Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 826/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 826/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-09-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
Decizia nr.826
Ședința publică din data de 19 septembrie 2015
Președinte: - N. R. A.
Judecător: - C. G.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror: - M. I.
S-a luat în examinare cauza penală de față având ca obiect apelurile declarate de inculpatul P. I., fiul lui C. și E., născut la data de 09 august 1964 domiciliat în ., județul Prahova și partea civilă B. C., domiciliat în comuna Starchiojd, ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr.129/08.06.2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M..
Prin această sentința inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe și a fost obligat la plata de daune morale.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-parte civilă B. C. personal, lipsind apelantul-inculpat P. I. pentru care a răspuns avocat ales M. G. din cadrul Baroului Prahova.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, dispune modificarea citativului, în sensul că au calitatea de apelant în prezenta cauză atât inculpatul, cât și partea, civilă care din eroare a fost citat cu calitatea de intimat.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea reține că apelul declarat de inculpatul P. I. a fost trimis prin fax și înregistrat la 23.06.2015 cu semnătura președintelui Judecătoriei Vălenii de M., data la care a fost expediat fax-ul fiind 22 iunie 2015, recepționat la Judecătoria Vălenii de M. la ora 19,24.
Avocat G. M. având cuvântul pentru apelantul-inculpat, susține că la jumătatea lunii iunie inculpatul a fost implicat într-o altercație care a necesitat 85 de zile spitalizare la Ploiești, în ultima săptămână a fost transferat la București unde își continuă tratamentul. Față de aceste argumente solicită amânarea cauzei întrucât clientul său dorește să fie prezent în sala de ședință la judecata apelului.
Totodată, urmează să depună la dosar înscrisuri care ar putea ajuta în cauză. Motivele de apel vizează martorii audiați în instanța de fond, între aceștia și inculpat există o evidentă sare conflictuală mult mai veche dovedită prin înscrisurile depuse. Dorește să suplimentarea probatoriilor cu audierea altor martori pentru a demonstra existența acestei stări conflictuale de o perioadă mare de timp.
Apelantul-parte civilă B. C. având personal cuvântul, consideră că nu mai sunt necesare noi probe. De asemenea nu se impune acordarea unui nou termen pentru ca inculpatul să fie prezent în fața instanței de apel. Depune la dosar în note scrise, două plângeri penale formulate de alte persoane împotriva apelantului-inculpat și un bon fiscal reprezentând c/valoare transport.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, susține că fiind primul termen de judecată în fața instanței de control judiciar nu se opune la acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării.
Avocat G. M. având cuvântul a mai precizat că dacă s-ar amâna cauza, la termenul viitor va depune înscrisuri temeinicie raportate la starea de sănătate a inculpatului.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererii de acordare a unui nou termen, instanța de apel apreciază că este nejustificată această solicitare întrucât în prezenta cauză inculpatul apelant este reprezentat de un apărător ales, prezența sa obligatorie în fața instanței de apel nu este reglementată, iar în ceea ce privește motivele de apel, se va consemna în încheierea de ședință, drept pentru care respinge cererea de amânare.
Avocat G. M. solicită încuviințarea probei cu audierea a doi martori pentru a demonstra situația evident conflictuală între martorii care au fost audiați pentru partea vătămată și inculpatul din această cauză și încă un martor pe situația de fapt care la instanța de fond nu s-a putut prezenta. Poate preciza numele celor doi martori vis-a-vis de situația conflictuală, dar nu îl poate indica pe al martorului pe situația de fapt. Acesta era motivul pentru care a solicitat un nou termen, pentru ca inculpatul să-i aducă înscrisuri în acest sens.
Sub aspectul probei solicitate de apărătorul apelantului-inculpat, apelantul parte civilă B. C. arată că nu este de acord întrucât nu există nicio stare conflictuală între martori și inculpat. Se opune admiterii probei.
Avocata G. M. a precizat, în replică, că la dosarul de fond sunt depuse trei plângeri în ultimele 12 luni făcute de martorii din dosar, împotriva inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că probatoriul administrat de instanța de fond este complet și nu se impune suplimentarea lui și solicită respingerea cererii de audiere a martorilor.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma solicitării de completare a probatoriilor în apel, instanța de apel apreciază că cererea de încuviințare a probei cu martori excede obiectului cauzei, fiind o probă inutilă având în vedere ce anume s-a solicitat a fi dovedit. În consecință respinge proba cu martori solicitată.
