ceva acolo e ……

Ș.: Da, da păi știu că mi-a zis că ajunge la domnul G. ….

R. S.: Da, păi discutăm când veniți atunci …

Ș.: Da, da” (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, filele nr. 287-300, vol. VIII).

,,Ș.: Hai, nea C., vă plimb pe drumuri dar nu am încotro… văd că nu prea există înțelegere…….va da o parte din bani……

C. D.: Da și a zis că până pe 20 îmi dă restul, și a zis să te uiți la bec și dumneata și domnul Ș.…..

Ș.: Gata bre, cu acuzațiile astea.

C. D.: Păi dacă așa a spus.

Ș.: M-ai terminat cu telefoanele…..

C. D.: Și aseară… nu mă mai…la cap. Acesta e om să zică așa ceva unui notar. Nu l-am jignit cu nimic. Îl dau pentru calomnie în judecată.

C. D.: Și mata și Ș.……ți-am furat 50 milioane? Da?

M. T.: Eu nici nu ascult ce spuneți.

C. D.: Cum să nu asculți domnule ce spun, poate dacă nu era fata să asculte la telefon…..și să te uiți la bec și tu și Ș.…..

M. L.: Stați puțin, noi nu am venit să ne certăm.

C. D.: Nu ne certăm, dar nu are cuvânt…..și să se poarte urât, eu nu l-am dat pentru calomnie în judecată, o să-l dau…..

M. L.: Taci domnule….haideți să ne spuneți exact pentru ce suntem aici, ce trebuie să facem?

C. D.: Știe tata pentru ce.

M. L.: Nu, vreau să știu și eu.

Ș.: Este o reclamație depusă la parchet, uite aicea numărul 3249…

M. L.: Dați-mi și mie o hârtie să îmi notez și eu numărul….

Ș.: Dânsul a depus pentru înșelăciune, v-a dat niște bani, în urma unei înțelegeri nu v-ați înțeles……..

C. D.: Păi da să ne înțelegem să nu mai ajungem la judecătorie….

M. L.: Deci domnul….. ce număr are?

Ș.: Acesta e numărul de la Curtea de A. 723/P/2009, uitați aici.

M. L.: deci 723/P/2009 de la…

Ș.: De la Curtea de A. G..

M. L.: Deci la Curtea de A. G..

Ș.: Da la parchet, la procuratură.

M. L.: Deci la procuratură (neinteligibil).

Ș.: C. D. (neinteligibil) pentru 215, înșelăciune…

M. L.: Deci suntem acuzați de înșelăciune, da?

C. D.: Păi v-am dat 50 milioane…

M. L.: Vă rog să nu mai țipați. Dar vă rog eu l-am întrebat pe dânsul (Ș.) că domnul ne-a chemat aici….

Ș.: E o chitanță…Deci dumneavoastră i-ați dat 20 milioane, nu? S-o văd.

C. D.: Da, da, asta e…

Ș.: (citește chitanța)…30 milioane vor fi restituiți astfel: 20 milioane până pe 20.06.2009, e trecuta data aia, iar restul de 10 milioane vor fi reținuți de M. T. pentru cheltuieli efectuate cu actele de vânzare. Deci mata mai ai să-i dai 20 milioane, îi dai banii ăștia?

M. T.: Nu mai am domnul……

M. L.: Nu putem să vă plătim, nu avem nicio posibilitate să vă dăm banii…

M. T.: De unde să-i dau d-lui C. 20 milioane, și să-i ia mașina lui fiică-mea care a plătit 4 ani de zile…..

Ș.: Atunci o să mergeți cu el în judecată…..

M. T.: Da domnule dacă așa vrea el să mă duc acolo…

C. D.: Nu că vreau eu, i-am spus fetei ceva acum două seri, renunț la 10 milioane, dar să-ți dea banii astăzi, mâine….îmi dai banii până diseară și îți dau scris că am primit 50 milioane, uite acum dau scris….

Ș.: Domule eu nu pot să spun (neinteligibil)……..

M. L.: Domnule C. noi nu avem acești bani, nu avem nicio posibilitate……

C. D.: Ați vândut terenul din spate…….

M. L.: Care teren din spate?

C. D.: Nu știu care, vreo 500 m.

M. T.: Dar nu are nicio legătură domnule.

C. D.: Ați luat acte de la primărie, d-na primar mi-a spus dacă vindeți….unde sunt banii?

M. T.: Domnule C. eu vorbesc de banii mei…

C. D.: Și eu de ce bani vorbesc………. faceți rost de bani, doamnă, v-am dat 50 milioane.

Ș.: Deci ce mai e de spus……….Declarație că nu aveți de unde să-i dați, că i-ați dat 20 milioane și restul……….

M. T.: Nu dau astăzi…. O să consult și eu un avocat…

Ș.: Da eu vă aștept, îmi spuneți o dată, veniți cu avocatul…

M. L.: Pentru că de abia acum am aflat.

C. D.: Tata știe de o lună……

………………………………………………………………………………. M. L.: ….dacă are o reclamație scrisă…

Ș.: Da, este înregistrată la parchet….

M. L.: Când este înregistrată la parchet?

Ș.: Pe 21.05.2009.

M. L.: Pe 21.05.2009, reclamație la parchet. Dar aicea la poliție are o reclamație?

Ș.: Asta e.

Ș.: Deci parchetul………..se înregistrează la parchet la G., ei dau număr de înregistrare, ei coordonează activitatea de cercetare penală, înțelegeți, noi facem audierile, veniți cu avocat, cu ce vrei dumneavoastră…..ce dispune procurorul aia facem.

C. D.. Am spus să nu mai ajungem la parchet poate ne înțelegem, ne împăcăm…..Am spus de acum o lună să ne împăcăm…….

Ș.: Atunci vă aștept cu avocat domnul M..

M. T.: Să-i dăm acești bani….să scap de omul acesta ….că am ajuns să nu mai dorm noaptea din cauza omului acesta.

M. L.: Eu aceste documente le văd astăzi, eu când am venit prima dată, nu ne-ați dat decât chitanța aceea….domnul Ș. dumneavoastră nu ne-ați arătat atunci……….

