Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 1016/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1016/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 1016
Ședința publică din data de 26 octombrie 2015
Președinte – L. C.
Judecător – F. T.
Grefier – A. Ț.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de partea civilă M. G. D. împotriva sentinței penale nr.313 din data de 13 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, privind pe inculpații O. Ș. și D. G. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelantul parte civilă M. G. D., pentru care a răspuns avocat A. G. D. din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale . nr._ aflată la fila 10 dosar, intimații inculpați O. Ș., D. G. I., intimații părți civile S. Județean de Urgență Ploiești, S. de Ambulanță Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat A. G. D., având cuvântul pentru apelantul parte civilă M. G. D., arată că nu mai are cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat A. G. D., având cuvântul pentru apelantul parte civilă M. G. D., arată că apelul acestuia vizează doar cuantumul daunelor morale acordate și omisiunea acordării cheltuielilor de judecată.
Cu privire la daunele morale, apreciază că suma de 20.000 lei acordată de instanța de fond cu acest titlu, este nejudicioasă față de circumstanțele cauzei. Astfel, din certificatul medico-legal aflat la dosar rezultă că pentru vindecarea părții vătămate au fost necesare 50-55 de zile de îngrijiri medicale, iar în urma loviturilor primite de la cei doi inculpați, partea vătămată a suferit o reducere ortopedică și osteosinteză cu tijă centro-medulară. Deci, a fost vorba despre o intervenție chirurgicală destul de grea. Urmare acestei intervenții chirurgicale, partea vătămate trebuia să suporte și ablația, respectiv îndepărtarea tijei metalice. Din coroborarea acestui act medical cu declarațiile martorilor audiați la instanța de fond, rezultă că partea vătămată urmează să aibă o nouă intervenție chirurgicală de care îi este teamă. Astfel, actele medicale atestă că partea vătămată a suferit destul de mult și va avea de suferit și pe viitor.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de partea civilă, arată că instanța de fond a omis să-i oblige pe cei doi inculpați la plata acestora, deși la fila 218 dosar fond se află chitanța în acest sens.
Solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate, majorarea cuantumului daunelor morale acordate și acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de partea vătămată la instanță de fond. Cu cheltuieli de judecată și în apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului părții civile, desființarea în parte a sentinței atacate, în sensul acordării părților civile a daunelor morale în cuantumul solicitat de aceasta, corespunzător consecințelor agresiunii și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către aceasta.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.313 din data de 13 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în temeiul art.396 alin.2 Cod procedură penală și art.396 alin.10 Cod procedură penală raportat la art.181 alin.1 Cod penal din 1969, inculpatul O. Ș., fiul lui I. și E., născut la data de 10.03.1978 în Ploiești, județul Prahova, CNP:_, domiciliat în comuna Lipănești, ., județul Prahova, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru fapta din data de 19.07.2008.
S-a făcut aplicarea art.71 și 64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal din 1969.
În baza art.81 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni, stabilit în condițiile art.82 Cod penal anterior.
În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal din 1969 cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni.
În temeiul art.396 alin.2 Cod procedură penală și a art.396 alin.10 Cod procedură penală raportat la art.181 alin.1 Cod penal din 1969, inculpatul D. G. I., fiul lui M. și M., născut la data de 08.02.1987 în Ploiești, județul Prahova, CNP_, domiciliat în ., județul Prahova, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru fapta din data de 19.07.2008.
S-a făcut aplicarea art.71 și 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal din 1969.
În baza art.81 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni stabilit în condițiile art.82 Cod penal anterior.
În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal din 1969 cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni.
În baza art.397 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.25 Cod proce3dură penală, art.998-999 cod civil din 1864, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. G. D. și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art.19 și art.20 Cod procedură penală raportat la art.397 alin.1 Cod procedură penală și art.313 din Legea nr.95/2006, s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 1323,14 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate M. G. D., sumă la care urmează a se adăuga dobânda legală de la data producerii accidentului până la plata efectivă.
În baza art.19 și art.20 Cod procedură penală raportat la art.397 alin.1 Cod procedură penală și art.313 din Legea nr.95/2006 s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. Județean de Ambulanță Prahova și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 350,60 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prespitalicești acordate persoanei vătămate M. G. D..
