Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 260/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 260/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 260/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 260/2014
Ședința publică de la 13 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător D. D.
Grefier G. A.
Pe rol judecarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria B. și partea civilă M. D. împotriva sentinței penale nr. 63/10.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ , având ca obiect infracțiunea de vătămare corporală (art. 181 C.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 13.05.2014, când:
INSTANȚA
Analizând asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.63 din 10.02.2014, Judecătoria B., în baza art. 193 al. 2 C. pen. cu aplicarea art. 75 pct. 1 lit. a C.pen. a condamnat pe inculpatul C. T., fiul lui N. și M., născut la data de 30.05.1959 în ., domiciliat în ., jud. V., CNP_, cetățenie română, fără antecedente penale, căsătorit, agricultor, la pedeapsa constând în 50 de zile de amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în formă agravată cu aplicarea circumstanței atenuante legale a provocării.
În baza art. 61 alin. 2 C.pen. a stabilit suma corespunzătoare unei zile amendă la 20 de lei, inculpatul urmând a achita suma de 1000 lei cu titlu de amendă penală.
În baza art. 63 C.pen., instanța a atras atenția inculpatului cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare a acesteia cu rea credință.
În baza art. 66 alin. (1) lit. n C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a comunica cu partea civilă M. D. precum și cu martorii M. I. respectiv N. T. pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. D. și a obligat inculpatul C. T. la plata către partea civilă a sumei de 300 lei reprezentând daune materiale. Respinge ca neîntemeiată cererea părții civile de plata a sumei de 5000 de lei cu titlu de daune morale. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. de Ambulanță Județean V. și a obligat inculpatul C. T. la plata către partea civilă a sumei de 535,2 lei reprezentând daune materiale.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. M. de Urgență „E. B.” B. și a obligat inculpatul C. T. la plata către partea civilă a sumei de 462,648 lei reprezentând daune materiale.
În baza art. 276 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 350 lei către partea civilă cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria B. la data de 15.11.2013 în dosarul nr. 5911/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C. T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 73 alin. 1 lit. b C.pen. din 1969.
S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare a instanței că, la data de 24.11.2012, în jurul orei 14,30, partea vătămată M. D. a fost lovită cu o cazma peste piciorul drept de către învinuitul C. T., în urma acestei lovituri suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.12.2013 sub nr._ .
Apărarea inculpatului: Deși inculpatul, după ce i-au fost aduse la cunoștință de către instanță prevederile art. 320 ind. 1 din Vechiul Cod de Procedură penală, la termenul din data de 20.01.2014, a solicitat ca judecata să se desfășoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, susținând că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, în urma ascultării sale pe situația de fapt, instanța, punând în discuție cererea, a respins-o, având în vedere că inculpatul nu a recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost descrise prin rechizitoriu ci doar parțial.
În ședința publică din data de 03.02.2014, instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, din infracțiunea de vătămare corporală, prev.de art. 180 al.1, C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 73 alin. 1 lit. b C. pen. din 1969 în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 Noul Cod Penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit.. a Noul Cod Penal , în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Noul Cod Penal - instanța dispunând schimbarea de încadrare juridică.
În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: certificatul medico legal nr. 435/26.11.2012 emis de către Cabinetul Medico-Legal B. (f. 7 dup), declarația părții vătămate M. D. (f.5-6 dup), declarația învinuitului C. T. (f. 36-37, 40-41 dup), certificat medico-legal nr. 444/ 5.12.2012 (f. 38 dup) declarația martorului M. I. (f.45-46 dup), declarația martorului N. T. (f.47-48), declarația martorului C. G. (f.49-50 dup), declarația martorului T. I. (f. 51 dup), proces verbal de confruntare (f.52 dup), acte medicale (f. 17-33 dup).
În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpatul precum și martorii M. I., N. T., C. G., T. I., B. G., C. M., C. V., T. I., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele:
Situația de fapt: La data de 24.11.2012, ora 14,00, inculpatul C. T., aflându-se în grădina locuinței sale, a auzit discuții în drum și a ieșit să vadă ce se întâmplă. Martorii M. I. și N. T. se aflau în afara curții, pe drum, curățând florile din fața gardului. Inculpatul le-a reproșat celor doi faptul că plantând flori îngustează drumul. A avut lor o discuție în contradictoriu după care martorii M. I. și N. T. au intrat în curte. La poartă a venit partea vătămată M. D., care l-a întrebat pe inculpat de ce îi reproșează fiului său (martorul M. I.) faptul că plantează flori în afara gardului. În urma discuției contradictorii, partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu un baț pe care îl avea asupra sa, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale aspect ce reiese și din Certificatul medico legal nr. 444/05.12.2012 (f). În acel moment, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată M. D. cu o cazma pe care o avea asupra sa, la nivelul piciorului drept. Ca urmare a loviturii primite, partea vătămată a căzut la pământ, fiind dusă în curte de martorii M. I. și N. T.. În urma agresiunii, partea vătămată M. I. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, cf. certificatului medico-legal nr. 435/26.11.2012 (f. 7 dup).