Ș.: Păi nu era atunci, după aia a făcut reclamație……….a văzut că nu v-ați înțeles……

M. L.: Păi nu ne-ați arătat, v-am întrebat dacă are ceva scris și dumneavoastră ne-ați arătat chitanța aia……..

C. D.: Deci faceți rost de bani……

M. L.: Da.

Ș.: Deci vă aștept…..

C. D.: Dacă nu facem proces și vă cer penalități…….

M. L.: Domnul C., te rog nu mai amenința că nu are rost să mă ameninți acum…..

C. D.: Păi nu vă ameninț fac o acțiune și vă cer penalități….

M. L.: Domnule faceți ceea ce credeți….

C. D.: I-ați zis lui tata ca să-mi dea 10 milioane că dacă face rost azi, mâine, nu mai facem nimic.

M. L.: Nu înțelegeți că acești bani nu-i am…….

C. D.. Păi eu de unde să am, sunt banii băiatului, veniți la proces, plătesc avocatul, că eu nu merg la proces, plătesc avocatul.

M. L.: Bine domnule C. (procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental, filele nr. 288-300, vol.VIII).”

„La data de 29.07.2009, persoana vătămată și martora M. L. s-au deplasat la sediul Postului de Poliție Vânători. Cu acea ocazie, persoana vătămată M. T. a dat o declarație în fața învinuitului Ș. A.. Cele trei persoane au purtat următorul dialog:

,,M. L.: Bună dimineața.

Ș. A.: Sărut mâna.

M. L.: Ți-ai luat ochelarii?

Ș. A.: Păi cum faceți dvs. vreți să mergeți cu el în judecată?

M. T.: Da, da. Eu nu am știut de atunci, că nu-i dădeam banii ăia.

Ș. A.: Păi atunci de ce i-ai dat banii ăia?

M. T.: Păi am zis să se termine cu el …. El mi-a făcut dosar …. El mi-a făcut dosar … să îți arăt eu ce e cu el.

Ș. A.: Neinteligibil.

M. T.: Vreau să văd și eu ce mă…..

Ș. A.: Și mata ai fost acolo când s-a…….

M. T.: Da

Ș. A.: Cu asta, cu plata, cu banii, cu înțelegerea ….

M. T.: Sigur.

M. L.: Cu înțelegerea ? Înțelegerea s-a făcut aicea la dvs.

Ș. A.: Nu, cu terenul…

M. L.: Da, păi suntem trei proprietari acolo la teren și la casă.

Ș. A.: Ai buletin ?

M. T.: Nu-l am, dar am datele la mine .

Ș. A.: A…

M. T.: Păi n-o citiți să-mi spuneți și mie despre ce e vorba, ce mă acuză omul ?

Ș. A.: El spune așa ( dă citire sesizării): „ Subsemnatul C. D. ,cu domiciliul …. Vă aduc la cunoștință următoarele: În luna decembrie 2008, conform înțelegerii între mine și numitul M. T. cu domiciliul în . acesta trebuia să-mi vândă un teren în suprafață de 500 mp., teren intravilan cu suma de 1._ ROL din care i-am dat un avans de 50.000 lei, întocmind în acest sens un act, o chitanță, sub semnătură privată, semnată…..

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare la doamna notar public E. A. nu ne-am înțeles la preț întrucât numitul M. T. mi-a cerut cu 200 milioane în plus iar subsemnatul în calitate de cumpărător nu am fost de acord cu acesta, în acest sens cerându-i avansul de 50 milioane înapoi .

De atunci, din decembrie 2008 și până în prezent la solicitarea mea în repetate rânduri amână fără motiv restituirea sumei de bani, consider că am fost înșelat de numitul M. T. care mi-a promis cu titlu de vânzare terenul menționat mai sus dar a schimbat prețul însușindu-și avansul primit astfel de faptă ce face obiectul infracțiunii prevăzută de art. 215 C.pen. al.1,2,3 și altele . Mă constitui parte civilă cu suma de 50 milioane lei, plus cheltuieli ocazionate de proces inclusiv plata apărătorului, avocat. Și atât.”

M. T.: Da domnu când am venit în prima zi vă mai aduceți aminte ce mi-ați spus despre cazul ăsta ?

Ș. A.: Da.

M. T.: Că el m-a împrumutat pe mine cu 50 milioane lei iar eu nu îi dau acești bani . Nu mi-ați spus așa dvs.?

Ș. A.: Da, și chiar dacă îi împrumutați nea M. e abuz de încredere …..

M. T.: Stați puțin, el mi-a spus mie, că mi-a împrumutat acești bani ….

Ș. A.: Da .

M. T.: Iar eu v-am spus domnu, nu sunt împrumutați sunt dați avans pentru vânzarea terenului . Nu am spus așa ?

Ș. A.: Da.

M. T.: De aici pornește cu minciunile, s-a dus și a spus că mi-a împrumutat ….. și la doamna primar tot așa a zis, că mi-a împrumutat…..

Ș. A.: Nu știu ce a zis la doamna primar, ai zis că discuți cu un avocat, ai discutat ?

M. T.: Da,

Ș. A.: Ce ți-a zis ?

M. T.: Să dau declarație….

Ș. A.: Da.

M. L.: Auziți dar‚ în notificarea asta care o face la domnul V., el omite să mai spună chestia aia știți, că noi am cerut 200 milioane în plus …

Ș. A.: Dar ce a făcut la domnul V. ?

M. L.: Păi stați așa că acum vă citim o altă minciună, pe care v-o zice domnu…….

Ș. A.: Cum alta? Aia nu e…..

M. L.: Păi da, aia e o minciună de început. Vă spun minciuna nr. 2 acuma. Zice „În ziua când trebuia să semnăm contractul de vânzare-cumpărare la doamna notar public E. A. s-au ivit discuții de ambele părți, situație care a culminat cu nerespectarea contractului de vânzare-cumpărare”, dar nu specifică că noi am mai cerut încă 200, 500 milioane în plus sau mai știu eu ce……

M. T.: Nu rezultă.

Ș. A.: Păi nu.

