Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 173/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 30-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.173
Ședința publică din data de 30 octombrie 2015
PREȘEDINTE - V. M.
GREFIER - E. V.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. M. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție
Direcția Națională Anticorupție - S. Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de condamnatul V. C., în prezent deținut în Penitenciarul Găești, împotriva sentinței penale nr. 667 din 19 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 09 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru datele de 16 octombrie 2015, 23 octombrie 2015 și apoi la data de astăzi, 30 octombrie 2015, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra contestației de față ;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 667 din 19 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de către condamnatul V. C., fiul lui D. și G., născut la data de 21.03.1965, CNP_, aflat în Penitenciarul Găești, județul Dâmbovița.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea formulată de condamnatul V. C. la data de 7.04.2015 și înregistrată sub nr._, s-a contestat executarea pedepsei de 7 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 877/01.06.2012 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 86/22.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând, față de Decizia nr. 1/19.01.2015 pronunțată de I.C.C.J. – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reindividualizarea celor 2 pedepse de câte 7 ani închisoare la care a fost condamnat pentru infracțiunea de trafic de influență, și un an și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în urma reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru primele două infracțiuni, cu consecința reducerii corespunzătoare și a pedepsei rezultante.
În motivarea cererii s-a susținut de către titularul său că prin Decizia nr. 1/19.01.2015 pronunțată de ICCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în dosarul nr._ / HP/P a stabilit că dispozițiile art. 308 Cod penal, reprezintă o variantă atenuantă a infracțiunilor de corupție și de serviciu, comise de alte persoane, iar în conformitate cu disp. art. 308 alin.2 Cod penal, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu 1/3.
S-a depus la dosarul cauzei: copii ale deciziei sus-menționate, ale sentinței penale nr. 1309/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care s-a respins, ca nefondată, o altă contestație la executare formulată de condamnat, întemeiată pe disp.art. 598 lit. d Cod procedură penală, având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile precum și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 406/22.04.2013 emis de Tribunalul București Secția I Penală, precum și adresele nr._/27.04.2015, nr._/22.02.2015 și nr._/27.05.2015 emise de Penitenciarul Găești, județul Dâmbovița.
Față de actele și lucrările dosarului, prin raportare la disp. art. 595 și 598 Cod procedură penală, s-a apreciat contestația admisibilă, însă nefondată, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește inadmisibilitatea prezentei cereri, susținută de procurorul de ședintă, aceasta nu poate fi primită, întrucât nu ne aflăm în situația reglementată de disp. art. 599 alin. 5 Cod procedură penală, neexistând identitate de temeiuri legale, de motive și apărări între prezenta contestație și cea soluționată anterior de Tribunalul Dâmbovița prin sentința penală nr. 1309/09.12.2014, acesta din urmă vizând aplicare legii penale mai favorabile întemeiată pe disp. art. 6 Cod penal, ca urmare a intrării in vigoare a noilor coduri.
Pe fondul contestației, într-adevăr, conform disp. art. 477 alin.3 Cod procedură penală, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei in Monitorul Oficial al României, Partea I, însă chestiunea de drept ce a făcut obiectul Deciziei nr. 1/19.01.2015 pronunțată de I.C.C.J. – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală vizează cu totul altă situație decât cea a contestatorului condamnat, mai exact aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procesului, interesând din perspectiva art. 5 Cod penal, caracterul disp. art. 308 Cod penal de cauză, acela de reducere a pedepsei sau de variantă atenuată a infracțiunilor menționate în cuprinsul respectivului text de lege și modul de calculare al termenului de prescripție a răspunderii penale, spre deosebire de situația juridică a condamnatului, care s-ar putea afla cel mult în situația prev. de art. 6 Cod penal, fiind condamnat definitiv înainte de . noilor coduri.
Ca urmare, cum decizia invocată de condamnat nu-și găsește aplicabilitatea în speță, iar instanța nu a identificat vreun alt motiv de micșorare a pedepsei pe care acesta o execută, urmează ca, în temeiul art. 598 Cod procedură penală, să fie respinsă, ca nefondată, prezenta contestație la executare.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, condamnatul V. C., prin apărător ales, care a criticat sentința instanței de fond, solicitând admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale nr.667 din 19 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția penală, în dosarul nr._ și emiterea unui alt mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele condamnatului, în sensul aplicării disp.art.308 alin.2 Cod penal.