Avocat G. M. având cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pentru a putea dovedi că altercația din iunie a fost orchestrată de partea vătămată (sunt înscrisuri la poliție, unde se fac cercetări, dosarul nu este finalizat sunt doar presupuneri).
Apelantul-parte civilă B. C. solicită respingerea acestei cereri.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu sunt utile cauzei.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, reține că instanța de apel este sesizată cu fapta și persoana arătată în actul de sesizare, astfel încât solicitarea de încuviințare a probei cu înscrisuri sub aspectul unei altercații ulterioare care nu formează obiectul prezentei cauze nu poate fi primit de instanța de apel.
Avocat G. M. pentru apelantul-inculpat P. I., apelantul-parte civilă B. C. și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul declară că nu mai sunt alte chestiuni de discutat .
Curtea, luând act că părțile nu mai au excepții de invocat și nici cereri de formulat, potrivit art. 420 alin.6 din Noul Cod de proc. penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelurilor.
Avocat G. M. având cuvântul pentru apelantul-inculpat P. I. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței de fond și față de înscrisurile depuse la dosar solicită să se constate că există o situație conflictuală evidentă, cunoscută de întreaga localitate. Nu este posibilă ca în urmă cu 3 -4 luni o persoană să facă plângeri penale împotriva altei persoane, apoi să fie martor împotriva acelei persoane. Nu sunt oportuni declarațiile acelor persoane.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond achitarea inculpatului, iar în subsidiar aplicarea unei amenzi pecuniare în limite cât mai mici.
Apelantul-parte civilă B. C. solicită admiterea apelului său astfel cum a fost formulat, să se constate că inculpatul se află la treia abatere față de el, este cunoscut în localitate ca o persoană violentă, ulterior a mai lovit alte două persoane cu care se judecă în prezent. Consideră că se impune ca inculpatul să fie condamnat la pedeapsa închisorii. În latură civilă solicită admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.
Cu privire la apelul declarat de inculpat apreciază că acesta este tardiv.
Avocat G. M. solicită respingerea apelului declarat de partea vătămată ca nefundat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelurilor declarate de inculpat și de partea civilă ca nefondate, hotărârea apelată fiind legală și temeinică.
Instanța de fond reținând printr-o justă evaluare a probatoriului administrat în cauză existența infracțiunii de lovire săvârșită la data de 7.09.2013 de către inculpatul P. I. care l-a agresat pe persoana vătămată B. C. cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat un număr de 8-9 zile îngrijiri medicale.
Fapta este pe deplin probată, din probele administrate rezultând existența ei și săvârșirea cu vinovăție de către inculpat, probatoriu constând în plângerea și declarațiile persoanei vătămate, acte medico-legale și depozițiile martorilor, acestea coroborându-se și conturând fără nici un dubiu vinovăția inculpatului.
Și în latură penală și în latură civilă hotărârea atacată este legală, pedeapsa stabilită de instanța de fond fiind corect individualizată prin prisma criteriilor prevăzute de textele legale, neimpunându-se nici aplicarea unei sancțiuni penale mai blânde dar nici majorarea pedepsei aplicate și nici schimbarea modalității de executare, așa cum a solicitat partea civilă. În latură civilă, cuantumul daunelor morale au fost just dimensionate, apte să acopere prejudiciul cauzat părții civile.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr129/08 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în temeiul art.180 al.2 Codul penal din 1969 cu aplic.art.5 Noul Cod penal inculpatul P. I. - fiul lui C. și E., născut la data de 09.08.1964 în ., domiciliat în ., jud.Prahova, fără antecedente penale, CNP_, a fost condamnat la o pedeapsă de: 3(trei) luni închisoare.
În temeiul art.71 al.1,2 Codul penal din 1969 inculpatului i s-au interzis drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b Codul penal din 1969.
În temeiul art.81 Codul penal din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 3 luni, care constituie termen de încercare potrivit art.82 Codul penal din 1969.
Conform art.71 al.5 Codul penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art.359 Codul de procedură penală din 1969 s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Codul penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare.