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, inculpații au fost obligați la plata sumei de 1000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr.6591/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpații O. Ș. și D. G. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art.181 alin.1 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în data de 19.07.2008, în jurul orei 0300, inculpații au lovit-o cu pumnii și picioarele pe partea vătămată M. G. D., provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt s-a susținut cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu, certificat medico-legal, declarații parte vătămată, declarații martori, declarațiile inculpaților, proces verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare.
După parcurgerea procedurii de cameră preliminară, prin încheierea pronunțată la data de 08.04.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, precum și legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.6591/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, dispunând începerea judecății.
Judecarea cauzei s-a efectuat în procedură comună, inculpații neprezentându-se la niciun termen în fața instanței, deși au fost citați prin toate modalitățile prevăzute de lege, procedându-se la audierea nemijlocită a martorilor M. A. și S. A. M..
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut că, în data de 19.07.2008, în jurul orei 0300 atât persoana vătămată M. G. D., cât și inculpații O. Ș. și D. G. I. se aflau la discoteca aparținând . localitatea Vâlcănești.
După ce au părăsit incinta discotecii, pe fondul unor neînțelegeri între persoana vătămată M. G. D. și inculpatul O. Ș. au avut loc niște discuții ce au culminat cu lovirea persoanei vătămate cu pumnii și picioarele. La fața locului erau mai multe persoane, iar dintre acestea inculpatul D. G. I., domiciliat în aceeași localitate cu O. Ș., a intervenit în ajutorul acestuia, lovindu-l la rândul său cu pumnii și picioarele pe M. G. D..
Din certificatul medico-legal nr.1831/30.07.2008 rezultă că persoana vătămată M. G. D. a suferit în urma agresiunilor fractură ambele oase gamba dreaptă, TCC minor și contuzii toracice, leziuni traumatice pentru care au fost necesare 50-55 zile de îngrijiri medicale și care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure.
Din declarațiile martorilor oculari audiați în cauză, prima instanță a reținut situația de fapt, de asemenea, reținând în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii menționate. Astfel, probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale și în cursul judecății a creat convingerea instanței de fond că vinovăția a fost stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil, mijloacele de probă fiind suficiente și lămuritoare sub aspectul situației de fapt.
Instanța de fond a constatat că în speță se impune a se aplica principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situațiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă.
Principiul activității legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art.1 alin.(5) că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. În materie penală, art.23 alin.(12) din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.” De la această regulă sunt admise două excepții, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii. Aceste excepții se aplică în situațiile de tranziție determinate de succesiunea legilor penale, atunci când o infracțiune este săvârșită sub imperiul legii penale anterioare însă făptuitorul este urmărit penal, judecat ori execută pedeapsa sub imperiul noii legi penale.
Prima instanță a mai reținut că pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că „Determinarea caracterului „mai favorabil” are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.” Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art.61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011).
Cu privire la limitele speciale de pedeapsă, prima instanță a constatat că este evident favorabilă prevederea din noul Cod penal, art.193 noul Cod penal, prevăzând limite de pedeapsă mai reduse față de vechea reglementare. Însă, cu toate acestea, instanța de fond a considerat că aprecierea cu privire la determinarea legii penale mai favorabile nu trebuie să se raporteze exclusiv la limitele de pedeapsă ci trebuie considerată mai favorabilă legea care în ansamblu (în ce privește condițiile de tragere la răspundere penală, cele privind posibilitatea reținerii unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, posibilitățile de individualizare a executării pedepsei, etc) conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat și nu în mod necesar legea mai favorabilă prin prisma pedepsei din norma de incriminare.
Astfel, în cauza de față se mai impune a se compara reglementarea cu privire la suspendarea condiționată, suspendarea sub supraveghere prevăzute de Codul penal din 1968 cu amânarea aplicării pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de noul Cod penal, având în vedere că inculpații nu au antecedente penale și nu se impune condamnarea acestora la o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim privativ de libertate.
În ceea ce privește analiza comparativă a dispozițiilor referitoare la suspendarea condiționată din reglementarea actuală cu cele privind amânarea aplicării pedepsei, instanța de fond a apreciat că se impune concluzia potrivit cu care suspendarea condiționată a executării pedepsei este mai favorabilă, prin prisma condițiilor legale de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenului de încercare sunt substanțial mai restrânse). Singurul element prin prisma căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă cu privire la amânarea executării pedepsei este durata termenului de încercare, însă prima instanță a apreciat că acest element este insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă.
