Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1102/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1102/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 06-11-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1102
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2015
Președinte – E. V.
Judecător – V. M.
Grefier – M. E.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul E. C., împotriva sentinței penale nr. 1605/10.09.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-inculpat E. C., personal și asistat de avocat ales T. O. din Baroul Prahova, lipsă fiind intimata-parte civilă .>
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat T. O., având cuvântul pentru apelantul-inculpat E. C., arată că acesta înțelege să-și retragă cererea de apel formulată.
S-a luat declarație apelantului-inculpat E. C., care se legitimează cu C.I. . nr._, CNP_, în sensul de mai sus, depozițiile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de declarația inculpatului, în sensul că înțelege să-și retragă cererea de apel formulată.
Avocat T. O., având cuvântul pentru apelantul-inculpat E. C., solicită a se lua act de declarația acestuia în sensul că înțelege să-și retragă cererea de apel formulată.
Apelantul-inculpat E. C., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de declarația sa în sensul că înțelege să-și retragă cererea de apel formulată.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1605/10.09.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-au dispus următoarele:
1. În baza art. 396 alin. 1 și 6 CPP rap. la art.16 lit. g C.p.p. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E. C., fiul lui C. și S., născut la data de 22.04.1968, în Ploiești, domiciliat în mun. Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, f.f.l. în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, CNP _, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1, lit. b,d CP. cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 77 lit. a CP., întrucât părțile s-au împăcat.
În temeiul art. 275 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, iar persoana vătămată S.C. S. G. S.R.L. In Insolvență, cu sediul în mun. Ploiești, ., punct de lucru comuna Blejoi, ., județul Prahova J_, C.F. RO_ prin reprezentanții legali C. I. și C. D. la plata sumei de 30 lei.
2. În baza art. 335 alin. 2 CP. cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP. cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., inculpatul E. C., fiul lui C. și S., născut la data de 22.04.1968, în Ploiești, domiciliat în mun. Ploiești, Ale. Rîșnovenilor, nr. 1, ., ., jud. Prahova, f.f.l. în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, CNP _, a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă din perioada 18.06-04.07.2014.
În temeiul art. 83 alin. 1 C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C.pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Potrivit disp. art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova.
În baza art. 83 alin. 4 Cod penal, i s-a atras atenția inculpatului cu privire la consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor ce îi revin sau în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
S-a luat act că inculpatul a fost reținut în data de 10.07.2014.
În baza art. 399 alin. 1 CPP, s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar.
Conform disp. art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., inculpatul a fost obligat la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 360 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 2794/P/2014 din data de 27.03.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiesti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- E. C., aflat sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1, lit. b,d CP. cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 77 lit. a CP.
- conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 CP. cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 CP.,
- T. C., aflat sub control, pentru săvârșirea infracțiunii de:
- tăinuire, prev. de 270 alin. 1 CP.,
- furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1, lit. b,d și alin. 2 lit. b CP. cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 77 lit. a CP., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 CP.,
- N. M. D., aflat sub control, pentru săvârșirea infracțiunii de:
- tăinuire, prev. de 270 alin. 1 CP.,
- furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1, lit. b,d și alin. 2 lit. b CP. cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 77 lit. a CP., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1C.P., cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiesti sub numărul_ .
Prin actul de sesizare a fost reținută următoarea situație de fapt: inculpatul E. C., în perioada ianuarie - februarie 2014, pe timp de noapte, prin efracție și prin violarea sediului social, împreună cu inculpații N. M. D. și T. C. au sustras mai multe bunuri din incinta ., din . prejudiciu în valoare de_,69lei, iar în perioada 18.06 - 04.07.2014, a condus în mod frecvent autoturismul marca Dacia 1310, cu numerele de înmatriculare_, pe drumurile publice, deși acesta are dreptul de a conduce suspendat începând cu data de 15.06.2014.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu, declarația persoanei vătămate, adresă prejudiciu, facturi fiscale, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică, procese verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, dovezi ridicare și predare a bunurilor sustrase, procese verbale de recunoaștere după fotografie, note de la ., declarațiile martorilor D. F., N. G. Ș. și D. J., declarații inculpaților E. C., N. M. D. și T. C., procese verbale de redare a conversațiilor telefonice interceptate, procese verbale de investigații.