În temeiul art.397 al.1 rap.la art.19 al.1 și 5 C.pr.pen. s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. C. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale.
S-a respins ca nedovedită cererea privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale și în temeiul art.274 al.1 C.pr.pen. acesta a fost obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.276 al.1 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 1.038 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. nr.2385/P/2013 din 25 septembrie 2014 a fost trimis în judecată inculpatul P. I., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violente, prev.de art. 180 alin. 2 cod penal cu aplicarea art. 5 noul cod penal.
S-a reținut prin actul de sesizare că la data de 11 noiembrie 2013, persoana vătămată B. St. C. a formulat plângere penală prealabilă sesizând faptul că, în seara zilei de 7 septembrie 2013, în timp ce se afla în incinta magazinului numitului B. G. din ., a fost lovit cu pumnul în față de inculpatul P. I., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 1508/9 septembrie 2013.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, a fost audiat inculpatul si martorii B. G., T. G., F. N., F. M..
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut faptul că la data de 07.09.2013 inculpatul P. I. a lovit pe persoana vătămată B. C. cu pumnul în zona feței, provocându-i acesteia leziuni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr.1508/09.09.2013 eliberat de S.M.L. Ploiești.
Persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea a 9 zile în care acesta nu a putut presta activități remunerate, precum și cu suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale.
Din coroborarea probelor administrate în cauză prima instanță a reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de lovire prev.și ped.de art.180 al.2 Codul penal din 1969 cu aplic.art.5 Noul Cod penal, text de lege enunțat în ședință publică și în baza căruia acesta va fi condamnat.
La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere prevederile art.72 Codul penal din 1969.
Pentru fapta săvârșită instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii. Având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea efectivă a acesteia, în temeiul art.81 Codul penal din 1969 instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată compusă din cuantumul pedepsei aplicată, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.
Conform art.71 al.5 Codul penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art.359 Codul de procedură penală din 1969 s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Codul penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare.
În baza art.397 rap.la art.19 al.1 și 5 C.pr.pen. s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de parte civilă B. C. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale. Cererea privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale a fost respinsă ca nedovedită.
În temeiul art.274 al.1 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în conformitate cu art.276 al.1 C.pr.pen. la plata către parte civilă a sumei de 1.038 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apeluri, în termenul legal, inculpatul P. I. și partea civilă B. C., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În calea de atac promovată de inculpatul P. I. sentința a fost criticată în prinbcipal pentru nelegalitate sub aspectul greșitei condamnări susținându-se că probele administrate nu fac dovada completă a vinovăției inculpatului și că instanța de fond nu a administrat toate mijloacele de probă necesare și utile în cauză, iar în subsidiar, au fost formulate critici privitoare la netemeinicia sentinței, sub aspectul greșitei individualizări a acesteia, susținându-se că pedeapsa aplicată este exccesivă raportat la pericolul social concret al infracțiunii și persoana inculpatului.
S-a solicitat în principal, completarea probatoriilor în calea de atac, cerere respinsă de instanța de control judiciar potrivit considerentelor reliefate în partea introductivă a prezentei decizii, precum și în urma reaprecierii probelor administratre, achitarea inculpatului, iar în subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei prin reducerea duratei acesteia sau prin stabilirea unei pedepse pecuniare, într-o limită cât mai mică.
Apelantul parte civilă B. C. a criticat hotărârea atât în latură penală cât și în latură civilă, susținând sub un prim aspect că în privința laturii penale, pedeapsa a fost greșit individualizată sub aspectul modalității de executare, în cauză impunându-se executarea efectivă în regim privativ de libertate și nu suspendarea condiționată a executării pedepsei, atâta vreme cât inculpatul este cunoscut în comunitatea locală ca o persoană cu un comportament violent.
În latură civilă s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins solicitarea părții civile de acordarea a despăgubirilor civile, care includ cheltuielile efectuate cu deplasarea martorilor și cu deplasarea proprie la instanță, precum și la organele de cercetare penală, estimată la suma de 2000 lei, solicitându-se de asemenea, obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale pentru suferința pricinuită prin comiterea faptei.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale în materie, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelurile declarate nu sunt fondate, după cum se va arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță, din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpatul apelant a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către inculpat.
