Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 962/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 962/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 962
Ședința publică din data de 15 octombrie 2015
Președinte – F. T.
Judecător – L. C.
Grefier - R. E. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA POGOANELE, împotriva sentințe penale nr. 69 din data de 26 august 2015 pronunțată de Judecătoria Pogoanele.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul inculpat M. M., personal și asistat de avocat M. I., din cadrul Baroului B., potrivit împuternicirii avocațiale nr. 97/14.10.2015.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosar s-a depus o cerere din partea doamnei avocat I. D., prin care solicită să i se acorde onorariul parțial.
Avocat ales M. I., depune la dosar pentru apelantul inculpat o adeverință din care rezultă că acesta este înscris în anul universitar 2015/2016 în anul III de studii, cursuri de zi, cu taxă, la Universitatea Ovidius din C. – Facultatea de D. și Științe Administrative - Specializare Poliție Locală, arătând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză.
Intimatul inculpat M. M. a fost audiat, declarația sa aflându-se la dosar, în care a precizat că este de acord să presteze muncă în folosul comunității.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Curtea, față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului, potrivit art. 420 alin.6 Cod proc. penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Pogoanele și critică sentința pronunțată de Judecătoria Pogoanele, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr 989/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul M. M. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului, prev. de art. 336 al 1 Cp.
Prin sentința penală nr 69/26.08.2015 Judecătoria Pogoanele, în temeiul art. 87 al 1 din OUG 195/2002 rep. rap la art. 396 al 10 Cp.p. cu aplic art. 5 al 1 Cp. A condamnat pe inculpatul M. M. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului.
In baza art. 81 vechiul Cod penal cu referire la art. 82 vechiul Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durata de 2 ani și 8 luni ce constituie termen de încercare pentru inculpat.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării, respectiv, asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.
In baza art. 71 vechiul Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al 1 lit. a (teza a Il-a) și b vechiul Cod penal începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 71 al 5 vechiul Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.
Conform art. 274 al 1Cod proc. penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Astfel, consideră că sentința atacata este nelegală privind condițiile de aplicare a legii penale mai favorabile prev. de art. 5 al 1 Cod penal.
În mod greșit, instanța a dispus condamnarea inculpatului M. M. la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei in baza art 81 V.C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului prev. de art. 87 al 1 din OUG 195/2002 rep. rap la art. 396 al 10Cod proc. penală cu aplic art. 5 al 1 Cod penal.
Potrivit disp. art. 5 al 1 Cod penal „ în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabilă".
Așa cum rezultă din actele aflate la dosar (proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante) în data de 26.12.2014, în jurul orei 01.00, inculpatul M. M. a condus autoturismul marca Opel Astra cu nr de înmatriculare_ pe DJ 214A în . L., având o îmbibație alcoolică de 1,45, respectiv 1,30 g/%o alcool pur în sânge.
Este evident faptul că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 989/P/2014 din data de 14.04.2015 a fost săvârșită după . noului Cod Penal, iar în aceste condiții instanța trebuia să dispună condamnarea inculpatului în baza art. 336 al 1 Cod penal.
Față de cele învederate, apreciază hotărârea instanței ca fiind nelegală și solicită, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod proc. penală admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale nr. 69/26.08.2015 a Judecătoriei Pogoanele și pronunțarea unei hotărâri potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale, respectiv condamnarea inculpatului în temeiul art. 336 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 91 Cod penal.
Avocat M. I., pentru intimatul inculpat, susține că, într-adevăr, sentința pronunțată de Judecătoria Pogoanele este deficitară, întrucât în mod greșit s-a făcut aplicarea art. 5 Cod penal, care nu era aplicabil în cauză și nici dispozițiile art. 81 Cod penal, nu erau aplicabile în cauză, în raport de data comiterii faptei – 26.12.2014.
Astfel, față de data comiterii faptei, erau aplicabile în cauză dispozițiile noului Cod penal și ale noului Cod de procedură penală.
De asemenea, în cauză erau aplicabile dispozițiile deciziei nr. 3 a ICCJ, privind relevanța primei probe, precum și decizia Curții Constituționale nr. 732/2014 cu privire la neconstituționalitatea sintagmei „ mostre biologice”. Invocă în cauză și Ordonanța nr. 1112/2003 a Ministerului Sănătății, privind recoltarea, depozitarea și transportul probelor biologice. S-au recoltat două probe.
Însă, solicită ca în baza art. 420 alin. 9 Cod proc. penală să se dea o nouă apreciere a probelor administrate în cauză. Există suficiente probatorii ca instanța de control judiciar să se orienteze asupra situației efective reale, cât și cu privire la aspectele care reglementează sancțiunea.
