Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 515/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 515/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 515
Ședința publică din data de 20 mai 2015
Președinte – I. N.
Judecător – C. R.
Grefier – C. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de inculpat L. G. fiul lui V. și M., născut la 03 mai 1958 în localitatea Comișani, județul Dâmbovița, domiciliat în Târgoviște, ..4, ., ., împotriva sentinței penale nr. 483 din data de 03 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitatea avocatului apelantului inculpat să depună concluzii scrise, a amânat deliberarea și pronunțarea pentru data de 20 mai 2015, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 483 din 03 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza disp. art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 374 alin. 4, art. 375 Cod proc. penală și art. 396 alin. 10 Cod proc. penală s-a dispus condamnarea inculpatului L. G., fiul lui V. si M., născut la 03 mai 1958 în Comișani, ., domiciliat în Târgoviște, .. 4, ., județul Dâmbovița, CNP_, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului, pe o perioada de 1 an, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), k).
Conform art. 65 alin. 1 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a), b), k).
Potrivit art. 91 alin. 1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, s-a impus condamnatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele masuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de munca; să comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
În temeiul art. 93 alin. 2 Cod penal, s-a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Conform art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 60 de zile, la nivelul unei instituții din comunitate desemnate de serviciul de probațiune în baza informațiilor deținute.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1 și 4 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 3737/P/2014 din 29.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște a fost trimis în judecată inculpatul L. G., fiul lui V. și M., născut la 03.05.1958 în localitatea Comișani, județul Dâmbovița, domiciliat în Târgoviște, ..4, ., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.336 alin.1 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că în data de 04 iunie 2014, în jurul orei 19:35, inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe . Comișani, județul Dâmbovița, autovehiculul marca Dacia 1310, cu număr de înmatriculare_, având o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat și o valoare a alcoolemiei de 1,10 g %o alcool pur în sânge la momentul prelevării probelor biologice, respectiv ora 20:20.
În cursul judecății inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a solicitat aplicarea în cauză a prevederilor art. 375 Cod procedură penală, cerere care a fost admisă de instanță.
Instanța de fond a încuviințat la cererea inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanțiere personală.
Analizând probele din dosar, prima instanță a reținut că la data de 04 iunie 2014, în jurul orei 19:35, inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe . Comisani, județul Dâmbovița, autovehiculul marca Dacia 1310, cu număr de înmatriculare_, având o alcoolemie de 1,10 g %o alcool pur în sânge, așa cum a rezultat și din buletinul de analiza toxicologica nr. 451/05.06.2014.
Din probele dosarului a rezultat că, după ce a consumat băuturi alcoolice ( în jurul orei 17:30 a consumat 500 ml bere cu alcool și 50 ml. țuică, fără a mânca ), inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia 1310 și a condus pe . Comișani, județul Dâmbovița, loc unde a fost oprit pentru control de un echipaj de poliție rutieră.
Conform procesului verbal din data de 04 iunie 2014, întrucât emana halenă alcoolică, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest Drager, care a indicat o valoare de 0,8624 mg/l alcool în aerul expirat, ulterior fiind condus la sediul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.451/05.06.2014, L. G. avea 1,10 g%o alcool pur în sânge la ora 20:20, iar la ora 21:20 avea 0,90 g%o alcool pur în sânge.
Situația de fapt mai sus menționată s-a susținut pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de constatare a infracțiunii, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 451/05.06.2014 din care a rezultat valoarea cantității de alcool exprimată în g la 1000 ml de sânge, buletinul de examinare clinică din ale cărui concluzii a rezultat că inculpatul era sub influența alcoolului la data examinării, declarația martorului L. M., declarațiile inculpatului, prin care a recunoscut săvârșirea faptei.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului de a conduce la data de 04 iunie 2014, în jurul orei 19:35, pe drumurile publice, respectiv în localitatea Comișani, județul Dâmbovița, autoturismul Dacia 1310, având o valoare a alcoolemiei in momentul prelevării probelor biologice de sânge de 1,10 g%o alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea pedepselor care i-au fost aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere disp. art. 74 din Cod penal, respectiv, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, starea de sănătate, situația familiala și socială.
Totodată, instanța de fond a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale și că a recunoscut săvârșirea faptei, fiind integrat social dar și împrejurarea că infracțiunea comisă este de pericol, cu o frecvență din ce în ce mai mare în rândul conducatorilor de autovehicule, infracțiune care vizează valori extrem de importante, cum ar fi viața, sănătatea și integritatea corporala a persoanelor.
Pentru aceste considerente, prima instanță l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare, reținând și incidența disp. art. 374 alin. 4, art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.
În baza art. 67 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pe o perioada de 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), k) Cod penal.
În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a), b), k).
Conform art. 91 alin. 1 Cod penal, executarea pedepsei de 8 luni închisoare a fost suspendată sub supraveghere, pe durata termenului de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. 1 Cod penal.
Potrivit art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele masuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței si orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 Cod penal instanța de fond a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere s-a impus condamnatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 60 de zile la nivelul unei instituții din comunitate desemnate de serviciul de probațiune în baza informațiilor deținute.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1 și 4 Cod penal.
