Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 412/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 412/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-04-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 412
Ședința publică din data de 21 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. M.
Judecător - G. C.
Grefier - S. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de S. M. I., fiul lui I. și al lui G., născut la 17 aprilie 1974, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, fiind transferat pentru acest termen de judecată de la Penitenciarul Focșani, împotriva sentinței penale nr. 3/19.01.2015, pronunțată de Judecătoria Pogoanele, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și la pedeapsa complementară de 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-inculpat S. M. I., personal, aflat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu M. R., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/22.04.2015, emisă de Baroul Prahova, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței de către grefierul de ședință că prin notă telefonică depusă la dosar s-a comunicat de către Penitenciarul Focșani că apelantul-inculpat S. M. I., a fost încarcerat în vederea executării pedepsei la data de 10.02.2015 și depus la Penitenciarul Focșani la 12.02.2015.
Conform dispozițiilor art. 356 alin. (2) Cod procedură penală și cu permisiunea instanței, avocatul din oficiu al inculpatului aflat în stare de deținere, a luat legătura cu acesta.
În raport de dispozițiile art. 420 alin. (4) din Noul Cod de procedură penală, Curtea aduce la cunoștință apelantului-inculpat S. M. I. că are dreptul de a da sau de a nu da declarație în fața instanței de apel, atrăgându-i totodată atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Apelantul-inculpat, personal având cuvântul, declară că dorește să dea declarație în fața instanței de apel, astfel încât s-a procedat la audierea inculpatului, declarația sa fiind consemnată, semnată după ce a fost citită și atașată la dosarul cauzei.
Curtea pune în discuția părților problema tardivității apelului declarat de inculpat, punând în vedere părților să formuleze concluzii și cu privire la fondul cauzei.
Avocat M. R., având cuvântul pentru apelantul-inculpat S. M. I., arată că inculpatul nu a avut cunoștință de existența procesului penal, la instanța de fond nu i-a fost înmânată nicio citație, și nici hotărârea de condamnare, el locuiește într-un . nu există spații amenajate cu cutii poștale, iar corespondența se lasă pe calorifer, de unde poate fi sustrasă sau distrusă de altcineva.
Inculpatul nu a fost prezentat niciodată în fața instanței, nu a fost citat, a lucrat ca muncitor necalificat și a fost încarcerat în data de 10 februarie 2015, iar apelul l-a declarat la data de 19 februarie 2015.
Minuta hotărârii penale i-a fost comunicată la data de 20 ianuarie 2015, când nu se afla la domiciliul său.
În concluzie, în conformitate cu disp. art. 411 pct. 1 Cod procedură penală solicită repunerea inculpatului în termenul de apel, întrucât inculpatul a declarat apel împotriva sentinței de care nu a avut cunoștință până la momentul încarcerării sale, nefiindu-i imputabil faptul că nu s-a prezentat la proces, însă nu a avut de ce să se sustragă și nu intenționa să se sustragă judecății.
Cu privire la fondul cauzei, avocatul apelantului-inculpat susține că acesta a recunoscut fapta și o regretă, nu a intenționat să se sustragă de la desfășurarea procesului penal, iar pe fond, în conformitate cu disp. art. 421 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală solicită admiterea apelului formulat, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi hotărâri cu aplicarea disp. art. 396 pct. 10 Cod procedură penală, aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării întrucât cele 3 luni de privare de libertate au fost suficiente pentru ca inculpatul să conștientizeze gravitatea faptei săvârșite și să o regrete.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că inculpatul nu a dovedit o cauză temeinică de împiedicare a declarării apelului în termen, acesta a declarat apel și l-a trimis prin fax la instanță la data de 26.02.2015, după expirarea termenului de 10 zile de la începerea executării pedepsei, astfel că apelul este tardiv formulat, în raport de dovada de comunicare a minutei din data de 21.01.2015.