Astfel, în baza art. 420 alin.2 Cod proc penală cu referire la art. 423 Cod proc. penală, în limitele efectului devolutiv al apelului, solicită a se constata că din probatoriul administrat în cauză, sunt întrunite condițiile aplicării disp. art. 83 Cod penal și art. 85 alin. 1 cod penal, în sensul dispunerii amânării aplicării pedepsei, întrucât există suficiente garanții din care rezultă că inculpatul poate să-și refacă comportamentul.
De asemenea, prin aplicarea art. 85 al. 1 Cod penal sunt foarte multe sancțiuni și activități de constrângere a inculpatului, prin chemări repetate și posibilități de control prin impunerea activităților de restrângere. Acesta reprezintă un braț deschis al legii.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă fapta comisă, cu precizarea că ceea ce a făcut reprezintă greșeala vieții sale.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 69 din data de 26 august 2015 pronunțată de Judecătoria Pogoanele, în baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.p. a fost condamnat inculpatul M. M., fiul lui P. și R., născut la data de 13.04.1994 în municipiul B., cetățenie română, studii medii, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP.-_, domiciliat în municipiul B., Calea G., nr. 335, blocul 15, scara 4, etajul 3, apartamentul 70, județul B. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
În baza art.81 V.C.p. cu referire la art.82 V.C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 2 ani și 8 luni ce constituie termen de încercare pentru inculpat.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării, respectiv, asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.
Potrivit art.71 V.C.p. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit. a (teza a II-a) si b V.C.p. începând cu data rămânerii definitive a sentinței si până la terminarea executării pedepsei.
Conform art.71 al.5 V.C.p. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
In baza art. 274 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 989/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M. M., pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. de art. 336 al.1 C.p.
În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 25.12.2013 între orele 20,15–0,30, inculpatul M. M. a consumat băuturi alcoolice (1,5l bere) la locuința sa și la discoteca din L., iar apoi, în jurul orelor 1,00, s-a deplasat cu autoturismul Opel (_ ) pe raza loc L. fiind oprit pentru control de organele de politie.
S-a procedat la legitimarea conducătorului autoturismului Opel, stabilindu-se astfel că se numește M. M. si, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest DRAGER. Având în vedere că aparatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost condus la Spitalul de boli cronice Smeeni unde i s-au recoltat doua probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit buletinului de analiza toxicologica-alcoolemie nr. 11/05.01.2015 eliberat de SJML B.(fila 28), inculpatul a avut la prima probă recoltată la orele 02,18 o alcoolemie de 1,45 g/l alcool pur în sânge, iar la a doua probă recoltata la orele 03,18, o alcoolemie de 1,30 g/l alcool pur în sânge.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, buletin de analiză toxicologică–alcoolemie, buletin de examinare clinică, declarații inculpat.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 08.06.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință, în baza art. 374 C. proc. pen., a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. iar răspunsul acestuia a fost afirmativ.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține situația de fapt menționată în rechizitoriul parchetului.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului M. M., constând în aceea că în data de 26.12.2013, a condus un autovehicul pe drumurile publice pe raza loc. L., având o concentratie de 1,45 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 rep. (actual art. 336 alin. 1 C. pen.)
În aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal instanța de fond a reținut că, atât art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 rep., în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, cât și art. 336 alin. 1 din Noul Cod penal, în vigoare la data judecării cauzei, prevăd aceleași limite speciale ale pedepsei închisorii, pedeapsă avută în vedere de către instanță.
Pe cale de consecință, legea penală mai favorabilă inculpatului s-a apreciat în raport de conținutul suspendării condiționate a executării pedepsei – art. 81 V.C.p., comparativ cu cel al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei – art. 91 C.p., aceasta fiind Vechiul Cod penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 rep. (actual art. 336 alin. 1 C. pen.), instanța de fond a reținut că elementul material constă în acțiunea de conducere a autoturismului sub influența alcoolului, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul siguranței traficului rutier, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din starea de pericol creată pentru siguranța traficului rutier.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., precum și prevederile art. 396 alin. 10 C. proc. pen., conform cărora limitele de pedeapsă în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
În concret, instanța a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, este o persoană integrată în societate, a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.
Pentru aceste motive în baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 rep. raportat la art. 396 alin. 10 C.p.p. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.p. a condamnat pe inculpatul M. M. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
În baza art.81 Cod penal anterior cu referire la art.82 Cod penal anterior a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 2 ani și 8 luni ce constituie termen de încercare pentru inculpat.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării, respectiv, asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.
În baza art.71 Cod penal anterior a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) si b Cod penal anterior începând cu data rămânerii definitive a sentinței si până la terminarea executării pedepsei.
În temeiul art.71 al.5 Cod penal anterior pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a dispus și executarea pedepselor accesorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Pogoanele criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac procurorul a precizat că sentința atacata este nelegală privind aplicarea legii penale mai favorabile conf. art. 5 al 1 Cod penal.