Împotriva sentinței penale nr. 483 din 03 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în termen legal a declarat apel inculpatul L. G., care a criticat soluția primei instanțe numai sub aspectul netemeiniciei acesteia, susținând că în raport de poziția procesuală adoptată pe parcursul procesului, de recunoaștere și regret a comiterii faptei și conduita sa anterioară, o sancțiune cu amenda penală ar fi suficientă pentru reeducarea sa și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
În subsidiar, pentru aceleași considerente, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special.
Curtea, examinând sentința primei instanțe, în raport de critica de netemeinicie invocată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, constată că aceasta este afectată parțial de netemeinicie iar apelul declarat de inculpat este fondat, însă pentru alt motiv decât cel invocat de către apelant, pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor și mijloacelor probatorii administrate pe parcursul urmăririi penale constând în: procesul verbal de constatare a infracțiunii, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.451/05.06.2014 din care a rezultat valoarea cantității de alcool exprimată în g la 1000 ml de sânge, buletinul de examinare clinică din concluziile căruia a rezultat că inculpatul era sub influența alcoolului la data examinării, declarația martorului L. M., ce se coroborează cu declarațiile date de inculpatul L. G., atât pe parcursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond, în procedura prev. de art. 374 alin. 6 Cod procedură penală, art. 375 și art. 377 Cod procedură penală, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior și care nu a fost contestată de către inculpat.
Printr-o justă evaluare și interpretare a acestora, potrivit art. 103 Cod procedură penală, în mod corect s-a stabilit că la data de 04 iunie 2014, în jurul orelor 19:35, inculpatul L. G. a condus pe drumurile publice, respectiv, pe . Comișani, județul Dâmbovița, autovehicul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare DB-O1-YKC, având o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul respirat și o valoare a alcoolemiei de 1,10 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării probelor biologice, respectiv orele 20:20.
Raportat la situația de fapt expusă și reținând că inculpatul a comis fapta cu vinovăția prevăzută de lege, respectiv intenție directă prev. de art. 16 alin. 3 lit. a) Cod penal, condamnarea acestuia în temeiul disp. art. 336 alin. 1 Cod penal, este temeinică și legală.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a sancțiunii, Curtea, contrar criticii de netemeinicie invocată de către apelantul inculpat, constată că pedeapsa principală stabilită de instanța de fond este just individualizată, atât sub aspectul naturii și cuantumului acesteia cât și în privința modalității de executare aleasă.
Așa cum rezultă din art. 74 alin. 1 Cod penal, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea faptei săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că atunci când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se va ține seama de criteriile prevăzute în alin. 1 și pentru alegerea unei dintre acestea.
În acord cu argumentele avute în vedere de instanța de fond și contrar criticii susținute de apelantul inculpat, Curtea constată că aplicarea unei pedepse de 8 luni închisoare, situată, așadar, la limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, ca urmare a reținerii disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, conform art. 91 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 alin.1 Cod penal este proporțională gravității faptei și persoanei inculpatului și din acest motiv, nu se justifică alegerea modalității alternative a amenzii și nici reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special, neexistând temei în acest sens.
Astfel, se constată că infracțiunea prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, respectiv conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului este prevăzută în Cap. II - Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, Titlul VII – Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, fiind o infracțiune de pericol, cu o frecvență din ce în ce mai mare în rândul conducătorilor de autovehicule, prin comiterea căreia sunt vizate, pe lângă relațiile sociale ocrotite prin norma de incriminare, relații sociale ce vizează viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor ori bunurile acestora, așa încât, în mod temeinic și legal s-a stabilit că reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta ori alte persoane, pot fi atinse doar prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea.
Circumstanțele personale ale inculpatului constând în lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, respectiv, statutul de salariat, au fost evaluate și valorificate de instanța de fond în procesul de alegere a modalității de executare a sancțiunii, constatându-se, în mod corect, față de îndeplinirea cerințelor prev. de art. 91 alin. 1 lit. a) - c) Cod penal și lipsa incidenței vreuneia dintre cauzele pentru care nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 91 alin. 3 Cod penal, că aplicarea pedepsei este suficientă în acest caz și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni.
Sentința este afectată însă de netemeinicie în ceea ce privește interzicerea, ca pedeapsă complementară și respectiv, accesorie, a dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. k) Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dat fiind că acesta nu are nicio legătură cu infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, așa încât, apelul declarat de inculpat fiind fondat sub acest aspect, în temeiul disp. art. 421 pct. 2 lit.a) Cod procedură penală, urmează să fie admis, să se desființeze în parte sentința și în rejudecare, să se dispună înlăturarea pedepselor complementare și accesorii constând în interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 alin.1 lit.k) Cod penal.
Întrucât nu au fost invocate alte critici iar la examinarea din oficiu a hotărârii nu s-au constatat nulități dintre cele prev. de art. 281 Cod procedură penală, vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
Raportat la soluția dispusă, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul L. G. împotriva sentinței penale nr. 483 din 3 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoriei Târgoviște, pe care o desființează în parte, în sensul că înlătură pedepsele complementare și accesorii constând în interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin.1 lit.k) Cod penal.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 mai 2015.
Președinte, Judecător,
I. N. C. R.
Grefier,
C. M.
red.I.N./C.M.
4 ex./22.06.2015
d.f._
Judecătoria Târgoviște
j.f. G. L.
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3113/2006.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 504/2015. Curtea de... → |
|---|