După parcurgerea procedurii de cameră preliminară, prin încheierea pronunțată la data de 27.04.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, precum și legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. 2794/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiesti, dispunând începerea judecății.
Prima instanță a reținut că la dosarul cauzei a fost depusa o declarație notariale prin care persoana vătămată ., prin reprezentantul sau, numitul C. I., arată că ce împăca total și necondiționat cu inculpatul E. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1, lit. b,d CP. cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 77 lit. a CP.
La termenul de judecată din data de 08.09.2015, după începerea cercetării judecătorești, instanța a pus în vedere inculpatului E. C. prevederile art. 374, 375, 396 alin. 10 Cod proc.pen, acesta declarând că dorește parcurgerea acestei proceduri, recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, respectiv infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de parți. Constatând îndeplinite condițiile impuse de textul legal, văzând și concluziile favorabile ale Ministerului Public, instanța a admis cererea inculpatului de parcurgere a procedurii de recunoaștere a vinovăției.
La dosarul cauzei s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului.
S-a reținut că din cercetări a rezultat următoarea situație de fapt:
Din declarația reprezentantului persoanei vătămate reprezentatului ., numitul C. I. reiese că în data de 25.02.2014, acesta a fost informat de către reprezentantul societății care asigura paza obiectivului, martorul D. F., cu privire la faptul că un angajat al firmei de pază împreună cu alte persoane au sustras diferite bunuri aparținând societății .. Ulterior, împreună cu reprezentantul firmei de pază s-au deplasat la punctul de lucru al societății unde au constatat că lipsesc un număr de nouă anvelope pentru utilaje de diferite dimensiuni, 50 de baxuri polistiren expandat grosime 8 mm marca Cesal- București, un radiator de pe un utilaj, carcasa din față protectoare a radiatorului, două dispozitive din oțel care serveau pentru ridicarea paleților și acumulatori auto de 12 volți montați pe un alt utilaj.
Aspectele menționate de persoana vătămată sunt confirmate prin declarația martorului D. F..
Inculpatul E. C. prin declarațiile sale, recunoaște săvârșirea faptelor. Astfel, acesta arată că în mai multe rânduri a sustras diferite bunuri de pe proprietatea pe care își desfășura activitatea ca agent de pază, după cum urmează: la data de 11.01.2014 a sustras aproximativ 10 pavele tip bordură pe care le-a transportat la imobilul la care își are domiciliul și pe care se angajează să le restituie; 1-a data de 13.01.2014 a sustras două anvelope auto pe care le-a valorificat la o vulcanizare contra sumei de 80 lei, inculpatul precizează că are cunoștință de faptul că vecinul său inculpatul N. M. D., anterior acestei date, a sustras un număr de 7 anvelope; pe la mijlocul lunii ianuarie a mai sustras doi acumulatori de la un excavator pe care i le-a dat inculpatului N. M. D., care le-a valorificat, din suma obținută oferindu-i 40 de lei; la sfârșitul lunii ianuarie 2014, prin gardul dislocat, în curtea societății a pătruns inculpatul N. M. D., împreună inculpatul T. C., și împreună cei trei au sustras aproximativ 25 baxuri polistiren acestea fiind valorificate ulterior de inculpatul T. C., lui fiindu-i oferită suma de 80 lei, iar în data de 18-19.02.2014 singur, a sustras de pe un utilaj radiatorul și carcasa de protecție pe care le-a transportat în curtea inculpatului N. M. D., acesta din urmă oferindu-se să-1 ajute să le valorifice la un centru de fier vechi.