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv:
Martorul M. I., fiul părții vătămate, atât prin declarația dată în faza de urmărire penală (f. 45 dup), cât și în fața instanței, a susținut că a purtat o discuție în contradictoriu cu inculpatul, care i-a reproșat faptul că efectuează diverse lucrări în fața gardului. La discuție a asistat și martora N. T., concubina martorului M. I., care a confirmat că inculpatul a venit în drum din curtea sa cu scopul de a le reproșa faptul că plantează flori în drum. La discuție a asistat și martorul C. G., care a declarat atât în fața organelor de cercetare penală (f. 49 dup) cât și în fața instanței că se afla pe drum când, auzind discuția în contradictoriu, a intervenit pentru a aplana conflictul.
Cu toate acestea, la momentul efectiv în care partea vătămată și inculpatul s-au lovit reciproc nu a asistat decât martora N. T.. Deși martorul M. I. a declarat în faza de urmărire penală (f. 45 dup) că era și el în drum când inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, această declarație nu se coroborează cu cea din fața instanței, când martorul a declarat că nu a văzut efectiv momentul în care tatăl său a fost lovit, el intrând în casă pentru a suna la 112. Față de declarația martorului, care a recunoscut că nu a asistat efectiv la momentul în care partea vătămată a fost lovită de inculpat, instanța va înlătura din declarația martorei N. T. aspectul privitor la observarea șirului evenimentelor atât de ea cât și de martorul M. I., apreciind că este nesinceră. De altfel, în faza de urmărire penală, martora a recunoscut că concubinul său, M. I., nu a văzut efectiv momentul în care partea vătămată a fost lovită (f. 47 dup).
Martorul C. G. a declarat, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței că nu a văzut efectiv momentul în care cele două părți s-au lovit reciproc.
Instanța urmând a înlătura declarația martorei T. I. dată în fața instanței care, deși în faza de urmărire penală (f.51 dup), a declarat că nu a văzut când inculpatul și partea vătămată s-au lovit reciproc, în fața instanței a susținut că M. D. l-a lovit cu un băț pe inculpat, care nu avea însă nimic în mână și care nu a lovit-o pe partea vătămată. Instanța apreciază că aceasta declarație este nesinceră, nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă iar martora nu a relevat nici un motiv pentru care și-a schimbat declarația.
De asemenea, instanța a înlăturat și declarația martorei C. M., care nu se coroborează cu ansamblul materialului probator. Astfel, martora a declarat că inculpatul nu avea nimic în mână la momentul în care a avut loc conflictul cu partea vătămată, deși instanța a reținut că inculpatul l-a lovit pe M. D. cu hârlețul cu care săpa în curte și pe care îl avea în mână.
Cât despre apărarea formulată de inculpat, și anume că nu a lovit-o pe partea vătămată cu hârlețul ci l-a împins și acesta dezechilibrându-se a căzut peste o cazma, instanța a înlăturat-o. Din coroborarea declarației martorei N. T. cu certificatul medico legal nr. 435/26.11.2012 (f. 7 dup), reiese că leziunile părții vătămate au fost produse în mod activ, prin lovire cu un obiect contondent de către inculpat. De altfel, chiar dacă inculpatul l-ar fi împins pe M. D., partea vătămată, iar acesta, căzând, s-a lovit, acest aspect nu are nicio influență asupra încadrării juridice a faptei, de vreme ce pentru a reține infracțiunea de lovire sau alte violențe prev de art. 193 alin. 2 din Noul Cod Penal, fapta poate fi comisă atât cu intenție cât și cu preterintenție.
În drept: Fapta inculpatului C. T. - care la data de la data de 24.11.2012, în jurul orelor 14,00, a lovit cu o cazma pe partea vătămată M. D. peste picior, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale – întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin.2 din Noul Cod Penal
a) Astfel, instanța a reținut că, în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii în discuție, în speță a fost realizată acțiunea de lovire a părții vătămate - cu un hârleț.