M. L.: Înțelegeți?

M. T.: Acum eu, domnu, vreau să dau declarație și ceea ce vă spun dumneavoastră pun și pe hârtie în susținerea celor ce vorbesc eu.

Ș. A.: Da.

M. T.: El cu ce a venit acolo, nu a venit decât cu vorbe, un act justificativ, nu a găsit.

M. L.: Iar chitanța, scrie foarte clar că prețul este de atâta și….înțelegeți?

M. T.: Acuma, eu am fost la el acasă, el număra banii, nu avea 150 milioane.

Ș. A.: Eu am înțeles care a fost vrăjeala, a vrut să rupă din preț.

M. T.: A vrut să mă fure domnule.

M. L.: Să nu ne dea banii cu care ne-am înțeles.

M. T.: ….la el acasă, domnule ăștia sunt banii pe care îi am, dacă vrei facem, dacă nu facem. Deci așa a fost discuția. Nu că eu am mărit prețul. Am probe prin care am să demonstrez, mai târziu, nu acum, și despre acest lucru, domnule. Asta a fost situația. Nu sunt un escroc, atât am avut bani, atât vi-i i-am dat, ați înțeles?

Ș. A.: Îhî….

M. L.: În două rânduri spune, nu am avut bani, nu am vrut să cumpăr.

M. T.: Asta eu o probez cu martori, el cu nevastă-sa …

Ș. A.: Mata nu crezi că asta e o cale lungă și că banii ăștia o să-i dai înapoi?

M. T.: Nu-i problemă!

M. L.: O să-i dăm banii înapoi în momentul când o să fim vinovați, deci o justiție își va spune cuvântul dacă noi suntem sau nu vinovați.

M. T.: Dar știți de ce nu îi dau banii înapoi?

Ș. A.: Nu?

M. T.: Pentru că în cazul în care, făceam precontract cu el…..era obligat să facă precontract…..în care să pună 50 milioane așa….. și în cazul în care nu se ținea de cuvânt se dubla prețul.

Ș. A.: Păi da, dar nu ați făcut nicio hârtie!

………………………………………………………………….

…………………………………………………………………….

M. L.: Dar atunci când și dumneavoastră și tata și domnul C. v-ați întâlnit……v-ați întâlnit pe 22 (22.05.2009). Dânsul de ce nu a spus atunci? Haideți să ajungem la o înțelegere, să-mi dai acești bani pe care ți i-am dat, pentru că în caz contrar eu te dau în judecată, pentru că iată, pe 21, adică ieri eu ți-am înaintat dosar penal, de ce nu a spus? Sau mai bine prima întrebare ar fi de ce nu v-a informat? În cazul în care pe 22, când vă întâlneați aicea nu ați fost informat, domnule uite eu am făcut dosar penal ieri, i-am înaintat….

Ș. A.: Dosarul penal se poate stinge, înțelegi? Dar se stinge când…(neinteligibil) problema…….

M. L.: Dar în momentul în care noi, hai să ne întâlnim să vedem ce facem, dumneavoastră, de ce cu o zi înainte se duce și dă drumul la dosar? Face plângere penală, face nu știu ce?

Ș. A.: Nu știu, dânsul a fost și cu agricultura……

M. L.: Domnule, dar de ce e atât de agitat? Și încearcă pe nu știu câte căi să obțină acești bani.

M. T.: D., când a fost la executor……

Ș. A.: Pentru că sunt banii lui pe care și merită….

M. T.: Ca să arate că are bani și cât ține la bănuțul lui. D., are bani vă spun eu!

Ș. A.: Nu știu câți bani are……

M. L.: Dar pentru faptul că încurcă lumea, pentru faptul că se joacă cum vrea el, adică credeți că el nu trebuie să plătească pentru jocurile astea mincinoase pe care le face.

Ș. A.: Vă cred, am înțeles, și el la rândul lui are dosare.

M. L.: Adică nu trebuie să plătească?

M. L.: Și are atâtea dosare, de ce pentru că e un om corect?

Ș. A.: Nu știu e problema lui!

………………………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………..

M. L.: Dar noi discutăm pe documente, fiecare are, noi am început să adunăm documente, hârțoage, înțelegeți, astea sunt niște probe care nu pot fi date la o parte și lăsat numai domnul C. pentru că dânsu e notar și că lui i se pot ierta absolut tot și el trebuie să aibă dreptate. Deci el trebuie să probeze acuma……

M. T.: Haideți să-i dăm drumul acum la scris, ca să nu mai pierdem timpul de pomană. Eu am făcut o declarație pentru că nu știam ce puncte sunt acolo.

Ș. A.: Da!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Ș. A.: Păi și asta nu înțeleg, dacă nu vroiai să îi dai niciun ban de ce i-ai dat ăia 20?

M. T.: Ca să scap domnule de……

Ș. A.: Și atunci de ce vă întindeți?

M. L.: Pentru că acum ne-a terfelit prea mult, să te trezești că ai și dosar penal …… ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Ș. A.: Eu că zic că pentru 20 de milioane o să vă judecați, să vă plimbați, nu se merită, nu se merită!

M. L.: Nu se merită domnu dar ne-a jignit…….

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

M. T.: Dar de ce dumneavoastră susțineți să-i dau lui banii?

Ș. A.: Nu, nu susțineam nea M., ești om bătrân, te târâi pe scările P., la Judecătorie și nu se merită, pentru 20 milioane se merită chestii de astea?

M. T.: Dar pentru că și-a bătut joc de mine?

Ș. A.: Cum consideri mata, dar din partea mea, eu nu aș face chestia asta, să mă duc pe la judecătorie, pe la parchet să mă plimb.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

M. T.: D., păi ăsta, nu e penal?

Ș. A.: Da?

M. T.: Păi are o declarație dată la procuratură, ceva?

Ș. A.: Păi, asta e!

M. T.: Că eu mă gândesc, că e alta unde zice că m-a împrumutat cu bani!

Ș. A.: Nu, asta e!

M. T.. Mă gândesc să nu fi lăsat acolo declarația lui, unde a zis că mă împrumută.

Ș. A.: Nu o ține nimeni la nesfârșit, o înregistrează, îi dă drumul……….