Ca atare, solicită respingerea cererii de repunere în termenul de apel și deci respingerea ca tardiv a acestui apel, arătând că inculpatul a fost citat de instanța de fond la adresa unde își are domiciliul și a fost audiat în cursul urmăririi penale.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea apelului ca nefondat, consideră că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și solicită menținerea acesteia, întrucât inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, în fișa sa de cazier figurează multiple condamnări anterioare.
Apelantul-inculpat S. M. I., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta săvârșită și este de acord să presteze muncă în folosul comunității, dacă instanța va dispune aceasta.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 3/19.01.2015, pronunțată de Judecătoria Pogoanele, în baza prevederilor art.336 alin.1 cod penal, a fost condamnat inculpatul S. M.-I., fiul lui I. și G.,născut la data de 17.04.1974 în munic. D.,județul B.,domiciliat în munic. B., .,județul B., CNP_, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și la pedeapsa complementară de un an interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal în condițiile prev. de art.68 alin.1 lit. c Cod penal.
În baza prevederilor art.54 rap. la art.65 alin.1 Cod penal au fost interzise inculpatului S. M.-I. exercițiul drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții, precum și dreptul de ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă accesorie.
În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele cu nr.168/P/2014 din 17.07.2014 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate,a inculpatului S. M.-I., fiul lui I. și G., născut la data de 17.04.1974 în munic.D., jud.B.,domiciliat în munic.B., Aleea Constructorilor,., județul B., CNP_,cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, prev.de art.336 alin.1 cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut că în ziua de 27.02.2014 în jurul orei 19,40 inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia L. cu nr.de înmatriculare_ și pe DN2C,pe raza localității Smeeni, a fost oprit din trafic de un echipaj de poliție și întrucât emana halenă alcoolică acesta a procedat la testarea inculpatului cu aparatul Drager,rezultând o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool în aerul expirat și că în urma recoltării probelor de sânge a rezultat,la prima probă o alcoolemie de 2,00 g/l alcool pur în sânge,iar la a doua probă o alcoolemie de 1,85 g/l alcool pur în sânge.
Situația de fapt reținută a fost susținută cu următoarele mijloace de probă:procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 27.02.2014,declarațiile inculpatului,buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.145/4.03.2014,precum și înscrisurile atașate acestuia.
Prin ordonanța din 27.02.2014 s-a dispus începerea urmării penale in rem pentru comiterea infracțiunii prev.de art.336 alin.1 cod penal,prin ordonanța procurorului din 11.04.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de S. M.-I., iar prin ordonanța procurorului din 17.09.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul S. M.-I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev.de art.336 alin.1 cod penal.
Prin încheierea nr.131/15.12.2014 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Pogoanele a constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
După începerea judecății, deși legal citat, în conformitate cu prevederile art.261 alin.4 cod proc.penală, inculpatul nu s-a înfățișat-filele57-58.
Pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 27.02.2014,în jurul orei 19,40, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia L. cu nr.de înmatriculare_ și, pe raza localității Smeeni, a fost oprit din trafic de un agent de poliție din cadrul Postului de poliție al comunei Smeeni care i-a verificat actele.
Întrucât emana halenă alcoolică inculpatul a fost testat cu aparatul Drager rezultatul fiind o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul de boli cronice Smeeni unde i-au fost recoltate două probe de sânge,așa cum reiese din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante și din înscrisul doveditor al alcoolemiei-filele 7-8.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.145/4.03.2014 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală B. a reieșit că, la ora 20,20 inculpatul avea o alcoolemie de 2,00 g/l alcool pur în sânge,iar la ora 21,20 avea o alcoolemie de 1,85 g/l alcool pur în sânge-fila 22.
În drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, prev.de art.336 alin.1 cod penal.