Sub acest aspect, simpla susținere a inculpatului că nu a lovit-o ci doar a împins-o pe partea vătămată nu împietează asupra reținerii acestei infracțiuni, deoarece din materialul probator administrat versiunea inculpatului nu se confirmă, iar, pe de altă parte, fapta de lovire poate fi realizată și cu intenție depășită (împingere – acțiunea violentă comisă cu intenție, urmată de lovirea părții vătămate, rezultatul mai grav produs din culpă).
Totodată, instanța a reținut că fapta inculpatului a avut drept urmare imediată producerea de leziuni părții vătămate M. D. – legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de inculpat și urmarea socialmente periculoasă produsă fiind evidentă.
b) În privința laturii subiective a infracțiunii, instanța a reținut că fapta a fost comisă cu intenție directă, în sensul art. 16 alin. 3 lit. a Noul Cod Penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acesteia.
c) Față de modul săvârșirii infracțiunii, instanța a reținut elementul circumstanțial atenuant prevăzut de art. 75 alin. 1 lit. a Noul Cod Penal privind săvârșirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.
Această circumstanță se impune a fi reținută deoarece din declarația inculpatului C. T., reiese că partea vătămată l-a lovit cu un băț în zona feței. Această declarație se coroborează cu certificatul medical nr. 444/05.12.2012 (f.38) din care rezultă că inculpatul a prezentat leziuni care ar fi putut fi produse prin lovire cu un obiect contondent, necesitând aprox. 3-4 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, martora C. M. a declarat în fața instanței că partea vătămată avea în mână un băț, deși a precizat că nu a văzut ca inculpatul și partea vătămată să se fi lovit reciproc. Faptul că martora putea vedea cele întâmplate este confirmat și de martora N. T., care în fața instanței a precizat că C. M., din poziția în care se afla, putea să vadă foarte bine cele petrecute.
Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 39 al. 2 Noul Cod Penal, în sensul că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmează a opera răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea comisă.
Aplicarea pedepsei
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut că inculpatul a avut un comportament relativ sincer, recunoscând parțial fapta comisă – deși nu a recunoscut efectiv că a lovit-o pe partea vătămată ci a împins-o și în cădere aceasta s-a lovit în hârleț, instanța nu consideră că ar dovedi în mod necesar reaua-credință a inculpatului, acesta recunoscând totuși că a comis un act de violență, materializat prin împingerea părții vătămate. De asemenea, inculpatul s-a arătat dispus a achita cheltuielile efectuate de partea vătămată cu spitalizarea.
De asemenea, instanța, la stabilirea și aplicarea pedepsei, a avut în vedere și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale (f. 16 d.i.).
Totodată, instanța a dat eficientă prevederilor art. 76 noul Cod penal care stipulează că în cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime, având în vedere că în favoarea inculpatului a fost reținută circumstanța atenuantă a provocării.
Pe de altă parte însă, în defavoarea inculpatului a fost reținută împrejurarea că partea vătămată este o persoană în vârstă, fiind mult mai slabă din punct de vedere a rezistenței fizice decât inculpatul.
Punând în balanță toate aceste aspecte, instanța a apreciat că se impune aplicarea pedepsei cu amenda penală, cu reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 61 alin. 4 lit. c Noul Cod Penal cu o treime, în temeiul art.76 Noul C.pen. Pe cale de consecință, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa constând în 50 de zile de amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în formă agravată cu aplicarea circumstanței atenuante legale a provocării.
În baza art. 61 alin. 2 C.pen. a stabilit suma corespunzătoare unei zile amendă la 20 de lei, inculpatul urmând a achita suma de 1000 lei cu titlu de amendă penală (50 zile x 20 de lei) cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de prevenție ale pedepsei.
În ceea ce privește pedeapsa complementară, în baza art. 66 alin. (1) lit. n C. pen. a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a comunica cu partea civilă M. D. precum și cu martorii M. I. respectiv N. T. pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. În cauză, natura faptei comise de inculpat reflectă un conflict avut cu cei doi martori, pe fondul relației de vecinătate, ceea ce relevă că se impune evitarea contactului pe o perioadă determinată, pentru detensionarea situației.