Astfel, făcând o analiză de ansamblu a prevederilor din legile penale succesive, instanța de fond a constatat că prevederile Codului penal din 1968 sunt mai favorabile inculpaților.
Având în vedere că, prin Decizia nr.265/6 mai 2014 publicată ȋn M.Of 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 din actualul Cod penal, în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravine dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art.61 alin.(1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și s-a pronunțat in sensul că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, prima instanță a considerat ca lege mai favorabilă pentru inculpații O. Ș. și D. G. I. Codul penal 1969.
A mai constatat instanța de fond că, în drept, fapta inculpaților O. Ș. și D. G. I. care în data de 19.07.2008 în jurul orelor 0300 au lovit-o cu pumnii și picioarele pe partea vătămată M. G. D., provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal din 1969.
Urmarea imediată, constă în vătămarea integrității fizice a persoanei vătămate.
În baza materialului probator administrat, prima instanță a reținut existența legăturii de cauzalitate între elementul material al laturii obiective și urmarea imediată.
Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a constatat că inculpații au acționat cu intenție directă, în sensul art.16 alin.3 lit.a Cod penal din 1969, având reprezentarea faptelor sale și a consecințelor păgubitoare cu privire la fapta săvârșită contra patrimoniului părții vătămate, urmărind acest rezultat.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.396 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpat există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunea reținută în sarcina acestora, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 al.1 Cod penal și a ținut seama, în acest sens, de limitele de pedeapsă fixate în textul de incriminare, de gradul de pericol social concret al infracțiunii având în vedere circumstanțele reale ale faptei și împrejurările săvârșirii acesteia, de modalitatea de comitere a infracțiunii, precum și circumstanțele personale ale inculpaților.
În cadrul procesului de individualizare a sancțiunii penale, instanța de fond a apreciat că activitatea infracțională trebuie raportată nu numai la pericolul social concret al faptei comise, dar și la urmările ei (în speță urmarea imediată fiind vătămarea integrității fizice a persoanei vătămate), la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită, precum și la orice element de natură să caracterizeze persoana infractorului, inculpații nefiind cunoscuți cu antecedente penale. În conformitate cu aceste criterii, prima instanță a apreciat că fapta inculpaților prezintă un pericol social mediu. În consecință, în temeiul art.396 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.181 alin.1 Cod penal 1969, i-a condamnat pe inculpații O. Ș. și D. G. I. la pedepse de câte 1 an și 2 luni închisoare fiecare, pentru fapta din data de 19.07.2008.
Instanța de fond a apreciat că aplicarea unor astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a reținut că, potrivit art.71 alin.2 Cod penal, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 litera a, b și c Cod penal intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii. Totuși, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și art.3 din Protocolul nr.1 din Convenție, în principiu prin hotărârea pronunțata în cauzele Hirst v.Marea Britanie și S. și Parcalab v. România, jurisprudență cu caracter general - obligatoriu potrivit art.20 din Constituție raportat la art.46 din Convenție, instanța de fond a interzis inculpatului doar acele drepturi prev. de art.64 Cod penal față de care inculpatul s-a făcut nedemn de a le mai exercita.
Astfel, față de pericolul social dovedit în săvârșirea faptei și față de persoanele inculpaților, așa cum acestea au fost reținute, prima instanță a apreciat că aceștia sunt nedemni de a mai exercita drepturile prev. de art.64 lit.a și b, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și cel de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
În consecință, a interzis inculpaților drepturile prev. de art.71, 64 lit.a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acestora în regim de detenție, aplicarea pedepselor fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpaților, care pot fi reintegrați social și reeducați și fără izolare în regim privativ de libertate.
Prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 alin.1 Cod penal 1969, respectiv pedeapsa aplicată este de 1 an și 2 luni închisoare, așadar o pedeapsă mai mică de 3 ani închisoare; inculpații nu au antecedente penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar; experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, fiind apreciate de instanța de fond ca fiind suficiente pentru a-i determina pe inculpați să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.
Având în vedere aceste aspecte, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor de 1 an și 2 luni închisoare, conform art.81 alin.1 Cod penal din 1969 pe durata unor termene de încercare de 3 ani și 2 luni, conform art.82 din Codul penal 1969.
Prima instanță a mai reținut că pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, astfel că a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, în baza art.71 alin.5 Cod penal 1969.