Deși Curtea Constituțională,prin Decizia nr.732/16.12.2014, a declarat ca neconstituțională sintagma „la momentul prelevării probelor biologice „ din cuprinsul art.336 alin.1 cod penal, instanța,față de valoarea alcoolemiei de 2,00 g/l alcool pur în sânge la recoltarea primei probe, s-a reținut că este indubitabil că la momentul constatării faptei penale alcoolemia se situa la o valoare mult mai mare față de limita 0,80 prevăzută de lege, pe aparatul Drager valoarea fiind 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dovedit științific că la recoltarea ulterioară a probei de sânge valoarea alcoolemiei este mai mult decât dublă.
Potrivit prevederilor art.15 cod penal,infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală,săvârșită cu vinovăție,nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o,aceasta fiind singurul temei al răspunderii penale.
În cauza dedusă judecății inculpatul a săvârșit infracțiunea cu vinovăție,în modalitatea intenției, prev.de art.16 alin.3 lit.b cod penal, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și,deși nu l-a urmărit,a acceptat posibilitatea producerii lui.
Totodată, s-a reținut că, potrivit prevederilor art.396 alin.1 cod proc.penală, instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului,pronunțând ,după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei,amânarea aplicării pedepsei,achitarea sau încetarea procesului penal și constată că în cauză sunt îndeplinite și condițiile impuse de art.396 alin.2 întrucât reține, dincolo de orice îndoială rezonabilă,că fapta există,constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Având în vedere considerente mai sus arătate, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat în baza situației de fapt și a textului încriminator, la stabilirea și dozarea pedepsei având în vedere criteriile de individualizare prev.de art.74 cod penal și că o pedeapsă cu închisoarea, situată peste limita minimă prevăzută de lege, este îndestulătoare pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere,de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
Astfel, inculpatul a circulat pe drumurile publice la volanul unui autoturism în condițiile în care avea o alcoolemie de 2,00 g/l alcool pur în sânge, relativ aproape de coma alcoolică,punând astfel,în pericol grav siguranța circulației, susținerea sa în sensul că s-ar fi deplasat în localitatea Smeeni, în calitate de taximetrist,pentru a transporta un client, dovedindu-se mincinoasă,din adresa .,aflată la fila 27 dosar, reieșind că autoturismul cu nr.de înmatriculare_ ,aflat în proprietatea sa,i-a fost dat spre folosință pentru a-și rezolva anumite probleme personale,nefiind angajatul firmei.
Apoi, din fișa de cazier judiciar de la filele 16-17 dosar a reieșit că, anterior săvârșirii infracțiunii ce face obiectul cauzei de față,inculpatul a suferit mai multe condamnări,ultima dintre acestea fiind la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002,conform sentinței penale nr.113/4.02.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ ,pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 16.11.2010 cu un rest rămas neexecutat de 59 de zile, la data de 24.02.2014 fiind împlinit termenul de reabilitare, noua infracțiune fiind săvârșită la data de 27.02.2014,nefiind astfel incidente prevederile legale referitoare la stare de recidivă.
Totodată, din fișa de cazier contravențional de la filele 24-25 dosar a reieșit că inculpatul a încălcat de nenumărate ori normele legale privind siguranța circulației pe drumurile publice.
Potrivit prevederilor art.67 alin.1 cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii,împrejurările cauzei și persoana infractorului,această pedeapsă este necesară.
Având în vedere considerentele de mai sus instanța de fond a reținut că în cauza dedusă judecății se impune condamnarea inculpatului și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a și b cod penal,în condițiile prev.de art.68 alin.1 lit.c cod penal,respectiv executarea acesteia după executarea pedepsei închisorii.
Potrivit prevederilor art.65 alin.1 cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercițiului drepturilor prev. la art.66 alin.1 lit. a,b și d-o, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
Așa fiind, în baza prevederilor art.54 rap. la art.65 alin.1 Cod penal au fost interzise inculpatului S. M.-I. exercițiul drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții, precum și dreptul de ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă accesorie.