Latura civilă a cauzei
În ceea ce o privește pe partea civilă S. de Ambulanță Județean V., instanța a constatat că aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 535,2 lei reprezentând daune materiale și anume cheltuielile efectuate de SAJ V. cu prilejul transportului medical al părții vătămate M. D. (f.12).
Având în vedere probele administrate în cauză și aspectele concrete reținute cu privire la latura penală, instanța a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 C.civ.
În consecință, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., instanța a admis acțiunea civilă, astfel cum a fost formulată de această parte civilă.
În ceea ce o privește pe partea civilă S. M. de Urgență „E. B.” B. instanța a constatat că aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 462,648 lei reprezentând daune materiale și anume cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate, precum și cu eliberarea documentelor.
Având în vedere probele administrate în cauză și aspectele concrete reținute cu privire la latura penală, instanța a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 C.civ.
În consecință, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., instanța a admis acțiunea civilă, astfel cum a fost formulată de această parte civilă.
Referitor la partea civilă M. D., instanța a constatat că aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2000 de lei reprezentând daune materiale și suma de 5000 de lei reprezentând daune morale.
Având în vedere probele administrate, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de această parte civilă. Cu privire la daunele materiale, instanța reține că partea civilă M. D. a dovedit efectuarea de cheltuieli în valoare de 438,94 lei, depunând chitanțe în acest sens (f. 10-11 d.u.p.). De asemenea, din declarațiile martorei N. T. reiese că ea l-a îngrijit pe M. D. pe perioada cât a fost imobilizat, cheltuind cca. 200 de lei. Martorul B. G. pe de altă parte a auzit că cheltuielile s-au ridicat la cca. 2000 de lei. Instanța a apreciat că în cauză au fost dovedită c/val pretențiilor materiale ale părții civile pentru suma de cca. 900 de lei, cf. chitanțelor depuse și declarațiilor martorilor. Cu toate acestea, instanța nu va admite în totalitate acțiunea civilă, întrucât a reținut ca circumstanță atenuantă provocarea. Astfel, având în vedere atitudinea părții civile, care prin comportamentul agresiv materializat în lovirea inculpatului cu un baț, a provocat o tulburare a acestuia, care a contribuit la comiterea faptei, instanța a redus cuantumul daunelor materiale tot cu o treime, urmând a-l obliga pe inculpat, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. la plata către partea civilă a sumei de 300 de lei cu titlu de daune materiale.
Referitor la solicitarea părții civile de a-l obliga pe inculpat la plata sumei de 5000 de lei cu titlu de daune morale, instanța a respins această cerere. De vreme ce inculpatul a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de acțiunea violentă a părții vătămate care l-a lovit cu un băț, nu se impune acordarea de despăgubiri morale părții civile M. D.. La suferința psihică produse prin fapta inculpatului a contribuit însăși partea vătămată, astfel încât acordarea de daune morale nu este justificată.
Chetuielile judiciare
Având în vedere faptul că inculpatul a fost condamnat, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., instanța a obligat la plata sumei de 600 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate atât în timpul urmăririi penale, cât și al judecății.
Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de partea civilă M. D., instanța a făcut aplicarea art. 276 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat, de asemenea redus ca urmare a admiterii în parte a acțiunii civile.”
Hotărârea primei instanțe a fost apelată de P. de pe lângă Judecătoria B. și de partea civilă M. D..
Prin apelul promovat, parchetul a invocat următoarele critici:
- nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului C. T.:
Fapta comisă de inculpat a fost încadrată în dispozițiile art.193 alin.2 Noul Cod penal care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amendă, instanța orientându-se la pedeapsa în varianta amenzii penale.
Potrivit art.61 alin.4 lit.c Noul Cod penal limitele speciale ale zilelor emendă sunt cuprinse între 180 și 300 zile amendă când legea prevede pedeapsa amenzii alternative cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
Conform art.75 lit.a coroborat cu art.76 Noul Cod penal în cazul în care există circumstanța atenuantă a provocării limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc la 1/3.
Prin urmare, în speță, limitele pedepsei prin reducerea cu 1/3 devin 120-200 zile, iar, conform art.61 alin.3 Noul Cod penal, suma de 20 lei corespunzătoare unei zile amendă, stabilită de prima instanță, se înmulțește cu numărul zilelor-amendă cuprins între 120-200 zile, rezultând astfel o pedeapsă minimă de 2400 lei și maximă de 4000 lei.
În raport de cele expuse, pedeapsa aplicată inculpatului în cuantum de 1000 lei amendă este nelegală.