De asemenea, a atras atenția inculpaților asupra disp. art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, având în vedere că răspunderea penală nu exclude răspunderea civilă, prima instanță a admis acțiunea civilă exercitată în cauză împotriva inculpaților, apreciind ca fiind întrunite în mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, a reținut incidența art.998 Cod civil, care prevede că orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Raportat la prevederile art.998-999 Cod civil, prima instanță a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de acordare a despăgubirilor solicitate de partea vătămată - parte civilă M. G. D.: fapta ilicită – infracțiunea săvârșită de către inculpat; prejudiciul cert și nereparat încă; legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, vinovăția stabilită în forma intenției. Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, prin reprezentant cu suma de 10.000 euro, reprezentând daune morale.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale către partea civilă, instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită – infracțiunea săvârșită de inculpat, prejudiciul este cert și nereparat încă, și constă în consecința negativă, din punct de vedere psihic, suferită de partea civilă ca urmare a atingerii aduse dreptului la vieții, integrității corporale și sănătății, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, vinovăția fiind stabilită sub forma intenției directe.
Sub aspectul prejudiciului moral, prima instanță a reținut că acesta decurge din traumele psihice suferite de către partea civilă, cauzate de suferințele psihice provocate ca urmare a leziunilor suferite, care au afectat în mod negativ participarea acestuia la viața socială și de familie, comparativ cu situația anterioară săvârșirii faptei ilicite de către inculpat.
În privința reparării prejudiciului instanța de fond a reținut că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, însemnând că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cesans), pentru prejudiciile previzibile și pentru cele neprevizibile, conform art.1084 și 1085 Cod civil.
În materia daunelor morale, instanța de fond a reținut că principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate pecuniar. În schimb, se poate acorda o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.
Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, instanța de fond a apreciat că, în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, reținând și practica judiciară în domeniu și statuând în echitate, suma de 20.000 de lei constituie o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă, obligând inculpații, în solidar, la plata către aceasta a sumei menționate.
De asemenea, în baza art.19 și art.20 Cod procedură penală raportat la art.397 alin.1 Cod procedură penală și art.313 din Legea nr.95/2006, prima instanță a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești, constituit parte civilă în cauză și a obligat inculpații, în solidar, la plata către acesta a sumei de 1323,14 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate M. G. D., sumă la care urmează a se adăuga dobânda legală de la data producerii accidentului până la plata efectivă.
Totodată, în baza art.19 și art.20 Cod procedură penală raportat la art.397 alin.1 Cod procedură penală și art.313 din Legea nr.95/2006, prima instanță a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. Județean de Ambulanță Prahova și i-a obligat pe inculpați în solidar la plata către aceasta a sumei de 350,60 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prespitalicești acordate persoanei vătămate M. G. D..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel partea civilă M. G. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.
În motivarea apelului, parte civilă M. G. D. a arătat, prin apărătorul ales, că apelul vizează doar cuantumul daunelor morale acordate și omisiunea acordării cheltuielilor de judecată efectuate.
Cu privire la daunele morale, a arătat că apreciază că suma de 20.000 lei este nejudicioasă față de circumstanțele cauzei. Astfel, din certificatul medico-legal aflat la dosar rezultă că pentru vindecarea sa au fost necesare circa 50-55 de zile de îngrijiri medicale, iar în urma loviturilor primite de la cei doi inculpați a suferit o reducere ortopedică și o osteosinteză cu tijă centro-medulară. Prin urmare, este vorba despre o intervenție chirurgicală destul de grea, în urma căreia trebuie să suporte și ablația, respectiv îndepărtarea tijei metalice. Din coroborarea actului medical cu declarațiile martorilor audiați la instanța de fond, rezultă că partea vătămată urmează să aibă o nouă intervenție chirurgicală de care îi este teamă, iar actele medicale atestă că a suferit destul de mult și va avea de suferit și pe viitor.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, arată că instanța de fond a omis să-i oblige pe cei doi inculpați la plata acestora, deși la fila 218 din dosarul de fond se află chitanța cu care dovedește plata acestor cheltuieli.
Curtea, examinând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, potrivit dispozițiilor art.420 alin.8 C.pr.pen., în raport de criticile invocate de apelant, dar și din oficiu sub toate aspectele, constată că apelul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reține că situația de fapt a fost stabilită în mod corect de prima instanță pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și direct de instanța de fond, așa cum acestea au fost prezentate pe larg mai sus.