Instanța de fond s-a orientat ca executarea pedepsei să se facă în regim de detenție, având în vedere circumstanțele cauzei, precum și cele ale inculpatului, în lipsa acestuia neputându-se orienta la o altă modalitate de executare,respectiv la suspendarea executării sub supraveghere,întrucât,așa cum prevede art.91 alin.1 lit. c cod penal, trebuia să aibă acordul de voință al inculpatului pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
În baza prevederilor art.398 în ref.la art.274 alin.1 cod proc.penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul Săgălean M. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în cererea de apel că nu a fost în mod legal citat să se prezinte la proces, întrucât nu a primit nicio înștiințare în acest sens, fiind judecat în lipsă fără posibilitatea de a-și exercita apărarea.
Inculpatul a fost audiat de instanța de apel și prin intermediul apărătorului din oficiu a formulat cerere de repunere în termenul de apel arătând că nu a primit nici comunicarea hotărârii, despre care a luat cunoștință la momentul încarcerării, iar apelul a fost expediat prin intermediul mamei sale întrucât așa i-a fost sugerat de la locul de deținere.
În legătură cu motivele ce l-au determinat să exercite calea de atac, inculpatul a susținut că acestea vizează greșita individualizare a pedepsei care este apreciată ca excesivă raportat la împrejurarea că nu contestă săvârșirea infracțiunii, pe care de altfel o regretă, își câștigă existența din prestarea unor activități oneste și a executat o perioadă de peste 3 luni din pedeapsă prin privare efectivă de libertate, perioadă suficientă pentru conștientizarea consecințelor faptei solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și reindividualizarea judiciară a pedepsei prin schimbarea modalității de executare, în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Examinând cererea de repunere în termenul de apel formulată de către apelant prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, Curtea apreciază această cerere ca fondată în raport de următoarele considerente:
După începerea judecății în cauză, în urma dispoziției din data de 15.12.2014 a judecătorului de cameră preliminară, instanța de fond a acordat un singur termen de judecată, acela din 12 ianuarie 2015, la care inculpatul nu a fost prezent și pentru care înștiințarea expediată acestuia conținând citația în vederea prezentării la instanță, a fost restituită cu mențiunea „lipsă de la domiciliu”.
O astfel de restituire a dovezii de citare a avut loc și în etapa camerei preliminare, cu aceeași mențiune că inculpatul, fiind absent, plicul conținând citația în vederea prezentării la instanță a fost înapoiat instanței, așadar nici pentru termenul anterior din 15 decembrie 2014 când judecătorul de cameră preliminară a examinat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății, inculpatul nu a fost prezent în instanță în cursul procedurii desfășurate în cameră preliminară.
Într-adevăr, singura adresă cunoscută a inculpatului, ce figurează în dosar și care a fost confirmată de altfel și cu ocazia audierii inculpatului de instanța de control judiciar, este cea la care au fost expediate citațiile, respectiv adresa din Municipiul B., Aleea Constructorilor, .. 43, Jud. B..
Întrucât inculpatul a lipsit în ambele etape procesuale derulate la primul grad de jurisdicție, mai exact atât în etapa camerei preliminare cât și în faza de judecată, aceasta din urmă parcurgând practic un singur termen de judecată la care au avut loc și dezbaterile asupra fondului cauzei, iar în ambele etape înștiințările conținând citațiile expediate au fost restituite cu mențiunea că inculpatul nu a fost găsit la domiciliu, Curtea constată că susținerile apelantului-inculpat privind împrejurarea că nu a avut cunoștință despre desfășurarea judecății în primă instanță sunt reale, atât timp cât judecata și pronunțarea hotărârii au avut loc în lipsa inculpatului, fără a i se înmâna personal vreo citație.