- instanța n-a reținut la încadrarea juridică a faptei dispozițiile art.5 din Noul Cod penal, deși a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.181 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal din 1968 în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art.193 alin.2 cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a din Noul Cod penal.
- instanța nu a redus cuantumul despăgubirilor civile către S. de Ambulanță Județean V. și S. de Urgență E. B., deși a reținut circumstanța atenuantă a provocării în favoarea inculpatului.
Criticile invocate de partea civilă-apelantă M. D. au vizat următoarele aspecte:
- sub aspectul laturii penale a cauzei, a susținut că modul în care s-a produs fapta exclude scuza provocării reținută în favoarea inculpatului.
Din probele cauzei rezultă cu certitudine că inculpatul este cel care a provocat conflictul, fiind amplificat de acesta, ajutat și de ginerele său, cei doi venind în fața casei sale și insultând pe fiul său și concubina acestuia pentru că au plantat flori lângă gardul locuinței.
În raport de condițiile concrete de comitere a faptei, de conduita nesinceră a inculpatului și de antecedentele penale pe care le prezintă, pedeapsa închisorii este mult mai adaptată criteriilor de individualizare și scopului sancțiunii, având aptitudinea să conducă la reeducarea inculpatului.
- în soluționarea laturii civile, prima instanță i-a acordat greșit doar parțial daunele materiale și a respins ca neîntemeiată cererea sa privind plata de daune morale deși acestea sunt justificate, având în vedere suferința ce i-a fost produsă în urma agresiunii suferite, fiind spitalizat, cu aparat gipsat la o vârstă înaintată.
- în mod greșit nu i-au fost acordate cheltuielile judiciare efectuate în cauză, fiind obligat inculpatul doar la plata sumei de 350 lei, cu acest titlu.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, în raport de prevederile art.417 alin.2 Cod procedură penală, C. constată următoarele:
Fiind investită cu soluționarea cauzei, instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei.
Procedând la evaluarea materialului probator administrat în cauză, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor privind aprecierea probelor ce se impun a se face o analiză a tuturor probelor administrate și a se argumenta soluția pronunțată pe acele probe care coroborate susțin situația de fapt reținută.
Pe baza analizei probelor administrate în cursul urmării penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, dând o justă interpretare a materialului probator administrat în cauză, a statuat asupra vinovăției inculpatului C. T. care, la data de 24.11.2012, în jurul orelor 14,00, după ce partea vătămată M. D. l-a lovit cu un băț, în zona feței, i-a aplicat acesteia o lovitură cu o cazma peste piciorul drept provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale.
În speță, din coroborarea declarațiilor inculpatului cu certificatul medico-legal prezentat ce atestă că a prezentat leziuni produse prin lovire cu un corp contondent, vindecabile în aproximativ 3-4 zile îngrijiri medicale și cu declarațiile martorilor audiați reiese că inculpatul C. T. a aplicat părții vătămate lovitura cu o cazma pe picior fiind sub stăpânirea unei puternice tulburări, emoții întrucât în urma unei discuții contradictorii cu partea vătămată, acesta a lovit-o cu un băț în zona feței.
Acțiunea violentă a părții vătămate i-a produs inculpatului o puternică stare de tulburare și temere, stare care a alterat procesul cognitiv de formare a voinței și l-a determinat să comită infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze.
Așa încât, în mod justificat a reținut în beneficiul inculpatului scuza atenuantă a provocării, circumstanță reținută, de altfel, în actul de inculpare și menținută de prima instanță.
În raport de conținutul concret al actului de provocare, raportat la urmările activității infracționale a inculpatului, C. apreciază proporționalitatea culpei inculpatului în producerea rezultatului socialmente periculos la un nivel de 70%, procent ce urmează a fi avut în vedere și la soluționarea acțiunii civile.
Față de cele expuse mai sus, C. constată că modalitatea și împrejurările în care s-a desfășurat activitatea inculpatului C. T., astfel cum au fost prezentate în expunerea situației de fapt relevă, fără echivoc, existența faptei și comiterea ei de către inculpat în condițiile stării de provocare, critica invocată de partea vătămată în sensul excluderii circumstanței atenuante a provocării fiind neîntemeiată.
În raport cu situația de fapt reținută, prima instanță a realizat o corectă evaluare juridică a faptei comise de inculpatul C. T., a cărui activitate infracțională întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul constitutiv al infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.193 alin.2 cu aplicarea art.75 pct.1 lit.a Noul Cod penal.
Prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art.5 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, dispunând după . noului cod penal, prin încheierea de ședință din 3 februarie 2014, în baza art.386 Cod procedură penală cu aplicarea art.5 Cod penal schimbarea încadrării juridice a faptei din art.181 alin.2 cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal vechi în art.193 alin.2 cu aplicarea art.75 lit a Noul Cod penal.
În acest context, C. nu poate reține ca pertinentă critica invocată de procuror în sensul omisiunii aplicării dispozițiilor art.5 din Noul Cod penal.
Verificând hotărârea apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului – criticat prin apelurile promovate de parchet și de partea civilă C. constată că orientarea primei instanțe spre pedeapsa în alternativa amenzii penale este rezultatul procesului de individualizare cu luarea în considerare a gradului de pericol social concret al faptei, a împrejurărilor în care a fost comisă dar și a datelor ce caracterizează persoana inculpatului lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală adoptată, criterii în raport de care instanța a asigurat o proporție echitabilă între gradul de pericol social al faptei comise și profilul socio-moral al inculpatului.
Prima instanță a realizat o evaluare corectă a criteriilor de individualizare, evidențiind gravitatea faptei comise prin prisma circumstanțelor reale efective dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia dintre criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și ale modalității de executare, prin prisma funcției unor astfel de sancțiuni.
Sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, Curte reține, însă, ca pertinentă critica de nelegalitate susținută de parchet prin apelul promovat.
Astfel, infracțiunea prev. de art.193 alin.2 din Noul Cod penal săvârșită de inculpat este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă, dispozițiile noului cod penal fiind mai favorabile inculpatului întrucât prevăd alternativa amenzii penale, ce nu era prevăzută de art.181 Cod penal din 1968, sub imperiul căruia a fost comisă fapta.
Potrivit art.61 alin.4 lit.c Cod penal când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 180 și 300 de zile – amendă.
Urmare reținerii în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a provocării prev. de art.75 lit.a Cod penal, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime, în acord cu dispozițiile art.76 lit.a Cod penal, rezultând astfel o pedeapsă cuprinsă între 120 și 200 zile amendă.
Prima instanță a stabilit corect în raport de criteriile prev. de art.61 alin.3 Cod penal, cuantumul corespunzător unei zile-amendă, de 20 lei, ce se înmulțește cu numărul zilelor- amendă (120-200 zile) și rezultă o amendă cuprinsă între 2400 lei și 4000 lei.
Prin urmare, pedeapsa aplicată inculpatului în cuantum de 1000 lei este nelegală, nelegalitate ce va fi înlăturată de instanța de apel prin majorarea pedepsei amenzii aplicată inculpatului C. T. de la 50 zile amendă penală la 120 zile amendă penală, inculpatul urmând să achite suma de 2400 lei, amendă penală (20 lei x 120 zile amendă), ce este în măsură să realizeze în concret atribuțiile sancțiunii penale ca mijloc de reeducare și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
În soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță a stabilit că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului C. T. și a acordat părții civile daune materiale în sumă de 300 lei, apreciind ca neîntemeiată solicitarea acesteia de obligare a inculpatului la plata de daune morale.
Reținând incidența dispozițiilor art.75 lit.a Cod penal și apreciind proporționalitatea culpei inculpatului la un nivel de 70%, conform celor expuse anterior, acest procent are relevanță pe planul angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, despăgubirile civile acordate părții civile M. D., dar și unităților ce au suportat cheltuielile de spitalizare și de transport ale părții vătămate și s-au constituit părți civile în cauză, urmând a fi diminuate în raport de proporția culpei acestuia.
În consecință, cuantumul daunelor la plata cărora trebuie obligat inculpatul în favoarea părții vătămate M. D. este de 630 lei și nu de 300 lei, cum a stabilit prima instanță.
În mod corect, pe baza probelor administrate în cauză – înscrisuri și declarațiile martorilor audiați – instanța de fond a reținut că partea vătămată M. D. a dovedit efectuarea de cheltuieli în sumă de 900 lei, însă, prin aplicarea procentului de culpă de 70% ce aparține inculpatului și nu de 1/3, cum a procedat prima instanță, rezultă un cuantum al daunelor materiale de 630 lei.