S-a precizat că această contestație este admisibilă, întrucât, în speță, este aplicabilă Decizia nr.1/19 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, astfel că, în conformitate cu disp.art.308 alin.2 Cod penal, condamnatul este îndreptățit să beneficieze de o reducere cu 1/3 a limitelor pedepsei care i-a fost aplicată, prin reținerea variantei atenuante, precum și emiterea unui alt mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele său cu aplicarea celor precizate mai sus.
S-a mai susținut că nu are relevanță faptul că a mai fost formulată de către condamnat o contestație la executare, deoarece ultima contestația a fost înaintată instanței la data de 07 aprilie 2015, după publicarea în Monitorul oficial al Deciziei nr.1/19 ianuarie 2015 a Î.C.C.J.- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și nu vizează aceleași aspecte ca în prima contestație având în vedere dispozițiile Deciziei nr.1/19 ianuarie 2015 care a statuat în mod obligatoriu reducerea cu 1/3 a pedepselor, prin reindividuializarea celor două pedepse de câte 7 ani închisoare la care a fost condamnat, pentru infracțiunea de trafic de influență și 1 an și 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
S-a precizat că Decizia nr.1/19 ianuarie_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că disp.art.308 Cod penal, reprezintă o variantă atenuantă a infracțiunilor de corupție și de serviciu, comise de alte persoane, iar în conformitate cu disp.art.308 alin.2 Cod penal, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu 1/3.
În sensul arătat, s-a depus la dosar Decizia nr.1/19 ianuarie 2015 a Î.C.C.J. - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și Decizia penală nr.862/A/2015 a Curții de Apel București, cu precizarea că aceasta a devenit obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial - Partea I-a.
S-a precizat că această contestație, vizează aplicarea legii penale mai favorabile, întemeiată pe disp.art.6 Cod penal, ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri, iar contestatorul - condamnat, consideră că trebuie să beneficieze de reindividualizarea celor două pedepse și de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, toate acestea ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, în conformitate cu disp.art.6 Cod penal.
S-a arătat că din interpretarea disp.art.291 Cod penal, noile limite de pedeapsă prevăzute de Codul penal, respectiv 2 - 7 ani, urmează a se reduce cu 1/3, conform art.308 Cod penal, motiv pentru care, recalificarea faptelor de trafic de influență sunt prevăzute de legea penală mai favorabilă.
S-a susținut că în cauza de față sunt aplicabile disp.art.595 Cod procedură penală, astfel că de aceste prevederi trebuie să beneficieze și condamnatul V. C., urmând a se avea în vedere că nu este recidivist, are titlul de Doctor în D.; nu a avut calitatea de funcționar public (înscrisurile despre care se vorbește în dosarul nr._ a Î.C.C.J. au fost înscrisuri întocmite în calitate de avocat și prin urmare, nu poate fi vorba de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înscrisurile respective fiind contracte de asistență juridică. Astfel, arată că în Statutul Avocaților, art.39 prevede că: „În exercitarea profesiei avocații sunt ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarului public sau altui salariat”).
Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea contestației, reindividualizarea celor două pedepse de câte 7 ani închisoare la care a fost condamnat pentru infracțiunea de trafic de influență și 1 an și 2 luni, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în urma reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă pentru primele două infracțiuni, cu consecința reducerii corespunzătoare și a pedepsei rezultante, precum și emiterea unui alt mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele condamnatului V. C., în cauză fiind incidente dispozițiile Deciziei nr.1/19 ianuarie 2015 a Î.C.C.J. - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizie care a devenit obligatorie pentru instanță de la data publicării în Monitorul Oficial.
Examinând contestația formulată de către condamnatul V. C., prin apărător ales, prin prisma criticilor formulate, precizate mai sus, a situației de fapt reținute, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit legii, apreciază că această contestație este nefondată, așa cum se va arăta în continuare :
Din analiza probatoriilor existente la dosar, se reține următoarele:
Prin sentința penală nr.877/01.06.2012, modificată prin decizia penală nr.86/22.04.2013, ambele pronunțate de ÎCCJ și în a cărei executare se află în prezent, contestatorul V. C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal 1969, compusă din pedepsele de 7 ani închisoare și 6 ani închisoare, stabilite pentru două infracțiuni de trafic de influență prev. de art.257 Cod penal 1969 rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 și un an și 2 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupție, prev. de art.290 Cod penal 1969 rap. la art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000, ultimele două și cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal 1969.
