Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 666/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 666/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 355/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ NR. 355/2014
Ședința publică de la 17 Octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte I. E. C.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea contestației formulate de condamnatul L. R. A., împotriva sentinței penale nr. 666 din 06.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2014 (cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror L. D. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 09.10.2014 și 16.10.2014, când pentru aceleași motive s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, când,
C. DE A.
Asupra contestației de fata:
Prin sentința penala nr. 666 din data de 06.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
„În baza art.595 din Cod.Proc.P.. și a art.23 din Legea nr.255/2013, admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței de aplicare a legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Iași ,privind pe condamnatul L. R. A. ,fiul lui G. si M., ns. la data de 30.07.1986, în prezent deținut în P. Iași,.
În baza art.6 alin.6 din Cod P.., stabilește în sarcina condamnatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b din N.C.P. pentru o durată de 5 ani ce va fi executată după expirarea pedepsei principale de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.39/D/2013 a Tribunalului Bacău .
În baza art.275 alin.3 din Cod Proc.P.., cheltuielile judiciare avansate de stat rămîn în sarcina acestuia .
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 6.06.2014.”
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarea situație de fapt si de drept:
„La data de 19.05.2014, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub numărul de mai sus, sesizarea „Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile” privind pe condamnatul L. R. A., în prezent deținut în P. Iași.
În motivarea sesizării, comisia a susținut că în prezent condamnatul execută pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de „omor calificat”, prev. și ped. de art. 174-175 alin. (1) lit. c) Cod penal și pedeapsa complementară stabilită pentru o perioadă de 8 ani. În raport de noile dispoziții ale Noului Cod penal privind durata de timp pentru care se aplică pedeapsa complementară, s-a solicitat reducerea acesteia.
În drept, au fost invocate disp. art. 66 Noul Cod penal și art. 6 alin. (6) din același cod.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 39/D/2013 din 12.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 2611/06.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea numitului L. R. A. la pedeapsa de 14 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de „omor calificat”, prev. de art. 174-175 alin. (1) lit. c) Cod penal.
În ce privește fapta concret comisă de condamnat (uciderea cu intenție a unei rude apropiate - mama, incriminată de art. 174-175 alin. (1) lit. c) Cod penal din 1969 și sancționată cu pedeapsa închisorii cu limite cuprinse între 15 ani – 25 ani) instanța constată că aceasta este reglementată în prezent ca „omor simplu”, în art. 188 din Noul Cod penal, cu limite ale pedepsei închisorii între 10 ani – 20 ani și interzicerea unor drepturi. Cum pedeapsa principală aplicată definitiv condamnatului prin sentința sus-citată – de 14 ani închisoare nu depășește maximul special al pedepsei prevăzute de noua reglementare, instanța va constata, din oficiu, că nu sunt incidente în cauză disp. art. 6 alin. (1) din Noul Cod penal vizând aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
În ce privește pedeapsa complementă aplicată condamnatului pe lângă pedeapsa principală menționată anterior, instanța constată incidența disp. art. 6 alin. (6) din Noul Cod penal, conform cărora „Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă”.
În raport de dispozițiile legale citate, instanța va admite sesizarea dedusă judecății, în sensul că va stabili ca pedeapsă complementară de executat de către condamnat interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a ) și b) din Noul Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 5 ani ce va fi executată după expirarea pedepsei principale de 14 ani închisoare.
Văzând și disp. art. 275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.”
Împotriva acestei sentințe penale, condamnatul L. R. A. a formulat contestație prin care a solicitat reducerea pedepsei principale având în vedere că pedeapsa stabilită ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile este situată la limita maximă prevăzută de noile dispoziții penale, în vreme ce pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare este situată la/spre limita minimă de incriminare în vigoare la momentul condamnării. Solicită contestatorul reducerea pedpselor stabilite de prima instanță spre limita minimă astfel cum s-a procedat și cu ocazia condamării.
Verificând hotărârea contestată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate, C. constată următoarele:
Fiind sesizată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în cadrul Penitenciarului Iași, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 863/2001 și art. 23 din Legea nr. 255/2013, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, pentru a hotărî cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnatului L. R. A., din perspectiva prevederilor art. 6 din Codul penal, prima instanță a constatat că acesta beneficiază de legea penală mai favorabilă în condițiile art. 6 Noul Cod penal doar cu privire la pedeapsa de 8 ani pedeapsa complementară, după executarea pedepsei principale.
Prima instanță a reținut corect că infracțiunea de omor prev. de art. 174-175 alin. (1) lit. c) Cod penal din 1969 se regăsește în noua reglementare în art. 188 Cod penal raportat la art. 199 alin. 1 cod penal, care incriminează distinct infracțiunile privind violența de familie (dispoziții ce nu au fost reținute de instanța fondului, însă acest aspect nu aduce modificări cu privire la sentința pronunțată), potrivit cărora maximul special al infracțiunilor prev. de art. 188, art. 189 (care interesează în cauză) se majorează cu o pătrime. Astfel, infracțiunea pentru care a fost condamnat petentul sub imperiul legii vechi, sancționată cu pedeapsa închisorii cu limite cuprinse între 15 ani – 25 ani, este incriminată în prezent în dispozițiile art. 188 raportat la art. 199 alin. 1 cod pen. și sancționată cu pedeapsa închisorii cu limite cuprinse între 10 și 25 de ani închisoare ( prin majorarea maximului special de 20 de ani închisoare cu o pătrime). Se observa astfel că limita maximă din noile prevederi este similară cu cea prevăzută în norma de incriminare sub imperiul căreia a fost condamnat petentul.