Este adevărat că citațiile au fost expediate la singura adresă cunoscută, iar procedura de citare este considerată ca fiind legal îndeplinită, întrucât citațiile conțineau mențiunile prev. de art. 261 alin. 4 lit. f și g Cod procedură penală, respectiv împrejurarea că ,,destinatarul nefiind găsit la domiciliu, acesta este îndreptățit ca în termenul stabilit de organul judiciar să se prezinte la sediul acestuia pentru a i se comunica citația, iar în cazul în care nu se prezintă pentru comunicarea citației, în interiorul termenului menționat, citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen.’’
Curtea constată că cererea de apel a fost expediată prin fax la data de 26.02.2015, ora 09:13, potrivit datei inserate de mijlocul electronic de transmitere, precum și a ștampilei aplicate de instanța de fond (fila 4 dosar apel).
În egală măsură, originalul cererii de apel a fost expediat la adresa mamei inculpatului, D. G., la data de 20.02.2015, astfel cum rezultă din ștampila aplicată de oficiul poștal Focșani, prin intermediul căruia s-a realizat expediția (filele 9-10 dosar apel).
În această situație, Curtea apreciază că explicațiile furnizate de inculpat potrivit cărora calea de atac a fost declarată prin intermediul unui membru al familiei, sunt întemeiate, deoarece inculpatul a făcut dovada acestei împrejurări, respectiv depunerea în original a plicului conținând originalul cererii de apel, pe adresa unui membru al familiei sale, ulterior cererea fiind înaintată prin fax instanței de fond.
Așa fiind, se constată că în condițiile în care inculpatul a fost încarcerat în vederea executării pedepsei la data de 10.02.2015, cererea de apel expediată la data de 20.02.2015 apare ca fiind formulată în interiorul termenului de 10 zile de la momentul începerii executării pedepsei, deci de la momentul luării la cunoștință de către inculpat a existenței sentinței de condamnare.
În această situație, Curtea constată că în mod indubitabil apelul a fost exercitat la data de 20.02.2015, potrivit datei certe aplicate de oficiul poștal de expediție, această dată urmând a fi așadar luată în calcul în privința stabilirii incidenței dispozițiilor legale privind repunerea în termenul de apel.
Într-adevăr potrivit art. 411 alin. 1 Cod procedură penală, apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.
Se apreciază ca fiind în mod cumulativ îndeplinite aceste condiții, întrucât întârzierea inculpatului în declararea căii de atac a fost determinată de necunoașterea existenței cauzei pe rol, având în vedere împrejurarea că, pe de o parte, la cele două termene de judecată acordate (cel din etapa camerei preliminare și cel din etapa judecății) inculpatului nu i s-a înmânat personal dovada de citare și nici nu s-a făcut dovada că acesta ar fi ridicat personal plicul conținând înștiințarea de prezentare.
Pe de altă parte, nici minuta sentinței apelate nu a fost înmânată personal inculpatului deoarece din dovada de comunicare a acesteia aflată la filele 68-69 dosar fond, rezultă că la data de 21.01.2015 agentul însărcinat cu înmânarea minutei a constatat că inculpatul este lipsă de la domiciliu și ca atare a afișat înștiințarea conținând minuta hotărârii atacate, făcând mențiunea că inculpatul a fost înștiințat la data de 21.01.2015.
Cu privire la îndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzute de lege pentru repunerea în termenul de apel, se constată că cererea de apel a fost formulată la 20.02.2015, în condițiile în care, judecat fiind în lipsă, punerea în executare a pedepsei a avut loc la 10.02.2015, apelul fiind așadar exercitat în termen de 10 zile de la momentul luării la cunoștință de către inculpat a existenței hotărârii de condamnare, deci în termen de 10 zile de la încetarea cauzei temeinice de împiedicare care a determinat întârzierea în exercitarea căii de atac.
Așa fiind, Curtea constată ca fiind cumulativ îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 411 alin. 1 Cod procedură penală și ca atare va admite cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpat.
Procedând la examinarea căii de atac declarate, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 Cod procedură penală și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, Curtea constată ca fiind fondată calea de atac după cum se va arăta în continuare.