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

M. L.: Pe 21 mai se înregistrează la parchet…

M. L.: Are chitanța asta, și asta…. notificarea, declarație pe 28, asta e declarație făcută ieri?

M. T.: Asta e declarația lui?

Ș. A.: Da, păi nu trebuia să iau declarație și lui…a primit banii…..(procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental, filele nr. 287-300, vol.VIII).

La data de 14.08.2009, ora 18.58,35 Ș. A. de la postul telefonic 0721/_ a fost contactat de M. L. aflată la postul telefonic 0236/_, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

,, M. L.: Alo?

Ș. A.: Da.

M. L.: Ăă, alo, domnu Ș.?

Ș. A.: Da.

M. L.: M. vă deranjează. Putem să vorbim puțin?

Ș. A.: Spuneți!

M. L.: Ăă, domnu Ș., ăă, C. a venit acum, nu ieri, alaltăieri, a venit și a început să facă panaramă la noi în curte. Și a început să-l amenințe pe tata și a zis că îl trimite pe fecior-su ca să rezolve el problema și că o să vină acela și o să-i facă nu știu ce lui tata. Iar acum câteva minute, pe telefonul lui un mesaj: „Să-ți pui banii pe suflet, săracule și tu”….Eu l-am memorat „și tu și fiică-ta, mânca-v-ar canceru”……(conversația se întrerupe fără a fi preluată) (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, filele nr. 287-300, vol. VIII).

Fiind audiat in fata instanței inculpatul C. D. a declarat ca nu se considera vinovat si ca el doar a făcut o înțelegere cu M. T. cu care a si avut o înțelegere dea cumpăra un teren ai căruia i-a dat in avans suma de 5.000 ron, iar când au dorit sa perfecteze actele la notariat numitul M. s-a răzgândit si i-a mai cerut inca 2.500 ron așa incit el s-a răzgândit si i-a cerut banii înapoi. Așa se face ca a făcut plângere la organele de urmărire penala cauza ajungând la agentul de politie Ș. de la Postul de politie Vânători dar nu a făcut nicio presiune sau vreo amenințare la adresa lui M. T. spre a-l șantaja in vreun fel.

Considera ca singura greșeala care a făcut-o este aceea ca atunci când a fost înregistrată plângerea la parchet a sunat la parchet si a vorbit cu defunctul Gâlca dorind sa meargă in audienta.

Inculpatul Ș. A. a declarat in fata instanței ca nu a șantajat pe nimeni si nici alte persoane nu i-au cerut sa șantajeze sau sa favorizeze pe cineva. A susținut ca prima data M. a făcut plângere împotriva lui C. D. pe motiv ca acesta il agresa la domiciliu vorbindu-i urat in legătura cu solicitarea unei sume de bani. Inculpatul in calitate de sef de post a sancționat cu avertisment pe C. si in aceste împrejurări acesta i-a făcut cunoscut ca M. ii datorează 5000 ron si a întrebat daca nu poate face si el plângere împotriva lui M., inculpatul răspunzându-i ca are dreptul si el sa facă plângere.

După înregistrarea plângerii lui C. D., el a căutat sa împace ambele părți pe cale amiabila, in sensul ca le-a propus se împace sa isi dea datoria unul altuia mai ales ca au fost si prieteni si sa nu se mai certe.

Când a văzut ca M. ii returnase lui C. suma de 2.000 ron a făcut un proces verbal in care propunea procurorului de caz neînceperea urmăririi penale dar procurorul nu a fost de acord.

El nu a făcut nicio amenințare sau vreun șantaj la adresa lui M. sau a fiicei acestuia.

Infracțiunea de șantaj consta in constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Potrivit art 207 alin . 1 din noul cod penal: Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani

La o analiza atenta a infracțiunii de șantaj, se observa ca aceasta este condiționata de existența dobândirii în mod injust a unui folos, chiar si nepatrimonial pentru sine ori pentru altul.

In cauza de față instanța are in vedere ca trebuie analizata atent situația de fapt si anume ca intre M. T. si C. D. a existat o chitanța care consfințea o convenție de vânzare între C. D. și M. T., pentru un teren în baza căreia s-a dat suma de 50.000 lei avans. Acea convenție nu cuprinde nicio clauză și atunci, era o plată datorată, în măsura în care nu s-a mai materializat vânzarea cumpărarea terenului respectiv.

Fiind nemulțumiți si unul si altul au făcut plângeri la politie insa nici inculpatul C. si nici Ș. nu au făcut nici un fel de presiuni care sa le insufle teama lui M. sau fiicei acestuia.

Nu au constrâns in nici un fel pe nimeni. Dimpotrivă C. isi cerea banii înapoi iar Ș. a dat curs plângerii si se consulta cu procurorul de caz.

La dosar există susținerile numitei M. L. care a confirmat cele susținute de Ș. A., în sensul că situația celor doi împricinați era cunoscuta si de cei de la primărie, și, de asemenea familia M. nu neagă existența acelei datorii.

Ș. A. primind telefon și de la primar i-a chemat și le-a spus să facă o sesizare, pe care înregistrat, l-a chemat pe C., i-a dat avertisment, reacția acestuia fiind aceea de a face plângere penală.

Inculpatul S. si-a respectat toate obligațiile sale si nu a acționat i afara legii.

In lumina acestor considerente, in baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin.2 si 16 alin.1 lit. b, teza a doua, Cod procedura penala, se va dispune achitarea inculpaților Ș. A. si C. D. pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) Cod penal1969, art.207 alin.1 din Noul Cod penal.

Inculpații B. V., P. C. si T. P.

In sarcina inculpatului B. V., care este administrator al unei societăți comerciale s-a reținut ca, în perioada februarie-iulie 2009, a oferit și a dat învinuitului G. D. diverse foloase nedeterminate și determinate, cum ar fi mese gratuite la restaurant și produse alimentare în valoare de 3.200 lei pentru un număr de 40 persoane, care au participat la inaugurarea biroului notarial al fiicei acestuia, în scopul de a determina pe funcționarii Prefecturii V. să nu elibereze titlu de proprietate numiților P. D., P. T. și P. N., moștenitorii defunctului P. I., cu privire la o suprafață de teren de 15 ha situată în T4, P18, ci să elibereze titlu de proprietate în favoarea numitei C. A., al cărei procurator era învinuitul B. V., cu privire la aceeași suprafață de teren.