Au fost avute astfel în vedere plângerea și declarațiile persoanei vătămate constituită parte civilă în procesul penal B. C., certificatul medico-legal nr.1508/09.09.2013 eliberat de S.M.L. Ploiești, depozițiile martorilor F. N., F. M., T. G. și B. G., declarațiile inculpatului, fișa de cazier judiciar a acestuia.
Pe baza acestor mijloace de probă, în mod corect s-a reținut și rezultă că la 07.09.2013, între inculpat și persoana vătămată a avut loc un incident desfășurat în incinta unui magazin din ., derulat în contextul în care, pe fondul neînțelegerilor dintre inculpatul apelant P. I. și martorul F. N., prezent în magazin, inculpatul a avut reprezentare faptului că persoana vătămată ar fi înregistrat, prin mijloace tehnice, discuția pe care a purtat-o cu martorul F. N..
În aceste împrejurări, inculpatul a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu pumnii și picioarele producându-i o contuzie cranio-facială, o plagă contuză a buzei inferioare și o contuzie a hipocondrului drept, leziuni constatate prin certificatul medico-legal aflat la fila 11 dosar urmărire penală, care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Curtea constată că încadrarea juridică a faptei comise de apelantul inculpat este legală, iar soluția de condamnare a acestuia pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă legal administrate în decursul urmăririi penale, coroborate cu cele administrate în faza cercetării judecătorești.
Examinând prima critică formulată în calea de atac declarată de inculpat, aceea privitoare la greșita condamnare a inculpatului, ca efect al eronatei aprecieri a probelor ori a insuficienței acestora, Curtea apreciază această critică neîntemeiată, întrucât la primul grad de jurisdicție au fost administrate în totalitate mijloacele de probă necesare, utile și concludente în cauză, astfel cum acestea au fost evidențiate în precedent, fără a se impune completarea acestora, câtă vreme solicitarea de completare nu se referă la aspecte care privesc derularea propriu-zisă a incidentului, ci, dimpotrivă, la aspecte ulterioare ori anterioare acestuia, care se referă la un incident ulterior celui dedus judecății ori la o pretinsă stare conflictuală a martorilor audiați la instanța de fond, în raport cu inculpatul.
Or, așa cum s-a apreciat de către Curtea și la momentul deliberării în privința cererii de completare a probelor formulată de apelantul inculpat, nici audierea unor alți martori care să releve o stare conflictuală între martorii deja audiați, pe de o parte, și inculpat, pe de altă parte, și nici administrarea unor alte probe referitoare la evenimente ulterioare săvârșirii faptei deduse judecății nu reprezintă un element de fapt care să servească la constatarea existenței sau inexistenței faptei, așa cum prevede art. 97 alin. 1 teza 1 cod procedură penală, pentru a se putea dispune, în condițiile legii, completarea probelor în apel, potrivit art. 420 alin. 5 cod procedură penală.
Dimpotrivă, mijloacele de probă administrate la urmărirea penală și readministrate la primul grad de jurisdicție, a căror legalitate inculpatul nu a contestat-o deoarece, potrivit încheierii judecătorului d cameră preliminară de la data de 17 februarie 2015, nu a formulat cereri ori excepții în legătură cu efectuarea actelor de urmărire penală ori cu legalitatea probelor din etapa urmăririi penale, sunt în măsură să conducă pe deplin la lămurirea deplină a situației de fapt și a obiectului judecății, așa cum acesta este definit de art. 371 cod procedură penală.
Or, din depozițiile martorilor oculari F. N., F. M. și B. G., aflați în acel moment în magazinul în care a avut loc incidentul, reiese incontestabil că, înfuriat de bănuiala că ar fi fost înregistrat prin intermediul telefonului mobil care sunase, inculpatul apelant P. I. a inițiat o agresiune fizică împotriva persoanei vătămate B. C., pe care a lovit-o de mai multe ori cu pumnii și picioarele, ceea ce a condus la producerea leziunilor traumatice constatate prin certificatul medico-legal, care a evidențiat fără dubiu și mecanismul de producere, acela al lovirii directe cu corpuri dure.