În mod greșit, instanța a dispus condamnarea inculpatului M. M. la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei in baza art. 81 Cod penal anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului prev. de art. 87 al 1 din OUG 195/2002 rep. rap la art. 396 al 10 Cod proc. penală cu aplic art. 5 al 1 Cod penal. Potrivit disp. art. 5 al 1 Cod penal „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabilă".
Așa cum rezultă din actele aflate la dosar fapta pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză s-a derulat în data de 26.12.2014. pentru acest motiv precizează procurorul că instanța trebuia să dispună condamnarea inculpatului în baza art. 336 al 1 Cod penal, cu suspendarea executării pedepsei conf. art. 91 Cod penal.
Examinând apelul formulat, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât și sub toate aspectele conform art. 417 alin.2 Cod proc. penală, Curtea constată că această cale de atac este fondată așa cum se va arăta în continuare:
Probele administrate în faza de urmărire penală și necontestate de către inculpat, conform declarației sale fila 63 dosar fond, prin care a recunoscut comiterea infracțiunii și a solicitat să fie judecat conform procedurii simplificate cu consecința reducerii pedepsei conform art. 396 alin. 10 Cod proc. penală, conduc la concluzia că situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond.
Pe scurt, se constată că la data de 25 decembrie 2013 între orele 20,15–0,30 inculpatul M. M. a consumat băuturi alcoolice (1,5l bere) la locuința sa și la discoteca din L., iar apoi, în jurul orelor 1,00, s-a deplasat cu autoturismul Opel (_ ) pe raza loc L. fiind oprit pentru control de organele de politie. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest DRAGER. Având în vedere că aparatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost condus la Spitalul de boli cronice Smeeni unde i s-au recoltat doua probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit buletinului de analiza toxicologica-alcoolemie nr. 11/05.01.2015 eliberat de SJML B.(fila 28), inculpatul a avut la prima probă recoltată la orele 02,18 o alcoolemie de 1,45 g/l alcool pur în sânge, iar la a doua probă recoltata la orele 03,18, o alcoolemie de 1,30 g/l alcool pur în sânge.
Se constată din cele de mai sus, că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății după data de 01.02.2014, fiind astfel aplicabile în cauză dispozițiile art. 336 alin.1 Cod penal, care au înlocuit disp. art. 87 alin.1 din OUG 195/2001.
Având în vedere acest aspect, Curtea consideră că inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile Codului penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014 și în ceea ce privește sancțiunea penală ce îi va fi aplicată și modalitatea de individualizare stabilită de acest cod.
Reținând că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă, este student în anul II – studii la zi – Facultatea de D. și Științe Administrative din cadrul Universității Ovidius din C., Curtea apreciază că suspendarea sub supraveghere a pedepsei ce-i va fi aplicată inculpatului este în măsură să asigure reinserția socială a acestuia și să-l facă să conștientizeze ordinea de drept și de conviețuire socială.
La dozarea pedepsei se vor reține aceleași circumstanțe mai sus amintite.
Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea în baza art. 421 alin. 2 lit. a) Cod proc. penală, va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Pogoanele, va desființa în totalitate sentința apelată și în consecință va condamna inculpatul M. M., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, faptă din data de 26.12.2014, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art.91 Cod penal, va suspenda executarea pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art.92 alin.1 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal, îl va obliga pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B., la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit. d Cod penal, va impune inculpatului obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, afară de cazul în care din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, în cadrul Consiliului Local Municipal B. – Serviciul de utilitate publică, administrare fond locativ și cimitire B..
În baza art.91 alin.4 Cod penal, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Va menține restul dispozițiilor sentinței, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Văzând si disp. art. 275 alin. 3 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Pogoanele împotriva sentinței penale nr.69/26.08.2015 pronunțată de Judecătoria Pogoanele, pe care o desființează în totalitate și în consecință:
Condamnă pe inculpatul M. M., fiul lui P. și R., născut la data de 13.04.1994 în municipiul B., cetățean român, studii medii, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP:_, domiciliat în municipiul B., calea G., nr.335, blocul 15, scara 4, etajul 3, ., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, faptă din data de 26.12.2014, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art.91 Cod penal, suspendă executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art.92 alin.1 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B., la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit.d Cod penal, impune inculpatului obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, afară de cazul în care din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, în cadrul Consiliului Local Municipal B. – Serviciul de utilitate publică, administrare fond locativ și cimitire B..
În baza art.91 alin.4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Menține restul dispozițiilor sentinței, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.10.2015.
Președinte, Judecător,
F. TeișanuLucian C.
Grefier,
R. E. B.
red.FT
Tehnored. BER
5Ex./06.11.2015
Dosar fond –_ - Jud. Pogoanele
Judecător fond - C. D. P.
Operator de date cu caracter personal ;
Notificare nr. 3113/2006
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 179/2015.... → |
|---|