Art. 6 alin. 1 Cod penal prevede că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, dacă sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Deci, principala condiție a modificării pedepsei aplicate persoanelor condamnate prin sentință penală definitivă, este ca pedepsele aplicate acestora să depășească maximul special prevăzut de legea nouă, condiție care, așa cum s-a explicitat pe larg mai sus, nu este îndeplinită cu privire la infracțiunea de omor, cuantumul aplicat persoanei condamnate L. R. A. nedepășind maximul prevăzut de lege.
Scopul prevăzut de aplicarea acestor dispoziții este de a verifica legalitatea pedepsei de executat de către o persoană definitiv condamnată sub imperiul legii vechi, și anume de a nu executa o pedeapsă neprevăzută de legea penală, prin aplicarea acestor prevederi garantându-se corelarea dintre sancțiunea prevăzută de norma de incriminare și pedeapsa de executat. Acest principiu – al autorității de lucru judecat – este înfrânt doar din perspectiva legalității, respectiv de a garanta că pedeapsa aplicată în concret sub legea veche nu depășește ceea ce s-ar fi putut aplica sub legea nouă.
Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile pedepselor definitive nu face decât să înlăture surplusul de pedeapsă care depășește maximul prevăzut de legea nouă sau să înlocuiască o pedeapsă mai grea cu alta mai ușoară, legiuitorul prevăzând expres situațiile nou-create prin apariția legii penale noi și modul lor de rezolvare.
Întrucât condamnarea are efecte și după executarea pedepsei, aplicarea obligatorie a legii mai favorabile se impune, nu numai pe motive de consecvență și echitate juridică, ci și ca o consecință a principiului legalității pedepselor, ca partea de pedeapsă, care nu mai are corespondent în legea nouă, chiar dacă a fost executată, să nu mai producă alte consecințe.
Prin urmare, mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, este limitat la asigurarea legalității pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare conform legii penale anterioare, în raport cu legea penală nouă.
Acest mecanism implică eliminarea "plusului" de pedeapsă care avea temei legal în Codul penal anterior, dar care, prin . noului Cod penal, rămâne lipsit de temei legal, asigurându-se astfel legalitatea pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare, după . legii penale noi, și fiind singura situație în care autoritatea de lucru judecat a unei pedepse definitiv aplicate mai poate fi înfrântă.
Privitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă.
Transpunând dispozițiile menționate la speța concretă supusă analizei de față, instanța de control judiciar constată că cererea formulată de persoana condamnată a fost admisă în mod corespunzător doar cu privire la pedeapsa complementară aplicată, care depășește maximul prevăzut de legea nouă.
Condițiile aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, care rezultă implicit din analiza celor două texte, sunt: existența unei hotărâri definitive de condamnare; după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a sancțiunii a intervenit o lege penală nouă; sancțiunile prevăzute de legea nouă sunt mai blânde decât cele aplicate sau luate în baza legii vechi.
Aceasta întrucât aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive se bazează pe o situație premisă certă: pedeapsa aplicată este mai grea (ca natură) sau depășește maximul special prevăzut de legea nouă, caz în care trebuie aplicată pedeapsa mai ușoară sau trebuie redusă pedeapsa la maximul special. În orice alte situații, s-ar încălca principiul legalității, prin executarea unei pedepse care nu mai este prevăzută de lege (fie ca natură, fie în ceea ce privește limitele acesteia).
Aplicarea legii mai favorabile în cazul pedeselor definitiv aplicate care nu depășesc maximul din noua lege este prohibită în mod expres de dispozițiile art. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal care stabilesc că „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea ca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale de condamnare să fie înfrântă doar atunci când pedeapsa aflată în executare depășește maximul aplicabil potrivit legii noi, fără a se proceda la „reaplicarea” pedepsei.
S-a statuat cu rang de principiu în jurisprudența europeană, că singura situație în care autoritatea de lucru judecat a unei pedepse definitiv aplicate mai poate fi înfrântă este aceea în care tratamentul sancționator aplicat excedează limitei maxime prevăzute de legea nouă. Scopul reglementării art. 6 din noul Cod penal este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege și până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare.Principiul legalității pedepselor impune ca pedeapsa să aibă susținere legală și după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă.
Or, în speță, potrivit celor expuse anterior, prin compararea pedepsei principale de 14 ani închisoare în a cărei executare se află condamnatul L. R. A. cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 188 Noul Cod penal raportat la art. 199 alin. 1 Noul Cod penal, se constată că aceasta nu depășește maximul de 25 de ani închisoare aplicabil conform legii noi, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 6 din Noul Cod penal.
În privința pedepsei complementare, prima instanță a constatat corect intervenirea legii penale mai favorabile în condițiile în care potrivit Noului Cod penal durata pedepsei complementare nu poate depăși 5 (cinci) ani.
Pentru considerentele arătate, legalitatea și temeinicia hotărârii contestate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, în baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală, va fi respinsă ca nefondată contestația formulată de condamnatul L. R. A., împotriva sentinței penale nr. 666 din data de 06.06.2014 pronunțată, ce va fi menținută.
Potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. pen. va fi obligat condamnatul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive
In numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondata, contestația formulate de condamnatul L. R. A. ,fiul lui G. si M., ns. la data de 30.07.1986, în prezent deținut în P. Iași, împotriva sentinței penale nr. 666 din data de 06.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
În baza art. 272 alin. (1) Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care s-a inclus și suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2014.
Președinte,
I. E. C.
Grefier,
C.-M. Ș.
Red./tehn. C.I.E.
2 ex - 17.10.2014
Trib. Iași – jud. S. C.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Sentința nr. 38/2014. Curtea de Apel IAŞI | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|