În aceste condiții, Curtea subliniază că nu se poate pune la îndoială concludența probelor administrate la primul grad de jurisdicție și cu atât mai puțin legalitatea acestora, așa încât constatând că existența faptei și comiterea ei cu vinovăție de către inculpat sunt în afara oricărui dubiu rezonabil, potrivit art. 103 alin. 2 cod procedură penală, reține că soluția de condamnare este justă, fiind pe deplin confirmată probator de depozițiile martorilor oculari, care se coroborează cu certificatul medico-legal și cu plângerea și declarațiile persoanei vătămate.
Critica referitoare la greșita condamnare este așadar apreciată ca nefondată, iar referitor la cea care privește individualizarea pedepsei, și aceasta este de asemenea apreciată ca nefondată, câtă vreme instanța de fond a procedat la o corectă alegere a pedepsei dintre cele alternativ prevăzute de lege, cât și la o judicioasă proporționalizare a acesteia, atât sub aspectul duratei, cât și a modalității de executare.
Astfel, sub acest aspect Curtea notează, în primul rând, că, întrucât de la săvârșirea faptei – 07.09.2013 și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege penală nouă și anume Codul Penal aprobat prin Legea 286/2009, intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, instanța de fond a realizat o corectă aplicare a disp. art. 5 alin. 1 din Noul Cod, care reglementează aplicarea legii mai favorabile, care a fost efectuată la primul grad de jurisdicție conform deciziei nr. 265/06 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, care a stabilit ca dispozițiile art.5 cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fiind identificată în mod global ca fiind favorabile dispozițiile Codului penal din 1969.
Astfel, Curtea observă că au fost respectate în întregime criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și 72 cod penal din 1969 (lege penală mai favorabilă inculpatului) luându-se în considerare gradul de pericol social concret al infracțiunii, reliefat de modul și împrejurările de comitere și în special de gravitatea leziunilor produse victimei infracțiunii, cât și conduita inculpatului, care, potrivit fișei de cazier judiciar de la fila 24 dosar urmărire penală, nu se află la primul conflict cu legea penală, întrucât i-a mai fost aplicată anterior săvârșirii prezentei fapte, mai exact în anul 2012, o sancțiune administrativă de către procuror tot pentru comiterea unei infracțiuni de lovire.
Este adevărat că la dosar a fost depusă și o ordonanță a procurorului din data de 04.08.2014 (filele 44-48 dosar fond), din examinarea căreia rezultă că au fost efectuate cercetări privitor la un incident violent desfășurat tot anterior prezentei fapte, mai exact la data de 16/17.06.2012, în care au fost implicați inculpatul apelant și alte persoane, însă, Curtea învederează că, în legătură cu această faptă, s-a dispus clasarea de către procuror, nefiind așadar antrenată răspunderea penală a inculpatului, pentru a se putea reține un antecedent penal al acestuia.
Pe de altă parte, se mai reține și faptul că un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru reeducarea inculpatului, iar pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul avute în vedere de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.
Ținând seama de aceste criterii, Curtea constată că, în speță, față criteriile definite de art. 72 cod penal din 1969, pedeapsa stabilită de instanța de fond a fost judicios aleasă dintre cele alternativ prevăzute de lege, și corect proporționalizată, fără a se impune nici reducerea duratei acesteia, ori aplicarea pedepsei alternative a amenzii, astfel cum solicită inculpatul apelant, și nici schimbarea modalității de executare prin dispunerea executării prin privare de libertate, astfel cum solicită partea civilă apelantă, acțiunea penală fiind așadar corect rezolvată sub acest aspect, iar criticile formulate de ambele părți fiind apreciate ca nefondate.
Nici în privința soluționării acțiunii civile alăturate celei penale nu se impun a fi operate reformări, deoarece instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.19 alin.1 Cod procedură penală care statuează că acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, precum și a disp. art.19 alin.5 cod procedură penală care stabilesc că „repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile.”
Prin urmare, alăturat răspunderii penale, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, ca o sancțiune specifică dreptului civil, este aplicabilă pentru săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, prin întrunirea cumulativă a condițiilor reglementate de art. 1.357 – 1.371 din actualul Cod civil.