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare a mijloacelor de probă legal administrate în cauză, din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpatul apelant S. M. I. a fost trimis în judecată cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție în forma cerută de lege de către inculpat.
Au fost avute astfel în vedere: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 27.02.2014, încheiat în prezența martorului-asistent A. Lucică, rezultatul testului efectuat cu privire la concentrația alcoolică în aerul expirat, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.145/4.03.2014 întocmit de SML B., însoțit de procesul-verbal de examinare fizică și recoltarea probelor biologice și fișa conținând examenul clinic efectuat de medicul examinator, declarațiile inculpatului date în faza urmăririi penale (filele 10-14 dosar urmărire penală) în care, aducându-i-se la cunoștință obiectul urmăririi penale, s-a consemnat că inculpatul își rezervă dreptul la tăcere.
Pe baza acestor mijloace de probă în mod corect s-a reținut și rezultă că în ziua de 27.02.2014 în jurul orei 19,40 inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia L. cu nr.de înmatriculare_ și pe DN2C,pe raza localității Smeeni, fiind oprit din trafic de un echipaj de poliție și întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul Drager, rezultând o concentrație alcoolică de 0,86 mg/l alcool în aerul expirat și că în urma recoltării probelor de sânge a rezultat, la prima probă o îmbibație alcoolică de 2,00 g/l alcool pur în sânge, iar la cea de a doua probă, o îmbibație alcoolică de 1,85 g/l alcool pur în sânge.
Curtea constată că încadrarea juridică a faptei este legală, iar vinovăția inculpatului este confirmată de ansamblul probelor legal administrate, just apreciate și analizate, acestea nefiind contestate de altfel nici cu prilejul exercitării prezentei căi de atac, soluția de condamnare fiind astfel legală.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului de a se face aplicarea dispozițiilor legale privitoare la recunoașterea învinuirii, Curtea constată că această cerere nu este întemeiată deoarece potrivit dispozițiilor legale ce reglementează această procedură specială (art. 374 alin. 4, art. 375, art. 377 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală) judecata cauzei în procedură simplificată poate avea loc numai în etapa judecății în primă instanță, nu și în calea ordinară de atac.
Așadar, deși cu prilejul exercitării prezentei căi de atac, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, această recunoaștere nu poate avea ca efect aplicabilitatea dispozițiilor legale privind recunoașterea învinuirii și deci parcurgerea procedurii simplificate de judecată, câtă vreme recunoașterea a survenit după pronunțarea hotărârii apelate, urmând așadar ca această conduită procesuală să fie avută în vedere cu ocazia individualizării pedepsei.
Examinând critica formulată de inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei, Curtea o apreciază ca întemeiată în raport de următoarele considerente:
Este adevărat că instanța de fond s-a orientat la aplicarea unei pedepse situată către limita minimă specială prevăzută de textul legal incriminator, iar potrivit fișei de cazier judiciar de la filele 16-17 dosar urmărire penală în cazierul judiciar al inculpatului figurează un număr de trei condamnări la pedepse de câte trei luni închisoare, trei ani închisoare și 1 an și patru luni închisoare, aplicate în intervalul 1998-2000 pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, pentru care a intervenit reabilitarea judecătorească, în raport de data săvârșirii infracțiunii deduse judecății în prezent.
În egală măsură, se constată și că prin sentința penală 113/04.02.2010 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală 624/23.06.2010 a Curții de Apel Ploiești, a fost aplicată inculpatului o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, inculpatul fiind arestat la 24.06.2010 și eliberat la 16.11.2010 cu un rest neexecutat de pedeapsă de 99 zile închisoare care a fost împlinit până la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății.
Față de această ultimă condamnare, este evident că nu sunt aplicabile disp. art. 41 alin. 1 Cod penal privind starea de recidivă, ale cărei condiții nu sunt îndeplinite, mai exact nefiind îndeplinită condiția privitoare la primul termen al recidivei, care în cazul inculpatului nu este mai mare de un an.