In sarcina inculpatului P. C., in calitate de administrator al unei societăți comerciale s-a retinut ca, în luna iunie 2009, a promis învinuitului G. D. oferirea unor foloase nedeterminate, cum ar fi păsări (pui), în scopul de a determina pe procurorul H. N. să adopte o soluție de netrimitere în judecată a învinuitului A. C. V. în dosarul nr. 506/P/2009 al P. de pe lângă Tribunalul G..

In sarcina inculpatului T. P., in calitate de director coordonator al Direcției Silvice V. s-a reținut ca, în perioada aprilie-iunie 2009, a promis oferirea și a dat foloase necuvenite determinate și nedeterminate (mese gratuite, pomi silvici, înlesnirea întocmirii și aprobării documentației pentru schimbarea destinației terenului forestier deținut de mătușa sa M. N., în numele său, în localitatea L., ., plata contravalorii construcției gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1.000 lei și materialele necesare construcției acestuia în valoare de 2.241,06 lei, înlesnirea construcției unei vile în localitatea L., .) învinuitului G. D., pentru ca acesta, prin influența pe care pretindea că o are asupra funcționarilor competenți (cum ar fi, de pildă, O. M., președintele Alianței Politice PSD + PC președintele Alianței Politice PSD + V. și președintele C. Județean V.), să obțină menținerea sa în funcția de director coordonator sau cel puțin de director coordonator adjunct la Direcția S. V., fapte care pentru toți cei trei inculpați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

In opinia parchetului așa cum se menționează în rechizitoriu vinovăția inculpaților B. V., P. C. si T. P.

rezultă din interceptările convorbirilor telefonice din care reiese faptul că au promis,oferit diverse foloase nedeterminate și determinate, din cele amintite mai sus defunctului G. D., pentru ca acesta, prin influența pe care pretindea că o are asupra unor funcționari competenți sa intervină la rândul sau pentru a le rezolva unele probleme pe care le aveau.

Redam in rezumat interceptările telefonice cu discuțiile purtate de inculpați pe baza cărora s-a fundamentat inculparea celor trei inculpați.

„P.: Am vorbit eu cu omul, da, da….

B. V.: Noi avem un miel...

G. D.: Așa!

B. V.: Așa, făcut elegant!

G. D.: I-auzi!

B. V.: ... și... Așa! Și spune, cică... I. îmi spune mie, cică, când veniți la un miel făcut, așa, adevărat, la tavă?

G. D.: Nu! Să inaugurez biroul lui A.!

B. V.: Da, da, da...

G. D.: ... biroul notarial... și...

B. V.: Știu, știu, știu! Mi-ați povestit de atunci!

B. V.: Trebuie făcute acte acolo, domnule! Trebuie să facem acte acolo, domnule! Vreau să vin acolo să facem niște documente!

G. D.: Cum? Da, păi, da! Da!

B. V.: A! Faceți inaugurarea acolo, nu?

G. D.: Da! Miercuri, da!

B. V.: A, mâine... mâine e marți! Păi, dăm o fugă atuncea, nu?

G. D.: Păi, poate domnu’ D. ne pregătește un rasol de ăla făcut cum l-ați făcut, numai să-l aduceți, știi?

B. V.: Miercuri... la ce oră?

G. D.: Păi, pe la patru, așa!

B. V.: Cât să fie... de câte persoane o să fie acolo?

G. D.: Ei... sunt vreo 40 și...

G. D.: Da, poate mai găsește ceva pe acolo, așa deosebit...

G. D.: ... o friptură, o asta...

B. V.: Pe la două să fim acolo noi! Da?

G. D.: Bine! B., bun!

,,B. V.: Trebuie făcute acte acolo, domnule! Trebuie să facem acte acolo, domnule! Vreau să vin acolo să facem niște documente!

G. D.: Cum? Da, păi, da! Da!

D. I.: Păi, să ….bine am vorbit cu C., dacă n-ai răspuns tu, l-am sunat pe C. să-mi ia vreo 7-8(neinteligibil)

B. V.: Și decontez….păi….mâine pe la prânz, pe la 12.

D. I.: Parcă numai rasol le-am promis, nu?

B. V.: Da, lasă să-i facem și fripturi, trimit eu pe ăsta să ia, 40 de fripturi, să le taie direct din piață.

D. I.: Tu știi, hai bine.

B. V.: Vreau să vă las o….Unde sunteți? Sus?

B. V.: Da, da, da! Să las o hârtie!

G. D.: Hai că ajung și eu în... juma’ de oră acolo... Sunt în...

B. V.: Am înțeles! Vă aștept!

G. D.: Și... un păstrăv mâncăm... putem mânca acolo?

B. V.: Îl trimit acum!

G. D.: Da?

B. V.: Da, da! Să dau... să mă duc până în piață să văd!

G. D.: Ei, vedeți dacă găsiți așa un păstrăv să mâncăm...

B. V.: Vă aștept, domnu’ general!

G. D.: Da, da! Sunt pe drum și ajung.

C.: Ăăă... V. băiatul ăla cu patru păstrăvi, dar nu știu ce fel o luat... cât îs de mici, dar...

B. V.: Ajută-mă și pe mine cu o chestie că...

B. V.: ... am depășit linia continuă și...

C.: Unde ești?

B. V.: Sunt aici, la . dracu’ se cheamă?! E un băiat brunet, așa.

B. V.: I-am zis că merg la domnul general, știi?

C.: Da, da! Ia, dă... dă-l un pic la telefon, dacă vrea să vorbească cu mine!

B. V.: E unu’ brunet, așa... da!

C.: Spuneți că-l rog eu frumos!

B. V.: Măi, nene, mare boier, mare caracter!

C.: De ăștia… eram și eu curios, să văd dacă… Da, bine! Înseamnă că băieții au înțeles care e treaba!