În cauza au fost efectuate percheziții domiciliare la locuințele inculpaților E. C. și N. M. D., ocazie cu care la imobilul unde inculpatul E. C. a domiciliat fără forme legale, au fost elemente din beton utilizate în construcții sustrase din incinta societății S. G.. S-a reținut și faptul că locuința inculpatului N. M. D. se află în vecinătatea societății ., favorizând astfel comiterea infracțiunilor și totodată fiind redusă posibilitatea ca acesta să țină bunurile sustrase la domiciliu.
Din declarația martorului N. G. Ș. reiese că au predat organelor de poliție un număr de șase pavele tip bordură lăsate în curtea imobilului în care locuiește cu chirie de fostul chiriaș, inculpatul E. C..
Prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 18.06.2014, bunurile menționate au fost predate reprezentantului persoanei vătămate . I..
Din declarația martorului D. J. reiese că la începutul lunii februarie 2014, în jurul orelor 18.00- 18.30, la sfârșitul programului la centrul de colectare fier vechi a venit o persoană de sex masculin pentru a preda patru jante auto de dimensiuni mari. întrucât știa că gestionarul centrului de colectare, numitul M. E. se interesa să cumpere asemenea jante, martorul precizează că s-a înțeles cu persoana respectivă să i le vândă contra sumei de 150 lei. De asemenea, martorul menționează că ulterior intervenirii înțelegerii menționate, persoana în cauză a strigat către șoferul dubei în care se aflau jantele, folosind apelativul "B." sau „Bleangă", spunându-i să le dea jos din dubă. în declarația sa, martorul arată că persoana care i-a vândut jantele este aceeași cu persoana care i-a adus anterior un radiator auto din aluminiu.
Potrivit adeverinței nr._ din data de 19.02.2014 puse la dispoziție de ., inculpatul N. M. D. a predat la data de 19.02.2014 un radiator auto din aluminiu primind suma de 1080 lei.
Conform procesului verbal de recunoaștere după planșă foto din data de 18.06.2014, inculpatul E. C. a recunoscut pe inculpatul T. C. ca fiind persoana poreclită "B.", împreună cu care el și inculpatul N. M. D. au sustras baxurile de polistiren de la . Blejoi.
În vederea consolidării probatoriului și a administrării de noi probe, în cauză au fost emise mandate de supraveghere tehnică, convorbirile telefonice purtate de cei trei inculpați fiind interceptate.
Potrivit procesului verbal de redare rezumativă a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul T. C. cu persoane apropiate, reiese că acesta s-a interesat frecvent dacă a mai fost căutat de poliție, într-o discuție avută cu o persoană neidentificată fiindu-i precizat faptul că sunt șanse să scape. De asemenea, dintr-o discuție cu o altă persoană neidentificată reiese că acesta a fost sfătuit să se ducă la poliție pentru a fi audiat însă să susțină că nu știe nimic, totodată fiind atenționat să aibă grijă ca paznicul să nu declare aspecte care să îl incrimineze și pe el.
Totodată, în cadrul interceptărilor, s-a stabilit faptul că inculpatul E. C., în perioada 18.06 - 04.07.2014, a condus în mod frecvent autoturismul marca Dacia 1310, cu numerele de înmatriculare_, pe drumurile publice, deși acesta are dreptul de a conduce suspendat începând cu data de 15.06.2014.
S-a reținut că fapta inculpatului E. C., care în perioada ianuarie - februarie 2014, pe timp de noapte, prin efracție și prin violarea sediului social, împreună cu inculpații N. M. D. și T. C. au sustras mai multe bunuri din incinta ., din . prejudiciu în valoare de _,69 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt
calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1, lit. b,d CP. cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 77 lit. a CP.
Fapta inculpatului E. C., care în perioada 18.06 - 04.07.2014, a condus în mod frecvent autoturismul marca Dacia 1310, cu numerele de înmatriculare_, pe drumurile publice, deși acesta are dreptul de a conduce suspendat începând cu data de 15.06.2014, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 CP. cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP.
Având în vedere că inculpatul a săvârșit ambele infracțiuni înainte să intervină vreo condamnare pentru vreuna dintre ele, sunt aplicabile dispozițiile art. 38 alin. 1 Cp. privind concursul de infracțiuni.