Aceste condiții ce reglementează repararea prejudiciului moral nepatrimonial, ca o componentă a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, sunt în mod cumulativ îndeplinite în speță, cu observarea în egală măsură, că persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal nu a administrat dovezi sub aspectul prejudiciului patrimonial produs prin comiterea faptei, iar din acest punct de vedere acordarea de despăgubiri materiale nu poate fi efectuată, câtă vreme nu au fost respectate dispozițiile legii civile despre care s-a făcut vorbire mai sus și care instituie obligativitatea administrării de probe din care să rezulte întinderea prejudiciului și caracterul cert al acestuia.
Așa fiind, critica apelantului parte civilă care privește întinderea despăgubirilor civile nu este fondată, iar sub aspectul daunelor morale, se reține că jurisprudența și doctrina de specialitate au evidențiat faptul că în stabilirea întinderii dezdăunării acordate sub forma daunelor morale, deși nu există criterii normative exprese, cu toate acestea, urmează a fi luate în calcul o . criterii definitorii determinate după cum urmează: importanța valorii lezate, personalitatea victimei pusă în evidență inclusiv prin reperul vârstei acesteia, situația profesională și poziția socială a victimei, gravitatea și intensitatea durerilor fizice și a celor psihice, repercusiunile prejudiciului asupra situației sociale a victimei ori a succesorilor acesteia în plan profesional și familial, existența și afectarea unor legături familiale strânse ori de afecțiune între victimă și anumite persoane, gradul de culpă al victimei, dacă există, și nu în ultimul rând, criteriul echității consfințit în mod determinant prin deciziile adoptate de Curtea Europeană, care, acordă preeminență satisfacției echitabile, astfel încât, aceasta să aibă și să producă în mod necesar efecte compensatorii.
Din acest punct de vedere, se mai remarcă faptul că, între criteriile care guvernează această materie, un rol esențial revine criteriului importanței prejudiciului moral, sub aspectul importanței valorilor lezate, așa încât, în aprecierea importanței prejudiciului moral, trebuie avute în vedere vârsta, profesia, funcția, personalitatea, nivelul de pregătire și de cultură generală al victimei, tocmai pentru că fiecare individ acordă o valorilor o prețuire diferită în funcție de aspirațiile sale.
În considerarea acestor aspecte, s-a subliniat în mod constant că, în raport de criteriul echității, indemnizarea destinată reparării prejudiciului moral trebuie să fie justă, echitabilă, dar nu exagerată.
Realizând o aplicare concretă, practică a acestor criterii, Curtea apreciază că, în raport de consecințele vătămătoare produse victimei, suma stabilită la primul grad de jurisdicție este îndestulătoare, fiind aptă să contribuie la acoperirea justă și integrală a prejudiciului moral nepatrimonial produs prin afectarea dreptului la sănătate și integritate fizică, dezdăunarea având integral caracter compensatoriu fără a conduce la încălcarea principiului evitării îmbogățirii fără justă cauză.
Cât privește critica părții civile în legătură cu acordarea cheltuielilor judiciare ocazionate cu deplasarea sa și a martorilor, la instanța de fond, Curtea reține că aceste cheltuieli judiciare au fost acordate în raport de probele administrate, respectiv de cele 3 chitanțe aflate la filele 49, 50 și 51 dosar fond, neexistând dovezi suplimentare la dosar, așa încât nici din acest punct de vedere nu pot fi efectuate reformări ale sentinței atacate.
În raport de considerentele expuse, Curtea,apreciind ca legală și temeinică sentința atacat, va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpat și de partea civilă, conform art. 421 pct. 1 lit. b cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelantul inculpat P. I., fiul lui C. și E., născut la data e 09.08.1964, domiciliat în Starchiojd, nr.167, județul Prahova și de apelantul parte civilă B. C. domiciliat în comuna Starchiojd, ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 129/08.06.2015 pronunțate de Judecătoria Vălenii de M. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanții la plata sumei de 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2015.
Președinte, Judecător,
N. R. A. G. C.
Grefier,
M. M.
Fiind în concediu medical,
Prezenta se semnează de
P. grefier
Red.C.G./M.M.
5 ex./28.09.2015
d.f._ Judecătoria Vălenii de M.
j.f. J. A. A.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1076/2015. Curtea... | Modificarea/încetarea obligaţiilor. Art.73, 48, 57, 61 Legea... → |
|---|