Într-adevăr, operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, Curtea constată că pedeapsa rezultantă aplicată apelantului nu este optimă în vederea atingerii scopurilor și funcțiilor pedepsei, care pot fi în mod eficient și efectiv atinse nu în modalitatea de executare a privării de libertate, care apare astfel ca excesivă în cazul inculpatul S. M. I., dimpotrivă oportună fiind instituirea obligațiilor și a măsurilor de supraveghere specifice instituției prevăzute de art.91 cod penal a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În acest sens, Curtea reține că, un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru reeducarea inculpatului, iar pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul avute în vedere de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.
Ținând seama de aceste criterii, Curtea constată că, în speță, față de gravitatea concretă a faptei și criteriile definite de art. 74 cod penal, executarea prin privare de libertate nu este oportună, în condițiile în care inculpatul apelant a recunoscut vinovăția sa, chiar dacă recunoașterea a survenit ulterior momentului în care putea atrage aplicarea procedurii simplificate de judecată, iar condițiile prevăzute de art. 91 alin. 1 Cod penal sunt îndeplinite, inclusiv condiția prevăzută la lit. b a acestui text de lege, în raport de ultima condamnare ce figurează în fișa de cazier judiciar care nu este mai mare de 1 an, fiind de 8 luni închisoare.
În raport de aceste argumente, precum și față de împrejurarea că, judecat fiind în lipsă, de la punerea în executare a pedepsei survenită la data de 10.02.2015 și până în prezent inculpatul a executat în mod efectiv circa 3 luni închisoare, curtea apreciază că scopul preventiv educativ și sancționator al pedepsei poate fi atins în cazul inculpatului, prin mecanismul măsurii de supraveghere și a obligațiilor ce constituie conținutul instituției suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, astfel încât privarea de libertate este apreciată ca excesivă, scopul pedepsei putând fi atins fără privarea de libertate, conform art. 91 alin. 4 cod penal.
Așa fiind, calea de atac este fondată, constatând-se că aceasta se impune a fi admisă, potrivit art.421 pct.2 lit.a C.pr.penală, astfel încât sentința va fi desființată în parte, în latură penală și rejudecându-se cauza pe fond, în baza disp. art. 91 Cod penal se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare stabilită prin sentința atacată, față de inculpatul apelant, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal va fi obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune B., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sal e de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal se va impune inculpatului să execute următoarea obligație: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței de executare.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei mun. B., jud. B. - administrația publică locală, sau a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B. – asistență socială, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Se va constata că inculpatul a fost arestat în executarea pedepsei cu începere de la data de 10.02.2015, la zi.
În raport de modalitatea de executare non privativă de libertate adoptată, se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză și se va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 14/10.02.2015 emis de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._ .
Se va menține restul dispozițiilor sentinței, neconstatându-se incidența altor cauze legale de natură să determine reformarea acesteia.
Văzând și disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza disp. art. 411 alin. 1 cod procedură penală admite cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul S. M. I. și în consecință:
Admite apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 3/10.01.2015 pronunțată de Judecătoria Pogoanele, desființează în parte sentința și pronunță o nouă hotărâre, în sensul că, în baza disp. art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare stabilită prin sentința atacată, față de inculpatul apelant, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune B., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sal e de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal impune inculpatului să execute următoarea obligație: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței de executare.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei mun. B., jud. B. - administrația publică locală, sau a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B. – asistență socială, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Constată că inculpatul a fost arestat în executarea pedepsei cu începere de la data de 10.02.2015, la zi.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză și anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 14/10.02.2015 emis de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._ .
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
D. M. G. C.
Grefier,
S. A.
Red. G.C.
Tehnored. S.A.
5 ex./ 08.05.2015..
Dos. fond_, Judecătoria Pogoanele.
Jud. fond B. M..
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1174/2015. Curtea de... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