Din considerentele acestor hotărâri menționate, inclusiv decizia dată în recurs de ÎCCJ – Completul de 9 judecători, rezultă că infracțiunile de trafic de influență, reținute în sarcină, constau în aceea că în mod repetat, în anul 2009, inculpatul V. C. a pretins de la inculpatul C. C., la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, sume de bani, totalizând 260.000 euro, din care a primit suma de 200.000 euro, promițând că în schimbul acestora va interveni pe lângă magistrații Secției de C. Administrativ și Fiscal, din cadrul ÎCCJ, investiți cu soluționarea dosarului nr._, având ca obiect litigiul dintre . SRL” Bacău și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și-i va determina să pronunțe o soluție favorabilă societății comerciale menționate, intervenții ce urmau a fi efectuate personal sau prin coinculpatul C. F., președintele secției respective (pag. 143).
De asemenea, același inculpat V. C., în perioada 30.08.2009 – 21.10.2009, a pretins și primit de la inculpatul L. M., suma de 119.000 lei, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă polițiștii din cadrul Direcției de Poliție a municipiului București și îi va determina să nu dispună măsura reținerii și să propună parchetului o soluție de neurmărire în dosarul nr._/2009, în care secundul era cercetat pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1 – 5 Cod penal 1969, sumă pe care a primit-o la data de 21.10.2009 (pagina 121).
Prin urmare, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că actele materiale menționate au avut ca obiect traficarea atribuțiilor și responsabilităților unor funcționari publici în sensul art. 175 alin. 1 lit. a) teza ultimă și lit. b) NCP, investiți să realizeze prerogativele autorității judecătorești, respectiv funcția publică de polițist cu atribuții de organe de cercetare penală.
Starea de fapt stabilită de instanțele de condamnare, constând în promisiunea făcută coinculpaților C. C. și L. M. “de a interveni pe lângă funcționarii publici și-i va determina” “să pronunțe o soluție favorabilă (dosar nr._ al ÎCCJ – Secția de C. Administrativ și Fiscal)”, ori “de a nu dispune măsura reținerii și să propună parchetului o soluție de neurmărire penală” (dosar nr._/2009 al Direcției de Poliție a municipiului București), acte materiale săvârșite la îndeplinirea obligațiilor asumate față de secunzii, întregesc întocmai conținutul legal al acestei infracțiuni de corupție, astfel cum este descrisă în prezent de art. 291 din legea nouă.
Ca și instanța de fond, instanța de control judiciar apreciază că în cauză nu sunt aplicabile disp.art.6 din Noul Cod penal, privind aplicarea legii penale mai favorabile în privința contestatorului, așa cum se va arăta mai jos:
Problema de drept care a făcut obiectul Deciziei nr.1/19 ianuarie 2015 pronunțată de I.C.C.J. – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală vizează cu totul altă situație decât cea a contestatorului condamnat, mai exact aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procesului, interesând din perspectiva art. 5 Cod penal, caracterul disp. art. 308 Cod penal de cauză, acela de reducere a pedepsei sau de variantă atenuată a infracțiunilor menționate în cuprinsul respectivului text de lege și modul de calculare al termenului de prescripție a răspunderii penale, spre deosebire de situația juridică a condamnatului, care se află în situația prev. de art. 6 Cod penal, fiind condamnat definitiv înainte de . noilor coduri.
Susținerile contestatorului condamnat privind aplicarea dispozițiilor art. 308 NCP, ce reglementează tratamentul sancționator în cazul infracțiunilor de corupție comise de alte persoane, funcționari în sensul art. 175 alin. 2 NCP nu sunt întemeiate.
Faptul că la momentul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență deținea calitatea de senator în Parlamentul României ori coinculpatul C. F. nu a exercitat și atribuții de judecată, în dosarul nr._ aflat pe rolul ÎCCJ – Secția C. Administrativ și Fiscal, sunt lipsite de relevanță juridică întrucât prin hotărârile penale definitive, s-a reținut că având și sprijinul secundului, inculpatul V. C. a traficat exercitarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, în sensul art. 175 alin. 1 lit. a) teza ultimă și lit. b) NCP, deci investiți fiind, pentru realizarea prerogativelor puterii judecătorești (funcții de judecată, respectiv poliție, cu atribuții de organe de cercetare penală).
În plus, nu poate fi ignorat nici faptul că la data săvârșirii faptelor s-a stabilit că inculpatul - complice C. F. nu numai că exercita o funcție pentru realizarea prerogativelor puterii judecătorești, el însuși având calitatea de judecător, dar în calitate de președinte al Secției C. Administrativ și Fiscal, în cadrul unei instanțe judecătorești, îndeplinea și atribuții de organizare, îndrumare și control a activității de judecată, inclusiv acelea determinate în art. 31 și urm. din Regulamentul de funcționare a ÎCCJ adoptat la 21.09.2004 cu completările ulterioare (coordonarea și îndrumarea funcționării sistemului informatic de repartizare aleatorie a cauzelor, repartizarea participării judecătorilor secției și planificarea ședințelor completelor de judecată).