De asemenea, în urma aplicării aceluiași procent de culpă la sumele solicitate de părțile civile S. M. de Urgență „E. B.” B. și de S. de Ambulanță Județean V., rezultă că inculpatul trebuie obligat la plata de despăgubiri civile în cuantum redus față de cel stabilit de prima instanță, respectiv de la 535,2 lei la 374,64 lei pentru partea civilă S. de Ambulanță Județean V. și de la 462.648 lei la 323,583 lei pentru partea civilă S. M. de Urgență „E. B.” B..
Sub aspectul daunelor morale pretinse, în raport de importanța valorilor lezate și măsura în care li s-a adus atingere și de intensitatea cu care partea vătămată a perceput consecințele vătămării, având în vedere vârsta de 88 de ani a părții vătămate ce a suferit o fractură tibie dreapta fără deplasare, vindecabilă în 40-45 zile îngrijiri medicale, fiind imobilizat cu aparat gipsat timp de 30 de zile, C. apreciază că părții vătămate i s-a creat un prejudiciu moral ce justifică acordarea de despăgubiri de natură a compensa trauma suferită.
Reținând că suma de 2000 lei constituie o evaluare echitabilă a acestor despăgubiri și aplicând la această sumă gradul de culpă de 70% al inculpatului, urmare reținerii circumstanței atenuante a provocării, C. va acorda părții civile M. D. daune morale în cuantum de 1400 lei.
Examinând hotărârea apelată și sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare acordate părții civile M. D., C. constată că prima instanță a stabilit corect suma cuvenită părții civile cu acest titlu, prin raportare la soluția de admitere în parte a acțiunii civile promovate, conform dispozițiilor art.276 alin.2 Cod procedură penală.
Pentru considerentele arătate, în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală vor fi admise apelurile declarate de procuror și de partea civilă M. D. împotriva sentinței penale nr. 63/10.02.2014 a Judecătoriei B., ce va fi desființată în parte, în latură penală și în latură civilă.
Ulterior rejudecării, se va majora pedeapsa amenzii aplicate inculpatului C. T. de la 50 zile de amendă penală la 120 zile de amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe” prev. de art. 193 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 pct.1 lit.a Cod penal și art. 5 Cod penal.
Se va menține suma corespunzătoare unei zile de amendă la 20 de lei, stabilită de instanța de fond, inculpatul urmând să achite suma de 2400 lei amendă penală.
Se va majora de la 300 lei la 630 lei suma la plata căreia a fost obligat inculpatul C. T. către partea civilă M. D., cu titlu de daune materiale.
Va fi obligat inculpatul C. T. să achite părții civile M. D. suma de 1400 lei, cu titlu de daune morale.
Vor fi reduse de la 535,2 lei la 374,64 lei cheltuielile la plata cărora inculpatul a fost obligat către partea civilă S. de Ambulanță Județean V. și de la 462,648 lei la 323,853 lei cheltuielile la plata cărora inculpatul a fost obligat către partea civilă S. M. de Urgență „E. B.” B..
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate .
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de procuror și de partea civilă M. D. împotriva sentinței penale nr. 63/10.02.2014 a Judecătoriei B., pe care o desființează în parte, atât în latură penală cât și în latură civilă.
Rejudecând cauza:
Majorează pedeapsa amenzii aplicată inculpatului C. T. de la 50 zile de amendă penală la 120 zile de amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe” prev. de art. 193 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 pct.1 lit.a Cod penal și art. 5 Cod penal.
Menține suma corespunzătoare unei zile de amendă la 20 de lei, stabilită de instanța de fond, inculpatul urmând să achite suma de 2400 lei amendă penală.
Majorează de la 300 lei la 630 lei suma la plata căreia a fost obligat inculpatul C. T. către partea civilă M. D., cu titlu de daune materiale.
Obligă inculpatul C. T. să achite părții civile M. D. suma de 1400 lei, cu titlu de daune morale.
Reduce de la 535,2 lei la 374,64 lei cheltuielile la plata cărora inculpatul a fost obligat către partea civilă S. de Ambulanță Județean V..
Reduce de la 462,648 lei la 323,853 lei cheltuielile la plata cărora inculpatul a fost obligat către partea civilă S. M. de Urgență „E. B.” B..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale aplicate .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2014.
Președinte,Judecător,
G. SanduDaniela D.
Grefier,
G. A.
Redactat D.D.
Tehnoredactat G.A.
2 ex/26.05.2014
Judecătoria B.
Judecător C. D.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Hotărâre din... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 263/2014.... → |
|---|