Din aceste probe, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, certificatul medico-legal nr.1831/30.07.2008 eliberat de S. Medico-Legal Ploiești, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor P. C. R., M. A., S. A. M. și T. I., declarațiile învinuiților, rezultă că în noaptea de 18/19.07.2008, în jurul orei 0300, persoana vătămată M. G. D. și inculpații O. Ș. și D. G. I. se aflau la discoteca aparținând . localitatea Vâlcănești. La un moment dat au părăsit incinta discotecii și, pe fondul unor neînțelegeri între persoana vătămată și inculpatul O. Ș., au avut loc unele discuții, care au culminat cu lovirea persoanei vătămate de către cei doi inculpați, cu pumnii și picioarele. În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit fracturi la ambele oase de la gamba dreaptă, TCC minor și contuzie toracică, aceste leziuni necesitând circa 50-55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, potrivit certificatului medico-legal nr.1831/30.07.2008 eliberat de S. Medico-Legal Ploiești. Partea vătămată a avut membrul inferior drept imobilizat cu aparat gipsat femuro-podal, iar la data de 22.07.2008 a avut loc o reducere ortopedică și osteosinteză cu tijă centromedulară.
Având în vedere urmările produse asupra sănătății părții vătămate și procedurile pe care aceasta a fost nevoită să le suporte, respectiv durerea specifică leziunii, perioadele de spitalizare și de imobilizare a membrului inferior, apoi de deplasare anevoioasă în condiții de atenție sporită, precum și numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, Curtea apreciază că fapta săvârșită de inculpați a fost de natură a-i crea acesteia o stare de disconfort și de suferință pe o perioadă relativ lungă și, prin urmare, i-a produs un prejudiciu moral ce se impune a fi reparat în totalitate, astfel că suma acordată de instanța de fond, de 20.000 lei, este insuficientă, suma de 40.000 lei fiind îndestulătoare pentru repararea prejudiciului moral, fără însă a fi exagerată.
Curtea mai reține că la termenul de judecată din data de 15.01.2015, când instanța de fond a acordat cuvântul în dezbateri, avocatul ales al părții vătămate a solicitat și cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător ales (fila 223 dosar fond), iar la dosar a fost depusă chitanța emisă pentru acest onorariu (fila 218 dosar fond).
În aceste condiții, Curtea apreciază că se impune admiterea apelului declarat de partea vătămată și sub acest aspect, onorariul total plătit de partea vătămată fiind de 3.000 lei, respectiv 2.000 lei la instanța de fond și 1.000 lei la instanța de apel, așa cum rezultă din dovada depusă la fila 11 în dosarul din apel.
Față de aceste considerente, în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de partea civilă M. G. D. împotriva sentinței penale nr.313/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, pe care o va desființa în parte, în sensul că va majora suma pe care inculpații O. Ș. și D. G. I. au fost obligați în solidar să o plătească părții civile M. G. D., cu titlu de daune morale, de la 20.000 lei la 40.000 lei.
În temeiul art.276 Cod procedură penală, inculpații O. Ș. și D. G. I. vor fi obligați să plătească părții civile suma totală de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător ales, respectiv câte 1.500 lei fiecare inculpat.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței și, în baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de partea civilă M. G. D., domiciliat în ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr.313/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, pe care o desființează în parte, în latură civilă și în consecință:
Majorează suma pe care inculpații O. Ș., fiul lui I. și E., născut la data de 10.03.1978 în Ploiești, județul Prahova, CNP:_, domiciliat în comuna Lipănești, ., județul Prahova, și D. G. I., fiul lui M. și M., născut la data de 08.02.1987 în Ploiești, județul Prahova, CNP:_, domiciliat în comuna Lipănești, ., județul Prahova, au fost obligați în solidat să o plătească părții civile M. G. D., cu titlu de daune morale, de la 20.000 la 40.000 lei.
Obligă inculpații O. Ș. și D. G. I. să plătească părții civile 3.000 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu apărător ales, câte 1.500 lei fiecare.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.10.2015.
Președinte, Judecător,
L. C. F. T.
Grefier,
A. Ț.
Red./Th.-LC/AȚ
9 ex./18.11.2015
Dosar fond –_ Judecătoria Ploiești
Judecător fond – I. B.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1014/2015. Curtea... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