În raport de argumentele arătate pe larg mai sus, este evident că față de contestator nu pot fi aplicate disp.art. 308 din Codul penal, întrucât, aceste dispoziții se referă la faptele săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită permanent ori temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prev.de art.175 alin.2 din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice.
În speță, prin sentința penală de condamnare a contestatorului, așa cum s-a arătat anterior, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că actele materiale menționate au avut ca obiect traficarea atribuțiilor și responsabilităților unor funcționari publici în sensul art. 175 alin. 1 lit. a) teza ultimă și lit. b) NCP, investiți să realizeze prerogativele autorității judecătorești, respectiv funcția publică de polițist cu atribuții de organe de cercetare penală și deci, în mod evident, nu sunt aplicabile în cauză, disp.art.308 din Noul Cod penal, privind comiterea infracțiunii de trafic de influență, în forma atenuată a acesteia.
Prin Decizia nr.6/HP/2014 pronunțată de Î.C.C.J. s-a arătat că scopul reglementării art.6 din Noul Cod penal, este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege care este mai favorabilă.
Principiul legalității pedepselor, impune ca pedeapsa aplicată în baza legii vechi să aibă susținere și în legea nouă, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea aplicabilă potrivit legii noi, mai favorabile.
Prin garantarea principiului legalității se face o individualizare legală a pedepsei, înlăturându-se partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă, fără a face o nouă individualizare judiciară a pedepsei.
În aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art.6 Cod penal, nu interesează faptul că legea nouă prevede mai multe forme atenuate ale infracțiunii sau efecte mai extinse în cazul reținerii circumstanțelor atenuante, ori faptul că acțiunea penală s-ar pune în mișcare la plângerea prealabilă ori alte criterii care sunt aplicabile numai atunci când analiza se face potrivit art.5 din Noul Cod penal, respectiv aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Potrivit Deciziei nr.1/2014 a Î.C.C.J. privind dezlegarea unor chestiuni de drept, determinarea legii mai favorabile în sensul art.6 Cod penal, prin alegerea uneia dintre legile penale succesive, se face potrivit principiului analizei globale a întregului litigiu și nu pe instituții juridice separate, iar în speță, chiar dacă Noul Cod penal prevede un tratament sancționator mai blând, în sensul reducerii limitei maximei speciale a pedepsei, pentru infracțiunile comise de acesta, pedeapsa rezultantă aplicată contestatorului, potrivit legii vechi, nu ar depăși limita maximă a pedepsei rezultante, care s-ar putea aplica în concordanță cu mecanismul acestei decizii.
Concluzionând, în cauză, contestatorului nu-i sunt aplicabile disp.art.308 din Noul Cod penal, privind reținerea în favoarea acestuia a formei atenuante a infracțiunilor de corupție pentru care a fost condamnat, întrucât, așa cum s-a arătat pe larg mai sus, actele materiale comise de acesta au avut ca obiect traficarea atribuțiilor și responsabilităților unor funcționari publici în sensul art. 175 alin. 1 lit. a) teza ultimă și lit. b) NCP, investiți să realizeze prerogativele autorității judecătorești, respectiv funcția publică de polițist cu atribuții de organe de cercetare penală.
De asemenea, făcând aplicarea în cauză a Deciziei nr.1/HP/2014 a Î.C.C.J. privind pașii de urmat în aplicarea disp. art.6 din Noul Cod penal, se constată că pedeapsa rezultantă aplicată contestatorului nu ar depăși pedeapsa rezultantă la care s-ar ajunge prin aplicarea mecanismului prevăzut de această decizie, așa cum s-a arătat mai sus.
În raport de argumentele expuse pe larg anterior, instanța de control judiciar apreciază că în cauză nu sunt aplicabile art.6 din Noul Cod penal, în privința contestatorului, motive pentru care în baza disp.art. 425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, raportat la disp.art. 597 alin.7 și 8 Cod procedură penală, va respinge ca nefondată contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 667 din data de 19 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Văzând și disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul V. C., fiul lui D. și G., născut la data de 21 martie 1965 în București, în prezent deținut în Penitenciarul Găești, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 667 din data de 19 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 30 octombrie 2015.
Președinte Grefier
V. M. E. V.
Red.VM
Tehnored.EV
5 ex./20.11.2015
dos.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
| ← Fals informatic. Art.325 NCP. Decizia nr. 101/2015. Curtea de... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 103/2015.... → |
|---|