În ceea ce privește faptele reținute în sarcina inculpatului E. C., prima instanță a reținut urmatoarele:
Potrivit art. 159 alin. 1 C.pen. ,,Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres, iar potrivit alin. 2 ,,Împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.”
S-a constatat că în cauză, în privința infracțiunii pentru săvârșirea căreia a fost trimis în judecată inculpatul ( infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228-229 alin. 1 C.P..), legea prevede posibilitatea împăcării părților, conform art. 231 N.C.P.
Având în vedere manifestarea de voință a inculpatului și a persoanei vătămate, prima instanță, în baza art. 396 alin. 1 si 6 CPP rap. la art.16 lit. g C.p.p. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1, lit. b,d CP. cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 77 lit. a CP., întrucât părțile s-au împăcat.
În temeiul art. 275 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, iar persoana vătămată S.C.S. G. S.R.L. în Insolvență, cu sediul în mun. Ploiești, ., punct de lucru comuna Blejoi, ., județul Prahova J_, C.F. RO_ prin reprezentanții legali C. I. și C. D. la plata sumei de 30 lei.
In ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 335, alin. 1 Cp., prima instanță, constatând că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inc. E. C., a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsa.
La individualizarea pedepsei pentru fiecare infracțiune, prima instanță a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele și criteriile generale de individualizare enumerate de art.74 C.pen.
Astfel, s-a reținut dispozițiile referitoare la limitele de pedeapsă fixate în art. 335, alin.2 C.pen. (închisoarea de la 6 luni la 3 ani), reducerea limitelor de pedeapsa conform art.396, alin.10 C.pr.pen.
Prima instanță a reținut că inculpatul a condus autoturismul marca Dacia 1310, cu numerele de înmatriculare_, pe drumurile publice, deși acesta are dreptul de a conduce suspendat începând cu data de 15.06.2014, punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care au suspendat dreptul de a conduce.
Prima instanță a reținut totuși că inculpatul nu a produs un accident rutier în accepțiunea art. 75 din O.U.G. nr.195/2002.
Din fișa de cazier judiciar, prima instanță a reținut că inculpatul nu a mai fost condamnat pentru săvârșirea altor infracțiuni, fiind la primul conflict cu legea penală.
Față de considerentele de mai sus, prima instanță i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 2 Cod penal, suficientă pentru a se atinge scopul preventiv și educativ reglementat de art. 52 C. pen.
Totodată, prima instanță a considerat că se impune aplicarea pedepselor accesorii si complementare.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, prima instanță a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 6 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C.pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova.
În temeiul art. 83 alin. 4 Cod penal, i s-a atras atenția inculpatului cu privire la consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor ce îi revin sau în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
În baza art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., inculpatul a fost obligat la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 360 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul E. C..
La termenul de judecată din data de 6 noiembrie 2015, apelantul – inculpat E. C. fiind prezent personal și asistat de apărătorul său ales, a declarat că înțelege să-și retragă apelul formulat.
Potrivit art.415 din Noul Cod de procedură penală, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage calea de atac exercitată.
Față de această manifestare de voință a apelantului – inculpat E. C., exprimată de acesta în mod liber și neechivoc, Curtea urmează să ia act de retragerea apelului formulat.
Având în vedere și disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.415 alin.1 Cod procedură penală ia act că apelantul –inculpat E. C. fiul lui C. și S., ns. la data de 22.04.1968, domiciliat în mun. Ploiești, .. 1, ., . jud. Prahova, f.f.l. în mun. Ploiești, . jud. Prahova, CNP_ și-a retras apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 1605/10.09.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
În baza art. 275 alin.2 Cod pr. penală obligă apelantul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi,06 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
E. V. V. M.
Grefier,
M. E.
Red./Tehnored. M.E.
7 ex. / 13.11.2015
Dosar fond nr._ al Judecătoriei Ploiești
Judec. fond - C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 179/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