B. V.: Ne auzim... Ne auzim! Am dat niște marfă... am descărcat niște marfă la Beyler...

C.: Păi, asta este! Bine că s-a rezolvat că știi cum e!

G. D.. Eu sunt într-o mare întârziere acum! Abia ies din G.! Hai, ajutați-mă până la capăt acum… Mergem așa…să trimiteți un băiat…

G. D.: Da, bun! Dar o sticlă de whisky bun… a uitat de asta…ăștia au…știu că și rândul trecut mi-o dat niște de acesta…ăăă…țuică afumată, nu…eu știu un whisky, un Royal, ceva de acesta, Chivas de ăsta regal…

C.: Văd pe unde găsesc, dacă găsesc…deci eu nu am! Dacă găsesc pe undeva, plătesc, dacă nu, un JB cred că-i mai bine!

C.: Dar nu acesta îl puneți primul…Pot să vin peste o oră jumătate să plec în altă parte?

G. D.: Da! Dar whisky-ul se bea primul! Asta-i nu?

G. D.: Acolo, la popas…deci, popasul de la Dumbrăvița….

,,G. D.: – Păi nu, să rezolve, nu?

P. C.: – Pozitiv!

G. D.: – Adică să rămână aici?

P. C.: – Adică să nu mai aibă treabă....

G. D.: – Aha.

P. C.: – Înțelegeți?

G. D.: – Da”.

G. D.: Ă….la Dumbrăvița, aicea, spre noi, spre Hanul C., e…avem un canton acolo….aranjat silvic.

G. D.: Da cu șoferul, da…și băiatul, nu vine și băiatul?

B.: Păi să-l chem și pe el?

G. D.: Păi da de ce nu să vină și el, sigur, da.

B.: Da?

G. D.: Păi, da cum, sigur, da, da.

B.: Bine, îi spun atunci.

C.: Cum se numește?

G. D.: Dumbrăvița! Dar știe L. acolo! El e cape-maestro…

C.: Da, da!

G. D.: E prietenul nostru acolo, directorul de la ROMSILVA… nu-i nicio problemă…

G. D.: Asta-i foarte bine! Auziți… cu prietenul nostru n-ai rezolvat nimic. Am înțeles că deja are pe trăgaci. Luni se face schimbarea, am înțeles!

SĂNDUCU: NU! Tu îi dai numai un telefon și îi spui: - Vă mulțumesc că v-a sunat maestrul! Da?

G. D.: Da, da, da, da, da!”

,,SĂNDUCU: Alo? Ăăă….D., nu-mi răspunde pe niciunul dintre telefoane, dar mâine fac tot posibilul și plec la V. și după aia te sun pe tine! Corect?

G. D.: Da, da, da! Mă, dacă ajungi să vorbești tete-a-tete cu el, măcar adjunct, mă, să-l lase, mă……

SĂNDUCU: Am reținut din prima conversație!

SĂNDUCU: Din punct de vedere legal, nu-l poate schimba pe T.!

G. D.: Măi, știu, mă! Dar asta înseamnă deja…..Ei au pregătit omul să-l înlocuiască luni cu…….

G. D.: Le avem servite oare? Hă?

D.: Da, da! O să vă spun înainte de…..!

D.: N-ați văzut că lui…I. se uita ce vă dau eu! El nici nu știa de……(râde)

G. D.: Da, bine! El nu știe! Da, da, da! Deși mi-a promis că-mi dă el atunci! Dar….În sfârșit!

P.: Așa. Am transmis mesajul la cine trebuie, da?

P.: Da, da, da.

G. D.: No, bine, Și…dar cum a recepționat, nu știți nu?

P.: …cu primul am …..e bine, bine.

SĂNDUCU: Și mi-a spus că va încerca să facă tot ceea ce se poate, doar că prin stilul meu personal, ori de câte ori am câte o problemă, eu întotdeauna dau telefon ultimul, după ce lucrurile sunt aproape încheiate!

SĂNDUCU: Și…..i-am explicat doleanța omului pe…vis-a-vis să fie numărul doi….

SĂNDUCU: Și mi-a spus că va face tot posibilul să țină seama de chestia asta!

G. D.: – Am avut la doctorat astăzi examen, trebuia să trecem lucrarea, am lăsat lucrarea și îmi era frică să nu facă scandal profesoara, dar.....

G. D.: – La pregătire, eu am ținut pregătirea în spate, știi? Criminologie aplicată....habar nu aveam.....

C. V.: – Vrei un pește, ceva?

G. D.: – Un pește ca lumea, dar înghețat...

G. D.: – Trebuie să dau la unul puternic. Nu la... eu un coleg de-al meu la doctorat, dar m-a ajutat că el mi-a dus... că eu n-aveam timp măi, mi-a dus lucrările, s-a dus pe la profesori să mi le aprobe, e o chestie, știi?

G. D.: Ă…am vorbit cu domnul P.……

G. D.: Eu, am intrat în L..

L. B.: Da, haideți că eu sunt undeva în drum, aproape de dumneavoastră stau în șosea.

L. B.: Ne întâlnim…ne vedem acolo, la gard.”

Din această sinteză a materialului probator, făcută de către organul de urmărire penală, reiese că întreaga învinuire ce li se aduce celor trei inculpați are la bază un singur mijloc de probă, respectiv interceptarea și înregistrarea diferitelor convorbiri telefonice, ce au fost interpretate, analizate și redate, în cuprinsul rechizitoriului, iar din conținutul acestora, organul de urmărire penală a realizat deducții și presupuneri referitoare la așa-zisa activitatea infracțională a inculpaților.

De altfel autorii rechizitoriului au si arătat ca, citam: „…, înregistrările convorbirile telefonice fiind singurele mijloace de probă din care rezultă realitatea faptelor »

„Așa cum rezultă din interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediu ambiental, învinuitul P. C. i-a făcut promisiunea oferirii unor bunuri învinuitului G. D.”

Inculpatul B. V. in fata instanței a declarat ca i-a dat defunctului Galca 40 de fripturi cu ocazia inaugurării notariatului fiicei sale însa acestea au fost plătite, de față fiind si martorul Dinita I..

Martorul D. I. in declarația data in faza de urmărire penala, a confirmat susținerile inculpatului B. V., precum că el i-a dat defunctului G. D. unele produse alimentare, iar acesta din urmă i-a înmânat suma de 500 ori 600 lei RON, bani pe care nu a vrut să-i ia, însă învinuitul G. D. a insistat.

La rândul sau defunctul G. D. a declarat, că a primit produs alimentare de la martorul D. I., pentru care i-a plătit 5-6 milioane de lei vechi .

Inculpatul T. P. a declarat in faza de urmărire penala ca, nu a solicitat nimănui să intervină pe lângă factorii decizionali sau alte persoane cu funcții de decizie pentru a-l menține în funcția de director sau pentru a ocupa funcția de director coordonator adjunct ori vreo altă funcție în cadrul Direcției Silvice.

Nu are cunoștință ca vreo persoană să fi făcut acest lucru și nu i s-a cerut de către nimeni vreo sumă de bani, bunuri sau alte foloase pentru așa ceva.

Nu crede că vreo persoană a intervenit la președintele C. județean V., O. M., pentru a-l menține în funcția de conducere sau pentru a i se acorda o altă funcție de conducere.

Inculpatul P. C. a declarat ca era . prietenie veche cu defunctul Gâlca D. si in această calitate deseori cumpărau amândoi pui pentru creștere uneori el procura pentru amândoi alteori procura chiar defunctul Gâlca si ii creșteau fiecare separat.

Probatoriul administrat în cauză (bazat așa cum am arătat, exclusiv pe interceptări ale convorbirilor telefonice) nu relevă suficiente elemente factuale certe care să justifice, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpații B. T. P. si P. C. au promis,oferit diverse foloase nedeterminate și determinate, defunctului G. D., pentru ca acesta, prin influența pe care pretindea că o are asupra unor funcționari sa intervină la aceștia.

Este adevărat că în procesul coroborării și evaluării probelor, judecătorul poate să stabilească situația de fapt inclusiv prin recurgerea la silogisme (raționamente constând din trei judecăți majoră, minoră și conclusiva - concluzia fiind dedusă din judecata majoră prin intermediul cele minore), însă acest procedeu trebuie să se bazeze pe două elemente certe și trebuie să conducă la o concluzie rezonabilă.

Adevărul judiciar nu se poate stabili în mod exclusiv numai pe baza interpretărilor conținutului convorbirilor telefonice, întrucât elementele de fapt conținute în convorbirile telefonice conțin relatări ale unor fapte, iar cuvintele, ca mijloc de transmitere ale unor gânduri sau idei nu pot prin ele însele conduce la ideea că faptele au fost în mod obiectiv transpuse în practică. Necoroborarea acestora cu alte probe duce la concluzia că relatarea verbală a unei împrejurări nu poate fi verificată dacă a fost sau nu urmată de derularea faptelor.

Instanța de judecata considera ca probatoriul administrat in cauza nu este in măsura sa răstoarne prezumția de nevinovăție a inculpaților, în cauză probele analizate anterior nefiind în măsură să facă dovada existenței faptelor descrise în rechizitoriu, în sensul că nu există probe care sa dovedească vinovăția lor.

In baza acestor considerente in baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin.2 si 16 alin.1 lit. c, Cod procedura penala, se va dispune achitarea inculpaților B. T. si P., pentru infracțiunea prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (abrogat), art. 292 din Noul Cod penal.

In baza art. 25 alin. 3 Cod procedura penala, se va dispune anularea următoarelor acte: balanța de verificare anexă la bilanțul pe anul 2008, bonurile de vânzare fiscale . nr._/19.12.2008, nr._/19.12.2008 și_/20.12.2008, avizele de însoțire seriile VNIBB nr._/19.12.2008, VNIBB nr._/19.12.2008, VNIBB nr._/20.12.2008, emise în mod fictiv de către inculpatul D. D., în calitate de administrator al . (filele nr. 698-700 și nr. 895-897, vol. III dosar u.p.).

In baza art. 25 alin. 5 Cod procedura penala, va lasă nesoluționata acțiunea civila formulata in procesul penal, împotriva inculpaților: D. D. si D. L., de partea civila Agenția Naționala de A. Fiscala, prin reprezentații săi legali.

In baza art. 25 alin. 1 Cod procedura penala, va respinge acțiunea civila formulata in procesul penal, împotriva inculpaților: C. D. si Ș. A., de partea civila M. L. acesta nefiind dovedita cu nuci un mijloc de proba.

Constată că partea vătămată Direcția S. V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Se va constată că D.G.F.P. G., D.G.F.P. V. și D.G.F.P. Iași au formulat cereri în cauză în numele și pentru partea civilă Agenția Națională de A. F. București.

Văzând si disp. art. 274 alin. si 2 si art 275 alin.3 Cod proc penala

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

1.In baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin.2 si 16 alin.1 lit. b, teza a doua, Cod procedura penala, achita pe inculpatul B. A. - fiul lui V. și M., născut la data de 17.06.1952 în mun. Bacău, jud. Bacău, cetățenia română, studii superioare, avocat în cadrul Baroului de Avocați G., căsătorit, nu are copii minori, fără antecedente penale, domiciliat In G., . C., nr. 70-72, jud. G., CNP_, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută în de art. 260 alin. (1) Cod penal 1969, art.273 alin.1 din Noul Cod penal;

2.In baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin.2 si 16 alin.1 lit. b, teza a doua, Cod procedura penala, achita pe inculpatul P. I. - fiul lui M. și C., născut la data de 10.02.1936 în ., cetățenia română, studii superioare, fost procuror inspector la P. de pe lângă Curtea de A. G., membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică V., căsătorit, nu are copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în mun. Focșani, .. 18, apt. 1, jud. V., CNP_ - pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) Cod penal1969, art.273 alin.1 din Noul Cod penal;

3.In baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin.2 si 16 alin.1 lit. b, teza a doua, Cod procedura penala, achita pe inculpatul C. D. - fiul lui I. și A., născut la 05.04.1936 în ., cetățenia română, studii superioare, notar public, căsătorit, nu are copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în G., ., ., CNP -_ - pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 13din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) Cod penal 1969, art.207 alin.1 din Noul Cod penal;

4.In baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin.2 si 16 alin.1 lit. b, teza a doua, Cod procedura penala, achita pe inculpatul Ș. A. - fiul lui T. și O., născut la 12.06.1967 în Oraș Târgu B., județul G., cetățenia română, studii medii, agent de poliție, șeful Postului de Poliție Vânători, jud. G., căsătorit, nu are copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în G., .. 13, ., ., județul G., CNP_ - pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) Cod penal1969, art.207 alin.1 din Noul Cod penal;

5.In baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin. 2 si 16 alin.1 lit. b, teza întâi, Cod procedura penala, achita pe inculpatul D. L. - fiul lui L. și E., născut la 02.09.1954 în ., cetățenia română, studii medii, administrator al . G. SA, director al ziarului local IMPARȚIAL, căsătorit, nu are copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în G., ., nr. 3A, ., jud. G., CNP_ - pentru infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal 1969, art. 321 din Noul Cod penal;

6. In baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin. 2 si 16 alin.1 lit. b, teza întâi, Cod procedura penala, achita pe inculpatul D. D. - fiul lui I. și S., născut la data de 01.02.1965 în orașul O., jud. V., cetățenia română, administrator al . Reghiu, județul V., căsătorit, nu are copii minori, cu antecedente penale, dar nu este recidivist, domiciliat în com. Reghiu, ., CNP -_, - pentru infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal 1969, art. 321 din Noul Cod penal;

In baza art. 396 alin. 5, rap. la art. 17 alin. 2 Cod procedura penala, rap. la art. 80 Cod penal, renunța sa aplice pedeapsa inculpatului D. D. - fiul lui I. și S., născut la data de 01.02.1965 în orașul O., jud. V., cetățenia română, administrator al . Reghiu, județul V., căsătorit, nu are copii minori, cu antecedente penale, dar nu este recidivist, domiciliat în ., CNP -_, pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută în art. 290 alin, (1) Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969 (7 acte materiale), art. 322 din Noul Cod penal;

In baza art. 81 din Noul Cod penal, aplica inculpatului D. D., sancțiunea „avertisment”.

7. In baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin.2 si 16 alin.1 lit. c, Cod procedura penala, achita pe inculpatul T. P., fiul lui N. și L., născut la 07.02.1969, în ., cetățenia română, studii superioare, director la Direcția S. V., căsătorit, nu are copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în Focșani, ., ., județul V., CNP_, pentru infracțiunea prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (abrogat), art. 292 din Noul Cod penal;

8. In baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin.2 si 16 alin.1 lit. c, Cod procedura penala, achita pe inculpatul P. C., fiul lui N. și V., născut la 06.05.1962 în ., cetățenia română, studii superioare, administrator al S.C. FKG MONTAGE SERVICE S.R.L. T. și .. G., căsătorit, nu are copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul T., ., județul G., CNP_, pentru infracțiunea prevăzută în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (abrogat), art. 292 din Noul Cod penal;

9. In baza art. 396 alin.5, rap. la art. 17 alin.2 si 16 alin.1 lit. c, Cod procedura penala, achita pe inculpatul B. V., fiul lui Ș. și C., născut la 26.04.1956 în ., cetățenia română, studii medii, administrator al .. Focșani, căsătorit, nu are copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în Focșani, ., ., județul V., CNP_, pentru infracțiunea prevăzută în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (abrogat), art. 292 din Noul Cod penal.

In baza art. 25 alin. 3 Cod procedura penala, dispune anularea următoarelor acte: balanța de verificare anexă la bilanțul pe anul 2008, bonurile de vânzare fiscale . nr._/19.12.2008, nr._/19.12.2008 și_/20.12.2008, avizele de însoțire seriile VNIBB nr._/19.12.2008, VNIBB nr._/19.12.2008, VNIBB nr._/20.12.2008, emise în mod fictiv de către inculpatul D. D., în calitate de administrator al . (filele nr. 698-700 și nr. 895-897, vol. III dosar u.p.).

In baza art. 25 alin. 5 Cod procedura penala, lasă nesoluționata acțiunea civila formulata in procesul penal, împotriva inculpaților: D. D. si D. L., de partea civila Agenția Naționala de A. Fiscala, prin reprezentații săi legali.

In baza art. 25 alin. 1 Cod procedura penala, respinge acțiunea civila formulata in procesul penal, împotriva inculpaților: C. D. si Ș. A., de partea civila M. L..

Constată că partea vătămată Direcția S. V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Constată că D.G.F.P. G., D.G.F.P. V. și D.G.F.P. Iași au formulat cereri în cauză în numele și pentru partea civilă Agenția Națională de A. F. București.

Onorariul de avocat oficiu – avocat C. C. E. – pentru inculpatul D. D. - în sumă de 400 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, urmând a fi inclus în cheltuielile judiciare.

In baza art. 274, alin. 1 si 2 Cod procedura penala, obliga pe inculpatul D. D. sa plătească statului suma de 2000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei reprezentă onorariu avocat oficiu.

Onorariile de avocați oficiu pentru inculpații B. V. – avocat C. Anatole -, P. C. – avocat C. L. -, Ș. A. - avocat C. M. -, C. D. – avocat C. B. -, T. P. – avocat C. M. -, P. I. – avocat C. D. -, B. A. – avocat C. Noretta - si D. L. – avocat C. G. -, în sumă de câte 400 lei vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției, urmând a fi incluse în cheltuielile judiciare.

In baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea inculpaților: B. V., P. C., Ș. A., C. D., T. P., P. I., B. A. si D. L., in sume de cate 2000 lei pentru fiecare, rămân in sarcina statului din care, suma de câte 400 lei reprezintă onorarii avocați oficiu.

Cu drept de apel in 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțata in ședința publica azi 10.06.2014.

Președinte,

D. A.

Grefier,

C. B.

Red. A.D.

Tehnored. C.B.

2 ex. 23.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Sentința nr. 29/2014. Curtea de Apel IAŞI